This movie requires Flash Player 9

Inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu si priceperea este stiinta Celui Sfant (Pilde 9, 10)

Iubiti credinciosi,

Cu mila si cu indurarea Preabunului nostru Dumnezeu Cel in Treime inchinat si marit, am ajuns si in anul acesta la praznuirea marilor ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvintatorul de Dumnezeu si Ioan Gura de Aur. De aceea ne-am adunat astazi la Sfanta Biserica pentru a cinsti dupa cuviinta pe aceasta treime de ierarhi, aparatorii Preasfintei Treimi, pe care ii lauda toata crestinatatea. Cinstim astazi pe Sfantii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie si Ioan, lauda Ortodoxiei, cununa Bisericii lui Hristos, apostolii pocaintei, talcuitorii cei mai adainci ai Sfintei Scripturi. Laudam astazi pe acesti trei mari ierarhi, invatatori si luminatori ai lumii, vase alese ale Sfantului Duh, parinti ai evlaviei noastre, pastori plini de ravna ai crestinilor, dascali ai dreptei credinte, hranitorii saracilor, aparatorii vaduvelor si povatuitorii calugarilor.

Sfantii Trei Ierarhi sint cele trei virfuri ale ierarhiei Bisericii Ortodoxe, care au intrecut cu inaltimea vietii si a invataturii lor pe multi si ca niste apostoli dupa Apostoli au stralucit in lume. Toti trei fiind luminati de Duhul Sfant, au avut aceeasi intelegere a Bisericii, au intarit canoanele si invataturile dumnezeiestii Scripturi. Aceste trei vase ale Duhului Sfant, pline de sfintenie si binecuvintate cu darul facerii de minuni si al frumoasei vorbiri, au marturisit in lume dreapta credinta, au explicat dogmele Bisericii, au imbogatit sfintele slujbe si au vindecat si alinat multe boli si suferinte trupesti si sufletesti ale oamenilor. Fiind luminati de Dumnezeu si daruiti cu multa intelepciune, au uimit pe filosofii timpului lor, au mustrat pe imparatii raucredinciosi, au smerit pe cei mandrii, au impartit la saraci averile bogatilor, au mustrat cu mare indrazneala pacatul, mai ales necredinta, eresul, mindria, desfriul, lacomia si zgircenia, scriind multe invataturi crestinesti. Ei au lasat Bisericii lui Hristos, pe langa viata lor sfinta, zeci de carti teologice, care apara dogmele ortodoxe si viata morala si care formeaza un mare tezaur al lumii crestine.

Continuare »

„Chiar dacă un om ar putea să facă din nou cerul şi pământul, dar ar dispreţul cu mândrie pe aproapele său, munca sa ar fi deşartă şi partea sa ar fi cu făţarnicii.”sf_Gheorghe_Hozevitul

Sfântul nostru părinte Gheorghe s-a născut dintr-o familie evlavioasă din ostrovul Ciprului. După moartea părinţilor săi, vrând să îmbrăţişeze viaţa pustnicească şi să scape de însoţirea cea silnică care i-o gătea unchiul său, a fugit la locurile sfinte ca să se întâlnească cu fratele său mai mare, Heraclid, care vieţuia ca şi pustnic deja de mai mulţi ani în lavra Calamonului, pe malurile Iordanului. Dar părându-i-se fratelui său că este prea tânăr pentru viaţa de pustie, l-a dus la Mănăstirea Maicii Domnului de la Hozeva.

După ce a fost tuns în călugărie, Grigorie a fost încredinţat unui bătrân aspru şi nedrept. Dar el i s-a supus lui cu blândeţe, răbdare şi smerenie, ca şi cum însuşi Domnul ar fi lucrat prin el.

Într-o zi, întârziind să aducă apă de la pârâu, bătrânul său i-a tras o palmă de faţă cu toată obştea. Atunci, deodată i s-a uscat mâna bătrânului şi i-a înţepenit şi nu s-a vindecat decât cu rugăciunea sfântului său ucenic, înaintea mormintelor sfinţilor părinți din mănăstire.

Atunci, ca să scape de slava de la oameni, Sfântul Gheorghe a fugit şi s-a dus la Calamon, unde s-a nevoit ani îndelungaţi cu fratele său. El îl asculta în toate şi îl cinstea ca şi pe părintele său după Dumnezeu, nu ca pe fratele său trupesc. Niciodată nu a avut pe buzele sale cuvinte de prisos; sporea neîncetat în rugăciune; iar ca mâncare se mulţumea cu câteva resturi mucegăite şi acoperite de viermi, care le ţineau pentru ei de la o săptămână la alta. Şi s-au făcut rugăciunile lui bine primite la Dumnezeu, încât a ajuns făcător de minuni. Căci odată, a făcut să dea rod un copac uscat- iar altădată a îmblânzit un leu şi numai cu cuvântul.

Iar după ce a murit fratele său şi egumenul obştii, s-a întors la mănăstirea lui de metanie, Hozeva, unde egumenul l-a primit cu bucurie și i-a dat o chilie osebită, lăsându-l să ducă viața care îi era lui plăcută. Zăvorât toată săptămâna, el îşi ascundea nevoința sa şi venea în obşte numai Duminica, ca să rostească cuvinte de folos pentru fraţi şi să primească spovedania gândurilor lor. Atunci aduna câteva rămăşiţe de la masa de obşte, le usca la soare şi le folosea în celelalte zile, muindu-le în apă.

Şi multe erau atacurile demonilor ca să-1 oprească de la nevoința sa, dar el nu-şi oprea cu nici un chip pravila sa de rugăciune şi nu rostea niciodată vreun cuvânt fără să aibă semn de la Dumnezeu, dobândind astfel mare putere asupra duhurilor necurate.

Deşi se dezbrăcase de orice gând de judecată, se tânguia de râvna scăzută a părinţilor şi îi mustra pe cei care se făleau cu vechimea anilor de mănăstire, defăimând pe mireni şi pe păcătoşi. El zicea: „Credeţi-mă, chiar dacă un om ar putea să facă din nou cerul şi pământul, dar ar dispreţul cu mândrie pe aproapele său, munca sa ar fi deşartă şi partea sa ar fi cu făţarnicii. Nu poţi să te apropii de Dumnezeu, dacă nu eşti în pace cu aproapele tău. Toate păcatele şi patimile au ca izvor mândria şi duc la moarte. Iar ascultarea şi supunerea către Domnul sunt viaţă, bucurie şi lumină”.

El îi învăţa pe ucenicii săi să se libereze de patimi prin frica de Dumnezeu, care se arată prin nevoinţă, lacrimi, rugăciune şi post şi-i îndemna să se întreacă unii pe alţii în smerenie, păzindu-se de orice judecată şi invidie, ca să ajungă la sfânta dragoste, legătura desăvârşirii.

Înainte de a năvăli păgânii perşi (614) Sfântul Gheorghe a proorocit căderea Ierihonului şi împresurarea Ierusalimului. Egumenul şi fraţii au avut astfel vreme să fugă; unii în Arabia, alţii în peşteri, dar el n-a vrut să părăsească locul unde Dumnezeu l-a aşezat. Totuşi, la rugăminţile ucenicilor săi, s-a plecat ca să se adăpostească la Calamon. Atunci cea mai mare parte dintre călugări au fost descoperiţi de păgâni, omorâți sau duși robi. Dar Sfântul Gheorghe a fost cinstit de barbari și a fost lăsat liber.

Astfel s-a întors la Hozeva, unde a rămas zăvorât până la sfârșitul zilelor lui, slujit fiind de ucenicul său Antonie. Datorită rugăciunilor lui, mănăstirea n-a dus niciodată lipsă de pâine și de untdelemn pentru oaspeții veniți. Iar când a ajuns la sfârșitul zilelor lui, simţindu-şi dinainte plecarea sa din viaţă, l-a chemat pe ucenicul său Antonie. Dar acesta fiind ocupat cu slujirea oaspeţilor, n-a putut să vină. Atunci bătrânul a trimis la el să-i zică: „Nu te necăji! Voi aştepta până când vei săvârşi slujirea ta”. Iar spre miezul nopţii, când ucenicul său a venit, l-a sărutat şi a zis: „Ieşi suflete al meu! Du-te către Domnul!”. Şi astfel ajungând la vârful nepătimirii şi umplându-se de darul Sfântului Duh, şi-a aflat odihna durerilor şi ostenelilor sale, mutându-se către Domnul său cel dorit, Căruia i se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

sursa: doxologia.ro

Manastirea Sfantul Gheorghe Hozevitul

Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul

Prăznuind Dumnezeiasca Arătare, să ne mutăm cu gândul la locul întâmplării şi să luăm aminte cu înţelegere la cele ce au loc acolo! (…)

Îl vedeţi la mal pe Sfântul Ioan, în strai din păr de cămilă, încins peste coapse cu curea din piele. Îl înconjoară mulţime fără număr de popor din Ierusalim, din Iudeea şi din tot ţinutul Iordanului. Botezul Mântuitorului numai ce s-a sfârşit, şi ochii tuturor sunt aţintiţi la Fiul Omului, Care Se ridica din apă. Ei nu mai văd nimic altceva.

Voi faceţi însă ager prin credinţă ochiul minţii voastre şi în urma lui Ioan, trecând de acestea pe care le văd toţi, opriţi-vă privirea plină de luare-aminte asupra celor pe care nu le vede toată lumea: cerul deschis, porumbelul care se pogora şi glasul ce s-a auzit: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care bine am voit! (Mt. 3, 17). Să vă opriţi privirile şi să nu vă desprindeţi luarea-aminte de această privelişte minunată! O! Cine va da cuvântului nostru putere ca să cântăm după vrednicie slavă lui Dumnezeu Care S-a arătat la Iordan în Trei Ipostasuri!

Împreună cu raiul pierdut, şi cerurile au fost închise de dreptatea lui Dumnezeu – dar după cum nici măcar un stăvilar trainic nu poate opri un mare potop de apă, şi tăria dreptăţii s-a topit în cele din urmă de la focul iubirii lui Dumnezeu, şi iată că s-au deschis cerurile. Aşa ne deschidem şi noi, fraţilor, toate puterile firii noastre, să-L primim cu nesaţ pe Dumnezeu, Care S-a descoperit nouă, şi să ne desfătăm de Dânsul. Să ne hrănim cu El toate simţurile, toate gândurile şi poftele.
Suntem cufundaţi în beznă, dar iată aici lumină îmbelşugată. Suntem loviţi de o tristă dezbinare atât faţă de cer, cât şi faţă de noi înşine, dar iată aici împăcare atotînviorătoare. Suntem istoviţi de neputinţă, dar iată aici izvor nesecat al puterilor de tot felul!

Continuare »

Hristos Se naşte, slăviţi-L!

Fiul lui Dumnezeu S-a pogorât pe pământ şi S-a întrupat în linişte şi fără zarvă. Aşa cum picătura de rouă cade peste ţarină, la fel puterea Celui Preaînalt a umbrit-o pe Preacurata Fecioară şi S-a născut de la ea Mântuitorul lumii.

Dar lumea n-a observat măreaţa lucrare înfăptuită de Dumnezeu. Oamenii erau ocupaţi fiecare cu treburile lui, atenţia lor era îndreptată spre grijile zilnice şi spre zgomotoasele întâmplări ale lumii. Continuare »

Sirul “sfintilor nationali” ar putea incepe cu unul din Apostolii Mantuitorului Iisus Hristos, si anume cu Sfantul Andrei. Acesta, desi era iudeu de neam, a propovaduit intr-o parte a pamantului romanesc, la stramosii nostri geto-daci, si anume in teritoriile situate pe tarmul apusean al Marii Negre (Pontul Euxin).

Cine era Sfantul Andrei, “cel intai chemat” la apostolie? Era frate al lui Simon Petru, care s-a numarat, de asemenea, printre cei 12 apostoli ai Domnului, fiind amandoi fiii pescarului Iona. Erau originari din Betsaida, localitate situata pe tarmul Lacului Ghenizaret (Marea Galileii), din provincia Galileea, in nordul Tarii Sfinte. Amandoi au fost pescari, alaturi de tatal lor. Amandoi s-au numarat printre ucenicii Sfantului Ioan Botezatorul, ascultand timp indelungat predicile acestuia in pustiul Iordanului, cu indemnuri la pocainta si proorocia despre venirea lui Mesia. De la acesta a auzit Andrei cuvintele “Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii” (Ioan 1, 29). A fost si el martor, alaturi de alti ucenici, la botezul Domnului si la cunoscuta convorbire dintre Iisus si Ioan, intarindu-se in convingerea ca Acesta era Mesia cel prezis de prooroci. A doua zi dupa botezul Domnului in Iordan, Ioan Botezatorul statea pe tarmul acestui rau cu doi dintre ucenicii lui, Andrei si Ioan (viitorul apostol si evanghelist), carora le spune din nou: “Iata Mielul lui Dumnezeu” (Ioan 1, 36). Auzind aceasta marturisire, cei doi ucenici au pornit dupa Iisus, in dorinta de a-L cunoaste. Iisus I-a observat si I-a intrebat: “Ce cautati?” La care ei au zis: “Invatatorule, unde locuiesti?” El le-a zis: “Veniti si veti vedea“. Au mers deci si au vazut unde locuia si au ramas la El in ziua aceea (Ioan 1, 37-39). Andrei a anuntat apoi si pe fratele sau Simon Petru ca “a gasit pe Mesia” (Ioan 1, 41).
Continuare »

Cela ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc (Ps.103:5)

Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte, odată pe an, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil împreună cu soborul tuturor îngerilor. Prin cuvântul “arhanghel” înţelegem “mai mare peste îngeri” sau “cel dintâi dintre îngeri“. Iar “înger” înseamnă “vestitor”, pentru că îngerii vestesc pe pământ şi fac cunoscută oamenilor voia lui Dumnezeu. Îngerii suntduhuri slujitoare cum spune proorocul David: Cela ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc (Psalm 103, 5). Ei au fost creaţi de Dumnezeu mai înainte de om şi de lumea văzută, dar nu prin cuvânt, ci numai cât a gândit, Dumnezeu i-a şi creat.

Îngerii sunt împărţiţi, după Sfinţii Părinţi, în nouă cete şi fiecare ceată are o anumită misiune de împlinit în cer şi pe pământ. Îngerii sunt duhuri, adică au trupuri nemateriale, nemuritoare sau, cum spune Sfântul Apostol Pavel, au “trupuri cereşti” adică trupuri îngereşti, care sunt deosebite de cele pământeşti şi sufleteşti ale oamenilor, care sunt muritoare. Scopul principal pentru care au fost creaţi îngerii, care formează lumea nevăzută, este pentru a-L slăvi neâncetat pe Dumnezeu. Apoi pentru a împlini întru toate voia Lui, pentru a face cunoscută oamenilor voia lui Dumnezeu şi pentru a ajuta pe oameni să împlinească poruncile Lui. Continuare »

sfantul-dimitrie-basarabov“Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dum­nezeu şi nu se va atinge de dânsele munca” (Înţelepciunea lui Solomon 3, 1).

Iubiţi credincioşi,

Cuviosul părintele nostru Dimitrie cel Nou de la Bucureşti, a cărui prăznuire o avem astăzi, era de la sudul Dunării, născut într-un sat neînsemnat cu numele de Basarabov. Fiind sărac la părinţii săi şi neavând cu ce se hrăni, multă vreme în tinereţile sale a păscut vitele acelui sat, ducând o viaţă singuratică de rugăciune şi înfrânare.

Mai târziu, văzând că toate cele omeneşti sunt deşertăciuni, a părăsit grija cea lumească şi s-a retras într-o peşteră, nu prea departe, unde era o mică mănăstire. Acolo, Cuviosul a primit schima monahală, acolo a început a trăi în cele mai aspre nevoinţe pustniceşti, acolo a ajuns în scurtă vreme la o viaţă desăvârşită, prin privegheri de toată noaptea, prin post aspru şi metanii, prin rugăciuni neîncetate şi lacrimi, prin multă sărăcie şi adânc de smerenie. Dar cine va putea şti şi povesti toate nevoinţele cele de taină ale Cuviosului Dimitrie?

Simţindu-şi dinainte sfârşitul, Cuviosul s-a ascuns, neştiut de nimeni, între două pietre mari, pe marginea unui râu ce se chema Lomul şi acolo şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Multă vreme trupul său nu a putut fi aflat. Dar odată, venind apa râului mare, a rupt malurile sale şi s-au risipit şi cele două pietre cu moaştele Cuviosului în apă, unde au stat neştiute, ascunse în prun­diş, până au fost aflate printr-o minune ca aceasta: era în partea locului un om care avea o copilă bolnavă de duh necurat. Deci, într-o noapte s-a arătat Cuviosul Dimitrie în vis copilei şi i-a zis:

“De mă vor scoate părinţii tăi din apă – arătându-i şi locul – eu te voi tămădui pe tine!” Şi îndată copila a spus tatălui ei, care, adunând mai mulţi preoţi, a plecat la locul arătat şi a aflat comoa­ra cea ascunsă şi nepreţuită, adică sfintele moaşte întregi şi neputrezite ale Sfântului Dimitrie. Deci, luându-le, le-a dus în satul Basarabov şi multe minuni de vindecare se făceau prin ele, celor ce veneau acolo cu credinţă.

Continuare »

Viaţa şi minunile Sfântului Mucenic Dimitrie

Sfântul şi marele mucenic Dimitrie s-a născut în cetatea Solun (Tesalonic), din părinţi de neam bun şi dreptcredincioşi. Tatăl lui era voievod în cetatea Solunului, crezând în taină în Domnul nostru Iisus Hristos şi slujind Lui. Dar nu îndrăznea să mărturisească preasfânt numele Lui, căci atunci era mare prigoană asupra creştinilor din partea păgânilor împăraţi. Temîndu-se de groaznica prigonire a nelegiuiţilor, ţinea ascuns în sine mărgăritarul cel de mult preţ al credinţei lui Hristos. El avea în palatul său o cămară ascunsă de rugăciune, în care erau două sfinte icoane, împodobite cu aur şi cu pietre scumpe: una a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce S-a întrupat, iar alta a Preasfintei Sale Maici, Fecioara Maria, înaintea cărora întotdeauna aprindea candela şi aducea tămâie şi se ruga împreună cu soţia sa cea de o credinţă, adevăratului Dumnezeu, Cel ce locuieşte întru cei de sus, Fiului Său Unul născut şi Fecioarei Maria cea preanevinovată. Asemenea era şi milostiv către săraci şi aducea mari faceri de bine celor care le trebuiau. Dar nu aveau fii, şi pentru aceasta erau în mare mâhnire şi se rugau lui Dumnezeu cu tot dinadinsul, ca să le dea moştenitori casei lor.

După multă vreme au fost auziţi, pentru că, aducându-şi aminte Cel Preaînalt de rugăciunile şi de milosteniile lor, le-a dat lor un fiu; pe acest sfânt şi vrednic de fericire Dimitrie, la a cărui naştere s-a veselit tot Solunul împreună cu voievodul lor, care a dat la toată cetatea, dar mai ales săracilor, un mare ospăţ, mulţumind lui Dumnezeu pentru acest mare dar. Continuare »

De citit si: Viata Cuvioasei Maicii noastre Parascheva de la Iasi

Cel ce vrea sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie (Matei 16, 24)

Iubiti credinciosi,

Astazi Biserica Ortodoxa face praznuirea Sfintei Cuvioase Maicii noastre Parascheva, care a stralucit in lume cu viata sa sfinta, faptele cele bune, fiind impodobita de Dumnezeu ocrotitoare a Moldovei. Pentru nevointa si petrecerea sa fara de prihana a binevoit Dumnezeu sa o proslaveasca pe pamint cu faceri de minuni si sa o puna ca o faclie mult luminoasa in sfesnicul Bisericii Sale spre a lumina pe toti si a fi rugatoare, ajutatoare si mingiiere tuturor celor ce alearga la dinsa cu credinta.

Sfinta Cuvioasa Maica noastra Parascheva s-a nascut in pamintul Traciei, aproape de cetatea Calicratia, intr-un sat ce se chema Epivat, din parinti macedo-romani dreptcredinciosi, care umblau neabatuti in toate poruncile lui Dumnezeu, impodobindu-si viata lor cu milostenii si cu faceri de bine. Parintii fericitei Parascheva au dat celor doi copii ai lor o crestere cu totul aleasa, deprinzindu-i dragostea de Dumnezeu si mila pentru oameni. Apoi parintii ei, trecind in cerestile locasuri, au lasat pe Parascheva mostenitoarea casei impreuna cu fratele sau Eftimie, care mai tirziu a fost Episcop al Maditiei si multe si preaslavite minuni a facut acolo, atit in viata sa, cit si dupa moarte.

Continuare »

parintele-cleopa-(8)-flip1. Despre sectari

2. Cum să ne purtăm cu sectarii?

3. Despre Biserică

Dialog cu un predicator baptist
Dialog cu un sectar despre rugăciunea în duh si adevăr

4. Despre Ortodoxie

5. Despre Sfânta Scriptură

6. Despre Sfânta Tradiţie

7. Despre cultul Sfinţilor şi al Îngerilor

8. Despre preacinstirea Sfintei Fecioare Maria

9. Despre cinstirea sfintelor moaşte

10. Despre cultul sfintelor ICOANE

11. Despre venerarea Sfintei Cruci

Continuare »

Inaltarea-Sf-CruciMintuieste, Doamne, poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta; biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste si cu Crucea Ta pazeste pe poporul Tau (Troparul praznicului)

Iubiti credinciosi,

Pentru a vorbi mai deslusit despre praznicul Inaltarii Sfintei Cruci, la care ne-am invrednicit a ajunge, este bine sa incepem cu un istoric mai vechi si sa aducem in mijloc marturii mai de mult, ca sa ne putem da seama cind a inceput si cum a ajuns la noi praznicul acesta.

Ati vazut griul cind de-abia il bate vintul, cind este doar de o palma de la pamint sau cind este aproape sa dea in spic? Atunci veti vedea o taina mare. In firul acela de iarba gasesti toata asezarea griului foarte amanuntit, caci foarte mic se arata inauntru si spicul si boabele si toate celelalte. La fel si porumbul, cind abia ii da spicul si boabele si toate celelalte abia se urzesc, papusa aceea, care nici macar matase nu are, mai tirziu se va face mare, va face boabe si-si va arata toata frumusetea ei lasata de Dumnezeu.

Tot asa sint si cele lasate in dumnezeiestile Scripturi. Prealuminatele praznice, pe care le vedem astazi in Biserica Darului, n-au ajuns la noi deodata, desavirsite si preasfinte, cum le vedem astazi. Ci, ele au fost in Legea Veche abia in fasa, abia incoltite si in umbra. De aceea este nevoie sa vorbim despre umbra, despre fata si despre clipa cind ele de-abia se plamadeau, inainte de Legea Noua si chiar de Legea Veche.

Continuare »

Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! (Ps. 103, 25) exclama încă în vechime Psalmistul. Ce este, aşadar, acea înţelepciune (sau, pe greceşte, sophia), prin care s-au făcut toate? În alt psalm se spune: Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu duhul gurii Lui toată puterea lor (Ps. 32, 6). Iar Sfântul Evanghelist Ioan Teologul glăsuieşte: La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut (In. l, 1-3).

Înţelepciunea lui Dumnezeu sau Cuvântul lui Dumnezeu, prin care toate s-au făcut de Dumnezeu nu este doar un concept abstract al unei însuşiri a lui Dumnezeu. Acelaşi evanghelist glăsuieşte mai departe: Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl (In. l, 14). Aşadar, Cuvântul prin Care toate s-au făcut este Unul-Născut, Fiul lui Dumnezeu, a doua Persoană a Sfintei Treimi. El se mai numeşte şi „înţelepciunea lui Dumnezeu”, aşa cum spune în epistola sa Sfântul Apostol Pavel: Fiindcă şi iudeii cer semne, iar elinii caută înţelepciune, însă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit… puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu (I Cor. l, 22-24).

Fiul lui Dumnezeu Se numeşte Cuvântul şi înţelepciunea lui Dumnezeu pentru că Dumnezeu-Tatăl pe toate le săvârşeşte prin Fiul Său. În acest fel, prin Fiul lui Dumnezeu, Tatăl ni Se vesteşte prin faptele Sale şi prin El [Fiul] s-a arătat în diversitatea ei înţelepciunea lui Dumnezeu.

Continuare »

Sfântul Ioan, Înainte-Mergătorul Domnului, este cel dintâi model de viată călugărească.

Aşa îl şi socoteau primii asceţi creştini şi se îmbărbătau în chip deosebit cu pilda lui în ostenelile sihăstreşti. De la el învăţau însingurarea, fiindcă el din copilărie a petrecut în pustie. De la el învăţau postirea, pentru că el se hrănea cu plantele peste care dădea întâmplător în pustie. De la el învăţau simplitatea în îmbrăcăminte, pentru că haina lui era din peri de cămilă şi era încins cu cingătoare din piele. De la el învăţau necăsătorirea, lepădarea de sine, smerenia, devotamentul faţă de Dumnezeu, necruţarea propriei vieţi, spre mântuirea proprie şi a altora – virtuţile ale căror trăsături sunt atât de vădite în viaţa lui.

Ca înainte-mergător al harului celui nou, ca propovăduitor al pocăinţei, ca arătător al rânduielilor după care ajunge omul să placă lui Dumnezeu şi călăuza către Hristos, el le este însă model şi îndrumător tuturor creştinilor în viaţa mântuitoare. Toate vârstele, toate clasele sociale şi toate felurile de meserii vor găsi destul spre zidire fie în faptele lui, fie în feluritele împrejurări ale vieţii lui. Acum prăznuim Tăierea capului Înainte-Mergătorului Ioan – sfârşitul şi cununa vieţii lui. Să străbatem, deci, cu pomenirea această viaţă începând de la zămislire şi până la moarte, aşa încât prin aceasta să împlinim datoria cinstirii lui pline de evlavie şi totodată să dăm fiecăruia putinţa de a lua din viaţa lui cele de priinţă şi trebuinţă, ca să tragă învăţătură şi să-i urmeze. Continuare »

visit tracker on tumblr