Iubiţi credincioşi,

Toate praznicele de peste an din Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare, rânduite spre cinstirea sfinţilor, aduc mare bucurie duhovnicească binecredincioşilor creştini. Dar oricât de mare ar fi slavoslovia pe care o aducem sfinţilor, ea nu se poate asemăna cu aceea pe care trebuie să o aducem lui Dumnezeu, Ziditorul sfinţilor.

Astăzi nu este praznic de sfinţi, nici de îngeri. Astăzi Biserica lui Dumnezeu cea dreptmăritoare prăznuieşte şi sărbătoreşte pe Împărăteasa tuturor îngerilor şi a tuturor sfinţilor. Nu se poate asemăna cinstea robilor cu a împăraţilor. Astăzi este praznic împărătesc, pentru că Împărăteasa a toată făptura se mută astăzi de la noi.

Dar este bine să ştiţi cum s-au întâmplat lucrurile la Adormirea Maicii Domnului, cum s-a mutat Maica Vieţii de la noi la cer. Iată cum:

Mai înainte cu trei zile de Adormirea Maicii Domnului, Prea Sfântul şi Atotputernicul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a trimis din cer pe Arhanghelul Gavriil ca să binevestească Maicii Lui mutarea ei la cele fără de grijă. Acelaşi dumnezeiesc Arhanghel care fusese trimis de Dumnezeu când i-a binevestit ei că va naşte pe Hristos, Mântuitorul lumii, vine acum şi-i vesteşte mutarea din această viaţă pământească la odihna cea veşnică şi la slava şi cinstea cea negrăită pe care o are în cer (Prolog, luna august, în 15 zile). Continuare »

Articol preluat de pe site-ul triadikon.ro

 

Minune la icoana Maicii Domnului „Grabnic Ascultatoare”

Dimitrios Dimitrakopoulos din Farsala ne istorisește o minune recentă a Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoarea”, așa cum a trăit-o el însuși, spre slava Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Icoana Maicii Domnului „Grabnic Ascultatoare”

Icoana Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare”

Pe 9 septembrie 2014, sfânta icoană a Maicii Domnului „Grabnic Ajutătoare” din Sfânta Mănăstire Dohiariou se afla la metocul sfintei mănăstiri din Sochos (regiunea administrativă Tesalonic).

Eu adunam roșii în satul Paliopirgos, lângă Trikala. Plouase mult și adunatul roșiilor se făcea cu greutate.

Un producător local cu o foarte bună producție de roșii mi-a arătat terenul său de unde trebuia să-i strâng roșiile.

În acel moment, vremea era închisă și ploua, fiind cu neputință să-mi fac treaba.

Atunci eu i-am spus omului că voi merge la Sochos să mă închin la sfânta icoană a Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare”. (n. red.: între Paliopirgos și Sochos sunt aproape 300 de km.)

El a scos din buzunar 20 de euro și m-a rugat să aprind și pentru el o lumânare, pentru ca Maica Domnului să îl ajute să adune recolta de roșii.

I-am spus că o voi ruga pe Maica Domnului, să nu îi fie teamă.

Acestea s-au petrecut pe la 11 dimineața.

Astfel, am plecat, parcă zburând, plin de bucurie la gândul întâlnirii cu Împărăteasa mea de aur, adăpostul meu cel de necuprins cu mintea, nădejdea mea cerească, și am ajuns la metoc când în biserică toți cei prezenți cântau Paraclisul Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare”. Continuare »

 

Iuda şi noi

Pe ziua de astăzi – iată, printre altele, ce amintire amară: mai-marii iudeilor s-au adunat în casa lui Caiafa şi chibzuiau cum să-L prindă prin viclenie pe Domnul Iisus şi să-L dea morţii. Atunci, nefiind rugat de nimeni, a venit la ei unul dintre cei doisprezece, Iuda Iscarioteanul, şi a zis: „Ce voiţi să îmi daţi, şi eu îl voi da pe El vouă?” Ei i-au dat treizeci de arginţi.

Când am citit locul acesta din Scriptură, sufletul meu s-a umplut de nemulţumire – şi asupra mai-marilor iudei, şi asupra lui Iuda. Ce aveau în vedere aceşti mai-mari, de au atras asupra lor şi a poporului vina şi pedeapsa pentru uciderea de Dumnezeu? Si cum a putut să se hotărască  la aşa o faptă Iuda, care întotdeauna era aşa apropiat de Domnul şi aşa limpede văzuse întipărită în El plinătatea Dumnezeirii? După aceea, gândul meu s-a mutat la caracterul trădării lui Iuda; şi în timp ce cugetam la lucrul acesta, din conştiinţă au început să răsară una după alta propriile mele fapte, foarte asemănătoare cu fapta lui Iuda. Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât semănau mai tare. Atunci, în locul nemulţumirii împotriva lui Iuda, a început să renască temerea pentru mine însumi, şi glasul lăuntric mi-a grăit: „Lasă-l tu pe Iuda, întoarce-ţi mai degrabă luarea-aminte asupra ta şi îngrijeşte-te să scapi de soarta lui amară”. Cu acest îndemn, fraţilor, mă înfăţişez şi eu vouă. Aveam de gând să vă înfăţişez cât de neagră este trădarea lui Iuda. Acum, însă, zic: să-l lăsăm pe Iuda. Să cercetăm mai bine faptele noastre, ca să curăţim din viaţa noastră tot ce poartă vreo trăsătură a caracterului lui Iuda – şi prin aceasta să scăpăm de pedeapsa cerească ce a căzut asupra lui.

Continuare »

Bucura-te foarte, fiica Sionului, propovaduieste, fiica Ierusalimului: iata, împaratul tau vine la tine drept si însusi mântuitor, blând si calare pe asin si pe mânz tânar“
(Zah. 9, 9).

Dumnezeiescul Proroc a prevestit mai bine de patru sute de ani înainte acea întâmplare pe care noi o pomenim si o praznuim astazi. Domnul nostru Iisus Hristos, terminându-si propovaduirea pe pamânt, a intrat sarbatoreste în împarateasca cetate a Ierusalimului, în cetatea închinarii la Dumnezeul Cel adevarat, în cetatea care era a lui Dumnezeu mai mult decât orice cetate.

Domnul a savârsit aceasta intrare ca împarat si biruitor, pentru a încununa slujirea sa cu nevointa hotarâtoare: calcarea mortii prin moarte, îndepartarea blestemului de la neamul omenesc prin luarea acestui blestem asupra Sa. El a savârsit intrarea în cetatea împarateasca pe “mânzul asinei” (Ioan 12, 15), “pe care nimeni din oameni niciodata n-a sezut”, ca sa înapoieze omenirii vrednicia împarateasca pierduta de stramosul nostru, sa i-o înapoieze prin suirea pe cruce (Luca 19, 30).

Neîmblânzitul mânz s-a îmblânzit sub minunatul Calaret

Pe mânz, Apostolii si-au pus hainele; multimea de popor care iesise în întâmpinarea Domnului si-L însotea striga, saltând de bucurie: “Osana Fiului lui David, bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului!” (Matei 21, 9; Luca 19, 3 8 ). Dupa voia Domnului a fost vestit ca împarat în numele Domnului, nu la întâmplare, nu dupa stiinta si voia omeneasca! Acelasi popor, dupa patru zile, striga despre Cel pe care astazi L-a numit împarat: “Rastigneste-L, rastigneste-L pe El; nu avem împarat, fara numai pe Cezarul” (Luca 23, 21; In.19, 15).

Continuare »

[…] Spovedania nu se identifica in mod absolut cu iertarea pacatelor. Aceasta o cunosc foarte bine crestinii care, desi se spovedesc de foarte multe ori, cu toate aces­tea, nu se pot elibera de anumite pacate pe care le repeta, iar pe de alta parte nu au certitudinea interioara ca s-a produs restabilirea relatiei lor cu Dumnezeu.

Inainte de a purcede la dezvoltarea te­mei spovedaniei, consider ca ar fi bine sa vedem ce inseamna exact expresia iertarea pacatelor. Voi folosi in acest sens doua pasaje patristice. Unul este al Sfantului Diadoh al Foticeii si celalalt al Sfantului Simeon Noul Teolog.

Continuare »

Iar dupa aceste zile, Elisabeta, femeia lui, a zamislit si cinci luni s-a tainuit pe sine, zicand: “Ca asa mi-a facut mie Domnul in zilele in care a socotit sa ridice dintre oameni ocara mea.”

Iar in a sasea luna a fost trimis ingerul Gavriil de la Dumnezeu, intr-o cetate din Galileea, al carei nume era Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Si intrand ingerul la ea, a zis: Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei. Iar ea, vazandu-l, s-a tulburat de cuvantul lui si cugeta in sine: Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta? Si ingerul i-a zis: Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu. Si iata vei lua in pantece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt Se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va imparati peste casa lui Iacov in veci si imparatia Lui nu va avea sfarsit. Si a zis Maria catre inger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat? Si raspunzand ingerul, i-a zis: Duhul Sfant se va pogori iata, Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batranetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea, cea numita stearpa. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta. Si a zis Maria: “Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau!” Si ingerul a plecat de la ea.

(LUCA 1:24-38)

Soarele se oglindeste in apa cea limpede si cerul in inima curata.

Dumnezeu Duhul Sfant are multe salasuri in aceasta lume intinsa, dar inima neprihanita a omului este locasul in care Ii este cel mai bine-placut sa Se salasluiasca. Acesta este adevaratul Lui salas; toate celelalte sunt numai locuri in care Isi face lucrarea.

Inima omului nu poate fi niciodata pustie. Intotdeauna este plina cu ceva: fie cu iad, cu lumea sau cu Dumnezeu. Ceea ce se afla in inima este prin sine legat de curatia ei.

Continuare »

Postul fara smerenie, fara paza gurii si fara iertare e o amagire

reguli_postSi acum, un cuvant despre post, frati crestini. In seara aceasta se lasa sec, iar de maine intram cu ajutorul lui Dumnezeu în perioada postului dinaintea sfintei Invieri. Cand cineva pleaca la un drum lung, se aprovizioneaza cu toate cele necesare, ca sa fie asigurat pe timpul calatoriei lui si sa nu aiba piedici sau neajunsuri în ceea ce are de gand sa savarseasca. Asa si noi, facem o lunga calatorie, desi ni se pare ca stam pe loc, fizic, însa facem o calatorie în duh, pe un drum care merge mereu la deal, un drum obositor… Dealul catre care mergem este Golgota, acolo ne vom întalni cu Domnul Iisus — Iisus care merge cu crucea în spate, plin de rane, plin de sange, mereu blestemat si înjurat, El, care dezleaga si ridica pacatele lumii. Catre acest deal, catre aceasta culme a nevointelor începem noi sa urcam, de maine dimineata, pe calea sfantului si marelui Post.

Ce  este  postul? Postul înseamna în primul rand înfranare. Va atrag atentia asupra acestui lucru: daca mananci o mancare foarte buna de post si mananci bine, ai încalcat postul. […]

Continuare »

OMILIA A XV-A – Despre credinta

I

Evlavios lucru si fara de satiu este pentru un suflet iubitor de Dumnezeu sa-si aduca aminte necontenit de Dumnezeu; dar indraznet lucru este a vorbi de cele despre Dumnezeu, pentru ca mintea nu se poate urca pana la masura vredniciei Lui, iar cuvantul, la randul sau, exprima slab cele pe care mintea le concepe. Daca, deci, mintea noastra este mai prejos de intelegerea maretiei lui Dumnezeu, iar cuvantul este mai prejos decat mintea, nu este, oare, neaparata trebuinta de tacere, ca nu cumva prin slabiciunea cuvintelor sa punem in primejdie minunea vorbirii despre Dumnezeu?

Dorinta de a slavi pe Dumnezeu este insamantata in chip firesc in toti cei inzestrati cu darul vorbirii; dar toti sunt la fel de neputinciosi a vorbi dupa vrednicie despre Dumnezeu cu ravna pentru evlavie ne deosebim unul de altul; Iar nimeni nu-i asa de orbit ca sa se insele pe el insusi atat de mult, incat sa considere ca s-a urcat pe cel mai inalt pisc al intelegerii lui Dumnezeu, ci, cu cat va parea ca propaseste in cunoasterea lui Dumnezeu, cu atat mai mult va simti neputinta lui. Aceasta a simtit-o Avraam; aceasta a simtit-o Moise. Cand au putut sa vada pe Dumnezeu, atat cat e cu putinta unui om sa-L vada, mai ales atunci s-au socotit pe ei insisi o nimica. Avraam s-a numit pamant si cenusa1, iar Moise a spus ca este slab la glas si zabavnic la limba, ca vedea slabiciunea limbii lui, care nu putea sluji maretiei celor gandite de mintea sa.

Continuare »

Acum este vremea nu pentru invataturi, ci pentru slavoslovire, nu pentru povete, ci pentru multumire, nu pentru a propune lectii, ci pentru a vadi bucurie. Deci, cu recunostinta sa dam slava Domnului si sa ne bucuram intru numele Lui cel sfant. Slava negraitei Tale milostiviri, Doamne, care nu ne-ai parasit in caderea noastra amara! Slava nesfarsitei Tale intelepciuni, care ne-a intocmit un chip de mantuire atat de minunat! Slava proniatoarei Tale purtari de grija pentru noi anume, care ne-a chemat sa fim partasi harului Tau rascumparator! Veniti sa-L marim pe Domnul, care a cautat spre smerenia robilor Sai!

Ingerii dau slava, si nu pentru ei insisi. Intre cer si pamant proptind picioarele lor, ei ba se intorc spre cer, ba se apropie de pamant; vazand in cer slava, iar pe pamant pace si bunavoire, nu pot sa tina in ei cantarile de lauda, care le scapa fara voie. Si atunci cum sa ne infranam de la cantarile de lauda noi, de vreme ce in Nasterea lui Hristos totul e pentru noi? Iata, se gateste jertfa de milostivire – Mielul lui Dumnezeu, care va sa fie injunghiat pentru a noastra mantuire! Iata, se pogoara din cer painea vietii, ce va sa daruiasca viata lumii! Iata, Domnul, ca un pastor, pleaca dintru inaltime si, lasand cele noua oi – soboarele ingeresti, S-a pogorat cautand-o pe una singura – omenirea ratacita, pentru ca, luand-o pe umerii Sai, sa o aduca mantuita la Tatal Sau!

Continuare »

Fiul al Galileei si frate al lui Petru, dintre pescari in soborul Apostolilor intai ai fost chemat,
Andrei cel minunat. Iar de la mormantul tau din Patras chemi popoarele la Dumnezeu si acum ne-ai umplut de bucurie ca in Romania iarasi ai venit, unde pe Hristos Domnul l-ai propovaduit.

 

Iubiti credinciosi,

Astazi, la 30 noiembrie, praznuim cu multa bucurie pe Sfantul Apostol Andrei, cel intii chemat, Apostolul romanilor, care a vestit Evanghelia lui Hristos pe pamintul tarii noastre acum aproape 2000 de ani, in Dobrogea si la Gurile Dunarii.

Sfantul Apostol Andrei era frate dupa trup cu Sfintul Apostol Petru, fiii lui Iona, din cetatea Betsaida Galileei, si se indeletniceau cu pescuitul.

La inceput, Sfantul Andrei a fost ucenic al Sfintului Ioan Botezatorul. Apoi, auzind de intruparea Mintuitorului nostru Iisus Hristos, s-a dus in Capernaum, unde locuia Domnul si L-a intrebat: Invatatorule, unde locuiesti? Iar Domnul i-a raspuns: Vino si vezi! (Ioan 1, 38-39). Si a ramas cu El in ziua aceea. Astfel, Sfintul Apostol Andrei a fost cel dintii chemat la vestirea Evangheliei lui Hristos.

Nu dupa multe zile, Andrei si Simon-Petru se aflau intr-o corabie cu tatal lor, Iona; voiau sa plece pe mare la pescuit peste. Atunci Fiul lui Dumnezeu i-a chemat pe amindoi la apostolie, zicindu-le: Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni! (Matei 4, 19).

Din clipa aceea au lasat toate si au urmat lui Hristos pina la moarte si inviere, fiind martori ai minunilor si Invierii Lui. Iar dupa inaltarea Sa la cer, tragind sorti unde sa plece fiecare la vestirea Evangheliei, Sfintului Apostol Andrei i-a cazut sortul sa increstineze mai ales tarile din jurul Marii Negre.

Deci, mai intii a crestinat Armenia, Iviria si Scitia Mare, adica Ucraina de astazi, infigind Sfinta Cruce pe locul unde este Kievul. Apoi a crestinat Crimeea, sudul Basarabiei si, trecind pe la Gurile Dunarii, a zabovit mai mult la Tomis, unde a botezat pe multi din Scitia Mica, adica Dobrogea de azi.

El a stat cu ucenicii sai intr-o pestera din apropiere, unde facea Sfinta Liturghie, de teama paginilor inchinatori la idoli. Pestera poarta numele Sfintului Apostol Andrei pina astazi si se afla in comuna Ion Corvin din sud-vestul judetului Constanta. Astazi s-a construit acolo o minastire mare cu hramul „Sfintul Apostol Andrei”.

Dupa ce a hirotonit episcopi si preoti la Tomis – Constanta de azi – Sfantul ApostolAndrei a trecut prin Tracia – Bulgaria de azi -, prin Macedonia, prin Grecia si a ajuns in Peloponez unde a zabovit doi ani in orasul Patras. Aici a crestinat pe multi inchinatori la idoli, a facut nenumarate minuni, a darimat capistile idolilor si a marturisit pe Hristos cu multa putere.

Vazind aceasta ighemonul cetatii ce se chema Egheat, l-a prins, l-a batut tare si l-a aruncat in temnita cu unii din ucenicii sai. Apoi, vazind ca multi credeau in Hristos prin Sfintul Apostol Andrei, l-a condamnat la moarte prin rastignire pe cruce in forma de X, dindu-si sufletul in miinile Domnului nostru Iisus Hristos la 30 noiembrie, pe timpul imparatului Nero.

Iubiti credinciosi,

Aceasta este viata si patimirea, pe scurt, a Sfantului Apostol Andrei. El a urmat in toate lui Hristos, Mintuitorul lumii. A vestit Evanghelia in multe tari, a darimat capistile idolesti, a botezat nenumarati crestini, a intemeiat biserici, a hirotonit diaconi, preoti si episcopi si a adus la credinta in Hristos mai multe tari, printre care si tara noastra.

Deci noi romanii avem Biserica de origine apostolica, intemeiata in primul secol, dupa Inaltarea Domnului la cer. Noi nu sintem crestinati ca popoarele slave catre sfirsitul primului mileniu, pentru ca noi sintem din inceput aici in Carpati si la Gurile Dunarii, pe cind ungurii au venit in Europa in secolul IV, din Mongolia si s-au crestinat in anul 950 de Stefan cel Sfint; iar slavii au venit si ei prin secolele VII – VIII din nord-estul Asiei si s-au crestinat mai tirziu – bulgarii, in anul 864, sirbii, in anul 868 si rusii in anul 988.

Asa a rinduit pronia divina ca sa primim credinta crestina direct de la ucenicii lui Hristos, pentru care se cade sa fim permanent recunoscatori.

Iubiti credinciosi,

Sa dam slava lui Dumnezeu ca ne-a rinduit pe Sfantul Apostol Andrei sa ne crestineze si sa ne uneasca cu Hristos prin Botez si pocainta. Sintem o tara crestina de origine apostolica. Sa ne facem vrednici de aceasta tara. Sa pastram cu sfintenie poruncile Domnului scrise in Sfinta Evanghelie si propovaduite de Apostoli. Fara povatuitori nu ne putem mintui si fara preoti buni ratacim calea pocaintei. Dar daca ascultam de Domnul, ascultam si de Biserica.

Sfantul Apostol Andrei ne-a crestinat si a savirsit prima Sfinta Liturghie pe pamintul Romaniei. El ne-a eliberat de demoni si de patimi si ne-a unit cu Hristos prin jertfa si Liturghie. El ne-a invatat cum sa ne mintuim prin smerenie, prin rugaciune si prin iubire.

Sa ascultam de Sfintii Apostoli ca de Insusi Hristos. Sa ascultam de episcopi si de preoti ca de Apostoli, ca ei vor da seama pentru sufletele noastre. Sa nu lipsim de la biserica in sarbatori, ca aici este Hristos cu toti sfintii. Aici este mintuirea noastra, bucuria noastra, viata noastra. Sa nu ascultam pe trimisii lui antihrist, care se leapada de Biserica, de Cruce si de toate cele sfinte.

Apoi sinteti datori sa invatati copiii frica Domnului. Sa faceti misiune si apostolat prin scoli, prin spitale, prin casele crestinilor, prin milostenii si carti sfinte ortodoxe. Dar mai ales in casele dumneavoastra.

Sa traim cu Hristos, sa ajutam la mintuirea copiilor nostri si a celor din jur si nimic sa nu facem fara episcop, fara preot, fara duhovnic. Ei sint apostolii nostri pe pamint. De vom face asa, vom dobindi mintuirea sufletelor noastre, cu rugaciunile Maicii Domnului si ale Sfantului Apostol Andrei. Amin.

Par. Arhim. Ilie Cleopa

Pe ucenicul cel intai chemat si urmatorul Patimilor lui Hristos, pe Andrei apostolul, fratele lui Petru, sa-l laudam credinciosii, ca pe cel ce pe pagani din inselaciune i-a intors la botez. Pentru aceasta ii cantam: Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!

Intrarea_Maicii_Domnului_in_BisericaIn biserica slavei Tale stand, in cer a sta ni se pare, Nascatoare de Dumnezeu,
ceea ce esti usa cereasca, deschide noua usa milei tale (Slujba Utreniei)

Astazi inainte insemnarea bunavointei lui Dumnezeu si propovaduirea mintuirii oamenilor, in Biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arata si pe Hristos mai inainte Il vesteste. Acesteia si noi cu mare glas sa-i cantam: Bucura-te plinirea rinduielii Ziditorului. (Intrarea Maicii Domnului in Biserica – Troparul)

Am pus troparul sarbatorii de azi mai inainte de predica, pentru ca in el dumnezeiestii Parinti au adunat invataturile acestui mare praznic imparatesc. Troparul sau condacul unui praznic sau al unui sfant aduna pe scurt ori viata acelui sfant, ori insemnatatea acelui praznic despre care se vorbeste. Deci precum ati auzit, inceputul troparului este: “Astazi inainte insemnarea bunavointei lui Dumnezeu“. Intrarea Maicii Domnului in Biserica a fost primul semn din randuiala bunavointei lui Dumnezeu de a mantui neamul omenesc. Dar sa vedem in ce fel s-a implinit acest semn, in ce fel s-a desfasurat el si cum s-a aratat pe pamant aceasta bunavointa a lui Dumnezeu de a mantui lumea prin nasterea Maicii Domnului si prin intrarea ei in Biserica.

Iata in cel fel a fost Intrarea Maicii Domnului in Biserica

Implinindu-se trei ani de la nasterea Maicii Domnului, dumnezeiestii parinti Ioachim si Ana si-au adus aminte de fagaduinta pe care au facut-o lui Dumnezeu mai inainte de a se naste fiica lor, Fecioara Maria. Caci ei, fiind oameni sterpi si neroditori, numai prin rugaciuni, post si milostenie au dobindit pe aceasta dumnezeiasca prunca, Maria. “Doamne, de ne vei da noua un prunc, ziceau ei, noi il vom inchina Bisericii Tale pentru toata viata, numai sa nu ne lasi sterpi si neroditori, spre ocara lumii“.

Continuare »

Articol preluat de pe blogul Cuvantul Ortodox

(…) T. I. îmi scrie că la ea joacă un rol prea mare imaginaţia şi că aceasta îi zugrăveşte trecutul său, încât se delectează cu ceea ce ar fi putut să devină în tinereţe dacă… etc., etc. Ea scrie aşa: „Păcat vădit, grosolan, nu este aici, însă această «beletristică» mă încurcă incredibil de mult”. Şi încă cum: ea nu numai c‑o încurcă, ci îi otrăveşte toată fiinţa duhovnicească, iar în virtutea legăturii cu trupul i‑o otrăveşte şi pe cea trupească. Se poate pune în mod serios întrebarea următoare: ce o face pe T. I. mai bolnavă, tuberculoza sau această boală lăuntrică? Este vorba de o boală foarte serioasă, de o patimă a dulceţii la nivel psihologic, amestecată cu slava deşartă. Ce nevoie este de aşa ceva? Oare nu ştia Dumnezeu că este de folos pentru T. I. ca viaţa ei s‑o apuce pe acel făgaş pe care a apucat‑o, nu pe cel la care visează ea? Cum îndrăzneşte ea să corecteze judecata lui Dumnezeu? Oare este atât de lipsită de chibzuinţă şi experienţă încât nu ştie de ce se lipseşte în urma visărilor acestora? Domnul a zis că dacă vrem să fim ai Lui trebuie să ne lepădăm de noi înşine! Auzi?! Leapădă‑te de tine însăţi! De ce te osteneşti în deşert? De ce te dai singură în robia celui mai rău vrăjmaş? Continuare »

Articol preluat de pe blogul Cuvantul Ortodox

6fd72e8f8fc578e4f0fdbd393d1c686e” […] De-acum încolo vom ţine şi privegherile şi veţi participa şi dumneavoastră, atât cât vreţi şi cât puteţi. Insă trebuie să vă atenţionez asupra faptului că aici în general cea care este cea mai periculoasă este oboseala. Omul, atunci când îl ajunge oboseala din urmă, simte că vrea să le lase baltă pe toate. Spun asta pentru că am început să observ acest lucru. Trebuie să aveţi în vedere că cea mai mare greutate pe care o întâmpină monahul, când a ajuns la acest punct, este oboseala. Oboseşte şi apoi vine şi acedia, vine şi lenevirea şi nu mai e tragere de inimă. Acestea toate îl afectează pe monah. Intâi de toate cei care au în străfun­dul lor tendinţa melancoliei, câteodată simt cu atât mai mult acest lucru şi cad chiar şi în deznădejde.Umila mea părere este că exact aceia care vor îndura aceste simptome, sunt cei care vor spori duhovniceşte. Ceilalţi care nu vor răzbi, se vor da bătuţi. Şi de ce anume se întâmplă asta? Pentru că omul la baza lui, în străfundul sufletului său, este egoist, este iubitor de sine – la care se adaugă mai apoi şi celelalte patimi şi neputinţe ale sale. Toate le face pentru sine însuşi: ca să se îndulcească pe sine însuşi, ca să se mulţumească pe sine însuşi, astfel încât să se simtă bun şi frumos. De aceea preferă oamenii petrecerileşi distracţiile – şi alte lucruri de felul acesta. Bineînţeles, nu contează atunci când ne odihnim aşa puţin, omeneşte. Dar atunci când omul se dă pe sine însuşi acestor obiceiuri, se duce cu totul în derivă. Nu mai are nici o legătură cu Hristos.Când începe omul să nu se mai simtă bine şi nu înţelege toate aceste senzaţii pe care i le creează omul cel vechi din el, atunci este copleşit de plictiseală şi de epuizare şi în final ajunge să dea înapoi, părăsind lupta cea duhovnicească. Continuare »

Postat in:   Uncategorized | 1 Comentariu
visit tracker on tumblr