This movie requires Flash Player 9

Fiul al Galileei si frate al lui Petru, dintre pescari in soborul Apostolilor intai ai fost chemat,
Andrei cel minunat. Iar de la mormantul tau din Patras chemi popoarele la Dumnezeu si acum ne-ai umplut de bucurie ca in Romania iarasi ai venit, unde pe Hristos Domnul l-ai propovaduit.

 

Iubiti credinciosi,

Astazi, la 30 noiembrie, praznuim cu multa bucurie pe Sfantul Apostol Andrei, cel intii chemat, Apostolul romanilor, care a vestit Evanghelia lui Hristos pe pamintul tarii noastre acum aproape 2000 de ani, in Dobrogea si la Gurile Dunarii.

Sfantul Apostol Andrei era frate dupa trup cu Sfintul Apostol Petru, fiii lui Iona, din cetatea Betsaida Galileei, si se indeletniceau cu pescuitul.

La inceput, Sfantul Andrei a fost ucenic al Sfintului Ioan Botezatorul. Apoi, auzind de intruparea Mintuitorului nostru Iisus Hristos, s-a dus in Capernaum, unde locuia Domnul si L-a intrebat: Invatatorule, unde locuiesti? Iar Domnul i-a raspuns: Vino si vezi! (Ioan 1, 38-39). Si a ramas cu El in ziua aceea. Astfel, Sfintul Apostol Andrei a fost cel dintii chemat la vestirea Evangheliei lui Hristos.

Nu dupa multe zile, Andrei si Simon-Petru se aflau intr-o corabie cu tatal lor, Iona; voiau sa plece pe mare la pescuit peste. Atunci Fiul lui Dumnezeu i-a chemat pe amindoi la apostolie, zicindu-le: Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni! (Matei 4, 19).

Din clipa aceea au lasat toate si au urmat lui Hristos pina la moarte si inviere, fiind martori ai minunilor si Invierii Lui. Iar dupa inaltarea Sa la cer, tragind sorti unde sa plece fiecare la vestirea Evangheliei, Sfintului Apostol Andrei i-a cazut sortul sa increstineze mai ales tarile din jurul Marii Negre.

Deci, mai intii a crestinat Armenia, Iviria si Scitia Mare, adica Ucraina de astazi, infigind Sfinta Cruce pe locul unde este Kievul. Apoi a crestinat Crimeea, sudul Basarabiei si, trecind pe la Gurile Dunarii, a zabovit mai mult la Tomis, unde a botezat pe multi din Scitia Mica, adica Dobrogea de azi.

El a stat cu ucenicii sai intr-o pestera din apropiere, unde facea Sfinta Liturghie, de teama paginilor inchinatori la idoli. Pestera poarta numele Sfintului Apostol Andrei pina astazi si se afla in comuna Ion Corvin din sud-vestul judetului Constanta. Astazi s-a construit acolo o minastire mare cu hramul „Sfintul Apostol Andrei”.

Dupa ce a hirotonit episcopi si preoti la Tomis – Constanta de azi – Sfantul ApostolAndrei a trecut prin Tracia – Bulgaria de azi -, prin Macedonia, prin Grecia si a ajuns in Peloponez unde a zabovit doi ani in orasul Patras. Aici a crestinat pe multi inchinatori la idoli, a facut nenumarate minuni, a darimat capistile idolilor si a marturisit pe Hristos cu multa putere.

Vazind aceasta ighemonul cetatii ce se chema Egheat, l-a prins, l-a batut tare si l-a aruncat in temnita cu unii din ucenicii sai. Apoi, vazind ca multi credeau in Hristos prin Sfintul Apostol Andrei, l-a condamnat la moarte prin rastignire pe cruce in forma de X, dindu-si sufletul in miinile Domnului nostru Iisus Hristos la 30 noiembrie, pe timpul imparatului Nero.

Iubiti credinciosi,

Aceasta este viata si patimirea, pe scurt, a Sfantului Apostol Andrei. El a urmat in toate lui Hristos, Mintuitorul lumii. A vestit Evanghelia in multe tari, a darimat capistile idolesti, a botezat nenumarati crestini, a intemeiat biserici, a hirotonit diaconi, preoti si episcopi si a adus la credinta in Hristos mai multe tari, printre care si tara noastra.

Deci noi romanii avem Biserica de origine apostolica, intemeiata in primul secol, dupa Inaltarea Domnului la cer. Noi nu sintem crestinati ca popoarele slave catre sfirsitul primului mileniu, pentru ca noi sintem din inceput aici in Carpati si la Gurile Dunarii, pe cind ungurii au venit in Europa in secolul IV, din Mongolia si s-au crestinat in anul 950 de Stefan cel Sfint; iar slavii au venit si ei prin secolele VII – VIII din nord-estul Asiei si s-au crestinat mai tirziu – bulgarii, in anul 864, sirbii, in anul 868 si rusii in anul 988.

Asa a rinduit pronia divina ca sa primim credinta crestina direct de la ucenicii lui Hristos, pentru care se cade sa fim permanent recunoscatori.

Iubiti credinciosi,

Sa dam slava lui Dumnezeu ca ne-a rinduit pe Sfantul Apostol Andrei sa ne crestineze si sa ne uneasca cu Hristos prin Botez si pocainta. Sintem o tara crestina de origine apostolica. Sa ne facem vrednici de aceasta tara. Sa pastram cu sfintenie poruncile Domnului scrise in Sfinta Evanghelie si propovaduite de Apostoli. Fara povatuitori nu ne putem mintui si fara preoti buni ratacim calea pocaintei. Dar daca ascultam de Domnul, ascultam si de Biserica.

Sfantul Apostol Andrei ne-a crestinat si a savirsit prima Sfinta Liturghie pe pamintul Romaniei. El ne-a eliberat de demoni si de patimi si ne-a unit cu Hristos prin jertfa si Liturghie. El ne-a invatat cum sa ne mintuim prin smerenie, prin rugaciune si prin iubire.

Sa ascultam de Sfintii Apostoli ca de Insusi Hristos. Sa ascultam de episcopi si de preoti ca de Apostoli, ca ei vor da seama pentru sufletele noastre. Sa nu lipsim de la biserica in sarbatori, ca aici este Hristos cu toti sfintii. Aici este mintuirea noastra, bucuria noastra, viata noastra. Sa nu ascultam pe trimisii lui antihrist, care se leapada de Biserica, de Cruce si de toate cele sfinte.

Apoi sinteti datori sa invatati copiii frica Domnului. Sa faceti misiune si apostolat prin scoli, prin spitale, prin casele crestinilor, prin milostenii si carti sfinte ortodoxe. Dar mai ales in casele dumneavoastra.

Sa traim cu Hristos, sa ajutam la mintuirea copiilor nostri si a celor din jur si nimic sa nu facem fara episcop, fara preot, fara duhovnic. Ei sint apostolii nostri pe pamint. De vom face asa, vom dobindi mintuirea sufletelor noastre, cu rugaciunile Maicii Domnului si ale Sfantului Apostol Andrei. Amin.

Par. Arhim. Ilie Cleopa

Pe ucenicul cel intai chemat si urmatorul Patimilor lui Hristos, pe Andrei apostolul, fratele lui Petru, sa-l laudam credinciosii, ca pe cel ce pe pagani din inselaciune i-a intors la botez. Pentru aceasta ii cantam: Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!

Intrarea_Maicii_Domnului_in_BisericaIn biserica slavei Tale stand, in cer a sta ni se pare, Nascatoare de Dumnezeu,
ceea ce esti usa cereasca, deschide noua usa milei tale (Slujba Utreniei)

Astazi inainte insemnarea bunavointei lui Dumnezeu si propovaduirea mintuirii oamenilor, in Biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arata si pe Hristos mai inainte Il vesteste. Acesteia si noi cu mare glas sa-i cantam: Bucura-te plinirea rinduielii Ziditorului. (Intrarea Maicii Domnului in Biserica – Troparul)

Am pus troparul sarbatorii de azi mai inainte de predica, pentru ca in el dumnezeiestii Parinti au adunat invataturile acestui mare praznic imparatesc. Troparul sau condacul unui praznic sau al unui sfant aduna pe scurt ori viata acelui sfant, ori insemnatatea acelui praznic despre care se vorbeste. Deci precum ati auzit, inceputul troparului este: “Astazi inainte insemnarea bunavointei lui Dumnezeu“. Intrarea Maicii Domnului in Biserica a fost primul semn din randuiala bunavointei lui Dumnezeu de a mantui neamul omenesc. Dar sa vedem in ce fel s-a implinit acest semn, in ce fel s-a desfasurat el si cum s-a aratat pe pamant aceasta bunavointa a lui Dumnezeu de a mantui lumea prin nasterea Maicii Domnului si prin intrarea ei in Biserica.

Iata in cel fel a fost Intrarea Maicii Domnului in Biserica

Implinindu-se trei ani de la nasterea Maicii Domnului, dumnezeiestii parinti Ioachim si Ana si-au adus aminte de fagaduinta pe care au facut-o lui Dumnezeu mai inainte de a se naste fiica lor, Fecioara Maria. Caci ei, fiind oameni sterpi si neroditori, numai prin rugaciuni, post si milostenie au dobindit pe aceasta dumnezeiasca prunca, Maria. “Doamne, de ne vei da noua un prunc, ziceau ei, noi il vom inchina Bisericii Tale pentru toata viata, numai sa nu ne lasi sterpi si neroditori, spre ocara lumii“.

Continuare »

Articol preluat de pe blogul Cuvantul Ortodox

(…) T. I. îmi scrie că la ea joacă un rol prea mare imaginaţia şi că aceasta îi zugrăveşte trecutul său, încât se delectează cu ceea ce ar fi putut să devină în tinereţe dacă… etc., etc. Ea scrie aşa: „Păcat vădit, grosolan, nu este aici, însă această «beletristică» mă încurcă incredibil de mult”. Şi încă cum: ea nu numai c‑o încurcă, ci îi otrăveşte toată fiinţa duhovnicească, iar în virtutea legăturii cu trupul i‑o otrăveşte şi pe cea trupească. Se poate pune în mod serios întrebarea următoare: ce o face pe T. I. mai bolnavă, tuberculoza sau această boală lăuntrică? Este vorba de o boală foarte serioasă, de o patimă a dulceţii la nivel psihologic, amestecată cu slava deşartă. Ce nevoie este de aşa ceva? Oare nu ştia Dumnezeu că este de folos pentru T. I. ca viaţa ei s‑o apuce pe acel făgaş pe care a apucat‑o, nu pe cel la care visează ea? Cum îndrăzneşte ea să corecteze judecata lui Dumnezeu? Oare este atât de lipsită de chibzuinţă şi experienţă încât nu ştie de ce se lipseşte în urma visărilor acestora? Domnul a zis că dacă vrem să fim ai Lui trebuie să ne lepădăm de noi înşine! Auzi?! Leapădă‑te de tine însăţi! De ce te osteneşti în deşert? De ce te dai singură în robia celui mai rău vrăjmaş? Continuare »

Articol preluat de pe blogul Cuvantul Ortodox

6fd72e8f8fc578e4f0fdbd393d1c686e” […] De-acum încolo vom ţine şi privegherile şi veţi participa şi dumneavoastră, atât cât vreţi şi cât puteţi. Insă trebuie să vă atenţionez asupra faptului că aici în general cea care este cea mai periculoasă este oboseala. Omul, atunci când îl ajunge oboseala din urmă, simte că vrea să le lase baltă pe toate. Spun asta pentru că am început să observ acest lucru. Trebuie să aveţi în vedere că cea mai mare greutate pe care o întâmpină monahul, când a ajuns la acest punct, este oboseala. Oboseşte şi apoi vine şi acedia, vine şi lenevirea şi nu mai e tragere de inimă. Acestea toate îl afectează pe monah. Intâi de toate cei care au în străfun­dul lor tendinţa melancoliei, câteodată simt cu atât mai mult acest lucru şi cad chiar şi în deznădejde.Umila mea părere este că exact aceia care vor îndura aceste simptome, sunt cei care vor spori duhovniceşte. Ceilalţi care nu vor răzbi, se vor da bătuţi. Şi de ce anume se întâmplă asta? Pentru că omul la baza lui, în străfundul sufletului său, este egoist, este iubitor de sine – la care se adaugă mai apoi şi celelalte patimi şi neputinţe ale sale. Toate le face pentru sine însuşi: ca să se îndulcească pe sine însuşi, ca să se mulţumească pe sine însuşi, astfel încât să se simtă bun şi frumos. De aceea preferă oamenii petrecerileşi distracţiile – şi alte lucruri de felul acesta. Bineînţeles, nu contează atunci când ne odihnim aşa puţin, omeneşte. Dar atunci când omul se dă pe sine însuşi acestor obiceiuri, se duce cu totul în derivă. Nu mai are nici o legătură cu Hristos.Când începe omul să nu se mai simtă bine şi nu înţelege toate aceste senzaţii pe care i le creează omul cel vechi din el, atunci este copleşit de plictiseală şi de epuizare şi în final ajunge să dea înapoi, părăsind lupta cea duhovnicească. Continuare »

Postat in:   Uncategorized | 1 Comentariu

Parintilor, fratilor si iubiti credinciosi,

Biserica lui Hristos cea dreptmaritoare are un brau, cu care este incinsa de-a lungul anului. Pe acest brau se gasesc douasprezece margaritare preascumpe si preasfinte, adica cele douasprezece praznice imparatesti.

De aceea, la aceste dumnezeiesti praznice, predicile sunt mai grele si mai dogmatice, pentru ca in aceste praznice este aratata toata taina iconomiei in trup a lui Iisus Hristos si toata mantuirea neamului omenesc.

Astazi este dumnezeiasca Schimbare la Fata a Domnului, Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Acest mare eveniment din viata Mantuitorului nostru, aceasta mare sarbatoare si prealuminat praznic s-a petrecut in anul treizeci si trei al vietii Domnului nostru Iisus Hristos si in ultimul an al propovaduirii Sale.

Mantuitorul era pe atunci in partea Cezareei lui Filip, unde marele Apostol Petru L-a marturisit ca fiind Fiul lui Dumnezeu cel adevarat. El i-a intrebat pe apostoli : Cine zic oamenii ca sunt Eu, Fiul Omului ? Iar apostolii ziceau : Doamne, unii zic ca Tu esti Ilie, altii zie ca esti Ieremia sau altii, ca Tu esti unul din prooroci ( Matei 16, 13-14 ).

Continuare »

– Parinte, oamenii care au dragostea impreuna cu discernamantul au curatie sufleteasca?

– Sunt mai multe cazuri. Se poate ca de multe ori sa fie si o politete lumeasca. Iata, unii oameni au bunatate, au si politete, dar aceasta nu insemna ca au si noblete duhovniceasca, jertfire de sine. A exista insusiri bune este un alt subiect. Cel care are politete lumeasca si se fatarniceste poate face mult rau, pentru ca celalalt este inselat de fatarnicia aceluia, si deschizandu-si inima i se risipeste in cele din urma evlavia sa fata de omul lumesc, care nu stie ce inseamna evlavie. Este ca si cum ar da lire de aur la oameni care nu cunosc decat drahmele de bronz. De aceea, sa caute sa nu piarda cineva timpul sau fara scop, dojenind duhovniceste pe oamenii care se odihnesc in discutii lumesti, numai spre a-si rosti parerile lor in mod egoist.

– Parinte, cand cineva are o problema si vine si o spune, si iarasi o spune, chiar atunci cand problema lui s-a rezolvat oarecum, ce trebuie sa faci?

– Prima data se justifica sa spuna, sa spuna, sa stea cu orele. Atunci trebuie sa-l asculti. Daca nu-l asculti, va crede ca te ingreuiezi cu el sau nu-l intelegi. Dupa aceea insa, daca va continua sa spuna mereu aceleasi lucruri, sa-i spui: “Acum nu te mai ascult, nu pentru ca nu te-as putea asculta, ci pentru ca aceasta nu te ajuta. Tu si vara o faci iarna. Acum esti mai bine; este primavara. Peste putin va veni vara. Tu te gandesti vara la frigurile iernii si racesti“. Uneori insa se observa urmatorul lucru chiar si in relatiile dintre oamenii duhovnicesti. Unul se duce sa-si spuna durerea sa la un oarecare si acela nu vrea sa-l asculte, ca sa nu se lipseasca de bucuria sa. Poate simula ca este grabit sau sa schimbe vorba ca sa-si pastreze pacea. Dar aceasta este ceva cu desavarsire satanic. Ca si cum ar muri cineva alaturi de mine si eu sa merg mai departe si sa cant. Unde este “a plange cu cei ce plang“ [Ep. Romani 12:15]? Si mai ales atunci cand este vorba de subiecte bisericesti serioase, daca un crestin nu ia parte la nelinistea celuilalt, atunci omul acesta nu ia parte la Trupul Bisericii.

– Atunci cand nu sunt de acord cu altii pentru o fapta a lor, aceasta inseamna ca am inima aspra? Continuare »

Darul limbilor va înceta (I Corinteni 13, 8)

Iubiţi credincioşi,

Pe cît ne va ajuta mila şi îndurarea lui Dumnezeu astăzi vom vorbi despre încetarea darului vorbirii în limbi în Biserica lui Hristos.

Darul vorbirii în limbi a fost dat de Dumnezeu Sfinţilor Apostoli la Duminica pogorîrii Duhului Sfînt, dar numai pentru o vreme, cu scopul de a se converti mai uşor neamurile păgîne la creştinism.

Într-adevăr, la pogorîrea Duhului Sfînt, Dumnezeu a vorbit iudeilor prin gurile străinilor. Căci iudeii străini, auzind pe apostoli vorbind în limba lor despre faptele minunate ale lui Dumnezeu, au crezut (Fapte 2, 11). Despre darul vorbirii în limbi Apostolul Pavel a proorocit că va înceta în Biserică (I Corinteni 13, 8) deoarece a fost un dar şi un semn numai pentru începutul creştinismului ca să-i convertească mai uşor pe necredincioşi (I Corinteni 14, 22-28).

Continuare »

„Deci, Domnul Iisus, după ce a grăit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu” (Marcu 16, 19)

Ce sărbătoare este astăzi? Este o sărbătoare înaltă şi mare, care covârşeşte mintea omenească, şi vrednică de marea bunătate a Aceluia ce a aşezat-o, adică a lui Dumnezeu. Astăzi neamul omenesc iarăşi s-a împăcat cu Dumnezeu. Astăzi vrăjmăşia cea îndelungată s-a ridicat, războiul cel îndelungat s-a sfârşit. Astăzi s-a încheiat o minunată pace, care mai înainte niciodată nu se putea aştepta. Căci cine ar fi nădăjduit că Dumnezeu iarăşi se va împăca cu oamenii? Nu pentru că Domnul era vrăjmaş al oamenilor, ci pentru că robul era uşuratic la minte; nu pentru că Stăpânul era aspru, ci pentru că robul era nemulţumit.

Voieşti să ştii cum noi am întărâtat asupra noastră pe acest Domn plin de dragoste şi de prietenie? Este neapărat trebuitor să cunoaştem fondul vrăjmăşiei de mai înainte, pentru ca atunci când vedem că noi, care eram vrăjmaşii lui Dumnezeu, iarăşi am fost cinstiţi, să ne minunăm de dragostea Aceluia. Şi să nu credeţi că acea schimbare s-ar fi făcut în urma propriilor noastre merite, ci mai vârtos să nu încetaţi a recunoaşte mărimea harului dumnezeiesc şi de-a pururea să mulţumiţi Lui pentru mărimea darurilor Sale.

Aşadar, voieşti să ştii cum am întărâtat asupra noastră pe acest Domn iubitor de oameni, plin de dragoste, bun, care toate le-a întocmit spre binele nostru? Dumnezeu hotărâse odinioară a stârpi tot neamul nostru, şi aşa de tare Se mâniase asupra oamenilor, încât voia să-i stârpească împreună cu femeile, cu copiii, cu dobitoacele şi cu tot pământul. El chiar spusese: „Voi pierde de peste tot pământul pe omul pe care l-am făcut! De la om până la dobitoc şi de la târâtoare până la păsările cerului, tot voi pierde, căci îmi pare rău că le-am făcut” (Facerea 6, 7). Dar nu omenirea în sine ura El, ci răutatea ei.

Continuare »

Maica Domnului este Izvorul Apei vieţii

 

Dreptmăritori creştini,

Astăzi este sărbătoarea luminată numită „Izvorul Tămăduirii”. Această sărbătoare dedicată Maicii Domnului este strâns legată de sărbătoarea Învierii. Este foarte importantă, întrucât ne arată poziţia şi rolul Maicii Domnului în lucrarea mântuirii.

Odată cu primul Paşte, Maica durerii devine Maica bucuriei sfinte, care răspândeşte pretutindeni sămânţa vieţii şi a învierii.

Sărbătoarea de astăzi ne aminteşte de o minune săvârşită prin apa unui izvor, prin mijlocirea Maicii lui Dumnezeu. Peste acel izvor, s-a construit o biserică numită „Izvorul Tămăduirii” şi multe minuni s-au săvârşit acolo spre bucuria celor bolnavi şi îndureraţi.

Acest izvor material ne arată Izvorul cel viu al mântuirii noastre, pe Maica Domnului, la care găseşte speranţă, mângâiere şi încurajare tot sufletul întristat şi necăjit.

 

Iubiţi credincioşi,

Zadarnic au dorit drepţii Vechiului Testament să-L vadă pe Izbăvitorul Cel făgăduit, Care să zdrobească pe şarpele cel cumplit. Zadarnic a curs sângele ţapilor şi viţeilor în curţile templului lui Solomon. Pământul se putea tângui pentru Dumnezeul pierdut: „L-am căutat, dar nu L-am aflat. L-am strigat, dar nu mi-a răspuns” (Cânt. 5, 6).

Însă, aşteptarea şi nădejdea patriarhilor, drepţilor şi proorocilor se împlineşte, pentru că zorile mântuirii se arată prin Preacurata Fecioară Maria din Nazaretul Galileei. De aceea, o numeşte Biserica „luceafăr de dimineaţă”, căci precum luceafărul vesteşte apropiata venire a soarelui, tot aşa naşterea Fecioarei a vestit apropiata venire în lume a Soarelui dreptăţii, Hristos Domnul.

Continuare »

O, Doamne, prin Invierea ta, Tu Te-ai facut toate lucrurile pentru toti oamenii!

O, Preabogatule Imparate, cu un dar, Tu ai umplut toate mainile noastre intinse catre cer! Bucurativa, o, tu, cerule si, o, tu, pamantule, bucurati-va!

Bucura-te, o, tu, cerule, precum se bucura mama care isi hraneste copiii cei flamanzi; bucura-te, o, tu, pamantule, precum se bucura copiii la primirea hranei din mainile mamei lor!

Biruinta lui Hristos este singura biruinta intru care se poate bucura intreaga lume, chiar de la inceputuri pana la sfarsit. Oricare alta biruinta de pe pamant a deosebit si inca ii deosebeste pe oameni, unii de altii. Atunci cand un imparat pamantesc castiga o victorie asupra altui imparat, unul dintre ei se bucura, iar celalalt se plange. Atunci cand omul iese biruitor asupra vecinului sau, sub un acoperis este cantare, iar sub celalalt este plangere. Nici o izbanda de bucurie de pe pamant nu este lipsita de otrava rautatii: biruitorul obisnuit, de pe pamint, se bucura atat prin rasul sau, cat si prin lacrimile dusmanului sau biruit. El nici nu vede cum loveste raul prin mijlocirea bucuriei. Continuare »

Hristos pe Golgota! Mantuitorul pe Cruce!

Cel Unul drept in chinuire mare!

Iubitorul de oameni ucis de oameni!

Sa se rusineze cel care are constiinta! Sa planga cel care are inima! Sa priceapa cel care are minte!

Cu ce putem asemui aceasta intamplare – tainica precum nesfarsitul, vartos precum pamantul si infricosator precum iadul? Dintre milioanele de intamplari care au loc in fiecare zi in intreaga lume, care se pot afla intru privelistea ochilor nostri si intru auzul urechilor noastre, cu care fapta putem asemui aceasta lucrare, care nu s-a mai pomenit, a raufacatorilor de pe Golgota? Cu un miel printre lupii rapitori? Sau cu un prunc neprihanit in falcile unui imparat precum sarpele? Sau cu o mama inconjurata de fiii si fiicele sale nebune? Sau cu caderea mestesugarului in masinaria pe care el insusi a facut-o, ca sa fie facut bucati bucatele de rotile masinariei? Cu Abel, care a fost ucis de fratele sau? Dar atunci, pacatosul cel mai mare l-a ucis pe pacatosul cel mai mic, pe cand aici, oamenii cei rai se napustesc asupra celui fara de pacat. Cu Iosif, ai carui frati l-au vandut in Egipt? Dar acesta era un pacat impotriva fratelui lor, nu impotriva unui binefacator, pe cand aici pacatul este impotriva Binefacatorului. Cu dreptul Iov, pe care Satan cel trupesc l-a dat spre stricaciune si putrezire cu duhoare grea, ajungand hrana viermilor? Dar atunci Satan s-a ridicat impotriva plasmuirii lui Dumnezeu, pe cand aici plasmuirea se ridica impotriva Plasmuitorului. Cu David cel minunat, impotriva caruia fiul sau Absalom a ridicat razvratire? Dar aceea era o mica pedeapsa pentru un mare pacat al lui David, pe cand aici cel Unul fara de pacat, Preadreptul sufera chinuire asa de ingrozitoare! Samariteanul cel milostiv, care a mantuit lumea de stricaciunea furilor, a cazut chiar El in mainile furilor. Continuare »

“Vremea Mea aproape este; la tine vreau sa fac Pastile cu ucenicii Mei.”(Mt. 26, 18)

Asa a poruncit Mantuitorul sa se spuna stapanului acelei case in care avea de gand sa faca cele de pe urma Pasti. Cine anume a fost aceasta fericita gazda nu ni se spune, caci trimisii aveau sa-l cunoasca abia la fata locului. Aceasta s-a facut asa pentru ca vanzatorul cauta vreme potrivita, dupa cum zice evanghelistul, spre a-si implini planurile sale, de aceea trebuia sa se tainuiasca si locul unde avea sa se savarseasca Pastile, pana in momentul sosirii lor. Dupa savarsirea Pastilor, fara indoiala, au aflat toti la cine au fost ele savarsite, dar nici dupa aceea nu ne spune nici unul dintre evanghelisti numele stapanului acelei case fericite. Talcuitorii Sfintei Scripturi talmacesc in felurite chipuri aceasta tainuire. Dar socot ca nu gresim nici noi daca vom spune ca numele stapanului acelei case a fost trecut sub tacere pentru ca el inchipuieste pe fiecare urmator adevarat al lui Hristos.

Continuare »

 

Iuda şi noi

Pe ziua de astăzi – iată, printre altele, ce amintire amară: mai-marii iudeilor s-au adunat în casa lui Caiafa şi chibzuiau cum să-L prindă prin viclenie pe Domnul Iisus şi să-L dea morţii. Atunci, nefiind rugat de nimeni, a venit la ei unul dintre cei doisprezece, Iuda Iscarioteanul, şi a zis: „Ce voiţi să îmi daţi, şi eu îl voi da pe El vouă?” Ei i-au dat treizeci de arginţi.

Când am citit locul acesta din Scriptură, sufletul meu s-a umplut de nemulţumire – şi asupra mai-marilor iudei, şi asupra lui Iuda. Ce aveau în vedere aceşti mai-mari, de au atras asupra lor şi a poporului vina şi pedeapsa pentru uciderea de Dumnezeu? Si cum a putut să se hotărască  la aşa o faptă Iuda, care întotdeauna era aşa apropiat de Domnul şi aşa limpede văzuse întipărită în El plinătatea Dumnezeirii? După aceea, gândul meu s-a mutat la caracterul trădării lui Iuda; şi în timp ce cugetam la lucrul acesta, din conştiinţă au început să răsară una după alta propriile mele fapte, foarte asemănătoare cu fapta lui Iuda. Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât semănau mai tare. Atunci, în locul nemulţumirii împotriva lui Iuda, a început să renască temerea pentru mine însumi, şi glasul lăuntric mi-a grăit: „Lasă-l tu pe Iuda, întoarce-ţi mai degrabă luarea-aminte asupra ta şi îngrijeşte-te să scapi de soarta lui amară”. Cu acest îndemn, fraţilor, mă înfăţişez şi eu vouă. Aveam de gând să vă înfăţişez cât de neagră este trădarea lui Iuda. Acum, însă, zic: să-l lăsăm pe Iuda. Să cercetăm mai bine faptele noastre, ca să curăţim din viaţa noastră tot ce poartă vreo trăsătură a caracterului lui Iuda – şi prin aceasta să scăpăm de pedeapsa cerească ce a căzut asupra lui.

Continuare »

visit tracker on tumblr