Nu impartasesc opiniile de pe acel site. Cunosc faptul ca se duce o adevarata munca de denigrare la adresa parintelui, am citit si eu cate ceva, inclusiv ce spune acolo, si am descoperit mai multe neadevaruri si/sau interpretari cu totul si cu totul fortate, iar mie asta mi-a fost de ajuns ca sa imi dau seama de “bunele” intentii ale celor care scriu si imprastie multe neadevaruri sau rastalmaciri. As da un raspuns mai argumentat dar in cazul celor care il ataca pe Par. Arsenie Boca, mi-am dat seama ca este un efort inutil, intrucat pe acesti oameni care fac aceasta treaba nu ii intereseaza in mod real adevarul (orice contra-argument logic sau orice dovada care le contrazice spusele este ignorata), asa incat mi-am dat seama ca acesti oameni nu sunt interesati de adevar, ci doar de a duce aceasta campanie de denigrare, asa cum faceau si vechii securisti. Am studiat foarte bine argumentele lor si nu doar ca scartaie foarte tare dar unele sunt de-a dreptul aberante, in raspar cu adevarul istoric (se cunoaste acum ce contine dosarul de la Securitate al parintelui si acolo sunt destule contra-dovezi). Doamne ajuta!

Încercările şi neliniştile vremii au şi ele un rost: ne provoacă la găsirea sensului ce-l avem în Dumnezeu, ca ultim reazim etern al liniştii, iar pe de altă parte ne conduc la găsirea de noi înşine, ca făpturi renăscute în Dumnezeu şi ajunse la libertatea spiritului.

Când ajungem la cunoştinţa a ceea ce suntem de fapt, că avem o înrudire cu Dumnezeu, că locuieşte chiar în structura noastră spirituală, că suntem în pragul liberei alegeri a unei concepţii de viaţă de care să ne ţină, chiar de n-om fi pe placul lumii, atunci Dumnezeu aprinde candela şi luminează toată viaţa noastră cu concepţia creştină despre lume şi viaţă.

Să nu vă gândiţi niciodată că după moarte veţi moşteni împărăţia pe care n-aţi trăit-o încă de pe pământ. Când dai, la început dai din ceea ce ai, apoi, de la un moment dat, dai din ceea ce eşti. Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El.

Omul bun îi vede pe toţi oamenii buni, iar cel rău şi viclean învinuieşte, osândeşte şi vorbeşte de rău nu numai pe cei ce merg strâmb, ci şi pe cei ce merg drept.

Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.

Dumnezeu nu uită de om cum uită omul de Dumnezeu. Calea cea mai lungă pe pământ e de la urechi la inimă, încât ani de zile nu ajung, ca să-i dai de capăt.

Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri şi Dumnezeu se roagă de om să-şi schimbe purtările. Socotiţi acum, care de cine să asculte mai întâi?

Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse. Fapta bună este bună numai dacă este acoperită de smerenie.Nu poţi propovădui împărăţia Cerurilor cu plumbii materiei pe aripi. Mântuirea se lucrează numai pe ruinele egoismului.

Păstrarea capacităţii de încadrare în disciplină a unui suflet face dovada armoniei şi valorii sale.

Cine vrea să biruie lumea e dator să ia arma rar folosită a iertării, oricâte necazuri ar pătimi de la oamenii lumii acesteia, ca unul ce vede că fraţii săi stau legaţi într-o robie străină, în întunericul necunoştinţei de Dumnezeu şi de ei înşişi.

Până nu te-ai lepădat de tine, eşti o fântână seacă; iar dacă te-ai lepădat de tine şi te-ai dedicat lui Iisus, El te-a schimbat în izvor de apă vie. Numai aşa poate sufletul să ajungă la sine însuşi, la El – cel adevărat, lepădându-se de sine şi strămutându-se în Dumnezeu. Nu ştiu pe lume o biruinţă mai mare ca aceea de a te lepăda de tine şi a ajunge liber; e trăirea libertăţii duhului: “Adevărul vă va face liberi”. Deci, înţelegem că fără (să plătim) această vamă a făpturii noastre vechi stăteam în minciună, încolţiţi de iluzii şi striviţi de roţile necesităţii fără ieşire, strânşi în acest cleşte. De aici ne scoate numai Iisus. Când se petrece aceasta? Când îl cunoaştem pe Iisus ca inimă a inimii noastre, ca suflet al sufletului nostru, îl putem cunoaşte numai în iubirea şi bucuria pe care o simţim când renunţăm la Eul nostru şi ne aflăm faţă către faţă cu Dânsul.

Omul se desăvârşeşte şi ajunge expresie supremă, când sufletul lui se recunoaşte în veşnicie, în infinit! – Ceea ce e propria sa revelaţie. Adevărata restrişte a omului stă în faptul că nu izbuteşte pe deplin să-şi aducă la expresia supremă propria-i fiinţă, că e tulburat de eul şi îşi pierde vremea cu lucruri de nimic.

Cuvintele sunt fiinţe vii capabile să facă treaba la care au fost trimise. Fii mai presus de cuvintele oamenilor: să nu te atingă nici lăuda, nici ocara din ele. În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă.

Starea sufletului dincolo de mormânt este continuarea stării sale pământeşti, fie de viaţă, fie de moarte. În necazuri se vede iubirea omului de Dumnezeu şi de oameni.

Nimeni pe lume nu este absolut necesar pentru nimic. Vei fi sau nu, vei interveni sau ba, progresul, lumina tot se va face, cu tine sau fără tine. Există o energie ascunsă care mână lucrurile înainte. Să nu-ţi închipui, sărmană făptură pieritoare, oricât de bine ai fi înzestrat, că dacă nu eşti tu lucrurile n-au să meargă înainte. Lumina se face şi fără tine, pe deasupra capului tău. Poţi fi folositor; dar absolut trebuitor nu eşti pentru nimic.
Prin urmare, la ce străduinţa? Oricum vor sta lucrurile, tu îndeplineşte-ţi înainte menirea pe care o simţi, dacă o simţi. Câtă vreme auzi în tine glasul unei misiuni, continuă-ţi calea mai departe, oricâtă experienţă brutală ar fi venit să-ţi arate că ţelul crezut al străduinţei tale s-ar putea lipsi de munca ta. Ţi-a fost rănită prezumţia pe care ai avut-o? Poate că nu mai înţelegi rostul încordării, ci sensul utilităţii tale? Nu înceta să fii ceea ce ai fost. Isprăveşte ceea ce făceai ca şi cum n-ai fi încercat nici o dezamăgire.
Poate că, fără ştiinţa noastră, noi slujim vreunui scop al naturii, un scop care-i prea mare ca să-l înţelegem, prea vast ca să ni-l închipuim şi pentru care Dumnezeu ne-a pus în suflet impulsia oarbă pentru noi, dar luminată pentru El. Soldatul nu pricepe planul generalului, dar fără să-l priceapă îl aduce la îndeplinire. Întocmai aşa sună cuvântul Scripturii din Vechiul Testament: “Ori pricep, ori nu pricep, ori ascultă, ori nu ascultă, tu spune-le cuvântul Meu ..“

(Părintele Arsenie Boca)

Sursa Drumuricatretine.wordpress.com

Da, ai dreptate.
Legat de menajul casei, asa se obisnuia inainte, barbatul sa munceasca si sa isi intretina familia, iar femeia sa aibe grija de camin si de copii (asa ar fi avut mai mult timp sa se dedice exclusiv familiei), lucru mai greu de realizat in vremurile noastre, cand ambii soti obisnuiesc sa lucreze undeva ca sa poata intretine familia. Cat priveste posturile de conducere, daca femeia este capabila, de ce nu? Se incearca sa se evite curentul feminist, care a introdus ‘egalitatea de sanse’, curent ideologic inventat de masonerie se pare, curent al carui scop este indepartarea femeii de menirea ei, de ascultare fata de sot. spre o asa-zisa emancipare a femeii, care duce insa la inversarea rolurilor in familie in special.

N-as fi insa de acord cu cei care sustin ca femeia nu are voie sa aibe functii sau sa faca politica (politica facem toti pana la urma, intr-un fel sau altul), una este sa fii consilier local (sa zicem) sau deputat, si alta sa fii sef de stat… Cat priveste condusul masinilor, este absurd, intrucat masina este destul de necesara in zilele noastre, cred ca e misogina aceasta pretentie, in orice caz, n-am mai auzit niciodata asa ceva. Dupa ce ca femeia casatorita are atatea de facut (sa aibe grija de camin, de familie, sa faca cumparaturi, sa mearga la serviciu), sa o mai obligam sa astepte autobuzul sau sa mearga in picioare in mijloacele de trasport in comun, daca isi poate lua totusi o masina… scutindu-si astfel o parte din energie si pierzand ceva mai putin timp. De altfel, oamenii vor fi judecati conform cu epoca in care traiesc si nu inteleg care e pacatul sa conduci o masina. Daca este asa, poate nici bicileta nu o poate conduce… Deci sunt exagerari acestea. Sa mai spun ca exista si maici care conduc masinile (pt aprovizionarea manastirii sau alte treburi).

Legat de purtatul pantalonilor, e intersant de stiut ca in vremurile biblice nu existau pantaloni. Acestia au fost creati mai tarziu din motive pragmatice (frigul, calaritul) si au o origine pagana (de la triburile nomade, iranieni, persani). Cei care au adus portul pantalonilor in Europa au fost ungurii si turcii otomani (care purtau şalvari). Iar in Europa au inceput sa fie populari abia in sec. 16.

In antichitate insa, si barbatii si femeile purtau tunica si manta (tunica fiind un fel de camasa mai lunga) diferenta consta in lungimea acestora, mai scurte la barbati si pana la glezne la femei tunicile, si diferea uneori si calitatea tesaturii, mai fine la femei.
In biserica preotii cer femeilor sa nu se imbrace in pantaloni, avand in vedere porunca din Vechiul Testament catre Moise in care se spune:

“Femeia să nu poarte veşminte bărbăteşti, nici bărbatul să nu îmbrace haine femeieşti, că tot cel ce face aceasta, urâciune este înaintea Domnului Dumnezeului tău. ” (Deuteronom, 22:5)

Este vorba de o porunca impotriva travesti-ului, adica o femeie sa nu caute sa arate ca un barbat si nici invers. Astazi, pe de-o parte, pt ca pantalonii au fost purtati mai intai de barbati, s-a creat aceasta perceptie ca sunt exclusiv barbatesti (desi nu existau in antichitate, pe atunci portul femeilor si cel al barbatilor nu diferea prea tare, asa cum exista si azi pantaloni si pentru femei si pentru barbati), si putin stiu ca in China, pantalonul era purtat si de catre femei, in special cele de la tara inca din antichitate, iar pe de alta parte, pantalonii sunt ‘condamnati’ a fi purtati de femei, pt ca dezvaluie mai mult formele, adica ispitesc ceva mai mult, mai ales daca sunt purtati cu bluze mai scurte sau daca sunt mulati. E bine totusi ca macar in biserica femeia sa nu poarte pantaloni. In orice caz, imbracamintea e indicat sa fie cat mai decenta, se acopere pe cat posibil formele pt a nu ispiti prin aceasta.

Cat priveste machiatul, nu exista o anatema pentru machiaj, nici referiri in Sfanta Scriptura (din cate cunosc). Sfantul Ioan Gura de Aur a incriminat purtatul podoabelor (ca mod de a ispiti si a se ingamfa), din cate stiu parinti mai actuali ai bisericii au criticat machiajul. Pt cele care insa vor sa traiasca desavarsit in credinta, e bine pe cat se poate sa nu se machieze, pt ca altfel se considera ca inceraca sa falsifice chipul pe care i l-a daruit-o Dumnezeu, incercand sa para altfel de cum este, ceea ce s-ar putea considera ca o stare de minciuna. Si pe de alta parte e vorba de faptul ca unui crestin (care doreste sa fie desavarsit) i se cere sa fie cat mai smerit si sa renunte la ce este lumesc pe cat se poate, sa traiasca cat mai simplu, cautand sa nu fie pe plac lumii, ci lui Dumnezeu. In sfarsit, aceasta ar fi idealul, insa sunt alte pacate si patimi la care ar trebui sa se renunte mai inainte, ca sa ajungem desavarsiti, sa renuntam la rautati, invidii si multe altele.

Patriarhia ortodoxa rusa, prin Mitropolitul Moscovei, a facut totusi nistre precizari pe marginea acestei teme, si este ceva mai ingaduitoare (aici este articolul). In orice caz, e bine ca (macar) la biserica femeile sa evite sa mearga machiate, in special sa nu fie rujate (saruta icoane, se impartasesc etc.).

Trebuie retinut deci ca femeia ortodoxa (ca si barbatul dealtfel) trebuie sa fie decenta, sa nu fie provocatoare, sa caute sa nu ispiteasca prin atitudine sau infatisare, sa aibe bun simt, buna cuviinta, sa fie echilibrata in toate. Cam de aici pornesc toate – sa caute sa nu epateze prin bijuterii sau imbracaminte stridenta sau deochiata, farduri stridente si orice alt gen de provocare care poate sminti pe barbatii, pt a nu se incarca cu pacate. Ne amintim aici ca s-a spus “vai de cel care ispiteste”, dar si:
“Eu insa va spun voua: Ca oricine se uita la femeie, poftind-o, a si savarsit adulter cu ea in inima lui.” (Matei 4:28)

Cat priveste viata sociala, depinde la ce s-a referit. Caci viata sociala poti avea si ajutand prin fundatii (sau nu) pe cei nevoiasi, participand la acte de caritate. Probabil ca s-a referit la baruri de noapte, cluburi (mai nou unde sunt animatoare imbracate sumar care danseaza pe mese), locuri care sunt putin ortodoxe, si nu atat intalniri cu prietenii, mersul la un film (pentru mireni cel putin) etc. Altfel nu, e absurd.

Femeia sa se teama de a pierde dragostea barbatului ei, care o ajuta sa se mantuiasca, si sa il asculte, indiferent daca acesta o iubeste sau nu “dupa cum si Hristos a iubit Biserica”….asta fiind luata de pe site-ul…www.crestinortodox.ro….intrebarea este:- Unde e adevarul?, pentru ca dupa parerea mea toate astea sunt chestii ce tin de feudalism si nu de sec 21.
A asculta de cineva care nu are sentimente pentru tine, a asculta de un betiv, de un prost, mi se par chestii super idioate pentru a prosti romanul care si asa e prostit de toti, si mai grav mi se pare ca sunt propagate de site-uri ortodoxe, acest fel de a gandi ca in sec 15.

Articolul de pe site-ul respectiv greseste aici foarte mult. Femeia nu e o sclava, datoare sa asculte de barbat indiferent de situatie, nicidecum. Spre ex., sa vedem ce spunea parintele Arsenie Papacioc pe acest subiect:

Barbatul este cap femeii in sensul unei armonii care trebuie sa existe, respectandu-se indeletnicirea fiecaruia. Cand se spune ca femeia este grozav de valoroasa in creatia lui Dumnezeu, asta nu insemna ca barbatul nu este nimic. Pentru ca supunerea, in sine, inseamna mantuirea in sine.

Femeia nu se supune pentru ca este miloaga, ci se supune pentru ca sa intregeasca armonia lucrurilor. Ea este cea care face efortul cel mai mare pentru ca barbatul sa-i fie cap, din momentul in care il iubeste.

Intre cei doi soti nu exista grad de rudenie. Daca barbatul este capul, femeia este tot cap. Trebuie sa se supuna unul fata de altul; fiindca sunt foarte dese situatiile in care barbatul o intreaba si-si asculta femeia.

Ei trebuie sa se iubeasca. Daca nu se iubesc, relatia dintre soti este numai o ordinara galceava.

Daca barbatul este cap, femeia este inima! Si inima este mai mult decat orice, este adancul cel mai adanc al fiintei omenesti, este chiar locul unde Dumnezeu si-a facut locas. Si daca ea este inima, e si el inima, fiindca iubirea armonizeaza casnicia.

Iubirea raspunde la toate intrebarile: iubirea aduce prunci, care dau valoare nemaipomenita casniciei – zambetul lor -, si creeaza unitate nezdruncinata familiei.

Dar, va repet, nasterea de prunci nu este scop casniciei, este o consecinta. Scopul este stimularea reciproca spre mantuire.

[…]

Am cununat odata pe cineva si, cand am ajuns la rugaciunea unde preotul spune: “Iar femeia sa asculte de barbat!“, toata lumea s-a uitat la mireasa si mireasa a plecat capul. Mie nu mi-a convenit acest moment. Dar am tacut pana mi-a venit vremea la predica si i-am spus: “Am constatat ca lumea n-a fost atenta la cuvintele de mai inainte care spuneau ca barbatul este dator sa-si iubeasca sotia. Draga mireasa, daca nu te iubeste, sa nu-l asculti! Draga mireasa…” Sa nu ne jucam cu cuvintele! Fata nu e numai o jucarie de pat sau o jucarie de bucatarie. Femeia, cu gingasia ei: “ésprit de finesse“, e libera si nu o sa asculte la infinit de un nepasator. Ca femeia buna nu e nimic mai bun, si ca femeia rea nu e nimic mai rau. Deci trebuie cu orice chip sa o faci buna.

Recomard intregul articol cu par. Arsenie Papacioc pe aceasta tema:
http://www.razbointrucuvant.ro/2011/08/23/ne-vorbeste-parintele-arsenie-4-despre-iubirea-dintre-tineri-casatoria-crestina-si-viata-de-familie/

Si mai recomand si articolul urmator pe aceasta tema, in care se intelege mai bine cum trebuie sa se poarte sotul si sotia intr-o familie crestina: http://www.razbointrucuvant.ro/2013/09/09/cum-trebuie-sa-se-poarte-sotul-sotia-familie-ortodoxa-sfanta-mucenita-alexandra-imparateasa-rusiei/

din care citez:

Sotul este capul familiei nu intrucat e barbat, ci intrucat este chipul lui Hristos, si sotia lui si copiii lui pot vedea in el acest chip, adica chi­pul iubirii nemarginite, iubirii devotate, iubirii pline de abnegatie, iubirii care este gata de ori­ce ca sa mantuiasca, sa apere, sa hraneasca, sa mangaie, sa bucure, sa educe familia sa. Fieca­re om trebuie sa-si aminteasca lucrul acesta. Es­te prea facil pentru barbat sa creada ca intrucat este barbat are dreptul la sotia sa, drepturi asu­pra sotiei sale si asupra copiilor sai. Nu este asa! Daca el nu este chipul lui Hristos, nimeni nu ii este dator cu nici un respect, cu nici o teama, cu nici o ascultare.

Vedeti ca in epistola aceasta se vorbeste nu despre stapanirea barbatului si supunerea fe­meii, ci despre o dragoste reciproca ce reprezin­ta dragostea jertfelnica, eroica, a sotului, la care sotia poate raspunde cu o dragoste la fel de jertfelnica. Trebuie sa ne amintim intotdeauna de acest lucru, fiindca acest pasaj din Sfanta Scriptura este inteles mult prea des in chip mincinos – injosind sotia si ridicandu-l in slavi pe sot, prezentandu-l pe acesta ca pe un stapan mandru.

(Mitropolitul Antonie al Surojului)

In epistolele lor, Apostolii vorbesc de pozitia subordonata a femeii in casnicie. Prin aceasta ei nu o injosesc, ci au in vedere originea ei si natura ei, mai complicata si mai slaba, care cere o ocrotire deosebita. N-a fost zidit barbatul pentru femeie scrie Apostolul, ci femeia pentru barbat (ca prieten si ajutor al lui)… Totusi, nici femeia fara bar­bat, nici barbatul fara femeie, in Domnul, caci precum femeia este din barbat, asa si barbatul este prin femei, si toate sunt de la Dumnezeu (I Cor. 11, 9,11-12).

Din povetele apostolice citate aici se vede ati­tudinea crestinismului primar fata de casnicie. Sotul si sotia sunt in fata lui Dumnezeu colabora­tori. Ei sunt cu desavarsire egali ca partasi ai Im­paratiei lui Dumnezeu si ca mostenitori ai vietii vesnice, dar nu se pierde dintre ei nici deosebirea determinata de natura lor, de originea lor si de vi­na pe care o are fiecare dintre ei in cadere. Femeia a fost zidita ca sa-l ajute pe barbat, si din barbat (din coasta lui), iar barbatul nu a fost zidit pentru femeie si din femeie (cu toate ca se naste din femeie) intru totul egala cu barbatul din perspecti­va semnificatiei sale umane si a planului dumne­zeiesc, femeia este in planul practic ajutor al lui si depinde de el, iar barbatul este capul femeii, ca sa vietuiasca dupa voia lui Dumnezeu, dupa cum se spune intr-una din rugaciunile din randuiala Tai­nei Cununiei.

(Episcopul Alexandru Mileant)

Apostolul citit in Taina Cununiei: “Femeile sa se supuna barbatilor lor ca Domnului, pentru ca barbatul este cap femeii, precum si Hristos este cap Bisericii, trupul Sau, al carui mantuitor si este. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, asa si femeile, barbatilor lor, intru totul. Barbatilor, iubiti pe femeile voastre, dupa cum si Hristos a iubit Biserica, si S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinteasca, curatind-o cu baia apei prin cuvant, si ca s-o infatiseze Siesi, Biserica slavita, neavand pata sau zbarcitura, ori altceva de acest fel, ci ca sa fie sfanta si fara de prihana. Asadar, barbatii sunt datori sa-si iubeasca femeile ca pe insesi trupurile lor. Cel ce-si iubeste femeia, pe sine se iubeste. Caci nimeni vreodata nu si-a urat trupul sau, ci fiecare il hraneste si il incalzeste, precum si Hristos Biserica, pentru ca suntem madulare ale trupului Lui, din carnea Lui si din oasele Lui. De aceea, va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va alipi de femeia sa si vor fi amandoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic in Hristos si in Biserica. Astfel si voi, fiecare asa sa-si iubeasca femeia, ca pe sine insusi; iar femeia sa se teama de barbat” (Efeseni 5, 22-33).

Doar “in Hristos si in Biserica”, acest cuvant poate fi inteles cu adevarat, fara a rastalmaci intr-un mod pierzator sensul acestuia. Prin credinta si dragoste, cuvintele si poruncile lui Dumnezeu dobandesc semnificatii mult mai inalte decat cele aparente. Acestea sunt greu de descifrat pentru o minte care nu vede inca rostul poruncilor dumnezeiesti.

Trebuie sa intelegem lucrurile asa cum vrea Hristos sa le intelegem. Sfantul Ioan Gura de Aur o indeamna pe femeie sa se teama ca nu cumva sa piarda dragostea barbatului ei, care cauta sa ii aduca bucurie si contribuie la dobandirea mantuirii ei. Aceasta teama a femeii crestine nu are nimic in comun cu teama unei roabe fata de proprietarul ei, care implica frica si neliniste. Teama crestina implica o atentie sporita spre a nu pierde darurile cele bune, primite de la Dumnezeu.

Cand cei doi miri nu inteleg rolurile care li se incredinteaza, in Taina Cununiei, viata lor de familie va fi presarata cu multe esecuri. Cand femeia nu-si intelege rolul de sotie si mama, lucrurile devin catastrofale pentru intreaga familie, ca si atunci cand barbatul isi rateaza vocatia de sot si tata crestin. Asa cum barbatul fuge de femeie, cand aceasta joaca rolul de barbat, tot asa, femeia nu se simte implinita daca barbatul de langa ea joaca rolul de femeie si mama. Multi dintre acestia nici macar dupa nenumarate esecuri nu ajung sa inteleaga de ce nu le este draga viata de familie.

Femeia sa se teama de a pierde dragostea barbatului ei, care o ajuta sa se mantuiasca, si sa il asculte, indiferent daca acesta o iubeste sau nu “dupa cum si Hristos a iubit Biserica”….asta fiind luata de pe site-ul…www.crestinortodox.ro….intrebarea este:- Unde e adevarul?, pentru ca dupa parerea mea toate astea sunt chestii ce tin de feudalism si nu de sec 21.
A asculta de cineva care nu are sentimente pentru tine, a asculta de un betiv, de un prost, mi se par chestii super idioate pentru a prosti romanul care si asa e prostit de toti, si mai grav mi se pare ca sunt propagate de site-uri ortodoxe, acest fel de a gandi ca in sec 15.

Chiar zilele astea se intampla o minune la o biserica din Rodhos, cu o icoana a Sfantului Arghanghel Mihail, care varsa lacrimi (exista de altfel multe icoane, mai ales ale Maicii Domnului care lacrimeaza), in filmare se vede cum episcopul verifica icoana pt a inlatura orice dubiu. Ceea ca ar reprezenta un semn rau, spun multi, care ar prevesti nenorociri/catastrofe, intrucat si ingerii plang pt omenirea decazuta in pacate:
http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2013/10/30/minunea-icoanei-ce-varsa-lacrimi-a-sfantului-arhanghel-mihail-din-rodos-video/

Nemaivorbind de minunile pe care le fac rugaciunile la icoanele facatoare de minuni. Sau articolul despre icoanele pe care un grec le-a pus in stup, iarasi e o dovada clara a faptului ca icoanele sunt sfinte, prin faptul ca ceara depusa de albine ocoleste suprafata pe care este reprezentat chipului Mantuitorului sau al sfintilor, sau crucea Mantuitorului si a talharului din dreapta, mantuit, pe cand crucea talharului din stanga este acoperita de ceara.

http://jurnalul.ro/stiri/externe/a-pus-o-icoana-cu-iisus-in-stup-iar-cand-a-deschis-capacul-a-ramas-fara-cuvinte-ce-au-facut-albinele-653413.html

Asadar crucea si icoanele sunt sfinte. Poti folosi aceste date ca si argument pe viitor in discutie cu un protestant.

Sunt multe de spus despre protestanti. Avem unele obiceiuri la noi in tara care sunt pagane, dar in majoritatea lor sunt contestate de Biserica. Dar traditia primelor secole de crestinism nu este pagana, sau daca ar fost asa, precum spun ei, poate raspund ei cum de Sfintii Apostoli si primii sfinti ai Bisericii (caci in primele secole Biserica a dat cei mai multi sfinti mucenici – ucisi de romanii Imperiului roman in arene – intrucat credinta crestina era prigonita) ar fi acceptat asa ceva. Sa fi avut acesti sfinti crestini traditii pagane?! Nu, nu a existat asa ceva. Am scris ceva despre contradictia dintre credinta protestanta si ortodoxie (inclusiv argumente referitoare la Sfanta Traditie a Bisericii, traditie pe care ei o contesta) tot la acel articol al carui link l-am dat mai sus, la titlul “Despre Sfanta Traditie”: http://www.apaceavie.ro/doar-ortodoxia/

Sa explice ei insa, pasajul in care Hristos spune despre biserica Sa “pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea pe care portile iadului nu o vor birui”, deci de la intemeiere, de la cincizecime, Mantuitorul ne-a asigurat ca aceasta nu va cadea, pana la sfarsit, pana la a doua Venire. Ori daca e sa luam ce spun ei, cateva sute de ani, crestinismul a fost un fel de paganism, nu s-a aflat in Adevar (chiar si atunci cand a dat cei mai multi mucenici si martiri). Este chiar culmea, pt ca tocmai in prima suta de ani (si nu numai) crestinii au fost in timp cei mai aproape de momentul in care Sfintii Apostoli au pus bazele Bisericii, adica ce au propavaduit ei si actul liturgic nu avea cum sa fie indepartat de la Adevar intr-un timp atat de scurt, dimpotriva, atunci credinta a fost mult mai puternica decat dupa ce s-a intamplat, mai tarziu, cand au intervenit atatea erezii.

Si pe urma, sa explice ei, cum de cel care a infiintat pocaismul (Samuel Fröhlich, din Elvetia, nascut în 1803), deci abia dupa … 1800 de ani de la Inviere ar fi mesagerul adevarului, intemeind o noua credinta. Pai, ei vor sa spuna ca toti crestinii care au trait timp de 1825 de ani, cand a fost infiintat cultul pocaitilor, nu s-au putut mantui (pt ca ar fi fost in eroare) ??? Trebuie sa ai un coeficient de inteligenta foarte redus, sa fii foarte naiv, ca sa crezi asa ceva, ca Mantuitorul dupa Inviere a lasat sa treaca atatea sute de ani, fara sa existe o credinta mantuitoare in tot acel timp. E aberant. In afara de asta cum sa crezi ce spune un om (UNUL SINGUR, nu mai multi)? Fara sa crezi ca e posibil ca acel om: sa minta, sa fie inselat (caci cei care au intemeiat alte culte crestine si au avut viziuni au fost inselati de cel rau, caci satana are puterea de a se arata sub chipuri luminoase pretextand ca ar fi Dumnezeu), de altfel, spune si Sfantul Apostol Pavel, in epistola sa, Corinteni II, cap.11, ca satana se poate preface in inger luminos, si cei care il urmeaza sunt apostoli mincinosi:

“13. Pentru ca unii ca acestia sunt apostoli mincinosi, lucratori vicleni, care iau chip de apostoli ai lui Hristos.
14. Nu este de mirare, deoarece insusi satana se preface in inger al luminii.
15. Nu este deci lucru mare daca si slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptatii, al caror sfarsit va fi dupa faptele lor.”

Spune-le la acesti eretici sa citeasca ce spune Epistola Sf. Pavel, Corinteni II, versetele 13-15, capitolul 11 (daca poti tine minte)

Mai multe despre pocaiti am scris aici: http://www.apaceavie.ro/secte-si-erezii_/#Pocaitii

Un singur exemplu, care ar trebui sa le dea de gandit ar fi apa lor sfintita care dupa cateva zile se strica si pe care catolicii nu o beau, ci isi introduc degetele in vasul cu apa sfintita aflat la intrarea in biserica dupa care isi fac semnul crucii, pe cand apa sfintita de preotii ortodocsi nu se strica, ea isi pastreaza proprietatile si dupa multi ani de zile. Este cunoscut de altfel un episod in care voievodul Mihai Viteazul a construit o catedrala la Alba Iulia, revendicata si de preotii greco-catolici, si cand Mihai a facut un ‘experiment’ pt a se vedea care este credinta cea dreapta, prin apa sfintita de preotii ortodocsi si alta de greco-catolici. Citeste aici:

Mihai Viteazul si minunea infruntarii catolicilor la Alba Iulia: INCREDINTATI-VA CA ADEVARATA ESTE CREDINTA NOASTRA ORTODOXA

Papii din Apus in primul mileniu au fost ortodocsi. Primul papa care a introdus oficial erezia filique a fost papa Benedict al VIII-lea (1012 – 1024).

Pt mai multe detalii, recomand urmatorul articol de pe site:

http://www.apaceavie.ro/doar-ortodoxia/