Sfântul şi marele mucenic Dimitrie s-a născut în cetatea Solun (Tesalonic), din părinţi de neam bun şi dreptcredincioşi. Tatăl lui era voievod în cetatea Solunului, crezând în taină în Domnul nostru Iisus Hristos şi slujind Lui. Dar nu îndrăznea să mărturisească preasfânt numele Lui, căci atunci era mare prigoană asupra creştinilor din partea păgânilor împăraţi. Temîndu-se de groaznica prigonire a nelegiuiţilor, ţinea ascuns în sine mărgăritarul cel de mult preţ al credinţei lui Hristos. El avea în palatul său o cămară ascunsă de rugăciune, în care erau două sfinte icoane, împodobite cu aur şi cu pietre scumpe: una a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce S-a întrupat, iar alta a Preasfintei Sale Maici, Fecioara Maria, înaintea cărora întotdeauna aprindea candela şi aducea tămâie şi se ruga împreună cu soţia sa cea de o credinţă, adevăratului Dumnezeu, Cel ce locuieşte întru cei de sus, Fiului Său Unul născut şi Fecioarei Maria cea preanevinovată. Asemenea era şi milostiv către săraci şi aducea mari faceri de bine celor care le trebuiau. Dar nu aveau fii, şi pentru aceasta erau în mare mâhnire şi se rugau lui Dumnezeu cu tot dinadinsul, ca să le dea moştenitori casei lor.

După multă vreme au fost auziţi, pentru că, aducându-şi aminte Cel Preaînalt de rugăciunile şi de milosteniile lor, le-a dat lor un fiu; pe acest sfânt şi vrednic de fericire Dimitrie, la a cărui naştere s-a veselit tot Solunul împreună cu voievodul lor, care a dat la toată cetatea, dar mai ales săracilor, un mare ospăţ, mulţumind lui Dumnezeu pentru acest mare dar.
Apoi când copilul a ajuns în vârstă, ca să poată cunoaşte şi să înţeleagă adevărul, l-au dus părinţii în casa lor de rugăciune si, arătîndu-i sfintele icoane, i-au zis: “Aceasta este icoana adevăratului Dumnezeu, Care a făcut cerul si pămîntul si aceasta este icoana Preasfintei Fecioare Maria, Născătoarea lui Dumnezeu”. Deci, I-au învăţat pe el sfânta credintă, spunându-i toate cele ce luminează cunoştinţa despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum şi toate cele privitoare la deşertăciunea necuraţilor zei păgîni şi a idolilor cei neînsufleţiţi. Iar Dimitrie a cunoscut adevărul din cuvintele părinţilor săi, dar mai ales din darul lui Dumnezeu, care începuse a lucra într-însul. El cu tot sufletul a crezut în Dumnezeu şi, închinându-se sfintelor icoane, le-a sărutat cu osârdie. Părinţii lui, chemând în taină un preot şi pe cîţiva creştini, prieteni ai lor, în acea ascunsă cămară de rugăciune, au botezat pe fiul lor în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Copilul, luând Sfântul Botez, a învăţat cu amănuntul Legea lui Dumnezeu. El creştea cu anii şi cu înţelepciunea, mergând cu fapte bune ca pe o scară, din putere în putere, şi era în el darul lui Dumnezeu care îl lumina şi îl făcea înţelept. După ce a ajuns la vârsta cea desăvârşită, părintii lui s-au dus din vremelnica viaţă, lăsîndu-l pe Sfântul Dimitrie moştenitor nu numai al averilor, ci şi al faptelor lor cele bune.

Auzind atunci împăratul Maximilian despre moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la dânsul pe fiul acestuia, pe Sfântul Dimitrie, şi, văzându-i înţelepciunea şi vitejia în război, l-a făcut antipat (dregător) şi i-a încredinţat lui Tesalonicul, zicându-i: “Păzeşte patria ta şi s-o cureţi de necuraţii creştini, ucigându-i pe toţi cei care cheamă numele lui Iisus Hristos Cel răstignit”. Sfântul Dimitrie, luând de la împărat dregătoria, a mers la Solun, unde a fost primit cu mare cinste de cetăţeni si îndată a început a mărturisi înaintea tuturor numele lui Iisus Hristos, pe care îl preamărea, precum şi a învăţa pe toţi credinţa. El a devenit pentru tesaloniceni un alt Apostol Pavel, aducându-i pe ei la cunoştinţa adevăratului Dumnezeu şi dezrădăcinând închinarea la idoli. Apoi, nu după multă vreme s-a făcut cunoscut împăratului Maximilian că Dimitrie, antipatul, este creştin şi pe mulţi îi aducea la credinţa sa, lucru pe care auzindu-l împăratul, s-a mâniat foarte tare.

Întorcându-se atunci de la războiul pe care l-a purtat cu sciţii şi cu sarmaţii, pe care i-a supus sub stăpânirea împărăţiei Romei şi venind biruitor, a făcut din cetate în cetate praznice şi jertfe idoleşti, apoi a venit şi în Tesalonic.

Dimitrie, încă înaintea venirii împăratului în Solun, a încredinţat toată averea sa unui credincios slujitor al său, pe care îl chema Lupul, şi l-a însărcinat cu toată bogăţia ce rămăsese de la părinţii lui, aurul, argintul, pietrele de mare preţ, şi hainele, să le împartă în grabă la cei cărora le trebuiau ţi la săraci, zicând: “Împarte bogăţia cea pământească, ca să căutăm pe cea cerească”. Iar el s-a pus pe rugăciuni şi pe post, pregătindu-se înainte pentru a primi cununa cea mucenicească. Împăratul a întrebat dacă sînt adevărate cele auzite despre Dimitrie. Iar Dimitrie, stând înaintea împăratului, cu mare îndrăzneală a mărturisit că el este creştin şi a defăimat închinarea de idoli cea păgînească. Atunci împăratul a poruncit să fie dus nu în temniţa cea de obşte, ci într-un loc mai defăimat, într-o baie mare şi veche, care era aproape de palatele unde şedea împăratul. L-au pus, deci, pe sfânt în cămările acelei băi, care era adâncă şi în care, intrând el, se ruga, grăind ca David: “Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte Doamne, ca să îmi ajuti mie, grăbeşte, că Tu eşti răbdarea mea Doamne, Doamne, nădejdea mea din tinereţile mele. Spre Tine m-am întărit din pîntece, din sînul maicii mele, Tu eşti acoperitorul meu până ce voi fi. Pentru aceasta se va veseli gura mea, când voi cânta Ţie şi limba mea toată ziua va învăţa dreptatea Ta“.

Sfântul Dimitrie şedea acolo în temniţă ca într-o cameră luminoasă, cântînd şi slăvind pe Dumnezeu. Apoi sfântul a văzut o scorpie înaintea sa, care voia să-l muşte de picior; iar el, însemnându-se cu semnul crucii şi după ce a zis: “În numele lui Hristos care a zis să călcăm peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului”, a călcat peste scorpia aceea. Stând aşa în temniţă, a fost cercetat de îngerul lui Dumnezeu care i s-a arătat întru lumină mare, cu o preafrumoasă cunună din Rai, şi i-a zis lui: “Pace ţie, pătimitorule al lui Hristos, Dimitrie! Îmbărbătează-te şi te întăreşte şi biruieşte pe vrăjmaşii tăi”. Zicîndu-i acestea, i-a şi pus cununa pe cap. Iar sfântul a răspuns: “Mă bucur întru Domnul şi mă veselesc întru Dumnezeu, Mîntuitorul meu”. Şi sfântul se aprindea cu inima către dragostea lui Dumnezeu, voind să-şi verse cu osârdie sîngele său pentru Dânsul.

În acea vreme împăratul se îndeletnicea cu jocuri publice şi cu privelişti; pentru că împăraţii elinilor, în vremea de demult, aveau obiceiul ca atunci când intrau într-o cetate puneau pe oameni să se lupte, aruncau pietre şi săreau, apoi aruncau cu suliţe la semn şi se luptau cu pumnul. Acest fel de lupte se numeau pentatlon şi cei care ar fi biruit în aceste cinci lupte primeau daruri de la împărat. Împăratul a vrut să vadă aceste cinci feluri de lupte şi s-a aşezat la un loc înalt ca să-i vadă pe luptători, între care era şi vestitul Lie, din neamul vandalilor. Acesta era înalt cu trupul, puternic cu virtutea si înfricoşat la chip, căruia i-a făcut un loc înalt de privelişte. Împăratul se bucura, văzînd cum acel Lie se luptă cu oamenii cei viteji şi îi ucidea pe ei, aruncîndu-i de sus în suliţe: Mai era acolo şi tânărul creştin Nestor, cunoscut Sfântului Dimitrie. Acela, văzînd pe Lie că ucide pe mulţi şi mai ales că îi pierde pe creştini fără cruţare, s-a aprins de râvnă şi, vrând să se lupte cu Lie, a alergat la Sfântul Dimitrie care era în temniţă şi i-a spus lui despre luptătorul Lie că a ucis mulţime de creştini. Nestor cerea de la dânsul binecuvântare şi rugăciuni, ca să-l poată birui pe acel nemilostiv ucigaş de oameni. Sfântul Dimitrie, însemnându-l pe el cu semnul Sfintei Cruci, i-a zis: “Du-te şi îl vei birui pe Lie, mărturisind pe Hristos”. Apoi Nestor a alergat în acel loc şi cu mare glas a strigat: “O, Lie! Vino să ne luptăm amândoi!”. Împăratul, şezînd la loc înalt şi privind pe oameni luptându-se, dacă a văzut pe Nestor tânăr şi frumos la faţă, fiind cam de douăzeci de ani, l-a chemat la dânsul şi i-a zis: “Tinere, pentru ce nu-ţi cruţi viaţa ta? Oare nu vezi pe cîţi i-a biruit Lie şi cât sânge a vărsat? Nu îţi este milă de frumuseţea ta şi de tinereţea ta? Dacă eşti sărac, vino să te îmbogăţesc, numai nu te duce să te lupţi cu Lie, că o să-ţi pierzi viaţa”. A răspuns Nestor: “Împărate, eu sărac nu sânt, nici nu vreau să-mi pierd viaţa, ci vreau să mă lupt cu Lie şi să-l biruiesc pe el”.

Acestea zicându-le, strigă: “Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!” Apoi a început să se lupte cu potrivnicul, pe care, trântindu-l jos în suliţele cele ascuţite, l-a omorît. Împăratul s-a mâhnit foarte tare de pierderea lui Lie, mai mult decât dacă ar fi căzut el din împărăţia sa. Chemând la el pe Nestor, i-a zis: “Tânărule, cu ce farmece l-ai biruit pe Lie? EI a omorât atâţia oameni mai puternici decât tine şi tu cum l-ai omorât pe dânsul?” Sfântul Nestor a răspuns: “Împărate, eu nu am biruit pe Lie cu farmece, ci cu puterea lui Hristos, adevăratul Dumnezeu, am făcut aceasta”. Acestea dacă le-a auzit păgânul împărat, s-a mâniat foarte tare şi a poruncit unui boier pe care îl chema Marchian, să-l scoată pe Nestor afară de poarta cea de aur şi să-i taie capul cu cuţitul. În acest chip s-a sfârşit Sfântul Nestor, după cuvântul Sfântului Dimitrie.

Nu s-a mângâiat împăratul pentru pierderea lui Lie, căci toată ziua şi toată noaptea era mîhnit. Apoi aflând că Dimitrie a fost pricinuitorul morţii lui Lie, a poruncit să-l ucidă pe el cu suliţele. “Precum Lie a fost aruncat în suliţe de Nestor şi a murit, aşa şi Dimitrie să fie străpuns cu suliţele, ca de aceeaşi moarte să moară cel care a pricinuit moartea iubitului meu Lie” – aşa zicea împăratul. Dar s-a înşelat nebunul împărat, socotind că sfinţii mor cu aceeaşi moarte ca şi păcătoşii, pentru că moartea păcătoşilor este cumplită, iar a sfinţilor este cinstită înaintea Domnului.

Începând a se lumina de ziuă, in ziua de douăzeci şi sase a lunii octombrie, au intrat ostaşii în temniţă şi, aflându-l pe Sfântul Dimitrie stând la rugăciune, l-au împuns pe el cu suliţele. Întâia suliţă cu care a fost împuns a fost în coasta dreaptă, în locul în care a fost împuns şi Hristos pe cruce. Căci sfântul, cum a văzut pe ostaşi, singur a ridicat mâna dreaptă şi aceştia I-au şi împuns. Astfel, închipuind patima lui Hristos Domnul, Cel împuns cu suliţa, sfântul şi-a dat în mâinile Lui cinstitul său suflet. Iar trupul lui care zăcea pe pământ fără cinste, mergând noaptea un oarecare dintre credincioşi, l-a luat în taină şi l-a îngropat.

Cînd Sfântul Dimitrie a fost străpuns de suliţe în temniţă de către ostaşi, era de faţă la moartea lui şi credinciosul său slujitor, cel pomenit mai înainte, Lupul. Acela a luat haina stăpânului său cea înmuiată în sânge. La fel şi inelul lui l-a înmuiat în sânge şi multe minuni făcea cu haina şi cu inelul, tămăduind toate bolile şi gonind duhurile cele viclene, încât s-a dus vestea minunilor prin tot Solunul şi toţi bolnavii alergau la dânsul. Aflând despre acestea Maximilian, a poruncit ca să-l prindă pe fericitul Lupul şi să-i taie capul. Şi astfel, sluga cea bună şi credincioasă a sfântului s-a dus la Domnul după stăpânul său, adică după Sfântul Dimitrie, căci unde este stăpânul, acolo să fie şi sluga lui.

Apoi, nu după multă vreme, a început prigoana asupra creştinilor. Deasupra mormântului Sfântului Dimitrie era zidită o biserică mică, în care se săvârşeau multe minuni şi bolnavii primeau tămăduire. Atunci, un boier din cei mari, slăvit şi credincios, din părţile Iliricului, pe nume Leontie, fiind cuprins de o boală grea şi nevindecabilă, a alergat cu credinţă la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. Când au ajuns la biserica sfântului, l-au aşezat în acel loc unde se aflau în pământ moaştele mucenicului şi îndată acesta a primit tămăduire şi s-a sculat sănătos, mulţumind lui Dumnezeu şi preamărind pe Sfântul Dimitrie, plăcutul Lui. Acesta a vrut să zidească sfântului o biserică mare şi frumoasă în semn de mulţumire.

Dărâmând biserica cea mică, când s-a început temelia celeilalte biserici, au fost găsite moaştele Sfântului şi Marelui Mucenic Dimitrie întregi şi nestricate, din care au izvorît mir frumos mirositor şi a umplut toată cetatea de mireasmă bună. Apoi s-a adunat tot poporul şi cu bucurie au luat din pământ moaştele sfântului şi s-a tămăduit mulţime de bolnavi, prin ungerea cu mirul care izvora. Leontie, bucurându-se, nu atât pentru sănătatea sa, cât pentru aflarea sfintelor moaşte, degrabă a săvârşit lucrul pe care îl începuse şi a ridicat în acel loc o biserică preafrumoasă în numele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. Într-însa a pus cinstitele lui moaşte, într-o raclă ferecată cu aur şi împodobită cu pietre de mare preţ. Apoi, cumpărînd sate şi vii, le-a dat bisericii spre întreţinerea celor ce slujeau în ea. Leontie, întorcîndu-se la locul său, a vrut să ia cu sine o parte din moaştele sfântului, ca să zidească. o biserică şi în patria sa. Dar sfântul, arătându-i-se în vis, i-a zis să nu îndrăznească a lua ceva din moaştele lui. Atunci el a luat numai giulgiul cel înmuiat în sângele sfântului şi, punându-l în racla de aur, a plecat: Multe minuni s-au făcut pe cale cu acel giulgiu, prin puterea rugăciunilor sfântului, căci trecând el un râu mare şi foarte tulburat de o furtună, pentru care era cuprins de mare frică, i s-a arătat Sfântul Mucenic Dimitrie, zicându-i: “Racla cu giulgiu ia-o în mâinile tale şi nu te teme”. Astfel făcând el, a reuşit să treacă împreună cu însoţitorii săi, fără primejdie râul acela. Ajungând în patria sa a zidit o preafrumoasă biserică în cinstea sfântului mucenic. Acolo s-a vindecat Marin, eparhul Iliricului, care era plin de răni din cap şi până la picioare. De asemenea, au mai fost tămăduiţi unul căruia îi curgea sânge din nări şi unul îndrăcit a fost izbăvit şi multe alte minuni se săvârşeau acolo cu ajutorul rugăciunilor sfântului. Însă multe minuni se făceau în Tesalonic, acolo unde se aflau moaştele lui cele sfinte.

Apoi a fost o foamete mare în Tesalonic, încât mureau oamenii din pricina lipsei de hrană. Sfântul mucenic Dimitrie, nesuferind să vadă oamenii din cetatea sa pierind de foame, s-a arătat pe mare corăbierilor, înconjurând limanurile, adăposturile şi ostroavele, apoi a poruncit corăbierilor care duceau grâu să meargă în Tesalonic. Astfel a izbăvit cetatea sa de foamete.

Când dreptcredinciosul împărat Iustinian a zidit o preafrumoasă biserică în Constantinopol, în numele înţelepciunii lui Dumnezeu, Biserica Sfânta Sofia, a trimis în Tesalonic bărbaţi cinstiti ca să aducă de acolo o parte din moaştele Sfântului Mucenic Dimitrie, pentru împodobirea şi sfinţirea acelei biserici noi. Ajungând trimişii la Tesalonic şi apropiindu-se de cinstita raclă a sfântului, deodată a ieşit foc din raclă, dogorând pe toţi şi un glas înfricoşat din acel foc, zicea: “Să nu îndrăzniţi”. Toţi cei ce erau acolo au căzut de frică şi, luând numai ţărână din acel pământ, s-au dus la împărat. Spunându-i cele ce s-au petrecut, s-au mirat toţi de cele ce au auzit. Iar ţărâna luată de la mormântul sfântului mucenic a dat-o jumătate împăratului, iar cealaltă jumătate au pus-o în cămara unde se păstrau vasele bisericii.

Altădată un tânăr, pe care îl chema Onisifor, era rânduit la biserica Sfântului Dimitrie să aprindă lumânările şi să îngrijească candelele. Acela, fiind îndemnat de diavol, fura lumânările şi le vindea în taină şi îşi făcea câştig necinstit. Iar sfântul, nesuferind un lucru rău ca acesta ce se făcea în biserica lui, i s-a arătat în vis lui Onisifor, şi fapta cea rea a lui a mustrat-o cu iubire de oameni, zicându-i: “Frate Onisifore, nu-mi este plăcut lucrul pe care îl faci tu, că furi lumânările şi faci pagubă celor ce le aduc, dar mai ales ţie. Că celui ce face unele ca acestea îi creşte osândirea. Deci lasă-te de aceste apucături rele şi te pocăieşte”. Onisifor, sculându-se din somn, s-a ruşinat de fapta sa şi se temea. Dar după o vreme a uitat învăţătura mucenicului şi a început obiceiul său cel rău, de a fura lumânările. Odată, unul din dreptcredincioşii cetăţeni, sculându-se foarte de dimineaţă, a venit la biserică şi a adus nişte lumânări foarte mari pe care, aprinzându-le, le-a dus la mormântul Sfântului Mucenic Dimitrie, apoi, rugându-se, s-a dus. Iar Onisifor, mergând spre acele lumânări, şi-a întins mâna să le ia şi îndată a auzit un glas din mormântul sfântului mucenic, zicându-i: “Iarăşi faci acelaşi lucru rău?” Onisifor, fiind lovit de acest glas, a căzut rău la pămînt şi zăcea ca un mort, pînă ce a venit unul din clerici care l-a ridicat pe el, uimit de spaimă. Apoi, abia venindu-şi în fire, şi-a mărturisit înaintea tuturor păcatul şi le-a povestit despre arătarea cea dintâi a sfântului în vis, cît şi cea despre a doua mustrare a mucenicului şi toţi s-au înspăimântat, auzind aceasta.

De multe ori Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a izbăvit cetatea Solunului de năvălirea şi de asuprirea barbarilor. In vremea împăratului Mavrichie, fiind război cu arabii şi cetatea Solunului fiind înconjurată şi tare bătută de barbari, atunci era în cetate un om temător de Dumnezeu şi foarte îmbunătăţit, care se numea Ilustrie. Acesta, venind noaptea în biserica Marelui Mucenic Dimitrie, în pridvor fiind, se ruga cu toată tăria lui Dumnezeu şi purtătorului de chinuri al lui Hristos pentru apărarea cetăţii sale şi i s-a făcut o vedenie înfricoşată. A văzut doi tineri luminaţi, ca unii din cei ce stau înaintea feţei împăratului, venind în biserica sfântului. Aceia erau îngerii lui Dumnezeu în faţa cărora s-au deschis uşile singure şi ei au intrat înăuntru. Apoi a intrat şi Ilustrie după dînşii, vrând să vadă ce va fi. Iar cei ce intraseră, cu glas mare au zis: “Unde este stăpânul cel ce locuieşte aici?”. Şi iată, s-a arătat alt tânăr, ca un slujitor, zicând: “Ce aveţi cu el?” Iar ei au zis: “Domnul ne-a trimis la dânsul ca să-i spunem un cuvânt”. Iar slujitorul, arătând spre mormântul sfântului, a zis: “Aici este”. Iar ei au zis slujitorului: “Spune-i despre noi”. Şi mergând, slujitorul a ridicat perdeaua şi a ieşit Sfântul Dimitrie în întâmpinarea lor, cu acel chip precum era zugrăvit pe icoană.
Era luminat ca soarele, încît nu-i era cu putinţă lui Ilustrie să privească la dânsul, ci tremura de frică, văzând ceea ce se petrecea.
Apoi, cei ce au venit l-au sărutat pe Sfântul Dimitrie, iar el a grăit către dânşii: “Vă mulţumesc, dar pentru ce aţi venit la mine?” Iar cei ce veniseră au răspuns: “Stăpânul ne-a trimis pe noi la sfinţia ta, poruncindu-ţi ca să-ţi laşi cetatea şi să mergi la Dânsul, vrând ca să o dea pe ea vrăjmaşilor”. Acestea auzindu-le mucenicul, a lăcrimat, plecîndu-şi capul. Iar slujitorul zicea către cei ce au venit: “Dacă aş fi ştiut că venirea voastră îmi aduce întristare, nu aş fi spus Stăpânului meu de voi”. Apoi Sfântul Mucenic Dimitrie a început a grăi: “Oare aşa voieşte Domnul şi Stăpânul tuturor ca această cetate, pe care a răscumpărat-o cu sânge, să o dea în mâna vrăjmaşilor, celor ce nu-L cunosc pe El şi nu cred într-Însul, nici nu cinstesc numele cel sfânt al Lui?” Iar cei ce veniseră i-au răspuns: “De nu ar fi voit aşa Stăpânul nostru, nu ne-ar fi trimis pe noi la sfinţia ta”.
Iar el le-a zis: “Mergeţi, fraţilor, să spuneţi Stăpânului meu că aşa zice Dimitrie, robul Său: Ştiu îndurările Tale, iubitorule de oameni, Stăpâne, Doamne, care covârşesc păcatele noastre, încât chiar fărădelegile a toată lumea nu biruie milostivirea Ta. Tu pentru păcatele noastre Ţi-ai vărsat Sângele Tău, şi Ţi-ai pus sufletul pentru noi. Deci, arată-Ţi mila Ta şi spre această cetate şi să nu porunceşti să o las pe ea. De vreme ce m-ai pus pe mine de strajă cetăţii acesteia, Ţie mă voi asemăna, Stăpânul meu, căci îmi voi pune sufletul pentru cetăţeni. Şi de vor pieri aceştia, să pier şi eu cu dânşii. Dar să nu pierzi, Doamne, cetatea în care se pomeneşte numele Tău cel sfânt, căci cu toate că a greşit poporul Tău, totuşi nu s-a depărtat de la Tine şi Tu singur eşti Dumnezeul celor ce se pocăiesc“. Apoi l-au întrebat cei ce veniseră: “Aşa să răspundem din partea Ta, Domnului Care ne-a trimis pe noi?” A zis Dimitrie: “Da, fraţilor, aşa să-I spuneţi. Pentru că ştiu că nu până la sfîrşit se va iuţi, nici în veac se va mânia”. Acestea zicându-le, a intrat în mormânt şi s-a închis în sfinţita raclă. Iar cei ce au vorbit cu dânsul s-au făcut nevăzuţi. Toate acestea Ilustrie le-a văzut şi le-a auzit în vedenia aceea, apoi, sfârşindu-se vedenia, şi-a venit în fire. Şi se minuna foarte tare şi, căzând la pământ, a mulţumit sfântului pentru că are grijă de cetate şi el roagă pe Stăpânul să nu fie daţi în mâinile vrăjmaşilor lor. Iar a doua zi a spus toate acestea poporului şi-l întărea spre vitejeasca împotrivire asupra vrăjmaşilor.

Auzind acestea, cu lacrimi strigau către Dumnezeu, cerând milă, iar pe sfântul mucenic Dimitrie îl chemau ca să le fie întotdeauna în ajutor, după cum şi pînă aici s-au păzit întregi prin apărarea lui. Deci, îndată s-au dus vrăjmaşii de la zidurile cetăţii cu ruşine, neputând să ia cetatea cea păzită de marele plăcut al lui Dumnezeu, şi s-au întors deşerţi în ale lor. Astfel îşi apăra cetatea sa Sfântul Mucenic Dimitrie.

Apoi pe mulţi i-a eliberat din robia barbarilor, căci arătîndu-i-se unui episcop care era prins de barbari şi legat, l-a dezlegat de legături şi l-a dus până la Tesalonic. După aceea, năvălind barbarii în hotarele Tesalonicului şi robind mulţi oameni dimprejurul cetăţii, au luat pe două fecioare frumoase şi, ducându-le în pământul lor, le-au dăruit stăpânitorului. Amândouă erau iscusite la lucrul gherghefului, făcând în cusături tot felul de flori şi de pomi, păsări, fiare şi chipuri omeneşti. Înştiinţându-se stăpânitorul de meştesugul lor, le-a zis: “Am auzit că în pământul vostru este un Dumnezeu mare, anume Dimitrie, şi face multe minuni. Deci să-mi coaseţi pe pânză curată chipul aceluia, ca şi eu să mă închin lui”. Iar fecioarele i-au zis: “Dimitrie nu este Dumnezeu, ci mare slugă a lui Dumnezeu şi ajutor al creştinilor. Noi nu îndrăznim a face aceasta, stăpânitorule, pentru că ştim că nu voieşti ca să-l cinsteşti, ci să-l batjocoreşti”. Iar stăpânitorul a zis: “În mâinile mele este viaţa şi moartea voastră, alegeţi voi ce voiţi: sau să faceţi ceea ce vă poruncesc şi să fiţi vii, sau dacă nu împliniţi porunca, să muriţi îndată”. Iar ele, de frica morţii, au început să coase pe o pânză subţire chipul Sfântului Mucenic Dimitrie. Sosind ziua sfintei lui pomeniri, au terminat de cusut chipul mucenicului şi noaptea, şezând fecioarele la gherghef, s-au plecat peste chipul acela şi au început să plângă, zicând: “Să nu te mânii pe noi, mucenice al lui Hristos, pentru că ştim că nelegiuitul stăpânitor are să batjocorească sfântul tău chip. Să ştii că noi nu am voit să închipuim sfânta ta faţă, dar fără de voie am făcut aceasta, temându-ne de moartea cea cumplită”. Astfel plângând deasupra chipului, au adormit. Şi precum oarecând îngerul a luat pe Avacum, aşa şi sfântul Dimitrie, luând pe acele fecioare cu chipul, le-a dus în acea noapte în Tesalonic, când era praznicul său, şi le-a pus în biserică lângă mormântul sfântului, pe când se făcea cântarea cea de toată noaptea.
Poporul, văzând această minune, s-a mirat, iar fecioarele acelea, desteptându-se, au strigat: “Slavă lui Dumnezeu! Dar unde ne aflăm?” Şi li se părea că sânt în vis. Apoi, cunoscând cu adevărat că sânt în Tesalonic şi văzând mormântul sfântului şi popor mult ştînd în biserică, cu mare glas au mulţumit izbăvitorului lor, Sfântului Mucenic Dimitrie şi toate cele întâmplate le-au spus tuturor. Şi s-au bucurat solunienii de această minune preaslăvită şi au prăznuit cu bucurie ziua Sfântului Dimitrie, iar chipul cel cusut l-au pus înaintea altarului.

În vremea în care era să se predea Tesalonicul în mâinile agarenilor (turcilor), mergând câţiva creştini cucernici la Tesalonic în ziua praznicului Sfântului Mare Mucenic al lui Hristos, Dimitrie, erau pe drumul cel împărătesc care duce la Vardari, acolo unde se uneşte drumul ce vine de la Tesalonic cu drumul ce vine de la Larisa. Aceia au văzut aievea un om în chip de ostaş, care venea de la Tesalonic şi un altul în chip de arhiereu, care venea pe drumul de la Larisa şi s-au întâlnit amândoi. Mai întâi ostaşul a zis către arhiereu: “Bucură-te Ahilie, arhiereul lui Dumnezeu!”. Arhiereul a răspuns: “Bucură-te şi tu, ostaşule al lui Hristos, Dimitrie”. Iar creştinii aceia auzind astfel de nume, au stat cu frică la o parte ca să vadă sfârşitul. A zis iarăşi ostaşul către arhiereu: “De unde vii, arhiereule al lui Dumnezeu, şi unde te duci?” Atunci Sfântul Ahilie a lăcrimat şi i-a zis: “Pentru păcatele şi fărădelegile lumii, mi-a poruncit Dumnezeu să ies din Larisa, pe care o păzeam, căci are de gînd s-o dea în mâinile agarenilor. Deci, am ieşit de acolo şi mă duc unde îmi va porunci”. “Dar tu, a zis Ahilie, de unde vii ostaşule al lui Hristos, Dimitrie? Te rog spune-mi?!”.
Atunci a lăcrimat şi Sfântul Dimitrie şi i-a zis: “Eu tot asemenea am pătimit, arhiereule Ahilie. De multe ori am ajutat tesalonicenilor şi i-am izbăvit din robie, de primejdie aducătoare de moarte şi de toată neputinţa. Însă acum, pentru multele păcate şi fărădelegile lor, S-a depărtat Dumnezeu de la dânşii şi mi-a poruncit să-i las, ca cetatea să fie cucerită de agareni. Deci, pentru aceasta am ascultat porunca Lui şi îndată am ieşit de acolo şi mă duc unde îmi va porunci”. Zicând acestea, amândoi şi-au plecat capetele la pământ şi au plâns, iar după aceea s-au sărutat şi şi-au luat ziua bună unul de la altul şi îndată s-au făcut nevăzuţi. Când au văzut această minune, creştinii aceia n-au mai îndrăznit să se ducă la Tesalonic, ci s-au întors înapoi, povestind vedenia ţi minunea aceea.
După aceasta, n-a trecut o lună şi Tesalonicul, precum şi Larisa, au fost cucerite de turci. Apoi multe alte minuni a făcut sfântul, spre slava lui Dumnezeu în Treime, Căruia se cade cinste, mulţumită si închinăciune de la toată făptura, în veci. Amin.

Sursa: ortodoxia.md

O, răbdătorule de chinuri al lui Hristos, Izvorâtorule de mir, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, aceasta a noastră rugăciune, ce aducem ţie acum cu umilinţă, primeşte-o,
şi de bolile sufleteşti şi trupeşti şi de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, cu
rugăciunile tale cele bineprimite către Dumnezeu, ne păzeşte,
ca împreună cu tine în veacul ce va sa fie, să cântăm Lui: Aliluia !

(Matei 10, 32)

Iubiti credinciosi,

Astazi Biserica Ortodoxa praznuieste pe unul din cei mai mari mucenici, anume pe Sfintul Mare Mucenic Dimitrie, izvoritorul de mir.

Acest mucenic vrednic de lauda, s-a nascut in cetatea Solonul sau Tesalonic din nordul Greciei. Tatal sau a fost voievod si comandant al cetatii Tesalonic si era crestin, dar tinea in taina dreapta credinta, pentru marea prigoana ce era atunci asupra crestinilor. El avea un copil anume Dimitrie, pe care l-a crescut de mic in dreapta credinta si in dragoste pentru Iisus Hristos. Tatal lui Dimitrie avea in casa lui doua icoane frumoase, cu chipul Domnului nostru Iisus Hristos si a Preacuratei Sale Maici, la care se inchina el si sotia sa. La aceste sfinte icoane duceau adesea parintii pe copilul Dimitrie, inca din pruncie, ca sa se inchine Mintuitorului si Maicii Domnului, invatindu-l sa se roage si descoperindu-i taina adevaratei credinte in Hristos.

Pe cind era Sfintul Dimitrie in virsta de 20 de ani, a murit tatal lui, binecredinciosul voievod al Tesalonicului. Auzind imparatul Maximilian de aceasta, a chemat la el pe Dimitrie, fiul voievodului, pe care vazindu-l intelept si viteaz in razboaie, l-a facut voievod in locul tatalui sau; apoi Sfintul Dimitrie mergind in patria sa Tesalonic, in loc sa prigoneasca pe crestini, cum ii poruncise Maximilian, a inceput inaintea tuturor a marturisi pe Hristos si a invata dreapta credinta, slavind pe Dumnezeu Cel in Treime inchinat si cinstit. Astfel, el s-a facut tesalonicenilor ca un alt Apostol Pavel, caci pe multi ii aducea la cunostinta adevarului, risipind inchinarea la idoli.

Iar imparatul Maximilian, intorcindu-se biruitor de la un mare razboi contra scitilor si a sarmatilor, a voit sa aduca jertfa de multumire necuratilor zei in Tesalonic. Cu acest prilej l-a chemat si pe Dimitrie sa jertfeasca zeilor inaintea tuturor. Atunci viteazul ostas al lui Hristos a inteles ca a sosit ceasul sa marturiseasca inaintea tiranului imparat credinta in adevaratul Dumnezeu, Care a facut cerul si pamintul si toate cele vazute si nevazute. Apoi si-a adus aminte si de cuvintele Sfintului Apostol Pavel care zice: Cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se marturiseste spre mintuire (Romani 10, 10). Adica nu-i de ajuns sa crezi in taina in Dumnezeu, ci trebuie sa-L marturisesti si cu cuvintul in public, ca sa te poti mintui. Aceasta credinta cu darul Duhului Sfint avind-o Dimitrie in inima sa, a iesit in mijloc si a marturisit cu mare indrazneala, ca nu zeii, ci Dumnezeul crestinilor este adevaratul Dumnezeu. El a facut cerul si pamintul si pentru nemasurata Sa milostivire a trimis pe Fiul Sau in lume si a luat trup omenesc din Fecioara Maria, dar fara de pacate, si a mintuit pe oameni din robia diavolului prin moartea Sa pe cruce si prin inviere.

Auzind imparatul ca Sfintul Dimitrie, in loc sa-l laude pe el, a marturisit ca Hristos este adevaratul Dumnezeu, s-a miniat tare si l-a aruncat in temnita, spre judecata si osinda la moarte. Intr-o zi imparatul facind mare spectacol in aer liber, dupa obiceiul romanilor, a pus pe un vestit luptator, anume Lie, sa se lupte cu crestinii pe un pod inalt si sa-i arunce jos in niste sulite cu virful in sus, spre veselia spectatorilor. In acest timp Sfintul Dimitrie era pazit in temnita din ordinul imparatului. Atunci un tinar crestin cu numele Nestor, ucenicul mucenicului, s-a aprins de rivna pentru Dumnezeu si nemaiputind sa rabde uciderea crestinilor, s-a dus in temnita la Sfintul Dimitrie si i-a spus: “Robule al lui Dumnezeu, mare nedreptate se face impotriva crestinilor, deci roaga-te pentru mine, ca vreau sa lupt cu Lie, si sa izbindesc singele nevinovat al crestinilor“.

Sfintul Dimitrie fiind legat in lanturi, a binecuvintat pe Nestor si, insemnindu-l cu semnul Sfintei Cruci, i-a zis: “Du-te, frate, si te lupta cu Lie, ca si pe Lie il vei birui si pe Hristos Il vei marturisi!” Tinarul Nestor fiind intarit cu rugaciunea Sfintului Dimitrie si-a facut cruce si ducindu-se in acea priveliste a strigat: “Vreau sa lupt cu Lie!” Zadarnic incercau toti sa-l opreasca pe Nestor de la lupta cu Lie ca el striga in auzul tuturor: “Vino, Lie, sa te lupti cu mine!” Apoi incepind a se lupta cu el, a zis fericitul Nestor: “Dumnezeul lui Dimitrie, ajuta-mi”.

Si indata, cu ajutorul rugaciunilor marelui mucenic, l-a aruncat pe Lie in sulite si l-a omorit. Atunci imparatul, miniindu-se a poruncit sa-i taie capul Sfintului Nestor, implinindu-se profetia dascalului sau Dimitrie. Apoi a trimis ostasi in temnita sa-l ucida cu sulitele si pe Marele Mucenic Dimitrie. Vazind ca i-a sosit sfirsitul, Sfintul Dimitrie s-a inchinat si a multumit lui Dumnezeu pentru toate, apoi si-a ridicat mina dreapta in sus si a fost strapuns cu sulitele de ostasi in tot corpul, dindu-si sufletul cu pace in miinile lui Hristos pe care L-a marturisit. In clipa aceea un alt ucenic al sau a luat mantia si inelul Sfintului Dimitrie si inmuindu-le in singele mucenicului, tamaduia cu ele pe multi bolnavi.

Iubiti credinciosi,

Ajungind imparat Sfintul Constantin cel Mare care a dat libertate tuturor crestinilor, s-a facut o mare biserica din lemn in Tesalonic, peste moastele Sfintului Dimitrie, unde alergau multi credinciosi orbi, schiopi, bolnavi de tot felul si cu rugaciunile sfintului se intorceau sanatosi la casele lor. Printre acestia a fost si un dregator imparatesc anume Leontie, care, venind la biserica Sfintului Dimitrie, s-a facut indata sanatos. Drept multumita, a inceput sa faca o biserica mare din piatra in locul bisericii mici din lemn, in cinstea Sfintului Marelui Mucenic Dimitrie.

Pe cind sapau temeliile bisericii, cu rinduiala lui Dumnezeu, au descoperit si racla cu moastele Sfintului Dimitrie, din care izvora mir binemirositor cu care se ungeau cei suferinzi si se vindecau. Biserica facuta de Leontie a fost marita mai tirziu, ajungind cea mai mare si mai veche biserica din Tesalonic, care se pastreaza pina astazi. Tot Leontie, fiind iubitor de Dumnezeu, a facut o racla noua din argint si a asezat in ea moastele Sfintului Dimitrie, care se pastrau sub altarul marii biserici. Mormintul Sfintului Dimitrie se afla si astazi la biserica sa din Tesalonic unde merg zilnic credinciosii in pelerinaj si cer ajutorul lui.

Un alt lucru minunat s-a intimplat si in timpul imparatului Justinian cel Mare. Dupa ce a zidit biserica Sfinta Sofia din Constantinopol, imparatul voia sa aduca in ea moastele Sfintului Dimitrie de la Tesalonic. Deci, trimitind citiva clerici si credinciosi la biserica sa, cind sa se atinga de racla, indata a iesit din ea lumina de foc si scintei, incit toti au cazut la pamint. Apoi s-a auzit un glas ca acesta: “Stati si nu indrazniti!” Cuprinsi de spaima, si-au cerut iertare de la Sfintul Dimitrie si luind putin pamint din biserica lui, s-au intors la Bizant.

Altadata era mare seceta si foamete in Tesalonic. Atunci Sfintul Dimitrie, calare pe un cal se arata corabierilor care transportau griu pe mare si le zicea: “Duceti griul in cetatea mea, Tesalonic, caci este lipsita“. In viata Sfintului Dimitrie se spune ca era un paraclisier, anume Onisifor, la biserica sa, care ingrijea de sfintele moaste. Dar avea obiceiul sa fure din darurile aduse la biserica de credinciosi. Sfatuindu-l preotii multa vreme, el nu se lasa de acest pacat. Odata, pe cind lua din cele aduse de credinciosi, indata a fost pedepsit de Sfintul Dimitrie si a cazut jos greu bolnav. Apoi rugindu-se preotii pentru el si marturisindu-si pacatul, s-a facut sanatos.

Odata au navalit barbarii sa prade orasul Tesalonic si toti crestinii plingeau la moastele Sfintului Dimitrie sa-i scape de robie si de moarte. Intr-o noapte s-au vazut doi tineri luminati trimisi de Mintuitorul sa-i porunceasca sfintului sa plece din cetatea sa si sa lase Tesalonicul in miinile paginilor pentru pacatele poporului. Dar Sfintul Dimitrie nu a voit sa paraseasca patria sa, ci, rugindu-se mult lui Dumnezeu pentru crestini, indata oastea paginilor s-a departat si Tesalonicul a scapat de distrugere si robie. Si multe asemenea semne, vindecari de boli si fapte minunate facea Sfintul Mucenic Dimitrie. Mai tirziu insa, inmultindu-se pacatele crestinilor, marele mucenic s-a intristat pentru imputinarea credintei in cetatea sa si cu voia lui Dumnezeu au disparut sfintele moaste din Tesalonic.

Iubiti credinciosi,

Astazi sarbatorim pe Sfintul Mare Mucenic Dimitrie, ostasul cel viteaz al lui Hristos, barbatul dumnezeiestilor doriri, lauda mucenicilor, bucuria ingerilor, podoaba Bisericii Ortodoxe, mustratorul necredinciosilor, intarirea nevoitorilor si rugator fierbinte inaintea Preasfintei Treimi pentru sufletele noastre. Astazi Sfintul Dimitrie marturiseste cu tarie pe Hristos inaintea imparatilor si a paginilor. Astazi Lie, sluga intunericului, este invins, iar fiii luminii sint izbaviti. Acum diavolul a fost biruit de Sfintii Dimitrie si ucenicul sau Nestor care se roaga in cer pentru noi. Astazi mucenicul lui Hristos Dimitrie este impuns in coasta ca si Stapinul sau si se jertfeste pentru Evanghelie, ca un miel nevinovat.

Pentru aceasta il cinstim pe Sfintul Dimitrie si-i cintam cintari de lauda, caci el a biruit pe vrajmasul cel nevazut si a luat cununa biruintei de la Hristos, Dumnezeu. In aceasta zi se face mare pelerinaj cu icoana Sfintului Dimitrie la mormintul lui din Tesalonic si toti crestinii aduc flori de dumitrita la biserici si prin casele lor. Dar nu numai in Grecia, ci si in tara noastra este foarte mult cinstit de credinciosi. Avem in tara numeroase biserici cu hramul Sfintului Dimitrie si multi frati crestini poarta numele lui. Insa nu numai astazi, ci in toate zilele se cuvine sa cerem ajutorul Sfintului Mare Mucenic Dimitrie, pentru ca este grabnic ajutator. Sa avem in casa icoana lui si cind putem sa-i citim acatistul. Apoi sa nu uitam ca si noi sintem ostasi ai lui Hristos si fii ai Bisericii Ortodoxe. Deci, sa avem curaj si sa nu dam inapoi in fata ispitelor si necazurilor vietii. Fara rivna si barbatie, fara rugaciune si smerenie, fara iubire crestina si biserica, fara rabdare si ajutorul sfintilor nu ne putem mintui.

Sa-l rugam pe Marele Mucenic Dimitrie sa ne fie calauza, ajutator, model de jertfa si rugator inaintea lui Dumnezeu pentru mintuirea sufletelor noastre. Amin.

Parintele Ilie Cleopa

Sursa: crestinortodox.ro

Citeste si:

• Viaţa şi minunile Sfântului Mucenic Dimitrie

La cel între sfinţi Mare Mucenic Dimitrie,
Mare făcător de minuni şi Izvorâtor de mir

1. „Iar eu am cinstit foarte pe prietenii tăi, Dumnezeule, şi foarte s-a întărit stăpânirea lor” (Ps. 138:17), zice acel David care este cel mai insuflat de Dumnezeu dintre toţi psalmiştii din veac, între care corifeii sunt Apostolii, urmaţi de ceata prorocilor, cei care sunt numiţi cu numele vederii dumnezeieşti, după care urmează ceata învăţătorilor credinţei şi preoţilor, şi toată adunarea cuvioşilor, şi toţi cei mari chemaţi după făgăduinţa Mântuitorului nostru al tuturor (Mt. 5:19), precum şi ceata mucenicilor lui Hristos şi a marilor mucenici cărora se cuvine să li se aducă rugăciuni. Şi, mai presus decât toată mulţimea acestora, este cel pe care astăzi mai cu osârdie îl cântăm şi cinstim, cel care este de acelaşi neam cu noi şi născut din acelaşi pământ cu noi, patronul oraşului nostru, minunea cea mare a pământului grec, înfrumuseţată podoabă a Bisericii, cel bogat în toate virtuţile şi de minuni făcătorul, de mir Izvorâtorul, Sfântul Dimitrie. Căci între mucenici este ca luminătorul cel mare, iar dacă ţine cu putere întru sine Cuvântul Vieţii Veşnice (Filip. 2:16) şi dacă răspândeşte în jur lumina Lui, prin raze strălucite, şi străluminează pe cei mulţi, oare nu s-a făcut părtaş şi harului profeţiei? Ci oare nu fiind atras în chip preaminunat tocmai de puterea profeţiei s-a învrednicit de slujirea şi de autoritatea apostolească şi propovăduitoare? Sau fiind împodobit cu lucrarea acestora două, nu cumva a fost lipsit de luptele ascetice ale cuvioşilor şi de strălucirea pildei vieţii lor? Cu siguranţă, nu. Ci unora urmându-le, pe alţii egalându-i, iar altora încă stându-le înainte, pe unii i-a întrecut, şi nu cu puţin, singur sau cu foarte puţini desăvârşindu-se întru toate şi singur reunind în sine însuşituturor, astfel încât Cuvântul care era la început cu Dumnezeu să-l inspire şi singur să aducă roadă prin bunele grăiri spre folosul tuturor şi totodată să-i îndrepteze pe toţi.

2. Aşadar, noi care nu plinim nici măcar una, nu spun cununa sau lanţul virtuţilor, ci spun nici una măcar din şiragul lor, ce laudă vom aduce, şi cu ce frumuseţe a cuvântului vom împodobi pe cel care, pe durata unei vieţi scurte, în chip dumnezeiesc, a împletit cununa tuturordumnezeieşti care pentru toţirămân îndeobşte neapropiate şi de neatins? Dar dorul ne stârneşte să vorbim, după putinţă, prilejul îşi caută cuvânt cu priinţă, iar folosul, obligându-ne, nu ne îngăduie să nu ne minunăm prin cuvânt de măreţia care este mai presus de cuvânt a mucenicului. Căci a râvnit să se arate de la început până la sfârşitîn cele fără de schimbare făgăduite de la Dumnezeu, mai presus de cuvânt şi printr-o petrecere corespunzătoare atât cât poate firea cuprinde, adică să fie biruitor întru toate.

3. Şi întru toate era astfel, încă din copilărie, precum un stâlp de susţinere neclătit a toată bunătatea, columnă însufleţită şi de la sine tinzând spre toată virtutea, altar şi colonadă a harurilor dumnezeieşti şi omeneşti, carte însufleţită şi grăitoare a isprăvilor spre slava şi călăuzirea către Cel Preabun, veselitoare şi străină unire a tuturor bunătăţilor, iubire de obşte şi de obştesc folos a tot binele şi, ca să vorbesc prin cuvintele Scripturii, precum finicul acela care înfloreşte (Ps. 91:12) fiind drept, şi „măslin roditor în casa lui Dumnezeu” (Ps. 51:8) şi precum pomul „de la izvoarele apelor” răsădit de Duhul Sfânt (Ps. 1:13) pe lângă faptul că, potrivit psalmistului, „rodul său va da la vremea sa”, dar el în toată vremea a avut şi are atât vremea înfloririi, cât şi vremea rodirii. Şi aşa cum frunzişul copacului aceluia nu va cădea, precum este scris (Ps. 1:3), la fel, odată cu frunzişul acestuia, şi floarea, şi rodul lui se vor da fără încetare celor ce se apropie de el.

4. Şi pentru a săvârşi toată lauda, după cuvântul lui Solomon, în puţină vreme plinind mult, Sfântul Dimitrie este toiagul lui Aaron, vlăstar preaales care a înflorit evlavia, floarea cea preaiubită, rodul cel râvnit şi asemenea lui Dumnezeu, sau mai curând lui Hristos, Arhiereul Cel veşnic, mlădiţă şi toiag dumnezeiesc sau, dacă vrei, vlăstar pururea înverzit, după chipul lui Dumnezeu, sfântul Dimitrie al căruia chip, după asemănarea lui Hristos, a fost numai Aaron. Acesta era un chip al lui Hristos, iar Sf. Dimitrie, plinind toate ale Stăpânului, era un chip al toiagului celui bun al lui Hristos, acea mlădiţă care odrăslea şi înflorea şi aducea roade şi în chip dumnezeiesc se desăvârşea. Dar Sfântul Dimitrie este diferit şi de acea mlădiţă [Aaron], pe cât diferă un chip cu mult mai frumos faţă de unul doar frumos, sau o parte mică faţă de întreg, Sfântul Dimitrie lăsând în urmă, întrecându-le pe toate cele frumoase, prin nobleţea şi măreţia purtărilor, a faptelor şi minunilor. Căci neschimbat şi necontenit se dăruieşte celor care vin la el, izvorârea aceea a harurilor, părând că se aseamănă unui pom purtător de lumină, împărţind nestăpânit roadele sale ca nişte raze şi dăruind celor ce se apropie, până la îndestulare, desăvârşite şi dumnezeieşti daruri, el însuşi fiind plin pururea de unele ca acestea, precum un soare pururea izvorând razele sale sau precum un izvor veşnic curgător al harurilor sau o mare de minuni neîmpuţinată sau un adânc negrăit al bunătăţilor celor văzute şi celor nevăzute.

5. Iar dacă ar încerca cineva să alcătuiască un mare elogiu cuiva pentru lucruri exterioare şi ar zice căcare este ca un corifeu al întregii Thessalii, numelefiind de la aceste lucruri, având numele stăpânirii, la care ar adăuga încă şi renumele strămoşilor şi faima părinţilor, atunci, deşi o mare cinstire ar izvorî din belşug din unele ca acestea, pentru Sfântul Dimitrie însă acestea îi vor fi de prisos. Căci pentru alţii, unele ca acestea sunt spre mare laudă. Dar pentru sfântul Dimitrie cum ar putea veni vreo înfrumuseţare de la nişte lucruri ca acestea, când el însuşi a înfrumuseţat întreaga ţară, ba încă şi lumea cea de sus? Dar care este înfrumuseţarea de la el? Credinţa cea nestrămutată, harul cel fără de sfârşit izvorâtor, dumnezeiasca neîmpuţinată bogăţie a virtuţilor dumnezeieşti care acum sunt strânse în vistieria cerească la care sunt adăugate şi comorile celor mai mari bunătăţi de acolo. Sau mai curând, ajungând de la pământ la cer, pe când era încă în viaţă şi om fiind, Sfântul Dimitrie a fost spre mare adăugire şi sporire frumuseţilor celor veşnice, el însuşi frumuseţe a toată lumea şi mai presus de lume.

6. Pe acesta David mai înainte văzându-l, l-a fericit şi l-a cântat, zicând, „fericit bărbatul care n-a mers în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor n-a umblat” (Ps. 1:3). Căci nici cu mintea nu a primit vreodată ceva din cele necucernice, nici cu fapta nu a umblat în chip neplăcut lui Dumnezeu, ci păzind întru sine neîntinat dumnezeiescul har de la botezul nostru întru Hristos, a avut voinţa în acord cu legea Domnului, ca o carte a lui Dumnezeu şi scrisă de Dumnezeu, fiind ca un pergament sau ca o tăbliţă de ceară sau ca o tablă scrisă de degetul lui Dumnezeu şi deschisă tuturor spre folosul obştesc. Căci după Isaia „mai înainte de a şti să arunce răul, va alege binele” (Is.7:15) şi pe când era încă în floarea vârstei a îmbrăţişat frumuseţea fecioriei. Şi era întreg dăruit plinirii acesteia, şi făcea toate astfel ca să fie feciorelnic şi la trup, şi la suflet şi să aibă prin aceasta petrecerea în ceruri şi să ajungă la cei fără trupuri egalându-i, în trup fiind. Şi pentru aceasta a avut pe celelalte virtuţi împreună-luptând cu el şi mai înaintea altora având osteneala înţelepciunii, pentru ca, fiind desăvârşit în înţelepciune şi în curăţie, să poarte la puţinii ani ai tinereţii mult lăudata cărunteţe. Căci „Înţelepciunea este la om adevărata cărunteţe şi vârsta bătrâneţilor înseamnă o viaţă neîntinată.” (Înţel. 4:9)

7. Aşadar era un tânăr blând, plăcut la chip, nu numai la omul cel din afară ce se prezintă simţurilor, dar mai ales la omul cel dinlăuntru, cel nevăzut pe care îl vede numai Hristos, Cel ce caută la inima omului, Care într-atât a preţuit cugetul lui [cel lăuntric] şi tăinuita frumuseţe, încât a binevoit să se sălăşluiască în el şi să îl desăvârşească în duhul şi de la acela pe toate să le aducă la desăvârşire în chip dumnezeiesc. Căci pe David l-a aflat bărbat înaintea Sa ( Ps. 88:20, LXX), iar pe Dimitrie care încă nu a ajuns la vârsta bărbăţiei, fiind încă tânăr, l-a aflat după inima sa. Iar în faptă, nu a aflat nici o pricină de ruşine, de vreme ce a plinit toate poruncile Lui. L-a aflat vas ales, după cuvântul lui Pavel, ca să se preamărească numele Lui în faţa neamurilor şi împăraţilor(Fapte. 9:15). L-a aflat „oglindă fără pată” (Înţel. 7:26) primind în sine şi reflectând în afară negrăita frumuseţe cea sălăşluită mai presus de ceruri. Iar eu încă aud în chip tainic şi cuvântul acela că despre el este grăit: „Iată Sluga Mea pe Care o sprijin, Alesul Meu, întru Care binevoieşte sufletul Meu. Pus-am peste El Duhul Meu şi El va propovădui popoarelor legea Mea” (Is. 42:1). Şi îi va preschimba şi zidi drepţi din nedrepţi, ca să fie el însuşi ca şi „gura mea” (Ier. 15:19), iar pe ceilalţi îi va ruşina şi îi va lepăda şi îi va arăta ca fiind gata pentru pierzanie (Rom. 9:22). Şi chiar dacă acestea au fost scrise cu privire la Hristos, şi noi vom fi învredniciţi de ele împreună cu toţi cei care au trăit prin El şi după El, păzind cu amănunţimeLui.

8. Aşadar a fost şi învăţător şi Apostol, înţeleptul şi feciorelnicul şi cuviosul şi, ca să spunem aşa, pe de-a-ntregul frumos şi cu totul fără de prihană şi cu firea şi cu osteneala străluminat de har. Şi Sfântul Dimitrie atunci după cum s-a spus despre Iov că „nu era altul ca el pe pământ” (Iov. 1:8; 2:3), adică întru toate cele dumnezeieşti nimeni nu era asemenea lui Iov, în carecă „nimeni nu era asemenea lui între oameni.”

9. Căci şi Iov mai întâi a fost cu totul nehulitor, drept, evlavios, precum s-a arătat şi sfântul Dimitrie mai apoi. Însă acela de mai înainte lauda fecioriei nu a avut-o, iar cununa fecioriei care este îmbunătăţirea firii l-a arătat pe sfântul Dimitrie asemenea îngerilor din jurul lui Dumnezeu. Căci acela din vechime, Iov, a avut trupul acoperit de răni grele care să stea împotriva răutăţii din vechime, iar acesta până la sânge şi până la moarte a stat împotriva răutăţii luptând(Iov. 2:8-13).

10. Dar mărturia lui Iov n-a fost nicidecum pentru cuvintele învăţăturii pe care Sfântul Dimitrie, unind-o cu harul Duhului Sfânt, a avut-o drept armă de apărare şi scut nebiruit şi unealtă de zidire, plug şi hârleţ pentru arătură sau, dacă vreţi, şi condei de scris, undiţă de pescuit sau orice altceva de acest soi; acum însă, lucrând via Domnului şi aruncând pe pământ seminţele cele cereşti sau scriind cuvintele vieţii veşnice, „nu pe table de piatră, ci pe tablele de carne ale inimilor” (2 Cor. 3:3) mai precis, acele inimi vrednice de o astfel de înscriere. Iar în năvodul cuvântului a cuprins Tessalonicul, întreaga Attica şi Ahaia, sau mai curând, atât cât poate cuprinde acum, şi până unde poate ajunge prin izvorârile de mir şi prin mulţimea minunilor, anume întru toată cuprinderea cea fără cuprins a îmbelşugării harului. Căci şi atunci Sfântul Dimitrie era o minune a lumii prin cuvintele cele dumnezeieşti, fiind, după spusa sfântului Pavel, „miros de bună mireasmă al lui Hristos între cei ce se mântuiesc şi între cei ce pier; unora, adică, mireasmă a morţii spre moarte, iar altora mireasmă a vieţii spre viaţă” (II Cor. 2:15). Nu vorbesc aici despre buna mireasmă cea fără de schimbare, ci e de ajuns sădespre mirurile şi despre minunile dăruite de la Dumnezeu care izvorăsc de la racla Marelui Mucenic. Căci ce sunt cele prezente, oricât ar fi de mari şi de minunate, faţă de cele din ceruri dăruite lui de la Dumnezeu, care sunt departe de privirea noastră? Şi cu ce slavă preamărită, cum ar spune Sfântul Apostol Pavel nu se va slăvi ceea ce este slăvit? (II Cor. 3:10) Strălucită dovadă sunt acestea pentru toţi că acela încă din timpul vieţii lui pământeşti, a fost miros de bună mireasmă a lui Hristos şi înmiresmarea Vieţii pentru cei mai dinainte aleşi să asculte.

11. Acum prin urmare, ca să are sufletele oamenilor sau să le învieze pe acestea, după făgăduinţa lui Hristos către Sfântul Petru, a avut şi el ca instrument pentru arătura sa şi ca uşă a mântuirii, Cuvântul lui Dumnezeu. (Lc. 5:10). Şi construind lui Dumnezeu altar din pietre vii şi cu adevărat de mult preţ (I Petru, 2:6. I Cor. 3:12), a avut Cuvântul drept unealtă de lucru potrivită. Şi ori de câte ori pornea război împotriva vrăjmaşilor lui Hristos sau şi mai mult decât atât, împotriva celor care duceau războaie văzute împotriva lui Dumnezeu, iscate de puteri nevăzute, întru toate îl urma îndeaproape Cuvântul însuşi al Duhului Sfânt şi acesta îl conducea, acesta îl purta, îl întărea şi îl învăţa, pregătindu-l pentru ceea ce era de folos. Şi este aidoma cu ce s-a scris şi despre cel întâi luptător dintre mucenici, Ştefan, că nimeni nu a putut să stea împotriva înţelepciunii lui şi nici a Duhului cu care el grăia”(Fapte. 6:10).

12. Iar eu cuget că veşmântul ostăşesc şi inelul de pe deget şi efodul purtat pe umăr pe care şi l-a prins mucenicul când a primit dregătoria de la Împăratul din vremea sa, acestea toate sunt simboluri ale vredniciei şi darului preaînalt al învăţăturii celei de taină, dăruite mucenicului de la Cel cu adevărat Împărat. Pentru această pricinăcă harul dumnezeiesc a lucrat prin ele nu puţine minuni mai apoi. Căci trebuia cu orice preţ să-l înşele în chip înţelept pe înşelătorul cel de la început, ca nu cumva să gătească moarte mai înainte de vreme mucenicului şi ca nu cumva rodul grânarului veşnic, fiind astfel doborât, să fie tras la moarte şi căzând cu trupul la pământ, să nu mai aducă rod mult, din pricina unei morţi fără de vreme. Dar pentru a pentru a face să înceteze harul acestor semne, ucigaşul cel adevărat nicidecum nu a putut răbda până ce nu a dezlănţuit împotriva celui ce se împotrivea înşelării pe slujitorii înşelării. Aceştia, punând mâna pe el, l-au adus înaintea Împăratului înşelării (căci aceasta era Maximian) pe Dimitrie cel ce a nimicit înşelăciunea. Și astfel, în arena martiriului, a fost dezbrăcat Sfântul Dimitrie, cel încă din copilărie plin de negrăite haruri şi întru toate înţelept, drept şi cuvios, apostol şi fecior preacurat şi, ca să nu vorbesc prea mult, într-un cuvânt, ucenic iubit al lui Hristos, prietenul Lui cel mai apropiat, slujitor al Lui şi casnic, mai mult decât toţi care din veac au venit la Dumnezeu, iubindu-L cu cugetul, cuvântul şi fapta.

13. Ştiu bine că însetaţi să aflaţi cum şi unde a fost prins cel căutat de slujbaşii împăratului. Există şi azi în biserica Născătoarei de Dumnezeu un adăpost sub pământ care se numeşte până astăzi Refugiul. Şi este un obicei vechi ca, an de an, începutul prăznuirii Marelui Mucenic Dimitrie să se săvârşească acolo; şi de acolo trecând în stradă cu cântări în procesiune,se îndreaptă către Biserica sfântului cu cântări şi acolo,, săvârşesc şi duc la bun sfârşit sărbătoarea. Aşadar sub stăpânitorii necredinţei, fiindcă încă nu venise ceasul pentru cele ale credinţei, sfântul martir, adăpostindu-se în catacombele acelea, împărtăşea celor care veneau cu el acolo învăţătura cea cerească şi cei de la necredinţă, ca dintr-o mare învolburată de valuri, aflau scăpare la el, la limanul cel cu adevărat lin al credinţei, şi împreună cu ei, neînfricat, săvârşea şi ţinea slujba creştinilor şi astfel a fost pentru acea vreme Marele Mucenic Dimitrie, adăpostul, refugiul şi scăparea pentru toţi credincioşii cei aleşi şi plini de evlavie. Iar locul acela de aici îşi trage numele de Refugiu.

14. Aceasta aflând-o cei pe care Maximian îi rânduise spre vânarea celor adunaţi întru evlavie, ştiind că acolo mucenicul învăţa poporul şi, mâniindu-se şi mai mult încă văzând că mulţimea adunată asculta cuvintele lui Dimitrie, ca fiind înseşi cuvintele lui Dumnezeu, îl prind ca pe un hulitor, împrăştie mulţimea şi cu puterea stăpânirii o scot în stradă. Și l-au adus înaintea lui Maximian care stătea pe locul acesta unde suntem noi acum şi aştepta cu mare bucurie uciderea de oameni a lui Lie. Iar acesta fiind cu nerăbdare a plini bucuria împăratului, a poruncit ca aici să fie închis sfântul, adică pe locul unde a şi fost săvârşit martiriul. Iar aceasta şi noi o închipuim în fiecare an neabătut în acelaşi fel, acolo săvârşind începutul procesiunii, iar aici săvârşirea ei. Fiindcă şi Mucenicul astfel a fost tras la ucidere atunci pentru Hristos, fiind chemat la prăznicul şi la jertfa cea mare.

15. Iar intenţia diavolului celui începător al răutăţii era să-l scoată pe Sfântul Dimitrie dintre cei vii cât mai repede, căci nu îl răbda pe el pe pământ să fie văzut de oameni vorbindu-le lor despre Dumnezeu şi să fie ascultat întru totul. Dar Dumnezeu a vrut să rânduiască astfel, ca să fie şi profet cel care peste puţină vreme avea să fie pentru toţi ceilalţi Mare Mucenic. Şi nu numai că a avut sălăşluit în el însuşi harul muceniciei, dar le-a dăruit şi altora să aibă martirul de la o astfel de înaltă şi mai presus de fire unire cu el, fiind ca un izvor mai presus de fire al harului. Şi ce trebuie să spunem ca să nu zăbovim prea mult? Căutaţi la viclenia tiranului şi cercetaţi întemniţarea lui Dimitrie, şi pe Nestor împotriva lor şi profeţiacu privire la marea lui mucenicie, precum şi propria lui profeţie despre victoriaîmpotriva lui Lie şi martiriul lui.

16. Însă cum a văzut şarpele cel începător al răutăţii amânarea tiranului, nu a suferit încă să-l mai vadă mai mult pe pământ pe marele Dimitrie mai înainte de săvârşirea martiriului său. Şi aducând un scorpion, i l-a strecurat mucenicului însă nu spre a-l înşela sau ispiti, precum a înşelat oarecând prin şarpe primul cuplu al protopărinţilor noştri, ci pe acesta, , l-a ispitit cu acest fel de moarte. Căci ştia din cercare că sfântul Dimitrie nu se lasă înşelat, având cuget nobil şi fiind în chip cuvenit încercat în discernerea binelui de rău. Aşadar, nu ca să-l înşele a strecurat scorpionul înăuntru, ci ca să-l rănească mortal şi să-l dea unei morţi grabnice, ca să aibă şi el odihnă din partea unui aşa de mare vrăjmaş al său, aşa de slăvit în tăria virtuţii. Însă iuţimii aceluia şi ostenelii lui a pus capăt şi hotar, însuşi harul cel sălăşluit în sfântul Dimitrie şi puterea chemării şi pecetea dumnezeiască şi numai cu mâna a omorât unealta morţii. Şi aşa l-a ruşinat pe cel care a strecurat slăbind puterea aceluia. Se arată de aici, că, dacă nu ar fi voit a veni singur de bunăvoie la patimă, nici nu ar fi pătimit deloc, fiind păzit şi întărit de puterea lui Hristos. Însă el, voind , a fost dat spre a fi întemniţat şi predat în mâinile călăilor şi a pătimit de la lucrătorii răutăţilor cele rele, urmând astfel pe Cel Care a pătimit pentru noi.

17. Pentru aceasta, când au venit suliţaşii trimişi de tiran puşi să-l ucidă, cu armele gata pregătite, reunindu-se la vremea stabilită, sfântul a primit cu bucurie rana mortală, sau mai curând rănile provocate la toate mădularele, în piept, la oase şi în carne, precum şi la fiecare dintre coaste, primind, pe de o parte, rănile cele din afară, prin străpungerile suliţelor, dar şi dinlăuntru. Şi astfel s-a îndoit sau mai bine zis s-a înmiit patima coastei celei mântuitoare, împlinind în turpul său, după cuvântul sfântului Apostol Pavel, „lipsurile necazurilor lui Hristos” (Col. 1:24). Astfel a iubit pătimirea până la moarte şi aşa a iubit a-şi vărsa sângele pentru slava lui Hristos de mai multe ori şi fără de odihnă, astfel încât să poată, prisosind dincolo de măsura cunoscută şi covârşind atâta măsură a dragostei, să primească în însuşi trupul său izvor de miruri. Pentru ca prin această vărsare de sânge, în veacul următor, în locul sângelui, să verse mir din trupul său, spre slava lui Hristos, pe Care Sfântul Dimitrie atât prin viaţa lui, cât şi prin moarte, şi după moarte nu numai că L-a preamărit, ci Îl preamăreşte neîncetat, şi de către Care a fost preamărit şi pe pământ, şi în cer, şi se preamăreşte şi se va preamări veşnic în chip dumnezeiesc.

18. Îmi vine acum să spun despre el cele ce şi dumnezeiescul Pavel a grăit cu privire la Hristos, fiindcă împreună cu El stă sfântul Dimitrie pentru dragostea noastră, „fiindcă Hristos încă fiind noi necredincioşi, la timpul hotărât, a murit pentru cei necredincioşi“ (Rom. 5:6), vreau să spun, prin harul şi prin imitarea Stăpânului. Şi însuşi oraşul întreg s-a împăcat cu Dumnezeu prin moartea sfântului. Căci unde mai era o necredinţă mai deplină şi mai de necrezut decât cea în care erau părinţii noştri? Unde este frica ce vine din dreapta credinţă şi unde sunt acum ascunderile în catacombe cele din toată inima pentru ea? Unde sunt cei care au fost predaţi sălbăticiei fiarelor prin ura cea nebunească împotriva celor binecredincioşi? Toate înfricoşatele chinuri s-au dezlegat, toate au devenit mai bune după ce sfântul Dimitrie şi-a primejduit viaţa pentru dreapta credinţă. Căci acum biserici măreţe şi preafrumoase, la a căror singură vedere toţi se întorc la credinţă, stau astăzi deasupraCatacombelor acelora,iar împăraţii – înfrumuseţaţi mai curând prin evlavie, decât prin împărăţie -, stau alăturea cu noi şi aplaudă, lăudând faptele cele bune ale mucenicului. Şi astfel întregul oraş îşi vesteşte cu tărie evlavia, lăudându-se cu martiriul Marelui Mucenic Dimitrie. Dragostea lui se revarsă nu numai peste inimile noastre, ci şi peste tot trupul prin mirurile a căror putere iradiază din trupul lui. Şi oare nu buna mireasmă a mirurilor răspândită pretutindeni în oraş, risipind necredinţa, nu ea a arătat oraşul cetate a lui Dumnezeu sau mai curând un alt Rai, dacă nu chiar şi mai mult decât un Rai, fiind udată şi adăpată, nu de ape, ci de râuri de miruri? Aceste miruri, întru care şi de la care se află pururi harul Duhului Sfânt al tămăduirilor, energiile puterilor, astfel încât putem spune despre Sfântul Dimitrie ceea ce s-a scris înCântarea Cântărilor despre sufletul cel nuntit cu Dumnezeu întru nestricăciune „mirosul îmbrăcămintei tale este mir mai presus de toate mirurile” (Cânt. 4:10).

19. Iar veşmântul, îl vei socoti trupul sufletului celui mucenicesc ai cărui obraji iarăşi se zice în Cântarea Cântărilor „sunt ca vase de miruri”, iar degetele „la fel cu crinii roşii, în mir mirositor sunt scăldate” (Cânt. 5:13) Atunci cu cât mai mult coasta cea însuliţată care a fost căscată ca o gură de mulţime de suliţe nu cuprinde înlăuntrul ei miruri de bună mireasmă, şi precum crinii roşii nu lasă numai să picure mir, ci se face izvor veşnic şi neferecat de miresme? Astfel încât este pentru noi nu precum spune psalmistul „râul lui Dumnezeu care s-a umplut de ape” (Ps. 64:10), ci matca lui Dumnezeu, aceasta este trupul mucenicesc care este umplut de miruri şi de minuni şi de vindecări şi ceea ce este încă şi mai de minunare decât acestea e faptul că, oricât ar curge din izvoare, acestea nu ajung niciodată să o umple. Şi precum pare, acelea sunt cuvintele pe care le grăieşte sufletul cel mucenicesc şi dumnezeiesc, răspândindu-le din trup, sufletul cel nuntit cu Dumnezeu adică, în acele Cântări: „Scoală vânt de miazănoapte, vino vânt de miazăzi, suflaţi prin grădina mea şi miresmele-i stârniţi.” (Cânt. 4:16).

20. Şi astfel, la suflarea vântului inteligibil de primăvară s-a izgonit şi risipit iarna necredinţei care bântuia cetatea în vremea aceea, aducându-ne înapoi căldura cea inteligibilă a dreptei credinţe pe care a adus-o suflarea vântului aceluia care a scos în larg, precum cârmaciul la pupă, pe cei aleşi să plutească spre răsăritul soarelui Dreptăţii. Iar în grădina virtuţilor şi a harurilor a dat trupul cel mucenicesc, ca să izvorască miruri şi tămăduiri, unele ca acestea fiind închipuite de pârâurile-izvoare care s-au format din străpungerile trupului cu suliţe. Căci gurile lupilor în mijlocul cărora, după cuvântul Evangheliei, Domnul l-a trimis pe propriul lui ucenic Dimitrie, (Mt. 10:16, Lc. 10:3) au căscat, cu muşcăturile lor, izvoare, iar în turma lui Hristos făcând mare şi multă bucurie, adunând fapte bune, încă şi pe mulţi dintre lupii lor, şi puţin câte puţin pe toţi, i-a preschimbat în mieluşei. Şi în acest chip porţile iadului (care sunt gurile tiranilor care au dat poruncile aducătoare de moarte) nu numai că nu au putut birui Biserica lui Hristos, (Mt. 16:18) care a stat înaintea muşcăturilor, nu numai că nu i-au ruşinat, ci i-au adus pe cei ce au pătimit la slavă, atât pe pământ, cât şi la slava cerească şi veşnică.

21. Voiţi fiecare dintre voi să aflaţi ce înseamnă porunca vestită azi în Evanghelia Domnului către cei trimişi de El în mijlocul lupilor, „fiţi înţelepţi ca şerpii, şi curaţi ca porumbeii?” (Mt. 10:16) Şarpele este foarte prudent pentru sine însuşi, dar ucigător pentru alţii, gata de apărare, dar şi de atac, având agerime şi putere; în vreme ce porumbelul este fără de răutate şi neprevăzător.Aşadar, se dă îndemn slujitorilor Domnului, nici să fie răufăcători precum şerpii şi nici fără de pază precum porumbeii, ci împreunând prudenţa necontenită cu nerăutatea, să fie pururi gata în apărarea slujirii, a drepteicredinţe şi a virtuţii, iar faţă de cei care sunt nepăsători faţă de unele ca acestea să se arate fără de răutate, încât să se şi roage pentru ei. Astfel numai se vor face tămăduirespre viaţă şi pentru cei care sunt omorâţi de şarpele cel înţelegător. Căci precum medicii prind şerpii şi extrag veninul şi apoi amestecându-l în alimente, vindecă prin el muşcăturile de şarpe la fel cel ce, în vreme de ispită, amestecă înţelepciunea şi prevederea şarpelui cu nerăutatea porumbelului, nu numai că se face pe sine imun la orice vătămare de la şarpe, adică din înşelarea diavolului, ci şi pe cei muşcaţi de el, adică pe cei înşelaţi, îi tămăduieşte, oprind lucrarea veninului şarpelui, care este păcatul şi necredinţa.

22. La fel este şi mucenicul nostru acesta, Marele Mucenic Dimitrie. Căci el săvârşind drumul şi păzind credinţa şi fiind gata pentru apărarea dreptei credinţe, până la sânge, într-atât s-a ferit să se împotrivească hulitorilor încât s-a şi rugat pentru ei către Domnul atât pentru cei care stăruiau în răutate, cât şi pentru cei care s-au schimbat, astfel încât să nu rămână nici o urmă, în această cetate, a necredinţei aceleia, ci prin purtările lui de grijă de multe feluri şi binefacerile de multe chipuri şi prin mijlocirile cele fără încetare către Dumnezeu, să întemeieze şi să păstreze cetatea împreună în unire, în care şi de la care dumnezeiescul martir a răbdat moarte năprasnică.

23. Această unire şi noi mai curând o arătăm, decât o dăm în schimb ( căci cine dintre noi ar putea da ceva în schimb?) atunci când înmulţim lauda noastră către el, cerându-i să fim învredniciţi prin rugăciunile lui către Dumnezeu, prin slava lui cea scrisă în ceruri, pe care fie să ne învrednicim noi toţi a o dobândi, cu harul şi cu iubirea de oameni a Unuia născut, Domnul nostru Iisus Hristos, căruia I se cuvine toată slava, puterea, cinstea şi închinăciunea, împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sursa: doxologia.ro

(Sfântul Grigorie Palama, Omilii, vol. III, Ed. Anastasia, București, 2007)

Invatatorului dreptslavitoarei credinte celei intru Hristos, surpatorului si rusinatorului paganatatii, Izvoratorului de mir, Marelui Mucenic Dimitrie, ostasul cel adevarat al lui Hristos, care s-a aratat Bisericii ca un soare si mare aparator credinciosilor, toti acum cantari de multumire si laude din suflet cu dorire aducandu-i sa-i cantam:

Bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!

Citeste si:

– Djn viata si minunile Sfantului Dimitrie cel Mare

–Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de mir – Predica Par. Cleopa