“Sa nu ne impartasim fara lacrimi” – Sf. Simeon Noul Teolog
06 Apr 2012Cuvântul al lV-lea Despre pocainta si umilinta si din ce lucruri le poate câstiga cineva. Despre lacrimi fara de care nu este cu putinta a ajunge cineva la curatie si nepatimire
“Sa nu ne impartasim fara lacrimi!”
Deoarece, parintilor si fratilor, cititi scrierile cele insuflate de Dumnezeu ale Sfantului parintelui nostru Simeon Studitul, scrieri care ne vorbesc despre faptele lui sublime si pe care el insusi le-a alcatuit spre folosul multora miscat fiind de Duhul Cel dumnezeiesc; iar aici laolalta cu celelalte ispravi mai presus de fire ale lui a scris si a invatat limpede, precum a pazit de altfel neabatut in intreaga sa viata, si acest lucru zicand: “Frate, fara lacrimi sa nu te impartasesci vreodata!” si auzind aceasta ascultatorii – si ei erau multi -, nu numai mireni, ci si monahi – dintre cei mai renumiti si slaviti pentru virtutea lor -, s-au mirat de acest cuvant, si, uitandu-se unii la altii, au spus intr-un suflet si cu un singur glas, pe jumatate ironic: “Atunci sa nu ne mai impartasim niciodata, ci sa ramanem cu totii neimpartasiti!” Auzind deci aceasta eu, nenorocitul si ticalosul, si aducandu-mi aminte in parte de cei ce spuneau acestea si de cuvintele lor, cuprins fiind de durere, am plans cu amar graind in mine insumi intru durerea inimii mele asa: “Oare acestia au spus ceea ce spuneau avand intr-adevar o astfel de dispozitie fata de acest lucru si judecand intr-adevar si din tot sufletul lor ca el este cu neputinta? Sau au ras de acest cuvant mai degraba socotind ca faptul de a plange numai in vremea impartasirii e doar o mica isprava?”