Sfantul Ioan Iacob Hozevitul, ocrotitorul nostru din Tara Sfanta.

Sfantul Ioan Iacob Hozevitul s-a nascut pe 23 iulie 1913, in satul Crainiceni – Horodistea din judetul Botosani. Ramas orfan de mama la numai sase luni si de tata la varsta de zece ani, a fost crescut de unchiul sau, Alecu Iacob.

Sfantul Ioan Iacob Hozevitul a intrat in obstea monahala de la Manastirea Neamt, in anul 1933. A fost primit cu bucurie de staretul Nicodim Munteanu, cel care avea sa devina al doilea patriarh al Romaniei.

A fost tuns in monahism pe 8 aprilie 1936, primind numele de Ioan (foto de la calugarie cu sfantul in picioare, in stanga imaginii). Nas si parinte duhovnicesc i-a fost ieromonahul Ioachim Spatarul, egumenul schitului Pocrov.

Cu aprobarea lui Nicodim Munteanu pleaca in noiembrie 1936, impreuna cu alti doi calugari, in Tara Sfanta. Ajuns aici, ia hotararea de a nu se mai intoarce in tara. Alege sa traiasca vreme de doi ani intr-o pestera din pustiul Iordanului. Apoi ajunge la Manastirea “Sfantul Sava”, unde se nevoieste timp de opt ani. In aceasta manastire, alaturi de alti cinci calugari romani, a indeplinit felurite ascultari: ingrijitor al bolnavilor, paracliser, ghid, ajutor de econom si bibliotecar.

La propunerea arhimandritului Victorin Ursache, Patriarhia noastra l-a numit pe Ioan Iacob Hozevitul egumen al Schitului Romanesc de la Iordan. Pe 14 septembrie 1947, a fost hirotonit preot in Biserica Sfantului Mormant si va conduce Schitul Romanesc pana in anul 1952.

In noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul, impreuna cu ucenicul sau Ioanichie, a intrat in obstea Manastirii Sfantul Gheorghe. Aceasta manastire este situata la apus de Ierihon, pe Valea paraului Cherit din Vechiul Testament, numit azi Hozeva, in preajma caruia a trait Prorocul Ilie, in timpul prigonirii de catre regele Ahab.

In vara urmatoare se retrage intr-o pestera, numita Chilia Sfanta Ana, care tinea de Manastirea “Sfantul Gheorghe Hozevitul“. Aceasta pestera se gaseste in pustiul numit Ruva, pe malul stang al paraului, la vreo trei km de manastire. Intrarea in pestera era posibila numai cu ajutorul unei scari, caci ea se afla la o inaltime de sapte metri.

Pestera avea trei incaperi: prima, de vreo doisprezece metri patrati, cu o firida sapata in piatra, era locul unde se ruga, odihnea, medita sau scria poezii, Cuviosul Ioan Iacob. Printr-o scobitura in piatra se ajungea in a doua incapere, de sase metri patrati, in care pustnicul manca din putina hrana pe care i-o aducea din manastire ucenicul sau, schimonahul Ioanichie Paraiala. Alaturi se gasea a treia incapere, o “pestera” a mormintelor, locul unde erau asezate spre odihna vesnica, trupurile celor ce se nevoisera aici.

Cuviosul Iacob Ioan Hozevitul a trecut la cele vesnice pe 5 august 1960, la numai 47 de ani. Timp de 20 de ani trupul Cuviosului Ioan a ramas in pestera Sfanta Ana.

Dezgropat dupa doua decenii, s-a constatat ca trupul sau nu putrezise si raspandea buna mireasma.

Sfintele sale moaste au fost coborate pe 15 august din pestera Sfanta Ana si aduse spre cinstire in Manastirea “Sf. Gheorghe Hozevitul“.

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a canonizat in sedinta din 20 iunie 1992, cu data de praznuire in calendar pe 5 august.

Adrian Cocosila – Sursa: ziaristionline.ro

 * * *

Doxologia: Descoperirea moaștelor Sfântului Ioan Iacob

Era un arhimandrit grec din America, părintele Pantelimon, care a fost preot slujitor la Sfântul Mormânt, care în tinerețe a fost ucenicul Sfântului Ioan și la acesta se mărturisea și venea de multe ori pentru sfat și cuvinte de învățătură. Părintele Pantelimon era plecat de vreo 23 de ani în America unde era egumen și duhovnic la o mănăstire înființată de dânsul. Despre cuviosul Ioan, părintele Pantelimon nu mai știa nimic. Într-o noapte, l-a văzut în vis pe Sfântul Ioan care i-a zis: „Dacă vrei să mă vezi, vino la peștera Sfintei Ana din Valea Hozevei”. Apoi, timp de o lună de zile nu a mai avut liniște și îl chinuiau gândurile să meargă să viziteze Sfintele Locuri ca să-l vadă pe cuviosul Ioan, bunul său duhovnic și povățuitor, neștiind că era de mult la Domnul. La 28 iulie 1980, a sosit cu un grup de pelerini greci din America la Mormântul Domnului. Auzind că părintele Ioan este trecut la Domnul, au venit în aceeași zi la Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul să se închine și să-i vadă mormântul.

Ajungând la mănăstire, după ce s-au rugat și au aprins lumânări, părintele Pantelimon a cerut starețului mănăstirii binecuvântare să meargă împreună cu câțiva pelerini la peștera Sfintei Ana, să aprindă câte o lumânare și să se închine la mormântul cuviosului Ioan, care la unii dintre ei le fusese duhovnic. Starețul Amfilohie, la început, s-a împotrivit, dar văzând stăruința lor, le-a dat binecuvântare și a plecat și el cu dânșii la peșteră. Când au ajuns la peșteră, au urcat pe scară, au aprins lumânări și s-au închinat la mormântul cuviosului, au cântat un trisaghion și s-au odihnit puțin în peșteră. Acest grup era compus din vreo zece persoane. În timp ce se odihneau, părintele Pantelimon îi zice starețului Amfilohie:

„Preacuvios părinte stareț, vă rog să ne dați binecuvântare să desfacem capacul mormântului să ne închinăm și noi la osemintele cuviosului Ioan, că de acum au trecut 20 de ani de când a adormit și sunt peste 20 de ani de când eu l-am văzut pentru ultima oarăși am venit de la o distanță așa de mare în această pustie sălbatică să-l vedem și să ne închinăm la osemintele sfinției sale”.

La început, starețul s-a împotrivit, zicând:

„Părinte Pantelimon, eu socot că tot ce s-a făcut este îndeajuns, să-l lăsăm pe părintele Ioan să se odihnească în pace, în veci, și să nu-l tulburăm”.

Însă părintele Pantelimon împreună cu pelerinii veniți cu dânsul stăruiau mereu să desfacă mormântul. Atunci starețul a zis unui pustnic ce era de față:

„Părinte Hrisant, caută ceva cu care să putem umbla la mormânt”.

În colțul peșterii au găsit o bucată de fier cu care au desfăcut scândura de deasupra mormântului și îndată peștera s-a umplut de miresme sfinte. Atunci părintele Pantelimon i-a zis starețului:

„Vedeți, părinte stareț, că mormântul cuviosului Ioan are miresme sfinte?”.

Când au dat scândura la o parte, mare și uimitoare minune au văzut cu toții. Cuviosul Ioan dormea. Avea trupul întreg neatins de stricăciune, la fel și hainele și veșmintele cu care era îmbrăcat, toate erau așa cum au fost puse, parcă era pus în mormânt chiar atunci, fără nicio schimbare a înfățișării lui. Mâinile, picioarele, fața, schima, epitrahilul, încălțămintea, toate erau neatinse. În picioare avea niște bocanci care erau așa cum a fost încălțat atunci. Hainele nu erau atinse de fel și culoarea schimei și a epitrahilului era ca și nouă. De emoție toți s-au schimbat la față și nu mai vorbeau nimic. Unii au început să plângă, iar alții să se roage și făceau semnul Sfintei Cruci, zicând cu voce tare:

„Doamne miluiește! Părintele Ioan este sfânt!”.

Atunci au îngenuncheat toți, s-au rugat lui Dumnezeu și i-au mulțumit că i-a învrednicit să vadă cu ochii lor această mare minune și că ne-a binecuvântat Dumnezeu cu un sfânt nou și au cântat troparul cuviosului:

„Întru tine, părinte, cu osârdie, s-a mântuit cel după chip, că luând Crucea, ai urmat lui Hristos, și lucrând ai învățat să nu se uite la trup căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură preacuvioase părinte Ioane, duhul Tău.”

La urmă părintele Pantelimon a cerut de la starețul Amfilohie să-i dea ceva de binecuvântare de la Sfântul Ioan și atunci a luat cu binecuvântare și voia Sfântului Ioan, prima falangă de la degetul arătător al mâinii drepte, mâna care de atâtea ori l-a binecuvântat și dezlegat de fiecare dată când venea la sfinția sa pentru mărturisire și sfaturi de taină. Cu acest deget, în nopțile târzii, când erau împreună la gura peșterii și prin pustie, îi arăta Sfântul Ioan părintelui Pantelimon minunatele zidiri ale mâinilor lui Dumnezeu și tot cu acest deget îl avertiza când îi vorbea despre bunătatea lui Dumnezeu și jertfa Mântuitorului Hristos de pe Golgota, care în curând va veni la noi să ne cerceteze, dar de data aceasta nu ca doctor și Mântuitor ci ca drept Judecător. Degetul Sfântului Ioan a fost luat de părintele Pantelimon și dus în America, unde a înființat două mănăstiri, una de călugări, între care sunt și câțiva români și una de măicuțe.

(Extras din Sfântul Ioan Iacob de la Neamț-Hozevitul – Opere complete, Editura Doxologia, 2013)

 * * *

Doxologia: Sfântul Ioan Iacob Hozevitul: Minuni ale sfintelor sale moaște

După ce Moaștele Sfântului Ioan Iacob au fost aduse și puse în biserică, Patriarhul Benedict și alți doi episcopi au făcut sinod să-l îngroape pe Sfântul Ioan Iacob înapoi zicând că nu este sfânt și nu este de neam grec. Alții au zis să-l bage în gropnița mănăstirii, care este sub biserică, având o intrare pe sub scara ce urcă spre clopotniță și mănăstire.

Dar aici erau băgate roabe, lopeți, saci cu ciment și tot felul de scule, pentru că atunci se lucra la drumul ce coboară spre mănăstire iar gropnița era plină cu tot felul de materiale. Astfel, Sfântul Ioan Iacob a rămas în biserică pentru că nu aveau unde să-l pună o vreme.

După un timp însă, Patriarhul, cu acei episcopi, văzând că se intensifică pelerinajul și multă lume vorbește despre Sfântul Ioan Iacob de la Hozeva, s-au întrunit din nou și au făcut un consiliu luând din nou hotărârea să-l îngroape pe Sfântul Ioan Iacob.

Atunci, Patriarhul a făcut infarct și a murit, un altul a făcut blocaj renal astfel încât într-un an s-au curățat toți cei trei care au vrut să-l îngroape pe Sfântul Ioan Iacob.

Așa i-a pedepsit Dumnezeu pe cei fără evlavie față de alți Sfinți decât cei din neamul lor.

(Extras din Sfântul Ioan Iacob de la Neamț-Hozevitul – Opere complete, Editura Doxologia, 2013)

* * *

Doxologia: Să ne apropiem cu evlavie de sfintele moaște!

În luna aprilie 1994 a venit la Hozeva un grup de închinători din Grecia. În grup era o femeie cu fiica ei. Mama era în vârstă de 50 de ani, iar fiica de vreo 18. Când fiica a încercat să se apropie de racla Sfântului Ioan Iacob cu o lumânare aprinsă în mâini, monahul Ghermanos, de origine greacă, a oprit-o să se apropie și a scos-o afară din biserică pentru că era îmbrăcată necuviincios. Mama ei, fiind de partea fiicei, a sărit cu gura făcând mare gălăgie la monahul Ghermanos, spunând că fiica ei fiind domnișoară se poate îmbrăca oricum. La care monahul Ghermanos i-a zis: Biserica este loc sfânt, loc de rugăciune. Nu este loc de distracții și nici plajă unde poți merge oricum, chiar și dezbrăcat.

Fiica, tulburată, a ieșit afară pe balcon și când mama ei s-a apropiat să sărute racla Sfântului Ioan Iacob, Sfântul s-a întors cu fața spre ea, a oftat adânc și pe fața Sfântului erau numai picături de apă. Femeia a țipat și speriată fiind a luat-o la fugă pe scări coborând spre poartă, unde a căzut rupându-și amândouă picioarele. Toată lumea s-a îngrozit de această întâmplare.

Părinții din mănăstire au luat-o pe targă și au dus-o pe femeie până la autocar. Femeia a mărturisit în fața tuturor că ea este vinovată că nu și-a crescut bine fiica și când s-a apropiat să se închine avea îndoială asupra Sfântului Ioan Iacob zicând în mintea ei că este un cadavru, nu un Sfânt. Apoi, cerându-și iertare de la Părintele Ghermanos a mărturisit că pentru păcatele ei a pedepsit-o Sfântul Ioan Iacob.

De atunci, Sfântul Ioan Iacob a rămas cu capul întors spre dreapta, parcă mustrându-i pe cei ce se apropie fără evlavie și îmbrăcați indecent.

(Extras din Sfântul Ioan Iacob de la Neamț-Hozevitul – Opere complete, Editura Doxologia, 2013)

 * * *

Doxologia: De ce te-ai speriat de mine și ce rău ți-am făcut?

Venind un grup de pelerini în 1981 din Grecia să se închine la locurile Sfinte și ajungând la Hozeva, o credincioasă pe numele Elena, apropiindu-se de racla Sfântului Ioan Iacob a zis: „Mai bine nu veneam să văd acest mort despre care unii spun că este Sfânt”.

După ce a ajuns noaptea târziu la Ierusalim, nu a mai putut să doarmă, iar în ziuă, ațipind puțin, l-a visat pe Sfântul Ioan Iacob, tânăr cu chip luminat și frumos, care i-a zis: Elena! De ce te-ai speriat de mine și ce rău ți-am făcut?

A doua zi Elena a dorit să vină la Hozeva să se roage Sfântului Ioan Iacob s-o ierte, dar nu se putea fiindcă trebuia să plece împreună cu grupul de închinători în Grecia. De atunci, o durere de cap și o frică nu a mai lăsat-o până când a reușit săvină din nou să se închine la racla Sfântului Ioan Iacob. Acum s-a vindecat și i-a cerut Părintelui Ioanichie să-i dea o icoană cu Sfântul Ioan Iacob. Părintele neavând nici o icoană i-a dat o fotografie pe care ea a primit-o cu multă bucurie și, de câte ori mai venea la Ierusalim, spunea că mult o ajută pe ea Sfântul Ioan Iacob când îl pomenește în rugăciuni. Așa a făcut ea cunoscut la multă lume din Grecia despre puterea Sfântului Ioan Iacob Românul de la Hozeva.

(Extras din Sfântul Ioan Iacob de la Neamț-Hozevitul – Opere complete, Editura Doxologia, 2013)

* * *

O, om!

(poezie scrisa de Sf. Ioan Iacob Hozevitul)

O, om,  ce mari răspunderi ai
de tot ce faci pe lume,
de tot ce spui în scris sau grai,
de pilda ce la alţii dai,
căci ea, mereu, spre iad sau rai
pe mulţi o să îndrume.

Ce grijă trebuie să pui
în viaţa ta toată,
căci gândul care-l scrii sau spui
s-a dus…în veci nu-l mai aduni,
şi vei culege roada lui
ori mort, ori viu, odată.

Ai spus o vorbă, vorba ta,
mergând din gură-n gură,
va-nveseli sau va-ntrista,
va curăţi sau va întina,
rodind sămânţa pusă-n ea
de dragoste sau ură.

Scrii un cuvânt…cuvântul scris
e-un leac sau o otravă,
tu vei muri, dar tot ce-ai scris
rămâne-n urmă drum deschis
spre moarte sau spre paradis,
spre ocară sau slavă.

Ai spus un cântec, versul său,
rămâne după tine
îndemn spre bine sau spre rău,
spre curăţie sau desfrâu,
lăsând în inimi rodul său
de har sau de ruşine.

Arăţi o cale, calea ta
în urma ta nu piere,
e cale bună sau e rea,
va prăbuşi sau va-nălţa,
vor merge suflete pe ea
spre cer sau spre durere.

Trăieşti o viaţă…viaţa ta
e una, numai una,
oricum ar fi tu nu uita
cum ţi-o trăieşti vei câştiga
ori fericire pe vecie
ori chin pe totdeauna.

O, om! ce mari răspunderi ai,
tu vei pleca din lume,
dar ce ai spus prin scris sau grai
sau laşi prin pilda care-o dai
pe mulţi, spre iad sau rai
mereu o să-i îndrume.

Deci nu uita!…  Fii credincios
cu grijă şi cu teamă
să laşi în urmă luminos,
un semn, un gând, un drum frumos,
căci pentru toate neîndoios,
odată vei da seamă.

Cititi si:

• Despre semnele vremurilor – Sf. Ioan Iacob Hozevitul (III) – poezii profetice

“Fiara apocaliptica”

1
Acum sporeste rautatea
Deschisa scoala Antihrist
Si dascaleste multa lume
Cu “alfabetul ateist”!
2
Caci astazi “fiara cea gindita”
Isi misca capetele ei
masoneria, comunismul
Si razvratitii de evrei!
3
Papalitatea de la Roma
Si cu paginii din Agar
Arunca mai cu indirjire
Sagetile lui veliar!
4
Din sapte capete de fiara
Aceste cinci s-au aratat
Iar cind se vor ivi si restul
Sfirsitul s-a apropiat!

5
Va mai iesi o alta fiara
Cu doua coarne ca de miel
Iar glasul ei ca de balaur
Avind putere de la el.
6
Mai are fiara 10 coarne
Cu semnele lui Lucifer
Sunt patimile pierzatoare
Ce striga astazi catre cer
7
Aceasta este “uriciunea”
Ce va sedea pe locul Sfint
Si cu putere diavoleasca
Va fi stapina pe pamint!

“Duhul vremii si mironositele de azi”

1
Unde esti Sfinta Marie
Ca sa spui la oameni azi
Cine ti-a luat povara
“Celor rai” de pe grumazi?
2
Azi in lumea rasfatata
Duhuri rele stapinesc
Departindu-se prin asta
Darul cel Dumnezeiesc!
3
Ca in curtea lui Caiafa
Omul azi in rasfatari
Se grabeste ca si Petru
La a legii lepadari
4
Dar in schimb el nu se moaie
Nici de glasul Ingeresc
Nici de fata minioasa
A Stapinului Ceresc!
5
Astazi legea, ca si Domnul
De “boieri” s-a rastignit
Iar invataceii Legii
Toti aproape s-au dosit
6
Citeva mironosite
Ca la patimi oarecind
Se grabesc pe drumul Crucii
Pentru adevarul Sfint!
7
Sunt Bisericile Sfinte
Care lupta in surghiun
Si pazesc asezamintul
Cu hotarul cel strabun
8
Doamne, tine-le curajul
Da-le chipul Tau cel Sfint
Cum l-ai dat si Veronicai
Cind mergeai catre mormint!
9
Iar atunci cind “Adevarul”
Se va ridica din morti
Da-le ca si lui Matia
Locul cuvenit prin sorti!
10
Mingiierea Invierii
Da-o bietului popor
Care nu-si tradeaza “Legea” Duhului inselator.
11
Fariseilor de astazi
Si la toti cei de un soi
Da-le Doamne sa priceapa
Glasul “Trimbitei de-apoi”
12
Iar la cei partasi cu Petru
Da-le lacrimi din belsug
Nu lasa sa-i stapineasca
Al “Caiafei viclesug”!

“RASTIGNITORII DE AZI LA SFINTA INVIERE”

1
Cu trei zile inainte
Jidovii Te-au rastignit,
Azi Te rastignesc crestinii
Cei cu duhul “ipocrit”!
2
Multi din ei – cu defaimare
Trupul Tau acum luind
Te inchid pe la “Pretoriu”
Ca ostasii oarecind!
3
Cu “hlamida” Te imbraca
Prin fatarnicia lor
Si se-nchina de parada
La vederea tuturor.
4
Carturarii te condamna
Cu viclenii “Farisei”
Ceata “fiilor maimutei”
Si a celorlalti atei
5
Cu stiinta lor desarta
Alta Cruce Ti-au gatit
Rastignindu-Te prin hule
Cei “cu duhul razvratit”
6
In mormintul necredintei
Numele-Ti pecetluiesc
Si pe “moda cea vicleana”
“Custodie” o numesc!
7
Iar cind Raza Invierii
Vad ca nu s-a tainuit
Fac atunci s-ajunga “clerul”
Ca “pastorul cel naimit”

“Moda rasfatata si pacea speriata”

1
Marii invatati ai lumii
Ca niste placinte moi
Scot din traistele stiintei
Iarasi calendare noi
2
Ei socot ca pacea lumii
Care s-a salbaticit
Ar putea fi amagita
Ca vitelul pripasit!
3
Hotaririle de pace
Pe popor l-au asurzit
Ca un clopot care suna
Tot mereu hodorogit.
4
Cind s-or impaca mai bine
Cale pacii tirguind
Numai bine si razboiul
Va fi iarasi izbucnind!
5
Lumea vesnic nascoceste
Arme pierzatoare noi
ONU-ul insa faureste:
Izbavirea de razboi!
6
Adunarea diplomata
Ochii lumii i-a legat
Ca sa nu priceapa-ndata
Drumul ce l-a apucat.
7
Unde ne va duce carul
Cu asemenea cirmaci
Care ne sporesc amarul
Si ne lasa mai saraci?

“Graiuri profetice”

(culese din hrisoave grecesti)

1
La anii veacului din urma
Pastorii cei duhovnicesti
Se vor abate de la turma
Urmind curentelor lumesti
2
Pasi-vor ei pe cale strimba
Lasindu-si drumul parintesc
Si vor cinta la oi din “drimba”
Iar nu din “fluier pastoresc”
3
Vor face focul cu “progresul”
In “staulul duhovnicesc”
Si fumul va stirni eresul
Retezului papistasesc
4
Atuncea lumea cu stiinta
Va face nascociri mereu
Si nu va fi la ea credinta
Nici temere de Dumnezeu!
5
Poporul cel cu simplitate
De frica vesnicelor munci
Va mai pazi cu scumpatate
Dumnezeiestile porunci
6
Dar vietuind in neunire
Si fara povatuitori
Vor fi uriti de stapinire
Si multi vor sta prin inchisori
7
Acei cu rivna mai fierbinte
La fapta buna si smeriti
Vor fi ca cei iesiti din minte
De toata lumea socotiti
8
intelepciunea omeneasca
Va face idoli pe pamint
Si lumea vrea sa foloseasca
Dezmatul ca asezamint
9
Vor tunde barbile si parul
Si hainele vor reteza
Iar legile cu adevarul
La moda toate vor scurta
10
La tineri nu va fi rusine
Si nici iubire intre frati
Iar moda va tîri cu sine
Pe oamenii destrabalati
11
Atuncea Dumnezeu cu greata
Va cauta spre paminteni
Si-i va lipsi pe multi de viata
Ca oarecind pe “sodomeni”
12
Pamintul isi va pierde mana
Si muca nu va fi cu spor
Ca multi vor crede pe Satana
Tovarasi slobozirii lor!
13
Atuncea lumea va sa fiarba
Ca un cazan la “pirostea”
Aprinsa de minia oarba
Si pacea ei se va lua.
14
Razboaie mari, infricosate
Se vor tine aproape lant
Dar mai grozav va fi ca toate
Al “celor sapte la Bizant”!
15
Popoarele civilizate
Cind mai virtos vor progresa
Ca fiarele infometate
Cu dintii se vor sfisia.
16
Vor face “care” zburatoare
Iar coada lor de scorpion
Va face iarasi tulburare
Ca turnul de la Babilon.
17
Atunci vor fi ca armatura
Balauri groaznici de metal
Imprastiind pirjol din gura
Si fumuri cu venin mortal.
18
La vii abia a treia parte
Din toata lumea va scapa
Iar restul se va da la moarte
Apoi razboiul va-nceta!
19
Caci Inger va veni din ceruri
Strigind cu glas infricosat
Sa puna capat la maceluri
Puterile din Tarigrad.
20
Acolo Ingerii vor pune
Pe tronul bizantin un Sfint
Si pasnic toti se vor supune
Lipsind razboiul pe pamint.
21
Atunci va fi Ortodoxia
In toata lumea stralucind
Si va sa piara dusmania
Belsug si dragoste fiind!

“Moda lumii”

1
Ii aud zicind pe unii:
“Lumea face azi progres
Numai rasele si fesul*
Din naravul lor nu ies”!
2
Rau se mai sminteste lumea
Daca esti cumva pletos*
Si te scarmana cu vorba
Si pe fata si pe dos!
* – calugarii
3
Lupul dac-ar fi cu zgarda
N-ar stirni atita haz
Ca atunci cind esti cu rasa
Si cu plete pe grumaz!
4
Azi se da respect in lume
La acei cu capuri “goale”
Si cu burta rotunjita
Iscusiti la “carnavale”!
5
lumea cea de moda noua
Pune vata la urechi
Cind aude la Biserici
Numai graiurile vechi!
6
“N-aveti radio? – zice lumea
Catre pustnicescul fes
Cum traiti asa degeaba
Fara urma de progres?
7
Lumea azi inainteaza
Cu mijloacele de trai
Ati ramas in urma, taica
Cugetind numai la Rai!”

“Mizeria din lume si cheful celor cu radio”

1
Cinstitele Lacasuri
Acum se pustiesc
Caci oamenii acuma
La radio se silesc.
2
In ocna sovieta
Se chinuiesc mereu
Acei care din rivna
Iubsc pe Dumnezeu!
3
Pe front sub mii de gloante
Cad sute de ostasi
Lasind femei vadane
Cu bietii copilasi.
4
Cutremurul pe ostrov
Il face cimitir
Curmind la mii de oameni
Al vietuirii fir
5
In schimb auzi la radio
Cum cinta mascarii
Si celor grasi la ceafa
Le face jucarii!
6
In casa cea saraca
La soba pe cuptor
Orfanii fara piine
Isi pling pe tatal lor.
7
Copila cea orfana
Ramasa prin straini
Plingind asteapta mila
In poarta la vecini.
8
Dar radioului nu-i pasa
El cinta la vecini
Facind pe cei din casa
La inima haini.
9
Acel sarac ofteaza
Si nu poate dormi
Creditorii cer banii
Si nu-si poate plati!
10
In tirg pe piatra goala
Un cersetor zacind
Zadarnic cere mila
Cu lacrimi tremurind.
11
In fundul puscariei
Se-nchide pe nedrept
Crestinul cel cu rivna
Fiind batut in piept
12
Iar colo linga groapa
Alaturi de sicriu
Amar se tinguieste
O maica fara fiu!
13
La radio cinta marsuri
In piata la oras
Ducind in nesimtire
Pe omul patimas.
14
In patul suferintei
Bolnavul cel sarac
Nu are mingîiere
De hrana, nici de leac
15
Iar muzica la radio
Ca niste boi ragind
Le da curaj la oameni
In chefuri petrecind
16
Proptindu-se in cirje
Beteagul din razboi
Aluneca si cade
Pe strada in noroi
17
Iar radioul linga dinsul
Cintind caraghios
Il face sa injure
Pe cel care l-a scos
18
Acel robit de patimi
Cazind din darul sfint
Nu afla astazi sprijin
La cei de pe pamint!
19
Iar radioul dantuieste
Acum la manastiri
Facind sa pierdem rostul
Sarmanei mintuiri!
20
Pe calea mintuirii
Un suflet apucind
Programul de la radio
Ii vine lui in gind!
21
La patru dupa – masa
Concert e rinduit
Si nu am vreme astazi
Sa merg la spovedit!
22
Duminica la noua
Sunt cintece hazlii
Ocazia nu pierde
Cu Sfinte Liturghii!
23
La praznicele Sfinte
Se fac excursii cu autocar
Si lasa tinerimea
Straina de Altar
24
In posturi “lumea noua”
Petrece mai virtos
Si balul ca o slujba
Il pregateste jos
25
In timp ce face slujba
Sfintitul slujitor,
La crisma el asculta
Rizind cu radioul lor
26
In vremea cind se roaga
Un suflet credincios
Alaturi zbiara radioul
Un cintec rusins!
27
Iar cind petrec la groapa
Plingind pe adormit
In drumul lor le cinta
Acum de dantuit
28
Cuvintul cartii sfinte
Acum a amutit
De cind le cinta radioul
La cei ce s-au sfintit
29
Duminica la slujba
Crestinii nu prea vin
Iar cinematograful
E totdeauna plin
30
Biserica adesea
Nu are cintareti
Iar noaptea la petreceri
Se cinta fara pret
31
Mizeria din lume
Sporeste azi mereu
Caci azi putini din oameni
Mai cred in Dumnezeu
32
Pe caile pierzarii
Cei multi calatorind
Acompaniamentul
De radio au slujind.
33
Mizeria din lume
Se aduna mai cu spor
In cintecul de radio
Spre iadul pierzator
34
In toata lumea astazi
Rasuna glasul lui
Ca un concert funebru
Pierzarii omului!
35
Corabia vietii
Se lupata azi in larg
Avindu-si cirma rupta
Si pinza la catarg
36
Din Miazanoapte valuri
Lovesc acum cumplit
Corabia in coaste
– Cu omul buimacit –
37
In loc sa se grijeasca
De pinza pentru vint
Sarmanul om asculta
Al radioului cint!
38
Si cintecul de radio
Pe om l-a fermecat
Si duhul nesimtirii
Il tine inclestat!
39
Si dupa imnuri sfinte
Auzi la radio iara
Cintari nerusinate
Slujind lui Veliar.

“Turnul Babel”

(din vremea noastra)

1
Mintea omului de astazi
Umbla dupa nascociri
Care pregatesc pierzarea
Necajitei omeniri
2
Goana dupa stapinire
Si nesatiul de averi
Izgoneste iarasi pacea
Care ne zimbise ieri
3
Dargostea cea crestineasca
Sta departe la surghiun
Iar in urma creste ura
Contra “binelui strabun”
4
lumea vrea ca sa-si croiasca
Viata fara Dumnezeu
De aceea cu grabire
Face nascociri mereu
5
Un potop de buna-voie
Singura si-a pregatit
Iar pe “chivotul salvarii”
Lumea L-a dispretuit
6
Omul isi gateste iarasi
“Turnul Babel” pe pamint
Vrind sa strice temelia
“Sfintului Asezamint”
7
“Limbile” aproape toate
Iarasi s-au amestecat
Si nu-i mult pina le vine
Ceasul de incaierat!

“Luceferii stiintei”

1
Invatatii cei de astazi
Tot se straduiesc mereu
Ca deplin sa dovedeasca
Ca “nu este Dumnezeu”!
2
Cu progresele stiintei
Ca si mindrul Lucifer
Dinsii vor sa se inalte
Astazi mai presus de cer
3
Doua “usi” le stau in fata
Si ramin aici mirati
Dupa cum la “poarta noua”
Sta un bou “sa ma iertati”
4
Una este “usa vietii”
care lor li s-a inchis
Alta este a pierzarii
Care groaznic s-a deschis
5
Cite le ajunge capul
Se grabesc sa nascoceasca
Ca sa fabrice “viata”
Si pe moarte s-o opreasca
6
Orice uneltesti atee
Viata nu vei fabrica
Iar de rafuaiala mortii
Nicidecum nu vei scapa
7
Toate cele nascocite
Cind ajungi linga mormint
N-au valoare nici ca pleava
Care se arunva-n vint!
8
Daca nu cunosti in viata
Pe Mintuitorul tau
Vei cunoaste dupa moarte
Tirania “celui rau”!

“Macelul de la Bizant”

(1956)

1
Doamne cauta din ceruri
Spre poporul Tau smierit
Care pentru Sfinta Lege
Astazi este prigonit!
2
In Bisericile Tale
Au intrat ca niste furi
Adunari nelegiuite
Cu cioacane si securi
3
Aprinzindu-se de ura
Cei din neamul lui Agar
Au stricat acum podoaba
De la Sfintul Tau Altar
4
De avere si de cinste
Jefuit-au pe crestini
In cetatea mostenita
De la Sfintul Constantin
5
Osemintele de veacuri
A cinstitilor stramosi
Astazi sunt batjocorite
De pagînii fiorosi
6
Doamne mult Preamilostive
Domoleste pe cel rau
Dindui semn ca sa cunoasca
Ca suntem “poporul Tau”!
7
Alineaza suferinta
Care astazi a sporit
Si ne da la toti cainta
Pentru cele ce-am gresit!

“Semnele apocaliptice”

1
Vinturi rele pierzatoare
Ameninta azi mereu
Pe popoarele smierite
Care cred in Dumnezeu
2
Bate “Crivatul” naprasnic
De la Nordul Comunist
Raspindind in toata lumea
“Dogmele” lui Anticrist
3
Din Apus “Austrul” sufla
Aducind cu el “Progres”
Care naste necredinta
Si imprastie eres
4
De la Miazazi mai tare
“Baltaretul” s-a pornit
Si lovindu-se de “Crivat”
Pe cei negri i-a-nrosit
5
Iar la Rasarit de soare
“Calul galben al lui Gog”
Spumega si se framinta
Cu “vlastarii lui Magog”
6
Toti vrajmasii cei de moarte
Se ridica miniosi
Vrind sa piarda Sfinta Lege
Si pe binecredinciosi!
7
Ucenicii stricaciunii
Forfotesc ingrozitor
Cautind sa otraveasca
Pe sarmanul muritor
8
Grabnic uneltesc pirzarea
Cei cu duhul “razvratit”
Si precum se vede lumea
Nu-i departe de sfirsit
9
Uriciunea pustiirii
Si-a gasit invatacei
Care dascales pe oameni
Ca sa mearga dupa ei

“Vintul Pustiirii”

(Urgia Cereasca)

1
Iarasi lupte, iarasi singe
Iarasi zgomot de razboi
Iarasi lacrimi nesfirsite
Iarasi valuri si nevoi!
2
Cind a sters sarmana lume
Lacrima de pe obraz
Au venit naprasnic iarasi
Alte valuri de necaz
3
Vaduvele iar vor plinge
Cu batrinii cei sarmani
Si copiii vor ramine
Iar cu miile orfani
4
Pustii-se-vor orase
Si pe multi ii vor robi
Unde sunt cintari desarte
Gloantele vor dantui
5
Iar in locul rasfatarii
Si al luxului nebun
Va domni de-acuma groaza
Si cutremurul de tun
6
Care azi (de zburdaciune)
Umbla goi, nerusinati
Vor ajunge ca sa umble
De nevoie dezbracati
7
Cind sporeste rautatea
Se scirbeste Dumnezeu
Pentru asta vin in lume
Si razboaiele mereu

(cea din urma poezie e scrisa de Sf. Ioan Iacob, la 15 iulie 1960)