„Ce-mi veţi da mie şi eu îl voi da pe El vouă? Iar ei i-au dat lui treizeci de arginţi.” (Matei 26, 15)

Iubiţii mei fraţi,

Slujbele acestea de noapte din săptămâna Sfintelor Patimi se cheamă „denii” şi sunt rugăciuni de doliu şi de tânguire. Prin aceste sfinte slujbe Biserica se tânguieşte după Iisus Hristos, Mirele ei, Care merge să Se jertfească ca un miel pentru mântuirea lumii; Fecioara se tânguieşte şi plânge ca o Maică pentru Fiul şi Dumnezeul ei; îngerii din cer se minunează pentru smerenia Făcătorului lor; oamenii se jelesc pentru patima cea înfricoşată a Mântuitorului; stihiile universului se umilesc pentru dragostea de oameni a Ziditorului.

Şi la aceste slujbe de doliu ale Bisericii, vin să-şi alăture suspinele lor, cântările şi rugăciunile lor, oamenii, cei care au greşit mai mult lui Dumnezeu, cei pentru care S-a întrupat Hristos Dumnezeu. Astfel, acum fiii Bisericii plâng pe Cel ce a întemeiat Biserica în lume; văduvele şi sărmanii plâng pe Cel ce le-a făcut dreptate; suferinzii şi bolnavii se întristează după Doctorul cel minunat; oile cele rătăcite se tânguiesc după Păstorul cel bun şi adevărat.

Iubiţii mei fraţi,

Primul act cu care încep patimile Domnului este actul trădării lui Iuda. Iată cum ni-l descrie Sfânta Evanghelie: Şi se apropia sărbătoarea Azimelor, care se cheamă Paşti. Şi arhiereii şi cărturarii căutau cum să-L omoare, căci se temeau de popor (Luca 22, 1-2). Singurii care nu-L iubeau pe Hristos, singurii care-I doreau moartea erau arhiereii templului, cărturarii şi fariseii din Ierusalim. Ei de mult ar fi căutat să-L omoare pe Iisus, dar se temeau de popor; se temeau de mulţimea săracilor care au fost hrăniţi de Hristos; se temeau de mulţimea celor de jos care au fost înţeleşi şi mângâiaţi de Hristos; se temeau de mulţimea celor bolnavi şi păcătoşi care au fost vindecaţi şi iertaţi de Hristos. Se temeau de adunarea poporului care umbla desculţ şi flămând, de ani de zile, după Iisus şi striga: Niciodată nu am văzut aşa întru Israel! Niciodată nu a grăit vreun om ca Omul Acesta!

Continuare »

Si acum, un cuvant despre post, frati crestini. In seara aceasta se lasa sec, iar de maine intram cu ajutorul lui Dumnezeu în perioada postului dinaintea sfintei Invieri. Cand cineva pleaca la un drum lung, se aprovizioneaza cu toate cele necesare, ca sa fie asigurat pe timpul calatoriei lui si sa nu aiba piedici sau neajunsuri în ceea ce are de gand sa savarseasca. Asa si noi, facem o lunga calatorie, desi ni se pare ca stam pe loc, fizic, însa facem o calatorie în duh, pe un drum care merge mereu la deal, un drum obositor… Dealul catre care mergem este Golgota, acolo ne vom întalni cu Domnul Iisus — Iisus care merge cu crucea în spate, plin de rane, plin de sange, mereu blestemat si înjurat, El, care dezleaga si ridica pacatele lumii. Catre acest deal, catre aceasta culme a nevointelor începem noi sa urcam, de maine dimineata, pe calea sfantului si marelui Post.

Ce  este  postul? Postul înseamna în primul rand înfranare. Va atrag atentia asupra acestui lucru: daca mananci o mancare foarte buna de post si mananci bine, ai încalcat postul. […]

Continuare »

Tropar:
Nasterea ta, de Dumnezeu Nascatoare Fecioara, bucurie a vestit la toata lumea, ca din tine a rasarit Soarele dreptatii, Hristos, Dumnezeul nostru. Si dezlegand blestemul a dat binecuvantare si stricand moartea, ne-a daruit noua viata vesnica.

Predica Parintelui Ilie Cleopa

Părinţilor, fraţilor şi iubiţi credincioşi,

Gîndindu-mă la cinstea şi slava cea mare cu care Preabunul şi Preaînduratul Dumnezeu a împodobit în cer pe Maica Domnului, gîndindu-mă la slavoslovia cea veşnică cu care o laudă pe dînsa puterile cereşti, apoi, cugetînd şi la slujbele şi rugăciunile care i se aduc ei de către toţi fiii Bisericii lui Hristos aici pe pămînt, precum şi la cuvintele de laudă pe care le-au alcătuit în cinstea ei sfinţii şi aleşii lui Dumnezeu, silinţa gîndului mă îndeamnă, ca astăzi, la luminatul praznic al Naşterii Maicii Domnului, să adaug şi eu nepriceputul, o mică picătură lîngă noianul cel mare al laudelor ei. Şi iată ce am a zice:

Iubiţii mei fraţi în Hristos, v-aţi gîndit vreodată pentru care pricină Sfinţii şi dumnezeieştii Părinţi, care au alcătuit sinaxarul, au rînduit ca praznicele împărăteşti, care împodobesc crugul anului, să înceapă cu Naşterea Maicii Domnului şi să se sfîrşească cu Adormirea ei? După cum se ştie, în prima lună a anului nou bisericesc, în a opta zi a lunii septembrie, prăznuim Naşterea Maicii Domnului, iar în luna ultimă a anului bisericesc, la 15 august, prăznuim Adormirea ei. Pricina cea tainică, pentru care anul bisericesc începe şi se sfîrşeşte cu praznicele Maicii Domnului, este aceasta că prin mijlocirea Maicii Domnului, Preamilostivul Dumnezeu a binevoit a începe şi a termina planul mîntuirii neamului omenesc din robia diavolului şi din munca iadului.

Să ştiţi, fraţii mei, că acest plan al lui Dumnezeu de a mîntui lumea prin mijlocirea Maicii Domnului, l-a arătat Dumnezeu în chip tainic şi umbros chiar de la începutul lumii, cînd a zis Evei că sămînţa ei va zdrobi capul şarpelui (Facere 3, 15). Căci despre Hristos se zice: sămînţa femeii, ca Unul ce nu S-a născut din sămînţă de bărbat. Încă de la începutul lumii, Preabunul Dumnezeu a arătat în chip tainic prin Eva cea veche, pe cea nouă, duhovnicească, adică pe Maica Domnului ce avea să nască, la plinirea vremii, pe noul Adam, Hristos, Care, prin întruparea Lui, a zdrobit capul şarpelui şi al morţii şi al păcatului, căci precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia (I Corinteni 15, 22).
Continuare »

Mintuieste, Doamne, poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta; biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste si cu Crucea Ta pazeste pe poporul Tau (Troparul praznicului)

Iubiti credinciosi,

Pentru a vorbi mai deslusit despre praznicul Inaltarii Sfintei Cruci, la care ne-am invrednicit a ajunge, este bine sa incepem cu un istoric mai vechi si sa aducem in mijloc marturii mai de mult, ca sa ne putem da seama cind a inceput si cum a ajuns la noi praznicul acesta.

Ati vazut griul cind de-abia il bate vintul, cind este doar de o palma de la pamint sau cind este aproape sa dea in spic? Atunci veti vedea o taina mare. In firul acela de iarba gasesti toata asezarea griului foarte amanuntit, caci foarte mic se arata inauntru si spicul si boabele si toate celelalte. La fel si porumbul, cind abia ii da spicul si boabele si toate celelalte abia se urzesc, papusa aceea, care nici macar matase nu are, mai tirziu se va face mare, va face boabe si-si va arata toata frumusetea ei lasata de Dumnezeu.

Tot asa sint si cele lasate in dumnezeiestile Scripturi. Prealuminatele praznice, pe care le vedem astazi in Biserica Darului, n-au ajuns la noi deodata, desavirsite si preasfinte, cum le vedem astazi. Ci, ele au fost in Legea Veche abia in fasa, abia incoltite si in umbra. De aceea este nevoie sa vorbim despre umbra, despre fata si despre clipa cind ele de-abia se plamadeau, inainte de Legea Noua si chiar de Legea Veche.

Continuare »

“Iar tu postind, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti” (Matei 6, 17)

Iubiţi credincioşi,

Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a venit din Cer ca să facă ascultare de Părintele Său şi să slujească la mântuirea neamului omenesc, scoţându-l din robia diavolului şi a morţii. În toată Evanghelia El a învăţat neîncetat pe oameni, cum să facă voia lui Dumnezeu şi cum să lucreze faptele bune spre slava Lui şi spre mântuirea sufletelor lor. În dumnezeiasca Evanghelie de azi, pe lângă alte învăţături, ne arată cum să postim şi unde să adunăm comoară pentru sufletele noastre. Iată ce zice în privinţa postului ca să fie spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea sufletelor noastre: Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns; şi Tatăl care vede în ascuns îţi va răsplăti ţie (Matei 6, 17-18).

Dar Mântuitorul ne-a poruncit nu numai postul să-l facem în ascuns, spre a scăpa de slava oamenilor, ci şi milostenia, şi rugăciunea, şi toate faptele bune, că iată ce zice: Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri (Matei 6, 1). Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înainta ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă că îşi iau plata lor. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Iar când vă rugaţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor, stând în picioare, să se roage ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă că îşi iau plata lor. Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie (Matei 6, 2- 6).

Continuare »

„Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu duhul gurii Lui toată puterea lor” (Psalmii 32, 6)

„Căci Trei sunt Care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh, şi AceştiTrei Una sunt” (I Ioan 5, 7)

„Cunoştinţa Sfintei Treimi şi a celei de o fiinţă Treimi este sfinţire şi îndumnezeire pentru îngeri şi pentru oameni” (Sfântul Talasie Libianul, „Capete despre dragoste şi înfrânare”, suta întâi, Filocalia, vol. IV, cap. 100, p. 10).

Părinţilor şi fraţilor,

Despre Prea Bunul Dumnezeu Cel închinat şi slăvit în Treime, unele le putem înţelege, dar a le grăi nu, iar altele le putem şi înţelege, şi grăi (Sfântul Ioan Damaschin, Teologhicon, p. 3). Iată cele ce le putem înţelege şi grăi: că Dumnezeu este fără de început, fără de sfârşit, veşnic, pururea existent, nezidit, neschimbat, unic, necompus, fără de trup, nevăzut, nepipăit, nescris împrejur, nemărginit, neînţeles, necuprins, neajuns de minte, bun, drept, Ziditor al tuturor zidirilor, atotputernic, proniator al tuturor, Stăpânitor, Judecător; apoi că este Dumnezeu Unul după fiinţă, dar în trei ipostasuri: în Tatăl, în Fiul şi în Sfântul Duh; şi că Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt Una, afară de nenaştere, naştere şi purcedere. Apoi că Fiul şi Sfântul Duh sunt Una, afară de nenaştere, naştere şi purcedere.

Apoi că Fiul Cel Unul Născut, Cuvântul lui Dumnezeu, pentru îndurările milei Sale spre a noastră mântuire, cu bunăvoirea Tatălui şi cu împreună- lucrarea Prea Sfântului Duh, fără de sămânţă şi fără de stricăciune zămislindu-Se, prin Duhul Sfânt, din Sfânta Fecioară şi de Dumnezeu Născătoarea Maria s-a născut şi om desăvârşit dintr- însa S-a făcut. Şi că Acesta este Dumnezeu desăvârşit, şi Acelaşi om desăvârşit, din două firi, a dumnezeirii şi a omenirii, şi din două firi gânditoare, voitoare, lucrătoare şi libere. Sau ca să zic pe scurt, amândouă fiind desăvârşite, după voia şi raţiunea proprie lor, şi alcătuind un singur Ipostas. De aceea, după omenitate a flămânzit şi a însetat, S-a ostenit, S-a răstignit, şi moarte şi îngropare a primit, şi a treia zi a înviat şi la ceruri S-a înălţat, de unde iarăşi va să vie la noi, la sfârşitul veacurilor.

Continuare »

Despre Sfintele lui Hristos Taine

Pâinea inima omului o întareste (Ps. 103, 17), a prorocit Prorocul despre o pâine minunata, care, spre deosebire de obisnuita pâine materiala, ce întareste trupul, trebuia sa întareasca  inima   omeneasca.  Inima   noastra  are   nevoie   de   întarire!  Ea   s-a   clatinat înspaimântator la caderea noastra si nu poate sa se opreasca singura din clatinarea aceasta. Ea este clatinata neîncetat de feluritele patimi. Zadarnic si în desert propovaduieste omul cazut, în orbirea sa, despre taria vointei omenesti. Taria aceasta nu exista: vointa e mânata silnic de pacat, care o stapâneste. Este nevoie, este neaparata nevoie de minunata pâine prevestita, ca sa întareasca inima omeneasca slabita, clatinata[67].

Întarirea inimii omenesti se savârseste prin pâinea care din cer s-a pogorât, pâinea vietii (Ioan 6, 58, 48). Aceasta pâine este Domnul nostru Iisus Hristos. El a zis: Eu sunt pâinea vietii, care s-a pogorât din cer: de va mânca cineva din pâinea aceasta, va fi viu în veci; si pâinea pe care Eu voi da, trupul Meu este, pe care îl voi da pentru viata lumii… Cel ce manânca trupul Meu si bea sângele Meu întru Mine petrece, si Eu în el (Ioan 6, 51-56).

Continuare »

“Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea si să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa.” (Marcu 8, 35)

Aceste cuvinte ale lui Hristos, cuvinte de o mare profunzime, pot trezi la mulţi dintre voi nedumerire. Cum spune Domnul că dacă vrei să-ţi mântuieşti sufletul trebuie să-l pierzi? Cum vine asta? Doar noi tindem să ne mântuim sufletul, iar Domnul spune că dacă vom dori aceasta, îl vom pierde: Căci cine va voi să-şi scape sufletul, îl va pierde. Prin urmare, pentru ca să-ţi mântuieşti sufletul, trebuie să-l pierzi, să-l pierzi de dragul Domnului Iisus Hristos însuşi şi pentru Evanghelie.

Ce înseamnă aceasta? Cum să înţelegem aceasta?

Desigur, nu poate fi nimic contradictoriu în cuvintele lui Hristos. Trebuie să le înţelegem corect. Iată ce răspuns ne dă Domnul la această nedumerire: Oricine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Dacă vom împlini aceasta, atunci ne vom mântui sufletul.

Continuare »

Mare folos aduc celor adormiţi slujbele care se fac pentru ei în biserici

Unii oameni adeseori au murit pe neaşteptate departe de casă: pe mare, în munţi neumblaţi, în prăpăstii, în crăpăturile pământului, de ciumă, de foamete, în războaie, de foc, de ger şi de alte felurite morţi. Şi se poate că, din pricina sărăciei şi a lipsei, n-au avut parte să li se facă slujba şi pomenirea rânduită. Pentru aceea dumnezeieştii Părinţi, mânaţi de dragostea de oameni şi fiind învăţaţi de Sfinţii Apostoli, au hotărât ca întreaga Biserică să facă pomenire de obşte pentru toţi aceştia, ca şi ei, la rândul lor, fiindcă n-au avut parte de slujbele cele rânduite, din pricina unei întâmplări oarecare, să fie cuprinşi în pomenirea obştească de acum.

Sfinţii Părinţi arată că slujbele făcute pentru ei aduc acestora mare folos. Aceasta este cea dintâi pricină pentru care Biserica lui Dumnezeu săvârşeşte pomenirea sufletelor. În al doilea rând, este cu cale să se facă sâmbăta pomenirea sufletelor, pentru că mâine are să se prăznuiascã a doua venire a lui Hristos; prin aceasta Biserica înduplecă pe înfricoşătorul şi dreptul Judecător, ca să aibă faţă de suflete obişnuita Sa milă şi să le aşeze întru desfătarea cea făgăduită. Continuare »

„Chemați numele meu și eu vă voi ajuta întotdeauna”

[…] Acolo unde Maica Domnului este cinstită în mod deosebit este Sfântul Munte Athos, care este considerat și Grădina ei. Pentru monahii atoniți Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este singura ocrotitoare. Fericiți vom fi de vom dobândi și noi această simțire duhovnicească. Adică trăirea că ea este și pentru noi singura ocrotitoare, mijlocitoare și rugătoare.

Toată slujba Acatistului, cu cele douăzeci și patru de litere ale alfabetului grecesc, ne descrie, mai întâi, Buna Vestire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, vizita Fecioarei la Elisabeta, care, așa cum este cunoscut, avea să-l nască după câteva săptămâni pe Cinstitul Înaintemergător. De asemenea, Acatistul Bunei Vestiri se referă la săltarea pruncului în pântecele Elisabetei și la cuvintele prin care o fericește pe Fecioara. În continuare se referă la bănuielile logodnicului Iosif, care nu putea să înțeleagă marea Taină a întrupării lui Dumnezeu-Cuvântul în pântecele Fecioarei Maria, precum și la neclintita lui credință de după aceea în adevărul pe care i l-a descoperit Îngerul Domnului. Acatistul ne mai descrie pe scurt Nașterea Mântuitorului Hristos, închinarea păstorilor și a magilor. Apoi Întâmpinarea Domnului de către Simeon Primitorul de Dumnezeu, fuga în Egipt și multe altele. Continuare »

Când posteşti, să faci milostenie, şi când nu posteşti, iarăşi să faci! Noi, creştinii, trebuie să ţinem posturile predate de la Biserica lui Hristos în măsura în care putem. Pentru cel prea bolnav şi slab postul se dezleagă, dar cum am zis, întâi să aibă grijă să se spovedească şi să se împărtăşească cu Sfintele Taine, şi să se unească cu Hristos. Şi dacă-i prea slab cu trupul, îl dezleagă duhovnicul. Dar întâi să aibă grijă de suflet. Se poate întâmpla ca prin Sfânta Împărtăşanie sau prin Sfântul Maslu, sau prin alte rugăciuni, să se facă sănătos chiar şi fără dezlegare de la post.

Fraţi creştini,

Sfânta şi dumnezeiasca Evanghelie de astăzi ne învaţă trei lucruri mari, trei fapte mari şi bune: nepomenirea răului, postul şi milostenia.

Nu fără înţelepciune s-a pus această Evanghelie la începutul Postului Mare, ci cu mare înţelepciune şi cu scop preabun, ca să ne înveţe pe noi când este primit postul nostru, care-i postul cel adevărat, şi de ce anume trebuie însoţit postul nostru, ca să fie bine primit înaintea lui Dumnezeu. Aţi auzit ce zice dumnezeiasca Evanghelie: „De veţi ierta voi greşalele fraţilor voştri, vă va ierta şi vouă greşalele Tatăl vostru care este în cer. Iar de nu veţi ierta voi greşalele fraţilor voştri, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşalele voastre”. Iată iubirea de oameni a lui Dumnezeu arătată în Evanghelia de astăzi! El nici nu porunceşte, nici nu legiuieşte, ci face o tocmeală cu oamenii, ca un Părinte preabun cu fiii Săi. E ca şi cum ar zice tatăl către fecior: “Dragul tatii, dacă ai să ierţi pe fraţii tăi, te iert şi eu pe tine, iar dacă nu, nici eu nu te iert”. Deci n-a zis Dumnezeu: “Vă poruncesc să iertaţi pe fraţi!”, sau “Vă dau lege”, sau “Vă ameninţ cu moartea”. Nimic din toate acestea nu vedem în Evanghelia de astăzi.

Continuare »

Scula-mă-voi şi mă voi duce la tatăl meu, şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta
(Luca 15, 18)

Iubiţi credincioşi,

În Sfânta Scriptură Dumnezeu se numeşte “Tată al milostivirii” (II Corinteni 1, 3), pentru că pururea Se milostiveşte faţă de cei păcătoşi care se întorc din toată inima către El prin adevărată pocăinţă. Dumnezeu zice prin proorocul Isaia: Când te vei întoarce şi vei suspina, atunci te vei mântui şi vei cunoaşte unde ai fost (Isaia 30, 15). În alt loc, prin acelaşi prooroc, zice Dumnezeu: Spălaţi-vă, curăţiţi-vă, ştergeţi răutăţile din sufletele voastre înaintea ochilor Mei părăsiţi-vă de răutăţile voastre. Şi de vor fi păcatele voastre ca mohorâciunea, ca zăpada le voi albi; şi de vor fi ca roşeala, ca lâna le voi face albe (Isaia 1, 16-18).

Acest adevăr s-a petrecut şi cu fiul risipitor din Sfânta Evanghelie care s-a citit astăzi. El mai întâi şi-a venit întru sine, a suspinat după fericirea ce o avusese când era în casa tatălui său, apoi a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! (Luca 15, 17). Acestea au fost cuvintele fiului risipitor când şi-a venit întru sine, adică a început a-şi cunoaşte greutatea păcatelor sale. Fără această simţire şi trezire nimeni dintre păcătoşi nu va putea să se întoarcă din toată inima către Preabunul Dumnezeu.

Care era foamea fiului risipitor care a zis: “iar eu pier aici de foame?” Oare la hrana cea trupească se gândea el? Nu, Dumnezeu zice prin Sfântul Prooroc Isaia: Iată, cei ce slujesc Mie vor mânca, iar voi veţi flămânzi. Iată, cei ce slujesc Mie vor bea, iar voi veţi înseta. Iată, cei ce slujesc Mie se vor veseli, iar voi vă veţi vă veţi ruşina. Iată, cei ce slujesc Mie cu bucurie se vor bucura, iar voi veţi întrista. Iată, cei ce slujesc Mie se vor veseli, iar voi veţi striga pentru zdrobirea duhului vostru (Isaia 65, 13-14).

Continuare »

Un tanar dornic de aleasa invatatura s-a dus odata la o manastire, sa-i ceara sfat unui batran calugar:

– Parinte, dati-mi, va rog, o carte din care sa pot invata cel mai bine cum trebuie sa fie un crestin; cum trebuie sa gandeasca, ce trebuie sa faca; o carte care sa-mi explice toate aceste lucruri!

Calugarul i-a spus ca are o asemenea carte in chilia sa si s-a dus sa o aduca,insa, dupa cateva clipe, s-a intors tinand in mana o cruce pe care i-a intins-o tanarului. Vazandu-1 mirat, i-a spus:

– Fiule, crucea este cea mai de seama invatatura pe care Dumnezeu i-a dat-o omului. Pentru noi, Mantuitorul S-a jertfit pe cruce, aratandu-ne astfel ce inseamna sa iubesti, fiindca a facut acest lucru din dragoste pentru oameni. Crucea inseamna tocmai calea pe care omul ajunge la iubire, adica la Dumnezeu. Cel ce stie sa-si poarte crucea, poarta cu el, in acelasi timp, harul si iubirea Domnului. De aceea, crucea nu este o povara, ci o bucurie; cand te daruiesti celui drag, nu o faci cu tristete si cu retinere, ci cu bucurie si entuziasm.

– Crucea inseamna, deci, curaj, rabdare, dar, mai ales, dragoste.

Continuare »