“Acum, în momentele grele pe care le trăim, cu ispite puternice, harul lui Dumnezeu va creşte. DACĂ NE VOM RUGA! Dacă vom păstra unitatea în Biserică, dacă nu ne va împrăştia această ispită, noi vom rezista. Adevărul creştin nu se impune cu forţa. Adevărul creştin vorbeşte prin sine.”

– Mai devreme aţi afirmat că pe măsură ce se vor înteţi atacurile vrăjmaşilor, va creşte şi harul de la Dumnezeu în ajutorul apărătorilor Ortodoxiei. Totuşi, dacă în Biserica noastră se produc schimbări ecumeniste, care afectează clerul şi ierarhia, precum în exemplul dat de Sfinţia Voastră mai înainte, ce se va întîmpla cu harul? Întreb aceasta, ştiind că amestecul cu ereticii provoacă retragerea harului lui Dumnezeu…

– Dar spune într-o viziune a marelui rugător, ascet şi pustnic şi trăitor în Hristos, Sfîntul Serafim de Sarov [de fapt, Sf. Serafim de Varita si Sf. Lavrentie de Cernigov – n.n.], că se vor ridica biserici, paraclise, schituri, clopotniţe şi altare în toată splendoarea aurăriei lor, dar creştinii nu vor putea intra în ele. Am stat şi eu şi m-am gîndit, ce-o fi asta, domnule!? Am fost pus în situaţia să le răspund şi credincioşilor mei la această întrebare, că unii ziceau: „Mai putem noi intra în cutare biserică din Bacău, din Timişoara, sau din Iaşi, dacă s-a făcut acolo o slujbă ecumenistă ori un ritual al Cavalerilor de Malta sau un jurămînt masonic?” Ei bine, să ştiţi că aceasta este cea mai adîncă blasfemie! Le-am spus credincioşilor să meargă la biserică, să participe la rugăciune, pînă se va ajunge, ferească Dumnezeu, la împărtăşirea comună cu ereticii. Cînd ai să vezi că iau din acelaşi potir şi ereticii şi ortodocşii, atunci să nu mai intri. Pînă aicea merge să ascultăm, fiindcă spun Sfinţii Părinţi că, atunci cînd e vorba de ascultarea de Dumnezeu, nu-i mai ascultăm pe oameni.

Lucrurile s-au mai întîmplat în decursul istoriei. S-au făcut greşeli din partea oilor, dar şi din partea păstorilor. Sfatul duhovnicilor celor bătrîni este ca păstorul să meargă pe drumul lui, dar dacă greşeşte acesta, oaia să-i urmeze pe Sfinţii Părinţi. E supus greşelii oricine, că diavolul îl încearcă pe fiecare.

Au existat cazuri în istorie de greşeli grave, cînd credincioşi au rămas doar 30 la sută, dar au dus mai departe adevărul de credinţă, chiar dacă 70 la sută dintre păstori s-au pierdut. Asta înseamnă că acum, în momentele grele pe care le trăim, cu ispite puternice, înfricoşătoare, harul lui Dumnezeu va creşte. Sporeşte această forţă dumnezeiască în forţa noastră de rugăciune. Dacă ne vom ruga! Dacă vom păstra unitatea în Biserică, dacă nu ne va împrăştia această ispită, noi vom rezista. Nu contează numărul celor care se vor risipi, ne interesează calitatea şi valoarea celor care rămîn în dreapta credinţă. Poate să rămînă numai unul drept în toată tulburarea aceasta.

– Biserica rămîne numai în jurul episcopului. Dar dacă, Doamne fereşte, vor porni toţi spre ecumenism, iar cei ce se împotrivesc vor fi caterisiţi, ce vom face fără episcop?

– Dar ce făceau cu Sfîntul Ioan Gură de Aur cînd îl izgoneau de pe tronul patriarhal? Îl ocărau, îl izolau şi îl exilau, pînă l-au condus la moarte. Mîncătorie între scaune! Atunci ce făceau credincioşii? Astăzi, din păcate, se întîmplă aceleaşi lucruri. Sunt unii care umblă în consilii ecumeniste, alţii care stau în scaunele lor şi-şi văd de rugăciune şi de turma lor. Au fost şi sunt vremuri de încercare şi de ispitire. Iar dacă s-ar întîmpla astfel de lucruri, mă întreb în ce măsură va fi reală o caterisire nedreaptă. O caterisire care se face în lupta cu adevărul nu e validă. E valabilă numai cînd ai călcat prevederea unui canon şi cînd te-ai opus unei rînduieli. Dar atîta vreme cît eu mă găsesc pe poziţia adevărului, caterisirea e mincinoasă. Acestea sunt mai mult sperietori formulate de unii, dar nu sunt realităţi care să oprească harul lui Dumnezeu. Dacă ieri am slujit împreună şi ne-am împărtăşit din acelaşi potir, iar azi declară că nu sunt bun pentru slujire, înseamnă că schimbarea de opinie şi de atitudine e dictată de interese.

– Există pericolul, ca din aceste motive lumeşti, politice, să se rupă Biserica?

– Dacă vom ajunge să ni se impună condiţii străine adevărurilor noastre de credinţă, neapărat se va rupe. Arta vrăjmaşului este de a împărţi, divide şi stăpîneşte. E un principiu valabil dintotdeauna. Nici cei 12 apostoli nu au rămas în unitatea lor de la început, pe unul l-a dezmoştenit diavolul. La crucea lui Iisus au rămas Maica Preamilostivă şi alţi vreo cîţiva, restul s-au risipit, au fugit. Pînă şi Petru a fost reîncadrat între apostoli. Aşa este şi la ora pe care o trăim. Vremurile sunt mult mai grave acum, pentru că atunci mai exista o şansă de revenire, cum s-a şi întîmplat de altfel. Acum, însă, nu mai e nici o şansă: ori Hristos, ori Satana!

Pînă acum mai mergea, cu carnetul de partid, renunţai la el, mai cu steaua în cinci colţuri, mai cu crucea, dar de data asta nu se mai poate aşa. Acum e tranşant: ori 666 şi cardul, ori crucea! De-acum se alege şi urmează un creştinism adevărat şi un anarhism cu totul lepădat. Aşa cum ne întreabă la botez: „Te lepezi de Satana şi de toate lucrurile lui?” „Mă lepăd de Satana şi de toate lucrurile lui”. Iată că acum se împlinesc nişte făgăduinţe ale tale, puse deoparte mai de demult. La călugărie, în faţa altarului, iarăşi te întreabă: „De ce-ai venit, frate? Din vreo silă sau din vreo nevoie?” „De bunăvoie am venit, Părinte”. „Dar nu ştii că ai durere, ai necazuri, ai amărăciune, ai luptă, ai crucea lui Hristos?” „Cu ajutorul lui Dumnezeu, da, Părinte”.

Ce avem noi creştinii şi monahii care trăim în acest gînd frumos al Maicii Domnului, ca să ne putem împotrivi vrăjmăşiei care s-a ridicat împotriva noastră? Să nu ne temem de zilele acestea care sunt cele mai favorabile pentru spălarea şi dezbrăcarea noastră de omul vechi şi îmbrăcarea întru Iisus Hristos, Domnul nostru. Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine! E un prilej de fericire, ca să ne luminăm şi să ne întărim pe calea mîntuirii.

[…]

– Chiar dacă s-ar pierde toată lumea, unul de rămîne, acela este tot adevărul. El duce lupta, el este modelul şi prototipul vieţii noastre creştine. Şi niciodată – nu-i număr eu cîţi sunt în mînăstirea x, y, în Moldova, în Ardeal, în Muntenia – nu vor izbîndi vrăjmaşii Ortodoxiei, deoarece cu cît vor înmulţi oprimările, cu atît îşi vor face deservicii. Adevărul creştin nu se impune cu forţa. Adevărul creştin vorbeşte prin sine. Nu noi îl apărăm pe Hristos, noi suntem nişte slugi netrebnice. Hristos ne apără pe noi! Cine se poate opune lui Hristos!? Iar vrăjmaşii, prin oprimări, îşi iau toată osînda, şi de la popor, şi de la Dumnezeu. Aceşti oameni nu cred în adevărul lui Hristos, nu cred în canoane, nu cred în martirajul creştin. Se încred în forţa lor materialistă, a funcţiei şi a măririi deşarte, care vor pieri odată cu ei, dar vor rămîne pentru osînda veşnică în faţa lui Dumnezeu şi a unui neam întreg.

[…]

În cel mai neputincios şi mai mic, acolo se înmulţeşte harul. De aceea să nu ne temem niciodată, pentru că vor veni vremuri şi mai grele, în care se vor îndeplini jurămintele botezului şi ale monahismului şi ale vieţii noastre creştine. Sunt vremuri de firească mîntuire. Să ne bucurăm, fiindcă acesta este prilejul nostru cel mai potrivit, acesta este purgatoriul, nu acela catolic, ci vremurile care ne cern. Eu sper că Ortodoxia cu cît va fi pusă la stîlpul infamiei de către toată Europa, cu atît va intra şi mai mult în harul lui Dumnezeu. Chiar dacă vor cădea toţi şi va rămîne numai un arhiereu, numai un călugăr sau numai un preot, acela va fi salvarea credinţei şi mîntuirea neamului.

Articolul integral: cuvantul-ortodox.ro

Sute de credincioşi din mai toate judeţele ţării au participat, sâmbătă 27 iulie, la slujba de pomenire de 40 de zile a părintelui Iustin Pârvu, stareţul şi întemeietorul Mănăstirii  Petru Voda, dar şi Paltin.

Toată săptămâna, de altfel, la cele două locaşuri de cult s-au ţinut slujbe speciale, în prezenţa mai ultor ierarhi ai Bisericii ortodoxe, în frunte cu IPS Teofan , Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Pentru pomenirea celor 40 de zile trecute de la ridicarea la ceruri a duhovnicului, vieţutorii din cele două mănăstiri au compus un condac şi un tropar pentru părinte, care vor fi de acum cântate în timpul slujbelor.

Sursa: Moldovanews.ro

* * *

Părintele Justin Pârvu, considerat ‘un adevărat apostol al neamului românesc’, ‘un patriarh al monahismului jertfelnic românesc’, a încetat din viaţă duminică seara, la vârsta de 94 de ani, după o cumplită şi îndelungată suferinţă. De la sfârşitul lunii martie, cancerul de stomac de care suferea de mai mulţi ani de zile a dezvoltat o metastază, care a adus complicaţii medicale în urma cărora părintele s-a stins după o viaţă închinată iubirii jertfelnice.

Părintele Justin Pârvu a fost unul din cei mai căutaţi duhovnici din România şi mii de credincioşi din ţară şi din afara graniţelor au venit să-i ceară sfat şi binecuvântare. Batjocorit, umilit, dar niciodată frânt, Părintele Justin a răbdat chinuri de nedescris în temniţele comuniste, dar acestea nu i-au stins credinţa şi dragostea pentru neamul românesc.

Iată ce spunea marele duhovnic, la împlinirea vârstei de 92 de ani, după cum este tipărit şi pe coperta cărţii “Ne vorbeşte Părintele Justin” apărută în februarie 2013, Fundaţia Justin Pârvu.

,,Anii grei pentru mine au trecut. Anii bătrâneţii care mi s-au adăugat au însemnat durerile şi necazurile acestui popor. Dacă tu nu te gândeşti doar la tine, atunci ajungi să te confunzi cu nevoile şi greutăţile aproapelui. Aşa că eu chiar dacă sunt de 92 de ani, trăiesc totodată vârsta celui de lângă mine, fie că sunt 25 de ani, fie că sunt 45 de ani. Şi anii pentru mine nu mai sunt ani…Noi dirijăm timpul în raport cu nevoinţa noastră faţă de Dumnezeu. Sfârşitul lumii este sfârşitul nostru, pentru că păcatele noastre cheamă mai degrabă mânia lui Dumnezeu. Şi cu cât te nevoieşti mai mult pentru celălalt, cu atât eşti mai tânăr.”

AGERPRES/(AS – editor: Flori Tiulea)

* * *

Parintele Iustin Parvu este unul dintre cei mai mari duhovnici ai tarii noastre. Parintele Iustin s-a nascut la data de 10 februarie 1919, in satul Poiana Largului, comuna Calugareni, judetul Neamt, fiind cunoscut ca mare duhovnic si staret la Manastirea Petru Voda.

In anul 1936, tanarul ravnitor de doar 17 ani intra frate la Manastirea Durau. Dupa numai un an, in anul 1937, tanarul frate merge la Seminarul Teologic de la Manastirea Cernica, de unde va pleca, mai apoi, spre seminarele din Ramnicu-Valcea si Roman.

In anul 1940 va vea loc tunderea sa in monahism, iar la doar un an distanta, hirotonia intru preot. A primit hirotonia la varsta de 22 de ani.

Intre anii 1942-1944, Parintele Iustin Parvu este numit preot misionar pe Frontul de Est, in Neamt, pana la Odesa. El a participat, impreuna cu “Divizia 4 Vanatori de Munte” la luptele din cel de-Al Doilea Razboi Mondial, ajungand pana la Don. Dupa lasarea la vatra, el continua studiile la Seminarul din Roman, amintit mai sus. Dupa razboi, au inceput vremurile de prigoana a romanilor de catre bolsevici. In anul in care va absolvi seminarul, in 1948, el va fi arestat. Prigoana incepe !

Parintele Iustin Parvu este arestat pe motive politice si condamnat la 12 ani de “inchisoare politica”. Nevoitorul pentru tara si credinta, Iustin Parvu, va fi muncit prin mai multe inchisori ale tarii: Suceva, Vacaresti, Jilava, Gherla, Periprava si Aiud. Urmeaza apoi munca silnica din minele de la Baia Sprie, apoi “reeducarea” din Inchisoarea Pitesti. In anul 1960, Parintele Iustin este condamnat la inca patru ani de temnita pentru ca nu s-a lepadat de credinta.

Abia in anul 1964 parintele Iustin Parvu va fi eliberat, alaturi de toti ceilalti condamnati pe motive “politice”, ramasi in viata. Din cauza greutatilor intampinate dupa eliberare, el ajunge sa lucreze ca muncitor forestier.

Dupa o vreme, monahul nevoitor Iustin este primit in obstea de la Manastirea Secu. Astfel, intre anii 1966-1974, el va sluji ca preot si duhovnic in aceasta manastire. Intre anii 1974 si 1989, parintele a fost preot monah la Manastirea Bistrita, unde i-au stabilit domiciliul fortat comunistii, sub supraveghere. In anul 1976, din mila Domnului, ca binecuvantare, parintele Iustin Parvu ajunge sa se inchine la manastirile din Sfantul Munte Athos.

Dupa anul 1990, odata cu Revolutia, cand s-a schimbat regimul politic, Parintele Iustin Parvu se intoarce la Manastirea Secu, unde sta aproape un an. Dupa aceasta data, el se retrage in sihastrie, cu gandul de a-si petrece restul zilelor in post si rugaciune, in isihie.

Randuiala lui Dumnezeu era insa alta cu Parintele Iustin. Astfel, intre anii 1991-1992, alaturi de alti doi monahi, Ignat si Calinic, parintele soseste in satul Petru Voda. Aici, el va intemeia Manastirea Petru Voda – judetul Neamt, pe care o inchina martirilor romani din inchisorile comuniste.

Manastirea va avea drept hram pe Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil. La ceva distanta de manastire, Parintele Iustin Parvu va pune temelia unui schit de maici, cam in aceeasi perioada. Astazi, se bucura de rugaciunile parintelui atat calugarii din manastire, cat si maicile din schit. Un azil de batrani si un centru de plasament pentru copii au luat si ele fiinta. In urma nu cu mult timp a inceput si mconstructia unui spital.

Pe langa toate aceste nevointe si osteneli ctitoricesti, Parintele Iustin Parvu a sustinut viata monahala si din alte schituri, precum cele de la Huta, din Bihor, Sub Piatra, Alba Iulia, Pestera Sfantul Ioan Casian, Pestera Sfantului Andrei sau Manastirea Sfantul Ioan Casian, din Dobrogea.

In anul 2003, parintele infiinteaza o publicatie de invatatura si atitudine ortodoxa, cu aparitie lunara, numita “Glasul Monahilor”. Odata cu venirea anului 2008, in data de 2 noiembrie, parintelui ii vine si cinstea de a fi ridicat la rangul de arhimandrit.

Sursa: crestinortodox.ro

* * *

Sa ne amintim indemnul la rugaciune al Parintelui Iustin:

“Nimic nu mai intarzie mania lui Dumnezeu decat rugaciunea”

• Să-i iubeşti şi să pătimeşti împreună cu cei săraci, ca şi tu să fii miluit de Dumnezeu.

• Să nu-i mustri pe cei care au întristare în inimă, ca să nu fii pedepsit cu acelaşi toiag şi căutănd pe cineva care să te măngăie, să nu afli pe nimeni!

• Aminteşte-ţi că şi tu ai trup de ţărănă şi fă binele tuturor, fără deosebire.

• Mai presus decât toate virtuţile este dreapta socoteală.

• Să nu mustri pe nimeni pentru greşeala lui, ci să te consideri răspunzător pentru toate, chiar şi pentru greşeala aproapelui.

• Mai bine să fiti dispreţuit, decât să dispreţuieşti pe altul. Mai bine să fiti nedreptăţit, decât să nedreptăţeşti .

• Să nu locuieşti împreună cu omul mândru, ca să nu piardă sufletul tău harul Sfântului Duh, şi astfel să devină sălaş al patimilor viclene .

• Cel care fuge de slava cea deşartă a lumii, unul ca acesta simte în sufletul său slava veacului ce va să fie .

• Urăşte odihna şi traiul bun, ca să-ţi păzeşti gândurile tale netulburate.

• Fereşte-te de întâlnirile cele multe şi îngrijeşte-te de sufletul tău, ca să-ţi păstrezi liniştea sufletească .

• Păzeşte-te de păcatele cele mici, ca să nu cazi în cele mari .

• Îţi este mai de folos să înviezi sufletul tău din patimi, cugetând la cele dumnezeieşti, decât să înviezi morţi.

• Mulţi oameni au făcut lucruri minunate, au înviat morţi, s-au ostenit să-i aducă pe cei înşelaţi la calea rnântuirii şi alte minuni mari. Mulţi oameni au fost povăţuiţi cu ajutorul lor la cunoaşterea de Dunmezeu. Mai târziu, însă, aceştia care au înviat morţi, au căzut în patimi de ocară, ungănd astfel sufletul lor. Prin aceasta, prin faptele lor păcătoase ce s-au făcut arătate, ei au smintit pe mulţi. În realitate ei erau cei bolnavi şi în loc să se îngrijească de sănătatea lor sufletească, au ieşit în marea lumii acesteia ca să tămăduiască şi să mântuiască sufletele altora, pierzând astfel nădejdea ce o aveau în Dumnezeu şi sufletele lor.

• Cel care se scârbeşte de înşelarea şi răspândirea minţii în cele lumeşti, vede înlăuntrul inimii sale pe Stăpânul şi Domnul său.

• Pentru ca Dumnezeu să ia în considerare virtuţile noastre, trebuie ca ele să fie însoţite de înfrânare trupească şi de conştiinţă curată.

• Mai bine să locuieşti împreună cu vulturii decât cu cel lacom şi nesăţios.

• Mai bine să trăieşti împreună cu cel infirm şi cu cel neînsemnat, decât cu cel mândru.

• Mai bine să fiii prigonit, decât să prigoneşti; să fii răstignit, decât să răstigneşti; să fii nedreptăţit, decât să nedreptăţeşti; să fii clevetit, decât să cleveteşti.

• Îndreptăţirea de sine nu are loc în viaţa creştinilor şi nu este cuprinsă nicăieri în învăţătura lui Hristos.

• Dacă iubeşti blândeţea, vei avea pace în sufletul tău. Iar dacă te vei învrednici să dobândeşti pacea. te vei bucura în orice încercare.

• Dumnezeu rabdă toate neputinţele noastre. însă nu-l suferă pe cel care tot timpul cărteşte, ci îl pedepseşte ca să-I îndrepte.

• Gura şi inima, care în fiecare încercare ii mulţumesc Lui Dumnezeu, primesc binecuvântarea Lui şi harul dumnezeiesc.

• Harului dumnezeiesc îi premerge smerita-cugetare, iar pedepsei, cugetarea semeaţă.

• Atunci când viaţa ta este după Dumnezeu, să nu te întristezi pentru necazurile şi relele tale pătimiri, căci Dumnezeu ţi le va ridica într-o bună zi. Să nu te temi nici de moarte, pentru că Dumnezeu a pregătit bunătăţile cele viitoare ca să te facă mai presus de moarte.

* * *

” – Şi dacă va fi prigoană cum să rezistăm, părinte?

– Păi rezistăm, uite aşa. Ai văzut cum mai sunt nişte trăistari din ăştia aşa pe ici pe acolo? Să fii fericită dacă ai să ajungi aşa, şi să te mântuieşti. Sau o să-ţi laşi serviciul de director şi de mare, mă rog, ştiu eu ce, şi să iei un colţ de ogor acolo, să lucrezi aşa la milimetru, să scoţi de acolo şi sfecla şi porumbul şi fasolea şi să trăieşti într-un bordeiaş, unde să faci acolo rânduiala ta, mergi duminică la o biserică, s-ar putea să mergi la cine ştie al câtelea sat, ca să găseşti o biserică sau un preot care mai face o liturghie curată. Şi o să vină vremea când o să te prigonească chiar ai tăi. „Mă, tu eşti nebun, nu vezi că tot satul merge aşa, şi tu acum ce ai, îi fi tu mai sfânt decât celălalt?” Şi atuncea ai tăi din casă, că aşa spune Mântuitorul, când vor fi vremurile acestea când vă vor da în judecăţi, vă vor da celor mari, vă vor judeca: copii, părinţi, tată, mamă, fii, fiică. Şi lucrurile acestea trebuie şi ele să se împlinească, trebuie să le împlinească cineva. Creştinismul nostru a mers aşa, cam într-o permanentă persecuţie, aşa a fost.

– Dar dacă s-ar putea să nu putem să răbdăm prigoana din cauză că atunci, la momentul respectiv, vom fi prea slăbiţi duhovniceşte?

– Dumnezeu te întăreşte numai să vrei oleacă să te ţii, că Dumnezeu te întăreşte. Fiii lui Brâncoveanu au mers unul câte unul, ia aşa până la cel mai mititel…. Şi câţi alţii în istoria asta a vieţii nu au mai fost!…în toate temniţele.

Şi eu, slavă Domnului, am fost într-o marginalizare permanentă, până astăzi. Nu-mi pasă mie de ei …ei cu ale lor, eu cu ale mele. Că zice, mă ocup de nu ştiu ce mentalitate, tulbur lucrurile normale, …dar ei cu-a lor, eu cu-a mele, fiecare cum poate. Şi slavă Domnului, mă chinui aşa cu bătrâneţile mele. Şi pot spune orice despre mine. Eu mă gândesc la Domnul care a zis – nu vă gândiţi ce veţi răspunde celor mai mari că Duhul lui Dumnezeu vă va da cuvânt. Aşa e şi aicea, noi suntem cu harul lui Hristos care ne întăreşte. Păi, ce, mergeau uriaşi în faţa lui Diocleţian? Nişte prăpădiţi de creştini îi întorceau în cuvânt, de nu le putea sta nimeni împotrivă. „Îi fi tu împărat, dar eu am pe împăratul Hristos, care-i şi peste tine“. Şi până la urmă îl convingeau şi pe el.

– Dar dacă noi nu avem credinţa lor, ce facem?

– Ţi-o dă Dumnezeu. Să ne-o întărim.

– Dar ce să facem să ne întărim credinţa?

– Pune mâna pe Biblie, ia vieţile sfinţilor model. Prin cei slabi, măi, se dovedeşte puterea harului lui Dumnezeu, nu prin cei tari. Aşa că stai liniştită, nu te teme. Creştinul n-are de ce să se teamă, dacă are pe Mântuitorul Hristos lângă el, Stăpân şi Împărat şi mergi cu El înainte şi nu vă temeţi de ce vă vor spune vouă, nu vă temeţi deloc. Al Domnului este pământul şi stăpânirea lui. Şi noi suntem creştini, a noastră-i toată împărăţia şi asta de pe pământ şi cealaltă. Cu asta ne pregătim pentru cealaltă. Cum spune psalmistul: „Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi”. Dacă El mă paşte, ce mă mai tem eu că n-o să am de mâncare mâine? Dă Dumnezeu la fiecare.

– Oricum, vin foarte multe ştiri tulburătoare peste noi…

– Intenţia lor este ca să slăbească tăria noastră, să ne pună la îndoială, şi în felul acesta ne prăbuşim. În fine, trebuie să ne pregătim de orice, că e omul Bisericii, că e în afara Bisericii, noi cu noi trebuie să fim într-o unitate cât se poate mai apropiată, să ne ţinem aşa cât mai aproape unul de altul, să putem rezista aşa mai uşor. Să nu ne dispersăm, să nu ne lepădăm, să nu trădăm, …să nu ne batjocorim, într-un cuvânt. Să putem înfrunta primejdia cu o oarecare seninătate. Când vezi că-i băga la îngheţ pe cei patruzeci mucenici! Nu-ţi poţi imagina cum să stai acolo şi să vezi, cum te prinde frigul, cum te cuprinde ca nişte menghini, aşa, din toate părţile. Vezi, din 40 a ieşit unul totuşi! S-a lăsat ispitit şi a căzut. I-a luat coroana altul care i-a luat locul.

– Aţi spus că şi casnicii noştri pot fi duşmani, spre mântuirea noastră. Cum trebuie să procedăm, să-i aducem pe calea cea bună sau să ne îndepărtăm de ei?

– Să-i aducem pe calea cea bună, prin rugăciuni, prin tot efortul nostru, să-i dobândim pentru că nu ei sunt cei care devin vrăjmaşii noştri, ci diavolii din ei care-i stăpânesc. Noi suntem datori să-i scoatem, să desatanizăm duhul acesta, să-l transformăm din demonul care este în înger; să transformăm omul din rău cum e în bun”.

Parintele Iustin Parvu

(Extras din convorbirile cu parintele Justin Parvu,
revista ATITUDINI publicate in noul numar, 2/2008)