Da, exista si alte marturii. Inainte de asta, cateva mentiuni pe care le consider relevante:

– Calendarul omenirii impartit in doua, a marcat cele doua ere, inainte si dupa nasterea lui Hristos. Numai o personalitate reala, ar fi putut sa marcheze atat de puternic istoria omenirii incat nasterea sa sa fie luata ca referinta.

– Nu exista religie sau miscare importanta fara intemeietor. Budismul nu ar exista daca Budha nu s-ar fi nascut, nu se poate concepe zoroastrismul fara Zoroastru, aristotelismul fara Aristotel, mahomedanismul fara Mahomed. Crestinismul nu face exceptie.

– Faptul ca adeptii lui Hristos, dintre care in primul rand Apostolii si ucenicii Sai au acceptat prigoana, temnita si martirajul – moartea in chinuri – pentru Hristos. Daca Hristos n-a existat, in consecinta ar rezulta ca ei L-au inventat. Cine accepta sa moara pentru ceva ce stie ca nu exista? Au mai fi murit Apostolii Sai pentru Hristos, cand li s-a dat sansa sa traiasca daca Il reneaga pe El, daca nu ar fi fost absolut convinsi de existenta Lui?

– In Evanghelii, nu se mentioneaza despre o existenta tip legenda ci cu repere de timp si spatiu concrete: nasterea lui Iisus are loc in Bethleem, timpul stapanirii lui Irod cel Mare, in timpul recensamantului lui Cezarul Augustus. Palestina era provicie a Siriei, in timpul domniei lui Cvirin si familiile trebuiau sa se inscrie la locul de origine. Iisus este botezat de Sfantul Ioan Botezatorul a carui predicare are loc in anul 15 al domniei lui Tiberiu Cesar si care este ucis de Irod tetrarh al Galileei. Rastignirea lui Iisus a avut loc in timpul arhiereilor Ana si Caiafa, in vremea lui Pilat Pontius – acestia sunt persoane reale, existenta documentata istoric. In Evanghelii se fac precizari cu privire la date, locuri, persoane politice si religioase.

– Sfantul Pavel, care mai inainte de botezul crestin se numea Saul, nascut la Tars, capitala provinciei Cilicia din Asia Mica, erudit evreu care traia la Tars, ca rabin. A venit in Ierusalim auzind de propavaduirea Apostolilor lui Hristos si a fost un renumit persecutor al crestinilor si a Bisericii crestine nou intemeiate in Ierusalim. Dupa imprastierea comunitatii din Ierusalim, acesta s-a indreptat spre Damasc cu intentia de a o desfiinta comunitatea crestineasca de acolo. Luand scrisori de imputernicire de la marele preot catre comunitatea iudaica din Damasc si primind o garda data de sinedriu (sefii rabini), in drumul sau spre Damasc a avut o viziune care l-a determinat sa se converteasca la cresinism. I s-a aratat Iisus Hristos intr-o lumina stralucitoare, si a auzit o voce care l-a intrebat: “Saule, Saule, de ce Ma prigonesti? Iar Saul a raspuns: “Cine esti, Doamne?” Si a auzit raspunsul “Eu sunt Iisus, pe care tu Il prigonesti”. Dupa care a ramas orb. Ajuns in Damasc un ucenic a lui Hristos a acceptat sa il boteze, la cererea lui, dupa care vederea i-a revenit. Din cel mai mare prigonitor al crestinilor a devenit Apostol al lui Hristos, supranumit si “Apostolul Nemurilor”, propavaduind la Roma si sfarsind martirizat de Nero. Insasi faptul ca un prigonitor inversunat se schimba la 180 de grade, devenind aproape peste noapte, Apostol al Domnului reprezinta o dovada a existentei lui Hristos, intrucat numai o minune poate determina o schimbare atat de drastica a unui om.

***

– Marturii despre Hristos (in afara de Evangheliile din Noul Testament):

• Epistolele Sfantului Pavel, către Tesaloniceni, Galateni, Corinteni şi Romani ( scrise între anii 50-58, deci la mai puţin de 20 de ani după învierea lui Hristos). Ele exista chiar in forma lor fizica si niciun critic nu le-a contestat veridicitatea.

Antici – istorici si scriitori – unii dintre acestia Il mentioneaza pe Hristos ca fiind mai mult decat un simplu om – profet / Dumnezeu:

• IOSEPHUS FLAVIUS (37-100 d. Hr.) – contemporan cu Hristos si unul din cei mai renumiti istorici, in lucrarea “De Antiquitatibus Iudeorum” (“Antiquities of the Jews”) cartea 20, cap. 9, mentioneaza de Hristos cand scrie despre Iacov, fratele lui Hristos (frate dupa tatal adoptiv, Iosif care mai fusese casatorit) ca a fost adus in fata sinodului evreiesc, citez din lucrarea tradusa in engleza: “and brought before them the brother of Jesus, who was called Christ, whose name was James” (“face să se prezinte înaintea acestui tribunal pe fratele lui, Isus, supranumit Hristos“).
http://sacred-texts.com/jud//josephus/ant-20.htm

• PLINIUS Secundus (sau Plinius cel Tanar) (62-114 d.Hr.) – contemporan cu Hristos – scriitor, naturalist si filozof latin, magistrat imperial si guvernator al Bitiniei. Lui ii apartine cel mai vechi text (in afara de Evanghelii) care face referire la Hristos intr-un raport adresat imparatului Traian (“Scrisori”- Cartea 10 – Epistolele 96, 97) mentioneaza printre altele cu privire la crestini: “Crima lor principală este că se adună într-o zi anumită, înainte de răsăritul soarelui; că înalţă pe rând cântece de laudă lui Hristos, ca unui Dumnezeu” (“ they had been accustomed to meet before daybreak and to recite a hymn among themselves to Christ, as though he were a god“).
http://www.attalus.org/old/pliny10b.html#96

• Sirianul MARA BAR SERAPION (73-160 d.Hr.), contemporan cu Hristos – O mărturie foarte veche, scrisoare către fiul său: “Ce a folosit atenienilor că l-au osândit la moarte pe Socrate, samienilor că l-au ars pe Pytagora, evreilor să-l chinuiască pe regele lor înţelept.” (W. Cureton, Spicilogium Syriacum, Londra, 1875, p. 43-46). Era, spune Mara, “un rege înţelept care fu osândit la moarte de poporul evreiesc“.

• CORNELIUS TACITUS, cel mai mare istoric roman (cetatean al Imperiului Roman) din sec. I, unul dintre cei mai exacţi istorici ai lumii antice, este cuprinsa în Annales, intre anii 115 şi 117, si descrie incendierea Romei, al carui autor era considerat imparatul Nero (primul imparat prigonitor al crestinilor):
“Ca să nimicească această rumoare el a aplicat chinuri rafinate acelora cărora abominaţia îi făcea urgisiţi şi pe care vulgul îi numea creştini. Numele le vine de la Hristos, care a fost dat spre chinuire, în timpul domniei lui Tiberiu, de către procuratorul Pontiu Pilat. Reprimată pe un moment, această execrabilă superstiţie, a izbucnit din nou, nu numai în Iudeea, unde luase naştere răul, ci încă şi în Roma, unde tot ce este infam şi ruşinos se lăţeşte şi are sectatori” (Taciti, Annalium, lib. XV, Cap.44).
https://archive.org/details/cornellitacitian00taci/page/n133

• CAIUS SUETONIUS TRANQUILLUS (117-138 d.Hr.) secretarul împăratului Hadrian. A scris istoria vieţii primilor doisprezece împăraţi romani.
În “Viaţa lui Claudius” (Vita Divi Claudil, cap.25) face aluzie la Hristos raportând că împăratul “alungă din Roma pe evrei care, aţâţaţi de Chrestus, nu încetau să se agite” – “Iudeas impulsante Chreste assiduae tumultantes Roma expulit”. Pe Hristos îl numeşte “Chrestus”, după cum L-au numit romanii până mai târziu, iar creştinilor li se spunea “Chrestiani”.
*
Mentioneaza numele lui Hristos, in iudaica i se spune Christ “al carui nume era si Chrestus” (“cui nomen fuit” lb. latina) sau “Christi i.e. Messia” (i.e. formula latină a expresiei: “şi anume”).

http://ia600204.us.archive.org/10/items/vitadiviclaudii00suetuoft/vitadiviclaudii00suetuoft.pdf (pag. 124)

• LUCIAN din Samosata (125-192) – celebrul orator şi sofist, în lucrarea Moartea lui Peregrinus:
In Cap. 11 mentioneaza pe Hristos ca datator de lege, profet si Dumnezeu: “el i-a facut sa arate ca niste copii, pentru ca el era in acelasi timp profet, conducator religios, unul singur toate acestea. El le-a interpretat si explicat cartile lor – Vechiul Testament – s-a relevat lor ca Dumnezeu, cel care le-a dat legi, s-a facut protector al lor, a fost crucificat in Palestina pentru ca a adus un noua credinta in lume.” (“he made them all look like children, for he was prophet, cult-leader, head of the synagogue, and everything, all by himself. He interpreted and explained some of their books and even composed many, and they revered him as a god, made use of him as a lawgiver, and set him down as a protector, next after that other, to be sure, whom they still worship, the man who was crucified in Palestine because he introduced this new cult into the world.“)
Din Cap. 13 – Despre ucenicii lui Hristos: “ei dispretuiesc moartea si chiar de buna voie se predau pe ei insusi, cei mai multi dintre ei. Mai mult, primul dadator de legi i-a convins ca sunt cu totii frati, cu conditia sa se lepede de zeii grecilor si sa venereze pe sofistul (inteleptul) lor rastignit si sa traiasca dupa legile Sale” (“they despise death and even willingly give themselves into custody; most of them. Furthermore, their first lawgiver persuaded them that they are all brothers of one another after they have transgressed once, for all by denying the Greek gods and by worshipping that crucified sophist himself and living under his laws“)
http://www.tertullian.org/rpearse/lucian/peregrinus.htm

• PHELGON din Tralles (sec. II), scriitor grec, citat de Origene in ‘Contra Celsus’ cap. 59 (LIX)
“Acum, Flegon, în cea de-a treisprezecea sau paisprezecea carte, cred că din Cronicile sale, nu numai că i-au atribuit lui Isus cunoașterea evenimentelor viitoare (deși au căzut în confuzie despre unele lucruri care se referă la Petru, ca și când s-ar referi la Isus) a mărturisit că rezultatul corespunde predicțiilor Sale. De asemenea, și prin aceste admiteri privind cunoașterea precoce, ca și când împotriva voinței sale, și-a exprimat opinia că doctrinele predate de părinții sistemului nostru nu au fost lipsite de putere divină.” (“Now Phlegon, in the thirteenth or fourteenth book, I think, of his Chronicles, not only ascribed to Jesus a knowledge of future events (although falling into confusion about some things which refer to Peter, as if they referred to Jesus), but also testified that the result corresponded to His predictions. So that he also, by these very admissions regarding foreknowledge, as if against his will, expressed his opinion that the doctrines taught by the fathers of our system were not devoid of divine power. “)
http://www.earlychristianwritings.com/text/origen162.html

********

– De asemenea, Hristos a fost profetit de profeti ai Vechiului Testament ale caror profetii s-au petrecut intocmai:

Iisus – piatra de incercare pentru evrei – Isaia (28,16), Psalm (117,22)

“Pus-am in Sion o piatra, o piatra de incercare, piatra din capul unghiului, de mare pret, bine pusa in temelie; cel care se va bizui pe ea, nu se va clatina!” (Iisus este piatra de incercare)
“Piatra pe care n-au bagat-o in seama ziditorii, aceasta a ajuns in capul unghiului.”

—————————————————————
Se va naste din Fecioara – Isaia (7,14):

“Pentru aceasta Domnul meu va va da un semn: Iata, Fecioara va lua in pantece si va naste fiu si vor chema numele lui Emanuel.”

—————————————————————
Dispretuit de ai Sai, ia asupra Lui pacatele noastre – Isaia cap. 53:

“3.Dispretuit era si cel din urma dintre oameni; om al durerilor si cunoscator al suferintei, unul inaintea caruia sa-ti acoperi fata; dispretuit si nebagat in seama.
4. Dar El a luat asupra-Si durerile noastre si cu suferintele noastre S-a impovarat. Si noi Il socoteam pedepsit, batut si chinuit de Dumnezeu,
5. Dar El fusese strapuns pentru pacatele noastre si zdrobit pentru faradelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mantuirea noastra si prin ranile Lui noi toti ne-am vindecat.
7. Chinuit a fost, dar S-a supus si nu si-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere s-a adus si ca o oaie fara de glas inaintea celor ce o tund, asa nu Si-a deschis gura Sa.
8. Intru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat si neamul Lui cine il va spune? Ca s-a luat de pe pamant viata Lui! Pentru faradelegile poporului Meu a fost adus spre moarte.
[…]
12.Pentru aceasta Ii voi da partea Sa printre cei mari si cu cei puternici va imparti prada, ca rasplata ca Si-a dat sufletul Sau spre moarte si cu cei facatori de rele a fost numarat. El a purtat faradelegile multora si pentru cei pacatosi Si-a dat viata.”
—————————————————————
Vandut pe 30 de arginti – Zaharia (11,13):

Atunci a grait Domnul catre Mine: “Arunca-l olarului pretul acela scump cu care Eu am fost pretuit de ei”. Si am luat cei treizeci de arginti si i-am aruncat in vistieria templului Domnului, pentru olar.

—————————————————————
I s-a dat sa bea otet (cand era pe cruce) – Psalm (68,25)-rom/ Psalm (69,22)-eng.

“Si mi-au dat spre mancarea mea fiere si in setea mea m-au adapat cu otet.”

—————————————————————
A venit calare pe un asin (magarus) si a venit SMERIT – Zaharia (9,9)

“Bucura-te foarte, fiica Sionului, veseleste-te, fiica Ierusalimului, caci iata Imparatul tau vine la tine drept si biruitor; smerit si calare pe asin, pe manzul asinei”

—————————————————————
Strapuns (cu sulita), cu rani la mani si picioare – Zaharia (12,10) si (13,6)

“Atunci voi varsa peste casa lui David si peste locuitorii Ierusalimului duh de milostivire si de rugaciune, si isi vor atinti privirile inspre Mine, pe Care ei L-au strapuns si vor face plangere asupra Lui, cum se face pentru un fiu unul nascut si-L vor jeli ca pe cel intai nascut”
Si daca va fi intrebat: “De unde ai ranile acestea la maini?” El va raspunde: “Am fost lovit in casa prietenilor mei!”

—————————————————————
I-au strapuns mainile si picioare si au tras la sorti camasa Lui – Psalm (21:18,20)-rom, Psalm (22:16,18)-engl, Psalm (22:17,19)-ebr.

“Strapuns-au mainile mele si picioarele mele.”
“Impartit-au hainele mele lorusi si pentru camasa mea au aruncat sorti”

—————————————————————

Primul verset din Psalmul 109 al regelui David din Vechiul Testament:

Zis-a Domnul Domnului Meu: “Sezi de-a dreapta Mea, pana ce voi pune pe vrajmasii Tai asternut picioarelor Tale”

(Adica Dumnezeu Tatal catre Dumnezeu Fiul, cel pe care David il numeste “Domnul Meu”)

Nu este vorba de fapul ca datorita aceste constante determina felul in care suntem, structura noastra, ci ca fiecare dintre aceste constante daca ar fi doar putin modificate, VIATA insasi nu ar fi posibila, indiferent sub ce forma. Dupa cum vedem, pana acum pe nicio planeta din sistemul nostru solar nu s-au descoperit urme de viata, indiferent daca vorbim de forme primare (precum protozoarele) sau forma inteligenta de viata. Iar precum spune astrofizicianul Trinh Xuan Thuan, în cartea sa “Melodia secreta”, care a calculat probabilitatea ca toate aceste condiţii necesare apariţiei si dezvoltarii vieţii sa fi fost satisfacute, şansa ca aceasta sa fi avut loc în mod întamplator este simultan egală cu probabilitatea ca un arcaş să lovească cu săgeata sa, de la distanţa de 15 miliarde de ani-lumină,o ţintă cu aria de 1 cm², adica este imposibil. Asadar ideea unui Creator nu este doar o supozitie sau o credinta, ci o realitate, orice concluzie bazata pe logica conduce la aceasta idee.

Imaginati-va alte fiinte, pe o alta planeta, intr-o alta galaxie, care au atins nivelul intelectual de a-si pune intrebari existentiale.

Deocamdata nu s-au descoperit urme de viata pe alte planete, cu atat mai putin unele inteligente. Este interestant ca ateii se agata de stiinta, dar atunci stiinta vine in contraditie cu inexistenta lui Dumnezeu, dispretuiesc concluziile ei, venind cu argumente filozofice.

Numai cei orbiti de propria lor ̶ prostie importanta isi pot imagina ca viata inteligenta a aparut din intamplare, mai ales acum cand am aflat ca structura ADN s-a dovedita “mai avansata decat orice software creat vreodata” (Bill Gates) [mii de perechi de nucleotide ce formeaza un lanţ ADN in secvenţa perfecta], iar cea mai simpla celula (precariota) este mai complexa decat o intreaga uzina industriala.

Nici un software functional nu poate exista fara ca cineva sa il conceapa. Vorbim despre o creatie inteligenta, nu de un hazard.

„Cantitatea de informaţii care ar putea fi stocată într-un volum punctual de ADN este echivalentă cu conţinutul unui normal de cărţi de 500 de ori mai înalt decât distanţa de la Pământ la Lună, fiecare cu un conţinut diferit. Cu alte cuvinte, dacă credem că noile hard-diskuri de 40 GB reprezintă o tehnologie avansată, un vârf de ADN ar putea conţine de 100 de milioane de ori mai multe informaţii” – Fizicianul si chimistul Jonathan Sarfati

Ideea este ca universul fin calibrat in care noi am aparut si ne-am dezvoltat nu reprezinta o dovada a existentei vreunui zeu, ci mai degraba o dovada a arogantei si gandirii deziderative a unei specii de primate care vrea cu orice pret sa se simta importanta si cauta tipare pentru a-si justifica aceasta credinta egocentrică.

Numai ca specia de primate “care vrea cu orice pret sa se simta importanta si cauta tipare pentru a-si justifica aceasta credinta egocentrică” … de a se crede nascuti din spuma marii dintr-o intamplare, se potriveste mai degraba celor atei care nu pot accepta ca sunt creati de o inteligenta cu mult superioara, care a si conceput acest univers, preferand sa creada intr-o poveste absurda precum ca orice forma de viata inteligenta este rezultatul unui lung sir de intamplari.

Este nevoie de mai mult credinta pentru a crede ca o evoluţie oarba, întamplatoare, ar putea crea asemenea informatii ADN uimitoare, decat a crede intr-o inteligenta superioara care a creat acest sistem de programare, ceea ce noi numim Creator.

“Oricine care contemplează ochiul unei muşte, mecanica degetului omenesc, camuflajul unei molii sau structura oricărei materii din variaţiile în aranjamentul protonilor şi electronilor şi susţine apoi că totul a apărut la întâmplare, datorită unui accident orb, acea persoană crede într-un miracol cu mult mai uluitor decât orice se găseşte în Biblie.” – David Raphael Klein

Dumnezeu este si Cel care iubeste dar si Cel care pedepseste (pacatele oamenilor). In Vechiul Testament multe pacate erau pedepsite prin moartea fizica pentru ca pacatul sa ne raspandeasca. Cataclismele naturale pot fi considerate pedepse divine, insa moartea fizica a unora care pacatuiesc vine pentru a scurta/usura din suferinta pe care acestia o vor infrunta in viata de apoi, care in cazul in care ar fi trait si ar fi continuat sa pacatuiasca ar fi fost mult mai mare. In acest caz, faptul ca acestia mor nu este o urmare a lipsei de iubire a lui Dumnezeu, ci dimpotriva, Dumnezeu le scurteaza viata pentru ca acestia sa nu cada si mai rau, in iadul cel mai adanc, iar aceasta este o dovada de iubire, a scapa un suflet din chinurile vesnice. Viata aceasta este scurta, insa viata de apoi este vesnica si de aceea mult mai important este ceea ce se intampla cu omul dupa moarte. Si atunci Dumnezeu a facut un bine procedand astfel. Ce incompatibilitate sa fie cu porunca iubirii, atunci cand rezultatul este in favoarea omului?!
Diavolul a ucis in mod direct mult mai multi oameni decat aflam in Vechiul Testament. Aflam in Vietile Sfintilor ca acesta poate lua chip de om si orice fel de chip. Unii sfinti au spus ca pentru cei care vor sa pustniceasca dar nu sunt suficient de intariti in viata duhuvniceasca, este periculos sa traiasca in locuri pustii, unde pot sa-si piarda viata din cauza atacurilor diavolilor.
In orice caz, Dumnezeu, in intelepciuna Lui, hotaraste atunci cand omul sa traiasca si sa moara, intrucat Dumnezeu este si Judecator si are drept de viata si de moarte asupra fapturii Sale. Tot ceea ce face este spre binele nostru, inclusiv scurtarea vietii petrecute in planul fizic (multe se platesc sau se rasplatesc DUPA moartea fizica) si intotdeauna Dumnezeu face dreptate.

Cum se impaca pedeapsele din Vechiul Testament cu iubirea lui Dumnezeu? In Vechiul Testament Dumnezeu le-a dat oamenilor (prin Moise) porunci pe care sa le urmeze, pedeapsa pentru pacatele (mari) era moartea intrucat ei nu aveau sansa Spovedaniei (cum exista astazi intrucat Hristos inca nu venise si nu se jertfise luand asupra Sa pacatele oamenilor) si continuand sa pacatuiasca sufletele acestor oameni dupa moarte ajugeau in iad. Dumnezeu i-a luat pentru ca acestia sa nu cada si mai rau, si sa isi rascumpere astfel, prin suferinta, macar o parte din pacatele facute. La Dumnezeu nu viata aceasta este importanta, ci cea care urmeaza dupa moartea fizica, care este vesnica si cu adevarat importanta, Dumnezeu vrea sa salveze SUFLETELE oamenilor, nu o viata plina de pacat prin care acestia nu fac decat sa se afunde tot mai tare, pierzand sansa de a-si salva salva sufletul si ajungand astfel la o suferinta vesnica dupa moartea fizica. Oare ar fi fost iubire sa ii lasa sa traiasca in pacate cativa zeci de ani iar dupa sa ajunga in suferinta cea vesnica?

Cei care mor nevinovati (precum copiii) isi mantuiesc sufletul (si primesc rasplata in viata de dincolo), iar aceasta este cel mai important intrucat sufletul este vesnic.

Citatul pe care l-ai dat este scos din context. Este o viziune a profetului Ezechiel cu Dumnezeu care porunceste ingerilor sai sa pedepseasca cetatea (dar sa ocoleasca pe cei nevinovati si care patimesc nedreptati):

1. Apoi a răsunat la urechile mele un glas mare şi a zis: “Apropiaţi-vă pedepsitorii cetăţii, având fiecare în mână unealta de nimicire!”
2. Şi iată dinspre poarta de sus, care dă spre miazănoapte, veneau şase bărbaţi, având fiecare în mână unealta sa ucigătoare; şi între ei se afla unul, îmbrăcat cu haină de în, care avea la brâu unelte de scris. Aceştia, venind, s-au oprit lângă jertfelnicul cel de aramă.
3. Atunci slava Dumnezeului lui Israel s-a pogorât de pe heruvimul pe care se afla la pragul casei. Şi a chemat Domnul pe omul cel îmbrăcat în haină de în, care avea la brâu unelte de scris,
4. Şi i-a zis Domnul: Treci prin mijlocul cetăţii, prin Ierusalim, şi însemnează cu semnul crucii (litera “tau” care în alfabetul vechi grec avea forma unei cruci) pe frunte, pe oamenii care gem şi care plâng din cauza multor ticăloşii care se săvârşesc în mijlocul lui”.

Inainte de asta, in capitolele anterioare, vedem si motivul mâniei lui Dumnezeu:

Cap. 7:

19. Argintul şi-l vor arunca pe uliţe şi vor dispreţui aurul; argintul lor şi aurul lor nu-i vor putea scăpa în ziua urgiei Domnului; cu acestea ei nu vor putea să-şi sature sufletele, nici să-şi umple pântecele lor, pentru că acestea au fost pricină a nelegiuirilor lor.
20. Prin găteli frumoase ei le-au prefăcut pe acestea în mândrie şi tot din acestea au făcut ei chipurile cele ruşinoase ale IDOLILOR lor. De aceea le voi face pe acestea necurate pentru ei.
[…]
23. Pregăteşte lanţuri, că ţara aceasta e mânjită de nelegiuiţi cu sânge, iar cetatea e plină de silnicii.
24. De aceea vai aduce pe cei mai răi dintre neamuri ca să pună stăpânire pe casele lor. Voi pune capăt trufiei celor puternici şi cele sfinte ale lor vor fi întinate.
[…]
27. Regele va plânge, căpetenia va fi cuprinsă de groază, iar mâinile poporului ţării vor tremura. Mă voi purta cu ei după purtările lor şi după judecăţile lor îi voi judeca şi vor cunoaşte că Eu sunt Domnul”.

Cap. 8:

5. Atunci mi-a zis Domnul: “Fiul omului, ridică-ţi ochii spre miazănoapte!” Şi mi-am ridicat ochii spre miazănoapte şi iată acel idol al geloziei era la uşa dinspre miazănoapte a altarului, la intrare.
6. Şi mi-a zis Domnul: “Fiul omului, vezi ce fac ei? Vezi tu ce urâciuni mari face casa lui Israel aici, ca să Mă îndepărtez de locaşul Meu cel sfânt? Dar întoarce-te şi urâciuni şi mai mari vei vedea!”
7. Apoi m-a dus pe poartă în curte şi privind, am văzut o spărtură în perete.
8. Şi mi-a zis Domnul: “Fiul omului, sapă în perete!” Şi am săpat în perete şi iată am dat de un fel de uşă.
9. Şi mi-a zis Domnul: “Intră şi vezi urâciunile cele dezgustătoare pe care le fac aceştia aici”.
10. Şi am intrat şi am privit şi iată erau acolo tot felul de chipuri de târâtoare, de animale necurate şi de tot felul de IDOLI de ai casei lui Israel, zugrăviţi pe pereţi de jur împrejur.
11. Înaintea lor stăteau şaptezeci de bărbaţi din bătrânii casei lui Israel, având în mijloc pe Iaazania, fiul lui Şafan; fiecare din ei avea în mâini câte o cădelniţă şi un nor gros de fum de tămâie se ridica în sus.
12. Şi mi-a zis Domnul: “Fiul omului, vezi ce fac bătrânii casei lui Israel la întuneric, stând fiecare în cămara sa plină de chipuri? Că îşi zic: Domnul nu ne vede! A părăsit ţara Sa”.
13. Apoi mi-a zis Domnul: “Întoarce-te şi vei vedea urâciuni încă şi mai mari, pe care le fac ei”.
14. Şi m-a dus la uşa cea dinspre miazănoapte a templului Domnului, şi iată acolo şedeau nişte femei, care plângeau pe Tamuz.
15. Şi mi-a zis Domnul: “Vezi, fiul omului? Întoarce-te şi vei vedea încă şi mai mari urâciuni!”
16. Apoi m-a dus în curtea cea dinăuntru a templului Domnului şi iată la uşa templului Domnului, între pridvor şi jertfelnic, stăteau vreo douăzeci şi cinci de oameni cu spatele spre templul Domnului, iar cu feţele spre răsărit şi se închinau spre răsărit la soare.
17. Şi mi-a zis Domnul: “Vezi, fiul omului? Nu i-a ajuns casei lui Iuda să-şi facă astfel de urâciuni, ca acele pe care le fac aceştia aici, ci au umplut şi ţara de necredinţă, îndoit mâniindu-Mă. Iată ei apropie ramuri de nările lor.
18. De aceea şi Eu voi lucra cu urgie; ochiul Meu nu-i va cruţa, şi Eu nu Mă voi îndura. Chiar de ar striga ei cu glas mare la urechile Mele, nu-i voi auzi”.

Asadar printre altele, ceea ce a mâniat mai mult pe Domnul era faptul ca aceia se inchinau la idoli aducea jertfe si ardeau tamaie idolilor, iar altii la … Soare, dupa credinta paganeasca, uitand de Dumnezeu cel adevarat care i-a scos din robia egipteana, facand nenumarate minuni pentru ei (cu atat mai mult ei nu aveau nicio justificare pentru ca se inchinau la idoli, pierzandu-si credinta in Dumnezeu care a facut minuni atat de mari cu ei. Si deci pe langa nedreptati si silnicii, ei raspandeau credinta paganeasca, tragand in jos si pe ceilalti (afectandu-le sansa la mantuire). Nu este singurul loc din Vechiul Testament unde Dumnezeu ingaduia caderea unei cetati sau pedepsirea cu molima, seceta si altele pentru credinta in idoli (idolii fiind defapt demoni).

Cap.11

12. Şi veţi cunoaşte că Eu sunt Domnul, că nu v-aţi purtat după poruncile Mele, nici legile Mele nu le-aţi împlinit, ci v-ati purtat după obiceiurile neamurilor care vă înconjoară”.
[…]
17. După aceea zi: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Vă voi aduna de prin popoare şi vă voi întoarce de prin ţările unde sunteţi risipiţi şi vă voi da pământul lui Israel.
18. Atunci vor veni acolo şi vor depărta din el toate urâciunile şi toţi idolii.
19. Şi le voi da aceeaşi inimă şi duh nou voi pune în ei; voi scoate din trupul lor inima cea de piatră şi le voi da inimă de carne,
20. Ca să urmeze poruncile Mele şi legile să le păzească şi să le împlinească; vor fi poporul Meu, iar Eu le voi fi Dumnezeu.
21. Celor a căror inimă este legată de idolii lor şi de urâciunile lor le voi cere socoteală de purtarea lor”, zice Domnul Dumnezeu.

Trebuie sa avem in vedere ca Dumnezeu are in vedere deci sufletele noastre, ce se va intampla cu ele in vesnicie, de aceea ingaduie o scurta suferinta, boala, necaz etc., pentru a putea sa ne mantuiasca sufletele. La ce buna sa duci o viata in bunastare daca dupa aceea te vei chinui vesnic? Unii oameni judeca gresit aceste lucruri intrucat ei nu vad decat realitatea acestei vieti, nu si ceea ce se intampla dincolo. Dumnezeu are in vedere toate aceste lucruri. De aceea a ingaduit scurtarea unor vieti, ca a acelora de la Potop (apropo, in afara de Moise si fiii sai, Bibila ne spune ca oamenii erau aproape intr-o stare bestialitate, uciderile si violurile erau la ordinea zilei), sau cei din Sodoma si Gomora. Dumnezeu este cel care a dat viata omului si tot El este cel care o ia. Ni s-a dat viata aceasta pentru a ne mantui si chiar a ne sfinti, nu pentru a duce o viata plina de pacate si mai ales pentru a opri si pe altii sa se mantuiasca (de aceea raspandirea credintei pagane era atat de aspru pedepsita in Vechiul Testament).

Câţi a omorât Satana? 10, şi anume copiii lui Iov, povestea fiind în Iov 1″.

What??? Ce ai baut? Toate nenorocirile oamenilor au pe Satana drept cauza primara. De la caderea lui Adam si a Evei a venit in lume boala, moartea si suferinta, din pricina ca au cedat ispitei sarpelui prin care a grait satana, fiind blestemati de Dumnezeu pentru ca nu au vrut macar sa-si recunoasca vina de a fi mancat din pomul cunoasterii Binelui si Raului (adica singura porunca care le-a fost data). Incepand de atunci omenirea a cazut sub influenta ingerilor cazuti, capatand patimi care duc la moarte sufleteasca, indepartandu-i de Dumnezeu.

Şi a fost aruncat balaurul cel mare, şarpele de demult, care se cheamă diavol şi satana, cel ce înşeală pe toată lumea, aruncat a fost pe pământ şi îngerii lui au fost aruncaţi cu el. (Apocalipsa 12:9)

SATÁNĂ, satane, s. f. 1. (Mai ales art.) Numele biblic al diavolului. 2. Întruchipare a răului, unealtă a răului. ♦ Termen injurios pentru oameni și animale. [Var.: satán s. m.] – Din sl. satana. ( sursa: DEX ’09 )

Satana prin ingerii sai cazuti ispiteste pe oameni sa faca toate nenorocirile, inclusiv razmerite, ucideri, razboaie. Hitler si Stalin, spre exemplu, au fost ispititi de Satana atunci cand au pornit razboaie si au poruncit ucideri de oameni, multi nevinovati. Toate genocidele au pornit din mintea unor oameni care au cedat ispitelor Satanei. Deci ce tot vorbesti? Esti dintr-un cult satanic, sau ce?