Nu sunt.

Inteleg ca nu sunteti ortodoxa. Numele Domnului se scrie Iisus, nu Isus (care are alt inteles).

Hristos iarta prin rugaciunea preotului. Preotilor li s-a dat Harul de a ierta (de fapt ei fac o rugaciune prin care solicita de la Dumnezeu iertarea pacatelor pentru credinciosi – rugaciunea pe care o face preotul la sfarsitul Spovedaniei suna asa: “Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul si cu indurarile iubirii Sale de oameni, sa te ierte pe tine fiule/fiica (N) si sa-ti ierte tie toate pacatele“), iar rugaciunea lor intotdeauna li se asculta (cu conditia ca cel care cere iertare la Spovedanie, sa fie sincer si sa spuna tot pacatul). Caci scrie in Evanghelie ca Domnul le da aceasta putere a iertarii, adica faptul ca prin rugaciunea preotilor Dumnezeu acorda iertarea dar si dezlegarea de pacate a oamenilor, prin Sfanta Taina a Spovedaniei (prin care lucreaza Harul Duhului Sfant):

“Si Iisus le-a zis iarasi: Pace voua! Precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi.
zicand acestea, a suflat asupra lor si le-a zis: Luati Duh Sfant;
Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute.” (Evanghelia dupa Ioan 20:21-23)

“Adevărat grăiesc vouă, oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer; şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer (Matei 18, 18) ”

Iar Sfantul Apostol Pavel spune urmatoarele legat de preoti:

“Asa să ne socotească pe noi fiecare om : ca slujitori ai lui Hristos si ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu“ (1 Corinteni IV, 1).

Iar lui Timotei ii spune Sf. Ap. Pavel:

“Nu fi nepasator fata de harul care este intru tine, care ti s-a dat prin proorocie, cu punerea mainilor mai-marilor preotilor.” (I Timotei 4:14)
“Te îndemn să ţii aprins darul lui Dumnezeu, cel ce este în tine, prin punerea mâinilor mele“ (II Tim. 1, 6)

Aici se refera la Darul Sfantului Duh transmis de catre Apostoli episcoplilor si preotilor prin punerea mainilor pe capetele lor – adica hirotonirea lor (Taina Hirotoniei), si reiese ca este vorba de un dar deosebit, ceea ce se numeste Taina preotiei. Despre aceasta citim si in Fapte:

“13. Iar Simon a crezut si el si, botezandu-se, era mereu cu Filip. Si vazand semnele si minunile mari ce se faceau, era uimit.
14. Iar apostolii din Ierusalim, auzind ca Samaria a primit cuvantul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru si pe Ioan,
15. Care, coborand, s-au rugat pentru ei, ca sa primeasca Duhul Sfant.
16. Caci nu Se pogorase inca peste nici unul dintre ei, ci erau numai botezati in numele Domnului Iisus.
17. Atunci ISI PUNEAU MAINILE PESTE EI, si ei luau Duhul Sfant.” (Fapte, cap. 6)
—

“Si HIROTONINDu-le PREOŢI in fiecare biserica, rugandu-se cu postiri, i-au incredintat pe ei Domnului in Care crezusera.” (Fapte 14:23)

Sf. Apostol Pavel, iarasi mai spune:

“Drept aceea, luati aminte de voi insiva si de toata turma, intru care Duhul Sfant v-a pus pe voi episcopi, ca sa pastrati Biserica lui Dumnezeu, pe care a castigat-o cu insusi sangele Sau.” (Fapte 20:28)

Aceasta tema a tratat-o foarte bine parintele Cleopa, referitor la intrebarile celor care nu sunt ortodocsi:

Sectarul: Mărturisirea păcatelor cu pocăinţă nu trebuie făcută preotului, ci celorlalţi credincioşi; ea nu trebuie să fie secretă, ci dimpotrivă publică. Aşa reiese din cuvintele Scripturii: Mărturisiţi-vă unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul (Iacov 5, 16).

Preotul: Numai cei ce au darul preoţiei pot săvârşi această Taină, pentru că numai apostolilor – şi, prin ei, urmaşilor lor care au darul preoţiei – le-a încredinţat Mântuitorul puterea şi dreptul de a ierta şi de a ţine păcatele, de a lega şi a dezlega (Matei 16, 19; 18, 18 ş.a.). Iar expresia «unul altuia» (Iacov 5, 16), «unul» înseamnă credincios care se pocăieşte şi cere dezlegarea păcatelor şi «altuia» preotul, care primeşte pocăinţa credinciosului. Când marele Apostol Pavel a predicat Evanghelia lui Hristos în Efes, mulţi dintre cei ce crezuseră veneau să se mărturisească şi să-şi spună faptele lor (Fapte 19, 18). Dar la cine veneau, decât numai la marele Apostol Pavel, spre a primi de la el iertarea păcatelor. Fiindcă numai apostolii lui Hristos au primit o putere ca aceasta, de a lega sau dezlega păcatele oamenilor.
Iarăşi vedem că Sfântul Apostol Pavel a excomunicat şi iarăşi a primit în Biserică – după ce s-a pocăit – pe cel ce făptuise un mare păcat în Corint (vezi I Cor. 5 şi II Cor. 2, 5–11). Acelaşi Apostol Pavel a dat satanei pe Imeneu şi pe Alexandru, scoţându-i pe ei din împărăţia lui Dumnezeu, care este Biserica, şi dându-i pe ei diavolului, ca să se înveţe să nu hulească (I Tim. 1, 20). Aşadar, puterea de a lega şi a dezlega păcatele oamenilor, precum şi puterea disciplinară în Biserica Sa, Hristos a dat-o sfinţilor Săi ucenici şi apostoli, iar nu la toţi oamenii de rând, aşa cum rău şi sucit înţelegeţi voi sectarii. La dreapta judecată a lui Hristos veţi vedea cine a primit puterea pe pământ, dată de El, spre a dezlega şi a ierta păcatele oamenilor, dar atunci va fi prea târziu.

Sectarul: Mărturisirea trebuie făcută direct lui Dumnezeu şi nu preoţilor. Căci noi trebuie să zicem cu psalmistul, adresându-ne de-a dreptul lui Dumnezeu: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi, după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea (Ps. 50, 1–4). Acelaşi psalmist zice, adresându-se, de asemenea, direct lui Dumnezeu: Păcatul meu l-am cunoscut şi fărădelegea mea n-am ascuns-o împotriva mea. Zis-am: mărturisi-voi fărădelegea mea Domnului; şi Tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu (Ps. 31, 5). Iată deci că mărturisirea păcatelor trebuie făcută direct lui Dumnezeu iar nu preotului.

Preotul: Văd că dumneata eşti surd cu totul la cele ce ai auzit până acum. Dumneata nu crezi nici în Hristos după dreapta credinţă şi nici în puterea dată de El apostolilor şi urmaşilor lor în Biserica Sa. Ţi-am arătat în cele de mai sus că nu toţi oamenii au puterea de a lega şi dezlega păcatele oamenilor şi, prin urmare, nu la oricine ne putem mărturisi păcatele noastre spre a primi dezlegare şi iertare.
La toate acestea te-ai făcut mut şu surd şi nu mi-ai răspuns cele ce se cuvenea. Iar acum vii cu alte citate din psalmi, pe care le aduci unde nu este cazul. Într-adevăr, aşa era în Vechiul Testament, unde mărturisirea se făcea direct lui Dumnezeu, căci în altă formă nu se putea face. Dar mărturisirea aceasta era numai o pocăinţă, iar nu o Taină a pocăinţei, de vreme ce în Legea Veche, nici preoţia nu era o Taină prin care preoţii să fi primit de la Dumnezeu puterea de «a lega» sau «a dezlega», de «a ierta» sau de «a ţine» păcatele oamenilor. Aceste două Taine s-au instituit de-abia în Noul Testament, anume după Învierea Domnului şi după ce El a trimis în lume pe Duhul Sfânt cu darurile Sale sfinţitoare.
Cu toate acestea, chiar şi în Vechiul Testament se întâlnesc cazuri când mărturisirea păcatelor nu se făcea direct lui Dumnezeu. Aşa, de pildă, însuşi Psalmistul David s-a mărturisit lui Natan Proorocul (II Regi 12, 12), iar Aaron s-a mărturisit cu căinţă lui Moise, şi nu direct lui Dumnezeu (Num. 3, 11–22). Iată, deci, că şi în pocăinţa Vechiului Testament exista posibilitatea mărturisirii indirecte.

Sectarul: Iertarea păcatelor vine direct de la Dumnezeu, nu prin mijlocirea preoţilor, căci aşa ne-a învăţat Mântuitorul să cerem: Şi ne iartă nouă greşelile noastre… (Matei 6, 12). De la Dumnezeu direct au primit iertare: slăbănogul din Capernaum (Marcu 2, 5; Luca 5, 20); femeia păcătoasă în casa lui Simon (Luca 7, 48); vameşul în templu (Luca 18, 13), tâlharul pe cruce (Luca 23, 43) ş.a. Nici unul dintre aceştia nu a avut nevoie de mijlocirea preoţilor spre a primi iertarea. Tot aşa, nici noi nu avem nevoie de preoţi şi de mijlocirea lor pentru noi.

Preotul: Ca şi mai înainte, tot aşa şi acum ai adus nişte citate din Sfânta Scriptură prin care ţi se pare că poţi să susţii rătăcirea în care petreci împreună cu toţi asemenea. Dar nu este deloc aşa cum gândeşti dumneata. Textele de mai sus nu au nimic de-a face cu Taina Pocăinţei şi cu mărturisirea păcatelor la preot, căci ele se referă la întâmplări petrecute pe vremea când încă Mântuitorul nu instituise nici pocăinţa ca Taină şi nici preoţia cu putere de a lega şi a dezlega păcatele. Pe atunci Mântuitorul încă era de faţă şi, deci, ca un Dumnezeu adevărat, El însuşi făcea dezlegările de păcate. Noi ştim că această putere a dat-o apostolilor Săi abia după învierea Sa cea din morţi, când li s-a arătat şi le-a zis: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, şi Eu vă trimit pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute (Ioan 20, 21–23). Tot aşa şi darul sfinţitor al Sfântului Duh, abia după Înviere a fost dat apostolilor.
Deci textele aduse de dumneata aici sunt explicate de la sine. Iar în ce priveşte rugăciunea – sau mai bine-zis cuvintele din rugăciunea «Tatăl nostru» –, prin care ne adresăm direct lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor, ele nu înlătură mijlocirea preoţilor în dezlegarea păcatelor prin Taina Pocăinţei, pentru că nici nu au legătură cu această Taină. Noi putem cere de la Dumnezeu iertarea păcatelor şi în afară de Taina Pocăinţei. Aceasta o putem cere direct, în orice pocăinţă şi în orice rugăciune, mai ales atunci când făgăduim să facem fapte bune, după cum este cazul aici, când zicem în continuare: …precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.
Iertarea unor păcate se poate obţine şi altfel decât prin Taina Pocăinţei şi prin rugăciunea preoţilor. De pildă, prin rugăciune, căinţă, fapte bune etc. Însă Taina Pocăinţei este un mijloc mult mai sigur şi mai la îndemână. Iertarea prin ea este totală, în măsura în care şi ea este completă, de la temelia ei nelipsind nici faptele care atrag de la Dumnezeu mila şi iertarea: rugăciunea, postul, evlavia, dragostea ş.a. În plus, în ea obţinem şi dezlegarea prin puterea pe care Însuşi Mântuitorul a dat-o apostolilor Săi şi, prin aceştia, urmaşilor lor. Astfel, textele de mai sus nu contrazic învăţătura şi practica noastră privitoare la Taina pocăinţei, în care preoţii duhovnici dau dezlegarea.

Sectarul: Nu trebuie să mărturisim preoţilor, deoarece ei nu pot ierta păcatele, căci scris este: Cine poate să ierte păcatele, decât Unul Dumnezeu? (Luca 5, 21).

Preotul: Într-adevăr, numai Dumnezeu poate ierta păcatele. Dar în însăşi Taina Pocăinţei, nu preotul este cel ce iartă păcatele, ci tot Dumnezeu, prin mijlocirea preotului. Dumnezeu este izvorul şi Stăpânul Darului, al puterii de a ierta păcatele; preotul fiind numai un administrator al acestui dar. Deci şi noi, la mărturisire, nu de la preot primim dezlegarea, ci de la Dumnezeu, prin darul Său pe care îl administrează preotul. Preotul este acela care numai transmite sau mijloceşte darul.

Sectarul: Preoţii sunt oameni păcătoşi şi este cu neputinţă ca un păcătos să ierte păcatele altora sau ca un preot să poată ierta păcatele cuiva în dezlegarea ce o dă când săvârşeşte Taina Pocăinţei.

Preotul: Adevărat este că preoţii sunt oameni păcătoşi ca toţi oamenii, după cum la fel de adevărat este că nu numai oamenii păcătoşi, dar nici chiar cei drepţi nu pot ierta păcatele cuiva. Dar – după cum ai văzut – în Taina Pocăinţei nu preotul iartă prin puterea sa păcatele penitentului, ci harul lui Dumnezeu prin mijlocirea preotului. Harul nu este al său, ci al lui Dumnezeu (II Cor. 4, 7) şi, chiar păcătos fiind, preotul poate avea acest dar. Căci şi Apostolul Petru a fost păcătos, fiindcă s-a lepădat de Domnul şi Învăţătorul său, şi totuşi a primit acest dar. De asemenea, l-a primit şi Apostolul Ioan, deşi el însuşi mărturiseşte că nu există om fără de păcat (I Ioan 1, 8; Apoc. 15, 4). Iar Apostolul Pavel se socoteşte cel dintâi dintre păcătoşi (I Tim. 1, 15).
În aceeaşi situaţie poate şi preotul, însă are în el darul pe care l-a primit prin Taina Preoţiei, de a lega şi a dezlega păcatele (Matei 18, 18; Ioan 20, 21–23).

“Crede si nu cerceta!”

Unii sunt de parere ca asa este bine. Parerea mea este ca nu trebuie interpretat strict literar. Pentru ca a cerceta nu inseamna neaparat sa pui la indoiala, prin studiu atent iti poti intari credinta.

Da, asa este. Desi formula “crede si nu cerceta” nu apartine Bisericii. Originea aceste expresii ii apartine filozofului grec Celsus (sec. II), care era un opozant al religiei creştine si prin aceasta el ridiculiza modul in care oamenii simpli erau convertiti la noua religie. Filozofia lui a fost combatuta mai tarziu de teologul creştin Origen Adamantius în lucrarea “Contra Celsus”. “Crede si nu cerceta” a fost preluata de Inchizitia catolica, pt a-si impune metodele abuzive si propria ideologie. Dar ea nu exista nicaieri in Sfanta Scriptura. Dimpotriva, in Sfanta Evanghelie vedem ca Hristos ne spune urmatoarele:

“Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide, că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide.” (Ev. Matei 7:7-8)

“Si veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi.” (Ev. Ioan 8:32)

Pentru ca atunci cand omului ii lipseste discernamantul duhovnicesc (pe care il capata atunci cand isi curata inima, renuntand la patimi si rautati), nu va putea intelege sensurile adanci ale Evangheliei. Iar atunci cand isi curata inima, va fi instiintat in sinea lui despre sensurile mai profunde pe care nu le-a putut patrunde, adica i se va lumina si mintea. Nu inseamna ca ii este interzis sa cerceteze, dar exista riscul unor interpretari gresite si omul se poate sminti din cele pe care e convins ca le-a priceput cu mintea lui neluminata.

Cea mai inteleapta pozitie este cea de care ne-a vorbit Cuviosul Paisie Aghioritul (citez din vol. “Cu dragoste si durere pentru omul contemporan”):

Inteligent este omul curatit de patimi. Cel ce si-a sfintit mintea, unul ca acesta este cu adevarat inteligent. Daca nu se sfinteste mintea, inteligenta nu foloseste la nimic.
– Un om inteligent, dar cu patimi, poate avea judecata dreapta?
– Mai intai sa ia aminte sa nu dea crezare mintii sale, caci de este om duhovnicesc, se va insela, iar de este lumesc, va innebuni. Sa nu dea crezare gandurilor lui. Sa intrebe, sa se sfatuiasca, sa isi sfinteasca inteligenta. Si, in general, omul sa isi sfinteasca toate cate are. Iar atunci cand se va sfinti inteligenta, ea il va ajuta pe om sa dobandeasca si discernamantul. Omul inteligent, de nu se va sfinti, nu va avea discernamantul duhovnicesc. Iar altull, care este simplu din fire, poate lua de sfant pe un inselat si de evlavios pe un afemeiat. Dar daca cel inteligent se va curati, va dobandi mult discernamant.
– Parinte, dar cum se curata inteligenta?
– Pentru a se curata, omul nu trebuie sa primeasca telegramele vicleanului, nici sa gandeasca in chip viclean, ci sa lucreze numai cu bunatate si simplitate. In felul acesta vine limpezimea duhovniceasca, luminarea dumnezeiasca. Atunci unul ca acesta vede inimile oamenilor si nu trage concluzii omenesti.
– Parinte, discernamantul are legatura cu cunoasterea?
– Discernamantul vine din iluminarea dumnezeiasca. Cineva poate citi pe Sfintii Parinti, poate cunoaste in mod corect unele lucruri, poate face nevointa si rugaciune. Insa discernamantul vine odata cu iluminarea dumnezeiasca, care este cu totul altceva.
[…]
Cand cineva face lucrare duhovniceasca intru sine, , cand se nevoieste, atunci este iluminat de Dumnezeu. Are iluminare dumnezeiasca, experiente dumnezeiesti, iar nu ganduri personale. […] Ochii trupesti sunt doi, pe cand ochii duhovniceti sunt multi. Cei care se indeparteaza de Hristos, se lipsesc de iluminarea dumnezeiasca pentru ca parasind locul insorit, ca niste neghiobi, merg in cel lipsit de soare. Asadar, este firesc sa fie raciti si bolnavi duhovniceste. Daca omul nu se va curati, daca nu vine iluminarea dumnezeiasca, oricat de corecta ar fi cunoasterea cealalta, ea nu este decat un rationalism si nimic mai mult.
[…]
Cel care isi toceste mereu mintea cu cunostinte si traieste departe de Dumnezeu, in cele din urma isi face mintea sabie cu doua taisuri; cu o parte se injunghie incet-incet, iar cu cealalata ii taie pe oameni cu solutiile sale care sunt exclusiv omenesti si rationale. Atunci cand dcunoastera omeneasca se va sfinti, ea va deveni dumnezeiasca si va putea ajuta. Alfel, ea este o rezolvare omeneasca, mentala, este o logica lumeasca. Aceasta e lumea de astazi. Toate lucrurile sunt privite printr-o logica seaca. Iar aceasta logica este o catastrofa.
[…]
Cand omul se va smeri si se va lumina, atunci se va sfinti si mintea lui dimpreuna cu puterea ratiunii, in timp ce, inainte de a se sfinti, lucrarea mintii este trupeasca. Daca cineva, fara carte fiind, incearca in mod egoist sa explice dogmele, sa citeasca Apocalipsa, pe Sfintii Parinti etc., se intuneca si, in cele din urma, ajunge la necredinta. Il paraseste Harul lui Dumnezeu, pentru ca a incercat sa faca aceasta cu egoism. Vedeti, smerenia ajuta in toate! Ea da puterea. Lucrurl cel mai intelept pe care il voi gnadi, solutia cea mai inteleapta pe care o voi afla, sunt cea mai mare neghiobie atunci cand au in ele egoismul, in timp ce smerenia este adevarata intelepciune. De aceea, nevointa trebuie facuta cu marime de suflet si cu multa smerenie. Altminteri, in loc sa foloseasca, are urmari potrivnice. Mintea se intunca si dupa aceea un astfel de om ajunge sa spuna hule, fiindca a inceput cu iubire de sine sa faca un lucru care este mai presus de puterile sale. Daca pe unul cu stiinta de carte, atunci cand incepe sa explice dogmele, il paste prijmejdia de a se vatama, cu atat mai mult pe unul fara carte, care vrea sa patrunda inlauntrul duhului patristic fara sa aiba o viata duhovniceasca. Caci unul care are putin asezare duhovniceasca nu ar face aceasta, ci ar spune: Daca imi va trebui ceva, Dumnezeu ma va lumina. Sa pun deocamdata in lucrare cele pe care le inteleg. Sunt atat de multe!”

– Adica, Parinte, cand cineva interpreteaa gresit Evanghelia, inseamna ca nu are smerenie si evlavie?
– Da, pentru ca atunci cand lipseste smerenia, erminiile ce le face sunt ale mintii, ale ratiunii si sunt lipsite de iluminarea dumnezeiasca.
– Iar cand nu intelege ceva, este mai bine sa o lase pentru mai tarziu?
– Da, si sa spuna “Spune ceva frumos, dar eu nu inteleg”. Si eu am facut asa. Cand eram mic si citeam Evanghelia, daca nu intelegeam ceva, nu incercam s-o explic, ci cugetam: “Zice ceva interesant, dar eu nu inteleg”. Dupa aceea vedeam ca atunci cand trebuia, tac! venea explicatia. Dar si atunci spuneam: “Sa intreb si pe altcineva cum se explica aceasta” Si era exact asa cum o intelegeam eu. Pentru ca este obraznicie sa incerce cineva sa interpreteze Evanghelia dupa mintea lui, mai ales atunci cand nu intelege. De aceea atunci cand citit, sanu le explicati cu mintea, ci sa aveti ganduri bune, pana ce va veni iluminarea dumnezeiasca a discernamanutlui, i atunci explicatia va veni de la sine.
– Atunci cand omul dobandeste o asezare duhonviceasca mai bna, oate intelege ceva mai profund?
– Nu intelege mai profund, ci numai in parte, caci sensurile dumnezeiesti sunt nenumarate. Pe unele le poate intelege acum, iar pe altele mai tarziu. Unul poate sa citeasca intruna, sa invete multe, dar sa nu poata intra deloc in noima Evangheliei. Altul se poate sa nu citeasca mult, dar sa aiba smerenie, duh de nevointa, si pentru aceasta il lumineaza Dumnezeu, ajutandu-l sa prinda intelesurile adanci.

Cam asa stau lucrurile cu cele pe care le judecam prin prisma exclusiv a propriei judecati, desi trebuie sa recunoastem ca uneori chiar ne lipseste intelepciunea de a judeca corect si de a intelege pe deplin unele lucruri, mai ales cele ce tin de viata spirituala, intrucat de cele mai multe ori acestea ne depasesc daca noi nu ne straduim sa facem o minima nevointa, sa traim dupa poruncile lui Dumnezeu. Cunoastera devine in acest caz, una superficiala, pt ca una este sa pui in practica si altceva este o cunoastere doar la nivel teoretic, uneori pana nu practici nu poti intelege niste aspecte.

Referitor la reincarnare, pentru majoritatea sa zicem ca este bine sa nu existe. Sfintii parinti care au hotarat sa fie scoasa, sa fie negata au considerat ca omul e bine sa faca totul sa se mantuiasca intr-o singura viata. Pentru ca sunt multi care intrepreteaza gresit reincarnarea si isi spun “lasa ca viata asta fac ce vrea muschiul meu… in viitoarea mai vedem”. Sunt aceiasi care isi spun din pacate ca au ei timp sa se mantuiasca… cand ajung la pensie.

Reincarnarea este o teorie mincinoasa, preluata din hinduism (religia aceea in care unii se inchina la animale si “zeitati”). Ea nu a disparut tarziu, in crestinism si in Noul Testament ea nici nu a existat. Este o minciuna ca ar fi fost scoasa vreo referire la reincarnare din Scriptura, asta este ceea ce sustin unii care nu sunt crestini ortodocsi, ci de alte credinte. N-ar trebui sa luam de bune tot ce spune unul si altul. Iar daca omul ar mai fi avut o alta sansa la mantuire, Dumnezeu nu ar fi trimis pe Fiul sau sa patimeasca pentru noi, nu-i asa? Omul prin sine insasusi nu se poate mantui, si nu exista o alta cale de mantuire (precum karma/reincarnarea), asa cum reiese dealtfel din Cuvantul Domnului din Evanghelie.

” Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal Meu decat prin Mine.”
(Ioan 14:6)

Deci Hristos este Calea (nu spune o cale, ci Calea, subliniind prin acesta faptul ca El este unica cale), si mai mult ne spune ca nimeni nu poate ajunge la Tatal decat prin El. Si atunci ce rost are sa cochetam cu aceasta teorie a reincarnarii – care apartine unor idolatri inchinatori la zei, precum hinduistii si budistii. De altfel, ei incalca primele doua porunci a lui Dumnezeu, care sunt:
“1. Eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.
2. Sa nu-ti faci chip cioplit, nici alta asemanare, nici sa te inchini lor.

Spunea foarte bine parintele Arsenie Boca despre reincarnare:

“Reîncarnarea (indiană) se referă la oameni – şi deosebirea între om şi înger este o deosebire de natură, nu numai de desăvârşire. Deci oamenii, forţaţi de karma, trebuie să se renască în vieţi succesive, să-şi ispăşească fără să ştie vinovăţiile din vieţile trecute, până când încercând să se dezlipească de dorinţa vieţii nu mai contractează legături care să-i reclame la ispăşire. Purificarea aceaste se face automat şi necesită perioade de zeci de mii de ani.
Dacă doctrina aceasta ar exprima adevărul, toată iconomia, mântuirii omului descoperită nouă prin Iisus Hristos, ar fi inutilă. Mântuirea ar fi automată, iar venirea lui Iisus n-ar mai fi avut rost.
Dar fiindcă a venit Iisus şi a pus cu adevărat problema măntuirii omului, reîncarnarea, deci mântuirea automată, nu are nici o bază în Revelaţie. O mai spune şi Sfântul Pavel: „Este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecaţi” (Evrei 9, 27). Deci nu este rânduit să fie vieţi şi morţi succesive.”

Deci vezi ce spune Sf. Apostol Pavel, ca este randuit oamenilor o singura data sa moara. O sa fac curand un articol, si o sa preiau niste materiale care ofera argumentatii foarte bune impotriva existentei reincarnarii.

Reincarnarea a disparut relativ tarziu.

Iarasi, ai preluat din auzite niste idei, pe care ti le-ai insusit, fara sa… cercetezi tu insuti (apropo de ‘crede si nu cerceta’!). Dovezi ai pt aceasta afirmatie? Ma refer la referinte si lucrari istorice concrete, nu la afirmatii scoase din burta de unii din zilele noastre. Cand insasi Sfantul Apostol Pavel sustine contrariul, si nicio lucrare a vreunui scriitor crestin din primele secole nu sustine acest lucru? Prea usor ‘punem botul’ la afirmatii fara acoperire, nedovedite si ne lasam manipulati.

Am cautat in Evanghelii sa vad unde spune Isus ca exista / nu exista. (Nu astepta sa fie scris “nu exista/exista reincarnare”) Personal am gasit ceva referire. Diferita de cele in care se vorbste despre Sf. Ilie. Daca imi poti indica unde este mentionata vreuna din afirmatii iti multumesc antiicipat.

Nu stiu la care afirmatii te referi. Si, sa presupunem ca Apostolii ar fi avut nedumeriri si unele intrebari ale lor ar lasa loc de interpretari (ca ar fi crezut in reincarnare, desi credinta lor iudaica nu facea referire la asa ceva), asta nu ne spune nimic, pentru ca ce este mai important, cuvintele Domnului arata cu totul altceva, faptul ca nimeni nu poate intra in Imparatia Cerurilor fara El si fara sa faca pocainta (“Pocaiti-va, caci s-a apropiat Imparatia Cerurilor”), ori in conceptia reincarnarii provenita de la cei care se inchina la idoli, conceptul pocaintei nu exista, asa cum nu exista conceptia milei si compasiunii. Totul, spun ei are un rost, exista karma si cei care sufera si o duc rau nu trebuie ajutati pt ca, dupa ei, exista legea karmica pe care trebuie sa o ispaseasca si singura cale este suferinta. Ei nu se roaga lui Dumnezeu pentru ca sa li se ierte pacatele, ci accepta suferinta ca si consecinta a propriilor greseli. Pentru ei Dumnezeu este impersonal, nu exista o persoana a lui Dumnezeu, ori noi Mantuitorul ne-a aratat si ne-a spus cu totul altceva.
“Eu si Tatal una suntem” (Ev. Ioan 10:30), iar in Geneza spune “Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră” (Geneza 1:26). Credinta hindusilor si a budistilor este cu totul alta, si e gresit sa preluam conceptiile lor, cand ei au o idei cu totul diferite despre lume si despre Dumnezeu, cu atat mai mult cu cat sunt pagani si se inchina la idoli (adica la demoni, caci idolii sunt demoni, iar asta stim din Psalmi, care sunt inspirati de Duhul Sfant), ceea ce Dumnezeu a interzis. Daca se inchina la demoni, de cine oare sunt inspirati, cand se refera la reincarnare, nu de acestia? Deci, de ce am prelua, ca si crestini, o credinta pagana care contrazice Cuvantul Domnului?! Oamenii au fost inrobiti de cel rau, prin pacatul neascultarii al lui Adam si Eva, mostenind blestemul acestora, si fara rascumpararea pacatelor de catre Hristos (cel care nu avea acest pacat asupra Sa) nu se puteau elibera de pacate. Se cunoaste ca pana la Invierea Domnului niciun om nu putea intra in Rai, chiar si dreptii Vechiului Testament, din cauza acelui pacat mostenit prin nastere. Venirea Mantuitorului era necesara pentru ca omul sa poata avea sansa mantuirii. In plus, fiind robit de pacat omul nu se poate mantui decat prin Hristos, prin iertarea pacatelor lor care le este data de El la Taina Sfintei Spovedanii, caci preotul doar rosteste rugaciunea de iertare catre Dumnezeu, dar Domnul este Cel care ne daruieste iertarea (pentru pocainta noastra si reunoasterea greselilor). Si ne si spune Hristos: “caci fara Mine nu puteti face nimic” (Ioan 15:5), intrucat pacatul inrobeste, iar omul daca nu este eliberat din robia celui rau nu are puterea sa se elibereze singur, va cadea din nou in pacat intr-un fel sau altul.

Inca un lucru, multe se inteleg mult mai bine si ies din zona aia metaforica in care iti sunt expuse si nu pricepi mare lucru din ele.

Si care ar fi acele lucruri din care nu s-ar pricepe mare lucru, fara teoria reincarnarii?

Insa, pentru a nu se ajunge la astea Biserica ar fi util sa isi mai adapteze limbajul zilelor noastre, sa mai expuna din taine celor care doresc sa stie.

Limbajul este bine ca difera de limbajul de astazi (care, cel de lemn, cel politic corect, cel de mahala?), sunt unii termeni care nu au corespondent in limajul de zi cu zi, cum ar fi sa gasim un echivalent pt “duhovnicesc” si alte cuvinte specifice Bisericii? Se intelege foarte bine, mai ales daca citim una sau doua lucrari ortodoxe, nu e nimic complicat. Lumea e in cadere libera dpv spiritual, priveste in jur si vezi cat de mult au decazut oamenii, de ce ma adapta limbajul care se refera la viata spirituala la cel lumesc? Sunt doua lumi diferite, lumescul este opus Bisericii, caci ea trebuie sa fie oricum, numai lumeasca nu (prin lumesc intelegem opusul spiritualului). Cat priveste expunerea tainelor, asta dezvaluie ca nu ai citit in viata ta vreo lucrare ortodoxa si ca habar nu ai despre Biserica. Daca tot cauti “elemente de puzzle”, cauta macar in primul rand unde trebuie, unde chiar gasesti raspunsuri, citeste lucrari ale Sfintilor Parinti, sunt si unii contemporani, pe care ii poti intelege usor, dar nu pretinde ca Biserica nu te ajuta sa intelegi si ca esti nevoit sa cauti in alta parte, cand tu nu ti-ai facut minima datorie de a citi vreo lucrare ortodoxa. Poti incepe cu Cuviosul Paisie Aghioritul sau cu Parintele Serafim Rose, care a trait in SUA pana nu demult (spre ex. ti-ar fi util sa citesti, si chiar e interesanta, lucrarea sa: “Ortodoxia si religia viitorului”. Dar ca sa revin, TAINELE SUNT ALE LUI DUMNEZEU, nu ale clericilor, ei nu fac decat sa citeasca rugaciuni dar lucrarea lui Dumnezeu are loc prin vointa Lui, de aceea li se spune Taine. Hristos a dat aceasta putere Apostolilor Sai, si mai departe, prin acestia, episcopilor si preotilor hirotoniti de acestia, pana in zilele noastre:

“Si Iisus le-a zis iarasi: Pace voua! Precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi.
zicand acestea, a suflat asupra lor si le-a zis: Luati Duh Sfant;
Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute.” (Ioan 20:21-23)

De asemenea, Mantuitorul a spus:

“Cel ce va asculta pe voi pe Mine Ma asculta, si cel ce se leapada de voi se leapada de Mine; iar cine se leapada de Mine se leapada de Cel ce M-a trimis pe Mine.” (Luca 10:16)

Iar Sf. Apostol Pavel spune:
“Asa să ne socotească pe noi fiecare om: ca slujitori ai lui Hristos si ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu” (1 Cor. IV, 1).

Daca omul ar fi invatat sa inteleaga Adevarul, sa se apropie de Dumnezeu, sa nu mai simta ca la biserica se merge ca sa nu ii dea Dumnezeu peste degetele daca nu o face, daca ar fi invatat sa se roage (ca acum a ajuns sa zica cum spunea decebal citand: “Nu oricine Imi zice: Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu Celui din ceruri.” (Matei 7:21)”) nu ar mai fi nevoit sa caute elementele lipsa din puzzle. Si nu ar mai umbla dupa alte surse de cunoastere.

Insasi faptul ca tu consideri ca mergi la biserica pt a nu fi pedepsit, arata ca judeci gresit lucrurile. Omul vine la biserica pentru a primi ajutorul lui Dumnezeu si pentru a-L cinsti, din recunostinta, nu de frica de pedeapsa. Cei care cauta elemente lipsa din puzzle sunt cei care nu au citit nici scrieri ale Sfintilor Parinti, nici vietile sfintilor pt a intelege, nici nu prea au mers la biserica. Caci nu foloseste gasirea rationala a unor raspunsuri cat trairea cu Dumnezeu. Pe Dumnezeu il gasesti in primul rand cu inima, iar Harul Sau se daruieste celor smeriti si care Il cauta cu sinceritate, si acesta lumineaza pe om in privinta acelor lucruri pe care omul nu le intelege. La Sfanta Taina a Impartasaniei, cu Trupul si Sangele Domnului, omul primeste pe Dumnezeu in inima lui. Cel care inca mai cauta elemente lipsa din puzzle, nu experimentat aceasta, caci daca ar fi facut-o, nu ar mai fi avut nevoie de alta cunoastere, ci sa aibe pe Dumnezeu in inima lui ar fi fost de ajuns. Aceasta este implinirea sufleteasca adevarata, dealtfel cand ai aceasta bucurie in inima, nu mai ai nevoie de nimic, caci ai aceasta incredintare interioara ca El este “Calea, Adevarul si Viata”.

Problema e ca daca se adopta politica mai sus enuntata barierele cunoasterii vor cadea si nu va mai fi posibila dirijarea maselor.

Daca tu consideri ca Biserica dirijeaza masele (n sens negativ), ignorand faptul ca Dumnezeu a instituit Biserica Sa, despre care a spus ca “portile iadului nu o vor birui” (da, pt dirijarea maselor, dar nu in scopul pacalirii si supunerii maselor, asa cum cred unii, ci pentru a sluji acestora spre mantuirea lor), atunci nu mai am nimic de zis. Mantuitorul insa a lasat puterea de propavaduire si slujire Apostolilor, episcopilor si celor hirotoniti in Biserica ca preoti, atunci cand le-a poruncit:

“Mergând, învătati toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh, învătându-i să păzească toate câte v-am poruncit voua” (Matei 28:19,20)

Cine se opune ca Biserica sa nu mai fie institutie de mijlocire a Cuvantului lui Dumnezeu, nu face altceva decat sa se opuna Voii lui Dumnezeu. Biserica de altfel a luat fiinta la cincizecime (a 50-a zi de la Invierea Domnului), cand Duhul Sfant S-a pogorat peste Sfintii Apostoli si aceia au putut vorbi si in alte limbi, zi in care s-au crestinat primii crestini (trei mii de oameni). Si nu au fost doar predici goale, ci aveau loc minuni mari in Biserica, dar daca nu citim despre acestea, ajungem sa ne punem asemenea intrebari despre asa-zisele bariere ale cunoasterii si despre “dirijarea oamenilor”.

Concluzie: Cu sau fara reincarnare (e irelevant) daca faci ce trebuie, daca inveti sa te rogi, sa iubesti neconditionat, sa nu judeci, daca ceri ajutor (spre cresterea spirituala) spre a servi Domnului, tot acolo ajungi. In rest, Faca-se Voia Domnului spre binele nostru si al intregii Creatii!

Nu e irelevant, conteaza foarte mult DREAPTA CREDINTA, precum ne spun Sfintii, nu exista mantuire fara dreapta credinta. Daca crezi in zei, in Buddha, in orice altceva, nu te poti mantui. Cugeta mai bine la cuvintele acestea pe care ni le-a lasat Mantuitorul:

“Adevarat, adevarat zic voua: Cel ce crede in Mine are viata vesnica.”
“Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu are viata vesnica, si Eu il voi invia in ziua cea de apoi.” (Ev. Ioan 6:54)

“44. Iar Iisus a strigat si a zis: Cel ce crede in Mine nu crede in Mine, ci in Cel ce M-a trimis pe Mine.
45. Si cel ce Ma vede pe Mine vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine.
46. Eu, Lumina am venit in lume, ca tot cel ce crede in Mine sa nu ramana intuneric.
47. Si daca aude cineva cuvintele Mele si nu le pazeste, nu Eu il judec; caci n-am venit ca sa judec lumea ci ca sa mantuiesc lumea.
48. Cine Ma nesocoteste pe Mine si nu primeste cuvintele Mele are judecator ca sa-l judece: cuvantul pe care l-am spus acela il va judeca in ziua cea de apoi.
49. Pentru ca Eu n-am vorbit de la Mine, ci Tatal care M-a trimis, Acesta Mi-a dat porunca ce sa spun si ce sa vorbesc.
50. Si stiu ca porunca Lui este viata vesnica. Deci cele ce vorbesc Eu, precum Mi-a spus Mie Tatal, asa vorbesc.”
(Ev. Ioan cap.12)

Si Sfantul Apostol Ioan ne spune:

“1. Iubitilor, nu dati crezare oricarui duh, ci cercati duhurile daca sunt de la Dumnezeu, fiindca multi prooroci mincinosi au iesit in lume.
2. In aceasta sa cunoasteti duhul lui Dumnezeu: orice duh care marturiseste ca Iisus Hristos a venit in trup, este de la Dumnezeu.
3. Si orice duh, care nu marturiseste pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist, despre care ati auzit ca vine si acum este chiar in lume.
[…]
9. Intru aceasta s-a aratat dragostea lui Dumnezeu catre noi, ca pe Fiul Sau cel Unul Nascut L-a trimis Dumnezeu in lume, ca prin El viata sa avem.
10. In aceasta este dragostea, nu fiindca noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindca El ne-a iubit pe noi si a trimis pe Fiul Sau jertfa de ispasire pentru pacatele noastre.”

Fara dezlegare de pacate, nu ti se iarta pacatele, iar aceasta este lasat de Mantuitor sa se faca prin preotii Sai, prin Taina Spovedaniei, si iarasi, spune clar Domnul, cine nu va bea Sangele Sau si nu va manca Trupul Sau nu va avea viata vesnica, deci este necesar sa ne impartasim in Biserica (prin lucrarea lui Dumnezeu, in timpul Sfintei Liturghii, painea si vinul se prefac in Trupul si Sangele Domnului, asa ne-a fost lasat de El de la Cina cea de Taina), asadar nu putem sa ne mantuim fara Biserica.
Doamne, ajuta!

Unii sunt de parere ca asa este bine. Parerea mea este ca nu trebuie interpretat strict literar. Pentru ca a cerceta nu inseamna neaparat sa pui la indoiala, prin studiu atent iti poti intari credinta.

Referitor la reincarnare, pentru majoritatea sa zicem ca este bine sa nu existe. Sfintii parinti care au hotarat sa fie scoasa, sa fie negata au considerat ca omul e bine sa faca totul sa se mantuiasca intr-o singura viata. Pentru ca sunt multi care intrepreteaza gresit reincarnarea si isi spun “lasa ca viata asta fac ce vrea muschiul meu… in viitoarea mai vedem”. Sunt aceiasi care isi spun din pacate ca au ei timp sa se mantuiasca… cand ajung la pensie.
Reincarnarea a disparut relativ tarziu.
Am cautat in Evanghelii sa vad unde spune Isus ca exista / nu exista. (Nu astepta sa fie scris “nu exista/exista reincarnare”) Personal am gasit ceva referire. Diferita de cele in care se vorbste despre Sf. Ilie. Daca imi poti indica unde este mentionata vreuna din afirmatii iti multumesc antiicipat.
Inca un lucru, multe se inteleg mult mai bine si ies din zona aia metaforica in care iti sunt expuse si nu pricepi mare lucru din ele.
Eu unul, satul fiind de predicile sforaitoare ale unor preoti in care se vorbeste mult, din pct de vedere literar si mai putin sufletesc, in care spun multe insa nu patrund cuvintele evangheliilor, mi-au fost folositoare cautarile paralele. Nu le recomand ca pot fi periculoase si daca nu are cine sa te ajute te poti frige grav. Insa, pentru a nu se ajunge la astea Biserica ar fi util sa isi mai adapteze limbajul zilelor noastre, sa mai expuna din taine celor care doresc sa stie.
Daca omul ar fi invatat sa inteleaga Adevarul, sa se apropie de Dumnezeu, sa nu mai simta ca la biserica se merge ca sa nu ii dea Dumnezeu peste degetele daca nu o face, daca ar fi invatat sa se roage (ca acum a ajuns sa zica cum spunea decebal citand: “Nu oricine Imi zice: Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu Celui din ceruri.” (Matei 7:21)”) nu ar mai fi nevoit sa caute elementele lipsa din puzzle. Si nu ar mai umbla dupa alte surse de cunoastere.
Problema e ca daca se adopta politica mai sus enuntata barierele cunoasterii vor cadea si nu va mai fi posibila dirijarea maselor.

Concluzie: Cu sau fara reincarnare (e irelevant) daca faci ce trebuie, daca inveti sa te rogi, sa iubesti neconditionat, sa nu judeci, daca ceri ajutor (spre cresterea spirituala) spre a servi Domnului, tot acolo ajungi. In rest, Faca-se Voia Domnului spre binele nostru si al intregii Creatii!

“Nu oricine Imi zice: Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu Celui din ceruri.” (Matei 7:21)”

Aici aveti perfecta dreptate.

Nu este o inversunare impotriva ortodoxiei, este o inversunare (intr-adevar) impotriva acelor ortodocsi multi la numar care “se bat cu caramida in piept” despre ortodoxia lor, dar cand privesti adevarata realitate vezi in jurul tau ortodocsi plini de invidie, oameni care se lasa cumparati cu un mic si o bere, corupti, hoti, si ceea ce e mai grav oameni care nu au cultul muncii,oameni care iubesc spaga, oameni care sustin spaga.
Oameni care nu stiu ce este toleranta, care nu accepta o parere diferita de a lor.
Aceasta este adevarata realitate a ortodocsilor.
Numarul ortodocsilor de valoare este infim.
Asta este Romania , o tara ortodoxa, dar care doar se lauda cu ortodoxia ei.

Da, dar dvs. nu intelegeti un lucru: acei oameni care sunt precum spuneti (invidiosi, hoti, corupti, etc) sunt doar botezati ortodox. A fi cu adevarat ortodox, inseamna sa duci o viata ortodoxa, inseamna sa cultivi virtutiile crestine (bunatatea, smerenia, iubirea de aproapele, marinimia, etc.), sa te straduiesti sa traiesti dupa poruncile lui Dumnezeu, asta inseamna sa fii ortodox. Nu cei care se dau ortodocsi sunt ortodocsi, ci cei care traiesc ortodox. Ne-a spus Hristos:

“Nu oricine Imi zice: Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu Celui din ceruri.” (Matei 7:21)

Cat priveste numarul ortodocsilor adevarati ca ar fi infim, poate nu chiar infim, dar intr-adevar, este destul de mic. Dar nu e de mirare, caci stim din ce scrie Sfanta Evanghelie:

“Intrati prin poarta cea stramta, ca larga este poarta si lata este calea care duce la pieire si multi sunt cei care o afla.
Si stramta este poarta si ingusta este calea care duce la viata si putini sunt care o afla.” (Matei 7:13-14)

sau

“Nu te teme, turma mica, pentru ca Tatal vostru a binevoit sa va dea voua imparatia.” (Luca 12:32)

Spune deci “turma mica”, nu una mare… sau “multi sunt chemati, dar putini alesi”.

Romania se lauda cu ortodoxia ei, nu pentru ca romanii ar fi mai virtuosi ca altii, ci pentru ca in ortodoxie se manifesta plinatatea Harului lui Dumnezeu, ortodoxia este cea mai veche credinta cresina, propavaduita de insasi Sfintii Apostoli. Iar catolicii si alte culte au adus modificari si au schimbat dogmele si practicile de cult. Asadar ne laudam cu credinta noastra pentru ca este credinta cea mai aproape de Hristos.

Si sunt si destui preoti care fac greseli, unele mari, intr-adevar, smintind astfel pe oameni, dar ii va judeca Dumnezeu. Insa preotii, ca sa stiti, sunt oamenii cei mai ispititi de diavol, este o ‘meserie’ foarte grea. Noi vedem doar cele de dinafara, dar sfintii, care aveau darul vederii in duh, puteau vedea cate incercari vin asupra unui preot, caci preotul prin Slujbele pe care le face, si mai ales slujba Moliftelor, prin care alunga duhurile necurate din casa si de la oameni, atrag mania celui rau care ii lupta foarte tare prin alti oameni. Daca nu sunt smeriti risca foarte usor sa cada in diverse patimi: iubirea de bani, de slava desarta, de galceava, etc. (caci smerenia alunga cel mai mult pe diavol), preotia asadar nu e deloc usoara. Avand in vedere toate acestea, poate veti avea si dvs. putin mai multa ingaduinta cu acestia…

Nici n-am vrut sa sugerez ca oamenii de stiinta respectivi erau ortodocsi, ideea era doar aceea ca si oamenii de stiinta cred in existenta unui Creator.

In schimb dumneavoastra induceti ideea ca doar angajatii Bisericii (doar ortodoxe) cunosc adevarul, iar noi ceilalti suntem mai putin inteligenti si nu am sti ce este drept sau stramb.

Nu. Eu nu induc nimic, nu sunt (doar) ideile mele. Despre ce angajati vorbiti? Din Biserica fac parte toti credinciosii, laici, clerici, monahi. Nu are a face cu inteligenta, caci intelepciunea acestei lumi este nebunie inaintea lui Dumnezeu. Logica duhovniceasca difera de cea lumeasca, iar Adevarul este unul singur. Spre deosebire de ortodoxie, cultele aparute ulterior, dupa ce s-au separat de Biserica ortodoxa (cea Una, aceeasi cu cea din vechime, care dateaza din timpul Sfintilor Apostoli) au adus mai multe modificari, noutati, au schimbat adevarul de credinta, incepand cu erezia Filique, iar aceasta i-a indepartat de adevar, de credinta propavaduita de Sfintii Apostoli, care erau in mod firesc in adevar, caci L-au cunoscut personal pe Hristos. Spre exemplu, erezia filique, contrazice ce scrie in Sf. Evaghelie.

In fine, in ortodoxie, credinciosii simt prezenta lui Dumnezeu in biserica si in inima lor, au aceasta incredintare interioara, a faptului ca slujesc in Adevar. Plinatatea Harului se afla doar in Biserica Ortodoxa, cultele ulterioare au pierdut din acest Har, protestantii, de ex., au renuntat la slujbele bisericesti, prin care se manifesta Harul lui Dumnezeu. Cei care au venit la ortodoxie de la protestati si alte culte, au marturisit ca au simtit diferenta si abia atunci s-au simtit ca si cum s-ar fi intors ‘acasa’, in Biserica adevarata.

Acei conducatori catolici nu reprezentau oare o Biserica crestina si chiar una cu cel mai mare numar de credinciosi?

Da, dar s-au preocupat prea mult de cele lumesti, au modificat pana si slujbele bisericesti, Crezul, dogmele, din dorinta de a fi diferiti de Biserica Rasariteana din Bizant, si-au creat pana si un stat cautand sa domine chiar politic prin influenta lor. Atunci cand modifici un Adevar, nu ai cum sa mai ramai in Adevar, caci un adevar modificat devine un neadevar. De ce trebuiau sa modifice ce au consfintit Sfintii Parinti, cu viata sfanta, din primele secole crestine? Atunci a fost cea mai autentica viata crestina, cele mai multe minuni atunci s-au intamplat, primele secole au dat cei mai multi sfinti. Pentru ce sa vii sa modifici ce era bun inainte, decat din dorinta de a te separa cu orice pret (catolicii s-au rupt de ortodocsi, ei au aruncat anatema, nu invers), din aroganta unei parute superioritati?

Prin afirmatia cum ca:”Oamenii de stiinta nu au suferit de pe urma Bisericii (cum intr-un mod superficial se crede), ci de pe urma unor deciziilor (gresite) ale conducatorilor catolici…”deci, sustineti ca ei erau doar niste conducatori nu reprezentau nimic.

Cum nu reprezentau nimic? Ei au fost alesi ca reprezentanti ai cultului catolic, si au impus niste decizii care s-au dovedit a fi foarte gresite, cauzand multa suferinta.

La fel putem spune si despre conducatorii ortodocsi, ca sunt doar niste conducatori nu reprezinta Biserica.
Sau poate conducatorii ortodocsi sunt niste sfinti?

Toti suntem oameni, inclusiv cei pusi in functie pt administrarea Bisericii pot gresi, au facut greseli si patriarhii ortodocsi, nu doar papii catolici… Ortodoxia nu are conducator, precum catolicii au pe papa, capul Bisericii ortodoxe este Hristos, la catolici este Papa. Patriarhii ortodocsi sunt doar niste administratori, fara pretentii de infailibilitate precum Papa, prin dogma lor numita infailibilitatea Papei, prin care Papa nu poate gresi niciodata pt ca e fara de greseala. O erezie, intrucat nu exista om fara greseala si o aroganta in acelasi timp. Sfintii sunt smeriti, nu au pretentii de infailibilitate. Si mai vorbiti de pretentia ortodocsile de a detine adevarul… Catolicii au declarat ca ei sunt unica Biserica adevarata.
http://www.adevarul.ro/actualitate/Papa-Benedict-Biserica-Catolica-Crestinatatii_0_39597527.html

Asadar, de ce aceasta inversunare pe ortodocsi? In fond, asta este credinta, nu poti crede intr-o minciuna, ci doar in ce crezi ca este adevarat. Altfel, ne-am muta cu totii la alte religii, daca nu am fi convinsi ca propria credinta este cea mai apropiata de adevar.

” Catolicii s-au separat de Biserica la marea schisma din 1054 …” Deci catolici nu sunt Biserica crestina, poate doar o secta.

N-am spus ca sunt secta, doar ca s-au abatut de la adevar prin ambitia unor Papi dornici de putere si de influenta politica, si din dorinta de separare de Rasarit. Si-au creat propria lor credinta, au vurt sa faca modificari, dar ori Adevarul este unul singur, si acum doua milenii si peste doua milenii, nu are nevoie de modificari.

Prin afirmatia cum ca:”Oamenii de stiinta nu au suferit de pe urma Bisericii (cum intr-un mod superficial se crede), ci de pe urma unor deciziilor (gresite) ale conducatorilor catolici…”deci, sustineti ca ei erau doar niste conducatori nu reprezentau nimic.
La fel putem spune si despre conducatorii ortodocsi, ca sunt doar niste conducatori nu reprezinta Biserica.
Sau poate conducatorii ortodocsi sunt niste sfinti?

” Catolicii s-au separat de Biserica la marea schisma din 1054 …” Deci catolici nu sunt Biserica crestina, poate doar o secta.
Asta se intelege din afirmatia pe care o faceti.
Cam atat am avut de comentat ,acesta fiind ultimul comentariu.