„Deci, Domnul Iisus, după ce a grăit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu” (Marcu 16, 19)

Ce sărbătoare este astăzi? Este o sărbătoare înaltă şi mare, care covârşeşte mintea omenească, şi vrednică de marea bunătate a Aceluia ce a aşezat-o, adică a lui Dumnezeu. Astăzi neamul omenesc iarăşi s-a împăcat cu Dumnezeu. Astăzi vrăjmăşia cea îndelungată s-a ridicat, războiul cel îndelungat s-a sfârşit. Astăzi s-a încheiat o minunată pace, care mai înainte niciodată nu se putea aştepta. Căci cine ar fi nădăjduit că Dumnezeu iarăşi se va împăca cu oamenii? Nu pentru că Domnul era vrăjmaş al oamenilor, ci pentru că robul era uşuratic la minte; nu pentru că Stăpânul era aspru, ci pentru că robul era nemulţumit.

Voieşti să ştii cum noi am întărâtat asupra noastră pe acest Domn plin de dragoste şi de prietenie? Este neapărat trebuitor să cunoaştem fondul vrăjmăşiei de mai înainte, pentru ca atunci când vedem că noi, care eram vrăjmaşii lui Dumnezeu, iarăşi am fost cinstiţi, să ne minunăm de dragostea Aceluia. Şi să nu credeţi că acea schimbare s-ar fi făcut în urma propriilor noastre merite, ci mai vârtos să nu încetaţi a recunoaşte mărimea harului dumnezeiesc şi de-a pururea să mulţumiţi Lui pentru mărimea darurilor Sale.

Aşadar, voieşti să ştii cum am întărâtat asupra noastră pe acest Domn iubitor de oameni, plin de dragoste, bun, care toate le-a întocmit spre binele nostru? Dumnezeu hotărâse odinioară a stârpi tot neamul nostru, şi aşa de tare Se mâniase asupra oamenilor, încât voia să-i stârpească împreună cu femeile, cu copiii, cu dobitoacele şi cu tot pământul. El chiar spusese: „Voi pierde de peste tot pământul pe omul pe care l-am făcut! De la om până la dobitoc şi de la târâtoare până la păsările cerului, tot voi pierde, căci îmi pare rău că le-am făcut” (Facerea 6, 7). Dar nu omenirea în sine ura El, ci răutatea ei.

Continuare »

Timpul de fata ne aduce aminte a vorbi de gro­zava crima a celui ce a vandut pe Hristos Domnul, in ziua de astazi Iisus fu predat de ucenicul Sau in mainile iudeilor, insa voi, care auziti aceasta, nu va tanguiti pentru Iisus cel vandut, ci mai vartos tanguiti si jeliti pe Iuda, vanzatorul Sau. Caci Iisus, prin aceea ca a fost vandut, a mantuit lumea, pe cand Iuda, prin vanzarea sa, si-a aruncat sufletul in pierzanie. Iisus cel vandut sade acum de-a dreap­ta Tatalui, in veci; iara Iuda vanzatorul isi are locul in iad si sufera pedeapsa vesnica si nesfarsita. Asa­dar, el trebuie tanguit, precum insusi Hristos, cand s-a uitat la Iuda, 1-a tanguit si 1-a plans. “Cautand la el, s-a turburat cu duhul si a zis: Unul dintre voi Ma va vinde” (In. 13, 21). Pentru ce insa s-a tul­burat El ?

Mai intai spre a arata cat de mare este iu­birea de oameni a Sa, cata indurare, cata bunatate a Domnului! Cel vandut plange pentru vanzator! El il plange inca si pentru ca sa-i dea prilej de a se lasa de vanzarea sa. Fiindca insa sufletul aceluia nu mai primea samanta mantuirii, fiind nesimtitor la indemnare si desteptare, de aceea, intunecandu-se de patima, s-a aruncat in prapastie, indelung-rabdarea si sfatuirea Domnului Sau nu i-au ajutat lui nimic. Si de aceea mai mult plangea Iisus, caci ve­dea ca Iuda, dupa o invatatura asa de mult repe­tata si dupa indesite sfatuiri, totusi s-a aruncat in bezna pierzarii. Continuare »

Hristos a înviat! Unde ţi-e, moarte, boldul? Unde ţi-e, iadule, biruinţa?

Veniţi, oameni, să-i cântăm şi să ne închinăm lui Hristos, să slăvim învierea Lui din morţi!

Astăzi este mântuirea lumii: nimicitu-s-a şi s-a biruit vrăjmaşul cel temut şi neînfrânt până acum al neamului omenesc şi al întregii lumi – moartea. Omul a fost zidit nemuritor, dar păcatul l-a lovit cu moarte.

Mulţi oameni trăiau la începutul lumii cu sutele de ani, dar şi lor le venea sfârşitul. Erau bărbaţi puternici, care-şi învingeau toţi duşmanii, care supuneau ţări şi popoare, dar nici unul dintre ei nu a reuşit să biruie moartea.

Alţii, prin înţelepciunea lor, se ridicau deasupra tuturor, se îmbogăţeau de cunoştinţe, descopereau tainele naturii, dar nimeni dintre ei nu a reuşit să omoare moartea. Chiar şi drepţii, cu întristare, se coborau cu sufletele în iad, simţind că totul în viaţă e deşertăciune şi chin sufletesc, care se prelungeşte până la moarte.

Dar astăzi moartea a fost biruită. Căci Hristos a înviat. S-a ridicat Hristos, primul dintre cei înviaţi. Nu pentru Sine a gustat moarte şi a înviat Hristos, Fiul Dumnezeului veşnic viu ci, ca să biruie moartea în El însuşi, iar nouă, oamenilor, să ne deschidă porţile vieţii veşnice, El a primit moartea şi îngroparea şi, înviind din morţi, a devenit biruitorul morţii. Continuare »

În Sfânta şi Marea Miercuri, Biserica Ortodoxă face pomenirea femeii păcătoase care a uns pe Mântuitorul Hristos cu mir de mare preţ.

Cuvant al IPS Serafim (Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord şi Arhiepiscopul Germaniei, Austriei şi Luxembourgului) – despre semnificaţiile duhovniceşti ale acestei fapte şi despre modul în care femeia păcătoasă ni se face dascăl de pocăinţă:

Sinaxarul din Sfânta şi Marea Miercuri ne spune că dumnezeieştii Părinţi au rânduit ca în această zi să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă care a turnat mir de mare preţ pe capul Domnului, întrucât acest lucru s-a întâmplat cu puţin înainte de mântuitoarea patimă şi pentru că mirul preînchipuia smirna şi aloe cu care a fost uns trupul Domnului înainte de îngropare. Mântuitorul Însuşi spune în Evanghelia de la Sfânta Liturghie “că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea” (Matei 26, 12).

Care sunt semnificaţiile duhovniceşti ale faptei ei?

Orice om păcătos când ajunge, prin harul lui Dumnezeu, să-şi recunoască păcatul simte nevoia să aducă o jertfă sau un dar lui Dumnezeu, fie ca mijloc de ispăşire, fie ca recunoştinţă pentru iertarea păcatelor. Desigur, jertfa supremă este jertfa de sine însuşi, atunci când Dumnezeu o cere, cum este cazul mucenicilor. Deşi ideea de jertfă se raportează în primul rând la Dumnezeu, ea are însă un înţeles mai larg, fiind adânc înscrisă în firea omenească. Jertfa defineşte chiar fiinţa noastră, care nu se împlineşte decât ca relaţie sau ca dar de sine pentru ceilalţi şi ca darul celorlalţi pentru mine. Continuare »

“Pentru păcatele tale, Dumnezeu te-a făcut pe tine judecător: dacă ierţi puţine, puţine ţi se vor ierta; dacă ierţi multe, multe ţi se vor ierta; dacă ierţi din inimă, la fel îţi va ierta şi Dumnezeu ţie.” 

Impotriva pornirii de razbunare

Puteti ridica mâinile spre cer, puteti misca buzele ca sa cereti iertare, iar Dumnezeu dispus este sa va stearga pacatele, dar nu îngaduiti a se face aceasta, de vreme ce voi le tineti pe acele ale gresitilor vostri.

Va aflati, asadar, în eroare (…)

Ati suferit multe nedreptati, ati fost jefuiti, ati fost vorbiti de rau, ati fost pagubiti în cele mai grele prilejuri – vreti sa vedeti pe dusmanul nostru pedepsit? Iata ceea ce vă va sluji, în schimb, sa iertaţi.

Daca singuri va faceti dreptate si va razbunati, prin vorbe sau prin fapte sau prin blesteme împotriva aceluia care v-a jignit, Dumnezeu nu va mai sta sa va rasplateasca, pentru ca, însiva, ati facut aceasta. Si nu numai ca, deloc n-are sa va razbune, dar are sa va pedepseasca fiindca l-ati suparat, în obstea omeneasca, daca lovim robul altuia, stapânul lui se supara si ia drept o jignire adusa lui fapta noastra.

Continuare »

“În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să Se boteze de către el. Ioan însă Îl oprea, zicând: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine? Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat. Iar botezându-Se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu S-a văzut pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste El. Şi iată glas din ceruri zicând: “Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit.”
(Matei 3:13-17)

Cu robii vine Stapanul, cu vinovatii Judecatorul, ca sa Se boteze. Dar nu te tulbura, ca intre acestia smeriti straluceste mai ales inaltimea Lui!

“Atunci a venit Iisus din Galileea la Iordan catre Ioan ca sa fie botezat de el.”

Pentru ce te minunezi ca a primit sa fie botezat, ca a venit impreuna cu alti robi la un alt rob, cand a primit sa fie purtat in pantece fecioresc atata vreme, cand a primit sa Se nasca cu firea noastra, cand a primit sa fie palmuit, sa fie rastignit si sa patimeasca tot ce-a patimit? Lucru de mirare este ca, Dumnezeu fiind, a voit sa se faca om; toate celelalte urmeaza in chip logic.

Continuare »

“Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu, intru Mine petrece si Eu intru el” (In. 6, 56)

Despre Sfanta Cina

Noi avem de gand a ne apropia de masa cea prea sfanta, care umple pe fiecare de o sfiala cu­cernica. Sa ne apropiem dara de ea cu o constiinta curata. Sa nu fie aici vreun Iuda, care poarta in ini­ma inselaciunea impotriva aproapelui sau, sa nu fie vreun inrautatit, care ascunde in sufletul sau otrava prihanei.

Aici se afla de fata insusi Hristos, spre a gati pentru noi aceasta masa, caci nu omul a putut sa prefaca painea si vinul in trupul si in sangele lui Hristos, ci preotul sta acolo numai spre a infatisa pe Hristos si a savarsi rugaciunea; numai harul si puterea lui Dumnezeu lucreaza acea pre­facere. “Acesta este trupul Meu” (Lc. 22, 19). Asa se rosteste cuvantul, care aduce acea prefacere. Precum glasul acela, care a zis: “Cresteti si va in­multiti, si umpleti pamantul” (Fac. 1, 28), desi era numai un cuvant, dar a trecut in fapta, si a inmultit omenirea, asa si la Cina cea Sfanta glasul acesta al lui Dumnezeu inmulteste harul la toti cei ce se impartasesc din ea cu vrednicie.

De aceea sa nu fie partas la aceasta sfanta masa nici un fatarnic, nici un inrautatit, nici un rapitor, nici un hulitor, nici un invrajbit, nici un zgarcit, nici un betiv, nici un lacom de avere, nici un desfranat, nici un pizmaret, nici un fur, nici unul cu rautatea ascunsa in inima, ca nu cumva el insusi sa-si atraga judecata, adica hotararea osandirii. Continuare »

Cuvânt la Naşterea Domnului – Sf. Ioan Gura de Aur

Ceea ce patriarhii cu mare dor au aşteptat, proorocii au prezis, drepţii au dorit să vadă, s-a împlinit în ziua de astăzi: Dumnezeu S-a arătat în trup pe pământ şi a locuit între oameni. De aceea, să ne bucurăm şi să ne veselim, iubiţilor!

Dacă Ioan, încă în pântecele mamei sale fiind, când a venit Maria la Elisabeta, a săltat de bucurie, cu cât mai mult noi, astăzi, văzând nu pe Maria, ci pe Insuşi Mântuitorul nostru, trebuie să săltăm cu bucurie şi să prăznuim, să ne minunăm şi să ne uimim de Taina cea mare a întrupării lui Hristos, care covârşeşte toată priceperea omenească.

Socoteşte numai ce minune ar fi când dintr-o dată soarele s-ar pogorî din cer şi s-ar mişca pe pământ şi de aici şi-ar împrăştia razele sale. Deci, dacă aceasta s-ar întâmpla măcar numai cu o stea a pământului, ar trebui să pună în cea mai mare uimire pe toţi cei ce ar vedea. Gândeşte şi cumpăneşte apoi cât de minunat este a vedea pe Soarele dreptăţii cum răspândeşte razele Sale din Trupul Său şi luminează sufletele noastre. De mult doream eu să privesc aceasta zi şi într-o adunare aşa de mare. Continuare »

Vrei să afli cât de mare rău este mânia? Uită-te la cei care se ceartă în piaţă sau pe drum. La tine cu greutate poţi vedea urâciunea acestei patimi, pentru că atunci când te mânii, gândul tău se tulbură şi parcă eşti beat. Însă când eşti liniştit, poţi să te uiţi la semenii tăi care sunt înfuriaţi şi să înţelegi că aşa eşti şi tu.

Ce se întâmplă, aşadar? Pieptul fierbe, gura răcneşte, pe ochi ies flăcări, faţa se umflă şi se înroşeşte, mâinile sunt scuturate, picioarele sar ca la circ – omul întreg seamănă cu un nebun, sau mai bine zis, cu un măgar sălbatic, care azvârle şi muşcă. Iată cât de necuviincioasă şi de umilitoare este înfăţişarea celui care este stăpânit de mânie.

„Dar inima mea este tulburată şi suferă din pricina jignirilor care mi se aduc”, îmi spui tu. Ştiu lucrul acesta şi tocmai de aceea mă minunez de cei care nu se lasă pradă furiei. Şi să ştii că dacă vrei, cu toţii avem puterea să o împiedicăm să izbucnească. De ce nu ne supărăm sau nu arătăm că suntem supăraţi la lucru, atunci când cel care este mai mare peste noi ne ceartă? Pentru că ne temem ca nu cumva, dacă-i răspundem cu mânie, să ne dea afară. Aşadar, frica potoleşte mânia. De ce când îi certăm pe slujbaşii noştri, ei nu scot nici un cuvânt? Pentru că şi pe ei îi reţine aceeaşi primejdie care atârnă deasupra capetelor lor. Continuare »

Mulţi creştini, nedând o prea mare importanţă postului, îl ţin fără tragere de inimă sau nu îl ţin deloc. Şi totuşi, trebuie să primim postul cu bucurie, nu cu frică şi părere de rău, căci nu este înfricoşător pentru noi, ci pentru diavoli. În cazul demonizaţilor, mult poate face postul, mai ales când este însoţit de sora sa bună, care este rugăciunea. De aceea, Hristos a spus: Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post (Mat. 17, 21).

Aşadar, dat fiind faptul că postul îi alungă departe pe vrăşmaşii mântuirii noastre, trebuie să îl iubim, nu să ne temem de el. Trebuie mai degrabă să ne temem de mâncarea multă, mai ales atunci când este însoţită de beţie, pentru că ea ne supune patimilor, în vreme ce postul, dimpotrivă, ne scapă de patimi şi ne dăruieşte libertatea duhovnicească. De ce dovadă a binefacerilor postului mai avem nevoie, atunci când ştim că el luptă împotriva diavolului şi ne izbăveşte de robia păcatului?
Nu numai călugării cu viaţă îngerească sunt însoţiţi de puterea postului, dar şi unii mireni, care zboară pe aripile lui până la înălţimile cugetării sfinte.

Vă amintesc că cei doi mari prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie, cu toate că aveau mare îndrăzneală la Dumnezeu, prin virtuţile lor, posteau adesea, iar postul îi apropia de Dumnezeu.

Continuare »

Despre pocăinţă

Ieri am fost departe de voi, dar nu de bunăvoie, ci silit. Am fost departe de voi cu trupul, dar nu cu gândul; departe de voi cu trupul, dar nu cu mintea. Pe cât puteam, eram lipit de voi şi pe toţi în minte vă aveam. Că iarăşi, fraţilor, aceeaşi boală trecătoare mă ţinea; dar m-am grăbit să văd fetele voastre şi, cu rămăşiţele bolii încă în mine, am alergat la voi, dragii mei.
Bolnavii caută, după boală, să se spele şi să facă baie; eu însă am socotit cu cale să văd doritele voastre fete, ca să-mi potolesc dorul de a vă propovădui; doream să văd acest ocean mare cu apă nesărată, această mare lipsită de valuri. Am venit să văd ogorul vostru cel curăţit de mărăcini.
Care port este, oare, aşa de liniştit ca biserica? Care grădină este aşa de frumoasă ca adunarea voastră? Aici nu-i şarpele, care ispiteşte, ci Hristos, Care ne învaţă de taină; nu-i Eva, care ne pune piedică, ci Biserica, cea care ne tine în picioare; nu sunt aici frunze de copac, ci rodul Duhului; nu-i aici gard de spini, ci vie plină de belşug. Dacă găsesc spin în ea, îl schimb în măslin – că cele de aici nu sunt stânjenite de sărăcia firii, ci cinstite cu libertatea de voinţă; dacă găsesc lup, îl fac oaie, nu schimbând firea, ci prefăcând voinţa.
De aceea n-ai greşi de-ai spune că biserica e mai mare decât corabia lui Noe. Corabia lui Noe a primit în ea animale şi a păstrat în ea tot animale; biserica însă primeşte animale şi le schimbă. Iată ce vreau să spun! A intrat în corabie uliu, a ieşit uliu; a intrat lup, a ieşit lup.
In biserică însă intră uliu, şi iese porumbiţă; intră lup, şi iese oaie; intră şarpe, şi iese miel. Nu se schimbă firea, ci este alungat păcatul.

Asta e pricina că vorbesc mereu de pocăinţă. Că pocăinţa, cumplită şi înfricoşătoare pentru păcătos, este leac păcatelor, istovire a fărădelegilor, secătuire a lacrimilor, îndrăznire către Dumnezeu, armă împotriva diavolului, sabie care-i taie capul, nădejdea mântuirii, pieirea deznădejdii.
Continuare »