This movie requires Flash Player 9

Sf. Ignatie Briancianinov


Arhiva postari pentru aceasta categorie


Intrarea Domnului in Ierusalim (Duminica Floriilor)
Predica Sf. Ignatie Briancianinov

08 Apr 2017

Bucura-te foarte, fiica Sionului, propovaduieste, fiica Ierusalimului: iata, împaratul tau vine la tine drept si însusi mântuitor, blând si calare pe asin si pe mânz tânar“
(Zah. 9, 9).

Dumnezeiescul Proroc a prevestit mai bine de patru sute de ani înainte acea întâmplare pe care noi o pomenim si o praznuim astazi. Domnul nostru Iisus Hristos, terminându-si propovaduirea pe pamânt, a intrat sarbatoreste în împarateasca cetate a Ierusalimului, în cetatea închinarii la Dumnezeul Cel adevarat, în cetatea care era a lui Dumnezeu mai mult decât orice cetate.

Domnul a savârsit aceasta intrare ca împarat si biruitor, pentru a încununa slujirea sa cu nevointa hotarâtoare: calcarea mortii prin moarte, îndepartarea blestemului de la neamul omenesc prin luarea acestui blestem asupra Sa. El a savârsit intrarea în cetatea împarateasca pe “mânzul asinei” (Ioan 12, 15), “pe care nimeni din oameni niciodata n-a sezut”, ca sa înapoieze omenirii vrednicia împarateasca pierduta de stramosul nostru, sa i-o înapoieze prin suirea pe cruce (Luca 19, 30).

Neîmblânzitul mânz s-a îmblânzit sub minunatul Calaret

Pe mânz, Apostolii si-au pus hainele; multimea de popor care iesise în întâmpinarea Domnului si-L însotea striga, saltând de bucurie: “Osana Fiului lui David, bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului!” (Matei 21, 9; Luca 19, 3 8 ). Dupa voia Domnului a fost vestit ca împarat în numele Domnului, nu la întâmplare, nu dupa stiinta si voia omeneasca! Acelasi popor, dupa patru zile, striga despre Cel pe care astazi L-a numit împarat: “Rastigneste-L, rastigneste-L pe El; nu avem împarat, fara numai pe Cezarul” (Luca 23, 21; In.19, 15).

Continuare »

Vinerea Rastignirii Domnului – Jertfa adusa pentru rascumpararea omenirii

10 Apr 2015

“Şi tot norodul ce venise împreună la priveliştea aceea, văzând cele ce se făcuseră, se întorceau bătându-şi piepturile” (Luca 23, 48).

Ce privelişte să fi fost aceea care îi adusese pe privitori în cea mai desăvârşită nedumerire? Ce privelişte să fi fost aceea care pecetluise cu tăcerea gurile privitorilor şi le cutremurase, totodată, sufletele? Ei veniseră ca să-şi îndestuleze pofta de iscodire, şi au plecat bătându-şi piepturile şi ducând cu sine o înfricoşătoare nedumerire… Ce privelişte să fi fost aceea?

La acea privelişte priveau nu numai oamenii: priveau la ea cu spaimă şi cu cea mai adâncă evlavie toţi îngerii lui Dumnezeu; lucrurile cereşti nu le mai atrăgeau luarea-aminte; privirile lor erau atrase, ţintuite de priveliştea care se arăta pe pământ. Soarele a văzut ceea ce nu mai văzuse până atunci şi, neputând suferi, şi-a ascuns razele cum îşi ascunde ochii omul în faţa unei privelişti pe care nu o poate îndura: el s-a înveşmântat în întuneric adânc, arătând prin acest întuneric întristarea sa amară, precum moartea. Pământul s-a clătinat şi s-a cutremurat sub întâmplarea săvârşită pe el. Templul Vechiului Legământ şi-a sfâşiat măreaţa catapeteasmă cum nu îşi cruţă omul hainele cele mai de preţ în faţa celor mai mari nenorociri. Şi tot norodul ce venise împreună la priveliştea aceea, văzând cele ce se făcuseră, se întorceau bătându-şi piepturile… Ce privelişte să fi fost aceea? A fost o privelişte pe care noi o contemplăm acum în pomenire, în slujba care se săvârşeşte, în sfântul Epitaf care stă înaintea ochilor noştri. Priveliştea a fost Fiul lui Dumnezeu, pogorât din ceruri, înomenit pentru mântuirea oamenilor, batjocorit, omorât de oameni.

Continuare »

Predică în Joia cea Mare – Sf. Ignatie Briancianinov

09 Apr 2015

Despre Sfintele lui Hristos Taine

Pâinea inima omului o întareste (Ps. 103, 17), a prorocit Prorocul despre o pâine minunata, care, spre deosebire de obisnuita pâine materiala, ce întareste trupul, trebuia sa întareasca  inima   omeneasca.  Inima   noastra  are   nevoie   de   întarire!  Ea   s-a   clatinat înspaimântator la caderea noastra si nu poate sa se opreasca singura din clatinarea aceasta. Ea este clatinata neîncetat de feluritele patimi. Zadarnic si în desert propovaduieste omul cazut, în orbirea sa, despre taria vointei omenesti. Taria aceasta nu exista: vointa e mânata silnic de pacat, care o stapâneste. Este nevoie, este neaparata nevoie de minunata pâine prevestita, ca sa întareasca inima omeneasca slabita, clatinata[67].

Întarirea inimii omenesti se savârseste prin pâinea care din cer s-a pogorât, pâinea vietii (Ioan 6, 58, 48). Aceasta pâine este Domnul nostru Iisus Hristos. El a zis: Eu sunt pâinea vietii, care s-a pogorât din cer: de va mânca cineva din pâinea aceasta, va fi viu în veci; si pâinea pe care Eu voi da, trupul Meu este, pe care îl voi da pentru viata lumii… Cel ce manânca trupul Meu si bea sângele Meu întru Mine petrece, si Eu în el (Ioan 6, 51-56).

Continuare »

visit tracker on tumblr