Buna este rugaciunea

Trupul nostru – filosofeaza Preacuviosul Marcu – este luat din pamant si prin firea sa se aseamana pamantului: are nevoie sa fie lucrat. Precum semintele semanate in tarina nelucrata cu uneltele plugaresti pier fara sa aduca nici o roada, asa si rugaciunea ramane fara roada daca trupul, daca inima nu sunt pregatite pentru ea prin postire. Imprastierea si ingreunarea gandurilor, raceala si impietrirea inimii, visarile desarte si pacatoase care apar mereu in inchipuire nimicesc rugaciunea celui imbuibat. Si dimpotriva: precum in tarina lucrata osardnic cu uneltele plugaresti, insa nesemanata cu seminte folositoare, cresc cu deosebita putere neghinele, asa si in inima postitorului, daca acesta se multumeste doar cu nevointa trupeasca si nu isi ingradeste mintea cu nevointa duhovniceasca, cu rugaciunea adica, cresc des si cu putere neghinele parerii de sine si semetei cugetari. Semeata cugetare si parerea de sine sunt in postitorul lipsit de dreapta socotinta si impietrit impreunate totdeauna cu defaimarea si osandirea aproapelui, cu o deosebita inclinare spre sminteala – in fine, cu amagirea de sine, trufia, pierzarea.

Postul, aceasta arma puternica, devine pentru nevoitor arma a sinuciderii atunci cand este lasat de sine statator si din arma se preface in scop al vietii, spre slava desarta. Post ca acesta posteau fariseii – si posteau mult, posteau spre vatamarea lor (Matei 9, 14). Nu acest post am ales Eu… de ti-ai si stramba ca un cerc grumazul tau si ai asterne sub tine sac si cenusa, nici asa nu veti chema post primit. Nu acest fel de post am ales Eu, zice Domnul: ci dezleaga toata legatura nedreptatii, dezleaga datoriile cele cu sila facute, lasa pe cei prinsi intru slobozenie si rupe tot zapisul cel cu nedreptate. Frange celui flamand painea si pe saracii cei fara de casa adu-i in casa ta; de vezi pe cel gol imbraca-l si nu trece cu vederea pe cei ce sunt din samanta neamului tau. Atunci va iesi de dimineata lumina ta, si sanatatea ta curand va rasari, si va merge inaintea ta dreptatea ta, si slava lui Dumnezeu te va inconjura. Atunci vei striga si Dumnezeu te va auzi, si inca graind tu rugaciunea ta va zice: aici sunt (Is. 58, 5-9). Prorocul cere ca milostenia sa mearga inaintea postului si sa il intovaraseasca; el da fagaduinta ca rugaciunea nevoitorului care imbina postul cu milostenia va fi ascultata fara intarziere, ca un asemenea nevoitor se va invrednici de cercetarea harica a lui Dumnezeu.

Si pretutindeni Sfantul Duh legiuieste imbinarea postului cu rugaciunea, intoarceti-va la Mine din toata inima voastra, ii cheama Domnul pe pacatosi prin gura unui alt Proroc, indemnandu-i si imbarbatandu-i la pocainta, cu post, cu plangere si cu tanguire, si va rupeti inimile voastre, iar nu hainele voastre, si va intoarceti la Domnul Dumnezeul vostru… Trambitati cu trambita in Sion, sfintiti post, vestiti vindecare (Ioil 2, 12-13, 15). Ninivitenii care s-au pocait au facut cunostinta cu puterea postului si a rugaciunii. Dumnezeu rostise deja hotararea asupra lor, ea le fusese vestita de Prorocul Iona; deja Prorocul, ce se indepartase de cetate, o privea tinta si astepta din clipa in clipa sa se implineasca prorocia cea amenintatoare.

Insa, ninivitenii au folosit pocainta, aratand ca nu sunt fatarnici prin parasirea faptelor viclene, prin postul aspru, prin rugaciunea osardnica – si I-a parut rau lui Dumnezeu pentru raul pe care a zis sa le faca lor si n-a facut (Iona 3, 10). In Noul Legamant, Domnul a vestit ca postul va deveni o nevointa de obste a tuturor ucenicilor Lui cand Se va lua Mirele Ceresc – Domnul – de la dansii prin inaltarea la cer (Luca 5, 35). Si cum sa nu posteasca pe pamant ucenicii Domnului Iisus, cum sa nu-L planga pe El, cum sa nu se imbrace in haina intristarii, de vreme ce calea catre Domnul este preaplina de greutati, este pandit de talhari infricosatori atat ca numar, cat si ca rautate!

Toti sfintii lui Dumnezeu si-au petrecut viata pamanteasca in post si rugaciune. Astfel, potrivit marturiei Evangheliei, Sfanta Ana prorocita, fiica lui Fanuil, nu se departa de templu, slujind lui Dumnezeu in post si rugaciuni ziua si noaptea (Luca 2, 37). Despre marea Iudita Scriptura povesteste ca postea in toate zilele vaduviei sale, avea intelegerea din cercare a rugaciunii, stia puterea ei, ajunsese prin rugaciune sa dobandeasca credinta vie in Dumnezeu si a savarsit prin credinta o minunata nevointa (Iudita 8). Acoperit-am cu post sufletul meu (Ps. 68, 12), spune de Dumnezeu insuflatul David – asa puternica este aceasta nevointa! Smerit-am cu post sufletul meu (Ps. 34, 12) – asa se impotriveste aceasta nevointa multumirii de sine si ingamfarii, care apar din imbuibare! Prin mijlocirea postului, rugaciunea mea in sanul meu se va intoarce; fara post, ea este jertfa jalnica a imprastierii mintii, care este nedespartita de imbuibare.

Sfantul Apostol Pavel, insirand semnele adevaratilor slujitori ai lui Dumnezeu, aminteste intre aceste semne petrecerea in post (II Cor. 6, 5) si rugaciune (Romani 12, 12; Col. 4, 2). Despre sine el marturiseste ca si-a petrecut viata pamanteasca in necurmate nevointe, lipsuri si necazuri; el aminteste foamea si setea in care l-au aruncat imprejurarile, precum si necurmata postire de buna voie prin care isi chinuia trupul si-l supunea robiei (II Cor. 11, 27; I Cor. 9, 27).

Evanghelistul Luca, zugravind in cartea Faptelor impreuna petrecerea in Ierusalim a Sfintilor Apostoli dupa inaltarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, impreuna cu Preasfanta Fecioara de Dumnezeu Nascatoare si celelalte femei care au urmat Domnului in vremea calatoriei Lui pamantesti, spune: Acestia toti erau asteptand cu un cuget in rugaciune si in cerere (Fapte l, 14). Din cuvintele acestea se vede limpede ca rugaciunile lor erau foarte lungi, neincetate – lucru cu neputinta fara ajutorul postului. Asa traiau Apostolii! Asa traiau Mucenicii! Asa traiau Cuviosii!

Viata lor a fost si este imbinare a rugaciunii neincetate cu postirea de totdeauna. Mila si dragostea lor fata de frati, fata de cei ce ii iubeau si cei ce ii urau, erau dumnezeiesti, fiindca erau mai presus de firea omeneasca, fiindca erau luate din sanul Domnului insusi. Ei nu numai ca impreuna-patimeau cu toti cei nevoiasi sufleteste si trupeste, nu numai ca iertau toate greselile si cele mai grele jigniri ale aproapelui: ei isi puneau cu bucurie sufletul pentru mantuirea aproapelui, pentru mantuirea vrajmasilor lor.

In imprejurarile insemnate ale vietii si in greutati, inainte de a incepe o lucrare mare, la venirea unor mari necazuri, sfintii lui Dumnezeu posteau si se rugau indoit. Pilda de acest fapt ne-a aratat Mantuitorul nostru, Domnul nostru Iisus Hristos. Inainte de a iesi sa propovaduiasca si sa mantuiasca omenirea, Domnul a plecat in pustie, petrecand acolo in post patruzeci de zile si patruzeci de nopti. „El a postit”, spune Fericitul Teofilact, „binevoind sa ne arate ca postul este o mare arma si in vremea ispitelor si impotriva dracilor. Precum inmultirea mancarii slujeste drept temei a tot pacatul, asa si infranarea slujeste drept temei a toata fapta buna”.

Calauza in nevointa postului si in nevointa impotriva diavolului este Duhul Sfant. Inaintea alegerii celor doisprezece Apostoli care erau meniti sa pescuiasca lumea spre credinta si mantuire, Domnul S-a suit pe un munte insingurat si a petrecut intreaga noapte in rugaciune (Luca 6, 12); inainte de invierea lui Lazar, Domnul a dat multumita Tatalui pentru ascultarea rugaciunii Sale. Eu stiam, a grait El, ca pururea Ma asculti, fiindca voia Tatalui si a Fiului este o singura voie dumnezeiasca; ci pentru norodul care sta imprejur am zis, ca sa creada ca Tu M-ai trimis (Ioan 11, 42).

La fel si inainte de alegerea Apostolilor: Domnul nu avea nevoie de rugaciune, dar a purces la rugaciune si a petrecut in rugaciune intreaga noapte ca sa dea prin faptele Sale – asa inteleg Sfintii Parinti cele intamplate atunci – pilda de faptuire, ca sa ne arate ca Dumnezeu primeste si o scurta rugaciune a noastra, dar ca inainte de intamplarile si hotararile insemnate avem neaparata nevoie de rugaciune prelungita si deosebit de incordata.

Inainte de patimi si de moartea pe cruce, carora Domnul a binevoit a li Se supune pentru rascumpararea omenirii, El a mers in gradina Ghetsimani, in locul unde trebuia sa se savarseasca vanzarea, aratandu-Se jertfa de buna voie, adusa dupa voia cea una si nedespartita a Tatalui si a Fiului. Prin aceasta, El ne-a aratat ca suntem datori sa primim toate incercarile trimise noua de sus ca pe ceva care ni se cuvine, sa le primim cu lepadare de sine, cu supunere inaintea voii lui Dumnezeu, cu credinta in Dumnezeu Cel atotputernic, Care vegheaza neadormit asupra noastra, la Care sunt numarati toti perii nostri, de Care nu s-a ascuns osul meu, precum a zis Prorocul, pe care l-ai facut intr-ascuns, si statul meu intru cele mai de jos ale pamantului (Ps. 138, 15).

Domnul ne-a aratat mijlocul prin care putem si suntem datori sa intarim neputinta firii omenesti atunci cand vin necazurile. El S-a rugat cu osardie. Ucenicilor biruiti de somn le-a poruncit: Privegheati si va rugati, ca sa nu intrati in ispita (Matei 26, 41). Ca necazul venit sa nu puna stapanire pe el, sa nu-l inghita, este neaparata nevoie de rugaciune. Este neaparata nevoie in vremea necazului de acea putere duhovniceasca, de acea pace dumnezeiasca pe care le aduce rugaciunea. Pentru a-l birui pe satana, ce nazuieste ca prin gandurile de intristare si deznadejde sa-l clatine si sa il piarda pe omul supus necazului cu ingaduinta lui Dumnezeu, pentru a nu se imputina credinta noastra in vremea necazului, este nevoie de rugaciune. Avem nevoie de ea ca in chiar mijlocul necazului sa putem simti, dupa spusa Apostolului, toata bucuria pe care ne-a poruncit el s-o avem cand cadem in multe feluri de ispite (Iac. l, 2).

Mangaierea harica ce vine din rugaciune poate fi primita doar de cel curatit prin post si poate fi pastrata numai de cel ce sprijina prin post curatia sa. Pildei Domnului i-au urmat si ii urmeaza adevaratii robi ai Domnului. Inca pe vremea Vechiul Legamant, Sfantul David, manat de Duhul lui Hristos, isi sporea postul si rugaciunile in imprejurarile grele ale vietii (II Imp. 12, 16; Ps. 34, 12). Asemenea lui, Prorocul Daniil, intelegand din cartea Prorocului Ieremia ca se implinise numarul anilor randuiti de Dumnezeu pentru petrecerea iudeilor robiti in Babilon, ca venise vremea intoarcerii lor in Ierusalim, s-a intors spre Dumnezeu cu rugaciune incordata pentru izbavirea iudeilor, intarindu-si rugaciunea prin post: Dat-am fata mea catre Domnul Dumnezeu, spune el, ca sa cerc cu cerere, cu rugaciune, cu posturi, cu sac si cu cenusa; si m-am rugat catre Domnul Dumnezeul meu, si m-am marturisit (Dan. 9, 3-4). Starea in care il aduc pe om postul si rugaciunea este deosebit de buna pentru primirea binefacerilor dumnezeiesti si a descoperirilor dumnezeiesti.

Astfel, de pilda, milosteniile, rugaciunile si posturile sutasului Cornelie au ajuns inaintea lui Dumnezeu si i-au adus cel mai mare bine: cunoasterea lui Hristos. Eram postind si rugandu-ma intru al noualea ceas in casa mea, ii povestea sutasul despre sine Apostolului Petru, si iata un barbat a statut inaintea mea in haina luminata. Acela era un inger (Fapte 10, 30). De asemenea, Apostolului Petru, care postea si flamanzea, i s-a aratat o fata de masa mare, pogorata din ceruri, care inchipuia lumea pagana, primita de Dumnezeu la credinta in Hristos si la mantuirea intru Hristos (Fapte 10, 11); Apostolilor, care slujeau Domnului si posteau (Fapte 13, 2), Sfantul Duh le-a descoperit ca alesese pe Pavel si pe Varnava pentru a propovadui crestinismul paganilor, le-a poruncit sa-i osebeasca si sa-i trimita la aceasta slujire. Apostolii, auzind in vremea rugaciunii si postirii porunca Sfantului Duh, mai inainte de a o implini postesc si se roaga iar, pentru ca porunca primita cu impreuna-lucrarea postului si a rugaciunii sa fie implinita tot cu impreuna-lucrarea lor. Atunci, postind si rugandu-se si punandu-si pe ei mainile, i-au slobozit (Fapte 13, 3), graieste scriitorul Faptelor Apostolilor.

Toata lumea stie ce izbanzi au incununat slujirea lui Pavel si a lui Varnava! Ea a fost incununata de sadirea crestinismului in toata lumea cunoscuta pe atunci. Nenumarate sunt marturiile si pildele faptului ca toti bineplacutii lui Dumnezeu se invrednicesc de dumnezeiestile descoperiri tocmai atunci cand prin post se desfac de materie, iar prin rugaciunea curata, cu mintile goale, neintinate de nici o inchipuire, neimprastiate de nici un gand strain, se infatiseaza intru adanca evlavie si pace lui Dumnezeu, Celui nevazut si nepatruns cu mintea.

Iubiti frati! Dupa ce am cunoscut insemnatatea si puterea armelor duhovnicesti care sunt milostenia, postul si rugaciunea, sa ne grabim a ne incinge cu aceste arme! Sa dobandim mila, sa ne imbracam in bunatate, dupa povata si indemnul Apostolului (Coloseni 3, 12).

Trasatura aparte a caracterului nostru, trasatura aparte de totdeauna a purtarii noastre sa fie milostivirea. In afara milostivirii sa nu cautam dreptate. Mila ce vine din firea omeneasca vatamata de cadere este potrivnica dreptatii: mila ce se revarsa din poruncile Evangheliei se afla, cu toata imbelsugarea sa, in legatura nedespartita cu dreptatea dumnezeiasca, ce se si arata prin ea (Ps. 84, 11-14; 88, 15).

Nu numai pe timpul sfintelor posturi randuite de Sfanta Biserica sa ne smerim trupurile prin intrebuintarea cu masura a mancarii – mai ales a mancarii de un anumit fel – ci si in restul timpului sa intrebuintam mancarea cu intelepciune, potrivit nevoilor noastre adevarate, pentru a ne pastra puterile trupesti si sanatatea trupeasca. Dupa ce ne vom fi robit trupul duhului prin postire, dupa ce ne vom fi facut duhul asemanator ingerilor prin bunatate, sa il inaripam cu rugaciunea: fie ca duhul nostru sa dobandeasca fericita deprindere de a se inalta in zbor repede si ades catre Dumnezeu si de a cere binecuvantarea lui Dumnezeu in intreprinderile noastre! Nu vom intarzia sa il vedem pe Dumnezeu ca ajutator si carmuitor al lucrarii noastre. Si nu numai atat! inaltandu-ne des cu gandul la Dumnezeu, putin cate putin vom curati calea obiceiurilor noastre de toata faradelegea – nu numai de cea grosolana, ci si de cea subtire, savarsita cu gandurile si simtamintele.

Cine va cuteza sa-L cheme pe Dumnezeu in ajutor la o fapta pacatoasa? Cine, infatisandu-si cererea imparatului imparatilor, nu se va ingriji mai intai ca cererea sa fie vrednica de privirea imparateasca si dumnezeiasca, ce patrunde in ascunzisurile inimii si vede la fel de limpede toate cele vazute si nevazute? De vom cere ceva dupa voia Lui, doar atunci ne va asculta (I Ioan 5, 14), a spus Apostolul.

Cine, intorcandu-se mereu catre Dumnezeu, nu va dobandi incredintarea si simtamantul ca traieste sub ochii lui Dumnezeu, ca fiecare fapta a sa, fiecare miscare a sufletului sau este vazuta de Atotvazatorul si Pretutindenea Fiitorul Dumnezeu? Aceasta incredintare si acest simtamant au drept urmare neaparata sporirea duhovniceasca a crestinului. Sa ne daruiasca Milostivul nostru Domn aceasta sporire, intru slava numelui Sau si spre mantuirea noastra! Amin.

Sf. Ignatie Briancianinov

(din Predici la Triod şi Penticostar)

sursa: crestinortodox.ro

Despre icoane. Ce este o icoana? De ce sunt cinstite icoanele în Biserica Ortodoxă? Cine a pictat prima icoana? Cum arăta Iisus Hristos în realitate?

– Invatatura de credinta ortodoxa

Despre cel cu ravna fara cunostinta

Cel ce are ravna, dar fara cunostinta, rataceste in gandurile si lucrarile sale; inchipuindu-si ca lucreaza pentru slava lui Dumnezeu, calca legea iubirii pentru aproapele. Fierband in zelul sau, faptuieste cele potrivnice poruncilor legii si voii dumnezeiesti. Faptuieste raul ca sa se intample ceea ce crede el a fi binele. Ravna lui e ca focul ce distruge si nimiceste. Prapadul merge inaintea lui, iar pustiirea ii vine pe urma. Se roaga la Dumnezeu sa arunce foc din cer, ca sa-i inghita pe toti cei ce nu-i impartasesc principiile si convingerile.

Cel ce are ravna, dar fara cunostinta, ii uraste pe toti ce au alta religie sau alta credinta, nutrind fata de ei pizma si manie nestinsa. Se impotriveste patimas la duhul adevarat al legii dumnezeiesti, staruie fara judecata sa-si apere propriile-i pareri si credinte, se lasa purtat de zelul orbesc de a birui in toate, de ambitie, de dorinta de a invinge cu orice pret, de vrajba si de placerea de a aduce pretutindeni si oricand tulburare. In sfarsit, este un om aducator de pieire.

Despre cel cu râvnă întru cunoştinţă

Chipul celui ce are râvnă întru cunoştinţă. Este slujitor al adevăratei credinţe în Dumnezeu; este cu adevărat cu to­tul dăruit lui Dumnezeu şi păzeşte cu străşnicie legea Lui. Păstrează tradiţiile părinţilor săi şi lucrează cu mult în­demn pentru slava numelui lui Dumnezeu. Este iubitor al lucrărilor vrednice de laudă şi cu dorinţă aprinsă se sileşte a urma cele bune. Merge cu multă râvnă pe calea virtuţii şi sârguieşte la îndeletnicirile cele mai bune.

Cel ce are râvnă întru cunoştinţă este prietenul celor bune şi iubitor al tutu­ror virtuţilor. Arde de dorinţa de a răspândi cuvântul Dom­nului, de a întări credinţa şi de a duce la bun sfârşit lucrarea Bisericii, de a face să rodească mai mult învăţătura dată de Dumnezeu şi de a statornici împărăţia Lui pe pământ [“precum in cer, asa si pe pamant” inseamna nu a construi un rai social pe pamant, ci a aduce Duhul Sfant in sufletele oamenilor]. Lu­crează, se mişcă şi slujeşte neostenit. Râvna lui mai tare se aprinde cu cât mai mult slujeşte şi făptuieşte binele şi cu cât mai mult Îl iubeşte pe Dumnezeu.

Ostenindu-se nu se lasă biruit, lucrând nu se descurajează, trudind nu simte is­tovire, cheltuindu-se nu se isprăveşte, nu deznădăjduieşte nicicând. Pururea înfloreşte şi este plin de viaţă, binevoitor şi curajos, avântându-se mereu spre o nouă muncă. Arzând de râvna sa dumnezeiască el caută a-şi spori lucrările şi a le răspândi în toată omenirea. Îmboldit de iubirea sa pentru Dumnezeu şi pentru aproapele, pe toate le face cu iubire şi cu jertfire de sine. Nimic din ce ar putea aduce întristare aproapelui nu făptuieşte; râvna lui este luminată şi este în­tru cunoştinţă şi nimic nu l-ar împinge vreodată la rătăcire.

Însuşirile celui ce este plin de râvnă întru cunoştinţă sunt acestea: iubirea fierbinte pentru Dumnezeu şi pentru aproapele său, blândeţea, îngăduinţa faţă de slujitorii şi închinătorii altui dumnezeu, binefacerea şi bună-purtarea. El poartă semnul adevăratului creştin.

Sursa: Razboi intru Cuvant

* * *

Calea fericirii

Nimic nu este mai de pret decat o inima curata, pentru ca o astfel de inima devine tron al lui Dumnezeu. Si ce este mai plin de slava decat tronul lui Dumnezeu ? Cu siguranta ca nimic. Dumnezeu spune despre cei cu inima curata : “Voi locui in ei si voi umbla si voi fi Dumnezeul lor si ei vor fi poporul Meu ” (II Corinteni 6,16.).

Asadar, cine este mai fericit decat acesti oameni ? Si de ce bunuri pot sa ramana lipsiti ? Nu se gasesc toate darurile si harismele Sfantului Duh in fericitele lor suflete ? De ce mai au nevoie ? De nimic, cu adevarat, de nimic ! Pentru ca Il au in inima lor pe Insusi Dumnezeu !

Cat se inseala oamenii care cauta fericirea departe de ei insisi, in tari straine si in calatorii, in bogatie si slava, in averi mari si placeri, in desfatari trupesti, in lux si in tot felul de desartaciuni, care se sfarsesc in amaraciune ! Ridicarea turnului fericirii in afara inimii noastre seamana cu zidirea unei cladiri pe un teren zguduit continuu de cutremure. Curand o astfel de constructie se va prabusi la pamant.

Fratii mei ! Fericirea se afla inlauntrul vostru si fericit este omul care intelege aceasta. Cercetati-va inima si vedeti in ce stare duhovniceasca va aflati ! Nu cumva inima voastra si-a pierdut indrazneala inaintea lui Dumnezeu ? Nu cumva constiinta va mustra pentru calcarea poruncilor Lui ? Nu cumva va invinuieste pentru nedreptati, minciuni si neglijarea indatoririlor fata de Dumnezeu si fata de aproapele ? Cercetati si vedeti daca nu cumva inima voastra a fost umpluta de rautati si patimi, daca nu cumva s-a abatut pe cai nedrepte !
Din nefericire, cel care nu are grija de inima sa, se lipseste de tot lucrul bun si cade intr-o multime de rautati. Alunga bucuria si se umple de amaraciune si de frica. Alunga dragostea si primeste ura. Alunga toate harismele si roadele Sfantului Duh pe care le-a primit la Botez si se face salasul tuturor acelor rele care il fac pe om vrednic de plans si de trei ori ticalos.

Fratii mei! Preamilostivul Dumnezeu vrea ca noi toti sa fim fericiti, atat in viata aceasta, cat si in cealalta. Pentru aceasta a intemeiat Sfanta Sa Biserica, ca sa ne curateasca de pacat, sa ne sfinteasca, sa ne faca prieteni ai Sai, sa ne daruiasca binecuvantarile Cerului.

Biserica sta mereu cu bratele deschise, ca sa ne primeasca. Sa alergam repede toti cei care avem constiinta impovarata. Sa alergam la Biserica, caci ea este gata sa ridice povara noastra cea grea, sa ne daruiasca indrazneala catre Dumnezeu, sa ne umple inima de bucurie si de fericire.

Sfantul Botez

Cati In Hristos v-atI botezat, in Hristos v-ati si imbracat (Galateni 3,27. ) Ce mare adevar este exprimat in aceste cuvinte ale Apostolului Pavel !

Crestinii botezati nu sunt imbracati in omul cel vechi, cu patimile si cu poftele sale pacatoase, ci in omul cel nou. S-au imbracat in Hristos, Care traieste acum in inimile lor. Iar cuvantul « s-au imbracat » nu se refera la un simplu vesmant exterior, ci la ceva mai profund, la ceva fiintial si de nestramutat.
Prin credinta si prin Botez ne imbracam in Hristos si devenim fii ai lui Dumnezeu, sfinti si desavarsiti, dumnezei dupa har.

Asadar, am aruncat dinlauntrul nostru stricaciunea si ne-am imbracat In nestricaciune. Ne-am dezbracat de omul pacatos si ne-am imbracat in omul dreptatii si al harului. Am alungat moartea si ne-am imbracat in nemurire.
Ne-am gandit insa si la marile fagaduinte, pe care prin Botez le-am facut inaintea lui Dumnezeu? Am constientizat faptul ca suntem datori sa ne comportam ca niste fii ai lui Dumnezeu si ca frati ai Domnului nostru? Ca avem datoria sa supunem voia noastra voii lui Dumnezeu? Ca trebuie, ca fii ai Sai, sa ramanem liberi fata de pacat? Ca trebuie sa-L iubim cu toata puterea, din adancul sufletului si al inimii noastre? Ca suntem datori sa-L adoram si sa insetam dupa unirea cu El pentru totdeauna? Ne-am gandit oare ca inima noastra trebuie sa fie plina de dragoste, astfei incat aceasta sa se reverse si catre aproapele nostru? Avem constiinta ca suntem datori sa devenim sfinti, desavarsiti, chipuri ale lui Dumnezeu, fii ai Sai si mostenitori ai Imparatiei Cerurilor?

Pentru toate acestea avem datoria sa ne nevoim, ca sa nu ne aratam nevrednici de chemarea lui Dumnezeu si sa fim alungati de la fata Sa. Da, fratii mei, sa ne luptam cu ravna si cu lepadare de sine, ca sa biruim. Nici unul dintre noi sa nu-si piarda curajul, sa nu fie nepasator, sa nu se teama de greutatile nevointei duhovnicesti, pentru ca Il avem ajutor pe Dumnezeu, Care ne da putere sa mergem pe calea cea grea a virtutii.

Nevointa duhovniceasca

Scopul vietii noastre este sa devenim desavarsiti si sfinti, fii ai lui Dumnezeu si mostenitori ai Imparatiei Cerurilor. Sa luam aminte ca nu cumva de dragul vietii acesteia sa ne lipsim de cea viitoare, ca nu cumva din pricina grijilor pamantesti sa neglijam scopul vietii noastre.

Postul, privegherea si rugaciunea, prin ele insele nu aduc roadele dorite, pentru ca ele nu sunt scopul vietii noastre, ci sunt mijloacele folosite pentru atingerea scopului.

Impodobiti-va cu virtuti! Nevoiti-va sa alungati patimile sufletesti !

Curatiti-va inima de toata murdaria si pastrati-o curata, ca sa vina Domnul si sa Se salastuiasca inlauntrul vostru, ca sa va umple Duhul Sfant cu dumnezeiestile Sale daruri.

Copiii mei iubiti, acestea sa fie singura voastra preocupare si grija. Acestea sa fie totdeauna scopul si dorinta voastra. Pentru acestea sa va rugati lui Dumnezeu.

Sa Il cautati in fiecare zi pe Domnul, insa inlauntrul inimii voastre, nu in afara ei. Iar cand Il veti gasi, stati cu frica si cutremur, ca Heruvimii si Serafimii, pentru ca inima voastra s-a facut tron al lui Dumnezeu. Dar ca sa-L aflati pe Domnul, smeriti-va pana la pamant, pentru ca El se scarbeste de cei mândri, pe cand pe cei smeriti cu inima ii iubeste si ii cerceteaza.

Daca te vei nevoi cum se cuvine, Dumnezeu te va sprijini. Prin nevointa ne vedem neputintele, lipsurile si greselile. Nevointa este oglinda starii noastre duhovnicesti. Cel ce nu se nevoieste, nu se cunoaste pe sine insusi.

Luati aminte chiar si la greselile mici. Daca din neluare-aminte se intampla sa pacatuiti, nu deznadajduiti, ci sculati-va repede si cadeti inaintea lui Dumnezeu, Care are puterea sa va ridice.

Avem inlauntrul nostru neputinte si patimi adanc inradacinate. Multe dintre ele sunt mostenite.Toate acestea nu pot fi alungate degraba, nici prin neliniste si intristare apasatoare, ci prin rabdare si staruinta, cu grija si luare-aminte.
Intristarea peste masura ascunde inlauntrul ei mandria. De aceea este vatamatoare si primejdioasa si de multe ori este provocata de diavol, ca sa-l impiedice pe nevoitor in calea lui.

Calea care duce la desavarsire este lunga. Rugati-va lui Dumnezeu sa va dea putere ! Infruntati cu rabdare caderile voastre, ridicati-va repede si nu ramaneti, precum copiii in locul in care ati cazut, plangand si tanguindu-va nemangaiati.

Privegheati si va rugati, ca sa nu cadeti in ispita. Nu deznadajduiti daca se intampla sa cadeti iarasi in aceleasi pacate. Multe dintre ele sunt puternice, atat din pricina firii, cat si din pricina obisnuintei, insa cu trecerea timpului si prin straduinta sunt biruite. Nimic sa nu va duca la deznadejde.

Ispitele

Ispitele sunt ingaduite ca sa ni se descopere patimile ascunse, ca sa ne luptam cu ele si sa ne tamaduim sufletele. Sunt si ele un semn al milei dumnezeiesti. Pentru aceasta, lasa-te cu incredere in mainile lui Dumnezeu si cere ajutorul Lui, ca sa te intareasca in nevointa ta. Nadejdea in Dumnezeu nu poate sfarsi niciodata in deznadejde. Ispitele aduc smerita cugetare. Dumnezeu stie cat poate rabda fiecare dintre noi si ingaduie ispitele dupa puterea noastra. Insa trebuie ca si noi sa fim cu luare-aminte, ca sa nu intram singuri in ispita.

Incredintati-va lui Dumnezeu cel bun, Cel tare, Cel viu si El va va povatui la odihna. Dupa incercari urmeaza bucuria duhovniceasca. Domnul ia aminte la cei ce rabda incercarile si intristarile pentru dragostea Sa. Asadar, nu va imputinati cu sufletul si nu va temeti.

Nu vreau sa va intristati si sa va tulburati pentru cele ce se intampla impotriva vointei voastre, oricat de indreptatita ar fi ea. O asemenea intristare arata existenta egoismului. Luati aminte la egoism, care se ascunde sub lucruri indreptatite. Luati aminte si la intristarea neasteptata, care ia nastere dintr-o mustrare dreapta. Intristarea peste masura este de la vrajmasul. Una singura este adevarata intristare, cea care ne cuprinde atunci cand cunoastem bine starea nenorocita a sufletului nostru. Toate celelalte intristari nu au nici o legatura cu Harul lui Dumnezeu.
Ingrijiti-va sa paziti In inima voastra bucuria Sfantului Duh si sa nu ingaduiti vicleanului sa-si verse otrava sa. Luati aminte! Luati aminte ca nu cumva raiul pe care il aveti inlauntrul vostru sa se prefaca in iad.

Rugaciunea

Principala lucrare a omului este rugaciunea. Omul a fost zidit ca sa-L laude pe Dumnezeu. Aceasta este lucrarea care i se potriveste. Numai aceasta explica esenta sa duhovniceasca. Numai ea indreptateste locul aparte pe care il ocupa In cadrul zidirii. Omul a fost zidit ca sa-L slaveasca pe Dumnezeu si sa fie partas al dumnezeiestii Sale bunatati si fericiri.

Fiind chip al lui Dumnezeu, inseteaza dupa El si se straduieste sa se inalte spre El. Prin rugaciune si cantare de lauda omul simte bucurie. Duhul sau se veseleste si inima lui salta. Cu cat se roaga mal mult, cu atat sufletul sau se goleste de dorintele lumesti si se umple de bunatatile ceresti. Si pe masura ce se desparte de cele pamantesti si de placerile vietii, se umple de bucurie cereasca. Cercarea si experienta ne incredinteazã de adevarul acesta.

Lui Dumnezeu ii sunt bineplacute acele rugaciuni care se aduc asa cum se cuvine, adica avand simtamantul nedesavarsirii si al nevredniciei noastre. Ca sa existe insa un asemenea simtamant, trebuie sa ne lepadam cu desavarsire de eul nostru cel rau si sa implinim poruncile lui Dumnezeu. Este nevoie de smerenie si de lucrare duhovniceasca fara incetare.

Incredintati lui Dumnezeu toate grijile voastre. El va poarta de grija. Nu fiti mici la suflet si nu va tulburati. Acela care cerceteaza adancurile ascunse ale sufletului omenesc, cunoaste si dorintele noastre si are puterea sa le implineasca asa cum stie El.

Rugaciunile si cererile prin ele insele nu ne duc la desavarsire, ci Domnul este Cel care ne desavarseste. El vine si Se salastuieste inlauntrul nostru cand implinim poruncile Lui. Si una dintre primele porunci este ca in viata noastra sa se faca nu voia noastra, ci voia lui Dumnezeu. Si sa se faca intocmai asa cum se face in Cer de catre Ingeri, ca sa putem si noi sa spunem: » Doamne, nu cum vreau eu, ci cum vrei Tu. Faca-se voia Ta, precum in Cer asa si pe pamant! ». Asadar, daca nu-L avem pe Hristos inlauntrul nostru, rugaciunile si cererile noastre ne duc la inselare.

Pacea

Pacea este un dar dumnezeiesc, care se da cu imbelsugare celor care se impaca cu Dumnezeu si implinesc dumnezeiestile Sale porunci.

Pacea este lumina si de aceea fuge de pacat, care este intuneric. Un pacatos nu are pace niciodata.
Nevoiti-va impotriva pacatului si nu va tulburati cand se starnesc patimile inlauntrul vostru, caci atunci cand in lupta impotriva lor biruiti, ridicarea patimilor vi se face pricina de pace si bucurie.

Cautati pacea cu totii si sfintenia, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul. (Evrei 12.14.)
Pacea si sfintenia sunt doua conditii necesare pentru cel ce inseteaza sa vada fata lul Dumnezeu. Pacea este temelia pe care se sprijina sfintenia.

Sfintenia nu ramane intr-o inima tulburata si manioasa. Mania, cand ramane mult timp in suflet, duce la dusmanie si ura impotriva aproapelui. Din aceasta pricina trebuie sa ne impacam indata cu fratele nostru, ca sa nu ne lipsim de Harul lui Dumnezeu care ne sfinteste inima.

Cel ce este in pace cu sine insusi este in pace si cu aproapele sau si cu Dumnezeu. Un astfel de om este sfintit, pentru ca Insusi Dumnezeu locuieste inlauntrul sau.

Dragostea

Cautati dragostea. Cereti in fiecare zi de la Dumnezeu dragostea. Impreuna cu dragostea vine tot binele si vin toate virtutile. Iubiti, ca si voi sa fiti iubiti de ceilalti. Dati-I lui Dumnezeu toata inima voastra, ca sa ramaneti in dragoste. « Cel ce ramane In iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane intru el » ( I Ioan 4.16).

Aveti datoria sa fiti cu multa luare-aminte la relatiile dintre voi, sa va cinstiti unul pe altul ca niste chipuri sfinte, ca icoane ale lui Dumnezeu. Sa nu cautati niciodata la trup si la frumusetea lui, ci la suflet. Luati aminte la simtamantul dragostei, caci atunci cand inima nu este incalzita de rugaciune curata, dragostea este in primejdie de a deveni trupeasca si nefireasca, este in primejdie sa intunece mintea si sa arda inima.

Trebuie sa cercetam in fiecare zi daca nu cumva dragostea noastra nu izvoraste din plinatatea dragostei noastre pentru Hristos. Cel care privegheaza ca sa-si pastreze curata dragostea, va fi pazit de cursele vicleanului, care incearca incet-incet sa prefaca dragostea crestineasca in dragoste lumeasca.

Discernamantul

Va sfatuiesc sa aveti in toate discernamant si intelepciune. Feriti-va de extreme. Nevointa trebuie sa se faca cu masura. Cel ce nu are virtuti mari si se nevoieste asemenea celor desavarsiti, vrand sa traiasca cu asprime, precum Sfintii Asceti, se primejduieste sa fie luat in stapanire de mandrie si sa cada. Pentru aceasta, umblati cu discernamant si nu va irositi timpul prin osteneli fara masura. Amintiti-va ca nevointa trupeasca este un simplu ajutor dat sufletului, ca sa ajunga la desavarsire. Pentru a ajunge la desavarsire este nevoie mai ales de nevointa sufletului.
Nu intindeti coarda peste masura. Sa stiti ca nu puteti sa-L zoriti pe Dumnezeu sa va dea darurile Sale. Da atunci cand vrea El. Tot ceea ce primim este un dar al milostivirii lui Dumnezeu.

Nu cautati sã ajunge la masuri inalte prin nevointe mari, fara sa aveti virtuti, pentru ca va primejduiti sa cadeti in inselare din pricina mandriei si indraznelii. Cel care vrea harisme si stari duhovnicesti inalte, fiind inca impovarat de patimi, ca un fara de minte si mandru, cade in inselare. Mai inainte de toate trebuie sa se nevoiasca pentru curatirea sa. Dumnezeiescul Har daruieste harismele, ca o rasplata, celor care s-au curatit de patimi. Ii cerceteaza fara zgomot si in ceasul cand nici nu se gandesc.

Mandria

Mandria mintii este mandria satanica, care Il tagaduieste pe Dumnezeu si Il huleste pe Sfantul Duh. Din aceasta pricina se si vindeca foarte greu. Este un intuneric adanc, care impiedica ochii sufletului sa vada lumina care se afla inlauntrul sau si care duce la Dumnezeu, la smerenie, la dorirea binelui.

Mandria inimii insa nu este rod al mandriei dracesti, ci ia nastere din diferitele stari si intamplari: bogatie, slava, cinstire, daruri sufletesti si trupesti (inteligenta, frumusete, putere, indemanare si altele). Toate acestea ii fac pe oamenii lipsiti de minte sa devina trufasi, infumurati, insa fara sa ajunga atei. Acestia de multe ori sunt miluiti de Dumnezeu, inteleptiti si indreptati. Inima lor se smereste, inceteaza sa mai caute slava desarta si astfel se tamaduiesc.
Lucrarea duhovniceasca care sa va preocupe sa fie cercetarea inimii voastre. Nu cumva se cuibareste in ea, ca un sarpe veninos, mandria, patima care da nastere multor rele, care omoara virtutile si invenineazã totul ? Trebuie totdeauna sa fiti cu luare-aminte fata de aceasta rautate luciferica.

Cred ca nu gresesc daca spun ca toata preocuparea noastra duhovniceasca consta in descoperirea si nimicirea mandriei si a odraslelor ei. Daca ne izbavim de ea si se salastuieste in inima noastra smerita cugetare, atunci le avem pe toate, caci acolo unde se afla adevarata smerenie, se afla adunate si toate celelalte virtuti care ne inalta pana la Dumnezeu.

Nobletea duhovniceasca

Crestinii au datoria, dupa porunca Domnulul, sa devina sfinti si desavarsiti. Desavarsirea si sfintenia se intiparesc adanc mai intai in sufletul crestinului, iar de acolo isi pun pecetea asupra gandurilor, dorintelor, cuvintelor si faptelor sale. Astfel Harul lui Dumnezeu, care se afla in suflet, se manifesta si in purtarea exterioara.

Crestinul este dator sa se poarte fata de toti cu noblete. Din cuvintele si faptele sale sa se raspandeasca Harul lui Dumnezeu, care salastuieste in sufletul sau, astfel incat sa se faca aratata viata sa sfanta si sa fie slavit Numele lui Dumnezeu.

Cel care este masurat in cuvinte, este masurat si in fapte. Cel care isi cerceteaza cuvintele pe care urmeaza sa le spuna, isi cerceteaza si faptele pe care urmeaza sa le savarseasca si niciodata nu va trece peste hotarul bunei si virtuoasei purtari.

Cuvintele insuflate de Har ale crestinului au intotdeauna delicatete si noblete. Acestea sunt cele care dau nastere dragostei si aduc pace si bucurie. Dimpotriva, vorbirea in desert naste ura, vrajmasii, suparari, certuri, tulburari si razboaie.

Asadar, totdeauna sa avem noblete. Niciodata sa nu iasa din gura noastra cuvantul rau, cuvant care nu este dres cu Harul lui Dumnezeu, ci totdeauna cuvinte bune care vadesc nobletea cea intru Hristos si starea noastra sufleteasca buna.

Doxologie

Crestinul este dator sa-L slaveasca pe Dumnezeu, atat cu trupul, cat si cu sufletul sau. De altfel amandoua apartin lui Dumnezeu si prin urmare nu are dreptul sa le necinsteasca si sa le strice, ci sa le pastreze sfinte si sa se foloseasca de ele cu multa recunostinta.

Cel ce isi arninte ca trupul si sufletul sau apartin lui Dumnezeu, se poarta fata de ele cu evlavie si cu frica sfanta, pastrandu-le curate de toata intinaciunea, petrecand intr-o continua comuniune cu Acela Care le sfinteste si le intareste.

Omul Il slaveste pe Dumnezeu cu trupul si cu sufletul sau mai intai atunci cand isi aminteste ca a fost sfintit de Dumnezeu si s-a unit cu El, iar apoi cand isi uneste voia sa cu voia lui Dumnezeu, astfel incat sa implineasca totdeauna voia Lui cea buna si desavarsita. Un astfel de om nu traieste pentru sine insusi, ci pentru Dumnezeu.

Lucreaza pe pamant pentru Imparatia lui Dumnezeu. Il slaveste in toate pe Dumnezeu, in cuvinte si in fapte. Faptele sale, care sunt savarsite spre binele aproapelui, sunt prilej de slavire a numelui lui Dumnezeu. Viata sa straluceste de lumina dumnezeiasca si se face astfel povatuitor catre Dumnezeu pentru cei care inca nu L-au cunoscut.

Sfantul Nectarie de Eghina

Sursa: sfantulnectarie.ro