Predica la Inaltarea Sfintei Cruci – Par. Ilie Cleopa

14 Sep 2016

Inaltarea-Sf-CruciMintuieste, Doamne, poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta; biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste si cu Crucea Ta pazeste pe poporul Tau (Troparul praznicului)

Iubiti credinciosi,

Pentru a vorbi mai deslusit despre praznicul Inaltarii Sfintei Cruci, la care ne-am invrednicit a ajunge, este bine sa incepem cu un istoric mai vechi si sa aducem in mijloc marturii mai de mult, ca sa ne putem da seama cind a inceput si cum a ajuns la noi praznicul acesta.

Ati vazut griul cind de-abia il bate vintul, cind este doar de o palma de la pamint sau cind este aproape sa dea in spic? Atunci veti vedea o taina mare. In firul acela de iarba gasesti toata asezarea griului foarte amanuntit, caci foarte mic se arata inauntru si spicul si boabele si toate celelalte. La fel si porumbul, cind abia ii da spicul si boabele si toate celelalte abia se urzesc, papusa aceea, care nici macar matase nu are, mai tirziu se va face mare, va face boabe si-si va arata toata frumusetea ei lasata de Dumnezeu.

Tot asa sint si cele lasate in dumnezeiestile Scripturi. Prealuminatele praznice, pe care le vedem astazi in Biserica Darului, n-au ajuns la noi deodata, desavirsite si preasfinte, cum le vedem astazi. Ci, ele au fost in Legea Veche abia in fasa, abia incoltite si in umbra. De aceea este nevoie sa vorbim despre umbra, despre fata si despre clipa cind ele de-abia se plamadeau, inainte de Legea Noua si chiar de Legea Veche.

Continuare »

Înălţarea Sfintei Cruci – Par. Sofian Boghiu

15 Sep 2014

Praznicul Înălţării Sfintei Cruci este una dintre cele mai însemnate sărbători creştine. Ea este asemănătoare cu Vinerea cea Mare – zi de mare durere pentru tot neamul creştinesc, pentru că este ziua răstignirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Dovadă că este aşa: în ziua Înălţării Sfintei Cruci vom auzi citindu-ni-se la Sfânta Liturghie Evanghelia din Vinerea cea Mare, în care ni se înfăţişează toată drama de pe Golgota. Vom auzi atunci strigătele pline de răutate ale duşmanilor săi: “Răstigneşte-L, răstigneşte-L!” (Marcu 15, 14). Vom auzi atunci pe Pilat rostind osânda la moarte a celui nevinovat; Îl vom însoţi pe Iisus cu gândul şi cu inima pe drumul greu al Crucii, urcând pe Golgota cu crucea grea în spate, pe El, Care S-a jertfit pentru păcatele noastre; Îl vom vedea răstignit între tâlhari pe Cel ce este cumpăna dreptaţii. După ce Îşi dă Duhul pe Cruce în mâinile Tatălui Său, vom vedea pe ostaşul roman împungându-I coasta cea dătătoare-de-viaţă, din care a izvorât atunci sânge şi apă şi din care izvorăşte mereu hrana Sfintei Împărtăşanii.

Rememorând la Înălţarea Sfintei Cruci toată jertfa dureroasă a Domnului adusă pe Sfânta Cruce, suntem îndemnaţi să înţelegem mai bine şi mai cu temei cât de însemnată este Sfânta Cruce şi cât de scumpă este pentru noi, creştinii, acest altar dumnezeiesc, care se redescoperă şi se înalţă cu cinste în ziua de 14 septembrie.

Continuare »

Inaltarea Sfintei Cruci (14 sept.)

14 Sep 2011

Istoria aflarii si inaltarii Sfintei Cruci


Împaratului Constantin cel Mare, înainte de victoria asupra lui Maxentiu, i s-a arătat pe cer chipul Sfintei Cruci, strălucind mai mult decât lumina soarelui şi pe acea cruce scria: “en touto nika – cu acest semn vei birui, sau prin acest semn vei învinge”, în limba latină: “in hoc signo vinces”. Atunci in loc de vechi simboluri romane de pe steagurile ostilor a aparut Crucea ca semn al biruintei si păcii. Constantin devine împărat al Imperiului roman de Apus, cu capitala la Roma. In anul 323 acelasi mare imparat crestin a biruit si pe imparatul păgan de răsarit, Liciniu, proclamandu-se impărat al intregului imperiu latin, cu capitala la Constantinopol.

Sfânta Elena, mama impăratului Constantin, s-a nascut in jurul anului 250 si se tragea din spita neamului traco-dac sau daco-roman, iar Constantiu Clor, sotul Sfintei Elena, era de origine romana din familie imparateasca. Primind botezul crestin de la Sfântul Silvestru episcopul Romei impreuna cu mama sa Elena, Sfântul Constantin cel Mare avea dorinta să afle Mormantul lui Hristos la Ierusalim si Crucea pe care a fost rastignit Domnul, caci dupa anul 71, Ierusalimul fiind ocupat de romani, toate locurile sfinte din Ierusalim au fost profanate si acoperite cu pamant ca sa nu se mai poata inchina crestinii.

După Edictul de la Milan (313) când s-a acordat libertatea religioasa tuturor crestinilor, Sfântul Împarat Constantin a trimis-o la Ierusalim pe mama sa – Sfânta Elena – să afle Mormantul Domnului si lemnul Sfintei Cruci.

Continuare »

visit tracker on tumblr