Sfântul Ioan, Înainte-Mergătorul Domnului, este cel dintâi model de viată călugărească.

Aşa îl şi socoteau primii asceţi creştini şi se îmbărbătau în chip deosebit cu pilda lui în ostenelile sihăstreşti. De la el învăţau însingurarea, fiindcă el din copilărie a petrecut în pustie. De la el învăţau postirea, pentru că el se hrănea cu plantele peste care dădea întâmplător în pustie. De la el învăţau simplitatea în îmbrăcăminte, pentru că haina lui era din peri de cămilă şi era încins cu cingătoare din piele. De la el învăţau necăsătorirea, lepădarea de sine, smerenia, devotamentul faţă de Dumnezeu, necruţarea propriei vieţi, spre mântuirea proprie şi a altora – virtuţile ale căror trăsături sunt atât de vădite în viaţa lui.

Ca înainte-mergător al harului celui nou, ca propovăduitor al pocăinţei, ca arătător al rânduielilor după care ajunge omul să placă lui Dumnezeu şi călăuza către Hristos, el le este însă model şi îndrumător tuturor creştinilor în viaţa mântuitoare. Toate vârstele, toate clasele sociale şi toate felurile de meserii vor găsi destul spre zidire fie în faptele lui, fie în feluritele împrejurări ale vieţii lui. Acum prăznuim Tăierea capului Înainte-Mergătorului Ioan – sfârşitul şi cununa vieţii lui. Să străbatem, deci, cu pomenirea această viaţă începând de la zămislire şi până la moarte, aşa încât prin aceasta să împlinim datoria cinstirii lui pline de evlavie şi totodată să dăm fiecăruia putinţa de a lua din viaţa lui cele de priinţă şi trebuinţă, ca să tragă învăţătură şi să-i urmeze.

De la prima privire, viaţa Înainte-Mergătorului Domnului va părea de neurmat prin înălţimea sa şi prin caracterul excepţional al situaţiei sale. Ales din pântecele mamei, mărturisindu-L pe Hristos Domnul şi dând cinstire Preacuratei Stăpâne încă din pântece, silit la scurtă vreme după naştere să se ascundă în pustie, crescut acolo – bineînţeles, nu fără acoperământul şi îngrijirea de Sus, potrivit menirii sale – chemat de acolo printr-un osebit glas de Sus la lucrarea pregătirii oamenilor pentru întâmpinarea Domnului, catehizând cu propovăduirea văile Iordanului, atrăgând la sine şi învăţând cete întregi de rătăciţi şi arătându-le tuturor calea mântuirii în Domnul – Mielul junghiat de la întemeierea lumii, botezându-L pe acest Miel-Mântuitor şi la scurtă vreme după aceea, ca unul care şi-a săvârşit deja lucrarea, a fost închis în temniţă pentru darea în vileag fără teamă a nedreptăţii – din răutatea unei femei pe de o parte şi dintr-o slăbiciune ca de femeie pe de alta -, îşi încheie aici alergarea prin sfârşitul mucenicesc, la porunca stăpânitorului care-şi pierduse cu totul chibzuinţa în focul poftei aprinse de mişcările dansului la ospăţ.

“Ce poate fi urmat aici”, vor spune unii, “şi ce să învăţăm de acolo noi, neputincioşii?” Pătrundeţi însă mai adânc, şi veţi afla!

Sfântul Ioan Înainte-Mergătorul este ales din pântecele maicii sale. Zămislirea lui este prevestită, viitoarea lui slujire e dinainte arătată, ca şi slava care-l aşteaptă în împărăţia harului. Iată trăsătura ce pare cel mai departe de noi şi care, totuşi, este cea mai apropiată. Nu vă miraţi dacă voi spune că noi toţi, creştinii, suntem aleşi din pântecele maicii noastre, că ni s-a prevestit şi menirea noastră, şi slava ce ne aşteaptă. Apostolul Pavel spune că Dumnezeu ne-a ales pe noi în Hristos Iisus încă mai înainte de întemeierea lumii, ca sa fim sfinţi şi fără de prihană înaintea Lui întru dragoste, şi prin aceasta să fim moştenitori ai vieţii veşnice (Efes. 1, 4; 4, 16). Faptul că ne-am născut din părinţi creştini şi îndată ne-am făcut şi noi creştini prin botez este cea dintâi milă a lui Dumnezeu faţă de noi – alegerea noastră pentru a fi părtaşi ai haru­lui lui Hristos şi ai bunătăţilor celor veşnice ce ne sunt pregătite. Iată cum ne asemănăm Sfântului Ioan prin alegere! Să râvnim, deci, a ne asemăna lui şi îndreptăţind această alegere. El s-a vădit a fi chiar aşa cum a fost ales să fie. Să ne arătăm şi noi aşa cum am fost aleşi să fim. Scopul alegerii îl cunoaşteţi şi ştiţi cum să ajungeţi la el. Eu numai vă poftesc folosind cuvintele Apostolului: siliţi-vă, fraţilor, să faceţi temeinică chemarea şi alegerea voastră (II Petr. 1, 10).

Sfântul Ioan Înainte-Mergătorul se însingurează în pustie ca să se pregătească pentru slujirea sa. Iată o lecţie pentru noi, părinţi şi educatori! Veţi spune: “Dar ce, trebuie să mergem şi noi în pustie cu copiii noştri?!” Nu, nu în pustie trebuie să plecaţi, ci trebuie neapărat să vă desprindeţi de toate obiceiurile potrivnice creştinismului şi să vă depărtaţi copiii de înrâurirea lor cea vătămătoare, căci şi pe Sfântul Ioan purtarea de grijă dumnezeiască l-a depărtat în pustie, cu scopul ca acolo să crească desăvârşit în noile principii şi rânduieli, fără amestecul vechilor rânduieli iudaice. Pruncul creştin primeşte prin botez sămânţa vieţii celei noi, harice. Duhul lumii şi obiceiurile ei sunt cu totul potrivnice vieţii acesteia. Îndepărtaţi, deci, de ele pruncul nou-botezat, aşa încât acest duh şi aceste obiceiuri să nu înăbuşe în el, ca nişte mărăcini şi ciulini, mlădiţa vieţii noi. Dacă veţi face aşa, aceasta va fi pentru el pustie. Şi să-l ţineţi în ea până când se va întări şi va ajunge în stare să iasă la lucrare potrivit menirii sale, ţineţi-l sub înrâurirea haricului mediu bisericesc, care-i de acelaşi neam cu mlădiţa vieţii pruncului creştin. Să nu audă şi să nu ştie alte cântări afară de cântările creştineşti. Să nu vadă şi apoi să nu îşi închipuie alte chipuri şi privelişti decât cele bisericeşti. Să nu ştie de alte biografii afară de Vieţile Sfinţilor, să nu cunoască alte locuri de vizitat în afara bisericii, alte cuvântări în afara celor ce slujesc spre zidire, şi aşa mai departe. După ce a fost educat în mediul acesta, după aceea chiar şi când va purcede la lucrare va lucra nu altfel decât în acelaşi duh şi, prin urmare, în chip potrivit alegerii sale.

După ce a crescut şi s-a pregătit, Înainte-Mergătorul este chemat la lucrarea sa printr-un osebit glas de Sus. Este auzit glasul acesta, oare, şi de către creştini atunci când ei purced la viaţa făptuitoare? El trebuie să fie auzit, şi cei ce iau aminte la sineşi, care purced cu frică de Dumnezeu la slujirea lor, îl vor auzi, fără îndoială. Felul de viaţă şi felul îndeletnicirilor noastre ne este hotărât în cea mai mare parte prin naştere. Dar dacă naşterea este de la Domnul, glasul ei nu este oare glasul lui Dumnezeu? De altfel, şi după aceea multe rămân la alegerea noastră, pentru care ne trebuie îndrumare de nădejde, pe care nu avem de unde s-o aşteptăm, dacă nu de Sus. De noi depinde dacă vom rămâne în viaţa cetăţenească şi de familie sau ne vom retrage din lume. Dacă vom alege retragerea din lume, iarăşi, de noi depinde ce mănăstire vom alege şi în ce ţară: la miazănoapte sau la miazăzi, pe Athos sau în Palestina, şi aşa mai departe. Când te apuci să alegi, iau naştere şovăieli tulburătoare şi dureroase pentru inimă, şi tocmai aici face trebuinţă un glas de Sus. Tu însă caută, ia aminte, şi îl vei auzi! Dacă e să alegi viaţa cetăţenească şi de familie, aici toţi trebuie să-şi aleagă tovarăşa de viaţă, felul îndeletnicirilor şi locul lor, meseria, negoţul, slujba, legăturile şi celelalte laturi de tot felul ale vieţii obişnuite, care alcătuiesc întocmirea ei neapărat trebuincioasă. Multe sunt lăsate la alegerea noastră, însă se ştie că cea mai bună alegere este cea care împreună-glăsuieşte cu voia lui Dumnezeu, atunci când omul alege ceea ce-I place Lui, altfel spus ceea ce vrea El. Dar cum să ajungi la asta dacă nu primeşti glas de Sus?! Şi iarăşi zic: caută, ia aminte, şi vei auzi. Eu nu pot arăta cum anume, pentru că fiecare trebuie să audă glasul acesta în felul aparte ce i se potriveşte; voi spune însă că cei cu luare-aminte, care sunt plini de frica lui Dumnezeu, primesc semne de Sus, sunt călăuziţi de ele şi aleargă pe calea vieţii preabinecuvântate, în pofida faptului că uneori se află în împrejurări cât se poate de neprielnice.

Chemat la lucrare, Sfântul Ioan Înainte-Mergătorul o săvârşeşte cu toată osârdia, necruţându-şi viaţa, nepărtinind şi nedorind să fie pe placul oame­nilor, nelăsându-se clintit de îndoială. Această lecţie este simplă şi toţi, chiar fără să vrea, o îndeplinesc, deşi poate că nu întru totul desăvârşit. După ce ţi-ai ales felul de viaţă, lucrarea ori slujba, ia seama să lucrezi în tot ce ţine de ea cu conştiinţă nepătată, aşa cum cere legea lui Dumnezeu, legea conştiinţei, legea vieţii şi cea civilă; nu fă strâmbătăţi nici în lucrurile mici, nici în cele mari, ci să umbli drept. Eşti servitor? Slujeşte aşa cum trebuie. Eşti meseriaş? Fă-ţi conştiincios meseria. Eşti negustor? Neguţătoreşte după dreptate. Eşti funcţionar? Fă-ţi datoria aşa cum ţi s-a arătat, şi aşa mai departe, în toate urmărind binele aproapelui şi slava lui Dumnezeu. Asta arată şi Sfântul Ioan când dă poveţe deosebite pentru oamenii de tot felul.

Când s-a adunat popo­rul în jurul lui şi îl întreba ce să facă, el răspundea: cel ce are două haine să dea celui ce nu are, şi cel ce are bucate să facă asemenea (Lc. 3, 11), altfel spus “ajutaţi-vă între voi care cu ce puteţi”. Îl întrebau vameşii ce să facă, şi el le spunea – iar prin ei şi tuturor celor ce iau asupră-şi slujiri care ţin de ocârmuire: să nu faceţi nimic mai mult peste ce vă este rânduit (Lc. 3, 13). Întrebau ostaşii, iar el le poruncea: să nu asupriţi pe nimeni… şi să fiţi mulţumiţi cu leafa voastră (Lc. 3, 14), şi aşa mai departe.

Fără îndoială, orice îndatorire şi orice fel de tagmă şi slujire primea de la el lecţia potrivită, care arăta că în fiecare dintre ele este un fel de a lucra cerut de Dumnezeu şi bineplăcut Lui. Lămureşte-ţi asta în lumina cuvântului dumnezeiesc şi niciodată să nu te abaţi de la el cu lucrul.

Pentru mustrarea neînfricată a nedreptăţii, Sfântul Ioan este închis în temniţă şi acolo este descăpăţânat prin răutăcioasa amăgire femeiască din vre­mea ospăţului şi a dansurilor care-i făcuseră pe toţi să-şi iasă din minţi. Pentru aceasta, el a fost proslăvit în Cer şi este slăvit în toată lumea creştinească de pe pământ, iar cei vinovaţi pentru moartea lui şi aici au fost pedepsiţi (au fost trimişi în surghiun, unde au trăit în sărăcie şi au avut parte de o moarte nenorocită), şi în cealaltă viaţă vor suferi, bineînţeles, veşnic.

Aşadar, oricare ar fi clasa ta socială, meseria, felul de viaţă, nu te teme atunci când, făcându-ţi treaba cu conştiinţa împăcată, te vei lovi de piedici, necazuri, strâmtorări, pierderi şi chiar îţi vei pune viaţa în primejdie. Răutatea n-are decât să triumfe – este un Ochi care vede toate şi este o dreaptă răsplătire a fiecăruia pentru faptele sale. Această viaţă este scurtă, şi pierderile ei tot scurte sunt, pe când cealaltă viaţă e nesfârşită. A dobândi veşnica odihnă printr-o pierdere mică şi de scurta vreme – ce schimb slăvit şi ce atrăgătoare agonisită! Pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de slava ce ni se va descoperi (Rom. 8, 18), spune Apostolul. Iar cât priveşte faptul că cei ce vor să trăiască în bună credinţă vor fi prigoniţi, aceasta e o lege a vieţii de aici, în mijlocul lumii nedrepte. Şi Domnul a pătimit, şi toţi Apostolii, şi toţi Sfinţii, într-o măsură sau alta. De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte, cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei (Evr. 12, 1-2).

Iată trăsăturile din viaţa Sfântului Ioan pe care trebuie să le urmăm. Să ia fiecare ce i se potriveşte mai bine şi să aplice în viaţa sa. Doar prin aceas­ta vom arăta cinstire adevărată Sfântului Înainte-Mergător, plăcută lui şi lui Dumnezeu, iar pentru noi mântuitoare. Neîncetat să răsune în inima voastră acest cuvânt al lui: tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc (Mt. 3, 10). Să facem roade vrednice de pocăinţă, şi de legămintele pe care le-am făcut, şi de numele ce-l purtăm, şi să ne învrednicim de bunătăţile făgăduite nouă, cu harul lui Dumnezeu, Cel în Treime închinat, a Căruia este slava în veci. Amin!

Sf. Teofan Zavorâtul – Din vol. “Predici”, Edit. Sophia, 2009

Sursa: theologhia.wordpress.com

Alte articole:

• Moastele Sfantului Ioan Botezatorul
• Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul

Se spune în traditie că Sfântul Apostol si Evanghelist Luca a fost pictor si doctor, cum îl numeste marele Apostol Pavel: Închină-se vouă Luca, doctorul cel bun.

Dar noi vedem că nu numai doctor si pictor a fost, ci si mare scriitor. Dacă ati ascultat cu multă atentie dumnezeiasca Evanghelie de astăzi, atât de frumos descrie el aceasta unui oarecare Teofil, prieten ales al său, încât nu mai este nevoie de nimeni ca s-o tâlcuiască. Că asa de frumos spune, cum ati auzit de la început, toată istoria nasterii si zămislirii Sfântului Ioan Botezătorul si minunile care s-au întâmplat atunci.

Tocmai de aceasta nu ne vom opri mult asupra tâlcuirii Evangheliei, că ati auzit-o cu totii explicată asa de frumos si luminat. Vom vorbi numai câteva cuvinte la nasterea dumnezeiescului Ioan Botezătorul si Înaintemergătorul si despre cine a fost el.

Ati auzit ce spune Mântuitorul în Sfânta Evanghelie: Asa să lumineze lumina voastră înaintea neamurilor, ca, văzând oamenii faptele voastre cele bune, să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri. Cine a fost o lumină mai mare ca Ioan Botezătorul?

Si ca să aflăm cine a fost el, să întrebăm direct pe Hristos, Mântuitorul lumii, care le spunea atunci ucenicilor Săi si la tot poporul: Ce-ati iesit să vedeti în pustie? Au doară trestie clătinată de vânt? Dar ce-ati iesit să vedeti? Au doară om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce petrec în haine scumpe si în desfătare, sunt în casele regilor? Dar ce ati iesit să vedeti? Au doară prooroc? Si apoi le explică: “Dacă ati iesit pentru aceasta, să stiti că mai mult decât prooroc este Ioan Botezătorul!” Apoi, arătând cine este Ioan, zice că, din toti cei ce s-au născut din femei până la el, nimeni nu este mai mare ca Ioan Botezătorul.

Dacă ar fi spus un prooroc acest adevăr, un patriarh, un apostol, un sfânt, ar trebui să-l credem; dar când spune Ziditorul proorocilor si Dumnezeul proorocilor că Ioan este cel mai mare om născut din femeie, cine poate să se îndoiască de acest adevăr?

Pe acest dumnezeiesc prooroc, mai înainte l-a vestit Isaia, zicând: Iată, Eu trimit pe îngerul Meu înaintea fetei Tale, care va găti calea Ta înaintea Ta. Si iarăsi: Glasul celui ce strigă în pustie, gătiti calea Domnului, drepte faceti cărările Lui.

Dar de ce l-a numit înger? Pentru că viata lui s-a asemănat foarte mult îngerilor celor fără de trup. Nu era la Ioan avere, nu era lux, nu erau mâncări alese; nu era la Ioan viată împătimită către trup, ci cu totul dezlegat de trup trăia pe pământ, ca un înger. Se hrănea cu miere sălbatică şi acride [adică lăcuste, după o traducere greşită a Scripturii, dar nu este vorba de aceste insecte, ci de lacustes roşcove – cunsocute şi sub numele , seminţe de păstăi uscate (fructe de carob) -n.a.].

Ioan mânca muguri de copaci si miere sălbatică care o fac viespile si albinele sălbatice prin niste stânci si este foarte amară. Deci aceasta era hrana de toate zilele a acestui dumnezeiesc prooroc, si era îmbrăcat cu o piele de cămilă si încins cu curea. Si a iesit pe malurile Iordanului, când a fost trimis la vre-mea propovăduirii, si a început să strige: Pocăiti-vă, că s-a apropiat Împărătia Cerurilor!

Iată, ce este mai mare în lume! Nu dregătoria. Nu bogătia. Nu cinstea de la oameni. Ci fapta cea bună; virtutea este mai slăvită si în cer si pe pământ, si de Dumnezeu si de oameni.

Auzind oamenii din Iudeea si din Samaria si din tot Ierusalimul, că a iesit un prooroc pe prundurile Iordanului si predică apropierea Împărătiei Cerului, mergeau la el si erau botezati de Ioan în Iordan. Pielea cea de cămilă a lui Ioan cu care era îmbrăcat, cureaua cea de pe mijlocul său, viata lui îngerească si sfântă, lepădarea lui de toate ale veacului de acum, au atras toată Palestina la el.

Veneau la Ioan cei ce dormeau pe paturi împodobite cu nestemate, cu fildes de elefant; cei învătati să doarmă pe saltele si pe cearsafuri, până si cei cu coroana pe cap, că si Irod a venit, atunci când Ioan l-a mustrat în fata poporului, zicând: Nu se cade, o, Iroade, să trăiesti cu cumnată-ta, cu femeia fratelui tău.

Veneau pe prundurile Iordanului si dormeau pe nisip noaptea, ca să asculte de dimineată până seara pe acest om mai presus de om, pe acest înger în trup, care s-a lepădat cu totul de ale veacului de acum si venise ca un înger al Domnului să vestească venirea lui Hristos pe pământ.

Deci Ioan a fost cel mai mare om născut din femeie, înger cu trup si Înaintemergător. El s-a învrednicit să se atingă cu mâna sa cea dreaptă de crestetul Stăpânului Hristos. Am văzut mâna lui în Sfântul Munte al Atonului [braţul şi palma dreaptă – n.a.] , la Mănăstirea Dionisiu, într-un toc de aur, dat de Neagoe Basarab al nostru în schimbul moastelor Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului. Este galbenă ca ceara.

La Bobotează, când se face aghiazmă, părintii de la Athos nu mai bagă Sfânta Cruce, ci iau mâna Sfântului Ioan si o bagă în vase cu apă de izvor, zicând: “În Iordan botezându-Te Tu, Doamne…”. Si dacă are să fie pace în Grecia si belsug, când o scoate din apă, mâna se deschide singură si iar se închide de trei ori, semn că Dumnezeu este cu această mână care s-a atins de crestetul Său în Iordan.

Iubitilor mei frati, dacă trebuie să cinstim pe Maica Domnului, care-i mai presus si decât Ioan Botezătorul, că L-a născut pe Hristos cu trup, apoi al doilea după dânsa trebuie să-l cinstim pe Sfântul Ioan Botezătorul. Deci să nu fie casă de crestini unde să nu fie icoana Sfântului Ioan Botezătorul si unde să nu vă rugati acestui mare prooroc si înger în trup si înaintestătător al tuturor cetelor dreptilor, cum îl numeste Biserica.

Aceste putine cuvinte am zis la nasterea dumnezeiescului Botezător si Înaintemergător, iar acum vă mut cu mintea în altă parte.

Care ati fost aseară la priveghere, ati auzit trei paremii . Una se referea la Avraam si Sarra, alta la mama lui Samson, Manoe, si alta la nasterea Maicii Domnului, din dumnezeiestii Părinti Ioachim si Ana, care se leagă foarte mult de nasterea Sfântului Ioan Botezătorul.

Sinaxarul Bisericii si sfintii dumnezeiesti părinti, au asezat toate aceste paremii în preajma Nasterii Sfântului Ioan Botezătorul. Că toate arată că acesti oameni prealuminati si sfinti – Avraam si Sarra, Sfintii Ioachim si Ana, si Sfântul Prooroc Zaharia cu Elisabeta – au născut numai prin rugăciune, prin post si milostenie si numai oameni alesi, drepti si sfinti. Deci scopul cuvântului priveste în altă parte si vom începe să vă spunem.

Câtă osteneală au făcut Sfintii si Dumnezeiestii Părinti Ioachim si Ana precum si Sfântul Prooroc Zaharia si Elisabeta, pentru că treceau zilele lor si nu aveau fii. Scârbă mare era în Legea Veche să nu ai copii; pentru că cei ce nu aveau copii în Legea Veche se socoteau oameni blestemati, pomi neroditori, oameni de la care darul lui Dumnezeu s-a depărtat si i-a lăsat seci, fără copii.

Dimpotrivă, cei ce aveau familie mare si copii multi, cum a avut Patriarhul Iacov, doisprezece feciori, care s-au numit toti patriarhi, era un semn mare si o binecuvântare. Că o familie numeroasă este binecuvântată de Dumnezeu. De aceea acesti dumnezeiesti oameni sfinti, fiind sterpi, nu numai că primeau necinste de la popor, dar chiar când se duceau cu jertfe la Sion în biserică, nu le erau primite jertfele. De ce? “N-aveti copii. Nu sunteti binecuvântati de Dumnezeu, că sunteti sterpi, pustii de darul Lui, că n-aveti copii”.

De aceea cu multă jale si plângere se întorceau înapoi defăimati de preoti, de arhierei si de tot poporul pentru nerodirea lor, că nu aveau copii. Dar cu osteneală, cu rugăciuni, cu milostenii si cu multă facere de bine s-a rânduit, ajutându-le Preasfântul Dumnezeu, ca acesti oameni să aibă fii. Si pe cine? Pe cea mai mare împărăteasă a Heruvimilor si a Serafimilor, pe Maica Domnului, si pe Sfântul Ioan Înaintemergătorul, cum am spus, cel mai mare om născut din femeie.

Dar să revenim acum la noi. Unde-i mintea acelor femei care se gândesc nu să aibă copii, ci să nu aibă? Unde-i mintea acelor părinti care nu postesc, nu se roagă si nu fac milostenie, cerând “Dă-ne nouă, Doamne, copii?”, ci, dimpotrivă, stau împotriva planului de creatie al lui Dumnezeu, să nu aibă copii sau să aibă mai putini.

Vai de noi si de noi! Dacă toate păcatele noastre strigă la cer să vină mânia Domnului peste noi, cel mai mare păcat care este astăzi în lume si cel mai cumplit, care va grăbi urgia lui Dumnezeu peste omenire, este uciderea de copii.

Omule, dacă tu ai semănat în tarina ta porumb, grâu, orz, ovăz, cartofi, ce-ai pus, si te-ai ostenit să pui sământa ta acolo, să ari, să semeni, ti-ar părea bine dacă unul ar veni în batjocură si ar strica sământa ta, ar zvârli tărâna într-o parte si-n alta, ar merge cu vitele pe acolo sau cu altceva si ar distruge semănătura ta? Nu te-ai duce să te iei la bătaie cu el, sau să-l dai în judecată, că ti-a stricat osteneala ta – omeneste vorbind -, ti-a stricat sământa ta din ogor, care nădăjduiai să crească, să facă roade, să ai cu ce te hrăni la anul viitor? Nu-i adevărat asa?

Dar oare nu se supără Dumnezeu când seamănă si tu strici sământa Lui? Ce zice apostolul? Arătură a lui Dumnezeu suntem. Da. Toată lumea este arătura si tarina lui Dumnezeu. Dar în această tarină si arătură, Dumnezeu seamănă. Ce seamănă? Sământa omenească, prin bărbat, în mitrasul femeilor.

Auzi cui ne punem împotrivă? Auzi cui îi stăm împotrivă când facem avorturi si distrugem sământa dată de Dumnezeu în pântecele nostru? Ai auzit cui? Lui Dumnezeu, Care a semănat. Oare nu ne va trage la judecată? Oare nu ne va condamna cu dracii la muncă vesnică, pentru că stricăm semănătura Lui pe care o seamănă? Ce-a zis Adam când a dobândit primul fiu? Iată, am dobândit om prin Dumnezeu!

În Hronograful lui Chedrinos, o carte foarte veche, tradusă în româneste de Veniamin Costachi la anul 1837, în Mănăstirea Neamt, se arată că bietii Adam si Eva, după ce au fost scosi din Rai, au iesit la poarta Raiului, dar acolo a pus Dumnezeu Heruvimi cu sabie de foc, să nu se atingă nimeni, nici să mai intre om înapoi în Rai. Si s-au rugat o sută de ani Adam si Eva: “Doamne, am gresit! Dă-ne voie înapoi în Rai! Să venim înapoi în Raiul desfătării, cel preadulce si preasfânt”.

După o sută de ani, s-a arătat Arhanghelul Gavriil lui Adam si Evei si le-a zis: “Luati-vă de-o grijă, pentru că ati călcat porunca, Dumnezeu v-a dat de canon pe pământ! Tu, Adame, cunoaste pe Eva si veti naste fii”. Evei i-a dat Dumnezeu canon, zicând: Înmultind voi înmulti durerile tale, si întru dureri vei naste fii. Iar pentru Adam, alt canon. A blestemat pământul, zicând: Blestemat să fie pământul pentru tine! …Spini si pălămidă să rodească pământul tău…! În sudoarea fetei tale îti vei câstiga pâinea cea de toate zilele, cum vedem până azi.

Nu putem scăpa de blestemul si de porunca lui Dumnezeu. Femeia care încearcă să înlăture durerea nasterii si să trăiască numai în plăcere cu bărbatul său, sau bărbatul care-i porunceste femeii să împiedice nasterea, sunt cei mai mari criminali. Se abat de la porunca cea dintâi a lui Dumnezeu, când i-a spus femeii: Înmultind voi înmulti durerile tale, întru dureri vei naste fii. Si i-a mai dat un canon: si întoarcerea ta către bărbatul tău.

Adică femeia să asculte de bărbat toată viata ei. De aceea si marele Apostol Pavel spune: Femei, supuneti-vă bărbatilor vostri, ca întru Domnul. Si auzi: “Femeie, supune-te capului tău!” Că bărbatul este cap al femeii, precum si Hristos este cap al bărbatului.

Ai văzut vreodată vreo femeie cu două capete? Nu se poate. Bărbatul este cap si femeia este trup. De aceea zice: Femeia trupul său nu-l stăpâneste, ci bărbatul. Iar acea nebună care caută după alt bărbat, se poate gândi că poate să aibă două capete? Nu. Unul ti-a dat Dumnezeu prin cununie. Si cu două capete nu vei fi în veac.

* * *

Fratilor, cuvântul care urmează vă va arăta primejdia cea mare a acestui cumplit păcat. Cum putem opri în ziua de azi cumplitul păcat al avorturilor si prin ce mijloace? Acest păcat distruge lumea. Nu numai că distruge natalitatea popoarelor, dar distruge sufletele si atrage urgia lui Dumnezeu pe pământ.

Deci, lasă lucrul lui Dumnezeu! Lasă tarina si arătura lui Dumnezeu asa cum o seamănă El! Mai acum trei-patru zile, am mărturisit pe un preot si o preoteasă si un alt preot tânăr si altă preoteasă. Un preot care are 15 copii, din judetul Suceava, foarte evlavios, frate cu Părintele Argatu de la Bucuresti. Si o întreb pe preoteasă: “Câti ani ai, mamă?” “Am 47 de ani”. “Câti copii ai?” “Am cincisprezece, părinte”. Are copii preoti, preotese, ingineri, doctori; are două fete la facultate, un băiat pe la seminar…

Ai auzit o femeie cu frică de Dumnezeu? “Dar ai omorât vreo unul?” “Nu mi-a murit nici unul. Nici nu m-am gândit, Doamne fereste, să fac crimă”. Vedeti cum este o femeie cu frica lui Dumnezeu? Oare ce va zice în ziua judecătii, că la II Corinteni, 6 cu 2, auziti ce spune Scriptura? Au nu stiti că sfintii vor judeca lumea? Cum au să judece lumea sfintii?

Iată cum, zice Sfântul Ioan Gură de Aur: “Când ai să spui tu că n-ai putut să cresti copii, ai să vezi milioane de sfinti care strălucesc ca soarele si care au avut si copii si au fost si sfinti”. Deci asa vor judeca sfintii lumea, cu pozitia lor fată de cei păcătosi.

Fratilor, să stiti un lucru: Păziti-vă foarte tare, să nu spuneti în gândul vostru, cum îmi spune câte o femeie la mărturisire: “Da, părinte, l-am avortat, dar era numai de o lună sau de trei săptămâni!”

Ce-ai zis? De trei săptămâni? Iată ce spune Sfântul Anastasie Sinaitul: “Precum când tună si fulgeră, odată auzi tunetul si odată vezi lumina fulgerului, asa în clipa când s-a zămislit copilul se zideste în el si trupul si sufletul lui, într-o formă ca o sământă de cânepă sau poate mai mic, dar în aceeasi vreme.”

Teoria originii sufletelor noastre este întreită:

– A fost teoria cu preexistentianismul lui Origen cel blestemat, în care zice că sufletele au existat din veac si au fost pedepsite în trupuri.

– Este teoria cu traducianismul la Tertulian, care zice că sufletul s-ar fi tras din sufletul părintilor. Si această teorie a căzut în fata Bisericii.

– Si a treia teorie adevărată, după toată Biserica, este creationismul. Dumnezeu creează sufletul si trupul în clipa când s-a zămislit el în pântecele maicii lui.

Si dacă după zămislire, la un ceas, vei face ceva ca să strici nasterea, esti ucigătoare de om si criminală. Ori îl ucizi de 30 de ani, ori îl ucizi la un ceas după ce s-a zămislit este acelasi păcat; că intentia una este: să omori copilul, să omori omul. Că Dumnezeu nu se uită la întâmplare, ci la intentia cu care faci păcatul.

Tot asa pătesc si cele care se păzesc să nu facă copii. Este la fel cu cele ce fac avort. Se opresc prima dată doi ani, iar dacă tot se mai păzesc, sase ani si apoi mai mult.

N-aveti voie să stricati zidirea lui Dumnezeu, semănătura si tarina Lui. Lasă-l să se nască! Lasă-l să crească! Îmi spui că esti săracă, că esti bolnavă, că ti-a spus doctorul că ai să mori! Dar care-i jertfa ta? Care-i datoria ta? Nu să mori născând? De ce Biserica te pregăteste înainte de nastere pentru moarte? Că dacă ar fi o femeie oprită de Sfintele Taine 20 de ani, dacă-i gravidă, gata, i se dă voie să se împărtăsească. De ce a făcut Biserica asa?

Îi dă voie să ia Preacuratele Taine, că o pregăteste de moarte. Câte păcate ar avea o femeie însărcinată, dacă moare spovedită si împărtăsită cu Preacuratele Taine, toate, toate i se iartă dacă ar muri născând. Femeia când moare născând, moare pe altarul jertfei. Se jertfeste pentru Hristos. Este mucenită si martiră. De aceea ne-a învătat Apostolul Pavel: Femeia se va mântui prin nastere de fii.

Deci nu dati loc mâniei lui Dumnezeu cu pricinile voastre! Că ti-a spus doctorul că esti slabă, că nu poti purta sarcina, să-ti facă operatie. Nu! Cu credintă în Dumnezeu du-te la masa nasterii! Du-te acolo la maternitate: “Doamne, dacă am să trăiesc, am să fiu mama acestui copil. Dacă nu, vreau să mor, să dau viată copilului, ca să trăiască copiii”.

Fericită si de trei ori fericită este mama aceea care moare născând; îsi pune viata ca să dea viată copilului său. Mucenită si martiră este si în rând cu apostolii si martirii se duce, pentru că a avut credintă tare în Dumnezeu, nu să ucidă copilul, ci să-l nască, chiar cu riscul de a muri ea.

Mare urgie a lui Dumnezeu vine peste casa si femeia aceea care îsi omoară copiii.

Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Născătoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria, cu ale cinstitului slăvitului Prooroc Înaintemergătorul si Botezătorul Ioan, a cărui sfântă nastere o prăznuim astăzi si pentru ale tuturor sfintilor, să ne miluiască, să ne mântuiască pe noi ca un bun si iubitor de oameni. Amin.

Arhimandrit Ilie Cleopa

sursa: sfaturiortodoxe.ro

“Pocăiți-vă, că s-a apropiat împărăția cerurilor” (Matei 3, 2)

Iubiți credincioși,

Ieri am sărbătorit Botezul Domnului în râul Iordan. Astăzi prăznuim, după cuviință, pe cel ce s-a învrednicit să-L boteze pe Fiul lui Dumnezeu, adică pe Sfântul Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul. Ieri l-am preamărit pe Iisus Hristos Mântuitorul lumii, Care a cerut să fie botezat de slugă. Astăzi cinstim pe slujitorul cel credincios, pe proorocul Ioan, pe “cel mai mare om născut din femeie”, pe sfetnicul Luminii, pe cel ce s-a atins cu mâna de creștetul Stăpânului, Care a zidit cu dreapta Sa cele văzute și nevăzute.

Mare a fost praznicul de ieri, nu mică este și ziua de astăzi. Ieri L-am cinstit pe Stăpânul, astăzi lăudăm pe sluga Stăpânului. Ieri am slăvit pe Treimea cea de o ființă, Care S-a arătat la Iordan, astăzi lăudăm pe Sfântul Ioan Botezătorul care s-a închinat PreaSfântei Treimi la Iordan. El a auzit glasul Tatălui din nor; el a botezat pe Fiul în Iordan și tot el a văzut pe Duhul Sfânt în chip de porumbel, șezând deasupra Fiului.

Vedeți ce mare și plăcut este înaintea Domnului Sfântul Ioan Botezătorul? Că cine altul a postit mai mult ca el în pustie? Cine a propovăduit mai cu putere pocăință, în pustiul Iordanului? Cine mustra mai cu asprime pe cărturari și farisei, numindu-i “năpârci” și “pui de șerpi”? Cine L-a mărturisit și L-a arătat pe Hristos înaintea lumii cu mai multă îndrăzneală și putere decât Ioan Botezătorul?

Așadar se cuvine să cinstim cu laude astăzi pe Sfântul Ioan Botezătorul, glasul celui ce striga în pustie, cum spune Sfântul Prooroc Isaia. Să lăudăm astăzi pe cel mai mare postitor și rugător dintre oameni, pe proorocul cel minunat, pe Înaintemergătorul lui Hristos, care L-a mărturisit oamenilor, pe propovăduitorul Prea Sfantei Treimi, pe apostolul pocăinței, pe Sfântul Ioan Botezătorul.

Dar ca să înțelegem mai bine misiunea pe care a îndeplinit-o pe pământ Sfântul Ioan Botezătorul, vom aminti pe scurt viață și nevoință lui.

Părinții săi se chemau Zaharia și Elisabeta și nu aveau copii. Zaharia era preot al Legii Vechi, din neamul lui Abia, iar soția lui era din neamul lui Aaron și erau rude cu Sfanții Părinți Ioachim și Ana. Deci, rugându-se mult lui Dumnezeu să le dea un copil, pe când Zaharia slujea la templu în Ierusalim, i-a vestit Arhanghelul Gavriil că femeia să Elisabeta va naște un fiu la bătrânețe și se va chema Ioan. Și pentru că Zaharia se îndoia de această minune, a rămas mut până ce Elisabeta, femeia sa, a născut. Dar n-a durat mult această bucurie. Căci auzind Irod de nașterea lui Hristos și temându-și tronul împărăției, a pornit o grea persecuție și ucidere în masă a tuturor copiilor din Ierusalim și Betleem.

Atunci Fecioara Maria a fugit cu Pruncul în Egipt, iar Elisabeta cu Ioan, care era numai cu șase luni mai mare ca Iisus, au fugit în munții Iudeei. Murind îndată mama lui, Ioan a trăit singur ca un înger și sihastru în pustie timp de aproape treizeci de ani. Acolo se ruga neîncetat ziua și noaptea, se hrănea cu acride și miere sălbatică, se îmbracă cu o haină de piele de cămilă și se odihnea cu capul pe bolovanii de piatră. Dinainte de naștere, Ioan a fost ales de Dumnezeu și vestit de prooroci și de mic a fost rânduit să sufere, să trăiască ascuns în munți, în liniște, în post și singurătate; fără părinți, fără îmbrăcăminte și haine moi, fără adăpost și odihnă.

Pustia i-a fost cea mai înaltă scoala de formare duhovnicească, de pregătire pentru a fi prooroc și Înaintemergător, propovăduitor al pocăinței și botezător al lui Hristos. Că nimeni dintre oameni nu poate forma pe Sfanții lui Dumnezeu, că viața de pustie, în post, în rugăciune și liniște. Nimic și nimeni nu-i poate ajuta și lumină, pe cei aleși de Dumnezeu, să-L mărturisească pe pământ, precum Harul Duhului Sfânt și nevoință în feciorie și în neîncetată rugăciune. Iată scoala Duhului cea mai înaltă! Iată cât de Sfânt trebuie să fie un prooroc și cât de îngereasca viața trebuie să ducă pentru a deveni vas al Duhul Sfânt!

Vedeți cum îl pregătea Dumnezeu pe Ioan în pustie pentru a-l face prooroc, apostol al pocăinței și botezător? La fel și pe Fecioara Maria, rudenia sa, o pregătea în templul din Ierusalim tot prin aceleași virtuți, ca să o facă vrednică să-L nască pe Hristos Mântuitorul pe pământ. Biserica și singurătatea sunt cele mai înalte școli de formare a sufletelor și a Sfanților.

Ajungând la vârsta de treizeci de ani, Sfântul Ioan a fost chemat de Dumnezeu la propovăduire și a ieșit din pustie ca dintr-un palat împărătesc. Sufletul lui acum era plin de Duhul Sfânt, trupul lui era neprihănit, curat, mai mult îngeresc decât pământesc. Inima lui era plină de har și râvna pentru adevăr, iar cuvântul lui era puternic, îndrăzneț, tare, care tăia că o sabie păcatul, care trezea conștiințele și tămăduia sufletele oamenilor.

Așa a ieșit Ioan din munții Iudeei și a fost trimis de Duhul în pustiul Iordanului, aproape de Marea Moartă. Venea aici nu la odihnă, ci să propovăduiască iudeilor botezul pocăinței, să pregătească poporul ales pentru a crede în Mesia, venea să-L arate lumii pe Hristos și apoi să-L boteze în apele Iordanului.

Dar de ce l-a trimis Dumnezeu pe Ioan să propovăduiască pe Mesia și pocăință în pustie și nu în Ierusalim, în mijlocul mulțimii? Pentru că astfel ar fi silit pe oameni la pocăință și ei n-ar fi avut aceeași plată. Dar când oamenii, de bunăvoie lasa cetatea, lumea, păcatul și vin în pustie, adică în loc pustiu de păcate să-l asculte pe Ioan, și-i urmează învățătură, atunci plata lor este mai mare, pocăința lor este de bunăvoie și roadele sunt mai bogate.

Iubiți credincioși,

Dar ce învața Ioan pe oameni? Care sunt primele lui cuvinte de învățătura către cei ce veneau la el în pustiul Iordanului? Iată primele cuvinte cu care Sfântul Ioan își începe misiunea pe pământ: Pocăiți-vă, că s-a apropiat împărăția cerurilor (Matei 3, 2). Aceste cuvinte nu sunt o rugăciune, ci mai degrabă o poruncă de foc fără de care nimeni nu poate dobândi viața veșnică. Este prima poruncă pe care o dă Dumnezeu celui ce vrea să se întoarcă la El, prima datorie pe care trebuie s-o împlinim cei ce voim să ne mântuim.

Aceasta o cerea și Ioan de la cei ce veneau la el. Adică să se pocăiască, să părăsească păcatele făcute, să le mărturisească cu căință, să le spele prin baia botezului și a lacrimilor, să ierte pe cei ce i-au nedreptățit. Apoi, așa curați, spălați, dezlegați de păcate, ca niște prunci nou-născuți, să se apropie de Dumnezeu, să vină la Hristos, să primească harul Sfântului Duh, să lucreze faptele bune și apoi să fie primiți în Împărăția cerurilor, unde nimic necurat nu poate intra.

Tot așa a început și Mântuitorul Hristos Evanghelia Sa. Primele cuvinte pe care le-a rostit la Capernaum când a ieșit să propovăduiască sunt acestea: Pocăiți-vă, că s-a apropiat împărăția cerurilor (Matei 4, 17). Cu aceleași cuvinte începe și Fiul lui Dumnezeu să ne vestească Evanghelia Sa. Deci, atât pentru iudeii de acum două mii de ani, cât și pentru noi creștinii de astăzi, porunca este aceeași. Începutul mântuirii, a iertării celor ce cred în Hristos este pocăință, spovedania cu căința pentru păcate, părăsirea lor și apropierea de Dumnezeu. Pocăința este prima și singura ușă de intrare în împărăția cerurilor. Degeaba credem în Hristos dacă nu facem și fapte bune, degeaba mergem la biserică dacă nu părăsim răutatea, păcatul, patima cea veche, ura din inimă, pofta trupului care ne Stăpânește și iubirea de sine care ne omoară sufletește.

A doua mare învățătură și porunca a Sfântului Ioan este aceasta: Faceți, dar, roade vrednice de pocăință! (Luca 3, 8). Roadele de pocăință se fac de credincioși după ce mai întâi s-au pocăit de păcatele făcute. Căci nimeni nu seamănă sămânța pe pământul nearat și nepregătit. Nimeni nu poate face roade vrednice de pocăință dacă mai întâi nu-și curata inima și mintea de păcate prin spovedanie și căința. A ne pocăi înseamnă a ara ogorul sufletului, a smulge din rădăcină buruienile patimilor, a grapa grădină, adică a sfărâma bulgării patimilor și numai după aceea putem ieși la semănat. De vom face așa, multe fapte bune vom putea lucra pe pământ.

A treia mare învățătură a Sfântului Ioan Botezătorul este amenințătoare: Acum securea sta la rădăcina pomilor – spune marele prooroc – deci orice pom, care nu face roadă bună, se taie și se aruncă în foc (Luca 3, 9). Prin aceasta el învața pe iudei, ca și pe noi cei de astăzi, că pocăința este obligatorie pentru toți cei ce vor să urmeze lui Hristos și să dobândească Împărăția cerurilor. Lucrarea pocăinței trebuie făcută acum, astăzi, cât mai grabnic, până avem vreme. Ea nu poate fi amânată, nici înlocuită cu alte fapte bune, pentru că pocăința este al doilea botez și fără dezlegarea și părăsirea păcatelor nimeni nu se poate mântui.

Dacă amânăm pocăință, spovedania, și nu ne spălăm păcatele prin căința și fapte bune, atunci ne așteaptă pedeapsa lui Dumnezeu, care începe de pe pământ prin tot felul de suferințe și se continua dincolo prin osândă. Pomii sunt toți oamenii; securea care stă la rădăcina este moartea, care taie viața oamenilor de pe pământ și desparte sufletul de trup, iar focul în care se aruncă pomii fără roade bune este focul iadului, în care se aruncă toți creștinii fără pocăință și fapte bune.

Iată ce frumoase învățături dădea Sfântul Ioan celor ce veneau la el în pustiul Iordanului. Iar dintre roadele de pocăință pe care Botezătorul Domnului le cerea de la iudei erau două: să creadă în Hristos și să facă fapte de milostenie. Că îl întrebau cei ce veneau la dânsul: Ce să facem deci? (Luca 3, 10). Iar Ioan îi învața zicând: Cel ce are două haine să dea celui ce nu are și cel ce are bucate să facă asemenea. Vameșilor, adică celor ce încasau impozite de la oameni, le răspundea: Nu faceți nimic mai mult decât ce vă este rânduit. Iar ostașilor le spunea: Să nu asupriți pe nimeni, nici să învinuiți pe nedrept și să fiți mulțumiți cu solda voastră (Luca 3, 11-14). Numai cărturarilor și fariseilor le adresă Sfântul Ioan Botezătorul cuvinte de mustrare pentru necredința lor, zicându-le: Șerpi, pui de viperă, cine v-a arătat să fugiți de mânia ce va să fie? (Luca 3,7).

Evanghelistul Marcu spune că: Ieșeau la el tot ținutul Iudeii și toți cei din Ierusalim și se botezau de către el în râul Iordan, mărturisindu-și păcatele (Marcu 1, 5). După ce îi învața calea pocăinței îi boteza în Iordan, adică îi afunda cu mâinile sale în apă, în timp ce fiecare își mărturisea păcatele sale. Botezul lui Ioan nu era un botez deplin, desăvârșit, pentru că nu se făcea în numele PreaSfântei Treimi și nu avea efectele botezului creștin. Adică nu dădea omului iertarea păcatelor și nici harul Duhului Sfânt. Botezul lui Ioan era un botez de pocăință, un botez de pregătire pentru adevăratul botez creștin. Era ceva intermediar între botezul Legii Vechi și botezul din Legea Darului. Aceasta o spunea chiar Ioan, zicând: Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt (Marcu 1, 8).

După botez Ioan le vorbea despre Mesia cum că a venit în lume, că El va boteza pe oameni cu Duh Sfânt și cu foc. Apoi le zicea: Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg curea încălțămintelor (Marcu 1, 7). Vedeți smerenia lui Ioan? Deși era prooroc și Sfânt, în fața Stăpânului se smerea. Smerenia și fecioria sunt două mari cununi ale Sfințeniei pe care le iubește Dumnezeu și cei ce sunt ai lui Dumnezeu.

Așa își împlinea Ioan misiunea de prooroc și botezător în pustiul Iordanului. Dar iată că se apropia de el Însuși Fiul lui Dumnezeu, ca să fie botezat de el. Iar Ioan, văzându-L, a zis către mulțime: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel Ce ridică păcatele lumii. Acesta este despre Care eu am zis: După mine vine un bărbat Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine era. Și eu nu-L știam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă (Ioan 1, 29-31).

Vedeți cum îl numește Ioan pe Hristos? După Proorocul Isaia care aseamănă pe Mântuitorul răstignit “ca un Miel spre înjunghiere” (Isaia 53, 7), al doilea prooroc este Ioan care-L numește pe Iisus Hristos “Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”. Amândoi proorocii prevesteau lumii că Hristos a venit pe pământ ca un miel de jertfă Care va fi răstignit pe cruce pentru noi păcătoșii și prin jertfa Lui va ridica, adică va ierta, păcatele lumii și va împaca pe oameni cu Tatăl.

Iar când a venit Domnul la botez, Ioan nu voia să-L boteze, căci se cutremură să se atingă cu mâinile sale de creștetul Făcătorului său. Eu am trebuință să fiu botezat de Tine și Tu vii la mine? Dar Iisus Hristos, îndemnându-l să facă ascultare, i-a răspuns: Lasa acum, că așa se cuvine noua să împlinim toată dreptatea, adică să împlinească voia Tatălui ceresc. Și L-a ascultat Ioan și L-a botezat pe Mântuitorul în Iordan. Și, botezându-Se Iisus, când ieșea din apă îndată cerurile s-au deschis și Duhul lui Dumnezeu S-a văzut pogorându-Se ca un porumbel și venind peste El. Și iată glas din ceruri, zicând: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit. (Matei 3, 14-17).

Iată, deci, marea misiune a Sfântului Ioan Botezătorul. Aceea de a pregăti lumea pentru Evanghelie, pentru credința lui Hristos prin pocăință, prin botezul cu apă și prin mărturisirea păcatelor. Apoi, de a arăta lumii Mielul lui Dumnezeu, de a-L boteza pe Hristos în Iordan și de a-L arăta oamenilor, mărturisindu-le tuturor taina Prea Sfintei Treimi.

Sfântul Ioan Botezătorul este cel dintâi martor de pe pământ al Prea Sfintei Treimi. El a mărturisit cel dintâi credința într-un singur Dumnezeu, dar închinat în trei persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Vedeți misiunea și vrednicia proorocului Ioan? Pe Hristos Maica Domnului L-a născut tainic, în peștera din Betleem, iar Ioan, că prooroc și mărturisitor, L-a botezat în Iordan și L-a arătat lumii întregi strigând: Iată Mielul lui Dumnezeu Cel ce ridică păcatele lumii! Însă misiunea lui nu s-a terminat la Iordan. După ce a ieșit Domnul la propovăduire, Ioan s-a retras în Galileea, vorbind tuturor despre Mesia că este Hristos și mustrând fărădelegile lui Irod care trăia în desfrânare cu Irodiada, soția fratelui său. Deci nu s-a retras la odihnă marele prooroc, că nu putea să tacă gura celui mai mare om născut din femeie, cum îl mărturisește Mântuitorul. Dimpotrivă, până la moarte a învățat, a mărturisit pe Hristos și a mustrat păcatul. Căci niciodată nu pot tăcea în fata păcatelor Sfanții, proorocii, apostolii, episcopii și păstorii Bisericii lui Hristos. Apoi Irod prinzând pe Ioan, l-a aruncat în temniță și când a făcut o petrecere ticăloasă cu jocuri, beții și desfrânări, de ziua nașterii sale, i-a tăiat capul la îndemnul soției desfrânate. Așa s-a sfârșit Sfântul Ioan Botezătorul că un martir, pentru adevăr și dreptate, mustrând păcatele care ucid sufletele noastre.

Iubiți credincioși,

Astăzi prăznuim Soborul Sfântului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul. Până aici v-am spus viața, misiunea și puține din învățăturile lui. Acum trebuie să vă amintesc că Biserica noastră Ortodoxă are un cult deosebit pentru Sfanți și, mai ales, pentru Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul. În calendar avem peste an trei sărbători mari și patru mai mici, cu cruce neagră, închinate acestui mare prooroc. El este cinstit și pe pământ ca cel dintâi, după Sfânta Fecioară Maria, și în cer sta înaintea Prea Sfintei Treimi și se roagă pentru oameni.

În țara noastră, că peste tot în țările creștine, cultul Sfântului Ioan Botezătorul este destul de mare. Peste tot se întâlnesc biserici și mânăstiri închinate Sfântului Ioan. Apoi, în multe familii exista copii care îi poartă numele. Că cel mai frumos nume pentru copii este Ioan care înseamnă “plin de har”, nume ales din cer pe pământ de către Arhanghelul Gavriil. Dați deci copiilor voștri numele Maicii Domnului și ale Sfântului Ioan Botezătorul. Nu le puneți nume străine, neortodoxe, care nu au zi în calendar, ci nume de Sfanți, ca să aibă în cer cine să se roage pentru ei.

Apoi să-l cinstim pe Sfântul Ioan Botezătorul, cu o viață creștinească aleasă, cât mai curată, neîntinată de păcate. Aduceți-vă mereu aminte de principala lui învățătura: Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția cerurilor! Să nu uităm că fără pocăință nu avem mântuire. Iată, suntem la început de an nou. Să făgăduim lui Dumnezeu că de astăzi înainte vom merge la biserică regulat, că ne vom ruga mai mult, că vom face milostenie la săraci, după putere, că vom ierta pe aproapele, că vom părăsi orice patimă care ne ucide sufletul și că vom face roade vrednice de pocăință.

Deci să ne pocăim, adică să ne iubim unii pe alții, ca frați ce suntem pe pământ, să ne rugăm mai mult, să părăsim păcatele, prin regulată spovedanie și să cerem mereu ajutorul Sfântului Ioan Botezătorul, că are mare îndrăzneală înaintea Prea Sfintei Treimi.

Aceasta este porunca Sfintei Evanghelii amintită astăzi și de Sfântul Ioan Botezătorul. Aceasta este și chemarea Bisericii, mama noastră duhovnicească. Aceasta este și urarea noastră acum la început de an nou. Să părăsim păcatele și să adunăm roade pentru Împărăția cerurilor, unde nădăjduim să ajungem și să ne veselim cu toți Sfanții în veci. Amin.

Parintele Ilie Cleopa

Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini, in familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a semintiei lui Aaron. Nasterea prorocului Ioan s-a petrecut cu sase luni inaintea nasterii lui Iisus. Nasterea sa a fost vestita de catre ingerul Gavriil lui Zaharia, in timp ce acesta slujea la templu. Pentru ca nu va da crezare celor vestite de ingerul Gavriil, Zaharia va ramane mut pana la punerea numelui fiului sau.

Exista o lunga perioada din viata Sfantului Ioan Botezatorul despre care nu avem informatii. Cunoastem ca s-a retras in pustiu, unde a dus o viata de aspre nevointe, pana in momentul in care a primit porunca sa inceapa sa predice. Rolul lui Ioan nu a fost numai acela de a pregati poporul pentru venirea lui Hristos, ci si acela de a-L descoperi lumii ca Mesia si Fiul lui Dumnezeu.

Ioan este nume iudaic – “Iohanan” prescurtare din Iehohanan si inseamna “Dumnezeu s-a milostivit“.

Data de 24 iunie nu a fost fixata intr-un mod intamplator ca zi a nasterii Sfantului Ioan Botezatorul. Potrivit Sfintei Scripturi, zamislirea Sfantului Ioan Botezatorul a avut loc dupa ce Zaharia, tatal sau, a tamaiat in sfantul altar – loc in care numai arhiereul intra o singura data pe an, in luna a saptea, ziua a 10 a (cf. Levitic 16, 29). Aceasta luna din calendarul iudaic cuprindea o parte din septembrie si alta din octombrie. Avand in vedere cele descoperite in Sfanta Scriptura, Sfintii Parinti au randuit ca ziua zamislirii Sfantului Ioan sa fie pe 23 septembrie, iar ziua de 24 iunie ca zi de nastere.

Pe de alta parte, trebuie sa avem in vedere ca dupa solstitiul de vara din 21 iunie, ziua incepe sa scada si noaptea sa creasca. De aici putem intelege ca Sfantul Ioan Botezatorul, persoana care reprezinta Legea Veche, se naste intr-un timp cand ziua se micsoreaza, ca semn ca Legea Vechiului Testament incepe sa apuna pentru ca vine Legea Harului, Legea lui Hristos. Sa nu uitam ca Nasterea Mantuitorului este praznuita pe 25 decembrie, dupa solstitiul de iarna din 22 decembrie, cand ziua incepe sa creasca.

Sarbatoarea Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul in preajma solstitiului de vara, atunci cand ziua incepe sa creasca, si cea a Nasterii Domnului in apropierea solstitiului de iarna, cand ziua incepe sa creasca, nu este intamplatoare si ne aminteste de vorbele Sfantului Ioan Botezatorul atunci cand il marturiseste pe Hristos, spunand:

28. Voi insiva imi sunteti martori ca am zis: Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis inaintea Lui.
29. Cel ce are mireasa este mire, iar prietenul mirelui, care sta si asculta pe mire, se bucura cu bucurie de glasul lui. Deci aceasta bucurie a mea s-a implinit.
30. Acela trebuie sa creasca, iar eu sa ma micsorez.

(Evan. Ioan 3:28-30)

Ioan Botezatorul – “cel mai mare intre cei nascuti, cel mai mic in imparatia cerurilor”

Textul din evanghelia de la Matei 11, 11: “Adevarat zic voua: nu s-a ridicat intre cei nascuti din femei unul mai mare decat Ioan Botezatorul; totusi, cel mai mic in imparatia cerurilor este mai mare decat el” (Matei 11, 11), este marturisirea lui Hristos despre Ioan.

Nu exista contradictie in cele afirmate de Hristos. Ca sa intelegem ca Ioan Botezatorul este “cel mai mare intre cei nascuti din femei”, ne este de ajuns sa stim ca a saltat in pantecele maicii sale, in momentul in care Elisabeta se intalneste cu Fecioara Maria atunci cand aceasta Il purta in pantece pe Domnul, ca a vietuit in pustie precum un inger, ca L-a botezat pe Hristos la raul Iordan, etc. Iar ca sa intelegem ce inseamna cuvintele “cel mai mic in imparatia cerurilor este mai mare decat el”, ne vom opri asupra talcuirii pe care o dau Sfintii Parinti.

Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca “teologul cel mai inalt e mai mic decat cel de pe urma dintre ingeri“. El face aceasta afirmatie pentru ca rezuma “imparatia cerurilor” la lumea ingerilor, caci Imparatia cerurilor nu era inca deschisa oamenilor in vremea lui Ioan. Astfel, Sfantul Ioan este mai mic decat orice inger.

O alta talcuire a Sfantul Maxim Marturistorul este aceasta: “Fiindca se credea ca Ioan a dobandit prin contemplatie toata cunostinta ingaduita aici, cunostinta cea mai mica si cea mai de pe urma in viata viitoare e mai mare decat cea de aici“. De aici reiese ca orice cunoastere a lui Dumnezeu in aceasta lume, este doar “in parte” sau “ca in oglinda, in ghicitura”, pe cand in lumea de dincolo, cunoasterea va fi “fata catre fata”, “deplina”, dupa cum spune Sfantul Apostol Pavel (I Corinteni 13, 12).

Al treilea inteles pe care il ofera Sfantul Maxim Marturisitorul este rezumat la cuvintele: “Cel ce sta pe treapta cea mai de pe urma in vietuirea evanghelica e mai mare ca cel inaltat in treapta Legii“. De aici reiese ca Sfantul Ioan Botezatorul, neimpartasindu-se de harul revarsat la Cincizecime, neprimind “botezul cu Duh Sfant si cu foc” este “mai mic decat cel mai mic in imparatia lui Dumnezeu“.

Adrian Cocosila

Sursa: crestinortodox.ro

Soarele cel neapus, Hristos, Mantuitorul nostru, vrand sa rasara lumii, si acum plecand cerurile si pogorandu-Se in pantecele fecioresc cel mai curat decat cerurile, se cadea mai intai sa iasa luceafarul din cea stearpa, adica Sfantul Ioan Inaintemergatorul, ca sa mearga inainte, ca un vestitor, propovaduind si zicand: Vine Cel mai tare decat mine, in urma mea. Deci, implinindu-se vremea Sfintei Elisabeta ca sa nasca, a nascut fiu la batranetile sale din pantece sterp, precum de demult Sara a nascut pe Isaac. Mai inainte de a naste Fecioara pe Hristos, a nascut cea stearpa, in zilele sale pe Inaintemergatorul lui Hristos, ca acei ce vor vedea nasterea cea peste fire din cea imbatranita, sa creada nasterii celei mai presus de fire, care avea sa fie din Fecioara cea nenuntita si sa zica in sine: “Puterea cea atotputernica a lui Dumnezeu, Care a dezlegat nerodirea batranei, aceea este puternica ca si pe Fecioara cea neintinata sa o faca maica“.

Nasterea cea minunata a Sfantului Ioan a fost inaintemergatoare Nasterii lui Hristos cea minunata. Minunea se astepta dupa minune; dupa maica cea stearpa, Maica cea pururea Fecioara; dupa nasterea cea minunata a Elisabetei, nasterea cea straina a Fecioarei, pentru ca la amandoua maicile, randuiala nasterii covarsea randuielile firii, asa voind Dumnezeu, Caruia toata firea ii este slujitoare ca unui Ziditor.

Iar dupa ce Elisabeta a nascut, vecinii care locuiau imprejur au auzit de aceasta, asemenea rudeniile si cunoscutii si toti se bucurau impreuna cu ea; caci Domnul a facut mila cu dansa, ridicand de la dansa ocara nerodirii de copii. Astfel, s-au implinit cuvintele Binevestitorului Gavriil, care a zis catre Zaharia: Femeia ta va naste fiu si multi se vor bucura de nasterea lui! Deci pe de o parte se bucurau rudeniile, iar pe de alta, aceia care erau cuprinsi cu mare dorinta pentru Mesia Cel asteptat, desi nu stiau ca a sosit taina intruparii lui Hristos, insa in vremea nasterii Inaintemergatorului lui Hristos, duhul lor se pornea intr-insii spre bucurie, Sfantul Duh veselind inimile lor, ca si cum le dadea o instiintare pentru castigarea asteptarii lor.

Si in ziua a opta au venit preotii si prietenii in casa lui Zaharia, ca sa taie pruncul imprejur si toti voiau sa-i puna numele tatalui sau, Zaharia; dar maica lui nu se invoia, pentru ca, fiind sotie de prooroc si nascatoare de prooroc, Sfanta Elisabeta era ea insasi plina de darul proorociei. Deci ea prooroceste a poruncit ca pruncul cel nascut al lor sa se numeasca cu acel nume pe care nu il auzise de la barbat, de vreme ce el s-a intors de la biserica la casa sa avandu-si legata limba cu amutire si nu putea sa spuna sotiei sale cum a vazut pe ingerul care i-a binevestit zamislirea fiului sau si a zis: Vei pune numele lui Ioan. Deci de Sfantul Duh fiind povatuita maica, a numit pe prunc Ioan, ca o proorocita, caci ea a cunoscut prooroceste si venirea la dansa a Maicii lui Dumnezeu si i-a zis: De unde-mi este mie aceasta, ca sa vina Maica Domnului meu la mine? Iar cei ce voiau sa taie imprejur pruncul, faceau semne tatalui sau, cum ar voi sa-l numeasca. Iar el, cerand o tablita, a scris: Ioan sa-i fie numele lui! Si indata s-a deschis gura lui Zaharia si limba lui s-a dezlegat din amutire si vorbea, binecuvantand pe Dumnezeu.

Atunci toti s-au minunat de acele mari minuni: cum a nascut cea imbatranita, cum maica si tatal cel mut s-au unit la un nume, cu care sa numeasca pe fiu si cum, dupa scrierea numelui, mutul indata a grait si, ce a scris cu mana, aceea a grait si cu limba. Deci numele lui Ioan s-a facut ca o cheie a gurilor parintilor, deschizandu-le spre slava lui Dumnezeu. Astfel a cuprins frica si mirarea pe toti cei ce vietuiau imprejur, pentru ca toti cei ce auzeau acestea se minunau cu spaima de acele preaslavite minuni ale lui Dumnezeu si se povesteau cuvintele acestea in toata partea muntelui Iudeei, adica in hotarele Hebronului, cetatea preotilor, unde era casa lui Zaharia. Pentru ca acea cetate, inca din zilele lui Isus Navi a fost hotarata Sfantitei semintii a lui Aaron; iar de la Ierusalim si pana la dansa era cale de opt ceasuri. Acea cetate era mai departe de Betleem, la un loc mai inalt, si se numea “cetatea muntelui”, pentru muntii sai cei inalti, iar hotarele ei se numeau “partile muntelui”, precum se scrie in Evanghelie despre Preacurata Nascatoare de Dumnezeu: Sculandu-se Maria din Nazaretul Galileei, s-a dus la munte degraba in cetatea Iudeei – adica in Hebron -, si a intrat in casa lui Zaharia si s-a inchinat Elisabetei.

Deci, intr-acea parte a muntelui, cei ce auzeau de maririle lui Dumnezeu, care se faceau in casa lui Zaharia, se minunau foarte mult si graiau intre ei: Ce va sa fie pruncul acesta? Ca mana Domnului era cu el si Dumnezeu inmultea intr-insul darul Sau si-l pazea de sabia lui Irod, caci despre minunata nastere a lui Ioan ajunsese vestea pana la Irod, care se mira de aceea si zicea: Ce va sa fie pruncul acesta ? Iar cand S-a nascut Domnul nostru Iisus Hristos in Betleemul Iudeei si au venit magii de la rasarit, intreband de Imparatul cel de curand nascut, atunci Irod, trimitand ostasi in Betleem sa ucida pe toti pruncii de acolo, si-a adus aminte de Ioan, fiul lui Zaharia, de care auzise acele minuni, si a zis in sine: “Oare acela are sa fie imparatul Iudeei?” Si, gandandu-se sa-l ucida, a trimis intr-adins ucigasi la Hebron in casa lui Zaharia. Dar trimisii n-au gasit pe Sfantul Ioan, pentru ca, incepand din Betleem acea fara de Dumnezeu ucidere de prunci, s-a auzit in Hebron glas si strigare, ca nu era foarte departe, si s-a stiut pricina acelei strigari.

Si indata Sfanta Elisabeta a luat pe pruncul Ioan si a fugit in muntele cel mai inalt al pustiului; iar Sfantul Zaharia, precum se scrie in viata lui, era atunci in Ierusalim, slujind dupa obicei in biserica, in randuiala saptamanii sale, care se intamplase tocmai in acea vreme. Deci, ascunzandu-se Sfanta Elisabeta in acel munte, se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi, s-o apere impreuna cu pruncul. Si cand a vazut de sus pe ostasi cercetand cu de-amanuntul si apropiindu-se, a strigat catre un munte de piatra ce se afla acolo: “Munte al lui Dumnezeu, primeste pe maica cu fiul sau!” Atunci indata s-a desfacut muntele acela si, primind-o pe maica inauntrul sau, s-a ascuns de ucigasii care o cautau. Iar ostasii, negasind pe cel cautat, s-au intors inapoi la cel ce-i trimisese.

Atunci Irod a trimis la Zaharia in biserica, zicand: “Da-mi mie pe fiul tau, Ioan“. Iar Sfantul Zaharia a raspuns: “Acum slujesc Domnului Dumnezeului lui Israel, iar fiul meu nu stiu unde este!” Iar Irod, maniindu-se, a trimis la dansul a doua oara si a poruncit, ca, daca nu-si va da fiul, atunci sa-l ucida si pe el. Deci s-au dus niste ucigasi salbatici ca niste fiare, sarguindu-se sa-si savarseasca porunca, si au zis cu manie catre preotul lui Dumnezeu: “Unde ai ascuns pe fiul tau? Sa ni-l dai noua, ca asa a poruncit imparatul, iar daca nu-l vei da, vei muri indata!” Sfantul Zaharia a raspuns: “Voi imi veti ucide trupul, iar Domnul imi va primi sufletul“. Atunci ucigasii, pornindu-se, dupa porunca lui Irod, l-au ucis intre biserica si altar; iar sangele lui, care s-a varsat pe marmura, s-a inchegat si s-a facut tare ca piatra, spre marturia lui Irod si spre vesnica lui osanda. Iar Elisabeta, acoperandu-se de Dumnezeu impreuna cu pruncul Ioan, petrecea in muntele ce se desfacuse; pentru ca, prin porunca dumnezeiasca, li se facuse lor acolo o pestera. Tot acolo curgea si un izvor de apa si crescuse inaintea pesterii un finic plin de roade, iar cand era vremea mancarii, acel pom se pleca si-si dadea roadele sale spre mancare, apoi iar se ridica.

Apoi, dupa patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfanta Elisabeta, maica Mergatorului inainte, a murit in pestera aceea. Iar Sfantul Ioan, ramanand singur, a fost hranit de inger pana la cresterea lui si pazit in pustietati, pana in ziua aratarii sale catre Israel. Astfel pazea si acoperea mana Domnului pe Sfantul Ioan, ca el sa mearga inaintea fetei Lui cu duhul si cu puterea lui Ilie si sa gateasca cale Celui ce venea sa mantuiasca neamul omenesc. Deci pentru toate acestea sa se slaveasca Hristos Dumnezeu, Mantuitorul nostru, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh in veci. Amin.

Sursa: crestinortodox.ro

Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in satul Ain Karem, la mica distanta de Ierusalim, fiind fiul Elisabetei, verisoara Maicii Domnului, si al preotului iudeu Zaharia. Sfantul Ioan s-a nascut cu cateva luni mai inainte de Iisus Hristos, caruia i-a si pregatit calea. Retras de tanar in pustie, postind aspru si petrecand in neintrecuta rugaciune, Sfantul Ioan va veni in lume, in zona Iordanului, abia la varsta de 30 de ani, varsta la care barbatul este considerat matur si apt de propovaduire.

Sfantul Ioan a fost invrednicit de Dumnezeu spre a-L boteza cu apa pe Fiul sau cel Unul Nascut, Iisus Hristos, pe Acela care va boteza pe om cu Duh Sfant si cu foc. Acesta este punctul culminant al vietii sale sfinte, moment in care Fiul lui Dumnezeu, Facatorul a toate, si-a plecat capul sub mana lui.

Avand curajul specific celor care nu cruta adevarul pentru nimic si pentru nimeni, el a mustrat personal si public pe tetrarhul Irod Antipa, care se casatorise cu fosta sotie a fratelui sau vitreg. Viclenia si mandria Irodiadei a dus la intemnitarea Sfantului Ioan in Cetatea Maherus – Machaerus din Pereia, loc aflat astazi in Iordania.

La un mare ospat, cu mancaruri grase, cu vinuri si bauturi aromate, cu dansuri si alte desfatari, Salomeea, fiica Irodiadei, a castigat inima regelui, care i-a zis ca ii va da orice ii va cere, pana la o jumatate din imparatia sa. Fata fara minte a intrebat-o pe mama ei ce sa care, iar aceea, din pizma si ura, a cerut Capul Sfantului Ioan Botezatorul. Nebunul rege a ascultat pe fata, poruncind taierea capului sfantului, in inchisoare. Capul Sfantului Ioan a fost adus pe o tipsie (tava) si dat fetei, care l-a dat mamei sale.

Pentru ca se temea ca Sfantul Ioan Botezatorul ar putea invia, daca trupul ar fi fost ingropat alaturi de cap, nestiutorul Irod nu a dat ucenicilor decat numai trupul sfantului. Trupul sfantului a fost luat de ucenicii sai si dus in localitatea Sevastia, undeva in Cisiordnia de astazi, unde l-au si ingropat.

Se crede ca, mai tarziu, in jurul anului 360, imparatul roman pagan Iulian Apostatul ar fi ars ramasitele Sfantului Ioan Botezatorul. Din trupul sfantului nu ar mai fi ramas nearse decat numai un brat si un deget.

Moastele lui Ioan Botezatorul, au trecut prin numeroase aventuri de-a lungul celor doua mii de ani.

Mana dreapta a Sfantului Ioan Botezatorul

Potrivit traditiei, Inaintemergatorul Domnului a fost inmormantat in cetatea Sevastia din Samaria. Sfantul Evanghelist Luca dorind sa mute trupul lui Ioan de aici in Antiohia, nu a reusit sa obtina si sa mute decat mana dreapta a sfantului.

Istoricii Teodoret si Rufinus mentioneaza ca mormantul Sfantului Ioan Botezatorul a fost profanat in 362, in timpul imparatului Iulian Apostatul, o parte dintre moaste fiind arse. Cealalta parte a fost dusa in Ierusalim, apoi in Alexandria, unde, la 27 mai 395, a fost asezata in biserica ce ii poarta numele.

Cronica lui Ioan Skylitzes (istoric bizantin din secolul al XI-lea) afirma ca mana dreapta a Sfantului Ioan Botezatorul a fost mutata in 956 din Antiohia la Constantinopol de catre imparatul Constantin VII Porfirogenetul (913 – 959), pentru a fi depusa intr-una dintre capelele Marelui Palat, mai precis, in biserica Maicii Domnului Peribleptos.

La sfarsitul secolului al XII-lea, Antonie de Novgorod, Arhiepiscop rus aflat in pelerinaj la Constantinopol, mentioneaza in scrierile sale, tot ceea ce cuprinde tezaurul acestei biserici, amintind si mana dreapta a Sfantului Ioan Botezatorul.

Potrivit lui Du Cange, in 1263, Othon de Cicon, atesta prezenta unei particele din mana dreapta a Sfantului Ioan, la Abatia Citeaux in Franta. Othon a asigurat refugiu lui Baudouin II, imparatul latin de Constantinopol, in 1261. In schimbul unei sume de bani, imparatul i-a oferit acestuia particle din sfintele moaste.

De la anul 1404, dateaza marturia unui ambasador spaniol, Clavijo, care atesta faptul ca, mana sfanta, inca se mai afla in biserica Maicii Domnului Peribleptos din Constantinopol. Dupa caderea Constantinopolului (1453), mana Sfantului Ioan Botezatorul, impreuna cu alte odoare, au fost confiscate de turci si pastrate in trezoreria imperiala.

In anumite dosare fiscale turcesti, pastrate in arhivele Topkapi si ale Ministerului Turc, se aminteste ca in 1484, mana Sfantului Ioan a fost trimisa Ordinului Ospitalierilor din Rodos, prezenti pe insula, din timpul primului sfert al secolului al XIV-lea, de catre sultanul Baiazid II (1481-1512), pentru a le castiga bunavointa. Acestia au dus-o in insula Malta, unde si-au stabilit sediul.

La anul 1799, a urmat transferul mainii sfinte din insula Malta in Gatchina (Rusia). Mutarea s-a datorat faptului ca imparatul rus Paul I (1796-1801) devenise marele maestru al ordinului maltez dar si amenintarii razboiului lui Napoleon. Evenimentul e pomenit in sinaxarele ruse in ziua de 12 octombrie. Din 1799 moastele sfinte au apartinut tarilor rusi, dar au fost scoase din tara de catre Maria Fiodorovna in 1917 pentru a o feri de furia anti-crestina a bolsevicilor. Din acel moment, mâna dreaptă a lui Ioan Botezatorul a fost pastrata in Germania, Iugoslavia si, in prezent, in biserica Manastirii Cetinje din Muntenegru:

Se pare, totusi ca o parte din mana Sfantului Ioan oferita de catre sultanul Baizid II Ordinului Ospitalierilor, a revenit in mainile otomanilor spre sfarsitul secolului al XVI-lea. Aceasta se pastreaza, in prezent, in Palatul Topkapi din Istambul.

Este surprinzator sa gasesti sfinte moaste in posesia unui sultan. Insa locul pe care il ocupa Sfantul Ioan Botezatorul in religia islamica permite, intr-o anumit sens, sa ne explicam acest fapt. In Coran, Sfantul Ioan Botezatorul este numit Yahya, profetul care il precede pe ‘Isa (Iisus).

Moastele, asa cum le putem vedea astazi, sunt protejate de o ferecatura medievala de tip occidental, din metal, care re-creeaza forma unui brat intr-o maniera realista. Aceasta ferecatura este fara indoiala, lucrata intr-un atelier venetian. Putem observa pe ferecatura doua peceti in argint reprezentand leul venetian si crucea malteza din secolul al XVI –lea, epoca in care Ordinul Ospitalierilor a devenit Ordinul Cavalerilor de Malta.

Pozitia degetelor este binecunoscuta. Este un gest de binecuvantare pe care il intalnim in arta bizantina dar si ca gestul prin care Sfantul Ioan il desemneaza pe Hristos ca fiind “Mielul lui Dumnezeu”. Ferecatura cuprinde trei inscriptii. Prima, in jurul incheieturii mainii: “Mana lui Ioan Botezatorul”. Cea de-a doua, aflata pe degetul aratator, face referire la predica Sfantului Ioan care il arata pe Hristos ca fiind Mesia: “Iata, Mielul lui Dumnezeu”. A treia, aflata la nivelul cotului, pomeneste numele unui calugar necunoscut: “O rugaciune a robulului lui Dumnzeu Daniel”.
Din 1799 moastele sfinte au apartinut tarilor rusi, dar au fost scoase din tara de catre Maria Fiodorovna in 1917 pentru a o feri de furia anti-crestina a bolsevicilor. Din acel moment, mana dreapta a lui Ioan Botezatorul a fost pastrata in Germania, Iugoslavia si Muntenegru.

De asemenea, particele din mana dreapta a Sfantului Ioan se mai afla la Manastirea Dionisiu din Muntele Athos (braţul si palma dreaptă), într-un toc de aur dăruit de domnitorul Neagoe Basarab (în schimbul moastelor Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului):

precum si la manastirea copta Sfantul Macarie cel Mare din Sketis, Egipt. La Bobotează, când se face aghiazmă, în loc de Sfânta Cruce, părinţii din Munteel Athos iau mâna Sfântului Ioan şi o bagă în apă de izvor. Minunea nu întârzie să apară: mâna Sfântului se deschide singură şi iar se închide de trei ori, de va fi pace şi belşug în Grecia.

* * *

Conform traditiei crestine, Sfantul Evanghelist Luca, ajungand in cetatea Sevastiei, unde se spune ca a fost ingropat trupul lui Ioan Botezatorul, a luat de acolo mana dreapta a proorocului, a adus-o in cetatea lui, la Antiohia, unde prin ea s-au savarsit multe minuni, printre care si ce-a a balaurului. Se spune ca un balaur isi avea cuibul in preajma cetatii Antiohiei. Pe acest balaur, locuitorii pagani de acolo il socoteau a fi Dumnezeu si-l cinsteau cu jertfe, in toti anii; iar jertfa adusa lui era un om. Balaurul, tarandu-se afara din cuibul sau, si aratandu-se inspaimantator la vedere, casca gura mare, lua jertfa si o sfasia cu dintii. Si, trecand timpul, a venit si randul unuia dintre crestini sa dea pe fiica sa balaurului. De aceea, tatal fetei alese ca jertfa s-a rugat lui Dumnezeu si Sfantului Ioan Botezatorul, ca sa i se izbaveasca fiica de moartea cea amara. Si i s-a luminat cugetul sa faca urmatorul lucru: a cerut sa se inchine la sfanta mana a Sfantului Ioan; si in timp ce saruta mana, el a rupt cu dintii, in ascuns, degetul cel mare de la mana sfantului; si dobandind ceea ce dorea, a iesit din biserica. Iar cand a sosit ziua de jertfa si era adunat tot poporul, a mers si tatal fetei ducand pe fiica sa. Si apropiindu-se de balaur, care cascase gura si astepta jertfa, i-a aruncat in gatlej sfantul deget al Inaintemergatorului. Iar odata cu aceasta, balaurul a murit. Si tatal s-a intors acasa, cu fiica sa vie, povestind minunata ei izbavire. Iar multimea poporului, minunandu-se de aceasta mare minune, a multumit lui Dumnezeu si Sfantului Ioan, zidind o biserica mare inchinata Sfantului.

 Capul Sfantului Ioan Botezatorul

Capul Sfantului Ioan Botezatorul este una dintre cele mai de pret Sfinte Moaste ale Bisericii, acesta fiind pierdut si gasit de mai multe ori. In calendar, Biserica a randuit a se praznui trei minunate aflari ale Capului Sfantului, anume in ziua de 24 februarie, cand gasim scris: Intaia si a Doua Aflare a Capului Sfantului Ioan Botezatorul, si in data de 25 mai, cand se face amintire de a Treia Aflare a Capului Sfantului Ioan Botezatorul.

“Capul Inaintemergatorului, ascuns oarecand in vas de lut, s-a vazut iesind din sanurile pamantului la aratare; care si rauri de tamaduiri izvoraste. Caci cu ape a spalat Capul Celui ce acum acopera cu ape inaltimile cele mai de deasupra si izvoraste oamenilor dumnezeiasca iertare: Deci pe acesta ce este dupa adevar marit, sa-l fericim si intru aflarea lui cu bucurie sa praznuim, ca el roaga pe Hristos sa daruiasca lumii mare mila” (Mineiul pe Februarie).

Sinaxarul din data de 24 februarie spune ca Irodiada, luand Capul Sfantului Ioan, a impuns cu un ac mare limba acestuia, care de atatea ori ii aratase pacatele. Capul Sfantului Ioan Botezatorul a fost ingropat de Irodiada in curtea casei sale, la mare adancime, in pamant, intr-un loc “ascuns si necinstit”.

Despre acest lucru stia numai Ioana, femeia lui Huza, economul lui Irod, amintita si in Evanghelia dupa Luca: “Ioana, femeia lui Huza, un iconom al lui Irod” (Luca 8, 3). Despre aceasta ni se spune ca slujea Apostolilor din avutul ei, pe cand acestia propovaduiau prin cetati. Potrivit traditiei crestine a Locurilor Sfinte, se crede ca Sfanta Ioana a dezgropat Capul Sfantului Ioan Botezatorul din curtea Irodiadei si l-a ingropat in Ierusalim, pe Muntele Eleonului – Muntele Inaltarii, intr-un vas de lut. Aici este locul care aminteste de Prima Aflare a Capului Sfantului, loc pe care astazi se inalta Manastirea ruseasca Sfantul Ioan Botezatorul.

Prima Aflare a Capului Sfantului Ioan Botezatorul

La multa vreme dupa aceasta, vrednicul Inochentie, aprinzandu-se spre viata cea monahala, a mers in Tara Sfanta. Ajuns pe Muntele Eleonului, el isi zidi aici o chilie smerita. Cand vru insa sa sape santul pentru a pune temelia unei mici bisericute, el dadu peste nepretuita comoara: Capul Sfantului Ioan Botezatorul. Nevoitorul a tinut Capul Sfantului in bisericuta sa. Cand s-a apropiat insa de trecerea la cele vesnice, spre a nu fi gasit si pangarit de paganii ce se inmultisera in zona, el il lua si il ascunse din nou in pamant, in acelasi loc.

A Doua Aflare a Capului Sfantului Ioan Botezatorul

Capul Sfantului Ioan Botezatorul s-a pastrat ingropat pe Muntele Inaltarii pana in vremea Sfintilor Imparati Constantin si Elena. In vremea Sfintilor Imparati, doi monahi nevoitori din Rasarit venira sa se inchine la Locurile Sfinte. Unuia dintre ei i s-a arata in vis Sfantul Ioan, care i-a descoperit cele cu privinta la Capul sau cel Sfant. Necrezand nici unul dintre cei doi, Sfantul Ioan li s-a aratat inca o data celor doua, la cateva zile distanta, zicandu-lea: “Toata necredinta si lenevirea lepadand-o, faceti ceea ce v-am poruncit.”

Se zice apoi ca cei doi au luat Capul Sfantului si l-au pus intr-un sac de piele de camila, purtandu-l cu ei pe unde calatoreau. Imprietenindu-se pe cale cu un negustor olar din Emesa, din Siria, ei au dat si aceluia sacul, spre a-l cara o bucata de drum. Luand sacul, Sfantul Ioan i s-a aratat acestuia, spunandu-i: “Lasand pe calatorii tai, fugi de dansii cu acest sac, pe care il ai in maini.” Aceasta a vrut-o sfantul din pricina necredintei monahilor cea de la inceput si din pricina lenevirii cea de pe cale, ei incredintand Sfintele Moaste unui necunoscut.

Mult a fost cinstit si iubit Capul Sfantului de catre acest olar din Emesa, intreaga lui casa fiind binecuvantata de sfant. La moartea acestuia, el a luat Capul cel Sfant si l-a asezat intr-un sicriu pecetluit, pe care la incredintat, mai apoi, surorii sale, careia i-a spus sa nu umble la el pana ce Sfantul Ioan insusi nu va voi acest lucru. Astfel, mai multe generatii au mostenit si pastrat sicriul cu Moaste.

In cele din urma, Capul Sfantului a ajuns la un monah numit Eustatie, locuitor intr-o pestera de langa Emesa. Desi acesta nu era cu viata curata, avand pacate si invatand gresit lumea, se faceau multe minuni prin Moastele sfantului. Calugarul ascundea de toti nepretuita comoara, spunand tuturor ca pentru rugaciunile lui se fac minunile. Vazand oamenii reaua viata a calugarului, ei rugara pe episcop sa il alunge de la ei. Eustatie mai ceru o zi ragaz, spre a pleca singur. Noaptea, el ingropa Capul Sfantului in pamant, spre a-l lua alta data.

A Treia Aflare a Capului Sfantului Ioan Botezatorul

Imediat dupa plecarea lui, niste calugari cu viata sfanta se asezara in pestera lui. Langa pestera aceasta se va zidi, in timp, o manastire. Arhimandritul Marcel este cel care a gasit Capul Sfantului, el marturisind: “Bine este cuvantat Domnul nostru Iisus Hristos, ca m-a invrednicit pe mine, Marcel, robul Sau, a fi vazator al vedeniei de fata, care mi s-a facut in 18 zile ale lunii Februarie, in saptamina din mijlocul postului sfintelor 40 de zile, descoperindu-se in somn noaptea, caci am vazut toate portile manastirii noastre deschise. Deci m-am infricosat si mi se parea ca ies sa le inchid. Apoi iarasi am vazut un rau trecand prin poarta manastirii, si ma miram de unde iese acea multime de apa. Pe cand gandeam aceasta, am auzit un glas de multe cete, venind spre noi dinspre rasarit, cu sunet mare, iar fiecare ceata avea deosebit grai si striga: “Iata, se arata Sfantul Ioan, Botezatorul lui Hristos”.

Sfantul Simeon Metafrast, in Viata Cuvioasei Matroana, scrie si el despre aceasta Aflare a cinstitului Cap al Mergatorului Inainte, el spunand ca “Marcel, Ghenadie si Chiriac au mers la episcop si au spus lui Uranie (episcopul Emesei in acea vreme), cele despre o minune dintr-o pestera. Episcopul, cunoscand ca este un lucru mare, a luat pe clericii sai si au mers la locul acela, in pestera in care alta data locuia Eustatie, ereticul. Si facand rugaciune, a poruncit episcopul ca in locul acela sa sape pamantul. Acolo a fost gasit Sfantul Cap al lui Ioan.

In anul 453, episcopul Uranie al Emesei, va lua cinstitul Cap al Sfantului Ioan si-l va aseza in biserica cea mare a cetatii Emesa, Siria.

Capul Sfantului Ioan Botezatorul – Comani, Constantinopol, Amiens

In vremea de trista amintire a iconoclasmului, cand iconele au fost prigonite, Capul Sfantului Ioan a fost ingropat la Comani, unde a fost ingropat si trupul Sfantului Ioan Gura de Aur. In cetatea Comani, Sfantul Cap a stat pana in vremea imparatului Mihail, fiul lui Teofil si al maicii sale Teodora, imparateasa, cei ce au restabilit dreapta credinta, pe vremea imparatiei caruia, prin dumnezeiasca aratare, iarasi s-a aflat Sfantul Cap al Sfantului Ioan.

De aici, Capul Sfantului va fi dus in Constantinopol de catre Sfantul patriarh Ignatie, in anul 860, in vremea imparatului Mihail. In cetatea Constantinopol, Sfantul Cap a fost asezat in Biserica Sfantului Ioan, in locul Edomon cel prea frumos, zidit prin imparateasca randuiala.

In anul 1204, in vremea cruciadelor, cruciatii vor lua o parte din Capul Sfantului Ioan Botezatorul, aflat la acea vreme inca in Constantinopol, si il vor duce in Franta, unde il vor si aseza intr-o biserica din Amiens (astazi, ele se afla in Catedrala din Amiens).

O alta traditie legata de Capul Sfantului Ioar este aceea care zice ca acesta ar fi fost salvat si dus la Alexandria, in Egipt, iar mai apoi la Constantinopol, in Turcia, de unde a fost dus in provincia Poitou, in Franta, de catre regele francon Pippin al III-lea (715-768).

Moastele Sfantului Ioan Botezatorul in Rusia

In luna iunie a anului 2006, pentru o perioada de doua saptamani, mana dreapta a Sfantului Ioan Botezatorul s-a intors in Rusia. Sute de mii de pelerini s-au inchinat la sfintele moaste in catedrala cu hramul Hristos Mantuitorul din Moscova. Dupa Moscova si Nijni Novgorod, sfntele moaste au fost expuse spre inchinare la Ecaterinburg, Rostov, Minsk, Saint-Petersbourg si la Kiev (Ucraina).

Acum, Vladimir Mastukov, un pensionar care nu-si mai putea folosi picioarele in urma unui accident vascular pe care l-a suferit acum cinci ani, a fost si el sa sarute moastele Sfantului, care se aflau intr-o racla aurita. Peste doar cateva momente, el a fost stupefiat sa descopere ca si-a recapatat mobilitatea, si chiar a reusit sa iasa din Catedrala Hristos Mantuitorul fara ajutorul carjelor sale. Martorii oculari l-au putut auzi cand relata ca “am simtit cum trupul mi s-a luminat. Iti multumesc Doamne!“.

De cand au fost aduse cu avionul intr-o racla blindata in Rusia, moastele au declansat o adevarata fervoare religioasa. Mii de oameni stat chiar si 11 ore la coada pentru a putea ajunge in fata moastelor. Corespondentii locali ai ziarelor rusesti relateaza ca au venit parinti cu copii mici, batrani care “fac cu schimbul la coada” pentru a putea sa ajunga in catedrala. Nici oboseala, nici vremea schimbatoare nu au reusit sa-i descurajeze pe credinciosi, care asteapta cu rabdare sa le vina randul. Unii oameni au povestit reporterilor veniti la fata locului ca nu s-au imprastiat nici cand s-a declansat o furtuna, chiar de sabatoarea Sfintei Treimi. Ei au relatat ca au fost udati pana la piele, dar nu au plecat si nu s-a imbolnavit nimeni. In jurul catedralei pluteste o atmosfera deosebita, de calm si liniste, autoritatile declarand ca nu s-au inregistrat – in ciuda aglomeratiei – nici un fel de probleme si nici un act de huliganism.

“Am simtit ca trebuie sa ajung aici. Nu pot sa descriu in cuvinte ce am simtit cand am ajuns in fata sfintelor moaste. Oricum, imediat ce le-am atins, am stiut ca viata mea se va schimba. A mea si a celor apropiati mie. Acum cred ca totul va fi mult mai usor, ma simt protejat”, a declarat Vadim Marushenko din orasul siberian Omsk, unul dintre credinciosii care ajunsese la moaste.

In data de 16 iulie moastele s-au intors in Muntenegru.

Sursa: crestinortodox.ro

Prin tine izbavindu-ne de tot necazul, dupa datorita multumire, pe tine aparatorul si fierbinte sprijinitorul nostru te rugam, cel ce ai indraznire catre Domnul, din toate nevoile ne slobozeste pe noi ca sa-ti cantam : Bucura-te, sfinte Ioane, preacinstite Inaintemergatorule!