“Vremea Mea aproape este; la tine vreau sa fac Pastile cu ucenicii Mei.”(Mt. 26, 18)

Asa a poruncit Mantuitorul sa se spuna stapanului acelei case in care avea de gand sa faca cele de pe urma Pasti. Cine anume a fost aceasta fericita gazda nu ni se spune, caci trimisii aveau sa-l cunoasca abia la fata locului. Aceasta s-a facut asa pentru ca vanzatorul cauta vreme potrivita, dupa cum zice evanghelistul, spre a-si implini planurile sale, de aceea trebuia sa se tainuiasca si locul unde avea sa se savarseasca Pastile, pana in momentul sosirii lor. Dupa savarsirea Pastilor, fara indoiala, au aflat toti la cine au fost ele savarsite, dar nici dupa aceea nu ne spune nici unul dintre evanghelisti numele stapanului acelei case fericite. Talcuitorii Sfintei Scripturi talmacesc in felurite chipuri aceasta tainuire. Dar socot ca nu gresim nici noi daca vom spune ca numele stapanului acelei case a fost trecut sub tacere pentru ca el inchipuieste pe fiecare urmator adevarat al lui Hristos.

Dar mai cu seama, fratilor, nu se poate sa nu inchipuie pe aceia dintre voi care voiti sa va impartasiti cu Sfintele Taine. Voi doriti sa mancati Pastile Domnului, sa va impartasiti cu Trupul si Sangele Mantuitorului vostru, iar Domnul si Mantuitorul vostru voieste sa manance Pastile la voi, sa intre in legatura stransa cu duhul si trupul vostru, sa se uneasca pentru vecie cu fiecare dintre voi. Si sa nu va mirati de aceasta, nici sa credeti ca acesta este un simplu joc de cuvinte, anume ticluit. Nu, caci Apostolii nu s-au ocupat cu jocurile de cuvinte, ci spuneau adevarul cand ziceau ca, intrucat copiii sunt partasi trupului si sangelui parintilor, si acela cu adevarat s-a facut partas lor (Evr. 2, 14).

Domnul si Mantuitorul nostru s-a facut partas carnii si sangelui intregii omeniri prin primirea firii noastre. Insa acum El voieste sa vina in atingere cu trupul, sangele si duhul fiecaruia dintre noi, voieste sa ne faca pe toti biserici si locasuri ale Sale, voieste in sfarsit sa fie principiul sau izvorul vietii noastre si sa ocupe mintea si inima noastra. La o astfel de impartasanie cutez eu a va chema astazi in numele Domnului! Cuvintele acestei cuvantari vor fi ale mele, daca putem zice ca avem ceva al nostru propriu, iar ideile pe care le voi exprima prin aceste cuvinte le voi imprumuta din sfaturile date de Domnul ucenicilor Sai. Daca voi sunteti sau, cel putin, daca voiti sa fiti ucenicii adevarati ai Lui, atunci nu veti socoti aceste sfaturi ca straine de voi.

“Vremea Mea aproape este”, a poruncit Domnul sa se spuna. Adica, cum a voit sa spuna El: “Slujba Mea pamanteasca se apropie de sfarsit. Lucrul pe care Mi l-a dat Parintele sa-l fac, l-am facut” (In. 17, 4). Spus-am numele Lui si dragostea Lui fratilor mei, oamenilor. Vestit-am fericire celor ce plang, celor blanzi si milostivi, celor prigoniti si suferinzi si n-am ascuns amaraciunea care ii asteapta pe cei rai, mandri, rapitori, mincinosi si calcatori de juramant.

Acum nu Mi-a mai ramas decat sa intaresc cu fapta cele ce am spus cu cuvantul, sa iau singur Crucea propovaduita de Mine tuturor, sa o ridic Eu insumi pe umeri si sa ma sui cu ea pe Golgota, spre pilda tuturor. Vremea Mea aproape este; ucenicul cel viclean M-a si vandut deja, argintii i s-au dat si i-a si primit; domnul lumii acesteia s-a sculat deja de pe scaunul sau spre a se uni la lupta impotriva Mea (In. 14, 30); straja este gata; nu mi-a ramas decat sa ies intru intampinarea ei, sa primesc sarutarea cea vicleana si sa-Mi dau spatele spre batai si obrajii spre palmuire (75. 1, 7).

Vremea Mea aproape este. Eu vad cum insusi Parintele a pregatit paharul maniei si al durerilor, care va veni si nu va trece de la Mine; sudoarea de sange nu va putea inlatura botezul de sange; Eu trebuie sa-Mi dau nu numai trupul, ci sa-Mi depun si sufletul in mainile Parintelui. Vremea Mea aproape este! Dar inainte de a-Mi termina chemarea si de a Ma duce la Tatal, eu doresc sa-Mi impartasesc simtamintele cu voi, urmasii Mei; voiesc sa insemnez cu ceva Testamentul cel Nou, pecetluit cu sangele Meu; voiesc sa las semn vazut si neschimbat al dragostei Mele catre voi; cu pofta am poftit sa mananc aceste Pasti cu voi inainte de patima Mea (Le. 22, 15).

Dar unde le voi manca? Ierusalimul este plin de vrajmasi de-ai Mei. In palatele lui Ana si Caiafa locuiesc fatarnicia, mandria si simonia. Cei de acolo sunt gata sa-si rupa vesmintele, dar nu pentru a le asterne pe cale inaintea Mea, ci pentru a ma goli pe mine. Eu voi merge acolo, dar nu ca sa fac Pastile, ci ca sa primesc palmuiri si scuipari. Pretoriul lui Pilat este ceva mai larg. Acolo, impreuna cu iubirea de lume locuieste si oarecare iubire de dreptate, dar titlul de prieten al Cezarului pretuieste acolo mai mult decat titlul de prieten al dreptatii dumnezeiesti. Nu Mie imi este dat sa fac Pastile cu favoritii lui Tiberiu. Sa-si spele ei singuri mainile inaintea poporului. Eu insa voi spala picioarele ucenicilor Mei. Mai bine este a fi osandit, decat a fi judecator intr-un asemenea loc pardosit cu pietre. Cand va fi nevoie arata-Ma-voi si acolo, pentru ca sa primesc cununa cea de spini.

Asadar, vremea Mea aproape este, iar loc de adapost si de scapare nu am. Vulpile au vizuini si pasarile cerului, cuiburi, iar Fiul Omului nu are unde sa-si plece capul (Mt. 8, 20). M-am nascut in iesle si voi muri pe cruce. Dar ce sa fac? Sa parasesc Pastile? insa Eu n-am venit sa stric legea, ci sa o plinesc (Mt. 5, 17). Si apoi cum sa parasesc Pastile, cand ele inchipuiesc moartea Mea? Ce voi face deci? Iata ce voi face: la tine voi manca Pastile cu ucenicii Mei.

La tine, crestine, le voi manca, la tine, cel ce te numesti ucenic al Meu si te-ai jurat sa-Mi urmezi pana la moarte. Daca nici tu nu-Mi vei da adapost, atunci cine imi va da? Tu insa nu poti sa nu-Mi dai, caci tu ai fost reinnoit in baza botezului prin sangele Meu, ai fost uns si pecetluit cu Duhul Meu, te hranesti cu Trupul si Sangele Meu, astepti intru numele Meu viata vesnica, si tocmai tu sa nu Ma primesti si sa nu Ma adapostesti?

Asadar, unde este foisorul cel mare “asternut” (Lc. 22, 12) ca sa pot incapea cu sfintele Mele daruri? Unde sunt azimile curatiei si ale adevarului (I Cor. 5, 8)? Unde sunt ierburile cele amare, adica lepadarea de sine si rabdarea? Unde este mielul pascal, adica inima curata si duhul umilit? (Ps. 1, 12). Scoate tot ce ai, impodobeste cina Mea, da-Mi sa Ma bucur de ceea ce a savarsit in tine harul Meu.

Dar in loc sa te bucuri cu bucurie la glasul mirelui (In. 3, 29), tu taci ca un osandit. Vad Eu care-i pricina, pricina este ca nici omul tau cel dinauntru n-are unde sa-si plece capul, casa sufletului tau este pustie si stricata toata, nu este intr-insa nici candela credintei, nici untdelemnul dragostei, toata este plina de necuratie, de patimi si cugete vatamatoare. Vai tie! Ravna casei Tale m-a mancat pe Mine (In. 2, 17).

Dar vremea Mea aproape este si poate nici a ta nu este tocmai departe, venind altadata, poate nu te voi mai gasi pe pamant. Nu trebuie sa pierdem timpul nici tu, nici Eu. Sa ne grabim, deci! Sa nu dam timp vrajmasului tau sa te biruiasca. Eu am mijloace de a indrepta toate, primeste numai sa fii al Meu, deschide numai usa inimii tale si lasa-ma sa ocup tot interiorul tau. De indata ce Eu voi fi in tine, totul va lua o alta fata si toate pregatirile le voi inlocui prin mine insumi. Eu singur voi spala picioarele, Eu singur voi fi faclie si lumina, Eu singur voi fi miel de junghiere. Nu te intrista, caci amandoi vom fi satui, amandoi ne vom bucura. Eu de tine si tu de Mine, numai paraseste-ti aplecarile spre pacat, desparte-te pentru totdeauna de viata rea si hotaraste-te sa fii cu totul al Meu.

Fratilor, chiar dupa fata voastra se vede ca, desi sunt rostite cu nevrednica mea limba, cuvintele Domnului au totusi o mare influenta asupra voastra. Asadar, mie nu-mi mai ramane altceva de dorit decat ca influenta aceasta asupra voastra sa fie cat mai indelungata si sa lase in inimile voastre urme nesterse. Si cum sa nu fie indelungata? Pana acum voi ati auzit numai cuvinte, de acum veti vedea si fapte. Ce v-am dat eu voua? Domnul insa va va da trupul si sangele Sau. Un astfel de dar poate el oare sa nu miste pe cei ce-l primesc? Afara de aceasta, daca noi, servitorii Lui, vorbim cu voi in numele Lui, apoi este posibil oare ca El sa ramana mut in voi? El totdeauna striga constiintei noastre, deci nu poate sa nu graiasca inimii noastre dupa tainica unire cu noi.

Asadar, sa ia aminte fiecare la cele ce-i vorbeste acum Domnul. De-i va vesti pace, sa o primeasca cu multumire si sa o pastreze cu constiinta curata! De-l va mustra, de asemenea sa multumeasca si sa se sileasca a indrepta cele pentru care e mustrat! De va incepe sa izgoneasca din interiorul bisericii sufletului lui pe cumparatori si vanzatori, sa nu se impotriveasca, sa nu-i apere, ci mai vartos sa se uneasca cu El si sa-I ajute a-i goni pe toti afara! Domnul singur il va invata pe fiecare dintre voi ce trebuie sa faca (Fapt. 9, 6), numai sa ia aminte si sa faca ce-l va povatui. Amin.

Inochentie al Odesei

sursa: crestinortodox.ro

“Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu, intru Mine petrece si Eu intru el”

Despre Sfanta Cina

Noi avem de gand a ne apropia de masa cea prea sfanta, care umple pe fiecare de o sfiala cu­cernica. Sa ne apropiem dara de ea cu o constiinta curata. Sa nu fie aici vreun Iuda, care poarta in ini­ma inselaciunea impotriva aproapelui sau, sa nu fie vreun inrautatit, care ascunde in sufletul sau otrava prihanei.

Aici se afla de fata insusi Hristos, spre a gati pentru noi aceasta masa, caci nu omul a putut sa prefaca painea si vinul in trupul si in sangele lui Hristos, ci preotul sta acolo numai spre a infatisa pe Hristos si a savarsi rugaciunea; numai harul si puterea lui Dumnezeu lucreaza acea pre­facere. “Acesta este trupul Meu” (Lc. 22, 19). Asa se rosteste cuvantul, care aduce acea prefacere. Precum glasul acela, care a zis: “Cresteti si va in­multiti, si umpleti pamantul” (Fac. 1, 28), desi era numai un cuvant, dar a trecut in fapta, si a inmultit omenirea, asa si la Cina cea Sfanta glasul acesta al lui Dumnezeu inmulteste harul la toti cei ce se impartasesc din ea cu vrednicie.

De aceea sa nu fie partas la aceasta sfanta masa nici un fatarnic, nici un inrautatit, nici un rapitor, nici un hulitor, nici un invrajbit, nici un zgarcit, nici un betiv, nici un lacom de avere, nici un desfranat, nici un pizmaret, nici un fur, nici unul cu rautatea ascunsa in inima, ca nu cumva el insusi sa-si atraga judecata, adica hotararea osandirii.

Iata, Iuda s-a impartasit cu nevrednicie din Cina cea tainica, si apoi de acolo s-a dus si a vandut pe Domnul. De aici tu trebuie sa vezi ca diavolul tocmai asupra acelora are sta­panire, care cu nevrednicie se impartasesc din aceasta Sfanta Taina, si ca ei insisi se arunca intr-o osanda inca mai mare.

Eu aceasta o zic nu pentru a va inspaimanta de aceasta sfanta masa, ci pentru a va face mai cu luare aminte. Adica, precum hra­na cea trupeasca, intrand intr-un stomac bolnav, mai mult sporeste boala, asa hrana cea sufleteasca, gustandu-se cu nevrednicie, mai mult mareste raspunderea si osanda. De aceea va conjur sa nu as­cundem in sufletul nostru nici un gand pacatos, ci sa curatim inima noastra, caci noi suntem Biserica lui Dumnezeu, daca facem aceasta! Asa, sa curatim sufletele noastre, si sa facem aceasta curand.

Cum si in ce chip ? – intrebi tu. Iata cum: daca tu ai ceva impotriva vrajmasului tau, starpeste mania si curma dusmania, pentru ca la aceasta masa sa dobandesti iertarea pacatelor tale. Tu te apropii de jertfa cea prea sfanta, cea inalta. Hristos este aici Cel jertfit. Socoteste, deci, pentru ce Hristos S-a adus pe Sine jertfa ? El a patimit de buna voie, pentru ca sa sur­pe zidul ce era intre Dumnezeu si oameni, sa im­pace cerul si pamantul, iar pe tine, din vrajmas lui Dumnezeu, sa te faca iarasi sot al ingerilor.

Hristos a dat viata Sa pentru tine, iara tu nu voiesti sa curmi vrajmasia contra aproapelui tau? Cum poti tu asa sa te apropii de masa pacii ?

Domnul nu a pregetat pentru tine a rabda toate patimile, iar tu pregeti a te lepada de mania ta!

Gandeste, insa, ca dragos­tea este radacina, izvorul si muma a tot binele.

Dar pentru ce nu voiesti tu sa ierti ?

“M-a mahnit foarte adanc, zici tu, mi-a facut o nedreptate inmiita, m-a adus chiar la primejdie de viata”.

Dar ce sunt toate acestea ? El, totusi, nu te-a rastignit, ca jidovii pe Domnul! Daca tu nu ierti mahnirea pricinuita tie de aproapele tau, nici Tatal cel ceresc nu-ti va ier­ta tie pacatele tale; si cu ce constiinta vei putea tu sa te rogi si sa zici: “Tatal nostru, care esti in ceruri, sfinteasca-se numele Tau”, si celelalte mai departe?

Hristos tocmai pentru mantuirea oamenilor a dat insusi sangele Sau, pe care acestia 1-au varsat. Ce poti tu sa faci, care sa se asemene cu aceasta ?

Cand, tu nu ierti pe vrajmasul tau, strici nu atat lui, cat tie insuti, gatindu-ti pentru ziua cea viitoare a Judecatii o osanda vesnica.

Caci Dumnezeu de nimenea nu se ingretosaza asa de tare si pe nime­nea nu osandeste asa de mult ca pe cel ce ramane neimpacat, a carui inima este umflata de manie si aprinsa ele izbandire.

Asculta, numai, ce zice Dom­nul: “Cand aduci darul tau la altar, si acolo iti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva asupra ta, lasa darul tau inaintea altarului si mergi de te im­paca mai intai cu fratele tau; apoi, venind, adu da­rul tau” (Alt. 5, 23-24).

Ce zici ? Trebuie oare eu sa las darul si jertfa ? Desigur, aceasta este jertfa pacii , iar daca tu nu nazuiesti la pace, partasia ta la jert­fa nu-ti aduce nici un folos.

Asadar, dobandeste mai intai pacea, apoi vei putea sa tragi si folosul de la jertfa. Pentru pace este intemeiata aceasta jertfa, caci pentru aceasta a venit in lume Fiul lui Dumnezeu, pentru ca iarasi sa impace neamul ome­nesc cu Tatal, precum zice Pavel: “Acum El a im­pacat toate si a nimicit vrajba pe cruce” (Col. l, 22; Efes. 2, 16). Si El insusi nu numai ca a venit ca sa intemeieze pacea, ci ne si fericeste pe noi, daca vom face si noi la fel, cand zice: “Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Mt. 5, 9).

Deci, precum a facut Hristos, Fiul lui Dumne­zeu, asa fa si tu acum, pe cat este aceasta omului cu putinta, cautand a face pace tie si aproapelui tau.

Dragostea este cea mai mare intre faptele cele bune, pentru aceea Hristos pe impaciuitori ii numeste “fii ai lui Dumnezeu”; si pentru aceea El, in cuvantarea cea pentru lasarea jertfei la altar, a po­menit numai de impacarea cu aproapele.

Gura ta primeste acum trupul Domnului. De aceea pastreaza limba ta curata de vorbele cele de rusine si semete, de batjocura si de hulire; caci este foarte pierzator de a intrebuinta la ocara si batjo­cura si la vorbe nebunesti limba care a fost parta­sa acestor prea Sfinte Taine.

Nu pangari cinstea pe care Dumnezeu ne-a dat-o in Cina cea Sfanta, ca ea sa nu se faca pentru tine o mai mare raspunde­re si pacat. Dar tu primesti Taina cea Sfanta nu nu­mai cu gura, ci si cu inima; de aceea, sa nu gan­desti rele si viclenie asupra aproapelui tau, ci tine sunetul tau curat de toata rautatea.

As putea, iubitilor, sa va vorbesc mai mult de­spre aceasta, dar si cele ce s-au zis ajung pentru cei ce au primit intru sine samanta cucerniciei, cu luare aminte si cu pricepere, dornici sa urmeze ce­lor zise. Asadar, va rog neincetat sa ganditi la aces­te cuvinte si de-a pururea sa va aduceti aminte de aceasta sfanta unire, pe care o savarsim noi acum, la masa Domnului!

Aici sufletele noastre se curatesc si toti ne facem madulare ale lui Hristos; caci aici este un trup caruia toti ne facem partasi.

Asa, prin aceasta, noi ne facem un trup, ca sfanta dra­goste cea intru Hristos sa lege toate sufletele noas­tre.

Daca vom face aceasta, atunci putem sa gustam hrana cea sfanta cu o siguranta imbucuratoare si ne vom face locasuri ale pacii celei agonisite de Hristos.

Dimpotriva, daca ne lipseste impacarea, atunci, de am avea mii de fapte bune, toate acelea vor fi desarte si zadarnice.

Cand Hristos S-a inaltat la Tatal, in loc de bogatie si marire, a lasat uceni­cilor Sai alta mostenire, prin cuvintele: “Pacea Mea dau voua, pacea mea las voua” (In. 14, 27). insa ce bogatie si ce comoara poate sa fie mai mare si mai scumpa decat pacea lui Hristos, care este un bine negrait, pe care nu-1 poate cuprinde cu desavarsire nici o minte omeneasca ?

Fiindca si profetul Zaharia stia acestea si vedea ce mare nelegiuire este ne-pacea, de aceea a zis: “Asculta poporul meu, fiecare sa graiasca adevar cu aproapele sau si nimenea sa nu aminteasca intru inima sa jignirile suferite de la aproapele; fugiti de cuvintele cele mincinoase si nu veti vedea moartea [cea sufleteasca], zice Dom­nul” (Zah. 8, 16-17). El vrea sa zica: De veti fi min­cinosi si neimpacati, de veti jura juraminte minci­noase si veti uita poruncile mele, veti muri (adica sufletele voastre se vor osandi).

Deci, iubitilor, stiind noi toate acestea, sa parasim orice manie, sa tinem pacea unii cu altii, sa smul­gem radacina rautatii, sa curatim constiinta noastra, sa ne impartasim de infricosatele taine ale Sfintei Cine cu blandete si cu bunatate, sa ne apropiem de masa cea sfanta cu umilinta, cu smerenie, cu frica si cu lacrimi pentru pacatele noastre, pentru ca induratul Dumnezeu, privind din cer simtamin­tele noastre cele pasnice, dragostea noastra cea ne­fatarnica si conglasuirea noastra cea frateasca, sa ne faca partasi tuturor bunatatilor celor fagaduite, prin harul si iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, caruia impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh se cuvine lauda si inchinaciunea in vecii ve­cilor ! Amin.

In Sfânta şi Marea Joi, dumnezeieştii Părinţi, care au rânduit pe toate bine, armând predaniilor dumnezeieştilor Apostoli şi Sfintelor Evanghelii, ne-au pre­dat să prăznuim patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de taină, adică predarea înfricoşatelor Taine, rugă­ciunea cea mai presus de fire şi vânzarea Domnului.

Pastile evreiesc avea să se serbeze Vineri; era deci potrivit ca adevărul să urmeze preînchipuirii, adică atunci să se jertfească Pastile nostru, Hristos. După cum spun dumnezeieştii Părinţi, Domnul a luat-o înainte şi a sărbătorit Pastile iudaic împreună cu ucenicii Săi Joi seara. În adevăr la evrei se socoteşte o singură zi şi seara de Joi şi toată Vinerea. După cum au spus unii, Domnul a sărbătorit atunci împreună cu ucenicii Lui Pastile Legii Vechi. Unul din cei care susţin aceasta este şi dumnezeiescul Hrisostom.

Ucenicii au stat mai întâi în picioare încinşi la brâu, încălţaţi, cu toiegele în mână, gata de drum; şi au îndeplinit şi toate celelalte porunci ale Legii, pentru ca nu cumva Domnul să pară că este un călcător de lege. Zevedeu a pregătit tot ce trebuia pentru sărbătorirea Paştelui. Ma­rele Atanasie spune, deşi alţii sunt de altă părere, că Zevedeu era acela care ducea ulciorul cu apă. în urmă, arătând ucenicilor Săi cele mai înalte porunci, a predat în foişor, pe când se lăsa noaptea, taina Paş­telui nostru. «Iar dacă s-a făcut seară, Iisus S-a aşezat Ia masă cu cei doisprezece uce­nici».

Vedeţi deci că acesta nu era Pastile iudaic, căci era cină, pâine, băutură şi sta jos la masă şi toate mâncărurile erau pregătite la foc? înainte de a începe cina, aşa spune dumnezeiescul Hrisostom, «s-a sculat de la cină şi-a dezbrăcat haina cea de dea­supra şi a turnat apă în vasul de spălat». Şi El singur a spălat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut să-l facă pe Iuda să se ruşineze, iar celorlalţi să Ie aducă aminte să nu umble după întâietăţi. După ce le-a spă­lat picioarele, îi îndemna la aceasta zicând: «Cel care vrea să fie întâiul să fie în urma tuturor», dându-se El însuşi pildă. Se pare că Hristos a spălat picioarele lui Iuda înain­tea celorlalţi Apostoli. în urma tuturor a venit şi la Petru.

Acesta, având mai multă dragoste de Hristos, nu L-a lăsat să-i spele picioarele; dar în urmă îi îngăduie să-i spele nu numai picioarele, ci şi mâinile şi capul. Aşadar după ce le-a spălat picioarele, arătând prin smerenia Sa o înălţime sufle­tească neobişnuită, S-a îmbrăcat din nou cu haina Sa. S-a aşezat la masă şi-i sfătuieşte pe ucenici să se iubească unii pe alţii şi să nu umble după întâietăţi. La sfârşitul mesei aminteşte şi despre vânzare. Iisus îi spune încet numai lui loan: «Acela este căruia Eu întingând pâinea i-o voi da». Mântuitorul i-a spus în şoaptă lui loan, căci dacă ar fi aflat Petru, ca unul ce era mai înflăcărat decât toţi ceilalţi, ar fi ucis pe Iuda. Iar Matei spune: «Cel ce a întins mâna odată cu mine în blid». Şi aşa s-a întâmplat. După puţin timp, luând pâinea a zis: «Luaţi, mâncaţi»; Ia fel şi paharul, zicând: «Beţi din acesta toţi, acesta este sângele Meu al Legii celei Noi. Aceasta s-o faceţi întru pomenirea Mea».

Cu toate că a făcut acestea, totuşi a mâncat şi a băut cu ei. Observăm că Dom­nul numeşte trupul Lui pâine, şi nu azimă. Să se ruşineze cei care folosesc azimă la sfânta jertfă. După cină a intrat Satana în Iuda; mai înainte îl încercase numai, dar acum s-a sălăşluit de tot în el. Şi dumneze­iasca Scriptură spune că s-a dus şi s-a tocmit cu arhiereii să-L vândă pe treizeci de arginţi.

La sfârşitul cinei S-a dus cu ucenicii în Muntele Măslinilor, într-un loc numit Ghetsimani. Printre multe altele Iisus le-a spus: «Voi cu toţi vă veţi sminti în noaptea aceasta». Petru a zis: «Dacă se vor sminti cu toţii, eu nu mă voi lepăda de tine!». Era întuneric, adică în puterea nopţii. Şi Hristos i-a răspuns lui Petru: «înainte de a cânta cocoşul a doua oară, te vei lepăda de Mine de trei ori!». în adevăr, cocoşul, ca să dea de ştire, nu cântă numai o dată, ci de două şi de trei ori. S-a şi întâmplat asta, căci Dum­nezeu vădind slăbiciunea firii omeneşti, Petru a fost cuprins de o frică nemăsurată.

Pentru aceasta Domnul i-a încredinţat lui Petru lumea, ca să fie iertător cu cei păcătoşi o dată ce el, însuşi, a cunoscut cât de uşor este plecată firea omenească spre păcat, întreita lepădare a Iui Petru închipuieşte păcatul tuturor oamenilor înaintea lui Dumnezeu. Prima lepădare înfăţişează porunca pe care a călcat-o Adam; a doua, călcarea Legii scrise; iar a treia, însăşi întru­parea Cuvântului. Mântuitorul a iertat lepădările lui Petru, mai târziu, prin întrei­ta lui pocăinţă, prin întreita întrebare ce i-a pus: «Petre, Mă iubeşti?».

În cele din urmă, Hristos ca om, spune ucenicilor: «întristat este sufletul Meu până la moarte!». S-a depărtat apoi de ei la o mică distanţă şi S-a rugat, zicând de trei ori: «Părinte, dacă este cu putinţă, să treacă paharul acesta de la Mine; dar nu cum vreau eu, ci cum vrei Tu. Facă-se voia Ta!». A spus aceste cuvinte ca om, iar pe de altă parte ca să înşele pe diavol, pentru ca diavolul să-L socotească numai om, temân-du-se ca nu cumva prin moartea pe Cruce să zădărnicească taina. Când S-a întors la ucenicii Săi, i-a găsit cufundaţi în somn. îndreptându-se către Petru, i-a spus aşa: «Nici un ceas n-aţi putut să privegheaţi împreună cu Mine?», ceea ce înseamnă cu alte cuvinte: «Dormi şi tu împreună cu ceilalţi, tu, care ai spus că ai să lupţi pentru Mine până la moarte?». Trecând apoi dincolo de pârâul Cedrilor, unde era o grădină, s-a aşezat acolo împreună cu ucenicii Lui.

Domnul obişnuia să vină adeseori aici. De aceea Iuda cunoştea locul. Iuda luând câţiva soldaţi din cohortă, urmat de mul­ţime, a venit la Iisus. Ca semn de recu­noaştere le-a dat sărutarea. Iuda a dat acest semn pentru că de multe ori când iudeii încercau să-L prindă, El pleca nevăzut din mijlocul lor. Dar acum Iisus mai întâi a mers la ei şi le-a spus: «Pe cine căutaţi?». Şi nu-L recunoşteau, deşi nu-i împiedica noaptea, pentru că Scriptura spune că erau luminaţi şi aveau făclii aprinse. De frică au căzut la pământ şi s-au dat înapoi. Ei s-au apropiat din nou şi Hristos iar i-a întrebat. Iuda L-a sărutat, dar Iisus i-a zis: «Prietene, pentru ce ai venit?». Cu alte cuvinte, i-a zis: «Po­trivită vreme este pentru ceea ce ai venit». Apoi spune din nou: «Ca la un tâlhar aţi venit să Mă prindeţi cu săbii şi cu beţe».

Toate acestea s-au petrecut noaptea, ca să nu se facă răscoală în popor. Atunci înflăcăratul Petru şi-a scos cuţitul – şi aveau la ei cuţite, căci erau după cină – a lovit pe Malh, sluga arhiereului, şi i-a tăiat urechea dreaptă. Tăierea urechii drepte a slugii arhiereului lasă să se înţeleagă că arhiereul nu asculta de lege şi nici nu învăţa bine legea. Hristos îl ruşinează pe Petru, spunându-i că nu stă bine ca un bărbat duhovnicesc să folosească cuţitul, şi vindecă urechea lui Malh. Prinzându-L deci pe Iisus L-au dus legat la curtea arhiereului Ana, care era socrul Iui Caiafa. Acolo erau adunaţi toţi cei care cugetau împotriva lui Hristos, farisei şi cărturari. Aici a avut loc convorbirea dintre Petru şi servitoare, precum şi lepădarea lui Petru. între timp, trecând noaptea, cocoşul a cântat a treia oară. Petru şi-a adus aminte şi a plâns cu amar. La ivirea zorilor L-au dus pe Hristos de la Ana la arhiereul Caiafa;

Aici a fost scuipat în faţă şi au fost trimişi martori mincinoşi. Când s-a luminat bine de ziuă, Caiafa L-a trimis Ia Pilat. Iar cei care L-au adus, spune Scriptura, «n-au intrat în pretoriu ca să nu se spurce, ci să poată mânca Pastile». Rezultă deci că arhiereii şi fariseii au săvârşit atunci o încălcare a Legii, după cum spune dumnezeiescul Hrisostom, mutând Pastile, căci ei trebuiau să mănânce Pastile în noaptea aceea; l-au amânat însă pentru a ucide pe Hristos. Hristos a arătat înainte de Cina cea de taină că atunci tre­buia să mănânce Pastile. £1 a mâncat Pastile Legii noaptea, şi apoi a făcut cunoscut Pastile cel desăvârşit. Şi în adevăr, după cum s-a spus, trebuia ca adevărul să vină după preînchipuirea Legii. Ioan spune că toate acestea s-au întâmplat Joi şi Joi noaptea înainte ca ei să prăznuiască Pastile. Pentru aceasta şi noi tot Joi prăznuim şi facem pomenire de acele fapte înfricoşă­toare şi cu neputinţă de rostit prin cuvinte.

Cu nespusa Ta milostivire, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.

“Deniile din Postul Mare” – Edit. Trinitas, 1999