Se spune în traditie că Sfântul Apostol si Evanghelist Luca a fost pictor si doctor, cum îl numeste marele Apostol Pavel: Închină-se vouă Luca, doctorul cel bun.

Dar noi vedem că nu numai doctor si pictor a fost, ci si mare scriitor. Dacă ati ascultat cu multă atentie dumnezeiasca Evanghelie de astăzi, atât de frumos descrie el aceasta unui oarecare Teofil, prieten ales al său, încât nu mai este nevoie de nimeni ca s-o tâlcuiască. Că asa de frumos spune, cum ati auzit de la început, toată istoria nasterii si zămislirii Sfântului Ioan Botezătorul si minunile care s-au întâmplat atunci.

Tocmai de aceasta nu ne vom opri mult asupra tâlcuirii Evangheliei, că ati auzit-o cu totii explicată asa de frumos si luminat. Vom vorbi numai câteva cuvinte la nasterea dumnezeiescului Ioan Botezătorul si Înaintemergătorul si despre cine a fost el.

Ati auzit ce spune Mântuitorul în Sfânta Evanghelie: Asa să lumineze lumina voastră înaintea neamurilor, ca, văzând oamenii faptele voastre cele bune, să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri. Cine a fost o lumină mai mare ca Ioan Botezătorul?

Si ca să aflăm cine a fost el, să întrebăm direct pe Hristos, Mântuitorul lumii, care le spunea atunci ucenicilor Săi si la tot poporul: Ce-ati iesit să vedeti în pustie? Au doară trestie clătinată de vânt? Dar ce-ati iesit să vedeti? Au doară om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce petrec în haine scumpe si în desfătare, sunt în casele regilor? Dar ce ati iesit să vedeti? Au doară prooroc? Si apoi le explică: “Dacă ati iesit pentru aceasta, să stiti că mai mult decât prooroc este Ioan Botezătorul!” Apoi, arătând cine este Ioan, zice că, din toti cei ce s-au născut din femei până la el, nimeni nu este mai mare ca Ioan Botezătorul.

Dacă ar fi spus un prooroc acest adevăr, un patriarh, un apostol, un sfânt, ar trebui să-l credem; dar când spune Ziditorul proorocilor si Dumnezeul proorocilor că Ioan este cel mai mare om născut din femeie, cine poate să se îndoiască de acest adevăr?

Pe acest dumnezeiesc prooroc, mai înainte l-a vestit Isaia, zicând: Iată, Eu trimit pe îngerul Meu înaintea fetei Tale, care va găti calea Ta înaintea Ta. Si iarăsi: Glasul celui ce strigă în pustie, gătiti calea Domnului, drepte faceti cărările Lui.

Dar de ce l-a numit înger? Pentru că viata lui s-a asemănat foarte mult îngerilor celor fără de trup. Nu era la Ioan avere, nu era lux, nu erau mâncări alese; nu era la Ioan viată împătimită către trup, ci cu totul dezlegat de trup trăia pe pământ, ca un înger. Se hrănea cu miere sălbatică şi acride [adică lăcuste, după o traducere greşită a Scripturii, dar nu este vorba de aceste insecte, ci de lacustes roşcove – cunsocute şi sub numele , seminţe de păstăi uscate (fructe de carob) -n.a.].

Ioan mânca muguri de copaci si miere sălbatică care o fac viespile si albinele sălbatice prin niste stânci si este foarte amară. Deci aceasta era hrana de toate zilele a acestui dumnezeiesc prooroc, si era îmbrăcat cu o piele de cămilă si încins cu curea. Si a iesit pe malurile Iordanului, când a fost trimis la vre-mea propovăduirii, si a început să strige: Pocăiti-vă, că s-a apropiat Împărătia Cerurilor!

Iată, ce este mai mare în lume! Nu dregătoria. Nu bogătia. Nu cinstea de la oameni. Ci fapta cea bună; virtutea este mai slăvită si în cer si pe pământ, si de Dumnezeu si de oameni.

Auzind oamenii din Iudeea si din Samaria si din tot Ierusalimul, că a iesit un prooroc pe prundurile Iordanului si predică apropierea Împărătiei Cerului, mergeau la el si erau botezati de Ioan în Iordan. Pielea cea de cămilă a lui Ioan cu care era îmbrăcat, cureaua cea de pe mijlocul său, viata lui îngerească si sfântă, lepădarea lui de toate ale veacului de acum, au atras toată Palestina la el.

Veneau la Ioan cei ce dormeau pe paturi împodobite cu nestemate, cu fildes de elefant; cei învătati să doarmă pe saltele si pe cearsafuri, până si cei cu coroana pe cap, că si Irod a venit, atunci când Ioan l-a mustrat în fata poporului, zicând: Nu se cade, o, Iroade, să trăiesti cu cumnată-ta, cu femeia fratelui tău.

Veneau pe prundurile Iordanului si dormeau pe nisip noaptea, ca să asculte de dimineată până seara pe acest om mai presus de om, pe acest înger în trup, care s-a lepădat cu totul de ale veacului de acum si venise ca un înger al Domnului să vestească venirea lui Hristos pe pământ.

Deci Ioan a fost cel mai mare om născut din femeie, înger cu trup si Înaintemergător. El s-a învrednicit să se atingă cu mâna sa cea dreaptă de crestetul Stăpânului Hristos. Am văzut mâna lui în Sfântul Munte al Atonului [braţul şi palma dreaptă – n.a.] , la Mănăstirea Dionisiu, într-un toc de aur, dat de Neagoe Basarab al nostru în schimbul moastelor Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului. Este galbenă ca ceara.

La Bobotează, când se face aghiazmă, părintii de la Athos nu mai bagă Sfânta Cruce, ci iau mâna Sfântului Ioan si o bagă în vase cu apă de izvor, zicând: “În Iordan botezându-Te Tu, Doamne…”. Si dacă are să fie pace în Grecia si belsug, când o scoate din apă, mâna se deschide singură si iar se închide de trei ori, semn că Dumnezeu este cu această mână care s-a atins de crestetul Său în Iordan.

Iubitilor mei frati, dacă trebuie să cinstim pe Maica Domnului, care-i mai presus si decât Ioan Botezătorul, că L-a născut pe Hristos cu trup, apoi al doilea după dânsa trebuie să-l cinstim pe Sfântul Ioan Botezătorul. Deci să nu fie casă de crestini unde să nu fie icoana Sfântului Ioan Botezătorul si unde să nu vă rugati acestui mare prooroc si înger în trup si înaintestătător al tuturor cetelor dreptilor, cum îl numeste Biserica.

Aceste putine cuvinte am zis la nasterea dumnezeiescului Botezător si Înaintemergător, iar acum vă mut cu mintea în altă parte.

Care ati fost aseară la priveghere, ati auzit trei paremii . Una se referea la Avraam si Sarra, alta la mama lui Samson, Manoe, si alta la nasterea Maicii Domnului, din dumnezeiestii Părinti Ioachim si Ana, care se leagă foarte mult de nasterea Sfântului Ioan Botezătorul.

Sinaxarul Bisericii si sfintii dumnezeiesti părinti, au asezat toate aceste paremii în preajma Nasterii Sfântului Ioan Botezătorul. Că toate arată că acesti oameni prealuminati si sfinti – Avraam si Sarra, Sfintii Ioachim si Ana, si Sfântul Prooroc Zaharia cu Elisabeta – au născut numai prin rugăciune, prin post si milostenie si numai oameni alesi, drepti si sfinti. Deci scopul cuvântului priveste în altă parte si vom începe să vă spunem.

Câtă osteneală au făcut Sfintii si Dumnezeiestii Părinti Ioachim si Ana precum si Sfântul Prooroc Zaharia si Elisabeta, pentru că treceau zilele lor si nu aveau fii. Scârbă mare era în Legea Veche să nu ai copii; pentru că cei ce nu aveau copii în Legea Veche se socoteau oameni blestemati, pomi neroditori, oameni de la care darul lui Dumnezeu s-a depărtat si i-a lăsat seci, fără copii.

Dimpotrivă, cei ce aveau familie mare si copii multi, cum a avut Patriarhul Iacov, doisprezece feciori, care s-au numit toti patriarhi, era un semn mare si o binecuvântare. Că o familie numeroasă este binecuvântată de Dumnezeu. De aceea acesti dumnezeiesti oameni sfinti, fiind sterpi, nu numai că primeau necinste de la popor, dar chiar când se duceau cu jertfe la Sion în biserică, nu le erau primite jertfele. De ce? “N-aveti copii. Nu sunteti binecuvântati de Dumnezeu, că sunteti sterpi, pustii de darul Lui, că n-aveti copii”.

De aceea cu multă jale si plângere se întorceau înapoi defăimati de preoti, de arhierei si de tot poporul pentru nerodirea lor, că nu aveau copii. Dar cu osteneală, cu rugăciuni, cu milostenii si cu multă facere de bine s-a rânduit, ajutându-le Preasfântul Dumnezeu, ca acesti oameni să aibă fii. Si pe cine? Pe cea mai mare împărăteasă a Heruvimilor si a Serafimilor, pe Maica Domnului, si pe Sfântul Ioan Înaintemergătorul, cum am spus, cel mai mare om născut din femeie.

Dar să revenim acum la noi. Unde-i mintea acelor femei care se gândesc nu să aibă copii, ci să nu aibă? Unde-i mintea acelor părinti care nu postesc, nu se roagă si nu fac milostenie, cerând “Dă-ne nouă, Doamne, copii?”, ci, dimpotrivă, stau împotriva planului de creatie al lui Dumnezeu, să nu aibă copii sau să aibă mai putini.

Vai de noi si de noi! Dacă toate păcatele noastre strigă la cer să vină mânia Domnului peste noi, cel mai mare păcat care este astăzi în lume si cel mai cumplit, care va grăbi urgia lui Dumnezeu peste omenire, este uciderea de copii.

Omule, dacă tu ai semănat în tarina ta porumb, grâu, orz, ovăz, cartofi, ce-ai pus, si te-ai ostenit să pui sământa ta acolo, să ari, să semeni, ti-ar părea bine dacă unul ar veni în batjocură si ar strica sământa ta, ar zvârli tărâna într-o parte si-n alta, ar merge cu vitele pe acolo sau cu altceva si ar distruge semănătura ta? Nu te-ai duce să te iei la bătaie cu el, sau să-l dai în judecată, că ti-a stricat osteneala ta – omeneste vorbind -, ti-a stricat sământa ta din ogor, care nădăjduiai să crească, să facă roade, să ai cu ce te hrăni la anul viitor? Nu-i adevărat asa?

Dar oare nu se supără Dumnezeu când seamănă si tu strici sământa Lui? Ce zice apostolul? Arătură a lui Dumnezeu suntem. Da. Toată lumea este arătura si tarina lui Dumnezeu. Dar în această tarină si arătură, Dumnezeu seamănă. Ce seamănă? Sământa omenească, prin bărbat, în mitrasul femeilor.

Auzi cui ne punem împotrivă? Auzi cui îi stăm împotrivă când facem avorturi si distrugem sământa dată de Dumnezeu în pântecele nostru? Ai auzit cui? Lui Dumnezeu, Care a semănat. Oare nu ne va trage la judecată? Oare nu ne va condamna cu dracii la muncă vesnică, pentru că stricăm semănătura Lui pe care o seamănă? Ce-a zis Adam când a dobândit primul fiu? Iată, am dobândit om prin Dumnezeu!

În Hronograful lui Chedrinos, o carte foarte veche, tradusă în româneste de Veniamin Costachi la anul 1837, în Mănăstirea Neamt, se arată că bietii Adam si Eva, după ce au fost scosi din Rai, au iesit la poarta Raiului, dar acolo a pus Dumnezeu Heruvimi cu sabie de foc, să nu se atingă nimeni, nici să mai intre om înapoi în Rai. Si s-au rugat o sută de ani Adam si Eva: “Doamne, am gresit! Dă-ne voie înapoi în Rai! Să venim înapoi în Raiul desfătării, cel preadulce si preasfânt”.

După o sută de ani, s-a arătat Arhanghelul Gavriil lui Adam si Evei si le-a zis: “Luati-vă de-o grijă, pentru că ati călcat porunca, Dumnezeu v-a dat de canon pe pământ! Tu, Adame, cunoaste pe Eva si veti naste fii”. Evei i-a dat Dumnezeu canon, zicând: Înmultind voi înmulti durerile tale, si întru dureri vei naste fii. Iar pentru Adam, alt canon. A blestemat pământul, zicând: Blestemat să fie pământul pentru tine! …Spini si pălămidă să rodească pământul tău…! În sudoarea fetei tale îti vei câstiga pâinea cea de toate zilele, cum vedem până azi.

Nu putem scăpa de blestemul si de porunca lui Dumnezeu. Femeia care încearcă să înlăture durerea nasterii si să trăiască numai în plăcere cu bărbatul său, sau bărbatul care-i porunceste femeii să împiedice nasterea, sunt cei mai mari criminali. Se abat de la porunca cea dintâi a lui Dumnezeu, când i-a spus femeii: Înmultind voi înmulti durerile tale, întru dureri vei naste fii. Si i-a mai dat un canon: si întoarcerea ta către bărbatul tău.

Adică femeia să asculte de bărbat toată viata ei. De aceea si marele Apostol Pavel spune: Femei, supuneti-vă bărbatilor vostri, ca întru Domnul. Si auzi: “Femeie, supune-te capului tău!” Că bărbatul este cap al femeii, precum si Hristos este cap al bărbatului.

Ai văzut vreodată vreo femeie cu două capete? Nu se poate. Bărbatul este cap si femeia este trup. De aceea zice: Femeia trupul său nu-l stăpâneste, ci bărbatul. Iar acea nebună care caută după alt bărbat, se poate gândi că poate să aibă două capete? Nu. Unul ti-a dat Dumnezeu prin cununie. Si cu două capete nu vei fi în veac.

* * *

Fratilor, cuvântul care urmează vă va arăta primejdia cea mare a acestui cumplit păcat. Cum putem opri în ziua de azi cumplitul păcat al avorturilor si prin ce mijloace? Acest păcat distruge lumea. Nu numai că distruge natalitatea popoarelor, dar distruge sufletele si atrage urgia lui Dumnezeu pe pământ.

Deci, lasă lucrul lui Dumnezeu! Lasă tarina si arătura lui Dumnezeu asa cum o seamănă El! Mai acum trei-patru zile, am mărturisit pe un preot si o preoteasă si un alt preot tânăr si altă preoteasă. Un preot care are 15 copii, din judetul Suceava, foarte evlavios, frate cu Părintele Argatu de la Bucuresti. Si o întreb pe preoteasă: “Câti ani ai, mamă?” “Am 47 de ani”. “Câti copii ai?” “Am cincisprezece, părinte”. Are copii preoti, preotese, ingineri, doctori; are două fete la facultate, un băiat pe la seminar…

Ai auzit o femeie cu frică de Dumnezeu? “Dar ai omorât vreo unul?” “Nu mi-a murit nici unul. Nici nu m-am gândit, Doamne fereste, să fac crimă”. Vedeti cum este o femeie cu frica lui Dumnezeu? Oare ce va zice în ziua judecătii, că la II Corinteni, 6 cu 2, auziti ce spune Scriptura? Au nu stiti că sfintii vor judeca lumea? Cum au să judece lumea sfintii?

Iată cum, zice Sfântul Ioan Gură de Aur: “Când ai să spui tu că n-ai putut să cresti copii, ai să vezi milioane de sfinti care strălucesc ca soarele si care au avut si copii si au fost si sfinti”. Deci asa vor judeca sfintii lumea, cu pozitia lor fată de cei păcătosi.

Fratilor, să stiti un lucru: Păziti-vă foarte tare, să nu spuneti în gândul vostru, cum îmi spune câte o femeie la mărturisire: “Da, părinte, l-am avortat, dar era numai de o lună sau de trei săptămâni!”

Ce-ai zis? De trei săptămâni? Iată ce spune Sfântul Anastasie Sinaitul: “Precum când tună si fulgeră, odată auzi tunetul si odată vezi lumina fulgerului, asa în clipa când s-a zămislit copilul se zideste în el si trupul si sufletul lui, într-o formă ca o sământă de cânepă sau poate mai mic, dar în aceeasi vreme.”

Teoria originii sufletelor noastre este întreită:

– A fost teoria cu preexistentianismul lui Origen cel blestemat, în care zice că sufletele au existat din veac si au fost pedepsite în trupuri.

– Este teoria cu traducianismul la Tertulian, care zice că sufletul s-ar fi tras din sufletul părintilor. Si această teorie a căzut în fata Bisericii.

– Si a treia teorie adevărată, după toată Biserica, este creationismul. Dumnezeu creează sufletul si trupul în clipa când s-a zămislit el în pântecele maicii lui.

Si dacă după zămislire, la un ceas, vei face ceva ca să strici nasterea, esti ucigătoare de om si criminală. Ori îl ucizi de 30 de ani, ori îl ucizi la un ceas după ce s-a zămislit este acelasi păcat; că intentia una este: să omori copilul, să omori omul. Că Dumnezeu nu se uită la întâmplare, ci la intentia cu care faci păcatul.

Tot asa pătesc si cele care se păzesc să nu facă copii. Este la fel cu cele ce fac avort. Se opresc prima dată doi ani, iar dacă tot se mai păzesc, sase ani si apoi mai mult.

N-aveti voie să stricati zidirea lui Dumnezeu, semănătura si tarina Lui. Lasă-l să se nască! Lasă-l să crească! Îmi spui că esti săracă, că esti bolnavă, că ti-a spus doctorul că ai să mori! Dar care-i jertfa ta? Care-i datoria ta? Nu să mori născând? De ce Biserica te pregăteste înainte de nastere pentru moarte? Că dacă ar fi o femeie oprită de Sfintele Taine 20 de ani, dacă-i gravidă, gata, i se dă voie să se împărtăsească. De ce a făcut Biserica asa?

Îi dă voie să ia Preacuratele Taine, că o pregăteste de moarte. Câte păcate ar avea o femeie însărcinată, dacă moare spovedită si împărtăsită cu Preacuratele Taine, toate, toate i se iartă dacă ar muri născând. Femeia când moare născând, moare pe altarul jertfei. Se jertfeste pentru Hristos. Este mucenită si martiră. De aceea ne-a învătat Apostolul Pavel: Femeia se va mântui prin nastere de fii.

Deci nu dati loc mâniei lui Dumnezeu cu pricinile voastre! Că ti-a spus doctorul că esti slabă, că nu poti purta sarcina, să-ti facă operatie. Nu! Cu credintă în Dumnezeu du-te la masa nasterii! Du-te acolo la maternitate: “Doamne, dacă am să trăiesc, am să fiu mama acestui copil. Dacă nu, vreau să mor, să dau viată copilului, ca să trăiască copiii”.

Fericită si de trei ori fericită este mama aceea care moare născând; îsi pune viata ca să dea viată copilului său. Mucenită si martiră este si în rând cu apostolii si martirii se duce, pentru că a avut credintă tare în Dumnezeu, nu să ucidă copilul, ci să-l nască, chiar cu riscul de a muri ea.

Mare urgie a lui Dumnezeu vine peste casa si femeia aceea care îsi omoară copiii.

Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Născătoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria, cu ale cinstitului slăvitului Prooroc Înaintemergătorul si Botezătorul Ioan, a cărui sfântă nastere o prăznuim astăzi si pentru ale tuturor sfintilor, să ne miluiască, să ne mântuiască pe noi ca un bun si iubitor de oameni. Amin.

Arhimandrit Ilie Cleopa

sursa: sfaturiortodoxe.ro

Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini, in familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a semintiei lui Aaron. Nasterea prorocului Ioan s-a petrecut cu sase luni inaintea nasterii lui Iisus. Nasterea sa a fost vestita de catre ingerul Gavriil lui Zaharia, in timp ce acesta slujea la templu. Pentru ca nu va da crezare celor vestite de ingerul Gavriil, Zaharia va ramane mut pana la punerea numelui fiului sau.

Exista o lunga perioada din viata Sfantului Ioan Botezatorul despre care nu avem informatii. Cunoastem ca s-a retras in pustiu, unde a dus o viata de aspre nevointe, pana in momentul in care a primit porunca sa inceapa sa predice. Rolul lui Ioan nu a fost numai acela de a pregati poporul pentru venirea lui Hristos, ci si acela de a-L descoperi lumii ca Mesia si Fiul lui Dumnezeu.

Ioan este nume iudaic – “Iohanan” prescurtare din Iehohanan si inseamna “Dumnezeu s-a milostivit“.

Data de 24 iunie nu a fost fixata intr-un mod intamplator ca zi a nasterii Sfantului Ioan Botezatorul. Potrivit Sfintei Scripturi, zamislirea Sfantului Ioan Botezatorul a avut loc dupa ce Zaharia, tatal sau, a tamaiat in sfantul altar – loc in care numai arhiereul intra o singura data pe an, in luna a saptea, ziua a 10 a (cf. Levitic 16, 29). Aceasta luna din calendarul iudaic cuprindea o parte din septembrie si alta din octombrie. Avand in vedere cele descoperite in Sfanta Scriptura, Sfintii Parinti au randuit ca ziua zamislirii Sfantului Ioan sa fie pe 23 septembrie, iar ziua de 24 iunie ca zi de nastere.

Pe de alta parte, trebuie sa avem in vedere ca dupa solstitiul de vara din 21 iunie, ziua incepe sa scada si noaptea sa creasca. De aici putem intelege ca Sfantul Ioan Botezatorul, persoana care reprezinta Legea Veche, se naste intr-un timp cand ziua se micsoreaza, ca semn ca Legea Vechiului Testament incepe sa apuna pentru ca vine Legea Harului, Legea lui Hristos. Sa nu uitam ca Nasterea Mantuitorului este praznuita pe 25 decembrie, dupa solstitiul de iarna din 22 decembrie, cand ziua incepe sa creasca.

Sarbatoarea Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul in preajma solstitiului de vara, atunci cand ziua incepe sa creasca, si cea a Nasterii Domnului in apropierea solstitiului de iarna, cand ziua incepe sa creasca, nu este intamplatoare si ne aminteste de vorbele Sfantului Ioan Botezatorul atunci cand il marturiseste pe Hristos, spunand:

28. Voi insiva imi sunteti martori ca am zis: Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis inaintea Lui.
29. Cel ce are mireasa este mire, iar prietenul mirelui, care sta si asculta pe mire, se bucura cu bucurie de glasul lui. Deci aceasta bucurie a mea s-a implinit.
30. Acela trebuie sa creasca, iar eu sa ma micsorez.

(Evan. Ioan 3:28-30)

Ioan Botezatorul – “cel mai mare intre cei nascuti, cel mai mic in imparatia cerurilor”

Textul din evanghelia de la Matei 11, 11: “Adevarat zic voua: nu s-a ridicat intre cei nascuti din femei unul mai mare decat Ioan Botezatorul; totusi, cel mai mic in imparatia cerurilor este mai mare decat el” (Matei 11, 11), este marturisirea lui Hristos despre Ioan.

Nu exista contradictie in cele afirmate de Hristos. Ca sa intelegem ca Ioan Botezatorul este “cel mai mare intre cei nascuti din femei”, ne este de ajuns sa stim ca a saltat in pantecele maicii sale, in momentul in care Elisabeta se intalneste cu Fecioara Maria atunci cand aceasta Il purta in pantece pe Domnul, ca a vietuit in pustie precum un inger, ca L-a botezat pe Hristos la raul Iordan, etc. Iar ca sa intelegem ce inseamna cuvintele “cel mai mic in imparatia cerurilor este mai mare decat el”, ne vom opri asupra talcuirii pe care o dau Sfintii Parinti.

Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca “teologul cel mai inalt e mai mic decat cel de pe urma dintre ingeri“. El face aceasta afirmatie pentru ca rezuma “imparatia cerurilor” la lumea ingerilor, caci Imparatia cerurilor nu era inca deschisa oamenilor in vremea lui Ioan. Astfel, Sfantul Ioan este mai mic decat orice inger.

O alta talcuire a Sfantul Maxim Marturistorul este aceasta: “Fiindca se credea ca Ioan a dobandit prin contemplatie toata cunostinta ingaduita aici, cunostinta cea mai mica si cea mai de pe urma in viata viitoare e mai mare decat cea de aici“. De aici reiese ca orice cunoastere a lui Dumnezeu in aceasta lume, este doar “in parte” sau “ca in oglinda, in ghicitura”, pe cand in lumea de dincolo, cunoasterea va fi “fata catre fata”, “deplina”, dupa cum spune Sfantul Apostol Pavel (I Corinteni 13, 12).

Al treilea inteles pe care il ofera Sfantul Maxim Marturisitorul este rezumat la cuvintele: “Cel ce sta pe treapta cea mai de pe urma in vietuirea evanghelica e mai mare ca cel inaltat in treapta Legii“. De aici reiese ca Sfantul Ioan Botezatorul, neimpartasindu-se de harul revarsat la Cincizecime, neprimind “botezul cu Duh Sfant si cu foc” este “mai mic decat cel mai mic in imparatia lui Dumnezeu“.

Adrian Cocosila

Sursa: crestinortodox.ro

Soarele cel neapus, Hristos, Mantuitorul nostru, vrand sa rasara lumii, si acum plecand cerurile si pogorandu-Se in pantecele fecioresc cel mai curat decat cerurile, se cadea mai intai sa iasa luceafarul din cea stearpa, adica Sfantul Ioan Inaintemergatorul, ca sa mearga inainte, ca un vestitor, propovaduind si zicand: Vine Cel mai tare decat mine, in urma mea. Deci, implinindu-se vremea Sfintei Elisabeta ca sa nasca, a nascut fiu la batranetile sale din pantece sterp, precum de demult Sara a nascut pe Isaac. Mai inainte de a naste Fecioara pe Hristos, a nascut cea stearpa, in zilele sale pe Inaintemergatorul lui Hristos, ca acei ce vor vedea nasterea cea peste fire din cea imbatranita, sa creada nasterii celei mai presus de fire, care avea sa fie din Fecioara cea nenuntita si sa zica in sine: “Puterea cea atotputernica a lui Dumnezeu, Care a dezlegat nerodirea batranei, aceea este puternica ca si pe Fecioara cea neintinata sa o faca maica“.

Nasterea cea minunata a Sfantului Ioan a fost inaintemergatoare Nasterii lui Hristos cea minunata. Minunea se astepta dupa minune; dupa maica cea stearpa, Maica cea pururea Fecioara; dupa nasterea cea minunata a Elisabetei, nasterea cea straina a Fecioarei, pentru ca la amandoua maicile, randuiala nasterii covarsea randuielile firii, asa voind Dumnezeu, Caruia toata firea ii este slujitoare ca unui Ziditor.

Iar dupa ce Elisabeta a nascut, vecinii care locuiau imprejur au auzit de aceasta, asemenea rudeniile si cunoscutii si toti se bucurau impreuna cu ea; caci Domnul a facut mila cu dansa, ridicand de la dansa ocara nerodirii de copii. Astfel, s-au implinit cuvintele Binevestitorului Gavriil, care a zis catre Zaharia: Femeia ta va naste fiu si multi se vor bucura de nasterea lui! Deci pe de o parte se bucurau rudeniile, iar pe de alta, aceia care erau cuprinsi cu mare dorinta pentru Mesia Cel asteptat, desi nu stiau ca a sosit taina intruparii lui Hristos, insa in vremea nasterii Inaintemergatorului lui Hristos, duhul lor se pornea intr-insii spre bucurie, Sfantul Duh veselind inimile lor, ca si cum le dadea o instiintare pentru castigarea asteptarii lor.

Si in ziua a opta au venit preotii si prietenii in casa lui Zaharia, ca sa taie pruncul imprejur si toti voiau sa-i puna numele tatalui sau, Zaharia; dar maica lui nu se invoia, pentru ca, fiind sotie de prooroc si nascatoare de prooroc, Sfanta Elisabeta era ea insasi plina de darul proorociei. Deci ea prooroceste a poruncit ca pruncul cel nascut al lor sa se numeasca cu acel nume pe care nu il auzise de la barbat, de vreme ce el s-a intors de la biserica la casa sa avandu-si legata limba cu amutire si nu putea sa spuna sotiei sale cum a vazut pe ingerul care i-a binevestit zamislirea fiului sau si a zis: Vei pune numele lui Ioan. Deci de Sfantul Duh fiind povatuita maica, a numit pe prunc Ioan, ca o proorocita, caci ea a cunoscut prooroceste si venirea la dansa a Maicii lui Dumnezeu si i-a zis: De unde-mi este mie aceasta, ca sa vina Maica Domnului meu la mine? Iar cei ce voiau sa taie imprejur pruncul, faceau semne tatalui sau, cum ar voi sa-l numeasca. Iar el, cerand o tablita, a scris: Ioan sa-i fie numele lui! Si indata s-a deschis gura lui Zaharia si limba lui s-a dezlegat din amutire si vorbea, binecuvantand pe Dumnezeu.

Atunci toti s-au minunat de acele mari minuni: cum a nascut cea imbatranita, cum maica si tatal cel mut s-au unit la un nume, cu care sa numeasca pe fiu si cum, dupa scrierea numelui, mutul indata a grait si, ce a scris cu mana, aceea a grait si cu limba. Deci numele lui Ioan s-a facut ca o cheie a gurilor parintilor, deschizandu-le spre slava lui Dumnezeu. Astfel a cuprins frica si mirarea pe toti cei ce vietuiau imprejur, pentru ca toti cei ce auzeau acestea se minunau cu spaima de acele preaslavite minuni ale lui Dumnezeu si se povesteau cuvintele acestea in toata partea muntelui Iudeei, adica in hotarele Hebronului, cetatea preotilor, unde era casa lui Zaharia. Pentru ca acea cetate, inca din zilele lui Isus Navi a fost hotarata Sfantitei semintii a lui Aaron; iar de la Ierusalim si pana la dansa era cale de opt ceasuri. Acea cetate era mai departe de Betleem, la un loc mai inalt, si se numea “cetatea muntelui”, pentru muntii sai cei inalti, iar hotarele ei se numeau “partile muntelui”, precum se scrie in Evanghelie despre Preacurata Nascatoare de Dumnezeu: Sculandu-se Maria din Nazaretul Galileei, s-a dus la munte degraba in cetatea Iudeei – adica in Hebron -, si a intrat in casa lui Zaharia si s-a inchinat Elisabetei.

Deci, intr-acea parte a muntelui, cei ce auzeau de maririle lui Dumnezeu, care se faceau in casa lui Zaharia, se minunau foarte mult si graiau intre ei: Ce va sa fie pruncul acesta? Ca mana Domnului era cu el si Dumnezeu inmultea intr-insul darul Sau si-l pazea de sabia lui Irod, caci despre minunata nastere a lui Ioan ajunsese vestea pana la Irod, care se mira de aceea si zicea: Ce va sa fie pruncul acesta ? Iar cand S-a nascut Domnul nostru Iisus Hristos in Betleemul Iudeei si au venit magii de la rasarit, intreband de Imparatul cel de curand nascut, atunci Irod, trimitand ostasi in Betleem sa ucida pe toti pruncii de acolo, si-a adus aminte de Ioan, fiul lui Zaharia, de care auzise acele minuni, si a zis in sine: “Oare acela are sa fie imparatul Iudeei?” Si, gandandu-se sa-l ucida, a trimis intr-adins ucigasi la Hebron in casa lui Zaharia. Dar trimisii n-au gasit pe Sfantul Ioan, pentru ca, incepand din Betleem acea fara de Dumnezeu ucidere de prunci, s-a auzit in Hebron glas si strigare, ca nu era foarte departe, si s-a stiut pricina acelei strigari.

Si indata Sfanta Elisabeta a luat pe pruncul Ioan si a fugit in muntele cel mai inalt al pustiului; iar Sfantul Zaharia, precum se scrie in viata lui, era atunci in Ierusalim, slujind dupa obicei in biserica, in randuiala saptamanii sale, care se intamplase tocmai in acea vreme. Deci, ascunzandu-se Sfanta Elisabeta in acel munte, se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi, s-o apere impreuna cu pruncul. Si cand a vazut de sus pe ostasi cercetand cu de-amanuntul si apropiindu-se, a strigat catre un munte de piatra ce se afla acolo: “Munte al lui Dumnezeu, primeste pe maica cu fiul sau!” Atunci indata s-a desfacut muntele acela si, primind-o pe maica inauntrul sau, s-a ascuns de ucigasii care o cautau. Iar ostasii, negasind pe cel cautat, s-au intors inapoi la cel ce-i trimisese.

Atunci Irod a trimis la Zaharia in biserica, zicand: “Da-mi mie pe fiul tau, Ioan“. Iar Sfantul Zaharia a raspuns: “Acum slujesc Domnului Dumnezeului lui Israel, iar fiul meu nu stiu unde este!” Iar Irod, maniindu-se, a trimis la dansul a doua oara si a poruncit, ca, daca nu-si va da fiul, atunci sa-l ucida si pe el. Deci s-au dus niste ucigasi salbatici ca niste fiare, sarguindu-se sa-si savarseasca porunca, si au zis cu manie catre preotul lui Dumnezeu: “Unde ai ascuns pe fiul tau? Sa ni-l dai noua, ca asa a poruncit imparatul, iar daca nu-l vei da, vei muri indata!” Sfantul Zaharia a raspuns: “Voi imi veti ucide trupul, iar Domnul imi va primi sufletul“. Atunci ucigasii, pornindu-se, dupa porunca lui Irod, l-au ucis intre biserica si altar; iar sangele lui, care s-a varsat pe marmura, s-a inchegat si s-a facut tare ca piatra, spre marturia lui Irod si spre vesnica lui osanda. Iar Elisabeta, acoperandu-se de Dumnezeu impreuna cu pruncul Ioan, petrecea in muntele ce se desfacuse; pentru ca, prin porunca dumnezeiasca, li se facuse lor acolo o pestera. Tot acolo curgea si un izvor de apa si crescuse inaintea pesterii un finic plin de roade, iar cand era vremea mancarii, acel pom se pleca si-si dadea roadele sale spre mancare, apoi iar se ridica.

Apoi, dupa patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfanta Elisabeta, maica Mergatorului inainte, a murit in pestera aceea. Iar Sfantul Ioan, ramanand singur, a fost hranit de inger pana la cresterea lui si pazit in pustietati, pana in ziua aratarii sale catre Israel. Astfel pazea si acoperea mana Domnului pe Sfantul Ioan, ca el sa mearga inaintea fetei Lui cu duhul si cu puterea lui Ilie si sa gateasca cale Celui ce venea sa mantuiasca neamul omenesc. Deci pentru toate acestea sa se slaveasca Hristos Dumnezeu, Mantuitorul nostru, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh in veci. Amin.

Sursa: crestinortodox.ro