Ce inseamna sa-ti ceri iertare de la aproapele si ce inseamna sa iti ierti aproapele?

Iertarea este un lucru foarte important.

De pilda, avem pe unii apropiati ai nostri, cu adevarat apropiati, adica persoane cu care intram in contact aproape zilnic, dar cu care nu prea avem legaturi sufletesti. Orice fiinta omeneasca din preajma noastra este un apropiat al nostru. Cu multi dintre acesti apropiati avem conflicte mai mari sau mai mici, daca nu suntem de acord cu ei in ceea ce gandim, in ceea ce facem.

Daca exista o stare de prietenie intre apropiati, atunci lucrurile sunt mai simple, nu se intra in conflict, se comunica direct. Aproape intotdeauna au amandoi aceeasi parere, le plac chiar anumite lucruri si atunci se infiripeaza simpatia si chiar dragostea pentru persoana cealalta, pentru aproapele.

Alteori insa exista o antipatie. Si atunci, chiar daca vrei sa te imprietenesti cu celalalt, nu poti pentru ca are ceva care te respinge. Aceasta respingere, si aceste raporturi duc la un fel de dusmanie si nu poti sa ai relatii apropiate cu persoana respectiva. Si cand ai asemenea relatii cu aproapele tau nu te poti apropia nici de Dumnezeu. Continuare »

Evanghelia Duminicii a V-a după Paşti (a Samarinencii)

În vremea aceea, venit-a Iisus în cetatea Samariei, care se cheamă Sihar, aproape de locul pe care l-a dat Iacov lui Iosif, fiul său. Şi era acolo fântâna lui Iacov, iar Iisus, ostenit fiind de călătorie, şedea lângă fântână; şi era ca la al şaselea ceas. A venit o femeie din Samaria să ia apă. Zis-a ei Iisus: „Dă-Mi să beau!” Că ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere hrană. Deci a zis Lui femeia samarineancă: „Cum, Tu, iudeu fiind, ceri de la mine să bei, femeie samarineancă fiind eu? Că nu se amestecă iudeii cu samarinenii”. Răspuns-a Iisus şi i-a zis ei: „De ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce zice ţie: «Dă-Mi să beau», tu ai fi cerut de la Dânsul şi ţi-ar fi dat ţie apă vie”.
Zis-a Lui femeia: „Doamne, nici vadră nu ai, şi fântâna este adâncă; de unde dar ai apa cea vie?” Răspuns-a Iisus şi i-a zis ei: „Tot cel ce va bea din apa aceasta va înseta iarăşi. Iar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face întru dânsul izvor de apă săltătoare întru viaţa veşnică”. Zis-a către Dânsul femeia: „Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot”. Zis-a ei Iisus: „Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici”. Răspuns-a femeia şi I-a zis Lui: „N-am bărbat”. Zis-a ei Iisus: „Bine ai zis că n-ai bărbat. Că cinci bărbaţi ai avut, şi, acum, acela pe care-l ai nu-ţi este ţie bărbat; aceasta adevărat ai grăit”. Zis-a Lui femeia: „Doamne, văd că prooroceşti Tu (…). Noi ştim că va veni Mesia, Care Se cheamă Hristos; când va veni Acela, va spune nouă toate”. Zis-a ei Iisus: „Eu sunt, Cela ce grăiesc cu tine”. Iar femeia a lăsat vadra sa şi a mers în cetate şi a zis oamenilor: „Veniţi de vedeţi un Om Care mi-a spus mie toate câte am făcut; nu cumva Acesta e Hristos?” Deci au ieşit din cetate şi veneau către Dânsul…

(Ioan 4, 1-30) Continuare »

Scrisoare unei femei cultivate pe care lumea
o batjocoreşte fiindcă merge la Biserică

 
La batjocură să răspunzi prin zâmbet.

Batjocura lor vine din răutatea inimii. Zâmbetul tău să fie lipsit de răutate.

Neştiinţei i se potriveşte batjocura, iar cunoaşterii, zâmbetul.

Prin zeflemeaua lor, ei fac să crească preţul rugăciunii tale înaintea Veşnicului Judecător: fiindcă lui Dumnezeu cea mai dragă îi este rugăciunea sufletului curajos care-i înconjurat de săgeţile răutăţii, urii, ticăloşiei şi batjocurii. Toate săgeţile acestea sunt boante la vârf şi ascuţite la coadă, aşa încât sărind înapoi din tine pricinuiesc răni înşişi săgetătorilor.

Soţia împăratului David, Mihala, şi-a bătut joc de o rugăciune însufleţită a bărbatului ei. De această batjocură Dumnezeu S-a aflat mai jignit decât împăratul David.

Drept aceea, Cel Preaînalt a pedepsit-o pe Mihala, şi Mihala, fiica lui Saul, nu a avut copii până la moartea sa. Continuare »

Izvorul Tămăduirii, această mare sărbătoare a creştinătăţii ortodoxe, are o istorie veche de 1.500 de ani, îşi are originea în perioada domniei împăratului bizantin Leon cel Mare, evlavios şi binecredincios.

Pe cînd încă nu era pe tronul Bizanţului, Leon a întîlnit un orb, pe care l-a luat de mînă spre a-l călăuzi. Acest bătrîn însă era un om luminat de Dumnezeu şi neîncetat predica creştinilor că, în pădurile imperiale, sînt izvoare şi lacuri ce sînt ocrotite de Maica Domnului, apărătoarea sihaştrilor din acele locuri. Tradiţia spune că cei doi, afundaţi în discuţiile lor teologice despre marele praznic al Învierii Domnului, s-au rătăcit în acele sălbatice împrejurimi împădurite. Bătrînul i-a cerut lui Leon apă de băut, dar negăsind, s-a întristat. Atunci, un glas de sus i-a spus: „Nu este nevoie să te osteneşti Leon, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone împărate, mai adînc în pădurea acesta! Şi luînd cu mîinile apă tulbure potoleşte setea orbului şi apoi udă cu ea ochii cei nevăzători şi se va cunoaşte de îndată cine sînt Eu“. Minunea s-a petrecut în clipa în care tînărul a făcut întocmai cum i s-a relevat de sus, şi a descoperit într-o poiană un izvor miraculos cu „apă dumnezeiască”.

“Maica Domnului, eşti aici ! Te-am găsit !”

După ce şi-au potolit setea, Leon i-a atins cu apă ochii orbului, care şi-a recăpătat lumina. „Maica Domnului, eşti aici! Te-am găsit!“, a strigat bătrînul cu lacrimi în ochi. Copleşit de minune, Leon a căzut în genunchi şi a rostit: „Am văzut lumina cea adevărată, pe Maica Preacurată… Aici este Izvorul Tămăduirii… fîntîna dătătoare de sănătate”. Bătrînul înţelept i-a prezis lui Leon că, nu după multă vreme, va ajunge împărat. Prima grijă a noului împărat a fost să ridice o biserică în cinstea Maicii Domnului, lîngă izvorul dătător de tămăduiri, cu apă miraculoasă.

O, Doamne, prin Invierea ta, Tu Te-ai facut toate lucrurile pentru toti oamenii!

O, Preabogatule Imparate, cu un dar, Tu ai umplut toate mainile noastre intinse catre cer! Bucurativa, o, tu, cerule si, o, tu, pamantule, bucurati-va!

Bucura-te, o, tu, cerule, precum se bucura mama care isi hraneste copiii cei flamanzi; bucura-te, o, tu, pamantule, precum se bucura copiii la primirea hranei din mainile mamei lor!

Biruinta lui Hristos este singura biruinta intru care se poate bucura intreaga lume, chiar de la inceputuri pana la sfarsit. Oricare alta biruinta de pe pamant a deosebit si inca ii deosebeste pe oameni, unii de altii. Atunci cand un imparat pamantesc castiga o victorie asupra altui imparat, unul dintre ei se bucura, iar celalalt se plange. Atunci cand omul iese biruitor asupra vecinului sau, sub un acoperis este cantare, iar sub celalalt este plangere. Nici o izbanda de bucurie de pe pamant nu este lipsita de otrava rautatii: biruitorul obisnuit, de pe pamint, se bucura atat prin rasul sau, cat si prin lacrimile dusmanului sau biruit. El nici nu vede cum loveste raul prin mijlocirea bucuriei. Continuare »

Preluat de pe Razbointrucuvant.ro
 

Sfanta Lumina s-a coborat si astazi, la Biserica Invierii din Ierusalim,
la ora 14.24, ora Romaniei

Continuare »

I. Plîngerea deasupra Epitafului

Iată, soarele s-a întunecat. Pămîntul s-a înfiorat şi s-a cutremurat. S-a sfîşiat de sus şi pînă jos catapeteasma templului, care despărţea Sfînta Sfintelor, fiindcă Domnul însuşi ne-a deschis nouă intrarea în Sfînta Sfintelor – în cer, la Tronul Tatălui Său.

Cutremuratu-s-a iadul, că s-au surpat puterea şi stăpînirea lui. Despicatu-s-au stîncile şi s-au deschis mormintele cele săpate în ele, şi trupurile sfinţilor adormiţi s-au sculat, şi au ieşit din morminte, şi s-au arătat multora în Ierusalim, binevestind tuturor: “Săvîrşitu-s-a”.

Ce s-a săvîrşit? S-a săvîrşit lucrarea mîntuirii neamului omenesc de stăpînirea diavolului, s-au împlinit vechile prorocii ale Vechiului Legămînt.

El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat – şi noi îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu. Dar El a fost străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mîntuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat. Toţi umblam rătăciţi ca nişte oi, fiecare pe calea noastră, şi Domnul a făcut să cadă asupra Lui fărădelegile noastre ale tuturor. Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu Şi-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere S-a adus şi ca o oaie fără glas înaintea celor care o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa. Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat, şi neamul Lui cine îl va spune? Că s-a luat de pe pămînt viaţa Lui! Pentru fărădelegile poporului meu a fost adus la moarte. Mormîntul Lui a fost pus lîngă cei fără de lege şi cu cei făcători de rele, după moartea Lui, cu toate că n-a săvîrşit nici o nedreptate şi nici înşelăciune n-a fost în gura Lui (Is. 53, 4-9).

Continuare »

În toate bisericile ortodoxe oficiază în Joia Mare, Denia din Sfânta şi Marea Vineri, numită şi „Denia celor 12 Evanghelii” sau „Slujba Sfintelor şi Mântuitoarelor Pătimiri”. Această sfântă slujbă are ca elemente specifice, citirea celor 12 Evanghelii ale patimilor şi scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în mijlocul bisericii.

Textele scripturistice care se citesc la această slujbă ne aduc înainte toate pătimirile suferite de Domnul Iisus Hristos pentru mântuirea noastră. Denia de Joi seara este cunoscută şi drept Denia celor 12 Evanghelii care vorbesc tocmai despre prinderea, procesul Mântuitorului şi despre Răstignirea Mântuitorului.

Îndelunga răbdare a Domnului nostru Iisus Hristos este preamărită după fiecare dintre cele 12 Evanghelii citite la Denia din Joia Mare (Utrenia zilei de vineri). Pericopele evanghelice ale acestei slujbe alcătuiesc un tablou complet al suferinţelor Mântuitorului, culminând cu răstignirea şi moartea Sa pe Cruce. El este Singurul Care Se răstigneşte pe Sine, fără de păcat fiind, pentru ca noi să fim izbăviţi din robia păcatului. Calendarul evreiesc sărbătorea Paştile iudaic în noaptea de 14 spre 15 a lunii nisan, echivalentul lunii aprilie a calendarului latin. Ne aflăm, aşadar, la începutul primăverii anului 30, conform documentelor vremii. Dacă Paştile evreilor a fost sâmbătă, 15 nisan (8 aprilie), atunci Săptămâna Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos avea să înceapă duminică, 2 aprilie, anul 30.

Prima evanghelie rânduită de Biserică a se citi în Joia Mare ne aduce în faţa Mântuitorului şi a apostolilor la Cina cea de Taină. Iuda Iscarioteanul tocmai ieşise din foişorul Cinei, pentru a cere mai-marilor preoţilor un grup de ostaşi, oferindu-le pe Mântuitorul chiar în acea seară. Cunoscând că momentul prinderii Sale se apropie, Iisus a rostit celor unsprezece apostoli o minunată cuvântare de învăţătură, de despărţire şi de îmbărbătare, un reazem pentru încercările ce vor urma. Cu toţii primeau o poruncă nouă, porunca supremă a iubirii: „Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul“. Continuare »

In Sfânta şi Marea Joi, dumnezeieştii Părinţi, care au rânduit pe toate bine, armând predaniilor dumnezeieştilor Apostoli şi Sfintelor Evanghelii, ne-au pre­dat să prăznuim patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de taină, adică predarea înfricoşatelor Taine, rugă­ciunea cea mai presus de fire şi vânzarea Domnului.

Pastile evreiesc avea să se serbeze Vineri; era deci potrivit ca adevărul să urmeze preînchipuirii, adică atunci să se jertfească Pastile nostru, Hristos. După cum spun dumnezeieştii Părinţi, Domnul a luat-o înainte şi a sărbătorit Pastile iudaic împreună cu ucenicii Săi Joi seara. În adevăr la evrei se socoteşte o singură zi şi seara de Joi şi toată Vinerea. După cum au spus unii, Domnul a sărbătorit atunci împreună cu ucenicii Lui Pastile Legii Vechi. Unul din cei care susţin aceasta este şi dumnezeiescul Hrisostom.

Ucenicii au stat mai întâi în picioare încinşi la brâu, încălţaţi, cu toiegele în mână, gata de drum; şi au îndeplinit şi toate celelalte porunci ale Legii, pentru ca nu cumva Domnul să pară că este un călcător de lege. Zevedeu a pregătit tot ce trebuia pentru sărbătorirea Paştelui. Ma­rele Atanasie spune, deşi alţii sunt de altă părere, că Zevedeu era acela care ducea ulciorul cu apă. în urmă, arătând ucenicilor Săi cele mai înalte porunci, a predat în foişor, pe când se lăsa noaptea, taina Paş­telui nostru. «Iar dacă s-a făcut seară, Iisus S-a aşezat Ia masă cu cei doisprezece uce­nici».

Vedeţi deci că acesta nu era Pastile iudaic, căci era cină, pâine, băutură şi sta jos la masă şi toate mâncărurile erau pregătite la foc? înainte de a începe cina, aşa spune dumnezeiescul Hrisostom, «s-a sculat de la cină şi-a dezbrăcat haina cea de dea­supra şi a turnat apă în vasul de spălat». Şi El singur a spălat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut să-l facă pe Iuda să se ruşineze, iar celorlalţi să Ie aducă aminte să nu umble după întâietăţi. După ce le-a spă­lat picioarele, îi îndemna la aceasta zicând: «Cel care vrea să fie întâiul să fie în urma tuturor», dându-se El însuşi pildă. Se pare că Hristos a spălat picioarele lui Iuda înain­tea celorlalţi Apostoli. în urma tuturor a venit şi la Petru. Continuare »