“Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am totul de pierdut.”

Blaize Pascal (om de stiinta, filozof, matematician) – Ganduri

“Dacă nu îl vezi pe Dumnezeu, aceasta nu înseamnă că El nu există. S-ar putea să însemne că eşti orb.

Ateismul este absenţa cunoaşterii adevărului.
Richard Wurmbrand – Îmbătat de dragoste

 

DUMNEZÉU, [dex] s. m. Ființă supremă personală, cauză transcendentă primordială, principiu fundamental al existenței și ordinii universale, creator și judecător al lumii, binele absolut și principiu al mântuirii […]

Dumnezeu este cauza primordiala, sursa vietii, Creatorul lumii (vazute si nevazute). Persoanele care se declara atee nu cred in existenta lui Dumnezeu, fiindu-le greu sa creada in ceva pe care nu il pot percepe in mod concret, si aceasta cu toate ca in lume exista in mod evident fenomene si intamplari ce nu pot fi explicate cu ajutorul logicii, si la care stiinta nu a fost capabila sa ofere explicatii. De cele mai multe ori acestia ignora sau refuza sa constientizeze lucruri pe care nu si le pot explica in mod rational. In aceasta categorie intra minunile, dar si orice fenomen care nu respecta legile cunoscute ale fizicii. Adeptii ateismului nu vor sa accepte faptul ca in afara de universul fizic, material, in care traim, mai poate exista si altceva, mai putin palpabil si masurabil, ci prefera sa se limiteze la ceea ce se poate percepe cu ajutorul organelor de simt, limitate dealtfel, sau determina cu ajutorul aparatelor, diverselor instrumente si dispozitive (tot limitate, in acelasi spatiu tridimensional). Pentru ei, realitatea este doar una materiala, iar imaterialul este acelasi lucru cu irealul. Prin simplificare, o axioma a ateismului ar putea fi urmatoarea: esti material, existi, nu esti material, nu existi.

In cazul in care nu este vorba de ignoranta, si nici de o concluzie “logica” pe baza analizelor proprii sau ale altora, atunci nu poate fi decat o prejudecata, conform careia nu poate exista un Creator, precum nu pot exista nici manifestarile Sale. In general sunt refractari la orice explicatie de ordin metafizic, care le pune probleme existentiale.

Aceasta tendinta de ignorare sau de negare a unor coincidente si aspecte inexplicabile ale realitatii poate fi cauzata nu doar de neintelegere a acestor lucruri, ci si pentru ca, oricat de evidente ar fi acestea, acceptarea lor nu ar face decat sa ii conduca la niste concluzii deranjante. Acceptarea existentei unui Dumnezeu presupune existenta unor legi care trebuie respectate, iar aceasta ar nu face decat sa-i confrunte cu probleme de constiinta, ceea ce ar presupune pentru fiecare o autocenzura a propriilor fapte, renuntarea la relele obiceiuri, la compromisuri. Astfel de ingradiri sunt incomode, pentru ca in general oamenii doresc sa faca tot ceea ce le place fara a da raspuns cuiva pentru faptele lor si, daca se poate, si fara a avea nicio responsabilitate pentru ele (desi, paradoxal poate pentru multi, in realitate tocmai respectarea acestora confera omului deplina libertate, eliberare din robia patimilor).

Asadar, existenta lui Dumnezeu mai degraba nu convine, fiind pentru multi echivalentul unei ingradiri a propriei libertati. De aici si ura pe care unii atei o manifesta impotriva lui Dumnezeu, sau impotriva ideii de Dumnezeu. Este, defapt, o ura impotriva unei autoritati in fata caruia trebuie sa dea seama, impotriva lipsei unei asa-zise libertati. De aceea ateii refuza cu obstinatie sa ia in calcul si alta posibilitate decat cea conform careia: nu exista un Creator, nu exista viata dupa moarte, nu exista suflet. Pentru ca deranjeaza. Este, intr-un fel, o politica a strutului, sa poti crede ca daca refuzi sa vezi un adevar, il si poti evita. Pana la urma, nu faci decat sa te minti pe tine insuti.

Pentru cei care nu fac parte din aceasta categorie, care sunt sinceri cu ei insisi, deschisi in a cunoaste Adevarul, sunt cateva intrebari la care ar merita sa mediteze, si care ar trebui sa ii puna pe ganduri. Intrebari al caror raspuns nu poate duce deloc la concluzia ca totul in univers ar fi rezultatul unui hazard al naturii, un joc al intamplarii, ca suntem simple accidente, suma unor intamplari si al unor prea multe si prea mari coincidente.

 

Ce este constiinta?

Constiinta este un mister pentru stiinta moderna, ea nu a fost niciodata definita in mod deplin de catre oamenii de stiinta, decat in termeni confuzi si neadecvati, natura ei nefiind descoperita sau inteleasa din punct de vedere stiintific intrucat nu poate fi explicata.

Unii au confundat constiinta cu procesele mentale, insa mintea si constiinta sunt notiuni diferite. Constiinta nu este legata (nici) de inteligenta, intrucat exista inteligenta artificiala ce poate functiona fara constiinta.

Explicarea constiintei este considerata de multi oameni de stiinta drept ultima frontiera a stiintei, si inca este o problema in dezbatere. Ea nu poate fi masurata, intrucat nu exista unitati de masura pentru studierea ei, si prin urmare nu poate fi studiata. Nici macar mecanica cuantica nu a putut rezolva misterul constiintei.

Termenul de constiinta a fost definit doar ca un continut abstract al mintii, ce include fenomene psihice si sensoriale. In general, se considera a fi o parte a psihicului mental, alcatuit din inconstient si subconstient, dar cam atat e ceea ce s-a putut concluziona din punct de vedere stiintific.

Dupa cum se stie, constiinta este aceea care ne mustra atunci cand facem un lucru condamnabil, si ne face sa ne simtim vinovati. La fel, atunci cand facem o un lucru bun, o fapta buna simtim o bucurie si o multumire sufleteasca.

Sunt atei care explica aparitia mustrarii de constiinta ca urmare a regulilor morale sadite in copilarie. Insa chiar aparitia si persistenta sentimentului de vinovatie, indiferent ca este urmarea incalcarii unor reguli invatate sau inscrise in sufletul nostru, demonstreaza faptul ca omul dispune de ceea ce numim constiinta.

Constiinta este glasul lui Dumnezeu in om care, dupa infaptuirea unui rau, il mustra, este acea intuitie care ne spune ca ceea ce facem este bine sau rau.

Exista situatii in care glasul constiintei il chinuie atat de tare pe cel care a facut o faradelege incat, oricat ar vrea sa ignore aceasta, ajunge in starea in care sa nu mai poata manca, nu mai poate dormi bine, isi pierde starea de pace si liniste interioara, devine abatut si uneori poate ajunge la deznadejde (chiar sinucidere).

Remuscarea care apare dupa ce facem un lucru rau, este practic manifestarea constiintei care ne mustra. Constiinta este mereu treaza, glasul ei nu poate fi acoperit, oricat am incerca sa ne amagim sau sa ne mintim pe noi insine, nu putem fugi de vocea ei. Iar fara constiinta nu poate exista nici dreptate. Constiinta nu este un reflex al materiei, nu are nimic de-a face cu materia, ea apartine de o cu totul alta dimensiune decat cea materiala, una nevazuta care este cea a sufletului.

 

Ce este iubirea si in general ce sunt emotiile?

Sentimentele bune sau rele pe care le simtim, iubirea mai ales, care inobileaza pe om si ii da aripi, cum si le explica oare ateii care neaga existenta sufletului? Empatia, antipatia, compatibilitatea sau incompatibilitatea sufleteasca, ura, gelozia, invidia, supararea, nelinistea, pacea, bucuria, tristetea – cum ar putea fi explicate fara existenta sufletului? De ce apare “golul sufletesc“, oare cum se poate defini dpv stiintific? Cum pot fi explicate toate aceste stari sufletesti? Este oare o caracteristica a materiei? In mod absolut evident aceste stari nu au nicio legatura cu materia, ci apartin sufletului, nu intamplator le numim stari sufletesti. Expresiile “neliniste/liniste sufleteasca“, “multumire sufleteasca” sunt numite astfel pentru ca sunt atribute ale sufletului.

Sufletul este cel care insufleteste materia. Fara suflet nu poate exista viata. Iar fara viata nu ne putem misca, respira, simti. Viata in sine este un miracol.

 

Ce sunt ratiunea, gandirea, imaginatia?

Atribute ale materiei, ale materiei cenusii, ar spune unii, dar gandurile nu pot fi emise de catre materie, oricat de sofisticat organizata. Creierul uman este doar un suport fizic. Spiritul uman este de fapt cel care le genereaza.

Toate ideile geniale care au condus oamenii de stiinta la importante descoperiri sunt revelate/inspirate, aparute spontan in… constiinta.

Mendeleev, dupa ani de munca asidua in clasificarea elementelor chimice dupa ordinea crescatoare a masei atomice, intre care 9 elemente chimice cu mase atomice gresite si alte 29 necunoscute, a putut concepe tabelul elementelor chimice abia dupa ce A VISAT felul in care trebuiau aranjate elementele chimice. Trezindu-se din vis, a facut schita tabelului pe jumatate adormit dupa care s-a culcat la loc, o zi intreaga chinuindu-se sa descifreze desenul pe care l-a visat, construind in final tabelul ce-i poarta numele, sistemul periodic al elementelor (cea mai importanta descoperirea a stiintei materialelor), si aceasta in mod empiric, fara a cunoaste structura atomului.

Chimistul german Friedrich August Kekulé von Stradonitz a visat despre Ourobouros, sarpele ce-si urmeaza coada formand un cerc, aceasta conducandu-l la descoperirea structurii chimice inchise a componentilor ciclici, precum benzenul. Edison a afirmat ca toate ideile ii veneau atunci cand era intr-o stare de somn superficial. Tesla cadea in stari de reverie in care vedea toate descoperirile sale.

Toate acestea nu sunt intamplatoare si arata ca marile descoperiri si idei nu apartin (doar) mintii umane, ci sunt inspirate, ne sunt insuflate, si in niciun caz nascute din… materie, fie ea si cenusie.

 

Existenta sufletului

Exista si o alta dimensiune decat cea materiala, una nevazuta, in afara perceptiilor noastre fizice, sau ceea ce numim lumea spirituala.

Realitatea pe care noi nu o percepem cu organele noastre de simt (vaz, auz, miros) este una limitata (ochiul uman nu percepe un numar redus de cadre/sec., auzul nu percepe decat sunetele situate intr-un anumit spectru de frecventa, chiar si in conditii speciale de laborator operatorul uman modifica rezultatul unui experiment – efectul de observator). Puterea de analiza, de discernamant, de decodificare a omului, oricat de avansata, este totusi limitata, intotdeauna vor exista lucruri care depasesc si gandirea si capacitatea noastra de perceptie.

Rationalistii atei nu cred in ceva daca nu este dovedit (prin dovezi fizice, empirice). De aceea ei nu cred in existenta unei lumi spirituale, pentru ca nu exista dovezi fizice care sa o ateste.

Destul de multi atei recunosc existenta sufletului, chiar daca nu au dovezi fizice pentru aceasta – aceasi lipsa de dovezi fiind insa invocata in motivarea optiunii de a nu crede in Dumnezeu. Existenta sufletului presupune existenta unei lumi spirituale, care reprezinta o alta dimensiune a vietii, la fel de nedemonstrabila (prin ecuatii matematice si experiente de laborator). Exista, dealtfel, numeroase fenomene care nu pot fi demonstratate stiintific.

Insa a pretinde sa demonstrezi stiintific existenta lui Dumnezeu, pentru a o putea accepta ca realitate, este o absurditate, explicabila doar printr-o viziune ingusta a realitatii, si chiar a unui coeficient redus de inteligenta sau a unui discernamant precar, intrucat Dumnezeu nu apartine lumii materiale ci celei spirituale, iar spiritul nu poate fi cercetat in laborator pentru ca nu tine de materie, fiind opus acesteia, ca dimensiuni ale existentei complet diferite.

Asa cum stim ca sufletul exista, la fel nu putem nega faptul ca lumea (dimensiunea) spirituala este o realitate. Omul este si materie si duh, caci fara duh (suflet), omul nu ar avea viata. Chiar daca trupul este muritor, fiind dependent de functionarea unor organe deteriorabile in timp, sufletul nu moare, ci este vesnic.

Existenta sufletului presupune implicit existenta lui Dumnezeu, Cel care a suflat asupra creatiei Sale cu suflare de viata. Dumnezeu este insasi Viata si fiecare suflet este foarte pretios inaintea Sa.

Caci ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca-si pierde sufletul?Sau ce ar putea sa dea omul, in schimb, pentru sufletul sau?

(Evangh. dupa Marcu, 8:36-37)

 

Cine a creat VIATA? Cine a creat Universul?

Universul cu toate legile care il guverneaza, este extraordinar de complex, de la macrocosmos pana la microcosmos, la nivel de celule, de atomi. Oamenii de stiinta au recunoscut inteligenta vietii si a materiei. Omul, ca fiinta inteligenta, dotata cu suflet si ratiune, este incununarea Creatiei.

A crede ca Universul, precum si miracolul aparitiei vietii, cu toate legile si procesele fizice, chimice, biologice care il insotesc si care actioneaza in perfecta armonie si echilibru, in stransa interconectivitate, si deloc haotic, s-au nascut din haos sau intamplator este total absurd si nu exista niciun argument logic sau rational care sa sustina aceasta ipoteza.

Fara o actiune inteligenta, din haos, nu poate sa rasara ceva ordonat. Ipoteza ca o materie insufletita, cu o structura extrem de complexa si functionala, a evoluat singura si in mod intamplator este impotriva oricarei legi a fizicii. Informatia pe baza careia este structurata materia este una foarte ordonata , iar oamenii de stiinta cunosc acest aspect in detaliu. Daca ar fi sa dam doar un exemplu in acest sens, am putea sa observam complexitatea formelor cristalelor de gheata, din compozitia fulgilor de zapada, a caror structura cristalina poate forma, in functie de conditiile de temperatura si umiditate, o infinitate de aranjamente.

Analizand orice structura moleculara si aranjamentul atomilor care o compun, nu putem nicicum concluziona ca structura materiei este una haotica, ci dimpotriva, chiar extrem de organizata.

Din punct de vedere statistic, sansele ca o materie si informatie atat de complexe sa ia nastere aleatoriu, sunt practic nule.

Niciun fel de sistem sau structura organizata, cu atat mai putin una inteligenta, nu se poate naste intamplator, fara actiunea unei forte/constiinte, la randul ei inteligenta, cu mult mai inteligenta. Iar inteligenta presupune viata, asadar constiinta… Este evident, pentru oricine care este sincer cu el insusi, faptul ca doar o supra-inteligenta, o supra-constiinta si o supra-putere putea sa creeze Viata si acest Univers din care facem parte, precum si Legile dupa care acesta functioneaza (asa cum si Darwin insasi recunoaste – vezi mai jos).

David Raphael Klein:

Oricine care contemplează ochiul unei muşte, mecanica degetului omenesc, camuflajul unei molii sau structura oricărei materii din variaţiile în aranjamentul protonilor şi electronilor şi susţine apoi că totul a apărut la întâmplare, datorită unui accident orb, acea persoană crede într-un miracol cu mult mai uluitor decât orice se găseşte în Biblie.(Din articolul “Is There a Substitute for God?”)

 

Putina lume stie faptul ca Charles Darwin nu a negat vreodata existenta divinitatii sau a Creatiei, fiind de parere ca lumea a aparut ca rezultat al unei creatii (care, in opinia lui, a evoluat ulterior singura, pe baza unor legi existente). Citat din lucrarea sa, “Originea Speciilor” (in nota finala):

O altă sursă de convingere în existenţa lui Dumnezeu, care are legatura cu raţiunea şi nu cu sentimentele, mi-a lasat impresia ca având mai mare greutate. Aceasta rezultă din marea dificultate sau mai degrabă imposibilitate a putea concepe acest imens şi minunat univers, incluzând omul (cu capacitatea lui de a privi mult înapoi in trecut şi de departe în viitor) ca fiind un rezultat al unei inevitabilitati sau a unei sanse oarbe. Atunci când reflectez astfel, mă simt obligat să caut o Cauză Primordială, având o ratiune inteligentă, într-o oarecare măsură similară cu cea a omului; iar eu merit să fiu considerat un teist.” [adept al teoriei care admite existența lui Dumnezeu ca ființă supranaturală rațională, creatoare și conducătoare – n.a.].

De fapt, Darwin a elaborat teoria evolutiei DAR o evolutie care a intervenit abia dupa momentul Creatiei:

Există măreţie în această viziune a vieţii, cu puterile sale, care au fost iniţial respirate de Creator într-una sau mai multe forme; şi că, în timp ce această planetă a evoluat si evolueaza, conform legii gravitatiei, de la forme simple către cele mai frumoase si minunate forme.” (Darwin 1928, 463) – vezi mai jos.

Celula umana contine mii de instructiuni codificate (gene). Structura ADN este cu mult mai complexa “decat orice software creat vreodata” (Bill Gates). Cum e posibil ca mii de perechi de nucleotide (molecule simple organice) să formeze din intamplare un lanţ ADN aşezat in secvenţă perfectă?

Teoria evolutiei lui Darwin – care are la baza conceptul panagenezei (aparitia spontana a vietii intr-o “baltoaca calduta”) – a fost elaborata pornind de la falsa teorie a simplitatii informatiilor celulare. In urma cercetarilor ulterioare, chiar si cea mai simpla celula (precariota) s-a dovedit a fi mai complexa in structura si functionalitatea ei decat o intreaga uzina industriala.

Aceasta l-a determinat pe Sir Fred Hoyle (astronom şi matematician britanic) sa faca urmatoarea exemplificare: “Să ne imaginăm un cimitir de vechituri în care se află, disparate şi amestecate, toate piesele unui avion Boeing 747. Vine o pală de vânt. Care sunt şansele ca acel vânt să ordoneze toate acele piese şi bucăţele într-un Boeing 747, funcţional şi gata de zbor? Atât de mici, încât sunt neglijabile, chiar dacă am avea o tornadă care să treacă printr-un număr infinit de cimitire de piese.” (din lucrarea “Zece greseli ale lui Darwin” – vezi mai jos).  Un simplu exercitiu de imaginatie ne aduce la concluzia, spre exemplu, ca nici macar un capac de carioca nu ar putea fi fixat pe aceasta, indiferent de conditiile de mediu, fara actiunea unei forte precis directionate.

Universul este organizat pe baza de concepte, algoritmi si matrici informationale, lucru evidentiat in special de fizica atomica si moleculara. Aceste matrici nu au cum sa apara din intamplare, la fel cum un software functional nu poate aparea intamplator, fara ca cineva sa il conceapa. Avem de-a face cu o creatie inteligenta, nu cu un hazard. Haosul si ordinea sunt doua notiuni opuse. Ordinea niciodata nu poate fi generata de haos si nici nu poate fi intamplatoare (dpv statistic aceasta este o realitate).

 

Din lucrarea “Zece greseli ale lui Darwin”:

Darwin, cautand sa demonstreze aparitia spontana a vietii, a pornit de la premisa simplitatii alcatuirii unei bacterii care in anumite conditii de mediu s-ar fi constituit din amino-acizi. Ce nu stia el era faptul ca:

“bacteriile contin mecanisme moleculare complexe, fiecare bacterie fiind mult mai sofisticată decât o uzină auto cu roboţi industriali şi un centru de comandă complex.

Un sistem funcţional care ar fi, evident, o celulă – o structură de o complexitate fantastică.Chiar şi cea mai primitivă celulă este un sistem extrem de complex.

Sir Fred Hoyle, fost astronom şi matematician britanic decorat de Regina Marii Britanii pentru realizările sale, a comentat experimentul Miller-Urey: „Elementele constructive ale proteinelor se pot produce prin mijloace naturale. Însă asta este departe de a dovedi că aşa a apărut viaţa. Nimeni nu a arătat că prin această metodă s-ar putea obţine structurile corecte de amino-acizi, de pildă ordonarea enzimelor...”

Să ne imaginăm un cimitir de vechituri în care se află, disparate şi amestecate, toate piesele unui avion Boeing 747. Vine o pală de vânt. Care sunt şansele ca acel vânt să ordoneze toate acele piese şi bucăţele într-un Boeing 747, funcţional şi gata de zbor? Atât de mici, încât sunt neglijabile, chiar dacă am avea o tornadă care să treacă printr-un număr infinit de cimitire de piese.” (The Intelligent Universe, 1983, pag. 18-19).

Biologul Jonathan Wells şi matematicianul William Dembski: “cele mai simple forme de viaţă pe care le ştim, celulele procariote (cum ar fi bacteriile, care nu au un nucleu) sunt şi ele însele extrem de complexe. . . Nu există nici o dovadă a unor forme de viaţă mai timpurii şi mai primitive, din care să fi evoluat procariotele.

Autorii descriu elementele comune dpv al complexitatii intre celulele eucariote (cele mai compexe) si procariotele (cele mai simple):

● Procesarea, stocarea şi accesarea informaţiei.

● Limbaje artificiale şi sisteme de decodare a lor.

● Dispozitive de detecţia, corecţia şi verificarea erorilor, pentru comenzi de calitate.

● Tehnologie digitală de inserare de date.

● Sisteme de transport şi distribuţie.

● Sistem de adresare automată în funcţie de amplasare.

● Procese de asamblare care folosesc construcţii prefabricate şi modulare.

● Instalaţii de producţie robotizată auto-reproductive.

Vedem astfel că celulele sunt mult mai complexe şi mai sofisticate decât îşi închipuia Darwin. Cum ar fi putut pura întâmplare să producă acestea, când ingineria omului nu le poate produce? De fapt, nici măcar un fir de păr uman nu a putut fi reprodus în laborator.

Pe vremea lui Darwin, cercetătorii nu ştiau ce fel sau ce cantitate de informaţii se află în celulă. Darwin a presupus că ar fi vorba de informaţii elementare– câteva instrucţiuni care să-i spună celulei cum să funcţioneze.

Întrucât credea în simplitatea informaţiilor celulare, el a venit cu o teorie numită „pangeneză”, teorie potrivit căreia nişte modificări uriaşe răsăreau din celule la întâmplare – lucru care s-a dovedit ulterior a fi complet fals.

Mai întâi, să vedem ce tip de informaţii se află în nucleul unei celule. Avem acolo un limbaj genetic –înzestrat cu un alfabet digital din patru litere şi chiar cu nişte reguli gramaticale – mult superior oricărui limbaj de calculator conceput vreodată de om. Bill Gates, fondatorul Microsoft, declara că „ADN-ul este asemenea unui program de calculator, dar mult, mult mai avansat decât orice software creat vreodată” (The Road Ahead, 1995, pag. 188).

În interiorul nucleului fiecărei celule umane se află mii de instrucţiuni codificate atent (numite gene) care trebuie traduse, transportate şi reproduse. Cercetătorii au realizat că informaţiile nu sunt alcătuite din materie– nu au masă, lungime sau lăţime– dar că pot fi transportate de către materie. De asemenea, nu s-a demonstrat că informaţiile ar putea apărea sau ar putea fi îmbunătăţite prin mutaţii.

Fiecare moleculă de ADN uman conţine cam trei miliarde de caractere genetice– şi, incredibil, rata de eroare a celulei, după ce toate mecanismele de editare moleculară îşi fac treaba, este de numai o greşeală de copiere (numită mutaţie punctuală) la 10 miliarde de caractere!

După cum explica fizicianul şi chimistul Jonathan Sarfati: „Cantitatea de informaţii care ar putea fi stocată într-un volum punctual de ADN este echivalentă cu conţinutul unui normal de cărţi de 500 de ori mai înalt decât distanţa de la Pământ la Lună, fiecare cu un conţinut diferit. Cu alte cuvinte, dacă credem că noile hard-diskuri de 40 GB reprezintă o tehnologie avansată, un vârf de ADN ar putea conţine de 100 de milioane de ori mai multe informaţii” (DNA: Marvelous Messages or Mostly Mess?, martie 2003, ediţia online).

Oare ar putea evoluţia şi selecţia naturală, fără nici o inteligenţă în spatele lor, să creeze nişte instrucţiuni ADN atât de precise şi sofisticate – inclusiv instinctele, existente la fiecare specie, care le permite vieţuitoarelor să supravieţuiască? Este nevoie de mai mult credinţă pentru a crede că o evoluţie oarbă, întâmplătoare, ar putea crea asemenea informaţii ADN uimitoare, decât pentru a crede că un Creator se află în spatele acestui limbaj de programare extrem de precis!

Ceea ce cred eu că a făcut materialul ADN”, afirmă Sir Antony Flew din Marea Britanie, care a fost unul dintre cei mai de frunte ateişti din lume, „este că a arătat, prin complexitatea aproape de necrezut a aranjamentelor care sunt necesare pentru a produce [viaţă], că trebuie să fi existat implicată o inteligenţă în a face aceste elemente extraordinar de diverse să funcţioneze împreună.

Este vorba de enorma complexitate a numărului de elemente şi de enorma subtilitate a modurilor în care lucrează acestea împreună. Întâlnirea acestor două aspecte la momentul potrivit, întâmplător, este de necrezut. Este vorba de enorma complexitate prin care sunt obţinute rezultatele, ceva ce mie mi s-a părut a fi lucrarea unei inteligenţe” (There Is a God, 2007, pag. 75).

* * *

Fizica moderna

Fizica cuantica furnizeaza un nou fundament stiintific al existentei, la nivel de realitate, dincolo de intelegerea clasica a lumii materiale, care scapa intelegerii obisnuite referitoare la timp, spatiu, energie si materie.

In cadrul mecanicii cuantice s-a demonstrat ca doua particule aflate la distanta unul de altul, chiar la margini opuse ale universului, interfereaza telepatic prin empatie.

 

Universul – un intreg inseparabil

Fizicianul francez Alain Aspect a demonstrat prin experiment fenomenul de “inseparabilitate cuantica”, ce are loc intre particule de nivel subatomic. Este o corelare sau legatura care se manifesta intre doua sau mai multe particole, in anumite circumstante, care nu dispare indiferent de marimea distantei dintre ele. Atunci cand se actioneaza asupra uneia dintre particule, efectul asupra celeilalte are loc instantaneu. Experimentul a fost recreat in mai multe laboaratoare din intreaga lume.

Desi oamenii de stiinta nu pot explica inca semnificatia exacta a fenomenului, acesta a avut impact asupra domeniilor filozofiei, stiintei si religiei, fiind o provocare pentru punctele de vedere actuale ale comunitatii stiintifice. Din timpul lui Descartes, Galileo si Newton, punctul de vedere care a dominat stiinta vestica a fost ca Universul este asemenea unei masini uriase, fara scop si constiinta, intregul fiind doar suma tuturor componentelor individuale ( conform mecanicii clasice, newtoniane).

Avand in vedere aceasta relationare care nu tine cont de distanta, se crede ca ar exista factori invizibili, nedescoperiti inca, ce actioneaza in afara spatiului. Mai interesant este ca particulele inseparabile cuantic se recunosc intre ele. Cu alte cuvinte ele nu formeaza perechi inseparabile cu alte particule, manifestand astfel un soi de memorie, sau cel putin o capacitate de recunoastere a particulelor pereche.

Se poate spune ca factorul invizibil din spatele inseparabilitatii cuantice are caracteristici destul asemanatoare cu ceea ce noi numim astazi “constiinta”. Inseparabilitatea cuantica nu este limitata de spatiu si timp, partile mostenind caracteristicile intregului. Se poate concluziona ca ceea ce se intampla intr-un loc afecteaza imediat ceea ce se intampla in alt loc, oricat de indepartat.

Nonlocalitatea ne arata ca exista o relatie intriseca intre obiecte, pe care stiinta moderna nu a descoperit-o. Inseparabilitatea cuantica implica faptul ca universul este un intreg inseparabil, ca lucrurile interactioneaza unele cu altele datorita unor factori inca necunoscuti. (Din lucrarea “Classical Views in Science ChallengedA New World View is Evolving“)

Asadar, aceast experiment demonstreaza faptul ca principiul holistic functioneaza in univers, acesta comportandu-se ca un fel de organism viu.

Din lucrarea “Dincolo de orizontla limita fizicii” publicata in revista Stiinta si Tehnica:

“Gilles Brassard, impreuna cu echipa sa a demonstrat principiul teleportarii cuantice. Când o particula identica, dintr-un grup de doua particule legate, a întâlnit a treia particula, a doua particula din grupul de doua va primi, prin teleportare, prin legatura duhului, proprietatile noii particule, desi nu a venit în contact cu ea. […]Este adevarat ca fenomenele cuantice implica numai obiecte microscopice, cu toate acestea fenomenele cuantice probeaza existenta unui alt nivel al realitatii, unul care trebuie situat în afara spatiului si timpului, unde nelocalizarea este principala caracteristica. […]Deci avem acum motivatia necesara pentru a introduce un concept credibil în legatura cu existenta lui Dumnezeu, pentru care lumea nu are limitele pe care le percepem noi, conform nivelului nostru de realitate. Si chiar daca fizica cuantica nu ne da înca o dovada suficienta pentru a-I demonstra lui Dumnezeu existenta, este totusi un pas urias care ne îndeparteaza de materialismul stiintific în interiorul caruia nu s-a putut crea un sistem self-consistent, îndreptându-ne în acelasi timp în directia în care ele pot fi obtinute chiar pe o baza stiintifica…”

 

Principiul antropic

Are la baza conceptia conform careia universul si legile sale functioneaza intr-un anume reglaj astfel incat sa permita mentinerea vietii.

Mai mulţi cercetători, din diferite domenii, au căutat să dea răspuns unei probleme derivată din întrebarea lui Heidegger: cum se face că existăm? Cum au putut da naştere nişte condiţii presupuse iniţial haotice unui univers atât de omogen şi atât de ordonat la scară mare, aşa cum este universul în care trăim noi astăzi?

[…]

Pământul apare în mod evident ca fiind un loc ideal pentru apariţia vieţii, prin faptul că posedă o cantitate abundentă de apă în stare lichidă.

 

Distanta fata de Soare

Dacă temperatura de pe Pământ are fi fost fie mai scăzută, ca pe Marte, de exemplu, fie mai ridicată, cum este cazul planetei Mercur, mediul nu ar fi fost propice pentru dezvoltarea şi supravieţuirea diverselor forme de viaţă. Apa fie s-ar fi evaporat, fie ar fi existat doar sub formă de gheaţă. Numai că Pământul este la o distanţă ideală faţă de Soare! Puţin mai aproape de Soare, şi Pământul ar fi fost astăzi un deşert! Puţin mai departe de Soare, şi frumoasa noastră planetă albastră ar fi apărut acum ca un tărâm ostil. Problema este că nici măcar nu ar fi avut cine să-i constate ostilitatea, noi neputând vieţui în condiţiile respective.

 

Masa Pamantului

Masa Pământului are, de asemenea, o valoare optimă. Dacă Pământul ar fi fost cu 15% mai greu decât cele 5,97×1021 tone, atmosfera terestră ar fi fost cu mult prea densă şi condiţiile de mediu nu ar mai fi permis dezvoltarea proceselor biologice cunoscute azi. Dacă, de asemenea, masa planetei noastre ar fi fost cu 15% mai mică, atmosfera ar fi fost fie prea rarefiată, fie inexistentă (forţa gravitaţională nu ar mai fi fost suficient de puternică pentru a reţine moleculele gazelor care compun atmosfera şi acestea s-ar fi pierdut în spaţiu).

[…]

Probabilitatea ca acestea sa fie rezultatul intamplarii: ZERO !!!

Astrofizicianul Trinh Xuan Thuan, în cartea sa “Melodia secretă” a calculat probabilitatea ca toate aceste condiţii necesare apariţiei şi dezvoltării vieţii (din care noi nu am enumerat decât o infimă parte) să fi fost satisfăcute, în mod întâmplător, simultan […]

Mai multe, citeşte aici:

PRINCIPIUL ANTROPIC – argument pentru Creaţie

 

Declaratii ale oamenilor de stiinta, savanti si laureati Nobel

Marii oameni de stiinta au crezut in Dumnezeu, sau au ajuns sa creada in existenta unui Creator, si nu este de mirare, caci studiul acesteia duce la concluzii surprinzatoare, existenta prea multor “coincidente”, deosebita complexitate si perfectiune in felul in care este organizata si alcatuita materia. Posibilitatea ca toate acestea sa fie intamplatoare este, dpv probabilistic, zero.

Ca o ironie, ateii resping pe Dumnezeu folosind asa-zisul argument al stiintei pe care il opun religiei, desi marii inventatori si oameni de stiinta au crezut si cred in existenta Lui.

Sa vedem care este parerea unor importanti oameni de stiinta:

Fizicianul englez, Sir Isaac Newton, cel mai mare si mai influent om de stiinta din istoria omenirii, care inainte de a descoperi Legea atractiei universale, a fost ateu, vazand ca fiecare planeta o atrage pe cea mai mica si nu o lasa sa se departeze, nici sa se sfarame sau sa mearga in neregula in lumea astrelor ceresti, a ajuns la credinta ca Universul trebuie să fi fost creat de Dumnezeu, intrucat nu s-ar fi putut naşte din haos. Dupa aceasta descoperire, a pus aparatele pe masa si a zis:

Mare esti, Doamne, si minunate sunt lucrurile Tale si nici un cuvant nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale !

Werner von Braun – savant in domeniul ingineriei aerospatiale, cel care a supervizat actiunea primei aselenizari pe Luna:

Exista unii care pretind ca Universul a evoluat prin procese intamplatoare, dar ce proces intamplator poate produce creierul unui om, sau sistemul ocular omenesc?. . .

A fi fortati sa credem in concluzia ca totul in Univers s-a nascut din intamplare, ar contravine insasi obiectivitatii stiintei.

Astronomul si fizicianul britanic, SIR JAMES JEANS a declarat concluziile sale: “Totul arata cu forta coplesitoare spre un eveniment definit, sau o serie de evenimente, la o creatiune, care a avut loc într-un timp, sau în timpuri nu îndepartate spre infinit. Universul nu putea sa fi aparut prin schimbari, din ingredientele prezente si nici nu putea sa fi fost totdeauna ce este acum.”

Dupa zeci de ani de cercetari, eminentii savanti JEAN GUITTON si fratii BOGDANOV trag urmatoarele concluzii:

Intelegem ca universul acesta iluzoriu in analiza si coplesitor in contemplare, este doar unul din darurile facute de Constiinta Cosmica omului, fiindca scopul suprem al creatiei este omul constient, care realizeaza desavarsirea starii de Constiinta Cosmica. Desigur ca sa afirmi ca de fapt Constiinta Cosmica i-a daruit omului chiar mai mult decat universul, nu este o aberatie, ci un adevar, deoarece abia dincolo de marginile universului fizic incepe adevarata imparatie spre care-i chemat omul. Nu spune Mantuitorul ca lumea intreaga este nimic in comparatie cu sufletul lui ?

ROBERT MILLIKAN, laureat Nobel in Fizica, a declarat:

Iov a vazut acum mii de ani în urma zadarnicia încercarilor omului marginit de a-l defini pe Dumnezeu, atunci când striga: “Poate omul prin cercetare sa descopere pe Dumnezeu?” De atunci, oameni întelepti au privit totdeauna uimiti la ordinea minunata din natura si si-au recunoscut ignoranta si marginirea lor. Ei s-au multumit sa stea tacuti si respectosi înaintea Lui si sa repete împreuna cu psalmistul:

‘Nebunul zice în inima lui: ‘Nu este Dumnezeu’ . ”

Credinta Marilor Savanti, editat de Walter Howie

(New York, The American Weekly, 1950).

 

Din cartea:

“50 Laureati Nobel si alti mari oameni de stiinta care cred in Dumnezeu”

CHRISTIAN ANFINSEN, Laureat Nobel in Chimie (pentru lucrarile sale privind ribonucleoza):

Cred ca doar un idiot poate fi ateu. Trebuie sa admitem ca exista o putere sau forta de nepatruns (incomprehensibila) si o putere de cunoastere si anticipare nelimitata, care a initiat functionarea intregului univers.” (Cosmos, Bios, Theos: Reflectii ale oamenilor de stiinta despre stiinta, Dumnezeu si originile Universului, viata si Homo Sapiens, ed. 1997, 139)

ALBERT EINSTEIN: “Cu cat studiez stiinta, cu atat cred mai mult in Dumnezeu.

Einstein: “Vreau sa stiu cum a creat Dumnezeu aceasta lume […] restul sunt detalii. ” (The Life and Times, London, Hodder and Stoughton Ltd., 1973)

Einstein: ”Cea mai frumoasa si mai profunda emotie pe care putem sa o experimentam este senzatia misticului. Este samanta tuturor stiintelor adevarate. Cel caruia aceasta emotie ii este straine, cel care nu mai poate suporta sa fie cuprins de veneratie (de uimire), este ca si mort. Acea adanca si emotionala convingere a prezentei unei puternice Ratiuni superioare, care ne este descoperita in Universul incomprehensibil, formeaza ideea mea despre Dumnezeu.” (Einstein, citat in Libby Anfinsen 1995)

Einstein: “Religia mea consta intr-o umila admiratie a Spiritului superior infinit, care se descopera pe Sine in putinul prin care noi, in slabiciunea si intelegerea noastra efemera, putem intelege realitatea.” (Einstein 1936, citat in Dukas and Hoffmann 1979, 66)

Einstein: “Este suficient pentru mine sa contemplu misterul vietii constiente perpetuandu-se de-a lungul eternitatii, ca sa reflectez asupra structurii uimitoare a universului, pe care noi abia il percepem, si ca sa incerc sa inteleg cu umilinta chiar si o particica infinitezimala din inteligenta manifestata in natura. Eu insami nu am nevoie de o definitie mai buna a lui Dumnezeu decat aceasta, si asemenea idei se regasesc in toate religiile ca baza pentru notiunea de divinitate.

SIR DEREK BARTON, Laureat Nobel in Chimie (contributii la dezvoltarea conceptului conformatiei in chimie):

Observatiile si experimentele stiintifice sunt atat de minunate incat adevarul pe care il descopera (releva) poate fi in mod sigur acceptat ca o altfel de manifestare a lui Dumnezeu. Dumnezeu ni se releva prin faptul ca ingaduie oamenilor sa descopere adevarul.

Dumnezeu este Adevarul. Nu exista nicio incompatibilitate intre stiinta si religie. Ambele sunt in cautarea aceluiasi adevar. ” (Cosmos, Bios, Theos: Reflectii ale oamenilor de stiinta despre stiinta, Dumnezeu si originile Universului, viata si Homo Sapiens, ed. 1997, 145)”

GUGLIELMO MARCONI, Laureat Nobel in Fizica (inventatorul telegrafiei fără fir și a antenei de emisie legate la pământ):

Cu cat lucrez mai mult cu puterile din natura, cu atat mai mult simt marinimia fata de om a lui Dumnezeu; cu atat mai mult sunt mai aproape de marele adevar care este acela ca totul este dependent de Eternul Creator; cu atat mai mult simt ca asa-zisa ‘stiinta’ cu care ma ocup nu este altceva decat expresia Vointei Supreme, in scopul de a aduce mai aproape oamenii unii de altii pentru a-i ajuta sa se indrepteze si sa inteleaga mai bine pe ei insisi.” (‘Mio Marito Guglielmo’, ed. 1995, 244)

Intr-o scrisoare catre sotia sa, Maria Cristina (Londra, 17 Mar 1927), Marconi scrie: “Stiu cat de mult iubesti si pretuiesti Natura frumoasa – expresia Vointei lui Dumnezeu – in care se pot regasi valorile eterne ideale: Adevarul, Frumusetea si Binele (si tu detii trei dintre ele).”

“Unitatea armonioasa a cauzelor si legilor alcatuiesc Adevărul; unitatea armonioasa de linii, culori, sunete, idei alcatuiesc Frumusetea, in timp ce armonia emotiilor si vointei alcatuiesc Binele, fiind expresia ultima a Eternului si Supremului Creator, aduce omul spre implinire si ne determina sa cautam perfectiunea absoluta.” (‘Mio Marito Guglielmo’, 1995, 260)

ARTHUR COMPTON, Laureat Nobel in Fizica (descoperirea efectului Compton, studiul razelor X):

Comentând pasajul Genezei din Scriptura:

Pentru mine credinta începe cu întelegerea ca o inteligenta suprema a adus universul la existenta si l-a creat pe om. Nu este greu pentru mine sa am aceasta credinta, pentru ca este de netagaduit ca acolo unde este un plan, acolo este o inteligenta: un univers ordonat, in derulare, da marturie despre declaratia cea mai impunatoare care a fost rostita vreodata: ‘La început Dumnezeu…’” (Chicago Daily News, 12 April 1936)

ROBERT MILLIKAN, Laureat Nobel in Fizica (specialist în fizica experimentala Laureat Nobel (pentru descoperirea sarcinii electronului si a efectului fotoelectric):

Ma intristeaza la fel de mult ca si Kelvin ‘sa aud opiniile imature ateiste ale oamenilor care nu au cunoscut niciodata partea mai profunda a existentei.’ De acum inainte imi voi permite sa folosesc cuvantul Dumnezeu, pentru a descrie ceea ce se afla in spatele misterului existentei si caruia ii da sens. Cred ca nu ma veti intelege gresit, atunci cand voi spune ca nu am cunoscut niciodata un cugetator care sa nu creada in Dumnezeu.

Pentru mine este de neconceput că un ateu adevărat ar putea fi un om de ştiinţă.”

(‘A Scientist’s God’, oct 1925)

CHARLES HARD TOWNES, Laureat Nobel in Fizica (lucrari in electronica cuantica, crearea primilor maseri si laseri):

Cred cu tarie in existenta lui Dumnezeu, pe baza intuitiei, observatiilor, logicii si de asemenea a cunoasterii stiintifice.” (24 mai 2002)

WILLIAM PHILLIPS, Laureat Nobel in Fizica (pentru dezvoltarea metodelor de racire si captare a atomilor cu raze laser):

Cred in Dumnezeu. De fapt, eu cred intr-un Dumnezeu personal care intervine si interactioneaza cu Creatia Sa. Cred ca observatiile asupra acuratetii Universului fizic si evidentei reglajului fin si de exceptie al conditiilor din Univers pentru dezvoltarea vietii, ne sugereaza ca doar un Creator inteligent este responsabil de aceasta. Cred in Dumnezeu datorita unei credinte personale, credinta ce este compatibila cu ceea ce stiu despre stiinta.” (19 mai 2002)

SIR WILLIAM H. BRAGG, Laureat Nobel in Fizica (pentru studiile lor asupra structurii cristalelor cu raze X):

Legea lui Hristos si exemplul Sau ne-au aratat ca Dumnezeu este Tatal si noi suntem copiii Sai, o societate in care dragostea guverneaza peste toate.” (‘Omul si stiinta’, Cambridge University Press, 1979)

ARNO PENZIAS, Laureat Nobel in Fizica (pentru descoperirea microundelor cosmice de fond):

Referindu-se la subiectul originii Universului a declarat in New York Times, 12 Mar 1978: “Cele mai bune informatii pe care le avem sunt exact acelea pe care le-as fi predicat daca nu as fi avut la indemana decat Biblia la indemana, incluzand cartile lui Moise si Psalmii”.

Cercetarile lui Penzias in astrofizica, l-au determinat pe acesta sa sustina in 1994 in Bergman: ‘evidenta unui plan a a unei creatii divine.'” (New York Times – 12 martie 1978)

ALEXIS CARREL, Laureat Nobel in Medicina si Fiziologie (fondatorul transplantologiei – transplantul de tesuturi si organe):

Suntem iubiti de o Fiinta imateriala si atotputernica. Aceasta Fiinta este accesibila celor credinciosi. Trebuie sa-L iubim mai mult decat pe orice fiinta. Si noi de asemenea trebuie sa ne iubim unul pe altul…

Crestinismul ofera omenirii cea mai inalta forma de moralitate….” (‘Reflectii asupra vietii’, 1952)

JOSEPH MURRAY, Laureat Nobel in Medicina si Fiziologie (co-fondatorul transplantologiei):

Noi lucram cu instrumentele pe care ni le-a dat Dumnezeu… Nu este niciun motiv ca stiinta si religia sa fie antagonice. Amandoua provin din aceeasi sursa, singura sursa adevarata – Creatorul.” (interviu in National Catholic Register, dec. 1996)

SIR JOHN ECCLES, Laureat Nobel in Medicina si Fiziologie (studii in domeniul neurofiziologiei, creierului si psihicului uman, fondatorul electrofiziologiei):

Exista o providenta divina deasupra evenimentelor materiale ale evolutiei biologice.” (in articolul sau, “Biologia moderna si intoarcerea la credinta in Dumnezeu”, 1984)

WALTER KOHN, Laureat Nobel in Chimie (pentru dezvoltarea teoriei densitatii functionale cu aplicatii in mecanica cuantica):

Exista parti esentiale din experienta umana asupra carora stiinta nu are nimic de spus in mod intrinsec. Eu le asociez cu acea entitate pe care o numesc Dumnezeu.” (scrisoare catre autor – Tihomir Dimitrov, 23 mai 2002)

Charles DARWIN, fondatorul Teoriei Evolutiei:

O altă sursă de convingere în existenţa lui Dumnezeu, care are legatura cu raţiunea şi nu cu sentimentele, mi-a lasat impresia ca având mai mare greutate. Aceasta rezultă din marea dificultate sau mai degrabă imposibilitate a putea concepe acest imens şi minunat univers, incluzând omul (cu capacitatea lui de a privi mult înapoi in trecut şi de departe în viitor) ca fiind un rezultat al unei inevitabilitati sau a unei sanse oarbe. Atunci când reflectez astfel, mă simt obligat să caut o Cauză Primordială, având o ratiune inteligentă, într-o oarecare măsură similară cu cea a omului; iar eu merit să fiu considerat un teist” (nota la finalul lucrarii “Originea Speciilor”, 1872, ed. 6)

Există măreţie în această viziune a vieţii, cu puterile sale, care au fost iniţial respirate de Creator într-una sau mai multe forme; şi că, în timp ce această planetă a evoluat si evolueaza, conform legii gravitatiei, de la forme simple către cele mai frumoase si minunate forme.” (nota la finalul lucrarii “Originea Speciilor”, 1872, ed. 6)

Imposibilitatea de a concepe ca acest univers măreţ şi minunat, cu sinele nostru conştient, a aparut intamplator, mi se pare argumentul principal pentru existenţa lui Dumnezeu. (declaratie facuta in 1879, citat in Bowden 1998, 273)

In 1879, cu trei ani inainte de sfarsitul vietii sale, Darwin a scris: “niciodata nu am fost un ateu, in sensul negarii existentei lui Dumnezeu” (citat in Bowden 1998, 273).

* * *

Francis Bacon, filozof (fondatorul metodei inductive, caracterizată prin folosirea analizei, comparației, observației și experimentului): “Numai o cunoastere superficiala te poate indeparta de religie, cu cat ai cunostinte mai aprofundate, cu atat te apropii mai mult de ea“.

* * *

Einstein:

“Cu cat studiez stiinta, cu atat cred mai mult in Dumnezeu”.

“Ştiinţa fără religie este şchioapă, religia fără ştiinţă este oarbă.”

* * *

Creatia, marturie vie a existentei lui Dumnezeu

In afara de o intelegere rationala a modului in care este alcatuit Universul, exista si un alt aspect, mai profund, si care tine mai mult de domeniul metafizic, fiind perceput mai mult cu sufletul. Este vorba de doua atribute ale Creatiei: frumusetea si maretia Ei. Vedem Pamantul cu toate frumusetile sale, care uneori ne taie rasuflarea, emotionandu-ne. Nu spun oare acestea nimic despre Cel care le-a creat? Frumusetea, la fel ca si echilibrul proceselor fizice din natura, cu greu poate fi un fenomen aleator si nu urmare a unui proces creator.

Creatia intreaga ne vorbeste despre Dumnezeu: de la ordinea pe care o vedem in natura la delicatetea si gingasia regasita in plante, animale, oameni (doar unii, desigur). La fel, virtutiile umane ne vorbesc despre Dumnezeu (iubirea, nobletea, bunatatea, spiritul de sacrificiu, curajul, omenia, frumusetea), toate acestea marturisesc un Creator.

 

 

Cat priveste partile mai putin frumoase pe care le regasim in Creatie, la oameni in special, precum: cruzimea, rautatea, ura, egoismul, razbunarea, invidia, si alte patimi, acestea marturisesc caderea si degradarea omului la care acesta a ajuns prin neascultare (de Creator), fiind consecinte ale caderii, precum si suferinta, boala, moartea, vitregirea intregii naturi.

Omul, prin ceea ce face, atrage cele ce vor veni asupra lui, caci a fost creat ca fiinta libera, dispunand de liber arbitru. Intrebari precum “de ce exista suferinta”, “de ce exista nedreptate”, au ca raspuns, nu inexistenta lui Dumnezeu sau nedreptatea Lui, cum gresit se concluzioneaza in mod superficial, ci este doar rezultatul alegerii noastre, al faptelor noastre (rele), care produc consecinte in virtutea legilor pre-existente.

In Univers nimic nu este fara consecinte, totul are o cauza bine determinata. Exista doua dimensiuni, cea fizica (temporara) si cea spirituala. Gresesc cei care analizeaza viata doar prin prisma dimensiunii ei fizice/materiale, de aceea uneori nu pot fi intelese suferintele si nedreptatile vietii. Efectele actiunilor se extind asupra autorilor lor si dupa incetarea vietii, in dimensiunea ei fizica. Nimic nu se pierde, totul se compenseaza, se plateste si se rasplateste, conform legilor divine.

Omul nu se poate elibera din robia patimilor sale decat cu ajutorul lui Dumnezeu Creatorul, aici intervine credinta, rugaciunea si pocainta (renuntarea la obiceiurile rele, indreptarea). Viata, in dimensiunea ei fizica, este de fapt o lupta pentru mantuire. Mantuirea sufletului este adevaratul scop si sensul vietii umane.

Pentru ca ceea ce se poate cunoaste despre Dumnezeu este cunoscut de catre ei; fiindca Dumnezeu le-a aratat lor.Cele nevazute ale Lui se vad de la facerea lumii, intelegandu-se din fapturi, adica vesnica Lui putere si dumnezeire, asa ca ei sa fie fara cuvant de aparare,

Pentru ca, cunoscand pe Dumnezeu, nu L-au slavit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au multumit, ci s-au ratacit in gandurile lor si inima lor cea nesocotita s-a intunecat.

Zicand ca sunt intelepti, au ajuns nebuni.

Apa cea Vie

Bibliografie

Zece greşeli ale lui Darwin

50 Nobel Laureates and Other Great Scientists Who Believe in God

Inteligenta Materiei – Dumitru Constantin Dulcan