De citit si:

Cel ce vrea sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie (Matei 16, 24)

Iubiti credinciosi,

Astazi Biserica Ortodoxa face praznuirea Sfintei Cuvioase Maicii noastre Parascheva, care a stralucit in lume cu viata sa sfinta, faptele cele bune, fiind impodobita de Dumnezeu ocrotitoare a Moldovei. Pentru nevointa si petrecerea sa fara de prihana a binevoit Dumnezeu sa o proslaveasca pe pamint cu faceri de minuni si sa o puna ca o faclie mult luminoasa in sfesnicul Bisericii Sale spre a lumina pe toti si a fi rugatoare, ajutatoare si mingiiere tuturor celor ce alearga la dinsa cu credinta.

Sfinta Cuvioasa Maica noastra Parascheva s-a nascut in pamintul Traciei, aproape de cetatea Calicratia, intr-un sat ce se chema Epivat, din parinti macedo-romani dreptcredinciosi, care umblau neabatuti in toate poruncile lui Dumnezeu, impodobindu-si viata lor cu milostenii si cu faceri de bine. Parintii fericitei Parascheva au dat celor doi copii ai lor o crestere cu totul aleasa, deprinzindu-i dragostea de Dumnezeu si mila pentru oameni. Apoi parintii ei, trecind in cerestile locasuri, au lasat pe Parascheva mostenitoarea casei impreuna cu fratele sau Eftimie, care mai tirziu a fost Episcop al Maditiei si multe si preaslavite minuni a facut acolo, atit in viata sa, cit si dupa moarte.

Dupa moartea parintilor ei, fericita Parascheva a inceput o viata de aspra nevointa in rugaciune, post si milostenii, pasind pe calea cea sfinta care duce la imparatia lui Dumnezeu. Apoi, aprinzindu-se de rivna pentru cele ceresti nu a voit sa vietuiasca mai mult in lumea cea plina de tulburari. Deci, parasind toata grija paminteasca s-a dus la o manastire de calugarite din pustiul Iordanului si acolo petrecea viata ingereasca, urmind vazatorului de Dumnezeu Ilie si lui Ioan Botezatorul, mincind numai verdeturi si din acelea foarte putine. Apoi se chinuia de frig si de arsita si cauta cu ochii mintii sale numai la Cel ce poate a mintui de imputinarea sufletului pe cei smeriti cu inima. Dar cine va putea spune izvorul lacrimilor Cuvioasei Parascheva si suspinele ei cele neincetate? Sau ostenelile si privegherile de toata noaptea, ispitele de la diavoli si metaniile ei cine le va povesti, decit Unul Dumnezeu, care stie si vede toate?

Ea nu mai purta grija de cele pamintesti, ci numai de cele sufletesti si de ceasul judecatii ce va sa fie. Ca mireasa a lui Hristos neincetat se pregatea sa iasa intru intimpinarea mirelui iubit, zicind: “Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc si pe Tine Te cauta inima mea”. Apoi cugeta si la cuvintele din Cintarea Cintarilor: “Spune-mi mie pe cine l-a iubit sufletul meu?”; gindul ei era numai la cele de sus, adica, cum isi va impodobi candela sa si cum va iesi cu fecioarele cele intelepte intru intimpinarea Mirelui si va auzi glasul cel dulce al Lui si se va indulci de vederea frumusetii Lui. Alteori, pe cind se ruga, zicea: “Cind voi veni si ma voi arata inaintea fetei lui Dumnezeu?”

Asa vietuind ea in pustie, vicleanul diavol zavistuia bunatatile ei si se sirguia s-o infricoseze cu naluciri si aratari mincinoase. Dar Sfinta Parascheva, mireasa cea buna a lui Hristos, isi punea nadejdea sa spre Cel Preainalt si, facind rugaciuni cu lacrimi, se insemna cu semnul Sfintei Cruci si indata se risipeau toate cursele vrajmasului ca o pinza de paianjen.

Cu niste osteneli ca acestea si cu multe fapte bune impodobindu-si sufletul, Cuvioasa Parascheva s-a facut mireasa iubita a lui Hristos si camara de taina a Preasfintei Treimi, devenind astfel biserica a Dumnezeului Celui Viu, curata si neintinata de pacat.

Dupa cinci ani de nevointa in pustiul Iordanului, pe cind se ruga cu miinile inaltate spre cer dupa obiceiul sfintilor, a vazut pe ingerul Domnului in chip de tinar luminos, care i-a zis: “Lasa pustiul Iordanului si te intoarce in patria ta, pentru ca acolo ti se cuvine sa-ti dai trupul pamintului, iar sufletul tau sa treaca la cerestile locasuri!”

Deci, Cuvioasa, socotind puterea vedeniei si intelegind ca porunca este de la Dumnezeu, se bucura de moartea cea trupeasca, dar se intrista de parasirea pustiului, pentru ca nimic nu curateste asa de bine sufletul si nu-l aduce la chipul cei dintii, precum viata de pustie si linistea.

Lasind fara de voie pustiul, Cuvioasa Parascheva a venit in imparateasca cetate Constantinopol, s-a inchinat in Biserica Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu din Vlaherna, s-a impartasit cu Trupul si Singele lui Hristos, apoi s-a dus in patria sa Epivat, unde a petrecut doi ani de zile neschimbindu-si osteneala cea pustniceasca, adica postul, rugaciunea si privegherile de noapte. Sosind ziua mutarii sale catre Dumnezeu, s-a rugat cu multe lacrimi pentru sine, pentru Biserica, pentru sfintii slujitori, pentru sihastri, pentru cei bolnavi si pentru toata lumea, apoi si-a dat sufletul cu pace in miinile Domnului, iar trupul sau, dupa obiceiul crestinesc, s-a ingropat in pamint la un loc neinsemnat pe malul marii.

Mai tirziu, vrind Dumnezeu sa proslaveasca pe Cuvioasa Parascheva, i-a descoperit sfintele ei moaste intr-un chip minunat ca acesta: Era un sihastru stilpnic aproape de locul unde era ingropata Cuvioasa. Deci s-a intimplat ca a murit un corabier acolo, al carui trup mirosea greu. Oamenii au sapat o groapa sa ingroape trupul corabierului. Dar dupa rinduiala lui Dumnezeu au aflat trupul nestricat al Sfintei Parascheva zacind in pamint, si fiind oameni nepriceputi, au aruncat alaturi de moastele Cuvioasei trupul corabierului si, acoperindu-l cu pamint, s-au dus acasa.

Intr-o noapte, unul din acei oameni, anume Gheorghe, fiind iubitor de Hristos, pe cind se ruga lui Dumnezeu in casa sa, a adormit si a vazut in vedenie o imparateasa sezind pe scaun luminat si multime de ostasi stind imprejurul ei. Unul din acesti ostasi, luindu-l de mina, l-a ridicat de jos si i-a zis: “Gheorghe, pentru ce ati trecut cu vederea trupul Cuvioasei Parascheva si ati ingropat la un loc cu dinsul trupul cel necurat si stricat? Deci, scoateti-l din groapa si-l puneti la un loc ales, ca a voit Dumnezeu sa proslaveasca pe roaba sa pe pamint”. Asemenea si acea imparateasa in vesminte luminate i-a zis: “Degraba scotind moastele mele, la loc insemnat sa le puneti, pentru ca si eu am fost ca si voi si patria mea este Epivatul, unde voi acum locuiti!”

In aceeasi noapte, o femeie cinstita, anume Eufimia, a avut aceeasi vedenie. A doua zi au spus toate la oamenii cei dreptcredinciosi. Apoi au alergat cu luminari in miini la moastele Cuvioasei Parascheva, pe care aflindu-le in pamint intregi si binemirositoare ca o comoara de mult pret, le-au asezat cu mare bucurie in biserica Sfintilor Apostoli Petru si Pavel din satul Epivatului.

Dupa multa vreme, credinciosul imparat romano-bulgar Ioan Asan, auzind de minunile ce se faceau la moastele Cuvioasei Parascheva, a trimis pe mitropolitul Marcu cu multi episcopi si preoti si a adus cinstitele ei moaste in orasul Tirnovo, unde se tamaduiau numerosi bolnavi care veneau aici cu credinta. Dupa o vreme, cind turcii au cucerit o parte din Imperiul Bizantin, cu ingaduinta lui Dumnezeu, sultanul Baiazid da moastele Sfintei Parascheva lui Mircea cel Batrin, domnul Tarii Romanesti in anul 1393. Dar nu stau aici decit trei ani, ca miniindu-se turcii pe Mircea cel Batrin, dupa luptele de la Nicopole din 1396, au dat acest odor de mare pret cnezinei Anghelina care le-a dus la Belgrad, unde de asemenea se vindecau multi bolnavi. Si au stat moastele Cuvioasei Parascheva la sirbi, in Belgrad 124 de ani, din 1396 pina in 1520, cind sultanul Soliman le stramuta la Constantinopol. Sfintele moaste sint rascumparate apoi de la turci de Patriarhia din Constantinopol, unde stau 120 de ani.

In anul 1639, evlaviosul domn al Moldovei Vasile Lupu, terminind de zidit biserica Manastirii Sfintii Trei Ierarhi din Iasi, dorea sa impodobeasca ctitoria sa cu moastele unui sfint renumit spre mingiierea poporului nostru binecredincios. Deci, auzind Vasile Lupu de moastele Cuvioasei Parascheva si dorind sa le aduca la Iasi, i-a implinit Dumnezeu cererea astfel: Patriarhia din Constantinopol avea mari datorii catre sultan si neavind de unde plati, patriarhul Partenie a acceptat sa daruiasca moastele Sfintei Parascheva lui Vasile Lupu, cu conditia ca domnul Moldovei sa-i achite datoria de 300 de pungi de galbeni pe care o datora turcilor. Deci achitind toata datoria Patriarhiei din Constantinopol, a primit odorul cel de mult pret, adica moastele Sfintei Parascheva, aduse la Iasi cu mare alai si cinste la 13 iunie, 1641, de catre trei mitropoliti – Ioanichie al Iraclei, Partenie al Adrianopolei si Teofan al Paleopatariei.

In marginea Iasilor sfintele moaste, insotite de Vasile Lupu si Mitropolitul Varlaam al Moldovei, au fost intimpinate de un mare cortegiu de clerici, monahi si credinciosi cu faclii aprinse in miini si au fost asezate cu mare cinste in biserica Sfintii Trei Ierarhi. Din anul 1641 pina astazi se face praznuirea anuala, la 14 octombrie, a Sfintei Parascheva.

Moastele Cuvioasei Parascheva au stat in biserica Manastirii Sfintii Trei Ierarhi timp de 250 de ani, adica pina la 12 decembrie, 1888, cind au fost stramutate in noua catedrala mitropolitana unde se afla si astazi. Aceasta stramutare s-a facut in urma unei mari si infricosate minuni, pe care o aflam scrisa in Vietile Sfintilor si in Mineiul pe octombrie. Si iata ce scrie despre aceasta: Moastele Cuvioasei Parascheva se pastrau iarna in sala gotica a lui Vasile Lupu, unde era paraclisul manastirii. Iata insa ca din neglijenta sau si cu oarecare ingaduinta dumnezeiasca, in anul 1888, in noaptea de 26 spre 27 decembrie, paraclisierul a uitat o luminare aprinsa in sfesnicul de lemn de linga racla sfintei, dupa slujba de miezul noptii. Dupa un ceas sau doua, s-au aprins: sfesnicul, asternuturile, baldachinul si vesmintele.

Apoi insusi sicriul Cuvioasei Parascheva a fost cuprins de flacari. Totul era o vatra de jaratec. Din aceasta cauza s-au topit definitiv sicriul de aur, daruit de domnul Vasile Lupu si multe alte odoare de mare pret. Abia in zorii zilei a fost simtit focul. Un elev de la scoala ce functiona in curtea Manastirii Trei Ierarhi, a dat alarma. S-a adunat lumea, a venit si batrinul mitropolit Iosif si vazind paraclisul in flacari si sicriul invaluit de jaratec, plingeau cu totii si ziceau cu durere: “Au ars moastele Cuvioasei Parascheva!” Dar, stingindu-se putin vapaia, au rascolit jaratecul si au vazut o infricosata minune. Sicriul Cuvioasei Parascheva era invaluit de flacari. Tot aurul si argintul erau topite si risipite de foc, iar sicriul de lemn era ars numai pe dinafara. Apoi, saltind capacul de lemn, au vazut ca nici urma de foc sau de caldura, nu patrunsese inauntru. Numai perna de sub capul sfintei era putin afumata. Aceasta a fost cea mai mare minune facuta de Cuvioasa Parascheva. Cum a oprit ea focul sa nu arda sicriul de lemn si nici un vesmint din sicriu? Cum a dormit Cuvioasa o noapte intreaga, nevatamata de jaratec, ca pe pat moale imparatesc asternut cu flori? Cit de minunat este Dumnezeu intre sfintii Sai! Cel ce faci pe ingerii Tai duhuri si pe slugile Tale para de foc…

Deci, plingind cu toti de bucurie si dind slava lui Dumnezeu si multumita Cuvioasei Parascheva, au cazut cu totii in genunchi si au facut acatistul Sfintei. Apoi, insusi mitropolitul impreuna cu clericii, au luat sfintele moaste si le-au dus in noua catedrala. Iar in locul vechiului sicriu topit de foc, evlaviosul mitropolit Iosif, numit de credinciosi “cel sfint”, a facut un nou sicriu de argint care se vede si astazi, a pus in el sfintele moaste si le-a asezat in partea dreapta a catedralei, unde se pastreaza nestramutate pina in zilele noastre. Iar sicriul de lemn ars numai pe dinafara, se pastreaza in biserica de alaturi, ca o marturie a minunii ce s-a facut atunci de Cuvioasa Maica noastra Parascheva.

Iubiti credinciosi,

Astazi toti credinciosii sint in sarbatoare. Astazi se praznuieste patronul cel de peste an, Preacuvioasa Maica noastra Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, rugatoarea si grabnic ajutatoarea tuturor credinciosilor care cer mijlocirea ei. In aceasta zi se aduna la Catedrala mitropolitana de la Iasi, inca din ajun, mii de credinciosi care vin sa se roage, sa se inchine si sa sarute cu evlavie racla cu moastele Sfintei Parascheva. Iata sint aproape 350 de ani de cind aceasta mireasa a lui Hristos ne ocroteste cu sfintele ei moaste. Ce slujbe frumoase si cintari alese nu se fac acum in sfintele noastre manastiri, in cinstea Cuvioasei Parascheva? Si cite credincioase nu-i poarta cu evlavie numele, ii citesc acatistul si isi dobindesc cererea lor? Dar cine poate spune de cite primejdii nu ne-a scapat Dumnezeu, de-a lungul secolelor, cu mijlocirea Cuvioasei?

De aceea, frati crestini, sintem datori sa cinstim pe sfinti ca ei sint “prietenii lui Dumnezeu” si rugatorii nostri la cer. Sa cinstim cu credinta si pe Cuvioasa Parascheva, sa-i sarutam cu evlavie sfintele ei moaste ori de cite ori avem posibilitatea. Apoi sa citim adesea acatistul ei, cintindu-i cu totii intr-un glas aceasta scurta rugaciune:

Bucura-te, Sfanta Parascheva, mult folositoare!

Amin.
Parintele Ilie Cleopa

De citit si:

• Minuni ale Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iasi (I)

• Minuni ale Sfintei Cuvioase Parascheva (II)

• La racla Sfantei Parascheva

Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași a culminat azi cu slujba Sfintei Liturghii dedicată hramului, la care au participat 15 000 de credincioşi, în timp ce alți 15 000 de pelerini așteptau cu răbdare la rând pentru a se închina la sfintele moaște ale Cuvioasei, ale Sfintei Maria Magdalena și ale Sfântului Ioan Gură de Aur. Slujba a fost săvârşită pe o scenă special amenajată pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, de către un sobor de 22 de arhierei români şi străini, sub protia Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Damaschin, Arhiepiscop de Joppe şi Arimathea. Ca un fapt inedit, la finalul slujbei hramului din acest an, șase veterani de război din judeţele Moldovei au primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan „Crucea Moldavă pentru mireni”, cea mai înaltă distincţie a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Catedrala Mitropolitană din Iaşi şi-a sărbătorit azi hramul, în ziua de pomenire a Sfintei Cuvioase Parascheva. Şi în acest an, Sfânta Liturghie a fost oficiată pe o scenă amenajată pe Bulevardul Ştefan cel Mare de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Damaschin, Arhiepiscop de Joppe şi Arimathea, înconjurat de un sobor de 21 ierarhi din ţară şi străinătate: IPS Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Părinte Iustin, Mitropolit de Nea Krini şi Kalamarias, IPS Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, IPS Părinte Irineu, arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, IPS Părinte Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, PS Părinte Nicolae de Apollonia, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Tiranei, IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, IPS Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, IPS Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, PS Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, PS Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, PS Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilo, PS Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, PS Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, PS Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, PS Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, PS Părinte Ilarion Făgărăşanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, PS Părinte Antonie de Orhei, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului și PS Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Răspunsurile la strană au fost date de către Corul reunit al maicilor de la Mănăstirile Văratec și Agapia.

După citirea Evangheliei, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a dat citire mesajului transmis de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul hramului din acest an de la Iaşi, intitulat „Comuniunea sfinţilor ne cheamă la sfinţirea vieţii”. „Sfânta Cuvioasă Parascheva și Sfânta Maria Magdalena ne învață că prin credință, omul poate dobândi bucuria și viața veșnică. Sfântul Ioan Gură de Aur, declarat de Sfântul Sinod ca ocrotitor al acestui an, vorbind despre credința și evlavia femeilor mironosițe, spune: «Femeile care suferiseră alături de Hristos, care plânseseră alături de el, uitați-vă cât de mare este stăruința lor! Ele au fost cele dintâi care l-au văzut înviat și neamul acesta femeiesc, osândit până atunci, s-a bucurat cel dintâi de vederea bunătăților cerești. Ucenicii au fugit, dar femeile au rămas».

Prezența în România a moaștelor Sfintei Maria Magdalena, aduse la Iași de la Mănăstirea Simonos Petras din Muntele Athos, restaurată de domnitorul Mihai Viteazul, întărește legătura dintre locurile sfinte românești și cele din toată lumea” a menționat Preafericirea Sa în mesajul transmis. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a mulțumit apoi Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru mesajul transmis şi pentru binecuvântarea dată de a fi aduse la Iaşi, de la reşedinţa Patriarhală, o părticica din moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur.

 

„Mulțumirea primă și ultimă se adresează acestor minunate chipuri binecuvântate de răbdare – pelerinii”

Un moment deosebit al slujbei hramului din acest an l-a reprezentat aducerea pe scena unde a fost săvârşită Sfânta Liturghie arhierească a șase veterani de război din judeţele Moldovei, care au primit din partea Înaltpreasfințitului Teofan „Crucea Moldavă pentru mireni”, cea mai înaltă distincţie a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. „Cât de milostiv este Dumnezeu că încă mai suntem contemporani cu acești bărbați și cu cei asemenea lor, veterani de război care, împreună cu deținuții politici, formează chintesența neamului, seva națiunii și apa cea sfânta din care încă se adapă supraviețuirea neamului. Dumnezeu să-i aibă în pază, să le dăruiască anii pe care numai El îi rânduiește pentru fiecare dintre noi”, a subliniat Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

La finalul Liturghiei au mai rostit alocuţiuni IPS Părinte Mitropolit Damaschin, Arhiepiscop de Joppe şi Arimathea şi părintele arhimandrit Elisei, stareţul Mănăstirii Simonos Petras din Muntele Athos. […]

De asemenea, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a mulţumit ierarhilor prezenţi, tuturor celor care au contribuit la organizarea evenimentelor, precum şi miilor de pelerini care au înfrumuseţat şi în acest an prin prezenţa lor sărbătoarea hramului de la Iași: „Mulțumirea primă și ultimă se adresează acestor minunate chipuri binecuvântate de răbdare, de stăruință și, mai presus de toate, de credință în Dumnezeu și iubire față de sfinții Săi – pelerinii. Dumnezeu să vă aibă în pază pe toți; să plecați la casele dumneavoastră cu chipurile celor trei sfinți – Cuvioasa Parascheva, Maria Magdalena cea Întocmai cu Apostolii și Sfântul Ioan Gură de Aur, cu binecuvântarea rugăciunii lor în inimile dumneavoastră. Întorcându-vă acasă, să amintiți și celor care nu au putut fi prezenți alături de noi cât de bun este Domnul pe care L-ați simțit în aceste zile la Iași. Să lăsați moștenire această credință copiilor dumneavostră, așa cum noi am primit această credință de la părinții noștri. Să aveți grijă de pruncii cu care v-a binecuvântat Dumnezeu, să-i nașteți și să-i creșteți cu frică de Dumnezeu, cu rușine de oameni și cu dragoste față de acest pământ binecuvântat”.

● Doxologia: Minunile Sfintei Parascheva să nu fie spre mândria oamenilor, ci spre slava lui Dumnezeu!

De ce e nevoie să se consemneze minunile, vindecările minunate şi numeroasele binefaceri pe care le-a săvârşit Preacuvioasa Maica noastră Parascheva?

Este cât se poate de grăitor ceea ce spune o credincioasă, prin care se confirmă multele şi negrăitele mângâieri pe care le revarsă Preacuvioasa Maica noastră Parascheva: „Cuvioasa Parascheva este pentru mine cea mai scumpă prietenă. Am convingerea că inima ei mare nu poate suferi să vadă durerea în oameni şi să n-o aline imediat cu balsamul milostivirii ei. Astfel, mânuţele ei moi se transformă într-un izvor ce picură tuturor binecuvântare şi ajutor neîntârziat, însufleţire celor întristaţi, tărie şi nădejde celor slabi, vindecare celor bolnavi şi zâmbet senin de voioşie celor ce plâng nemângâiaţi”.

De ce e nevoie să se consemneze minunile, vindecările minunate şi numeroasele binefaceri pe care le-a săvârşit Preacuvioasa Maica noastră Parascheva? Răspunsul la această întrebare ni-l dă un închinător care ţine să sublinieze: „Mari sunt minunile pe care sfinţii lui Dumnezeu le fac pentru noi şi ele trebuie cunoscute nu spre mândria noastră, că noi suntem nevrednici, ci spre slava lor şi a lui Hristos, Dumnezeul nostru”.

Ştiu că este aşa şi de aceea mă rog Bunului Dumnezeu, Măicuţei Lui Sfinte şi tuturor sfinţilor să nu mă pedepsească şi să mă ierte pentru greşelile mele cele mari şi nenumărate. Aduc mijlocitoare pe Sfânta noastră Maică Parascheva, căreia mă rog din tot sufletul şi am încrederea că mă va ajuta. Minunile — pe firul logicii credinței — au rolul de a-i întări pe cei care au avut parte de ele, dar și pe cei care se arată a fi șovăielnici; mai ales în timpurile tulburi când tirania împotriva credinţei ia forme neînchipuite.

(Vasile Nechita, Viața și minunile Preacuvioasei Parascheva, povestite tinerilor, Editura Meteor Publishing, p.145)

● Doxologia: „Sfânta Parascheva este o bucurie pentru sufletul meu”

După ce s-au aşezat la rând, oamenii au ascultat Privegherea şi Sfânta Liturghie, pregătindu-se astfel pentru întâlnirea cu sfinţii.

„Este foarte bine la rând. Mai devreme, am primit câteva sărmăluţe calde de la un grup de credincioşi din Botoşani. Sfânta Parascheva este o bucurie pentru sufletul meu. Vin în fiecare an pentru a-i cinsti sfintele moaşte, mai ales că port numele Sfintei. Părinţii mei mi-au pus numele Cuvioasei Parascheva, întrucât biserica din satul nostru este ocrotită de această sfântă multmilostivă”, a spus Parascheva din localitatea Rafaila, judeţul Vaslui.

„Nici nu am simţit că am stat la rând atâtea ore. Îmi pare foarte bine că am venit, întrucât nu am mai ajuns de câţiva ani. Deşi m-au durut picioarele şi spatele, am rezistat foarte bine, cu ajutorul lui Dumnezeu. M-am rugat pentru toată lumea necăjită dar şi pentru sufletul meu”, s-a exprimat o credincioasă venită din Bârlad.

„M-am legat de Sfânta Parascheva încă de acum 15 ani. Deşi am avut încercări, am reuşit să vin pentru a mă închina la sfintele moaşte. Îmi aduc aminte că prima întâlnire cu Sfânta Parascheva s-a petrecut după 13 ore de stat în picioare, având parte de o vreme schimbătoare. Despărţirea de Sfânta Parascheva a fost foarte grea, iar odată cu trecerea anilor, am rămas în suflet cu aceeaşi dragoste faţă de ea”, a spus Marinela din Bucureşti.
 

● Doxologia: Orice problemă am avea, Sfânta Parascheva ne este mereu folositoare

Cu 25 de ani în urmă am fost operată la un sân (de un chist). Nu am avut probleme o perioadă, dar chistul a crescut din nou ca o nucă. N -am mai mers la doctor. Am început să mănânc numai fructe, legume şi peşte, dar cu rugăciuni foarte multe în special acatistul şi paraclisul Sfintei Parascheva zilnic. Chistul de la sân, nu a mai crescut şi n-am mai avut dureri. Într-o noapte am visat-o pe Sfânta Parascheva ridicând capul din raclă şi spunându-mi: „Nu-ţi mai fă griji, tămăduirea ta de la mine îţi va fi”.

După un timp l-am întrebat pe părintele Valerian ce este cu acest vis. Mi-a spus să dau de pomană o candelă mare. N-am mai avut probleme cu sânul, totuşi, după ce am născut cei doi copii, am facut o mamografie zicând mereu în gând rugăciuni către Cuvioasa. Aparatul nu a arătat nimic, ticăia neobişnuit, iar doc­torul nu ştie ce s-a întâmplat, pentru că, deşi era un aparat nou, s-a defectat, eu am fost trimisă la alt doctor.

Orice problemă am avut, Sfânta Parascheva mi-a fost mereu folositoare. Când vin la sfânta raclă, mă simt datoare, că m-a ajutat de multe ori. Cred că postul şi rugăciunea ne face să fim mai apropiaţi de cele sfinte, să manifestăm zilnic credinţă şi nădejde. Şi Sfânta Teodora de la Sihla ne-a ajutat mult: de ziua ei acum patru ani am născut un băiat, Teodor-Stelian. (Mirela – Iaşi) Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii ale închinătorilor, volumul II, Editura Doxologia, 2014, p. 117

• Doxologia: Cine mai are urechi de auzit?

Culmea e că taman genul de oameni care contestă sfinţenia moaştelor, dau trupului, în viaţă, o exagerată atenţie, ridicându-l, practic, la nivel de reper absolut. Are loc, aşadar, o extrem de curioasă balansare între maxima grijă (în viaţă) şi dispreţul total (la moarte) faţă de trupul uman, explicabilă nu doar printr-o inconsecvenţă jenantă, ci mai ales printr-o viziune materialistă și hedonistă asupra vieții.

Pelerinii veniţi zilele acestea la Iaşi se pot închina şi la moaştele Sfintei Parascheva, dar şi la o parte din mucenicescul trup al Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu. Închinarea aceasta nu este nici idolatrie – cum ne acuză, pe nedrept, unele confesiuni ce se numesc creştine -, nici obscurantism, cum o mai etichetează unele minţi „luminate”. Nu este idolatrie pentru că noi nu cinstim pe sfinţi sau sfintele moaşte în sine, ca şi cum din ele ar izvorî sfinţenia. Doar Dumnezeu este izvorul sfinţeniei, care însă ni se poate comunica şi nouă, celor ce vedem strălucind harul dumnezeiesc într-o persoană, în trupul ei sau în ceea ce rămâne din acesta după trecerea la cele veşnice. Închinătorul venerează, aşadar, când se apropie de o raclă cu sfinte moaşte, pe Dumnezeu Însuşi, Cel Care se “odihneşte întru sfinţii Săi”. Nicidecum nu face idol dintr-o persoană, respectiv din trupul sau din rămăşiţele pământeşti ale acesteia. Aceste moaşte nu sunt decât mijlocul prin care se manifestă în lume slava lui Dumnezeu. De aici şi multele minuni care se întâmplă celor ce vin cu credinţă şi se deschid spre a primi ajutorul lui Dumnezeu, prin mijlocirea sfinţilor.

Pe de altă parte, a acuza de obscurantism pe aceşti pelerini, a eticheta închinarea lor la sfintele moaşte drept un gest “macabru” făcut de “pupători de oase” denotă un alt tip de îngustime. Aici e lesne de sesizat o viziune strict anatomică asupra persoanei umane, care nu mai valorează, după moartea sa, mai mult decât suma elementelor chimice din care este alcătuit un corp neînsufleţit (sau cadavru, cum i se mai spune). Denotă o înjosire a trupului, o negare a demnităţii acestuia sau, în orice caz, o „excomunicare” a sa din relaţia cu sufletul. Trupul şi sufletul nu pot fi însă  abordate separat pentru că aparţin, în egală măsură, unei aceleiaşi persoane umane.

Sfântul Maxim Mărturisitorul, ca şi alţi Sfinţi Părinţi, insistă asupra legăturii strânse dintre suflet şi trup, care se menţine chiar şi după moarte: “După moartea trupului, sufletul nu se numeşte simplu suflet, ci suflet al omului, şi suflet al unui om anume. Căci și după moartea trupului, sufletul păstrează drept formă a sa deplină, întregul uman a cărui parte este, în baza relației. La fel și trupul, e muritor după fire, dar nu este dezlegat de întregul uman, din pricina felului în care vine la existență. Căci nu se numește trupul simplu trup, după despărțirea de suflet, ci trup al omului, și trup al unui om anume, chiar de se corupe și se descompune în elementele din care este alcătuit. Căci are și așa, ca cel ce este parte din întregul uman, drept formă a sa deplină acest întreg uman, în baza relației. În amândouă, adică și în suflet și în trup, relația cugetându-se ca ceva ce nu poate fi smuls, întrucât sunt amândouă părți ale întregului uman, ea înfățișează și aducerea lor deodată la existență și dovedește și deosebirea dintre ele după ființă, nevătămând în nici un fel rațiunile sădite în ele după ființă. Deci niciodată nu e cu putință a afla sau numi vreun trup sau suflet în afara relației dintre ele. Căci deodată cu partea se arata și aceea că este parte a ceva (…) și în ea e implicat și întregul a cărui parte este. Căci relația lor este de neînlăturat.”

Culmea e că taman genul de oameni care contestă sfinţenia moaştelor dau trupului, în viaţă, o exagerată atenţie, ridicându-l, practic, la nivel de reper absolut. Are loc, aşadar, o extrem de curioasă balansare între maxima grijă (în viaţă) şi dispreţul total (la moarte) faţă de trupul uman, explicabilă nu doar printr-o inconsecvenţă jenantă, ci mai ales printr-o viziune materialistă și hedonistă asupra vieții. Numai credinţa într-un Dumnezeu al Cărui Fiu a luat firea omenească şi S-a întrupat poate fi sursa unei concepţii sănătoase asupra trupului nostru, menit să ne slujească, în viaţă, iar la moarte să fie ca o sămânţă aşezată în pământ până la obşteasca înviere, când sufletul nostru se va reuni iarăşi cu trupul de care este legat (dar, de data aceasta, trupul va avea alte însuşiri decât cele de acum, fiind unul „nestricăcios”).

Modul în care este răstălmăcită sau chiar ironizată evlavia pelerinilor trebuie înţeleasă în contextul mai larg al unei viziuni simpliste asupra credinţei în Dumnezeu. Nu cred că mai este cineva care să nu fi auzit că a crede este o “treabă pentru babe” sau că “ştiinţa a făcut progrese şi ne-a scos din ignoranţă şi superstiţie”. Sau, aşa cum afirma, zilele trecute, la Iaşi, la o conferinţă organizată în cadrul FILIT, un celebru scenarist al unor filme americane de top (ce s-a declarat ateu), că oamenii care suferă îşi crează un Dumnezeu ca pe un soi de refugiu. Una peste alta, credinţa în Dumnezeu este – în viziunea unora – „drogul” de care au nevoie cei săraci, bolnavi, ignoranţi, un soi de paria, într-un cuvânt. Sfinţii despre care se vorbeşte intens, zilele acestea, mai ales la Iaşi, vin însă să contrazică acest lucru. Şi Sfânta Parascheva şi Sfântul Constantin Brâncoveanu au provenit din familii înstărite, cu o bună poziţie socială, cu educaţie aleasă pentru acele vremuri, fără a avea niscaiva beteşuguri trupeşti şi fără să le fi lipsit ceva. Credinţa lor nu era, aşadar, „soluţia” la presupuse frustrări sau defecte ale lor, ci exprimă, pur şi simplu, convingerea că toate bunurile pe care le poate avea omul pe acest pământ nu înseamnă nimic pe lângă iubirea lui Dumnezeu. Le poţi avea pe toate şi poţi fi, cu toate astea, un neîmplinit, cum se întâmplă adesea şi azi. Acea neîmplinire pe care o sesizezi, în inima ta, este semnul că nu trebuie să te mulţumeşti cu puţin, ci trebuie să cauţi a primi totul, că te poţi bucura de multe lucruri, dar că numai Dumnezeu este izvorul bucuriei şi iubirii depline.

Calea pe care o parcurge omul către dobândirea acestei bucurii poate fi diferită, după cum diferiţi suntem fiecare dintre noi. Chiar între cei doi sfinţi amintiţi mai sus există, dincolo de esențiale asemănări, numeroase deosebiri. Sfânta Parascheva a ales calea monahismului, Sfântul Constantin Brâncoveanu a avut viaţă de familie, şi încă una extrem de numeroasă, având patru feciori şi şapte fete – 11 copii! Ocrotitoarea Moldovei a trăi în deplină sărăcie, împărţind averea sa săracilor, trăind ca o străină, în ultimii ani de viaţă. Sfântul Constantin a avut viaţă de boier, apoi de domnitor, până spre sfârşitul vieţii. „Sfânta” – cum îi spun ieşenii – a trăit relativ puţin, trecând la Domnul la doar 27 de ani, având un sfârşit cuvios, în pace. Cel ce a fost Voievod al Ţării Româneşti între anii 1688 şi 1714, a trăit de două ori mai mult, fix 60 de ani, dar a murit de securea călăului. Deşi a iubit pustia Iordanului, Sfânta s-a întors, la porunca îngerului, la locurile natale (în Epivata, în apropiere de Constantinopol), în timp ce Voievodului i-a fost dat să fie ucis departe de ţara pe care atât de mult a iubit-o. Parascheva “cea mult folositoare” a trăit smerit, neştiută nici măcar de rudenii (în ultima parte a vieții, mai ales), în timp ce Domnitorul a lăsat urme adânci în istoria neamului românesc, numele său fiind consemnat adesea de cronicari din ţară sau din străinătate. Dacă despre Domnul Ţării Româneşti ştim că a fost implicat în multe domenii – politic, administrativ, cultural, bisericesc, edilitar -, despre Sfânta avem mărturie doar că a avut o viaţă de continuă nevoinţă şi rugăciune.

Iată doar câteva dintre deosebirile mai mari sesizate în viaţa celor doi. Cu toate aceste diferenţe, o aceeaşi dragoste faţă de Dumnezeu i-a aşezat pe ei în ceata sfinţilor. Nu contează, aşadar, care ne este locul acum, în lume; esenţial este dacă Îl primim pe Dumnezeu în acest loc, în toate ale vieţii noastre, indiferent de specificul ei. Este extrem de încurajator să constaţi, parcurgând file de sinaxar, că oameni din diferite timpuri şi de diferite condiţii au avut aceeaşi şansă de a gusta din sfinţenia lui Dumnezeu. Noi, cei de azi, suntem, de asemenea, chemaţi “să gustăm şi să vedem că bun este Domnul”. Şi cei ce stau în rândul pelerinilor, şi cei ce-i jignesc pe aceştia au o aceeaşi chemare. Diferenţa o face modul în care alegem să răspundem acestei chemări. În finalul pildei semănătorului ce se va rosti mâine în bisericile ortodoxe, ni se spune că, după ce i-a învăţat pe oameni despre cele patru moduri posibile de raportare la cuvântul lui Dumnezeu, care se seamănă în lume, Mântuitorul “a strigat: cine are urechi de auzit, să audă” (Luca 8, 15). A strigat – ca nimeni să nu poată să spună că nu a auzit, că nu a fost suficient de puternic mesajul. A strigat – ca să nu poată să spună cineva că Domnul nu a fost suficient de determinat. A strigat – ca noi să nu avem nici o scuză, să nu putem afirma nici unul că mesajul nu a fost chiar pentru noi, personal. Cei ce folosesc urechile spre auzit, mintea spre învăţat, inima spre iubit, primesc pe Dumnezeu în această viaţă. Cine foloseşte urechile drept simplu suport pentru cercei, mintea pentru exerciţii de onanie intelectuală, iar inima pentru contorizat ura, acela refuză să creadă că mai este ceva dincolo de lungul nasului. Oricum ar fi, un lucru vom avea întotdeauna în comun şi unii, şi alţii: libertatea de a alege. Dar suntem noi, oare, conştienţi pe deplin de consecinţele alegerilor noastre?

(Pr. Constantin Sturzu)

* * *

• Sfânta Parascheva, o vistierie duhovnicească fără de preţ

Omul apăsat de povara grijilor materiale păşeşte cu greu pe cărarea îngustă şi anevoioasă care duce la mântuire. Ezită, se poticneşte şi, dacă nu imploră sprijinul sfinţilor, este tentat să pornească pe căile bătătorite ale patimilor înşelătoare. În infinita Sa înţelepciune, Dumnezeu a rânduit ca moaştele sfinţilor să fie răspândite, ca nepreţuite daruri, în toată lumea creştină.

Prin prezenţa la Iaşi, în Catedrala Moldovei, a moaştelor Sfintei Parascheva, noi, românii (şi nu numai), am dobândit o vistierie duhovnicească fără de preţ, un etern izvor de ajutor, atât în alungarea pământeştilor ispite, în depăşirea dificultăţilor materiale, a suferinţelor trupeşti, cât şi în răstignirea numeroaselor patimi.

În sfânta catedrală s-au rostit, de-a lungul vremii, rugăciuni cât nisipul mărilor: în gând, în şoaptă, în duioase gesturi de smerenie, în stropi fierbinţi de lacrimi, în glas de acatist, în arşiţa privirilor pierdute, în suspine disperate, individuale sau colective. (Prof. Maria Olaru)

(Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva, Mărturii ale închinătorilor, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 14)

* * *

• Rândul la Sfânta Parascheva, o școală a credinței și răbdării

Era pe la mijlocul lui Brumărel, într-o zi ca puține altele în curgerea toamnelor pe care le-am apucat, în ajunul proslăvirii Sfintei Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Cerul plumburiu slobozea peste „dulcele târg al Ieșilor” o ploaie măruntă ca o pulbere. Eu, pe atunci elev la unul din liceele ieșene, după ce terminasem orele, mă îndreptam către Catedrala Sfintei Mitropolii, unde aproape zilnic intram, în drum spre școală, să mă închin, luând binecuvântare de la Maica Domnului și de la Sfânta Parascheva. Pășeam îndesat, hotărât să ajung cât de repede; mintea mi se întorcea îndărăt către anii cei nevinovați ai prunciei, când tot în preajma hramului „Sfintei”, mama și bunica m-au adus să mă închin cinstitelor sale moaște.

Dintr-o lumină palidă a depărtării și trecutului, deslușeam aceeași forfotă, aceleași emoții ale miilor de pelerini grăbiți fiecare să se apropie de proslăvitul trup al Cuvioasei, să-și spună păsul. Acum totul părea altfel. Priveam chipurile oamenilor, dar nu mai era ca-n vremea prunciei, căci observam la unii pace și-o bucurie parcă nepământene, la alții neliniște, tristețe, ba chiar suferință. Am început să realizez de ce o numim pe ocrotitoarea Moldovei „mult folositoare”. „Tuturor se face toate”, cum ar spune dumnezeiescul Pavel, ca pe toți să-i miluiască.

Îmi pusesem în gând de demult să mă alătur îndelung răbdătorilor pelerini la un rând destul de mare, depășind  uneori 2, 3 km. Vă mărturisesc că am trăit atunci prima mea experiență de acest fel. Adesea mă întrebam: cum se scurge timpul cât aștepți să ajungi în fața cinstitelor moaște, poate 10, uneori chiar 20 de ore? Este o probă de credință și răbdare cum arareori poți vedea. În jurul meu, oameni de toate vârstele: bătrâni ninși de vreme, buni creștini de vârstă mijlocie, tineri, adolescenți. Cu toții înduram ploaia măruntă pe care Cerul o slobozea necontenit. Frigul începu a ne da târcoale după lăsarea întunericului. Unele credincioase țineau lumânări aprinse în mâini, nu doar pentru a se încălzi, ci îndeosebi să vadă mai bine cuvintele unei rugăciuni citite din cărțuliile ocrotite cu multă grijă, să nu le atingă stropii insistenţi ai ploii. Timpul curgea lin și parcă Sfânta, din înaltul cerului, ne stătea alături. Cu nădejdea atingerii sfințitului ei trup, ceasurile se depănau lin, apropiindu-se de cântatul cocoșilor. M-am nimerit între creștini buni, nu prea vorbăreți. Clipele de îndelungă așteptare erau presărate din când în când cu pioase cântări bisericești. Iarăși se pogora liniștea, spulberată uneori de câte un „Of!” apăsat, plin de năduf ori doruri grele.

Era începutul povestirii unei întâmplări, unei minuni, căci, spre uimirea mea, constatam că mulți camarazi de „rând” și răbdare nu se aflau la prima experiență de acest fel. Unii veneau de ani buni, cu nestăvilită dragoste și necurmată nădejde în mila și ajutorul Maicii Parascheva. Mare parte dintre ei erau beneficiarii revărsării de milă și har din partea sărbătoritei. Mărturiseau cu bucurie în glas cât de bine le făcuse Sfânta. Bunăoară, o doamnă brumată de trecerea timpului, cu chipul frumos și vorbă delicată, povestea: „Sunt medic. Am slujit și am luptat pentru viață peste 40 de ani, făcând naveta la țară în condiții uneori vitrege. M-am îmbolnăvit de o boală foarte grea și, cunoscând limitele medicinei, am alergat la Cuvioasa, căci am auzit de nenumăratele vindecări dăruite credincioșilor. De peste șase ani trăiesc o reală minune. Colegii mei, doctorii, nu mi-au dat mai mult de doi ani, din momentul contactării virusului. Iată-mă-s în al șaselea an de când trec să-i mulțumesc „Doctoriței” mele că nu m-a lăsat pradă suferinței și morții. Vin mereu aici doar ca să-i arăt recunoștință, că în rest știe Maica de ce medicație am nevoie”.

Se aflau numeroşi novici ca mine în lungul şir al pelerinilor. Ascultam cuminți cele relatate, rugându-ne să devenim și noi părtași ai binecuvântării „mult folositoarei”. După isprăvirea unei astfel de relatări, trăiai un sentiment cu totul extraordinar de încurajare, zicându-ți: „și pe mine mă va ajuta Cuvioasa!”. Rândul înainta greoi. Într-o oră făceam uneori doar câțiva pași. „Multă, multă răbdare îți trebuie!”, zise un domn, care se părea că avea experiența șederii la rândul credinței de ani buni! Pas cu pas, ceas de ceas, însoțit de Sfânta Parascheva, am trecut vremea nopții. Mi s-ar fi părut firesc să simt cum oboseala pune stăpânire pe toată ființa mea, dar, inexplicabil, realitatea se arăta alta: o putere nevăzută parcă mă susținea, stare împărtășită, de altfel, și de colegii mei de îndelungată răbdare. Se crease între noi un extraordinar simțământ de solidaritate și sfântă întovărășire. Nedormit, înfrigurat, dar cu o necurmată bucurie în suflet, m-am apropiat de racla purtătoare a sfintelor moaște.

Era pe la revărsatul zorilor. Cerul se răzbunase și o lumină veselă se întrezărea după norii întunecoși, care acum, ca la o poruncă, se strânseseră grămadă, lăsând loc soarelui, ce se pregătea să lumineze o zi binecuvântată. M-am apropiat de racla Preabunei Maici Parascheva și vă mărturisesc că nu știam ce să-i cer. Aveam, cred, 17-18 ani. Nu mă gândeam la ceva important anume. Însă Sfânta Parascheva știa de ce am nevoie, că doar am simțit-o lângă mine în toate acele 13-14 ore cât am stat la rândul credinței și al răbdării.

* * *

• Sfânta Parascheva m-a readus la viaţă!

Aveam 25 de ani, eram muncitor în Cipru. Am avut un teribil accident de maşină şi am fost operat pe creier. Am ajuns în comă profundă. După ce medicii au semnat certificatul de deces, părinţii mei, Neculai şi Maria, s-au închinat la racla Sfintei Parascheva, în timpul unei sfinte slujbe. Imediat după terminarea slujbei, ei au primit telefon din Cipru că m-am trezit din comă.

În semn de mulţumire, am revenit în ţară pentru a mă închina la Sfânta Parascheva. Mă întreb: „Eu sunt un om rău, n-am postit, nu sunt un creştin rugător… Ce-am făcut eu bun către Sfânta Parascheva, ca să mijlocească pentru întoarcerea mea la viaţă? Trebuia să mă fi lăsat să mor pentru păcatele mele!”.

Afirm că, după ce m-am făcut sănătos, în fiecare zi merg în Cipru la Biserica „Sfânta Parascheva”, pentru a aprinde o lumânare şi pentru a-i mulţumi.

(Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii ale închinătorilor, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 36)

* * *

• Sfânta Parascheva mi-a salvat fetiţa aflată în pericol de moarte

În 2008, fetiţa mea, în vârstă de 11 ani, a fost dusă cu salvarea la Neurochirurgie. Aşa am aflat cu durere diagnosticul: malformaţie arterio-venoasă pe creier – neoperabilă, din naştere. Mi s-a mai spus că Alexandra nu va trăi. Starea ei se înrăutăţea rapid.

Mânată de speranţă şi întărită de credinţă, am alergat la Sfânta Cuvioasă Parascheva, rugându-mă cu lacrimi să-mi salveze fiica. Simţeam că o durere adâncă s-a deschis în mine, şi îmi dădeam seama că fetiţa mea, bolnavă de moarte, nu are nici o vină. Ea suferea doar din pricina păcatelor noastre.

Preotul din Catedrală a citit rugăciuni pe hăinuţele fetiţei mele bolnave, le-a stropit cu sfânta aghiazmă şi m-a sfătuit să citesc 40 de zile Acatistul şi Paraclisul Sfintei Parascheva. Aşa am făcut. Şi mare mi-a fost mirarea când, venind la spital, nu mi-am mai aflat fiica la terapie intensivă, conectată ca o legumă la aparate, ci venind singură în întâmpinarea mea.

După câteva zile a fost externată. Acum are 14 ani, merge la şcoală şi îşi doreşte să urmeze cursurile unui liceu de muzică. Am în minte imaginea fiicei mele, care cu ani în urmă nu putea să ţină un pix în mână şi abia se ţinea pe picioare, iar acum sunt recunoscătoare Sfintei Parascheva pentru minunea vindecării. Lacrimile mele de mulţumire privind-o nu se vor usca niciodată. (Anişoara, laşi, mama fetiţei Alexandra-Alina)

(Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii ale închinătorilor, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 40)

  * * *

• Sfânta Parascheva m-a ridicat din moarte

Totul a început de la un banal chist sinovial pe mâna dreaptă, puţin dureros şi uşor inestetic. Prima operaţie a fost mai mult un moft, din considerente estetice. Mi s-a spus că va fi o operaţie absolut banală, care va dura zece minute, fără internare, după care voi pleca acasă, fără probleme. Era 1 mai 2001. Cel care m-a operat era directorul spitalului, profesor universitar, aşadar, pentru el intervenţia era una foarte simplă.

Dar a fost voia lui Dumnezeu ca totul să nu fie aşa cum mi se spusese. La jumătate de oră după ce am plecat de la spital, am simţit o tensiune cumplită în mână, bandajul s-a îmbibat de sânge, care a început să curgă abundent. A trebuit să ne întoarcem de urgenţă la clinică şi, întrucât profesorul plecase, s-a creat panică şi agitaţie mare. Într-un final, când acesta s-a întors, nu mai era nici o sală de operaţie liberă, aşa că a trebuit să redeschidă mâna în triaj, într-un spaţiu impropriu pentru o asemenea intervenţie. S-au adus o masă cu instrumentar şi un pat, iar un colţ al sălii de aşteptare s-a transformat într-o aşa-zisă sală de operaţie. Şi, lucrându-se în viteză şi mare panică (pentru că pierdusem mult sânge), fără toate pregătirile unei operaţii şi fără condiţii optime, am fost infectată cu mai mulţi viruşi incurabili (pioceanic şi hepatită C). Anestezia nu a mai ţinut, aşa că s-a lucrat pe viu. Mi-au dat o bucată de tifon să-l muşc, ca să nu urlu de durere.

Trei ani şi jumătate mi-am trăit propria apocalipsă. Rana nu s-a mai închis. Au urmat alte şapte operaţii, în diferite centre şi clinici renumite, cu profesori renumiţi, în care mâna mi-a fost curăţată, cauterizată, îngheţată, după toate metodele, vechi şi moderne, totul fără rezultat. De fiecare dată, mi se garanta că e ultima intervenţie şi că rana se va închide. Când ajungeam acasă, constatam că nu e aşa, şi că iarăşi totul a fost zadarnic. Organismul era epuizat de anestezii şi antibiotice. La una dintre intervenţii nu m-am ridicat douăsprezece ore din comă. Simţeam moartea suflându-mi în ceafă şi nu puteam nici măcar să primesc împărtăşania, pentru că vărsam tot ce înghiţeam.

După aceşti trei ani şi jumătate de chin, în care toată energia, toţi banii şi toate speranţele se irosiseră prin spitale şi operaţii, duhovnicul meu, Preasfinţitul Calinic, mi-a dat o bucăţică din veşmântul Cuvioasei Parascheva. L-am prins cu bandaj pe rană. După vreo săptămână, a ieşit prin deschizătura rănii un fir gros de aţă chirurgicală. N-am mai vrut să merg la nici un medic, aşa că, în fiecare zi, trăgeam de acel fir cât puteam, până când, într-o zi, s-a desprins din ţesuturi şi a ieşit. Din acel moment, rana s-a închis şi totul a rămas un vis urât.

A vrut Dumnezeu ca nimeni din casa mea să nu fie infectat, deşi bacilul pioceanic era contagios. Iar în final, când nu mai speram nimic de la oameni, când singurul sentiment era un dispreţ profund pentru ştiinţă şi specialişti, dublat de un la fel de profund autodispreţ, a hotărât să îmi trimită ajutorul Cuvioasei Parascheva, fără să îl cer şi fără să ştiu să îi mulţumesc. (Prof. Emanuela Istrati-Macovei)

(Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva, Mărturii ale închinătorilor, Editura Doxologia, Iași, 2011, pp. 43-44)

“Bucură-te Sfântă Parascheva, mult folositoare!”

Citeşte şi:

• Predica Par. Cleopa la Sfinta Preacuvioasa Maica noastra Parascheva

• Minuni ale Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iasi (I)

• Minuni ale Sfintei Cuvioase Parascheva (II)

Nenumarate sunt minunile si vindecarile de boli ce s-au facut credinciosilor, care au alergat cu rugaciuni si lacrimi la moastele Preacuvioasei maicii noastre, Sfânta  Parascheva de la Iasi, de-a lungul a 350 de ani de cand ocroteste Moldova si tara noastra. Sa amintim doar cateva dintre ele.

Cea mai mare minune a Cuvioasei Maicii noastre, Sfanta Parascheva este insasi preamarirea trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecarii de boli si al izbavirii de multe nevoi si primejdii. Din cauza aceasta a fost luata ca protectoare in toate tarile ortodoxe din Balcani. Ba si turcii se cucereau de minunile ce se faceau crestinilor care ii cereau ajutor cu credinta si evlavie.

● O alta minune care a uimit Moldova si tara noastra a fost izbavirea fara nici o vatamare a moastelor Sfintei Parascheva din incendiul izbucnit in noaptea de 26 spre 27 decembrie, anul 1888, in paraclisul Manastirii Sfintii Trei Ierarhi din Iasi. Caci, aprinzandu-se de la un sfesnic catafalcul cuvioasei, s-a topit argintul care imbraca racla, dar lemnul si sfintele ei moaste, desi erau invaluite in jaratic, au ramas intregi si nevatamate, spre intarirea credinciosilor si uimirea celor indoielnici.

● Spre sfarsitul secolului XIX, sotia preotului Gheorghe Lates, din comuna Radaseni-Suceava, suferea la cap de o boala grea si incurabila. Alergand la Sfanta Parascheva, se ruga cu lacrimi la moastele sfintei si-i cerea ajutor. Apoi i s-a facut Sfantul Maslu si s-a reintors acasa. Noaptea i se arata aievea Sfanta Parascheva, in haine albe stralucitoare si ii spuse:

– Nu mai plange, ca de acum te faci sanatoasa!

A doua zi, femeia s-a sculat sanatoasa si lauda pe binefacatoarea ei.

● In anul 1950, o tanara din Iasi s-a imbolnavit de leucemie. Atunci, bolnava impreuna cu parintii ei au alergat la Sfanta Parascheva si cu multe lacrimi ii cereau ajutor si sanatate. Dupa doua luni de rugaciuni staruitoare si Sfantul Maslu, tanara s-a vindecat de aceasta boala fara leac si si-a continuat studiile.

● O femeie dintr-un sat aproape de Iasi era greu bolnava de stomac. Fiind internata pentru operatie, s-a rugat mai intai la Sfanta Parascheva, cerandu-i cu credinta si cu lacrimi ajutor si vindecare. Timp de trei zile dupa internare i s-au facut toate analizele. La urma i-au spus medicii: “Femeie, du-te acasa ca nu ai nimic!“

● In anul 1968, de hramul Cuvioasei Parascheva, o crestina din Iasi pregatea conserve pentru iarna. Mama ei o indemna:
– Fata, sa nu faci una ca aceasta, caci astazi este ziua Maicii noastre, Sfanta Parascheva!
– Mama, a raspuns fiica, in fiecare zi este cate un sfant, dar eu n-am timp sa-i praznuiesc pe toti!

Dupa o ora, femeia si-a trimis copila in oras sa cumpere ceva. Pe strada a fost lovita grav de o masina si apoi internata la spital. Mama copilei a alergat a doua zi la Sfanta Parascheva si, dupa ce si-a recunoscut pacatul, a cerut cu lacrimi iertare si salvarea fiicei ei accidentate. Dupa trei zile, copila s-a intors sanatoasa acasa.

● Un inginer bolnav de plamani a fost internat in spital la Iasi pentru operatie. Mama sa a mers atunci la moastele Cuvioasei Parascheva si i-a cerut cu credinta sanatate fiului ei. Timp de doua saptamani doctorii au amanat operatia. Apoi, s-a observat ca afectiunea pulmonara s-a vindecat in chip miraculos. Atunci au zis bolnavului:
– Domnule inginer, ati scapat de operatie. intoarceti-va sanatos acasa. Este cineva care se roaga lui Dumnezeu pentru dumneavoastra!

● Unui copil de trei ani si jumatate i s-a oprit brusc graiul. Atunci, mama a luat copilul in brate si a venit sa ceara ajutorul Cuvioasei, Sfanta Parascheva. Pe cand se ruga ea cu lacrimi, deodata copilul a strigat:
– Mama, mama! Aici este Doamne-Doamne?

Multumind din inima pentru ajutor la Sfanta Parascheva, mama s-a intors acasa cu copilul sanatos.

● In anul 1955, doi soti din Iasi nu aveau intelegere in casa. Intr-o seara, femeia disperata a parasit caminul. Zadarnic au cautat-o sotul si fiica. Apoi copila s-a culcat, iar tatal ei a alergat la Sfanta Parascheva si s-a rugat cu lacrimi sa-i intoarca sotia cu bine inapoi. Ajungand sotul acasa, dupa o ora bate cineva in usa. Era sotia! Avea chipul palid si ingandurat.
– Unde ai fost, femeie? Ce ti s-a intamplat? a intrebat-o sotul.
– Diavolul mi-a dat in gand sa ma sinucid. De aceea m-am asezat pe linia trenului, aproape de gara Nicolina. Dar la orele 8 seara, pe cand venea un tren cu viteza, fiica noastra, imbracata in alb, vine la mine, ma apuca repede si ma arunca afara de pe linie. Asa am scapat de moarte si de osanda iadului! Dupa ce m-am intarit putin, am multumit lui Dumnezeu ca m-a izbavit de acest cumplit pacat si m-am intors acasa.
– Femeie, in seara aceasta la ora 8, fiica noastra era culcata, iar eu ma rugam la Sfanta Parascheva pentru tine. Aceea care te-a salvat nu era fiica noastra, ci insasi Sfanta Parascheva! Sa-i multumim ei, caci ea te-a scapat de aceasta cumplita si dubla moarte, trupeasca si sufleteasca.
De atunci este multa armonie si bucurie duhovniceasca in aceasta familie crestina.

● Pe timpul celor doua razboaie mondiale, orasul Iasi a fost protejat de bombardamente, iar Catedrala mitropolitana, unde se pastreaza cinstitele moaste ale Maicii noastre, Sfanta Parascheva, nu a fost atinsa de nici un obuz. Caci, de 350 de ani, cuvioasa ocroteste Moldova si orasul acesta binecuvantat. Batranii spun ca ostasii vedeau noaptea, in timpul razboiului, o femeie uriasa imbracata in alb deasupra Iasilor, ocrotindu-l de ocupatie si bombardamente.
Asa stie sa ajute Sfanta Parascheva patria ei adoptiva, pentru credinta fiilor ei!

● In timpul marii secete din vara anului 1947, cand mureau oamenii si animalele de foame, s-au scos moastele Sfintei Parascheva in procesiune prin satele Moldovei. Credinciosii le asteptau si le intampinau cu lacrimi de bucurie si cu faclii in maini. In urma veneau nori de ploaie bogata si adapau pamantul. Drept multumire, credinciosii se rugau si inaltau cate o troita cu aducerea moastelor Maicii noastre, Sfanta Parascheva in satele lor.

Cel mai mult alearga si cer ajutorul Cuvioasei maicii noastre, Sfanta Parascheva bolnavii, taranii, calugarii si studentii. Mai ales in lunile de examene, racla cuvioasei este alba de carti, de caiete de scoala si pomelnice. Putem spune ca moastele cele mai iubite de credinciosi din tara noastra si din afara sunt, fara indoiala, moastele Sfintei Parascheva, numita „cea grabnic ajutatoare si mult folositoare”.

● Marturisesc parintii batrani, care au fost martori oculari, despre o minune petrecuta la racla sfintei, la 14 octombrie, 1952. De hram, pe cand oamenii asteptau la rand sa se inchine la racla Cuvioasei Parascheva, au venit sa se inchine si doua crestine batrane din Focsani. Vazand lume multa, au zis preotului de garda, Arhimandritul Cleopa Ilie:

– Parinte, da-ne voie sa ne inchinam la Sfanta Parascheva, fara sa mai stam la rand, ca suntem bolnave, si sa-i punem sub cap aceasta perna, pe care i-am adus-o de acasa drept multumire pentru ajutorul ce ni l-a dat.
– Dumnezeu sa va binecuvinteze, a zis Parintele Cleopa. Mergeti si va inchinati!

In clipa aceea, preotii si credinciosii au vazut un lucru cu totul sfant si minunat. Sfanta Parascheva si-a ridicat singura capul, iar dupa ce femeile i-au pus perna adusa si s-au inchinat, Sfanta Parascheva si-a lasat iarasi capul pe capatai ca mai inainte. Iata cat de mult iubeste Sfanta Parascheva pe cei ce se roaga lui Dumnezeu si sfintilor Lui cu smerenie si credinta!

Preacuvioasa Maica, Sfanta Parascheva, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi !

Sursa: http://www.sfantulgheorghenou.ro

De citit şi:

• Minuni ale Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iasi (I)

• Predica Par. Cleopa la Sfinta Preacuvioasa Maica noastra Parascheva

• La racla Sfantei Parascheva

2. O femeie tânără de 33 de ani dintr-un sat de lângă Iaşi, a intrat într-o zi în Sfânta Mitropolie. Părea abătută, nervoasă şi chiar nebună. S-a închinat la multe icoane şi a venit la moaştele Sfintei Paraschiva. S-a închinat, însă când a vrut să sărute sfânta raclă, o putere a izbit-o şi ea a căzut la pamant . A inceput sa strige: “draci, diavoli..”. Oricine venea către dansa, ea ii împingea, şi la un moment dat a venit paraclisierul Sfintei Mitropolii – un diacon cu viaţă frumoasă călugărească -, a apucat-o de mână şi a întrebat-o: “Spune, ce păcat ai făcut?” Ea a spus că a umblat cu farmece, că a auzit că soţul ei o înşeală.

A întrebat-o de unde este şi cum o cheamă? Nu ştia, ci se văieta de cei trei copilaşi ai săi. Atunci părintele diacon a întrebat-o dacă ştie să citească. Ea a spus că ştie; el i-a dat acatistul Sfintei Paraschiva ca să-1 citească. Ea s-a aşezat în genunchi la picioarele sfintei şi a citit tot acatistul. Apoi preotul duhovnic a chemat-o la el, a vorbit şi a văzut că ea s-a limpezit la minte.

A mărturisit-o şi, fiindcă ea a spus că de trei zile n-a luat în gură nici un strop de apă, a împărtăşit-o. Femeia a plecat acasă sănătoasă.

3. Într-o zi o femeie de 40 de ani a intrat în Sfânta Mitropolie, alergând prin biserică şi plângând în hohote. Am întrebat-o ce are. Mi-a spus că lucrează ca femeie de serviciu la tribunal, a făcut sinuzită, dar, neavând timp să se trateze, a neglijat şi s-a pomenit cu dureri grozave de cap şi apoi i s-a umflat tot capul. Era fără soţ, cu trei copii. S-a dus la doctor, care i-a spus că tot creierul este acoperit cu puroi şi că trebuie să-i facă operaţie foarte grea, dar că ea nu va rezista la această operaţie, şi de aceea să aştepte moartea.

Am întrebat-o dacă crede în Dumnezeu, a spus că da, dar la biserică vine rar, având serviciu, copii şi sărăcie mare. Atunci am dus-o la Sfânta Paraschiva, ea s-a închinat, i-am făcut pomelnic, dar ea avea numai cinci lei, a lăsat pomelnicul şi a plecat. Peste trei luni am intalnit-o pe strada, sănătoasă, voioasă. Am întrebat-o cum se simte, îmi spune: “Bine! Dar să vedeţi cum s-a întâmplat. La vreo trei săptămâni după ce am dat pomelnicul, a început să-mi curgă puroi din nas şi a curs mult timp. S-a scurs toată infecţia de pe creier şi m-am făcut sănătoasă”.

5. O maică din Cheile Bicazului a venit la Sfânta Paraschiva, fiind bolnavă de urechi de nu mai auzea nimic şi avea şi dureri. A stat trei zile în rugăciuni cu lacrimi şi a plecat complet sănătoasă.

6. Mi-a povestit un preot din Ardeal că în parohia lui a fost o fată care trebuia să se căsătorească cu un băiat. O fată cuminte, însă băiatul a fost rău, a lăsat-o şi s-a căsătorit cu alta. Ea, fiind foarte necăjită, a venit la preotul paroh şi i-a povestit durerea sa. Preotul a sfătuit-o să meargă la Iaşi, să se închine la moaştele Sfintei Paraschiva şi să dea un pomelnic. L-a ascultat. Peste o lună s-a căsătorit cu un băiat foarte bun şi e fericită.

7. Un alt preot, tot din Ardeal, mi-a povestit: A fost bolnav de plămâni – T.B.C. -, i s-au făcut multe antibiotice şi el a simţit că începe să orbească. Când s-a dus la doctor, acela i-a confirmat această nenorocire. Preotul imediat s-a urcat în tren şi a venit la Iaşi. Era ora zece seara şi Sfânta Mitropolie era închisă. Atunci el a stat în genunchi afară lângă peretele unde stau moaştele Sfintei Paraschiva, s-a rugat câteva ceasuri plângând. A doua zi a simţit că e sănătos şi până astăzi nu mai are nimic nici cu ochii, nici cu plămânii, slujeşte şi azi Sfânta Liturghie la o mănăstire din Ardeal.

8. A venit o doamnă de la Bucureşti aducând în dar Sfintei Paraschiva un covor persan mare şi frumos. Am întrebat-o ce înseamnă acest dar. Mi-a povestit că soţul ei, bărbat de 45 de ani, s-a îmbolnăvit. Cu tot progresul medicinii, doctorii nu găseau leac la boala lui şi i-au jspus să se pregătească de moarte, că are cancer, într-o zi vine la ei acasă un prieten evreu şi le spune că el pleacă la Iaşi şi îi sfătuieşte să-i dea bani şi pomelnic să ducă el la Sfânta Paraschiva. Şi l-au ascultat şi i-au dat. Peste două luni soţul ei s-a făcut sănătos fără nici un tratament şi, drept mulţumire, ea personal a adus acest covor la Sfânta Paraschiva.

9. O femeie de la ţară, foarte disperată, a venit la Sfânta Paraschiva că i s-a furat vaca. A dat un pomelnic şi a plecat. Peste o săptămână a venit să-i mulţumească Sfintei Paraschiva, că a găsit vaca în al treilea sat.

10. Vine o mamă foarte necăjită la Sfânta Mitropolie şi-mi spune că are o fată cam leneşă şi putin credincioasa si ca are in fata bacalaureatul si admiterea în facultate. Am sfătuit-o să o aducă şi pe fată la Sfânta Paraschiva. Când a venit cu fata, am întrebat fata dacă ştie rugăciuni, mi-a răspuns că nu ştie nici o rugăciune. Am dus-o în faţa sfintei racle a Cuvioasei Paraschiva şi i-am zis să stea în genunchi să se roage cum ştie. Ea a spus sfintei că are frică de română şi ştie numai despre Eminescu. Exact aceasta a întrebat-o la bacalaureat şi fata a reuşit bine.

Vine altă grijă şi mai grea: admiterea la facultate. Fetiţa vine de acuma singură la Biserică şi mai des. Iar în ziua examenului la admitere vine şi îi spune Sfintei Paraschiva că ea ştie la chimie mai bine oxigenul. Asta a întrebat-o şi a luat media şapte. Dar nu avea loc, pentru că au intrat cu cea mai mică medie de 7,50.

Mama sa vine iarăşi cu lacrimi la Sfânta Paraschiva şi iarăşi sfânta o ajută. Au rămas patru copii fără locuri, însă unul din ei era băiatul unui şef mare al oraşului şi acesta face demersuri la Bucureşti şi se mai aprobă patru locuri, în care intră şi fetiţa în cauză. Aşa a ajutat-o cuvioasa să intre şi fetiţa ei şi de atunci fata şi mama vin foarte des la cuvioasa să-i mulţumească.

11. Într-o seară a venit la Sfânta Mitropolie o doamnă de 35 de ani, foarte agitată, emoţionată până la lacrimi. Plângea şi se închina la toate icoanele, dar mai ales la Cuvioasa Paraschiva. După ce s-a mai liniştit am întrebat-o ce are. Şi a zis că e foarte fericită şi a venit să-i mulţumească lui Dumnezeu şi Sfintei Paraschiva. Mi-a povestit: “Sunt funcţionară în Galaţi şi m-am hotărât să fac facultatea de germană, dar nu mă simţeam aşa bine pregătită, am vrut sa-mi încerc şansa, venind în drum spre Iaşi la examenul de admitere, m-am întâlnit pe tren cu o domnişoară care era în aceeaşi situaţie ca şi mine. Când am ajuns la Iaşi, eu i-am propus domnişoarei să mergem amândouă la Sfânta Paraschiva să-i cerem ajutorul. Domnişoara, foarte mândră, mi-a răspuns �că ea n-are nevoie de ajutorul nimănui, că este pregătită bine�. Eu totuşi am venit la Sfânta Paraschiva şi i-am cerut ajutorul şi mi l-a dat. La examen cea bine pregătită a picat şi eu am reuşit, iar acum am venit să-i mulţumesc Cuvioasei”.

12. O doamnă din Bacău voia neapărat să se mute la Iaşi. Mulţi ani s-a chinuit cu această problemă, dar nu putea să reuşească. Şi atunci, după sfatul cuiva, a venit la Sfânta Paraschiva, s-a închinat şi a lăsat pomelnic. Au trecut câteva luni şi ea nu numai că a fost mutată la Iaşi, ci a căpătat şi locuinţă.

13. Două cumnate trăiau într-o casă, în buna înţelegere, într-o zi la una din ele au dispărut 200 de lei. Ea a reproşat cumnatei sale că aceea i-a luat, cea învinuită s-a jurat că nu ştie nimica, dar degeaba… Atunci a venit la Sfânta Paraschiva, a dat pomelnic în care s-a rugat ca Sfânta Paraschiva să arate cine este vinovat, ea sau cea care cleveteşte. După două săptămâni copilul de nouă ani al păgubaşei, jucându-se pe stradă, a fost omorât de o maşină. S-a adeverit că acuzaţia era nedreaptă, femeia care acuza era mincinoasă.

14. Pe ziua de 16 octombrie 1968 vine o mamă într-o stare de nebunie, ţipă, strigă, plânge, îşi rupe părul… Am intrebat-o ce are. Mi-a spus că e foarte vinovată faţă de Sfânta Paraschiva.

În ziua hramului, Sfânta Paraschiva, 14 octombrie, ea s-a apucat să facă pregătiri pentru iarnă. Mama ei, o femeie bătrână şi credincioasă, îi spune: “Draga mea, să nu faci asta, căci astăzi este o mare sărbătoare – ziua Sfintei Paraschiva”.

Ea îi răspunde: “în fiecare zi este câte un sfânt, dar eu n-am timp să-i prăznuiesc pe toţi”. La o oră după acesta discuţie, şi-a trimis fetiţa ei de nouă ani să cumpere ulei de la alimentară, dar, luându-se cu treaba, n-a observat că a trecut un ceas şi fetiţa nu mai vine. în cele din urmă, o vecină a venit şi i-a spus că fetiţa e dusă cu salvarea la spital, deoarece a dat peste ea un autobuz. Dar pocăinţa mamei a fost sinceră şi fetiţa s-a făcut sănătoasă, fără nici o complicaţie.

15. În casa unui profesor universitar era o mare păgânătate. în ziua de 14 octombrie – hramul Sfintei Paraschiva – soţia profesorului i-a spus femeii din casă: “Astăzi să faci săpun”. Aceea, fiind creştină, i-a răspuns: “Eu nu fac asta, că e mare sărbătoare. Astăzi e Cuvioasa Paraschiva şi mă duc la Sfânta Mitropolie la slujbă”. Şi g-a dus la sfintele slujbe.

Stăpâna, foarte supărată, s-a apucat singură să facă săpunul. A aşezat un cazan afară şi acolo a clocotit grăsimea cu soda caustică şi cu apa. Ea a intrat în casă, iar fetiţa ei unică, de 12 ani, fugea în jurul cazanului şi la un moment-dat, a căzut în el şi a murit imediat.

16. Fiica unei doctoriţe de aici din Iaşi a căzut la un examen şi era ameninţată să rămână repetentă. A venit mama ei la mine şi mi-a spus necazul ei, desigur rugându-se Sfintei Paraschiva cu lacrimi. Doctoriţa mi-a făcut mie mult bine. Am rugat-o şi eu pe Sfânta Paraschiva s-o ajute, s-o scoată din acest necaz spunându-i: “Tu ştii, Sfântă Paraschiva, cât de mult m-a ajutat doctoriţa pe mine, te rog ajut-o şi tu pe ea, că eu nu pot”. Noaptea am visat-o pe Sfânta Paraschiva, care mi-a spus: “Şi ce datoare sunt eu doctoriţei, dacă te-a ajutat pe tine? Dar hai să fie cum vrei tu!” Şi a continuat: “Eu îţi trimit pe fiul tău, care-i prieten cu profesorul fetei, să vorbească el cu profesorul s-o mai examineze o dată, iar eu o voi ajuta la examen”. Peste două zile a venit băiatul meu de la Bucureşti – nechemat -, a aranjat toate şi fata a luat examenul şi a trecut în anul trei.

17. O fată farmacistă foarte cuminte, având 32 de ani, tot voia să se căsătorească. Prin mine a dat rugăciuni la Sfânta Paraschiva şi la 1 ianuarie 1968 a făcut cunoştinţă cu un doctor văduv. Acela începe s-o curteze, dar ceva serios nu spunea. Apoi o lasă şi se duce la altele. Ea, disperată, tot vine şi mi se plânge, iar eu îi spun: “Să continuăm cu rugăciuni la Cuvioasa Paraschiva”.

Şi într-o duminică, pe neaşteptate, vine doctorul la familia fetei şi o cere în căsătorie. Peste zece zile s-a făcut nunta şi sunt fericiţi.

18. În anul 1968, prin luna martie, într-o dimineaţă, Părintele Stareţ loanichie din Sfânta Mitropolie se apropie de mine şi-mi spune, arătând spre o doamnă: “Vezi, doamna aceea a venit din Bulgaria şi nu ştie româneşte, matale ştii ruseşte, încearcă să vorbeşti ruseşte cu ea să vedem ce doreşte – dacă ştie şi ea ruseşte”, într-adevăr, doamna ştia ruseşte. S-a bucurat că poate să-şi spună durerea ei şi plângând mi-a povestit că are un singur băiat, care a ajuns la facultate în anul doi şi subit a înnebunit, dar într-o formă aşa de gravă că-1 ţine într-o cuşcă.

Ea întotdeauna a fost credincioasă, în schimb soţul ei este un ateu şi întotdeauna îl blestema pe copilul lui şi înjura pe Dumnezeu. Ea mereu se ducea la biserică, rugându-se cu lacrimi pentru copilul ei. într-o noapte visează o femeie înaltă, îmbrăcată în negru, care-i spune: “Dacă vrei să fie sănătos copilul tău, să vii la mine”. Femeia n-a întrebat-o unde să meargă şi cine este aceea pe care a visat-o.

Peste vreo două luni iarăşi visează aceeaşi femeie care-i spune acelaşi lucru ca prima dată. Atunci ea o întreabă: “Dar cine eşti şi unde să mă duc?”. Ea a răspuns: “Sunt Sfânta Paraschiva din Iaşi!”

Doamna din Bulgaria locuia chiar în capitala ţării – Sofia. Imediat s-a dus la ambasadă şi, căpătând paşaportul, a venit la Sfânta Paraschiva. M-a întrebat ce să facă, cum s-o roage pe Sfânta Paraschiva pentru fiul ei? Am învăţat-o, a dat pomelnic pentru un an de zile, asta din proprie iniţiativă. Toată ziua nu s-a dezlipit de la sfânta raclă până seara, apoi a plecat.

După un an a venit cu mama ei de 90 de ani să-i mulţumească Sfintei Paraschiva că băiatul ei s-a făcut complet sănătos şi continuă studiile la facultate.

19. O femeie care a lucrat mulţi ani în Sfânta Mitropolie mi-a povestit că o durea un picior tare rău. Ea s-a rugat mereu la Sfânta Paraschiva să-i aline durerea, într-o noapte a visat pe Sfânta Paraschiva care s-a atins de piciorul ei şi i-a spus: “Acuma n-are să te mai doară”. Şi, într-adevăr, aşa a fost.

20. O femeie a venit la Sfânta Paraschiva cu rugăciuni pentru soţul ei care a fost condamnat la zece ani de închisoare. După doi ani s-a întors acasă. Ea a venit şi a mulţumit Cuvioasei Paraschiva.

21. În duminica de 21 februarie a venit o femeie şi a întrebat cu ce poate ea mulţumi Sfintei Paraschiva pentru ajutorul primit. Avea o singură fată studentă, care a fost condamnată de doctori la moarte, găsindu-i-se cancer în sânge – leucemie. Dar mama sa a dat rugăciuni la Sfânta Paraschiva şi fiica ei s-a vindecat, este sănătoasă şi-şi continuă studiile. Am sfătuit-o să dea rugăciuni de mulţumire şi să vină şi ele cât de des la biserică să-i mulţumească Sfintei Paraschiva şi lui Dumnezeu pentru ajutorul primit.

22. Cu doi ani în urmă, într-o dimineaţă, a venit în Sfânta Mitropolie o doamnă bătrână şi a stat toată slujba lângă Sfânta Paraschiva. Apoi m-a rugat să-i dau adăpost să se odihnească, căci la noapte pleacă acasă. Am luat-o la mine. Mi-a povestit că e din Craiova, are un fiu membru al guvernului, dar nu vrea să ştie de ea că este săracă. De mult are dorinţa să vină să se închine Sfintei Paraschiva şi s-a rugat mult pentru aceasta, dar n-avea bani cu ce veni. într-o noapte visează pe Sfânta Paraschiva care-i spune: “Te voi ajuta să vii la mine”. A trecut o săptămână şi pe neaşteptate primeşte de la fiul său suma de cinci sute de lei şi cu banii aceştia imediat a venit la Sfânta Paraschiva să-i mulţumească că i-a împlinit dorinţa.

23. O fată voia să dea la medicină. Vine la Sfânta Mitropolie foarte necăjită că toată vara nu s-a pregătit aşa cum trebuie şi îi e frică că nu va putea intra, căci din ce a învăţat nu poate ţine minte decât structura splinei. Eu o sfătuiesc să se ducă la racla Sfintei Paraschiva să se roage cum ştie şi ea îi va ajuta.

Tânăra, stând în genunchi în faţa sfintei racle, spune: “Sfântă Paraschivo, nu sunt pregătită, ştiu bine numai splina”.

La examen intră trei candidaţi. Li se dă cutia cu bileţele, trag primii doi bileţelele şi la urmă trage şi ea cu strângere de inimă, şi mare-i fu mirarea că-i vine pe bileţel splina. A ştiut perfect şi a luat zece.

A doua zi a venit la Sfânta Mitropolie să-i mulţumească Cuvioasei Paraschiva. De la uşă a început să plângă şi să strige: “Cuvioasă, tu ai luat zece, tu ai ştiut, tu eşti studentă…, nu eu…”. Şi de atunci era nedespărţită de la Sfânta Mitropolie la toate slujbele. A terminat cu bine facultatea de medicină şi acum e medic în Iaşi.

24. În ultimul război mondial ostaşii români şi ruşi au povestit următoarele: Când frontul era în jurul laşului şi când ruşii porneau atac, apărea o femeie de statură uriaşă, oprindu-se între cele două tabere de duşmani, ostaşii se simţeau sleiţi de puteri şi nu puteau să mai lupte. Astfel oraşul Iaşi a fost scutit de mari distrugeri. Era Cuvioasa Paraschiva – ocrotitoarea.

25. Mi-a povestit Preotul Popovici Laurenţiu, care a luat parte la cele ce urmează: “în anul 1946 a fost mare foamete în Moldova. Nu plouase doi ani. Soborul de preoţi şi diaconi s-au pornit în pelerinaj cu sfintele moaşte ale Cuvioasei Paraschiva; ne-am oprit în satul Mogoşeşti şi am început Sfântul Maslu, eram în frunte cu episcopul-vicar Valeriu Moglan. La începutul Sfântului Maslu a venit o ploaie torenţială”.

26. Tot părintele de mai sus povesteşte că a fost de rând la Cuvioasa Paraschiva şi citea acatistul sfintei la raclă, la picioarele sfintei. O femeie cerşetoare, făcându-se că se închină, a pus mâna pe banii care erau la sfânta în raclă. Dar a ţipat grozav, că mâna ei se încleştase şi nu putea să o scoată din sfânta raclă. S-au făcut rugăciuni pentru iertarea ei şi ea şi-a scos mâna, făgăduind că niciodată nu va mai fura bani, ori alte obiecte.

27. A venit o femeie necăjită că soţul ei are pe faţă nişte bube care supurează şi-1 dor – toată faţa îi era cuprinsă de acestea. A încercat la mulţi doctori, cu diferite tratamente şi alifii, dar totul era în zadar, ba parcă după fiecare tratament se înfocau şi se extindeau mai tare. Atunci soţia lui a venit la Cuvioasa Paraschiva, a plâns, s-a rugat la cuvioasa şi a dat pomelnic. Cu o batistă curată ce avea la ea, a desfăcut-o şi a şters sfintele moaşte.

Când a ajuns acasă, a pus batista pe faţa soţului şi i s-au mai potolit durerile, iar după o săptămână au dispărut bubele, în fiecare zi stătea câteva ore cu batista pe faţă. Soţia a venit şi a mulţumit Cuvioasei Paraschiva şi lui Dumnezeu şi a spus minunea.

28. În nordul Ardealului era un preot cu soţia şi doi copii, foarte credincioşi. Fiind un sat mic cu 120 de familii şi foarte sărac, cu o biserică de lemn, foarte dărăpănată, iarna nu se făcea foc deloc în ea, iar vara era mâncată toată pe dinafară de ciocănitori, încât în fiecare vară trebuia lipită pe dinafară cu pământ şi până toamna era din nou găurită de ciocănitori.

Preotul şi credincioşii au făcut demersuri şi cereri la superiori să aprobe să facă biserică nouă, dar fiind sub regim comunist, nu le dădea voie. Era prin anul 1969.

Atunci preotul s-a apucat de făcut biserica fără autorizaţie. Au ridicat-o din temelii, au acoperit-o cu tablă, au tencuit-o pe dinăuntru, dar nu mai aveau putere s-o termine. Atunci soţia preotului a venit la Cuvioasa Paraschiva, a plâns, s-a rugat, a lăsat pomelnic şi a cerut ajutorul cuvioasei şi la urmă mi-a spus mie ce necaz are.

Eu ştiam o maică care avea ceva bani şi tot voia să facă o faptă bună, eventual să facă undeva o fântână, să fie pomană la cei morţi. Aşa se gândea dânsa, că toţi care vor bea apă din acea fântână vor zice o vorbă bună pentru cel ce a făcut-o. M-am dus la ea şi i-am zis: “Uite, a venit o preoteasă din Ardeal unde construiesc o biserică şi nu mai au putere s-o termine. Lasă fântâna şi dă banii la biserică că-i mai mare pomană”.

Maica aşa a făcut – a dat o sumă mare de bani de au făcut iconostasul, electrificarea şi jumătate din pictură, apoi după câteva luni a mai dat o sumă de bani de au terminat pictura şi pavimentul pe jos. Acest lucru a însufleţit pe credincioşi şi au terminat Biserica. Banii aceştia i-a socotit direct de la Cuvioasa Paraschiva şi de la Maica Domnului.

Drept mulţumire, preotul a pus pe pictori s-o picteze în biserică pe Cuvioasa Paraschiva şi pe Sfânta Muceniţă Sebastiana, al cărui nume îl purta maica milostivă. Aceasta a fost minunea Cuvioasei Paraschiva de la Iaşi.

29. A venit preotul din Ardeal cu soţia la Iaşi să-i mulţumească Cuvioasei Paraschiva de ajutorul primit, că din greu impas i-a scos şi, drept răsplătire, Cuvioasa Paraschiva i-a încărcat cu multe daruri pentru sfânta biserică. Maica care a dat banii pentru pictură a mai dat un rând de veşminte preoţeşti. Preoţi şi credincioşi au pus bani şi au luat un potir şi cele necesare pentru slujit Sfânta Liturghie, au mai donat icoane, covoare şi alte lucruri necesare sfintei biserici. Tot o minune a Cuvioasei Paraschiva este şi împodobirea sfintei biserici(Biserica aceasta este în localitatea Bogata de Sus, judeţul Cluj, protopopiatul Dej, iar preotul se numeşte Ramba Gheorghe şi a stat acolo 15 ani.).

Mi-a mai povestit părintele Laurenţiu Popovici că în tinereţea lui a văzut două minuni ale Cuvioasei Paraschiva:

1) Într-un sat din apropierea laşului au apărut omizi care rodeau tot; atunci preotul satului şi credincioşii au cerut la Mitropolie să le-o dea pe cuvioasa, să o ducă în livezile lor, ca să-i scape de această nenorocire. Li s-a aprobat.

Au mers cu sobor de preoţi şi credincioşi şi au pus-o pe Sfânta Paraschiva într-o grădină sub un copac, care nu mai avea frunze, ci numai omizi. In apropierea grădinii curgea o apă şi în partea cealaltă era şoseaua naţională. După ce au început rugăciunile toţi au văzut cum omizile coborau din copac şi mergeau la apă, se aruncau în apă şi mureau, iar altele mergeau pe şosea, se opreau acolo şi mureau strivite de maşini şi căruţe. Când s-a terminat Sfântul Maslu şi rugăciunile, nu mai era nici o omidă pe copac, şi nici în grădini. Le izgonise Cuvioasa Paraschiva.

Au mai zăbovit vreo două ore de i-au adus mulţumire lui Dumnezeu şi Sfintei Cuvioase Paraschiva pentru minunea făcută.

2) Prin anii 1950-1954 comuniştii au vrut s-o îngroape pe cuvioasa ca să nu-i mai deranjeze mulţimea de credincioşi care veneau să se închine zilnic.

S-au sfătuit în secret, într-o dimineaţă au trimis nişte oameni să sape groapă în cimitir. Când au început să sape, cerul, care până atunci era senin şi însorit, s-a întunecat cu nişte nori mari şi negri, a început un vânt năprasnic, cu ploaie şi gheaţă cât oul de porumbel, cu tunete şi fulgere, de credeai că-i rade Domnul de pe faţa pământului. îngroziţi, oamenii au alergat cu mic cu mare la mitropolie să se roage Cuvioasei Paraschiva să mijlocească ea la Bunul Dumnezeu, ca să nu-i prăpădească. Au chemat preoţii, au tras clopotele şi au făcut cu toţii acatistul şi paraclisul cuvioasei şi alte rugăciuni către Domnul şi Maica Domnului, încât toată biserica era numai lacrimi şi suspine. S-au rugat până târziu. Furtuna s-a potolit. Intre timp au venit vreo 6 bărbaţi care au povestit mulţimii unde au fost şi ce au vrut să facă edilii oraşului fără ştirea preoţilor şi a mitropolitului, dar Cuvioasa Paraschiva le-a arătat că nu ei conduc Iaşul.

Văzând minunea, mulţi s-au întors la Dumnezeu şi cu toţii au dat slavă lui Dumnezeu şi au mulţumit cuvioasei că a rămas în mijlocul lor, să le fie ajutătoare şi grabnic folositoare în necazuri.

Multe, mari şi minunate minuni face Cuvioasa Paraschiva în fiecare zi, cine le poate număra? Acestea scrise de mine, păcătoasa, sunt numai o picătură din oceanul milostivirii sale către oameni. Ea ajută pe toţi care-o cheamă în ajutor şi aleargă la ea cu credinţă şi dragoste, nădejde şi smerenie.

Sfântă Cuvioasă Maică Paraschiva, roagă-te lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră şi în această viaţă ajută-ne să trecem cu bine peste greutăţile şi ispitele zilnice. Amin.

Bucură-te, Paraschivo, mult folositoare!

Bucură-te, Mireasă, Pururea Fecioară, că Fiul Tău a înviat a treia zi din mormânt!

Lăudat şi Preamărit să fie Dumnezeu întru sfinţii săi. Amin!
Alte minuni ale Cuvioasei Paraschiva, povestite de credincioşi:

După al II-lea război mondial, cam prin anul 1946, fiind secetă mare, la cererea credincioşilor s-a făcut procesiune cu rugăciuni şi deplasarea moaştelor Cuvioasei Paraschiva prin satele afectate. Convoiul cu sfintele moaşte, preoţi şi credincioşi cu prapori şi lumânări aprinse a pornit de la Iaşi spre nord, către Ştefăneşti, făcând popasuri şi rugăciuni în mai multe sate.

Ajungând în satul Călăraşi, carul cu boi care ducea sfintele moaşte s-a oprit şi boii n-au mai putut fi urniţi din loc. Timp de două ore au făcut rugăciuni, neştiind care e cauza. După acest timp au văzut că din partea cealaltă de deal venea un alt convoi cu icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Botoşani, însoţit de preoţi şi mulţi credincioşi, făcând de asemenea rugăciuni pentru ploaie. Icoana Maicii Domnului venea din direcţia Botoşani-Ştefăneşti-Ilişeni-Bogdăneşti şi s-au întâlnit la Călăraşi. La întâlnirea celor două procesiuni s-au făcut rugăciuni şi Sfântul Maslu, iar apoi convoiul cu icoana Maicii Domnului şi-a continuat drumul spre sud.

Deci Cuvioasa s-a oprit din smerenie, aşteptând pe Impărăteasa Cerului şi dându-i întâietate să treacă ea mai întâi, şi abia după aceea a pornit şi convoiul Cuvioasei spre nord.

Ca şi în alte daţi când au fost scoase sfinte moaşte sau icoane făcătoare de minuni, Dumnezeu s-a milostivit şi a trimis ploi binecuvântate.

în amintirea acestei minuni, credincioşii au ridicat o troiţă pe dealul de lângă satul Călăraşi, care poate fi văzută şi azi.

Elena G. din Iaşi, la vârsta de 22 ani, fiind în Roman, a visat într-o noapte pe Sfânta Paraschiva în biserică, cu mai multă lume, unde parcă toţi aşteptau ca sfânta să se scoale şi să vorbească cu cineva, într-adevăr, sfânta s-a ridicat din raclă şi i s-a adresat astfel: “Fetiţo, tu eşti însărcinată, dar să nu te duci să avortezi, că apoi o să ai mari greutăţi în continuare şi o să mori. Dacă o să mă asculţi, o să naşti o fată frumoasă, deşteaptă şi milostivă şi o să-ţi meargă bine în continuare şi nu o să ai necazuri prea mari în viaţă”.

Soţul o îndemna la avort, dar nişte rude o sfătuiau să nu facă aceasta. Acest vis l-a avut în noaptea dinainte de a se duce la doctor. A doua zi a plecat totuşi la doctor, dar cu oarecare frică şi nehotărâre. Ajungând la doctor, a luat-o frica pe sală când trebuia să intre şi s-a întors acasă. Apoi a născut o fetiţă de 4,5 kg, foarte frumoasă, care acum are 34 de ani şi este foarte inteligentă (ştie cinci limbi străine), deşteaptă şi cu adevărat milostivă şi credincioasă, încă de când era mică împărţea tot la săraci, iar acum este doctoriţă şi orice rugăciune care o face ea la Sfânta Paraschiva, în orice necaz ar fi, imediat este ascultată. Aşa a scăpat Sfânta Paraschiva pe această mamă de la moarte – ea însăşi fiind credincioasă de mică copilă – şi pe această fiică care este de folos celor din jur cu inteligenţa sa, cu mila de săraci şi cu celelalte fapte bune.

Din “SUFERINTELE MAMEI BLONDINA – O MARTIRA A SIBERIEI” – Editura Man. Sihastria 2005

Mărturisesc părintii bătrâni, care au fost martori oculari, despre o minune petrecută la racla Sfintei Parascheva de la Iasi, la 14 octombrie 1951. De hram, pe când oamenii asteptau la rând să se închine, au venit si două crestine bătrâne din Focsani. Văzând lume multă, au zis preotului de gardă, Arhimandritul Cleopa:

– Părinte, dă-ne voie să ne închinăm la Cuvioasa Parascheva, fără să mai stăm la rând, că suntem bolnave, si să-i punem sub cap această pernă, pe care i-am adus-o de acasă drept multumire pentru ajutorul ce ni l-a dat!

– Dumnezeu să vă binecuvinteze, a zis Părintele Cleopa. Mergeti si vă închinati!

În clipa aceea, preotii si credinciosii au văzut un lucru cu totul sfânt si minunat. Cuvioasa si-a ridicat singură capul, iar după ce femeile i-au pus perna adusă si s-au închinat, Sfânta Parascheva si-a lăsat iarăsi capul pe pernă.

Din “Viata Parintelui Cleopa”

De citit si:

• Minuni ale Sfintei Cuvioase Parascheva (II)

• Predica Par. Cleopa la Sfinta Preacuvioasa Maica noastra Parascheva

• La racla Sfantei Parascheva