@B.

Acestea sunt sofisme, ideea ramane aceeasi, cine nu crede in Dumnzeu are totul de pierdut (adica sufletul sau), caci Dumnezeu chiar exista, iar sufletul de asemenea (de aceea simtim mustrari de constiint si alte starile sufletesti precum iubirea, ura, dezamagirea, bucuria, tristetea, remuscarea sau multumirea sufleteasca). I-as intreba pe atei cum explica si definesc sufletul, cu toate manifestarile sale, si cum de il ignora…
.

Daca sunt unii care prefera sa creada ca se trag din maimuta, probabil ca au dreptate cel putin partial, inteligenta, cel putin, ramanand la acelasi stadiu. Caci daca acesti sceptici cred ca, printre altele, corpul omenesc in complexitatea extraordinara a organelor si functiilor sale – precum si echilibrul fortelor si fenomenelor din Univers, precum miscarea planetelor (care ce sa vezi, nu cad, ci sunt insurubate in propiria axa (oare de cine)), sau existenta atator legi care guverneaza Universul) – toate acestea sunt … aleatoare, iscate din nimic, fara o cauza – o inteligenta superioara care le-a creat, atunci opinia lor este de-a dreptul fantasmagorica, lipsita de orice sens, si dovedesc prin aceasta ca sunt cu adevarat lipsiti de minte. Cum ai putea crede ca un avion ar putea fi asamblat pana la nivel de piulita, astfel incat toate elementele sa se potriveasca si sa fie si functional, doar prin interventia… vantului stelar si a altor procese fizice din natura, fara un plan bine gandit in prealabil, fara o inteligenta care l-a conceput? Dar corpul omenesc, care e cu mult mai complex?? Este o mare prostie si o nebunie sa crezi ca procese atat de complexe si echilibrate s-au nascut din nimic, fara o predeterminare. Cea mai sugestiva in acest sens este reflectia pe care o face David Raphael Klein cand spune:

“Oricine care contemplează ochiul unei muşte, mecanica degetului omenesc, camuflajul unei molii sau structura oricărei materii din variaţiile în aranjamentul protonilor şi electronilor şi susţine apoi că totul a apărut la întâmplare, datorită unui accident orb, acea persoană crede într-un miracol cu mult mai uluitor decât orice se găseşte în Biblie.”
.
De altfel, autorul acelor cugetari, spre ex. la clipul cu Einstein, spune niste aberatii:

Povestioara continuă punând în opoziţie alte două senzaţii subiective, lumină şi întuneric. La fel ca şi în primul caz, acestea sunt denumiri diferite pe care le atribuim unei singure însuşiri: numărul de fotoni. „Întunecat” şi „luminos” nu sunt proprietăţi opuse, nici nu este vreuna „absenţa” celeilalte, ci ambele sunt doar etichete prin care exprimăm senzaţia subiectivă experimentată de sistemul nostru nervos faţă de intensitatea luminoasă dintr-un anumit loc. Iar numărul de fotoni provenit dintr-o sursă într-o cameră este acelaşi, indiferent dacă cineva intră în cameră venind de afară, unde este un soare orbitor, şi găseşte camera „întunecată”, sau vine dintr-un loc fără sursă de iluminare şi consideră camera „extrem de luminată”. Proprietatea în sine, intensitatea luminoasă, numărul de candeli pe unitatea de suprafaţă, rămâne constant, indiferent dacă acceptăm sau respingem un termen care descrie senzaţia subiectivă.

Cum adica intunecat si luminos nu sunt proprietati opuse??? Lumina si intunericul nu sunt diferite? Insasi definitia acestora exprima opusul lor, intunericul este lipsa luminii (vezi si Dex-ul). Existenta luminii nu este un proces subiectiv, empiric, nu depinde (doar) de observator (si sistemul sau nervos), ci este un proces fizic, detectabil si masurabil prin aparate de masura, si GENERAT DE O SURSA DE LUMINA. Unitatile de masura pentru lumina sunt: candelii, care exprima cata lumina este produsa si masurata la sursa de lumina, si lumenii care masoara cantitatea de lumina care cade pe o suprafata standard. Prin urmare, lumina exista ca proces fizic si se poate masura.

Asadar vorbim de existenta unei surse de lumina si de inexistenta ei, ca fenomene opuse, deci alegatia lui Einstein din videoclip-ul respectiv este una cat se poate de corecta.

P.S. Sa mai pomenesc de teoria relativitatii a lui Einstein??
E=mc2, energia inmagazinata de un obiect in repaus este egala cu masa acestuia inmultita cu patratul vitezei luminii (in vid). Sau poate ca nu, lumina fiind dupa autor o notiune pur subiectiva, generata de sistemul nervos al omului, deci si viteza luminii ar fi un parametru la fel de subiectiv… But wait a minute, acest parametru a fost masurat si are o valoare de 299.792.458 m/s, hm… deci nu mi s-a parut, chiar exista…

O sa raspund maine, iertare, dar n-am prea avut timp si e nevoie de un raspuns ceva mai elaborat.

@grandpa,

Parsiva este mintea noastra putina care ne spune ca suntem prea destepti pentru a putea fi creati. Desigur, ne-am nascut din spuma marii asa de la sine, si ca din intamplare avem un organism care functioneaza ceas, care ce sa vezi, este extrem de complicat, avem legi ale fizicii, ale matematicii etc. dupa care se guverneaza toata aceasta lume, si care la fel, au aparut asa din neant, intamplator, nu-i asa? Cat de lipsit de minte, ca sa ma exprim eufemistic, poti sa fii ca sa crezi ca toate aceastea au aparut ca din intamplare, fara nicio cauza primordiala, fara niciun plan, fara nicio o inteligenta care sa stea in spate? Cand omul nu poate sa faca nici o cladire cu etaj fara un proiect bine gandit, sa spui ca omul si intreaga lume si intregul Univers au aparut din haos si din intamplare, asta este cu adevarat cea mai ridicola afirmatie.

Inaintea faptei, nu sta gandul? Ce este gandul? Doar un proces fizico-chimic? Ce este constiinta, ce este iubirea, ce este sufletul atunci? Deci daca credem ca suntem suficient de destepti, prin acumularea atator cunostinte, poate reusim sa raspundem la aceste intrebari…

Exista o multime de dovezi, pentru cine are ochi sa vada si urechi sa auda ce se intampla in lumea asta. Exista chiar si cazuri de oameni care au revenit la viata dupa ce au fost morti uneori chiar si mai mult de cateva ore, majoritatea descriu o alta lume, nemateriala.
http://www.agentia.org/anchete/copilul-care-s-a-intors-din-morti-povesteste-cum-e-in-rai-alaturi-de-iisus-8242.html
http://www.libertatea.ro/detalii/articol/in-moarte-clinica-a-trait-experienta-vietii-un-roman-s-a-intalnit-cu-dumnezeu-in-rai-fostul-ateu-dezvaluie-cum-arata-el-si-ingerii-video-marturie.html

Iar stiinta nu a dat raspuns inca la o multime de intrebari. “Oamenii de stiinta inca nu au gasit un raspuns” – suna cunoscut?

Omul are doar trup, nu are si spirit, suflet? Sau suntem toti un fel de roboti bio?
O dovada palabila este aceea ca tu traiesti, respiri, gandesti.

E ironic ca aduci argumentul cunoasterii stiintifice, pentru ca pe de o parte, cunostintele despre lume si Univers pe care omenirea le detine la ora actuala nu pot demonta cu nimic existenta unui Creator. Mai mult, cu cat ajungi sa cunosti mai mult, la nivel de atomi, de cuanti, lucrurile devin tot mai complicate si de neinteles pentru stiinta actuala (precum se intampla in cercetarea cuantica), care pun si mai mult in incurcatura lumea oamenilor de stiinta. Si pe de alta parte, tocmai cei mai renumiti oameni de stiinta, de la Newton incoace nu sunt atei, ci dimpotriva cred in Creatie. Ca dovada stau declaratiile lor, reiau doar cateva:

– Einstein: “Cu cat studiez stiinta, cu atat cred mai mult in Dumnezeu.”
Era Einstein, cunoscutul geniu al stiintei, un ridicol ? Suntem noi mai destepti decat Einstein? (Daca tot ne bazam pe stiinta, poate ascultam ce are de zis in aceasta privinta, a Creatiei, cel mai mare/cunoscut om de stiinta pe care omenirea l-a avut vreodata.)

– Francis Bacon: “Numai o cunoastere superficiala te poate indeparta de religie, cu cat ai cunostinte mai aprofundate, cu atat te apropii mai mult de ea”

– Charles Townes: “Cred cu tarie in existenta lui Dumnezeu, pe baza intuitiei, observatiilor, logicii si de asemenea a cunoasterii stiintifice.”

– Charles Darwin: “Imposibilitatea de a concepe ca acest univers măreţ şi minunat, cu sinele nostru conştient, a aparut intamplator, mi se pare argumentul principal pentru existenţa lui Dumnezeu.”

– Christian Anfinsen: “Cred ca doar un idiot poate fi ateu. Trebuie sa admitem ca exista o putere sau forta de nepatruns (incomprehensibila) si o putere de cunoastere si anticipare nelimitata, care a initiat functionarea intregului univers”

– David Raphael Klein: “Oricine care contemplează ochiul unei muşte, mecanica degetului omenesc, camuflajul unei molii sau structura oricărei materii din variaţiile în aranjamentul protonilor şi electronilor şi susţine apoi că totul a apărut la întâmplare, datorită unui accident orb, acea persoană crede într-un miracol cu mult mai uluitor decât orice se găseşte în Biblie.”

@Flavius,

Incepusem sa scriu un raspuns, dar nu am apucat sa finalizez, a fost o perioada mai incarcata si nu am avut rabdare, imi cer scuze. E destul de lung acest raspuns, sper sa ai rabdare sa-l citesti, dar n-am putut sa il concentrez mai mult.

Ceea ce cred ca trebuie lamurit in continuare este pe ce te bazezi cand dai detalii despre “creator” si despre respectiva lume si cum dovedesti adevarul acestor amanunte.

In articolul de fata nu am dat detalii despre Creator sau despre lumea spirituala. M-am rezumat strict la creatie (versus evolutie).

Spui ca existenta unui creator “ar presupune pentru fiecare sa fie mai atent la faptele sale, sa renunte la compromisuri, la relele obiceiuri. Astfel de ingradiri ar fi incomode, pentru ca cei mai multi doresc sa faca tot ceea ce le place fara a da socoteala nimanui pentru faptele lor si, daca se poate, si fara a avea nicio responsabilitate pentru ele”.
Cum ajungi de la afirmatia “exista un creator” la dovedirea celor de mai sus? De ce crezi ca existenta unui creator duce neaparat la responsabilitatile de care vorbesti? De ce nu ar dori creatorul ca oamenii sa faca “tot ceea ce le place”?

Universul a fost creat pe baza unor legi bine definite. Este firesc ca omul – cununa creatiei, sa “functioneze” si el tot dupa niste reguli, pentru ca este parte integranta a acestui Univers si nu face exceptie. Dar intrucat omul a fost creat liber, avand liber arbitru si libertate de actiune, respectarea acestor reguli a fost lasata la latitudinea lui, el putandu-si manifesta propria vointa, insa suferind si urmarile acestor incalcari, caci orice lege care este incalcata are drept consecinta urmari nefaste care se repercuteaza asupra celui care incalca legea. Nimic nu este fara urmari. Aceasta realitate, conform careia orice fapta are consecinte, exista exprimata si in fizica clasica sub forma principiului actiunii si reactiunii (al III-lea al dinamicii).
Pe de alta parte, sistemul juridic omenesc copiaza partial si la o scara mai mica aceste reguli, stabilind pedepse pentru cei care fac faradelegi. Cel care a creat pe om, ca si intregul univers, a avut deci grija sa faca aceste legi cunoscute omului, pentru ca acesta sa cunoasca consecintele incalcarii regulilor/legilor care i-au fost date, pentru a nu intra in suferinta (conform legii entropiei). Nu intamplator omul este dotat cu CONSTIINTA. Legile respective sunt inscrise in constiinta omului, astfel incat el chiar daca nu le constientizeaza rational, la nivel subconstient este capabil sa pereceapa ce este bine si ce nu este bine (sau ii este interzis) sa faca. Asa apare mustrarea constiintei atunci cand omul incalca regulile (face faradelegi). Stiinta nici astazi nu a putut defini CONSTIINTA. Ea este glasul lui Dumnezeu in sufletul omului care il indeamna la respectarea legilor (morale), regulile care ii sunt date pentru a le respecta, este propriul nostru judecator si cea care ne calauzeste.

Gresesc cei care cred intr-un Creator nemanifest, care nu se descopera omului. Orice creator isi iubeste creatia si doreste salvarea ei. Pentru ca omul trebuia sa constientizeze aceste legi, si sa le urmeze, Creatorul, adica Dumnezeu (prin definitie), a avut grija sa le faca cunoscute (si la nivel rational, nu doar in subconstient).
Pentru a putea intelege mai bine, inainte ca omenirea sa fi fost creata (prin protoparintii Adam si Eva, stramosii nostri care au fost primii oameni creati), exista o alta lume, spirituala (in afara Universului acesta fizic pe care il stim), cu fiinte imateriale, cunoscuti sub denumirea de ingeri, care de asemenea au fost creati cu liber arbitru. O parte din acestia, datorita orgoliului/iubirii de sine a unuia dintre ei (Lucifer) s-au razvratit si au fost alungati, devenind vrajmasi ai lui Dumnezeu, Creatorul, si a intregii creatii, si mai tarziu ai omului.

Adam si Eva, primii oameni, au fost creati intr-o lume perfecta, ei nu cunosteau nici boala, nici moartea. Aveau insa si ei o lege care le-a fost data, pe care mai tarziu au incalcat-o (aceea de a nu se hrani din pomul cunoasterii Binelui si Raului) la sfatul unui inger cazut.

16. A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam poruncă şi a zis: “Din toţi pomii din rai poţi să mănânci,
17. Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit! (Geneza, cap.2)

Astfel a intrat pacatul in lume, iar Adam si Eva au suportat urmarile, au cunoscut moartea si suferinta, fiind pedepsiti pentru neascultare. Acesta a fost pacatul care s-a abatut asupra tuturor oamenilor, ca mostenitori ai lui Adam si Eva. De atunci incoace raul a inaintat, la fel si pervertirea oamenilor, totul ca urmare a neascultarii, a nerespectarii legilor.

Creatorul si-a facut cunoscuta voia Sa prin anumiti oameni (proorocii din vechime), printre care si Moise, celui din urma i s-au lasat cele 10 porunci pentru a fi facute cunoscute omenirii, incepand cu poporul evreu, dar si alte legi (in special poporului evreu, pentru ca erau singurii care Il recunosteau, de la Avraam (“Dumnezeul lui Avraam”), si care nu se inchinau la idoli, adica falsi dumnezei din piatra).

Omului ii este dat sa traiasca vesnic, si nu sa moara. Dar vesnicia sufletului nu este in trup, ci in acea lume spirituala, in care fiecare poate ajunge respectand regulile/legile sau poruncile care ne-au fost date. Viata omului nu este lipsita de sens, nu este intamplatoare, totul are un scop, nu traim doar ca intr-un final sa murim, sa disparem definitiv.

Firea omului este predispusa la incalcarea legii (adica la pacat), caci dupa caderea protoparintilor omul a devenit inrobit de pacat, adica sub influenta ingerilor cazuti. De aceea, singur, fara a cere ajutorul Creatorului si a urma poruncilor Sale, omul nu poate iesi de sub aceasta influenta. Si orice incalcare a legilor care i-au fost date (si sadite in constiinta sa) are drept consecinte suferinta (de orice fel, nu doar cea fizica), si va fi judecat pentru aceste incalcari dupa trecerea sa din aceasta viata.

Daca Creatorul ar lasa oamenii sa faca “tot ceea ce le place”, omenirea s-ar autodistruge. Si fizic, dar mai ales sufleteste. Creatorul doreste mai ales salvarea sufletelor, pentru ca acestea sunt vesnice, fiindca omul nu dispare odata cu moartea trupeasca, intrucat sufletul omului este creat sa fie nemuritor. De altfel, e scris in Evanghelie:

“Pentru ca ce-i va folosi omului, daca va castiga lumea intreaga, iar sufletul sau il va pierde? Sau ce va da omul in schimb pentru sufletul sau?”

Pentru salvarea omenirii, scoaterea omului de sub robia pacatului si iesirea de sub blestemul mostenit de la Adam si Eva, a fost necesar ca cineva sa rascumpere aceste pacate sau incalcari ale legii, si nu a fost un inger, ci Creatorul a trimis pe insasi Fiul Sau, care este fara de pacat, pentru a se intrupa si a se jertfi pentru noi. Prin suferinta Lui nemeritata trebuia sa castige ceva (intrucat, conform legilor, orice suferinta are o cauza, iar daca o suferinta nu este meritata, atunci neaparat exista o rasplata pentru acea suferinta, in compensare), iar aceasta rasplata a fost insasi castigarea mantuirii noastre. Asadar prin Jertfa Lui, Hristos a luat asupra Sa pacatele omenirii (si celor din vechime, inainte de intruparea Sa, care au trait conform legilor date lui Moise, dar si celor din viitor care urmeaza Cuvantul Sau), oferindu-ne posibilitatea mantuirii, ceea ce nu exista pana la momentul Invierii Sale. Este cunoscut ca Mesia (salvatorul omenirii), si a fost profetit de proorocii din istoria poporului iudeu, ca se va naste din fecioara, ca va fi vandut pe 30 de arginti, ca va patimi rastignit si i se va da sa bea otet, ca va fi strapuns cu sulita, si multe altele, toate acestea s-au implinit intocmai.

Din Evanghelia dupa Ioan, cap.3:

“16. Caci Dumnezeu asa a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.
17. Caci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Sau in lume ca sa judece lumea, ci ca sa se mantuiasca, prin El, lumea.
18. Cel ce crede in El nu este judecat, iar cel ce nu crede a si fost judecat, fiindca nu a crezut in numele Celui Unuia-Nascut, Fiul lui Dumnezeu.
19. Iar aceasta este judecata, ca Lumina a venit in lume si oamenii au iubit intunericul mai mult decat Lumina. Caci faptele lor erau rele.”
[…]
“5. Iisus a raspuns: Adevarat, adevarat zic tie: De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in imparatia lui Dumnezeu.
6. Ce este nascut din trup, trup este; si ce este nascut din Duh, duh este.”

Asadar, acesta ar fi raspunsul. Creatorul nu vrea ca oamenii sa faca tot ceea ce le place, pentru ca ceea ce place oamenilor nu este intotdeauna spre binele lor, in general oamenilor le place sa isi hraneasca patimile, iar aceasta duce la moartea sufleteasca si indepartarea de Dumnezeu. Dumnezeu isi iubeste creatia si nu doreste nici suferinta, nici moartea noastra sufleteasca, caci asta se intampla atunci cand omul face ceea ce il taie capul.

Cine a cunoscut pe Dumnezeu in inima sa (prin Harul Sau trimis celor care Ii respecta poruncile), va dori sa se apropie si mai mult de El, intrucat a cunoscut adevarata bucurie. Nu intamplator pustnicii care traiesc cu foarte putina hrana si mai mult in rugaciune si in nevointa, spun ca sunt cu adevarat fericiti, si in general cine duce o viata cumpatata in dragoste fata de Dumnezeu si aproapele simte bucuria prezenta Lui, care nu se compara cu nimic altceva. Suntem raplatiti inca de aici de pe pamant pentru ascultare. Nu exista cale de mijloc, in afara Creatorului nu exista viata, ci doar suferinta. Aparent, sigur, exista o multime de placeri, dar care nu dureaza vesnic. Omului i s-a dat posibilitatea de a-si alege viitorul, depinde de fiecare din noi ce alege.

Fiind crestin, presupun ca respingi adevarul celorlalte religii. Pe ce baza faci acest lucru? De ce crezi ca tu ai dreptate, dar un musulman greseste?

Aici o sa copiez din raspunsurile pe care l-am dat unui comentator care punea cam aceeasi intrebare (din pacate e cam lung, dar n-am ce sa fac):

[…] islamismul, hinduismul (cu toate derivatele sale – budism, jainism, zen etc.) sunt religii sau practici pagane. De ce? Pentru ca nu se inchina lui Dumnezeu cel adevarat Ccel care a facut Cerul si Pamantul), ci se inchina ori zeilor (in cazul hinduismului) sau unui dumnezeu impersonal (precum budismul). Ori noi stim ca Dumnezeu, care este izvorul iubirii si al pacii ni s-a revelat ca fiind o fiinta in trei persoane (sau ipostasuri), adica Sfanta Treime.
*
Cat priveste Islamismul, acesta a aparut dupa crestinism, fiind propavaduit profetul Mahomed care a avut mai multe neveste si in timpul acestuia existau o multime de zeitati. Dintre acestea, el i-a fost devotat zeului lunii care se numea Allah, asadar nu este vorba de Creator caruia i se inchina mahomedanii, ci un zeu. Se spune de asemenea ca lui Mohamed i s-ar fi aratat un inger care i-a dictat textul actual din Coran, altceva decat invataturile crestine ale Noului Testament, in care printre altele este propavaduit razboiul sfant impotriva paganilor. Si vedem bine ce se intampla, cum sunt masacrati crestinii (in Siria chiar zilele acestea dar si in alte zone si in alte vremuri de catre musulmani) in numele religiei lor. Dumnezeu cel adevarat este un dumnezeu al pacii, nu al razboiului si al cruzimii. Una din poruncile lui Dumnezeu este aceea de a nu ucide, deci cred ca nu e nevoie sa comentez mai mult aici.
*
Hristos este singurul care a fost fara de pacat, singurul care a murit (si a inviat) pentru pacatele omenirii, nimeni altcineva din alta religie, vreun zeu sau profet, nu a facut aceasta, nu a fost fara de pacat si nu s-a jertfit pentru mantuirea omenirii si nici n-a inviat precum Hristos din morti, luand asupra lui pacatele tuturor oamenilor (celor din trecut, dinainte de Hristos si celor din viitor). Si tot El este singurul prin care ne iarta pacatele si prin care suntem iertati. De asemenea, un lucru important este ca cine crede in El va avea parte viata vesnica.

“35. Si Iisus le-a zis: Eu sunt painea vietii; cel ce vine la Mine nu va flamanzi si cel ce va crede in Mine nu va inseta niciodata.
36. Dar am spus voua ca M-ati si vazut si nu credeti.
37. Tot ce-Mi da Tatal, va veni la Mine; si pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afara;
38. Pentru ca M-am coborat din cer, nu ca sa fac voia mea, ci voia Celui ce M-a trimis pe Mine.
39. Si aceasta este voia Celui ce M-a trimis, ca din toti pe care Mi i-a dat Mie sa nu pierd nici unul, ci sa-i inviez pe ei in ziua cea de apoi.
40. Ca aceasta este voia Tatalui Meu, ca oricine vede pe Fiul si crede in El sa aiba viata vesnica si Eu il voi invia in ziua cea de apoi.“

Poruncile date de Hristos oamenilor au fost in principal, iubirea de Dumnezeu, de aproapele, iubirea de dusmani, pocainta, lepadarea de sine, jertfa.. De altfel, chiar invatatura aceasta nu se mai intalneste nicaieri altundeva, anume aceea de a-ti iubi chiar si dusmanii.

In hinduism si budism exista legea karmei, unde se cere sa te impaci cu destinul (de aceea la indienii funtioneaza atat de bine sistemul castelor), acolo nu se propavaduieste mila fata de cei neajutorati, caci se zice ca asta este destinul lor. Cat de corect este sa lasi pe sarman sa moara de foame si de sete, pentru ca… asa i-a fost dat? Cum poate fi ceva sfant in aceasta? Mila este una din principalele virtuti umane, iar legea karmica o anuleaza pentru ca presupune ca fiecare trebuie sa accepte ce i s-a dat si deci nici vorba de jertfa pentru aproapele, destinul e asumat implacabil, dar aceasta este o stare diavoleasca, caci unde mai este iubirea de aproapele, in acest caz, daca nu il ajutam sub pretextul destinului sau (a karmei)? Acest mod de a vedea lucrurile mai degraba iti impietreste inima, nu ti-o umple de iubire, iar Dumnezeu este iubire, si noi suntem chemati sa fim asemenea Lui.

[…] Prin hinduism, budism, zen, islamism, cabala, ocultism, new-age, sau orice tehnica de meditatie – nu putem ajunge la Tatal fara a ne curata de pacate, doar prin Hristos ni se pot ierta pacatele (prin nimeni altcineva, din alta credinta, prin vreun idol, prin Nirvana, sau prin vreo tehnica de meditatie), si aceasta datorita Jertfei Sale prin care a ridicat pacatele omenirii.

Hindusii, care se inchina la zei, si care sunt idolatri, nu se inchina lui Dumnezeu ci ingerilor cazuti care se substituie acestor idoli/zeitati din piatra (asta cand nu se inchina la animale), spre exemplu au zeul razboiului (Shiva), zeita mortii (Kali). Ori Dumnezeu este iubire, este pace, este viata.

Budistii si altii nu cred in Dumnezeu cel care a facut Cerul si Pamantul si deci calea propavaduita de ei nu este cea care duce la desavarsirea, la indumnezire, la viata vesnica. Tehnicile de meditatie nu aduc mantuirea. Recomand citirea volumului “Marii initiati ai Indiei si Parintele Paisie” pentru a vedea mai detaliat diferenta dintre ortodoxie si practicile orientale, scrisa de un grec care le-a practicat pe ambele.

Primele doua porunci din cele 10 date lui Moise (si prin el, intregii omeniri) de catre Dumnezeu, au fost:

“1. Eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.
2. Sa nu-ti faci chip cioplit, nici alta asemanare, nici sa te inchini lor.”

Deci primele si cele mai importante porunci au fost acestea, sa nu ne inchinam altor dumnezei (falsi), caci si atunci popoarele se inchinau la statuete de piatra, adica idoli, carora le atribuiau puteri supranaturale. Iar poporul evreu scos din Egipt (cu ajutorul minunilor mari pe care le-a facut Dumnezeu pentru acest neam) a cazut de mai multe ori in idolatrie, chiar si cand Moise primea legile sfinte pe Muntele Sinai, poporul sau a topit aurul facand un vitel de aur, caruia s-au inchinat, la fel si mai tarziu, de fiecare data cand cadeau in idolatrie, inchinandu-se zeilor, Dumnezeu ii pedepsea in mod direct, sau ii lasa sa cada in mana vecinilor lor, filisteni si alte popoare. De aceea, nu trebuie sa primim nici invataturile idolatrilor, caci nu sunt de la Dumnezeu. Pentru ce sa facem meditatie?! Pentru a ajunge in Nirvana? Nirvana este o stare de vid, adica… nimic. Cand noi trebuie defapt sa ne sfintim, sa dobandim pe Duhul Sfant in inima noastra, si nu sa o golim.
*
“4. Ramaneti in Mine si Eu in voi. Precum mladita nu poate sa aduca roada de la sine, daca nu ramane in vita, tot asa nici voi, daca nu ramaneti in Mine.
5. Eu sunt vita, voi sunteti mladitele. Cel ce ramane intru Mine si Eu in el, acela aduce roada multa, caci fara Mine nu puteti face nimic.”
*
Deasemenea tot Hristos va fi si Cel care va judeca lumea, la Judecata de Apoi profetita a urma Apocalipsei descrisa de Sfantul Apostol Ioan, la care vor fi judecate toate neamurile (indiferent de religie). Acest lucru ne este facut cunoscut de catre Hristos in Scriptura:

22. Tatal nu judeca pe nimeni, ci toata judecata a dat-o Fiului.
23. Ca toti sa cinsteasca pe Fiul cum cinstesc pe Tatal. Cine nu cinsteste pe Fiul nu cinsteste pe Tatal care L-a trimis.
24. Adevarat, adevarat zic voua: Cel ce asculta cuvantul Meu si crede in Cel ce M-a trimis are viata vesnica si la judecata nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viata.
[…]
28. Nu va mirati de aceasta; caci vine ceasul cand toti cei din morminte vor auzi glasul Lui,
29. Si vor iesi, cei ce au facut cele bune spre invierea vietii si cei ce au facut cele rele spre invierea osandirii.
30. Eu nu pot sa fac de la Mine nimic; precum aud, judec; dar judecata Mea este dreapta, pentru ca nu caut la voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis. (Evanghelia dupa Ioan, cap.5)

Ni s-a facut cunoscut ca doar prin Hristos putem avea viata vesnica, El este Judecatorul, Cel care va decide ce se va intampla cu fiecare dintre noi dupa moartea trupeasca.
*
“Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal Meu decat prin Mine.” (Evanghelia dupa Ioan, 14:6)
*
Duhurile cazute (ingerii cazuti) cauta sa ispiteasca pe om (prin ganduri si pe alte cai) pentru a-l indeparta de mantuire, de Adevar, asa au aparut idolii si o multime de alte credinte care nu cred in Dumnezeu, Cel care a facut Cerul si Pamantul, ci in idoli sau in dumnezei mincinosi, aceasta este lucrarea de inselare a acestor duhuri, nu intamplator satana se mai numeste si amagitorul sau inselatorul. Exista un singur adevar, nu mai multe, de aceea religiile (care propavaduiesc adevaruri diferite) nu pot fi toate in adevar, si mai ales nu slujesc Creatorului, Celui care a facut Cerul si Pamantul (ci altor dumnezei si zei inventati, idoli). Dealtfel, Sfantul Ap. Pavel ne invata:

“1. Iubitilor, nu dati crezare oricarui duh, ci cercati duhurile daca sunt de la Dumnezeu, fiindca multi prooroci mincinosi au iesit in lume.
2. In aceasta sa cunoasteti duhul lui Dumnezeu: orice duh care marturiseste ca Iisus Hristos a venit in trup, este de la Dumnezeu.
3. Si orice duh, care nu marturiseste pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist, despre care ati auzit ca vine si acum este chiar in lume.”
(Ep. 1 Ioan)

[…]

Dumnezeu a facut atatea minuni prin Sfintii Sai (ortodocsi), exista moaste de sfinti, mucenici mai ales, care izvorasc mir (fapt care poate fi verificat de catre oricine care a vazut moastele unor asemenea sfinti izvoratoare de mir, precum Sf. Dimitrie izvoratorul de mir, la Tesalonic, sau Sfantul Nectarie din Eghina), exista de asemenea icoane dovedite ca fiind facatoare de minuni, unele care izvorasc lacrimi in chip minunat, exista apa sfintita care nu se strica timp de ani de zile – toatea acestea Dumnezeu le ingaduie spre binecuvantarea si bucuria credinciosilor, dar si pentru a aduce la credinta pe cei care nu cred. Aceste minuni nu exista in nicio alta religie, fiind o dovada in plus ca religia crestin-ortodoxa este cea in care se manifesta Harul lui Dumnezeu.

[…]
anul trecut a fost minunea din Macedonia, cand chipul icoanelor pictat pe peretii unei biserici ortodoxe s-a improspatat ca si cum o mana nevazuta stergea fumul, praful si altele care inegrisera icoanele in timp, si le-ar fi reinoit vopseaua. Faptul a fost filmat de ziaristi (chiar si din occident) veniti la fata locului, minunea se peterecea sub ochii lor, dar si in fata multimii adunate la fata locului. Aici am prezentat subiectul:
http://www.apaceavie.ro/minune-de-florii-intr-o-biserica-din-macedonia/

Chiar zilele astea se intampla o minune la o biserica din Rodhos, cu o icoana a Sfantului Arghanghel Mihail, care varsa lacrimi (exista de altfel multe icoane, mai ales ale Maicii Domnului care lacrimeaza), in filmare se vede cum episcopul verifica icoana pt a inlatura orice dubiu.

http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2013/10/30/minunea-icoanei-ce-varsa-lacrimi-a-sfantului-arhanghel-mihail-din-rodos-video/
[…]

http://www.ziarmm.ro/moastele-sfintilor-inchisorilor-au-izvorat-mir-in-bratele-unui-copil-bolnav-din-maramures/

http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2011/08/06/serpii-maicii-domnului-video-minunea-uluitoare-din-kefalonia-care-incepe-de-schimbarea-la-fata-si-care-vadeste-minciunile-stilistilor/

https://www.youtube.com/watch?v=ZN2zEfhZq0Y
(Mai multe detalii aici:) http://www.crestinortodox.ro/pelerinaje/crinii-maicii-domnului-kefalonia-125544.html

*

De exemplu, chiar plecand de la premiza ca universul a fost creat, de ce crezi ca exista strict un singur creator? Care este dovada ca exista un singur creator si nu 2 sau 3? Poate ca exista o intreaga echipa de creatori, fiecare ocupandu-se de un anumit aspect. Poate ca nu e vorba de un creator (la masculin), ci de o creatoare.

Fiind vorba de un “creator” care exista in afara lumii materiale pe care noi ca oameni o putem percepe, de unde ai obtinut tu cunostintele despre acest creator? De unde stii ce caracteristici are si care sunt dorintele lui referitoare la oameni?

De unde am obtinut cunostinte despre Creator si care sunt dorintele Lui referitoare la oameni? Pai, El s-a facut cunoscut oamenilor din vechime, prin prooroci, cei prin care graia (Duhul lui) Dumnezeu, precum aflam din istoria poporului evreu descrisa in Vechiul Testament. Iar dupa invierea lui Hristos, prin Sfintii Sai.

Creatorul se descopera creatiei Sale, nu lasa pe om in intunericul nestiintei, iar rasplata pentru ascultare este fericirea pe care omul o simte in inima lui (este Harul lui Dumnezeu care se face manifestat). Este deci ceva care se simte, nu este vorba de o idee sau o credinta goala, ci este si traire, iar aceasta traire o pot simt toti care s-au curatat de pacate (prin Spovedanie) si s-au impartasit cu Sfintele Taine in Biserica ortodoxa, sau urmare a ascultarii poruncilor dumnezeiesti, ori urmare a unor fapte de milostenie. Dumnezeu asadar se face simtit, Ii poti simti prezenta, este o bucurie nespusa (o prefigurare a fericirii de care omul poate avea parte dupa trecerea sa din viata aceasta).

Referitor la numarul creatorilor, este evident ca este un singur Creator (o singura fire), pentru ca nu exista decat o singura sursa, o cauza primordiala din care toate au pornit. Daca ar exista 2 sau mai multi, ne-am putea intreba, care dintre ei a fost primul? Doar Primul ar fi Creatorul, restul ar fi generati din Primul, pentru ca intotdeauna cineva este primul. Creatorul a creat TOTUL (toate cele vazute si nevazute), exista aceleasi legi pentru tot universul, El este atotputernic, este Alpha si Omega, inceputul si sfarsitul (nu pot exista mai multe inceputuri). Deasemenea, El este izvorul iubirii, izvorul vietii (izvorul nu poate fi decat unul singur).

“Eu sunt Alfa si Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era si Cel ce vine, Atottiitorul.” (Apocalipsa, cap.1, verset 8)

De asemenea, Dumnezeu are existenta in Sine, nu are alt principiu si alt scop. El este principiul existentei, creatorul celor vazute si nevazute (a lumii fizice – vazute, si a celei nevazute), prin vointa Sa. Creatorul ni se descopera ca fiind o singura fiinta in trei Persoane care alcatuiesc Sfanta Treime (Tatal, Fiul care este nascut din Tatal si Sfantul Duh care de la Tatal purcede). El ni s-a revelat printr-o serie de minuni care au avut loc in istorie, precum cele care au avut loc la eliberarea poporului evreu din robia egipteana (fara de care iesirea din robie a evreilor nu ar fi fost posibila.
—————-
Cateva pasaje din Scriptura in care Dumnezeu ni se descopera ca fiind Unul in Treime (in trei ipostasuri):

a) in primul capitolul (Geneza) din Vechiul Testament:

“1. La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul.
2. Si pamantul era netocmit si gol. Intuneric era deasupra adancului si Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.
3. Si a zis Dumnezeu: “Sa fie lumina! Si a fost lumina.
4. Si a vazut Dumnezeu ca este buna lumina, si a despartit Dumnezeu lumina de intuneric.
5. Lumina a numit-o Dumnezeu ziua, iar intunericul l-a numit noapte. Si a fost seara si a fost dimineata: ziua intai.
6. Si a zis Dumnezeu: “Sa fie o tarie prin mijlocul apelor si sa desparta ape de ape!” Si a fost asa.
7. A facut Dumnezeu taria si a despartit Dumnezeu apele cele de sub tarie de apele cele de deasupra tariei.
8. Taria a numit-o Dumnezeu cer. Si a vazut Dumnezeu ca este bine. Si a fost seara si a fost dimineata: ziua a doua.
9. Si a zis Dumnezeu: “Sa se adune apele cele de sub cer la un loc si sa se arate uscatul!” Si a fost asa. si s-au adunat apele cele de sub cer la locurile lor si s-a aratat uscatul.
10. Uscatul l-a numit Dumnezeu pamant, iar adunarea apelor a numit-o mari. Si a vazut Dumnezeu ca este bine.
…
26. Si a zis Dumnezeu: “Sa facem om dupa chipul si dupa asemanarea Noastra, ca sa stapaneasca pestii marii, pasarile cerului, animalele domestice, toate vietatile ce se tarasc pe pamant si tot pamantul!”
27. Si a facut Dumnezeu pe om dupa chipul Sau; dupa chipul lui Dumnezeu l-a facut; a facut barbat si femeie.
28. Si Dumnezeu i-a binecuvantat, zicand: “Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l supuneti; si stapaniri peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste toate animalele, peste toate vietatile ce se misca pe pamant si peste tot pamantul!””

*
b) In alt loc din Vechiul Testament, Sfanta Treime s-a aratat dreptului Avraam, in chipul a trei Tineri calatori, la stejarul lui Mamvri:

1. Apoi Domnul S-a aratat iarasi lui Avraam la stejarul Mamvri, intr-o zi pe la amiaza, cand sedea el in usa cortului sau.
2. Atunci ridicandu-si ochii sai, a privit si iata trei Oameni stateau inaintea lui; si cum l-a vazut, a alergat din pragul cortului sau in intampinarea Lor si s-a inchinat pana la pamant.
3. Apoi a zis: “Doamne, de am aflat har inaintea Ta, nu ocoli pe robul Tau!”

(Facerea cap.19)
*
c) – Noul Testament arata ca Dumnezeul unic si vesnic in persoana Fiului Sau, intra in istorie intrupandu-Se in Iisus Hristos. Iisus Hristos nu este un trimis sau un profet, ci Fiul insusi. Toate cele trei Persoane sunt prezente: Tatal, care intareste prin glasul Sau din cer la botezul lui Iisus de catre Ioan Botzatorul:
*
“Iar botezandu-se Iisus, cand iesea din apa, indata cerurile s-au deschis si Duhul lui Dumnezeu s-a vazut pogorandu-se ca un porumbel si venind peste El.
Si iata glas din ceruri zicand: “Acesta este Fiul Meu cel iubit intru Care am binevoit”.
(Evanghelia dupa Matei cap. 3, 16-17)
*

“Trei sunt Care marturisesc in cer : Tatal, Cuvantul si Sfantul Duh, si Acesti Trei Una sunt” (I Ioan V, 7).
*

– Dupa schimbarea la Fata a lui Hristos in prezenta Apostolilor Petru, Iacov si Ioan:

Si s-a facut un nor care ii umbrea, iar un glas din nor a venit zicand: “Acesta este Fiul Meu cel iubit, pe Acesta sa-L ascultati.” (Evanghelia dupa Matei 17, 5)
*

– “Iar cand va veni Mangaietorul, pe Care Eu Il voi trimite voua de la Tatal, Duhul Adevarului, Care de la Tatal purcede, Acela va marturisi despre Mine.” (Evanghelia dupa Ioan, cap.15, vers.26)

– In primul capitol din Evanghelia lui Ioan, Apostolul Domnului scrie astfel despre Hristos, Fiul (ca fiind Cuvantul lui Dumnezeu):

“1. La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul.
2. Acesta era intru inceput la Dumnezeu.
3. Toate prin El s-au facut; si fara El nimic nu s-a facut din ce s-a facut.
4. Intru El era viata si viata era lumina oamenilor.
5. Si lumina lumineaza in intuneric si intunericul nu a cuprins-o.”
[…]
14. Si Cuvantul S-a facut trup si S-a salasluit intre noi si am vazut slava Lui, slava ca a Unuia-Nascut din Tatal, plin de har si de adevar.
[…]
17. Pentru ca Legea prin Moise s-a dat, iar harul si adevarul au venit prin Iisus Hristos.
18. Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata; Fiul cel Unul-Nascut, Care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut.”

—————-

In alta ordine de idei, scopul vietii este mantuirea sufletului. Exista si alte dovezi care descriu existenta lui Dumnezeu si a lumii spirituale, precum marturiile celor care au revenit la viata uneori chiar dupa trei zile dupa ce au fost declarati decedati. Majoritatea vorbesc despre o alta lume pe care au perceput-o in tot acel timp. Am raspuns mai sus unui alt comentator, sunt multe marturii, din pacate n-am timp sa le caut, dau doar un link pe care l-am salvat.

http://www.agentia.org/anchete/copilul-care-s-a-intors-din-morti-povesteste-cum-e-in-rai-alaturi-de-iisus-8242.html

Insa sunt si mai multi care au trecut prin experienta mortii clinice, cand descriu ce s-a intamplat in camera de spital unde se vedeau in afara trupului lor si puteau percepe tot ce se intampla in jur, unii au descris un tunel de lumina si fiinte pe care le percepeau (ingeri) etc. Exista deci mult mai multe decat putem vedea si percepe cu simturile noastre trupesti si asta ar trebui sa puna pe ganduri pe oricine care exclude existenta unei alte dimensiuni sau alte lumi (in speta cea spirituala).

Epoca bronzului timpurie (care urmeaza epocii de piatra) este datata in perioada 3500-2500 i.Hr. si cea propriu-zisa dupa anul 2500 i.Hr.

Cateva repere biblice:
————————-
Potopul lui Noe, spre exemplu, conform calculelor biblice, ar fi avut loc in jurul anului 3300 i.Hr., deci cam la sfarsitul epocii de piatra (despre marele potop se pomeneste in toate marile culturi si in miturile mai multor popoare – la sumerieni apare in Epopeea lui Ghilgames, la maiasi, in mitologia greaca apare ca fiind un potop al lui Zeus impotriva oamenilor Deucalion si sotia sa Pyra).

Perioada primului dintre cei trei patriarhi biblici, Avraam, este datata la 2150 – 2000 i.Hr., deci in epoca de bronz.

Iesirea poporului evreu de sub robia egipteana si cei 40 de ani in exil petrecuti de poporul israelit in timpul lui Moise, s-ar fi petrecut in jurul anului 1250 i.Hr., iar regele David a trait intre anii 1040–970 i.Hr.
————————-

In afara de primii oameni, Adam si Eva, Dumnezeu s-a revelat lui Noe (cand i-a poruncit acestuia sa construiasca arca, inainte de potop), mai tarziu a vorbit lui Avraam (care a trait in perioada epocii de bronz), lui Lot, lui Moise si proorocilor care au urmat. De ce s-a revelat in perioada anterioara potopului) doar lui Noe? Pentru ca acesta era drept si curat inaintea lui Dumnezeu. Dealtfel, vedem ca Dumnezeu s-a revelat celor curati si vrednici, care isi ascultau vocea constiintei (primii facand voia lui Dumnezeu din fire, fara a cunoaste poruncile Sale).

In perioada anterioara marelui potop (dupa Adam si Eva) oamenii s-au inmultit, iar raul s-a raspandit in lume, viciile, desfraul si rautatea, culminand cu amestecarea descendentilor lui Cain (‘ficele oamenilor’) si Set (‘fiii lui Dumnezeu’ numiti astfel pentru ca erau urmasi ai lui Abel, cel binecuvantat de Dumnezeu pentru jertfa placuta adusa lui Dumnezeu si ulterior ucis de fratele sau, Cain), toate acestea precedand potopul care a urmat din cauza inmultirii pacatelor. Din Vechiul Testament Facere (Geneza) cap.6:

1. Iar după ce au început a se înmulţi oamenii pe pământ şi li s-au născut fiice,
2. Fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor sunt frumoase, şi-au ales dintre ele soţii, care pe cine a voit.
3. Dar Domnul Dumnezeu a zis: “Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup. Deci zilele lor să mai fie o sută douăzeci de ani!”
4. In vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestiţii viteji din vechime.
5. Văzând însă Domnul Dumnezeu că răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ şi că toate cugetele şi dorinţele inimii lor sunt îndreptate la rău în toate zilele,
6. I-a părut rău şi s-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ.
7. Şi a zis Domnul: “Pierde-voi de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut! De la om până la dobitoc şi de la târâtoare până la păsările cerului, tot voi pierde, căci Imi pare rău că le-am făcut”.
8. Noe însă a aflat har înaintea Domnului Dumnezeu.
9. Iată viaţa lui Noe: Noe era om drept şi neprihănit între oamenii timpului său şi mergea pe calea Domnului.
10. Şi i s-au născut lui Noe trei fii: Sem, Ham şi Iafet.
11. Pământul însă se stricase înaintea feţei lui Dumnezeu şi se umpluse pământul de silnicii.
12. Şi a căutat Domnul Dumnezeu spre pământ şi iată era stricat, căci tot trupul se abătuse de la calea sa pe pământ.
13. Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Noe: “Sosit-a înaintea feţei Mele sfârşitul a tot omul, căci s-a umplut pământul de nedreptăţile lor, şi iată Eu îi voi pierde de pe pământ.
14. Tu însă fă-ti o corabie de lemn de salcâm. […]

@sorin,

Nu stiu sa-ti raspund aici, in orice caz conteaza principiile si spiritualitatea care sta in spatele acestor exercitii sau lupte fizice.

Biserica respinge in general ceea ce tine de ocultism (intrucat aceste practici sunt interzise in Vechiul Testament, si asta datorita faptului ca cel rau (sau ingerii cazuti) cauta prin acestea sa insele pe om). De regula orice tine de ocultism, se desfasoara sub ‘patronajul’ acestor forte ale raului, chiar daca acest lucru nu este sesizat atat de usor de catre oameni, fiind o lucrare de amagire, care ofera o oarecare putere practicantilor, insa aici duhurile necurate pot interveni foarte usor, prin energiile (sau “entitatile”) la care se face apel in cadrul practicilor oculte (si in cazul Qigong, spre exemplu, se lucreaza cu energia vitala Qi), si pe de alta parte acestea preiau deseori elemente din alte religii, majoritatea fiind inspirate de spiritualitatea orientala, in principal din hinduism.

Particularizand, spre exemplu Qigong (disciplinarea fizica, sanatatea, cultivarea armoniei sinelui, integrarea cu natura etc.) se bazeaza, precum vad, pe principiile taoiste (depinde si in ce masura se apeleaza la aceste principii). Taoism-ului imbina religia antica chinezeasca cu operele lui Lao Zi, iar daca ne uitam la felul in care e definita religia antica (traditionala) chineza, in wikipedia gasim scris urmatoarele:

“Religia tradițională chineză este un termen pentru a desemna tradițiile antice animiste și șamanice din China preistorică și antică , tradiți ce se bazează pe mitologia chineză și pe venerarea unor shens (zeități) sau a unor semizei , eroi , strămoși sau dragoni .

Religia tradițională chineză este uneori asociată cu taoismul , deoarece de-a lungul secolelor taoismul a absorbit aceste credințe mitologice autohtone , din care își are și originea . În religia tradițională chineză sunt venerate multe zeități sub numele de shens , zeități ce apar și în taoism , dar sunt venerați și eroii naționali , strămoșii sau alte ființe divine .”

Deci nu e in regula, pentru ca venerarea zeilor este idolatrie (zeitatile sunt in realitate ingeri cazuti, adica demoni (care se substituie acestor zei).

Cat priveste artele martiale, nu stiu care e pozitia Bisericii, nu stiu ce ar putea fi in neregula, e o tehnica de lupta care daca e insusita ar fi bine sa fie folosita doar spre aparare (Aikido ar fi mai potrivita ca si tehnica neofensiva). Hristos ne-a propavaduit insa sa intoarcem si celalalt obraz si sa nu ne impotrivim raului.

“Eu insa va spun voua: Nu va impotriviti celui rau; iar cui te loveste peste obrazul drept, intoarce-i si pe celalalt.”
(Matei, 3:5)

Deci daca ar fi folosite, aceste tehnici de lupta ar trebui folosite cel mult pentru aparare, in special a aproapelui nostru, si mai putin pentru noi, daca nu suntem in vreun mare pericol, si fara a utiliza energii oculte (precum Morihei Ueshiba, care ajunsese la un asemenea stadiu de perfectionare incat putea respinge mai multi adversari fara sa faca vreo miscare, si nu doar cu puterea mintii cum spun unii, eu cel putin nu cred asta), deci in caz ca apelam la aceste arte martiale sa uzam doar de puterea noastra fizica si de concentrare, si nu mai mult. Dar repet, este doar o parere personala.

@rolland,

Nu doar ca orice ateu are constiinta, dar orice om are constiinta, fiind creatii ale lui Dumnezeu, avem toti trup, suflet, constiinta. Ideea era alta, aceea ca recunosterea existentei Creatorului ar pune probleme de constiinta unuia care nu tine legile dumnezeiesti (sa nu furi, sa nu minti etc.), iar acest lucru este de multe ori un lucru incomod, de aceea unii prefera, ca sa nu isi faca probleme de constiinta, sa afirme ca nu exista Dumnezeu.

Nu inteleg unde anume este ofensator articolul, unde sunt acele tendinte discriminatorii. Pt. afirmatiile gen faptul ca ateii sunt refractari, de cele mai multe ori, la explicatii de ordin metafizic? Exista insa si o precizare ulterioara: “Pentru cei care nu fac parte din aceasta categorie, care sunt sinceri cu ei insisi, deschisi in a cunoaste Adevarul, sunt cateva intrebari la care ar merita sa mediteze…” Asadar ateii nu sunt tratati in articol ca un grup compact (ca sa spui ca e vorba de discriminare), ci se diferentiaza intre ei, unii au deschidere (spre a afla mai multe), altii mai putin, exista si atei de buna credinta care asa au fost educati, samd…

Pt informarea ta, credinta in KARMA arata faptul ca NU esti ateu, intrucat aceasta filozofie este parte din spiritualitatea orientala, pt care Dumnezeu este impersonal, insa ei au pe zei… Buddha pt budisti, iar pt hindusi exista o multime de zeitati. Din definita luata din Dex:

ATÉU, -ÉE, atei, -ee, s. m. și f. Adept al ateismului; persoană care neagă exis­tența lui Dumnezeu și a oricărei divinități.

Asadar ai adoptat filozofia unei spiritualitati pagane, deci nu esti ateu asa incat acest articol nu are a te ofensa. In virtutea acestei filozofii a karmei, probabil ca te vei reincarna intr-un animal sau o planta, sau pe asta nu o stiai?

Am luat acest articol ca drept o gluma si din acest motiv chiar daca este ofensator ,incerc sa ma amuz .

Amuzant (sau mai degraba trist) este faptul ca inca mai sunt unii care cred ca toata aceasta lume, bazata pe legi foarte complexe, s-a nascut din nimic (adica in fapt mai mare miracol decat existenta unui Creator), si ca au evoluat din maimute. Eu rad de fiecare data cand ma gandesc la asta.

Iar afirmatia “Karma mea inca este curata totusi , iar faptele mele si tabloul meu caracteristic o dovedeste in mod clar si palpabil .“, mi-a oferita un motiv suplimentar de amuzament (sau poate de intristare). Omul greseste aproape in fiecare clipa cu gandurile pe care le are, nedreptatind cu gandul, banuind, suspicionand pe nedrept, judecand, ocarand, delectandu-se cu imagin desfranate etc.). Nu avem cum sa fim curati, ceva tot gresim.

@dan,

Daca gasiti dvs. o contradictie care apare in Sfintele Evanghelii, aratati-o. Eu cred ca nu le-ati citit sau ati interpretat gresit (dvs. sau altii de la care ati luat aceasta idee).

Ref. la liberul arbitru, ce legatura are raufacatorul care intra in casa cu liberul arbitru? Cu ce contrazice existenta liberului arbitru o asemenea intamplare ?
LIBER ARBÍTRU s. m. concepție potrivit căreia omul ar avea libertate nemărginită de a acționa după voința sa.

Atat timp cat poti alege sa privesti si sa nu faci nimic, sau poti alege sa ii dai in cap hotului, adica dispui de libertatea de a actiona conform propriei vointe, inseamna ca AI liber arbitru. Omul poate face ceea ce vrea in orice situatie, de aceea va fi judecat dupa faptele sale, altfel Judecata (divina sau chiar omeneasca) nu ar mai avea niciun sens.

Cat priveste existenta suferintei ca motiv pentru a nu crede in existenta lui Dumnezeu, aceasta este o judecata extrem de SIMPLISTA. Da, la prima vedere lucrurile asa s-ar putea judeca, cum permite Dumnezeu suferinta, mai ales a celor nevinovati. Dar lucrurile sunt cu mult, mult mai complexe decat le vedem noi cu mintea noastra (care, sa recunoastem, este una limitata). Nu degeaba este scris ca inteligenta acestei lumi este nebunie in fata lui Dumnezeu. Judecati intai cauzele. In fizica vedem ca exista principiul actiunii si reactiunii, adica totul se intampla ca urmare a unei actiuni, deci totul are o CAUZA. Nimic nu este intamplator. Dumnezeu nu a creat pe om ca sa sufere. Dimpotriva, i-a dat cele mai bune conditii. Primii oameni, Adam si Eva, la inceput traiau in Rai. Iar Dumnezeu le-a lasat o porunca pe care trebuiau sa o asculte, aceea de a nu gusta din Pomul cunoasterii Binelui si Raului. O singura lege au avut pe care trebuiau sa o implineasca dar au incalcat-o. Stim, precum se intampla si in lumea de azi, chiar si in justitia omeneasca, ca orice incalcare a unei legi are CONSECINTE. Asadar, Adam si Eva au ales sa incalce porunca care le-a fost lasata, caci au fost creati avand liber arbitru, si astfel au atras raul asupra lor prin neascultare, gustand din acel pom al cunoasterii Binelui si Raului. Urmare a fost ca ei au cazut din Har, din Raiul unde Dumnezeu i-a lasat sa traiasca. De atunci au cunoscut suferinta, pana atunci nu exista suferinta, nu exista boala, nu exista moarte. Aceasta a fost o pedeapsa (blestem) pe care ei insisi si l-au atras asupra lor. Si Dumnezeu i-ar fi iertat daca ei si-ar fi recunoscut greseala, dar cand au fost intrebati de Dumnezeu, niciunul nu si-a asumat greseala, ci au dat vina pe altul (Adam pe Eva, si Eva pe sarpe). Deci nu Dumnezeu a creat aceasta lume plina de suferinte, ci omul insusi si-a atras suferinta prin neascultare, prin pacatele pe care le face, prin neascultarea de legile lui Dumnezeu.

Daca eu doresc raul aproapelul meu, daca aleg un mod gresit de vietuire, daca sunt nerecunoscator, invidios, dusmanos, lacom, iubitor de desfranare, necinstit, arogant, viclean etc., cu alte cuvinte daca singur ma pun in slujba raului, rezonand cu acesta, nu e de mirare ca mai devreme sau mai tarziu voi trai consecintele. Aici este foarte inteleapta zicala: bine faci, bine gasesti, rau faci, rau gasesti. Bolile si suferintele sunt consecinte ale faradelegilor, ale pacatelor. Pacatele sunt inclcari ale legilor morale care au fost sadite de Dumnezeu in constiinta noastra. Atunci cand facem rau aproapelui nostru, ne mustra constiinta, nu avem pace, nu avem liniste, si nu intamplator se intampla acesta, constiinta nostru ne judeca, suntem constienti ca am gresit. Nu putem face orice ne trece prin cap fara sa existe niste consecinte pe care sa le suportam, pentru ca lumea este guvernata de legi, nu este o lume haotica, totul are un rost. Daca cineva sufera pe nedrept (boala, necaz, nedreptate) va avea si o rasplata mai devreme sau mai tarziu pentru aceasta in compensatie, exista o dreptate in toate.

Iar omul nu poate spune ca nu cunoaste legile, in primul rand, simte cand face un rau, caci il judeca constiinta, si in afara de asta Dumnezeu ne-a lasat in mod direct legi (cele 10 porunci si mai tarziu si altele, in Noul Testament) pe care sa le cunoastem si sa le tinem. De la caderea din Rai a protoparintilor nostri Adam si Eva, omul a fost inrobit de rau, a devenit inclinat spre pacat si slab in fata ispitelor, incapabil sa se mantuiasca, sa se salveze, si prin urmare dupa moarte avand parte de suferinta vesnica. Dumnezeu insa a cunoascut aceasta slabiciune a omului si El nu este numai drept, ci mai ales milostiv cu creatia Sa.

“Că milă voiesc, şi nu jertfă, şi cunoaşterea lui Dumnezeu mai mult decât arderile de tot.” (Vechiul Testeamen, Osea cap.6, vers.6)

Pentru aceasta, Dumnezeu (cel despre care ateii spun ca, daca ar exista, este unul nedrept sau nemilostiv) a facut pentru noi cea mai mare fapta de iubire si de milostivire pe care ar fi putut sa o faca, pentru a scapa pe om din aceasta situatie fara iesire, pentru a ne da sansa de a ne salva, scapandu-ne de blestemul mostenit de la Adam si Eva. El A trimis pe UNICUL Sau Fiu sa se jertfeasca, sa moara si sa sufere pentru noi (cu totul nevinovat), si sa ia astfel asupra Sa pacatele omenirii. Ce dovada mai mare de iubire a lui Dumnezeu pentru oameni? Insa pentru mantuirea sa, omul trebuie sa faca si el eforturi. Pentru ca trebuie sa se elibereze de pacat, de ispite, el se poate mantui prin ascultare de porunci, in special aceea de a iubi de ceilalti si celelalte porunci din Noul Testament. Hristos ne-a spus ca pentru a ne mantui trebuie sa ne asumam crucea care ne-a fost data, ne-a spus sa Ii urmam Lui (“Daca vrea cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie. Ca cine va voi sa-si scape sufletul il va pierde; iar cine isi va pierde sufletul pentru Mine il va afla. Pentru ca ce-i va folosi omului, daca va castiga lumea intreaga, iar sufletul sau il va pierde?“).
Nu traind in placeri si facandu-ne toate poftele ne putem mantui, ci prin ascultare de porunci, uneori chiar jertfa si suferinta. Suferinta, asadar are un sens, prin aceasta spalam niste greseli sau pacate ale trecutului, ne ajuta sa ne mantuim.

Legat de suferinta celor inocenti, a copiilor: si ei se supun legilor, ei sufera pentru pacatele parintilor, ale inaintasilor. Am mai raspuns undeva pe aceasta tema, citez:

Dumnezeu nu este un tiran, asa cum sunt inclinati sa creada unii, vazand copii nevinovati suferind. Nicio suferinta nu este fara rost la Dumnezeu. O suferinta spala multe pacate. Dar am putea spune ca cei mici nu pot fi pacatosi, intr-adevar. Insa sa ne amintim, ca Dumnezeu spune prin Moise, atunci cand vorbeste despre cele zece porunci (Deuternonom, cap.5):

“Eu Domnul Dumnezeul tau sunt Dumnezeu zelos, Care pedepseste vina parintilor in copii pana la al treilea si al patrulea neam pentru cei ce Ma urasc.
10. Si Ma milostivesc pana la a! miilea neam catre cei ce Ma iubesc si pazesc poruncile Mele.”

Deci pentru pacatele parintilor, bunicilor pot fi pedepsiti copiii. Dar copilul, totusi, este nevinovat, de ce sa patimeasca pentru ceva ce nu a facut si de care nu se face vinovat? Sa ne amintim ca linia nu se trage in aceasta viata, ci Dumnezeu face dreptate si dincolo de moarte [caci viata pe Pamant este scurta, insa restul este vesnicie]. El stie ce este mai bine pentru sufletele noastre. Orice suferinta a noastra (patimita pe nedrept) nu ramane nerasplatita de El. Copiii care sufera nevinovati sunt mucenici, sunt rasplatiti de Dumnezeu inmiit. […] Copiii acestia care patimesc nevinovati sunt urmatori lui Hristos, patimesc pentru a se putea mantui si ei si multi din neamul lor. Pentru o perioada scurta de suferinta pe pamant, vor avea parte de rasplata si fericire in vesnicie. Prin aceasta jertfa a lor (caci este o jertfa) ei ajuta si pe altii din neamul lor sa se mantuiasca. Hristos ne-a spus sa ii urmam Lui, sa ne ducem fiecare crucea suferintei si ne-a spus ca “Imparatia cerurilor se ia prin straduinta si cei ce se silesc pun mana pe ea”.

Uneori ceea ce ni se pare noua ca este bine sau ca este rau, poate fi tocmai invers. Precum vedem un bogat fericit si credem ca se afla intr-o stare buna, cand de fapt el este sau poate fi mai degraba intr-o stare demna de plans, prin consecintele pe care acea conjunctura le atrage asupra sufletului sau, sau putem spune despre un om bolnav si sarac ca este vai de el, cand in realitate aceasta incercare prin care trece acel om (rabdand acea situatie) ii poate mantui sufletul si ca urmare a acelei incercari rabdate cu smerenie si nadejde in Dumnezeu, sa ajunga in Rai. (vezi pilda bogatului si a saracului Lazar din Sfanta Evanghelie sau a bogatului caruia i-a rodit tarina).

Dumnezeu cunoaste toate aceste lucruri, pe cand noi vedem realitatea lucrurilor doar la suprafata, nu si in profunzimea lor, fara a putea cunoaste toate consecintele care decurg dintr-o stare de fapt.
Judecatile lui Dumnezeu sunt abis (cum zice Cuv. Paisie), greu de patrus cu mintea noastra omeneasca.
Despre suferintele copiilor nevinovati recomand citirea acestui articol: http://www.razbointrucuvant.ro/2011/07/16/suferintele-copiilor-si-caile-lui-dumnezeu/

Inainte de a ne gandi ca Dumnezeu este nedrept, pt ca cei nevinovati sufera, sa ne amintim ca si Fiul lui Dumnezeu a patimit si a murit si inviat pentru a ne salva pe noi, cu totul nevinovat fiind. Asadar legat de suferinta noastra, si cat de nedreapta si nemeritata este aceasta, sa citez o alta vorba: “it’s not over, till it’s over”. Sa judecam deci in contextul in care viata noastra pamanteasca este scurta, iar linia nu se trage aici, ci dincolo, acolo unde este viata cea adevarata, desi in cele mai multe cazuri Dumnezeu rasplateste inca de aici de pe pamant suferintele sau faptele bune (sau rele) ale oamenilor.

Chiar daca citatele din Biblie nu au pt dvs. relevanta, o sa citez si in incheiere un fragement (relevant) din Cuvantul Domnului:

“Si daca aude cineva cuvintele Mele si nu le pazeste, nu Eu il judec; caci n-am venit ca sa judec lumea ci ca sa mantuiesc lumea.” (Ioan, 12:47)

“[…] iar cel ce va rabda pana in sfarsit, acela se va mantui.” (Matei, 10:22)
—————
P.S. “Iar citatele din Biblie nu au nici o relevanta pentru ca-i un ghiveci din care citeaza fiecare ce-i convine” – nu e un ghiveci, ci toate cate sunt scrise reprezinta fapte si adevaruri, care nu se contrazic intre ele, ci se completeaza. Fiecare da citate potrivite interbarilor si contextului, deci care au legatura cu subiectul discutiei.

P.P.S. Daca eram de alta religie nu ma gaseam in adevar, caci crestinismul este mai mult decat o religie oarecare (o credinta in falsi dumnezei), ci este unica credinta in Dumnezeu cel Adevarat.

@dan,

Cand nu poti veni cu argumente, fireste ca “nu are rost” polemica.

Statele ortodoxe au fost cele mai oropsite dpv politic si prin urmare si economic prin regimurile comuniste (atee) care s-au instalat in Rusia prin revolutie, si apoi in restul Europei de Est unde au fost impuse. Nu religia nu a fost cea care a impiedicat dezvoltarea economica, dimpotriva s-ar putea spune, judecand dupa acelasi criteriu, ca ateismul (impus) mai degraba a fost punctul comun al acestei zone defavorizate. Dealtfel, in perioada interbelica, tara noastra avea o economie si o dezvoltare culturala infloritoare, leul romanesc era atunci o moneda de referinta in Europa.

studiile psihologilor indica faptul ca ateii sunt mai inteligenti…

Studiile psihologilor atei… Atat de inteligenti sunt ateii ca nu pot vedea padurea de copaci si inca isi inchipuie ca tot acest Univers (hiper)organizat s-a nascut din nimic, in mod cu totul si cu totul intamplator. E jenant.

Newton, cel mai mare fizician L-a descoperit pe Dumnezeu prin stiinta (cercetare). Einstein credea in Creatie si in Creator. Nu este el considerat oare cel mai inteligent, un nume de referinta in ale intelighentei umane?

“Cu cat studiez stiinta, cu atat cred mai mult in Dumnezeu.”
“Vreau sa stiu cum a creat Dumnezeu aceasta lume […] restul sunt detalii. ”
(Albert Einstein)

etc. etc.

N-am publicat link-ul, pt ca pagina respectiva contine blasfemii. N-am inteles care ar fi contradictiile despre care s-ar fi vorbit acolo. In afara de batjocora la adresa crestinismului, n-am citit nimic concret pe acea pagina, referitor la vreo contradictie din Bibile, pe care sa o pot comenta.

@ dan,
N-am citit-o. In orice caz, notiuni de genul “a fost creat”, asa impersonal, sunt absurde. A fost creat de cine? Asa de la sine? Nu au cum sa existe procese care sa nu fi fost inainte determinate de cineva, de o inteligenta. Procese inteligente nu se pot produce DE LA SINE, ci ele sunt produse, determinate de cineva anume. Este o regula de baza a fizicii, nu exista reactiune fara actiune, adica fara o forta (inteligenta) care sa actioneze, sa determine o anumita reactie sau un anumit proces. Argumentele tip haosul “inteligent” sau abstractiuni de genul ‘totul s-a creat de la sine’, sunt pur si simplu absurde, ca sa il citez pe laureatul Nobel, fizicanul Arthur Compton, “acolo unde este un plan, acolo este o inteligenta“. Si inteligenta nu poate exista fara sa existe viata care sa o sustina, asadar nu putem vorbi de inteligenta, fara sa fie vorba de o fiinta, de o constiinta inainte de toate.

@dan,

DE UNDE STIE EI(STIINTA ATEE)ca lumea aceasta a existat de 4 miliarde -parca atat zic ei acuma in fine-de unde stiu ei anumite lucruri cu exactitate cu privire la creearea (formarea)pamantului?pe ce se bazeaza ei cand sustiniunele lucruri?de ce se leaga ei cu privire la bing-bang?in plus ateii se leaga de moise si de america,adica cand s-a deslipit(rupt) america de europa ceva de genu ,tot intreaba cum au ajuns animalelle si in america cele de pe arca lui noe?tinand cont ca acea rupere sa intamplat nu stiu cu cate mii de ani inainte de potop.)

In Scriptura se spune ca Dumnezeu a facut lumea in 6 zile, insa nu trebuie sa intelegem neaparat ca fiind zile pamantesti, caci zilele pamantesti le consideram de 24 ore, dupa ciclul Soarelui, ori luminatorii nici nu existau cand a fost creat Pamantul, abia in a treia zi au fost creati:

“5. Lumina a numit-o Dumnezeu ziua, iar intunericul l-a numit noapte. Si a fost seara si a fost dimineata: ziua intai.
6. Si a zis Dumnezeu: “Sa fie o tarie prin mijlocul apelor si sa desparta ape de ape!” Si a fost asa.
7. A facut Dumnezeu taria si a despartit Dumnezeu apele cele de sub tarie de apele cele de deasupra tariei.
8. Taria a numit-o Dumnezeu cer. Si a vazut Dumnezeu ca este bine. Si a fost seara si a fost dimineata: ziua a doua.
9. Si a zis Dumnezeu: “Sa se adune apele cele de sub cer la un loc si sa se arate uscatul!” Si a fost asa. si s-au adunat apele cele de sub cer la locurile lor si s-a aratat uscatul.
10. Uscatul l-a numit Dumnezeu pamant, iar adunarea apelor a numit-o mari. Si a vazut Dumnezeu ca este bine.
11. Apoi a zis Dumnezeu: “Sa dea pamantul din sine verdeata: iarba, cu samanta intr-insa, dupa felul si asemanarea ei, si pomi roditori, care sa dea rod cu samanta in sine, dupa fel, pe pamant!” Si a fost asa.
12. Pamantul a dat din sine verdeata: iarba, care face samanta, dupa felul si dupa asemanarea ei, si pomi roditori, cu samanta, dupa fel, pe pamant. Si a vazut Dumnezeu ca este bine.
13. Si a fost seara si a fost dimineata: ziua a treia.
14. Si a zis Dumnezeu: “Sa fie luminatori pe taria cerului, ca sa lumineze pe pamant, sa desparta ziua de noapte si sa fie semne ca sa deosebeasca anotimpurile, zilele si anii,
15. Si sa slujeasca drept luminatori pe taria cerului, ca sa lumineze pamantul. Si a fost asa.
16. A facut Dumnezeu cei doi luminatori mari: luminatorul cel mai mare pentru carmuirea zilei si luminatorul cel mai mic pentru carmuirea noptii, si stelele.
17. Si le-a pus Dumnezeu pe taria cerului, ca sa lumineze pamantul,
18. Sa carmuiasca ziua si noaptea si sa desparta lumina de intuneric. Si a vazut Dumnezeu ca este bine.
19. Si a fost seara si a fost dimineata: ziua a patra.” (Geneza, cap.1)

Asadar Pamantul poate avea o vechime mai mare, iar zilele despre care e vorba in Geneza unii spun ca se refera la o numerotare, pentru a se evidentia faptul ca totul s-a facut in etape (sapte etape, a 7-a fiind cea in care Dumnezeu S-a odihnit), si pentru ca noi sa putem cunoaste ordinea in care au fost facute toate.

Teoria Big-Bangului este asa cum se si spune… doar o teorie, una pe care ateii o folosesc pentru a-si explica aparitia Universului. Insa mai nou, se pare ca incepe sa fie contrazisa de lumea stiintifica.

http://www.realitatea.net/descoperire-uimitoare-in-spa-iu-teoria-big-bang-anulata-einstein-s-a-in-elat_1319608.html

Cat priveste datarea vechimii materialelor se face, in principal prin tehnica masurarii carbonului radioactiv, carbon-14 (C-14), desi alte studii au descoperit ca nu ar fi atat de exacta (erori de vechime de pana la zeci de mii de ani). Mai detaliat, gasesti in acest articol:
http://www.descopera.ro/stiinta/3652361-radiocarbonul-c14-mit-si-controverse.

Referitor la animalele de pe alte continente… e posibil ca separarea continentelor din unicul continent existent la inceput (Pangeea) sa fi fost accelerata dupa zilele Potopului si sa fi existat in acele timpuri (inca) punti de legatura intre continente. Mai exista si polul nord ca punct de trecere intre continente (mai putin Australia), deasemenea erau ambarcatiuni prin care se putea face deplasarea intre continente (in care animale si pasari puteau fi transportate, pt manifere in stadiul de pui, nu la maturitate).

In Scriptura, in Vechiul Testament se face o referire la impartirea pamantului, ceea ce poate semnifica faptul ca separarea (deplina a) continentelor s-a facut dupa Potop, in zilele lui Peleg, nu (doar) evenimentul Turnului Babel, cand Dumnezeu a incurcat limbile poporului si s-au nascut limbile si natiile… Fii lui Noe au fost Sem, Ham si Iafet. In cap.10 din Facere scrie urmatoarele, prezentandu-se urmasii lui Noe:

”
22. Fiii lui Sem au fost: Elam, Asur, Arfaxad, Lud si Aram.
23. Iar fiii lui Aram au fost: Ut, Hul, Gheter si Mas.
24. Lui Arfaxad i s-a nascut Cainan; lui Cainan i s-a nascut Selah; lui Selah i s-a nascut Eber;
25. Iar lui Eber i s-au nascut doi fii: numele unuia era Peleg, pentru ca in zilele lui s-a impartit pamantul, si numele fratelui sau era Ioctan.
[…]
31. Acestia sunt fiii lui Sem dupa familii, dupa limba, dupa tari si dupa natii.
32. Acestea sunt neamurile, care se trag din fiii lui Noe, dupa familii si dupa natii, si dintr-insii s-au raspandit popoarele pe pamant dupa potop.”

(Geneza, cap.10)

si ultimul lucru cu care va mai necajesc este pana la urma au existat dinozauri????ceea ce au descoperit ei fosile sunt existente sau ei pretind ca sunt existente???

Se pare ca da, unii chiar mai actuali decat cei de acum… milioane de ani. Au fost gasite schelete de o datare ceva mai recenta, avand o vechime de cateva mii de ani (nu mai stiu unde am citit recent despre aceasta descoperire), oricum aceste animale au trait pe pamant inainte de Potop. Uite aici schelete de dinozauri descoperite intr-un sit arheologic:
https://www.youtube.com/watch?v=Uno5STgzLAw
Iti recomand sa citesti si acest articol:
http://www.ortodoxia.md/articole-preluate/2237-dinozaurii-si-biblia

se ridica intrebarea printre unii :„ ca Iisus a fost martor ocular la potop, conform Bibliei. si cum imi i-l închipui pe Dumnezeu la potop cand mureau atata lume si atatia bebelusi”.eu ma leg de faptul ca Dumnezeu este singura sursa de viata.El o da el o ia.dar vine problema ca totEl a zis ca daca gaseste un om drept in cetate nu ii va pierde iar in cazul potopului c-am s-ar „contrazice”Dumnezeu.si la sodoma la fel.deci cum trebuie inteles vt ,aceste aparente contradictii,cum ar terbuii explicate???

Iisus este Dumnezeu, parte a Sfintei Treimi. A fost deci martor in Cer, nu pe Pamant, in masura in care Dumnezeu pe toate le stie si nimic din ce se intampla nu are loc fara sa fie ingaduit de El. Sa vedem ce scrie in Scriptura (Geneza, cap.6):

“5. Vazand insa Domnul Dumnezeu ca rautatea oamenilor s-a marit pe pamant si ca toate cugetele si dorintele inimii lor sunt indreptate la rau in toate zilele,
6. I-a parut rau si s-a cait Dumnezeu ca a facut pe om pe pamant.
7. Si a zis Domnul: “Pierde-voi de pe fata pamantului pe omul pe care l-am facut! De la om pana la dobitoc si de la taratoare pana la pasarile cerului, tot voi pierde, caci Imi pare rau ca le-am facut”.
8. Noe insa a aflat har inaintea Domnului Dumnezeu.
9. Iata viata lui Noe: Noe era om drept si neprihanit intre oamenii timpului sau si mergea pe calea Domnului.
10. Si i s-au nascut lui Noe trei fii: Sem, Ham si Iafet.
11. Pamantul insa se stricase inaintea fetei lui Dumnezeu si se umpluse pamantul de silnicii.
12. Si a cautat Domnul Dumnezeu spre pamant si iata era stricat, caci tot trupul se abatuse de la calea sa pe pamant.
13. Atunci a zis Domnul Dumnezeu catre Noe: “Sosit-a inaintea fetei Mele sfarsitul a tot omul, caci s-a umplut pamantul de nedreptatile lor, si iata Eu ii voi pierde de pe pamant.”

Asadar, in acele vremuri se inmultise in asa hal rautatea, inca pamantul era plin de silnicii si toti oamenii se indepartasera de Dumnezeu, textul dezvaluie clar acest lucru: pamantul “era stricat, caci, TOT TRUPUL se abatuse de la calea sa”. Noe ramasese singurul drept, de aceea Dumnezeu L-a salvat doar pe el si familia lui. Ce spui, referitor la un om drept pe care Dumnezeu il gaseste in cetate pentru care nu va distruge acea cetate (asezare), de asta a fost vorba dupa Potop, in vremea lui Avraam, la distrugerea Sodomei si Gomorei, insa era vorba de 10 drepti, nu de unul singur:

“22. De acolo doi din Oamenii aceia, plecand, S-au indreptat spre Sodoma, in vreme ce Avraam statea inca inaintea Domnului.
23. Si apropiindu-se Avraam, a zis: “Pierde-vei, oare, pe cel drept ca si pe cel pacatos, incat sa se intample celui drept ce se intampla celui nelegiuit?
[…]
32. Si a mai zis Avraam: “Sa nu se manie Stapanul meu de voi mai grai inca o data: Dar de se vor gasi acolo numai zece drepti?” Iar Domnul i-a zis: “Pentru cei zece nu o voi pierde”.
33. Si terminand Domnul de a mai grai cu Avraam; S-a dus, iar Avraam s-a intors la locul sau.”

Deci nu era suficient un singur drept, asa incat nu exista contrazicere in cuvantul Domnului. Bebelusii care se nasteau nu mai aveau de la cine sa invete faptele bune, ei erau sortiti acelorasi rautati, ca ale parintilor, nu aveau cale de indreptare. Si referitor la:

cum TREBUIE INTERPRETATE SCENELE DIN VECHIUL TESTAMENT CAND DUMNEZEU UCIDE PE CEI DE ALTI de alt neam,cand pare crud,rau???pana la urma Dmnezeu este iubire

Faptul ca Dumnezu a permis ca acei oameni, care erau pagani, sa fie ucisi, se datoreaza (in mod paradoxal) tot iubirii lui Dumnezeu, pentru ca mai importanta decat viata omului pe pamant, care dureaza doar cateva zeci de ani, raportat la vesnicie, este sufletul omului. Cei care faceau mari faradelegi, precum cei din Sodoma si Gomora, sau cei dinainte de Potop – prin rautatile, crimele si violurile pe care le faceau, sau popoarele acestea pagane precum filistenii (care se inchinau la idoli), pentru pacatele lor aveau sufletele inrobite de cel rau si dupa moarte erau sortite sa ajunga in iad. Dumnezeu le-a scurtat zilele pentru a-i opri sa savarseasca si alte pacate, pe care le-ar fi facut daca ar mai fi trait, si prin aceasta, pentru a evita o cadere si mai mare a lor (in iadul cel mai adanc). In general, din ce am inteles si eu citind pe Parinti, cand omul nu are de gand sa se indrepteze si nu mai sunt sanse pentru el sa se schimbe in bine, Dumnezeu ii scurteaza zilele pentru a-l salva si alte pacate pe care le-ar face, fara a se pocai. Asadar nu moartea trupeasca este masura iubirii lui Dumnezeu, ci salvarea sufletului nostru in vesnicie.

‘God particle’ teaches that Universe should have ceased to exist

BOSONUL HIGGS sau “particula lui Dumnezeu” INFIRMA TEORIA BIG BANG

Conform rt.com, o cercetare stiintifica in care s-au folosit noile date stiintifice aduse de descoperirea bosonului Higgs pentru a reface modelul Universului, a aratat ca, potrivit noilor date, Universul ar fi trebuit sa intre in colaps imediat dupa Big Bang. Fizicienii de la King’s College din Londra au afirmat ca au recreat conditiile de existenta ale Universului de dupa Big Bang, folosind, insa, de aceasta data, noile informatii dobandite cu ajutorul LHC (Large Hadron Collider).

Oamenii de stiinta sustin ca noile date bazate de “particula lui Dumnezeu” ar sugera ca universul ar fi trebuit sa se fi extins intr-un mod excesiv de rapid dupa Bing Bang si sa intre, astfel, in colaps. “In timpul fazelor timpurii ale universului, ne-am astepta sa fi fost o inflatie cosmica – adica o expansiune rapida a universului imediat dupa Big Bang”, a spus co-autorul studiului King’s College, doctorandul in fizica Robert Hogan. “Aceasta expansiune provoaca multe zguduiri, si daca lucrurile se zguduie prea mult, intram intr-un spatiu de energie, ceea ce ar putea duce la colapsul universului”.

Astfel, observa rt.com, confirmarea existentei bosonului Higgs nu a ajutat la limpezirea modului de existenta al Universului. Noile informatii nu au facut altceva decat sa ridice noi probleme si noi intrebari despre Univers, mai complexe decat cele anterioare. De altfel, fizicienii de la CERN (centrul unde functioneaza Large Hadron Collider si unde a fost descoperit bosonul Higgs) au afirmat ca noile date stiintifice reprezinta “o usa catre o noua fizica“, si ca “modelele fizice standard nu explica unele fenomene” din Univers, ca materia neagra sau energia neagra.

Ce ne spune noua acest lucru? Faptul, repetat de mai multe ori aici, ca stiinta reala nu aduce certitudini cu privire la cunoasterea Universului, ci ofera doar ipoteze (presupuneri) si modele explicative care sunt valabile doar pana la proba contrarie. Iata, de pilda, cum o descoperire ce s-ar fi presupus sa intareasca modele explicative sau filosofice materialiste are efecte mai putin asteptate – arata ca modelul Big Bangului a fost gresit conceput, de vreme ce, conform noilor date legate de bosonul Higgs, Universul nostru nu ar mai fi trebuit sa existe in prezent.

Sustinatorii religiei in scoli ar trebui nu doar sa sustina legitimitatea prezentei acesteia in scoli, ci sa denunte si frauda mitologizarii “stiintei”, avand in vedere ca aceasta este “vanduta” drept inlocuitoare a dogmelor religiei cu privire la explicarea existentei Universului. Ar trebui sa se arate ca stiinta trebuie pusa la locul sau, adica acela al cunoasterii partiale, provizorii, bazata pe PRESUPUNERI si pe modele care nu pot fi predate drept certitudini, ci simple constructe care se pot adeveri oricand false, pe cand religia are de-a face cu dogme, adica adevaruri revelate. De fapt, discutia ar trebui sa fie cu privire la sferele si trasaturile specifice fiecarui domeniu in parte (religie, stiinta), si nu atat despre care sa fie prezent si care nu, sau care sa prevaleze in ceea ce priveste explicatia originilor vietii.
(razbointrucuvant)

http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2014/06/24/bosonul-higgs-sau-particula-lui-dumnezeu-infirma-teoria-big-bang/

@dan,

Da, pai atunci explica cu atat mai mult (posibil sa faca parte dintre aceia).
O sa postez, dar sa mai treaca ceva timp.

http://www.apaceavie.ro/experienta-de-dupa-moarte-a-unui-tanar-din-rusia

Da, bun articol! O sa il preiau si eu zilele urmatoare.

Multumesc!

O sa raspund zilele astea. (Am comasat intrebarile, ca sa fie mai simplu de urmarit).

@dan,

Iertare pt raspunsul intarziat, dar n-am reusit sa fac asta, pt. ca au intervenit altele si am tot amanat. Am facut-o acum, sper macar sa fie de folos. Am postat in alta parte raspunsul (de fapt doua separate, pe fiecare subiect in parte). Vezi aici:
http://www.apaceavie.ro/secte-si-erezii_/#comment-1030

@dan,

O sa-ti raspund in curand, n-am avut timp deloc zilele astea.

@Dan,

domnul admin m-ati c-am uitat 😀

Asa e… scuza-ma, da. A picat intr-o perioada foarte aglomerata, inainte de Saptamana mare si am, pe urma au fost sarbatorile si am uitat complet. Maine sper sa reusesc sa raspund (nu mai stiu intrebarea, dar o sa o gasesc eu), ca acum e tarziu.
p.s. Mai aveam sa mai raspund la cineva, din cate tin minte, bine ca mi-ai amintit.

De bine ce ma “laudam” ca voi da ieri un raspuns, am ramas fara sursa la pc ieri, intrucat mi s-a ars. Sunt in cautarea unei surse ATX, sper sa achizitonez in seara asta una ceva mai buna si sa am acces in weekend-ul asta la calculator (acum scriu de pe mobil). Mersi pt. intelegere.

Nu stiu, o sa verific ai eu versetele originale. In orice caz chestia cu stalpii pamantului e evident o metafora. Multe expresii in Scriptura au sens metaforic. Numai cei carora nu prea le duce mintea pot intelege ceea ce e scris exclusiv in intelesul propriu al termenilor.

@dan,

ce spune sfanta scriptura despre forma pamantului….ateei sustin pe versetele „…eu eram mesterul Lui, la lucru langa El, si in toate zilele eram desfatarea Lui, jucand neincetat inaintea Lui, jucand pe rotocolul pamantului Sau” (Proverbele 8:30-31).”1 Samuel 2:8 “Căci ai Domnului sunt stâlpii pământului, Şi pe ei a aşezat El lumea.”ca este plat ….si cum treuie intelese aceste versete care ne scot ochii ateei cu ele….adica as dori mai exact o perspectiva ortodoxa despre forma pamantului,despre pamant forma lui,despre ca nu sta pe nistw stalpi…etc ….daca exista carti una alta sa imi spuneti..va rog ..MULTUMESC

“1 Samuel 2:8 “Căci ai Domnului sunt stâlpii pământului, Şi pe ei a aşezat El lumea.”ca este plat ”
Nu am gasit acest verset in Cartea I a Regilor (a lui Samuel). La cap. 2, versetul 8, apare altceva scris:

“Paşii sfinţilor Săi El îi păzeşte, iar nelegiuiţii vor pieri întru întuneric căci omul nu prin putere este tare. “

Si am cautat cu Search in tot Vechiul Testament si nu am gasit nicaieri expresia “este plat”, referitoare la pamant. Astea sunt scorneli ale ateilor pt. a compromite si a ridiculiza cuvintele Scripturii. Am gasit si in engleza un site care afirma acelasi lucru, si anume ca nu exista aceasta afirmatie in Scriptura. http://www.eternalanswers.org/flat-earth/

Cat priveste expresia “stalpii pamantului” (in Cartea lui Iov), este evident o metafora, cum spuneam. In multe alte locuri exista expresia temeliile pamantului, referindu-se la fortele care sustin pamantul. Sau cum am mai gasit in alte locuri, ridiculizate de catre atei alte expresii precum “mijlocul pamantului”, sau “capatul/marginea pamantului”, aici sunt niste imagini dintr-o vedenie a lui Daniel.
“Vedenia pe care am avut-o, când eram culcat în patul meu, a fost: “Mă uitam şi iată un copac în mijlocul pământului, înalt foarte. Copacul creştea şi era puternic şi vârful lui ajungea până la cer şi se putea vedea până la capătul pământului.” (Daniel 4:7-8)
sau:
“Când El privea până la marginile pământului şi îmbrăţişa cu ochii tot ce se află sub ceruri,” (Iov 28:24)

Deci tot expresii metaforice sunt folosite aici, precum intr-o poezie, si nu mot-a-mot. De exemplu, pana la marginile pamantului se intelege pe tot cuprinsul pamantului. Oamenii se mai exprima si metaforic, nu doar in sens realist-stiintific. Iar in Scriptura mai scrie si in alta parte despre Pamant ca e rotund (Isaia), deci afirmatiile ateilor cu privire la pamantul plat descris in Vechiul Testament e chiar o minciuna.

“N-ati cunoscut voi temeliile Pamantului? El este cel ce-i tine Pamantului rotundul (…)” (Isaia 40:22)

@dan,

Stephen Hawking este un caz trist. Vedem cum un om dotat cu inteligenta il poate rata pe Dumnezeu, cum s-ar spune, “nu vede padurea de copaci”. Alti oameni de stiinta au cu totul alta viziune. Christian Anfinsen (laureatul Nobel in chimie) era de parere ca “doar un idiot poate fi ateu”, Einstenin cu cat studia stiinta, cu atat credea mai mult in Dumnezeu, conform propriei afirmatii. Hawking in schimb e de alta parere: “Înainte de a înţelege ştiinţa era normal să crezi că Dumnezeu a creat Universul, dar acum ştiinţa oferă o explicaţie mult mai convingătoare” – adica in loc sa se convinga de existenta unui Creator inteligent pe masura ce studiaza misterele universului, se increde mai mult in puterea omeneasca de a descifra tainele acestui univers.

Stiinta insa nu ofera explicatii convingatoare, nici nu ar avea cum. Este atat de simplu sa iti dai seama ca toate aceste lucruri nu ar fi putut exista fara Dumnezeu, si totusi unii se incapataneaza sa nu creada in El.

“Cred că universul este guvernat de legile ştiinţei. Poate că legile au fost făcute de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu intervine pentru a încălca aceste legi” – zice Hawking.
Cum sa crezi ca legile “stiintei” sunt de sine statatoare, exista de capul lor, fara un creator care sa le conceapa si implementeze?

“Ce am vrut să spun prin expresia «Să cunoaştem mintea lui Dumnezeu» este că am şti tot ce ar şti Dumnezeu, dacă ar exista unul, dar nu există. Eu sunt ateu”. Altada spune: “Totuși, eu cred în Dumnezeu, dacă spunând Dumnezeu aveți în vedere întruchiparea acelor forțe care conduc universul.” – adica un dumezeu impersonal, precum budistii. Deci nu pare sa fi ajuns la un consens. Cand nu te lumineaza Dumnezeu, cand ai tot felul de patimi (caci nu intamplator unii nu il gasesc pe Dumnezeu, din pricina mandriei si a altor patimi), si oricat de inteligent crezi ca esti si oricate ecuatii rezolvii, te aflii intr-o stare de orbire duhovniceasca.

Pacat ca duce o suferinta in zadar, care nu il va mantui din pricina necredintei. Si-a facut un idol din stiinta (precum multi dintre atei). El poate suporta boala pe care o are si nu ajunge la depresie sau disperare pentru ca are si lucruri de care sa se bucure, are trei copii, a fost casatorit de doua ori si mai ales are aceasta pasiune, studiul stiintific caruia i s-a dedicat. Cand ai o pasiune, oricat de greu incercat ai fi, nu ajungi sa disperi, ai un scop, o motivatie care te mentine ocupat. In plus, el si-a parasit familia pt. asistenta care ingrijea de el (si de care s-a despartit in 2006), nu a fost chiar singur, a avut cu ce sa-si ocupe timpul.
http://www.unica.ro/articol/cum-arata-sotia-lui-stephen-hawking-cu-care-3-copii-122419

“33. Pentru ce a maniat necredinciosul pe Dumnezeu? Ca a zis in inima lui: Domnul nu va cerceta!
34. Vezi, pentru ca Tu privesti la necazuri si la durere, ca sa le iei in mainile Tale; caci in Tine se increde saracul, iar orfanului Tu i-ai fost ajutor.”
(Psalmul 8)

acum dupa ce am citit despre necazuri va mai adresez o intrebare.am inteles foarte bine de ce Dumnezeu ne da necazuri si ispite ca sunt cu adevarat date din dragostea Sa sa ne trezeasca sa ne vindece sa ne netezeasca inima sa ne indrepte etc…si pricina acestora suntem chiar El doar ni le ingaduie….dar nu inteleg de ce El da necazuri si la atei?la necredinciosi? ei daca nu cred deloc mai mult ii indeaparteaza de El ,nici cum sa ii apropie.de ex:Stephen Hawking dupa ce Dumnezeu i-a dat boala pe care o are el inca se mai incapataneaza si NU il accepta pe Izvorul Vietii,Doctorul tuturor..stiu ca si noi ca si IISUS Hristos trebuie sa rabdam ispitele si necazurile cu rabdare pan al sange dar in cazul lor nu prea vad efectul…

Tot din acelasi motiv. Atunci cand omului ii merge bine, el uita de Dumnezeu, sau nu se gandeste la El. Dar la necaz si in suferinta, atunci cand toate solutiile omenesti se epuizeaza, oamenii incep sa isi indrepte gandul spre El. Despre necazuri, spune parintele Arsenie Boca: “Necazurile vietii sunt un grai mai aspru al lui Dumnezeu cãtre oameni mai grei sau mai vicleni la minte.”.
Cei, care ca Hawking, se indeparteaza de Dumnezeu sau Il neaga, dupa ce au parte de o anumita suferinta mai grea, aceia au respins cununa mantuirii prin suferinta, intelegand simplist, ca Dumnezeu i-a abandonat, in loc sa fi acceptat necazul drept medicament pentru mantuire (si deseori nu doar a lor ci a neamului lor, caci prin suferinta unora care sufera pe nedrept se mantuiesc si cei din neamul sau). Dar de regula, suferinta este rezultat al pacatelor proprii sau al inaintasilor (strabunici, bunici, parinti – mai ales pacatele parintilor, sau mostenirea unor blesteme pe cateva generatii ca urmare a unor pacate grave).

Cei care din cauza suferintelor Il resping pe Dumnezeu, deseori au inima impietrita si cad in ispita vrajmasului care ii sopteste ca Dumnezeu nu exista sau ca l-a parasit. Si tin aceasta suparare pe El. Asta este lupta fiecaruia pentru mantuire, fiecare are de dus un razboi cu patimile proprii, cu ispitele vrajmasului, cu gandurile de necredinta si de suparare. Mi-am amintit de un cuvant al parintelui Savatie Bastovoi ce spunea despre supararea si neiertarea lui Dumnezeu si supararea pe El (vezi mai jos).

E foarte important sa avem rabdare in necazuri. Mantuitorul a accentuat ca rabdarea este cea care ne va mantui:

“Prin rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre.”
“Dar cel ce va rabda pana sfarsit, acela se va mantui.”

Despre necazuri si nadejde in ajutorul lui Dumnezeu:

22. Dar Domnul mi-a fost mie scapare si Dumnezeul meu ajutorul nadejdii mele;

(Ps. 93)

******************

1. Catre Tine, Doamne, am strigat, Dumnezeul meu, ia aminte! Ca de nu ma vei auzi, ma voi asemana cu cei care se coboara in groapa.
2. Asculta glasul rugaciunii mele cand ma rog catre Tine, cand ridic mainile mele catre locasul Tau cel sfant.

(Ps.27)

******************

1.Iubi-Te-voi Doamne, vartutea mea. Domnul este intarirea mea si scaparea mea si izbavitorul meu,
2. Dumnezeul meu, ajutorul meu si voi nadajdui spre Dansul,
3. Aparatorul meu si puterea mantuirii mele si sprijinitorul meu.
4. Laudand voi chema pe Domnul si de vrajmasii mei ma voi izbavi.
5. Cuprinsu-m-au durerile mortii si raurile faradelegii m-au tulburat.
6. Durerile iadului m-au inconjurat; intampinatu-m-au laturile mortii.
7. Si cand ma necajeau am chemat pe Domnul si catre Dumnezeul meu am strigat.
8. Auzit-a din locasul Lui cel sfant glasul meu si strigarea mea, inaintea Lui, va intra in urechile Lui.

(…)

21. Intampinatu-m-au ei in ziua necazului meu, dar Domnul a fost intarirea mea
22. Si m-a scos la loc larg, m-a izbavit, ca m-a voit.

(Ps.17)

******************
1. Iubit-am pe Domnul, ca a auzit glasul rugaciunii mele,
2. Ca a plecat urechea Lui spre mine si in zilele mele Il voi chema.
3. Cuprinsu-m-au durerile mortii, primejdiile iadului m-au gasit; necaz si durere am aflat
4. Si numele Domnului am chemat: “O, Doamne, izbaveste sufletul meu!”
5. Milostiv este Domnul si drept si Dumnezeul nostru miluieste.

(Ps.114)

Par. Savatie (la min. 56 – cred ca mai este si in alta parte, dar nu mai stiu unde, insa merita ascultata toata cuvantarea):

Multumesc. Asemenea!

@Cornel,

Constiinta apartine sufletului, iar sufletul este nemuritor, deci in mod evident constiinta nu are nicio legatura cu materialitatea, este in afara lumii fizice.

De aceea, cei care cred în suflet au parte de o provocare: dacă sunt de părere că sufletul poate conserva aceste abilităţi şi după distrugerea creierului, în urma decesului, ei trebuie să explice de ce sufletul nu le poate conserva atunci când este distrusă doar o porţiune a creierului.

Care abilitati, ca nu ati precizat.

la fel ca în cazul persoanei oarbe, ne putem întreba despre o persoană cu anumite leziuni cerebrale care nu poate gândi raţional sau simţi emoţii

Dar persoanele oarbe pot gandi rational si pot simti emotii. Una este sa nu vezi, si alta este sa nu poti gandi sau sa nu poti simti. Sa nu facem confuzie.

ne putem întreba despre o persoană cu anumite leziuni cerebrale care nu poate gândi raţional sau simţi emoţii: dacă are un suflet care poate gândi raţional şi simţi emoţii, de ce nu poate face aceste lucruri? De ce stă o vătămare parţială în calea sufletului dacă distrugerea întregului creier şi a trupului uman nu-l poate opri?

Nu prea inteleg ce vreti sa spuneti. Cum adica sa stea in calea sufletului? Ce intelegeti dvs. prin a sta in calea sufletului? Cine sau ce vreti sa spuneti ca nu poate opri distrugerea creierului/trupului? Trebuie sa va exprimati mai clar si mai explicit. Incerc totusi sa raspund, chiar daca nu prea am inteles prea bine intrebarea. Dvs. spuneti ca o persoana care a suferit anumite leziuni cerebrale, nu poate gandi rational si nici nu poate simti emotii. Dar nu este asa, o persoana care a suferit leziuni cerebrale poatea avea emotii, doar ca nu le percepem noi pentru ca nu si le poata exprima. La fel, poate gandi rational, dar sa nu se poata exprima. Adica in sinea lui omul sa fie perfect lucid, dar creierul, care este translatorul mintii, sa nu poata comanda trupului (organelor de simt si vorbirii) transmiterea propriilor stari, ganduri, decat cel mult foarte anevoios.

De altfel, cu toţii suntem conştienţi de strânsa legătură dintre creier şi minte: alcoolul, spre exemplu, ne îmbată, afectându-ne astfel atitudinea faţă de risc, faţă de normele sociale şi schimbându-ne alte aspecte ale personalităţii. Cu toate acestea, alcoolul este o substanţă fizică; dacă mintea noastră depinde de un suflet non-material, de ce ar fi atât de schimbată de o anumită moleculă de carbon, hidrogen şi oxigen? De asemenea, ştim că o ceaşcă de cafea (ca să nu mai vorbim despre droguri precum heroina sau cocaina) ne schimbă stările mentale. De altfel, chiar şi nivelul de apă din organism ne poate afecta personalitatea. Neuroştiinţele şi biologia oferă tot mai multe explicaţii pentru aceste legături intime între minte, corp şi creier. In concluzie cum raspund crestini intrebarilor de mai sus?

Aceasta intrebare necesita un raspuns mai complex. Cred ca altii ar raspunde mai bine la aceasta intrebare, dar o sa incerc sa dau si eu un raspuns, sa nu se creada ca evit intrebarea.

Mintea este strans legata de trup, de partea fizica (materiala), ea este influentata de procesele fizice care au loc in organism. Ratiunea poate fi asadar afectata de procese fiziologice (ca urmare a consumului de acolcool/cafea/droguri sau alte substante chimice), atat timp cat se interactioneaza cu aceste substante. Dar constiinta nu trebuie confundata cu ratiunea, nici cu starile mentale de moment. Constiinta este imateriala si vesnica, este glasul lui Dumnezeu in om. Ea este cea care mustra pe om atunci cand acesta greseste (cand face compromisuri, pacate). Se poate ca ratiunea omului sa nu mai functioneze corect, dar constiinta ramane nealterata, inregistreaza tot, fiind cea care ne va judeca dupa faptele noastre. De aceea crestinii nu trebuie sa se ia totdeauna dupa propria judecata (ratiune), pentru ca poate fi gresita, ci sa ceara ajutorul lui Dumnezeu, care il va lumina la minte. Nu intamplator se spune ca intelepciunea acestei lumi este nebunie in fata lui Dumnezeu, caci tocmai cei scoliti si considerati inteligenti sunt uneori departe de Adevar. Adevarata cunoastere, intelepciune si cunoastere a adevarului vine asadar prin iluminare de Sus, asa cum se intampla in cazul sfintilor care au darul stravederii, si care prin descoperire dumnezeiasca ajung sa cunoasca anumite lucruri, datorita mentinerii permanente a legaturii cu Dumnezeu prin rugaciune, capata aceasta capacitate. Atunci cand omul se sfinteste, isi depaseste limitele propriului trup si propriei ratiuni, si primeste Har dumnezeiesc, fiind in comuniune cu Dumnezeu (care este atotvazator, omnipotent si omniscient). De aceea un om simplu (si curat sufleteste) poate fi mai luminat la minte decat o suta de filozofi, pentru ca are o minte despatimita si Dumnezeu il lumineaza. Nu intamplator, spune Hristos: “Te slavesc pe Tine, Parinte, Doamne al cerului si al pamantului, caci ai ascuns acestea de cei intelepti si priceputi si le-ai descoperit pruncilor.”

Ratiunea, prin care se manifesta adeseori propriul ego, de cele mai multe ori ne departeaza de Dumnezeu, cand este impatimita. Patimile sunt slabiciuni sufletesti, dobandite prin invoirea cu pacatul (minciuna, slava desarta, trufia, lacomia, betia etc.), iar aceste patimi afecteaza ratiunea (chiar daca mai subtil decat ingerarea de substante halucinogene). Iar consumul exagerat si constant de alcool, droguri reprezinta o patima intrucat creeaza dependenta. In starea respectiva, ratiunea este afectata si in plan subtil in acea stare omul devine vulnerabil, este o tinta usoara pentru duhurile cazute care il domina. De aceea unii oameni la betie se manifesta nepotrivit, injura, devin violenti, uneori ucid – pentru ca in acea stare in care ratiunea e afectata, si vointa slabita, ei cad prada demonilor care ii stapanesc si ii batjocoresc. Omul este intr-o permanenta lupta cu duhurile cazute care cauta sa il stapaneasca pe om, daca ratiunea si vointa ii sunt slabite. De aceea betia, consumul de droguri, sunt pacate, nu doar din cauza dependentei careia ii cade omul prada, dar si pentru ca prin aceasta, el preda armele cu care se poate lupta, intrucat Dumnezeu l-a dotat pe om cu ratiune pentru a fi vigilent, pentru a se opune caderilor de tot felul. Dealtfel si sufletul in timp devine afectat, intrucat din cauza patimilor nu se mai afla in legatura cu Dumnezeu, ci dimpotriva, cu spiritele cazute (vrajmase omului si lui Dumnezeu).

Deci ratiunea poate afectata de substante fizice, fiind in stransa legatura cu trupul, insa asta nu inseamna ca sufletul (care este imaterial) nu exista. Atunci cand nu se afla in trup, sufletul omului simte, intelege, ba inca mai mult decat atunci cand se afla in trup, cand intelegerea ii este limitata.

Spre exemplu, cei declarati in moarte cerebrala, atunci cand sunt taiati spre a le fi recoltate organele, ochii lor lacrimeaza (pentru ca simt durerea si probabil si inteleg ce se intampla). Exista mai multe maturii ale unora care au fost in moarte (cerebrala) si care au declarat dupa ce au revenit in stare de constienta, ca vedeau tot ce se intampla in incapere, povestind tot ce s-a intamplat in incapere (nu din corpul lor, ci de undeva de deasupra, iesiti din propriul trup), si confirmate de doctorii respectivi. Altii si-au revenit dupa ce au murit, si au povestit ce au vazut. Sau unii declarati in stare vegetativa sau in coma sau moarte clinica, care dupa ce si-au revenit, au declarat ca erau constienti de tot ce se intampla in jurul lor, dar nu se puteau exprima. Ascultati spre exemplu marturia acestei doamne care a trecut printr-o faza a mortii clinice:
http://www.acasatv.ro/dincolo-de-povestiri/marturiile-unei-femei-care-a-trecut-prin-moarte-clinica-m-am-desprins-de-corp.html

Alte marturii:

http://adevarul.ro/news/societate/femeia-s-a-intors–moarte-1_50ad18d27c42d5a6638ea0c6/index.html

http://stiripentruviata.ro/pacienta-ce-si-revenit-din-starea-vegetativa-descrie-durerea-groaznica-de-fi-deshidratat-si-infometat/

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/in-moarte-clinica-a-trait-experienta-vietii-un-roman-s-a-intalnit-cu-dumnezeu-in-rai-fostul-ateu-dezvaluie-cum-arata-el-si-ingerii-video-marturie.html

Declaratia unui neurochirurg revenit din moarte clinica:
http://www.realitatea.net/viata-dupa-moarte-marturia-unui-neurochirug-dupa-ce-a-fost-in-coma_1255788.html

Exista multe marturii ale celor care au trecut prin acest gen de experiente (coroborate cu faptele pe care acestia le-au descris, care se petreceau in rastimpul in care erau declarati morti si care au fost confirmate de cei care au fost prezenti la respectivele momente). Chiar si numai aceste intamplari si descrieri ar fi trebuit sa fie suficiente pentru a convinge pe cineva care nu crede in existenta sufletului, ca acesta defapt exista, dar si multe alte lucruri care inca sunt neexplicate si care nu ar putea fi justificate altfel decat prin existenta unei lumi spirituale (imateriale).

@Costel Terebesi,

Imi pare rau, nu am avut timp zilele astea sa ma uit pe respectivele comentarii. Link-ul nu mai este activ, vad. In orice caz, Biblia lui Cornilescu nu este acceptata de Sinodul BOR intrucat a fost tradusa dupa o Biblie protestanta. Cornilescu a parasit ortodoxia pentru cultul Evanghelic, biblia scrisa de el fiind in mai multe locuri modificata si deci diferita de original (de Biblia ortodoxa). Deci nu e vorba de traducere, caci nu tine (doar) de traducere, ci mai ales de scrierea dupa care s-a facut traducerea. Protestantii (si Cornilescu) au facut cu modificari la original (si cel in limba latina, si cel in limba greaca – Septuaginta). Pentru ortodocsi, variantele bibliei modificate (protestante) nu pot fi luate ca reper.

P.S. Citatul respectiv (Samuel 2), nu exista nici in ‘2 Regi’ din Biblia ortodoxa, acolo unde gasim versetul:

“8. Dar Abner, fiul lui Ner, căpetenia oştirilor lui Saul, a luat pe Işboşet, fiul lui Saul, şi l-a dus din tabăra lui la Mahanaim”

Expresia “stalpii pamantului” nu exista dealtfel in toata Scriptura ortodoxa, nu doar in capitolele ‘Regi’.

@cornel,

Am preluat de undeva intr-adevar, dar nu mai retin exact unde pe internet si ce lucrari am citit. Insa aceasta era ideea principala, faptul ca stiinta nu poate si nu a putut defini notiunea de constiinta. Era ceva legat si de mecanica cuantica, de principiul nedeterminarii a lui Heisenberg.

In orice caz, constiinta tine de subconstient, de sinele nostru , este vocea sufletului. Deci are mai multa legatura cu sufletul, decat cu trupul. De multe ori constientizam sau sesizam ceva numai cu intuitia, nu cu mintea sau mentalul nostru. De exemplu, cand nu ne place de cineva pe care il vedem prima data, dar nu stim exact sa spunem de ce. Sau cand ne tulburam sau simtim o stare de teama absolut inconstienta (fara un motiv anume), intrucat “antenele” sufletetului nostru ne alerteaza cand suntem in pericol (atat in pericol fizic, dar si sufletesc – exemplu prezenta unor duhuri demonice). Sau un alt exemplu pe care mi-l amintesc, a fost cazul unui cosmonaut american (daca nu ma insel) care confruntat cu o situatie foarte dificila pe statia spatiala unde se afla, toate sistemele de alerta de la bord fiind declansate din cauza unei defectiuni care in scurt timp ar fi dus la moartea celor aflati pe acea statie, a intrat ca intr-o stare de transa (insa nu una care sa-l faca inactiv, ci dimpotriva, foarte lucid) si a reparat componenta sau echipamentul defect care declansase alerta, lucrand contra-cronometru, perioada in care a simtit ca parca timpul se expandase, reusind sa-si pastreze un calm aproape nefiresc (desi in mod normal ar fi trebuit sa fie oarecum panicat). In interviul dat a recunoscut ca singur nu ar fi reusit sa faca aceasta, si a simtit ca a fost ajutat, ca ceva nefiresc s-a intamplat cu el in acele momente. Si am mai auzit o astfel de marturisire a cuiva aflat, la fel, intr-o situatie limita.

Revenind mai concret la subiect, cautand acum, am gasit ceva asemanator pe tema aceasta a constiintei, in lucrarea lui Mihai Draganescu: “CONSTIINTA, FRONTIERÃ A STIINTEI, FRONTIERÃ A OMENIRII”.

(Mihai Draganescu – inginer, autor, eseist și filozof român, specialist în electronică, membru corespondent, membru titular și președinte al Academiei Române.)

Citez mai jos cateva pasaje:

Explicarea creierului, mintii si constiintei este consideratã astãzi de multi oameni de stiintã drept ultima frontierã a stiintei.

[…]

Astãzi, s-a ajuns în situatia ca toate marile probleme ale stiintei contemporane sã fie contingente cu problemele constiintei:

– ale fizicii, pentru explicarea trecerii de la existenta profundã la spatiu, timp si materie în univers;
– ale biologiei pentru explicarea vietii;
– ale stiintei informatiei, privind relatia dintre robotii inteligenti si constiintã, în general dintre inteligentã si constiintã;
– ale cosmologiei, pentru clarificarea dependentei universului de o Constiintã fundamentalã
– a naturii ultimului substrat al realitãtii.

[…]

Din nou despre definirea constiintei.

În prealabil vor fi mentionate douã pozitii recente privind definirea constiintei apartinând fizicienilor Richard Amoroso [Profesor de fizicã la Noetic Advanced Studies Institute, Orinda, California] si Herbert S.Green [Profesor de fizicã la Univ. of Adelaide, Australia].

Richard Amoroso observã: – “Constiinta nu fost niciodatã deplin definitã”.

– Pânã acum constiinta a fost definitã prin continutul abstract al mintii (care include fenomenele psihologice si fenomenele sensoriale) sau prin starea de “wakefulness” sau “awareness” (Notiunea de “awareness” nu este nici ea bine definitã. Dar poate fi înteleasã ca stare sensibilã alertã asupra unui continut informational).

– Deoarece nu a fost înteleasã natura constiintei nu s – a putut gãsi o definitie de lucru. De aceea utilizarea contemporanã a termenului constiintã oferã o descriere confuzã si neadecvatã.

– Uneori constiinta este consideratã sinonimã cu mintea, ca totalitate a proceselor mentale.

Principiul fundamental de la care sã înceapã formularea unei teorii a constiintei este starea de “awareness”, dar acest lucru cere o fizicã nouã.

H.S.Green defineste constiinta ca o sintezã între awareness si volition [conştientizare şi voinţă] (volitiune, actul de a voi, de a decide sau de a alege); prin awareness întelege achizitia de informatie, iar prin volitiune crearea de informatie nouã.

Pentru Green ambele sunt submicroscopice si de origine cuantic-mecanicã, dar au consecinte macroscopice. Ambele sunt potential obiective, dar si procese subiective. Pentru Green evenimentele submicroscopice au loc în sau sunt produse de membrana celularã. In acest mod el leagã functionarea creierului de procese cuantice care produc efecte nepredictibile.

Trebuie remarcat cã în teoria sa nu aminteste de fenomenele de “experience” sau qualia, ca si cum nu ar exista, desi lasã o poartã deschisã cãtre acestea prin ceea ce numeste efecte nepredictibile. totusi, modul în care întelege “awareness” nu este satisfãcãtor datoritã eludãrii fenomenelor “experientiale”. Pentru el, “evenimente la nivel sub – microscopic trebuie sã joace un rol în initierea celor mai nepredictibile fenomene macroscopice.

[…]

Un punct foarte interesant al gândirii lui Green este acela cã inteligenta nu poate fi legatã de constiintã.

Argumentul sãu este unul pe care l-am adus cu multi ani în urmã:

inteligenta artificialã demonstreazã cum inteligenta functioneazã fãrã constiintã.

Spre deosebire de Green, pentru Hans Moravec (Carnegie Mellon University, SUA, care lucreazã de 40 de ani în domeniul roboticii), unde existã inteligentã existã si constiintã.

Afirmatie discutabilã. De fapt, constiinta implicã inteligenta si nu invers.

În cadrul teoriei structural – fenomenologice, inteligenta, în mod es ential, este structuralã, iar atunci când este structural – fenomenologicã ea nu se poate manifesta fãrã componenta structuralã. Inteligenta este un procesor informational cu memorie, iar la nivel structural este un proces computabil în sensul Turing – Church. Inteligenta structuralã este un procesor informational cu întelegere prin semnificatie, nu neapãrat si prin sens fenomenologic.

Inteligenta artificialã este un procesor informational structural, pe scurt, informatic.

[…]

Fãrã îndoialã, mintea si constiinta nu pot fi confundate.

Procesul mental este un cuplaj structural – fenomenologic, nu numai în cadrul viului cum am considerat în lucrãri anterioare, desi procesul mental poate fi considerat drept caracteristica esentialã a viului, ci si în alte conditii, fãrã viu.

Mintea este un complex de procese mentale, o parte fiind grupate în procesoare mentale (ale inteligentei sau intelectului, ale limbajului natural, ale senzatiilor, sentimentelor, vointei, memoriei etc.)

In lucrãri cu viziune structural – fenomenologicã, dupã ce se observã cã notiunea de constiintã este foarte dificilã si foarte delicatã, se constatã cã notiunea de psihic este mult mai clarã si foarte cuprinzãtoare:

“Un psihic, […] este un procesor informational (poate fi numai computational sau continând si procesãri non – computationale) cu întelegere, comportament si eventual cu un eu. Un psihic poate fi informatic (computational, formal) sau mental. Un psihic poate avea constiintã sau numai o anumitã formã de constiintã, adicã o constiintã incompletã (fatã de ceea ce întelegem si “simtim” drept constiintã a noastrã)”

Dar ce este constiinta? Constiinta este o parte a psihicului mental si nu poate fi o parte a psihicului informatic sau chiar psihicul informatic.

Psihicul mental mai cuprinde inconstientul, subconstientul, o parte preconstientã si sensurile fenomenologice ale unui infraconstient fundamental.

Care anume din aceste pãrti ale psihicului mental pot intra în cuprinsul constiintei rãmâne o problemã în dezbatere.

Definitia de lucru propusã în aceastã lucrare si care ar trebui sã acopere toate tipurile de constii nte posibile (pe baze biologice sau nebiologice) este urmãtoarea:

Constiinta este un obiect informational semantic (PROCESOR si MEMORIE), întotdeauna mental – adicã structural – fenomenologic – (de aceea prezintã fenomene “experientiale”, qualia, awareness ), constient de sine si de faptul cã stie si întelege, manifestând vointã.

O altã definitie, poate mai poeticã , dar nu mai putin riguroasã:

Constiinta este unitatea, într-o minte, a ideilor “a fi”, “a sti” si “eu”, plus întregul continut informational si de procesare a informatiei din jurul acestor idei.

E interesant de citit si urmatorul articol “Limitele neurostiintelor in explicarea mintii si constiintei umane”, din care citez cate ceva:

John Eccles, laureat al premiului Nobel pentru neurofiziologie, afirma ca: “enigma omului este diminuata in mod incredibil si fara justificare de catre reductionismul stiintific prin pretentia sa materialista de a explica lumea spiritului numai in termeni de activitate neuronala”.

W. Penfield spune: “Dupa multi ani de incercari spre a explica temeiurile spiritului numai prin actiunea cerebrala, am ajuns la concluzia ca este mai simplu sa adoptam ipoteza ca fiinta noastra este alcatuita din doua elemente fundamentale”.

[…] Constiinta nu este un apanaj al materialitatii, nici doar exponentul unei subiectivitati separate la modul absolut de materie. Exista o incercare materialista de a intelege constiinta plecand de la modele informatice, de la structura si functionarea creierului, de la natura cuantica a mintii. Pentru stiintele experimentale, constiinta este o realitate incomoda. Adesea ea este inteleasa ca fiind definita de activitati si atitudini mentale. De asemenea se intalneste o tendinta in care constiinta este produsul unei subiectivitati fara nici un fel de legatura cu obiectivitatea materiala. […]

Searle recunoaste ca: “greseala caracteristica in studiul constiintei este aceea de a ignora subiectivitatea ei esentiala si de a incerca sa o tratezi ca pe un fenomen obiectiv”.

Constiinta este o problema-frontiera care favorizeaza asumarea limitei in demersul stiintific. O cercetare analitica si discursiva nu poate explica realitatea constiintei, deoarece constiinta este ireductibila la un fenomen material detasat de existenta personala a subiectului cunoscator.

[…] Neurostiintele se confrunta cu constatarea ca studiul creierului si al proceselor cerebrale nu poate explica natura mintii si constiintei umane. Exista o relatie de stransa interdependenta intre minte si creier care scapa oricarei abordari reductioniste.

[…] Constiinta nu reprezinta doar un martor, ea nu este indreptata totdeauna spre ceva din afara mea, ci reprezinta simultan si un judecator, fiind aprecierea pe care o face spiritul asupra perceptiilor si actelor sale.

@eco,

Stii de unde provine ateismul? De la comunisti. Ei au inventat ateismul. Marx, Engles, Lenin – sunt promotorii ateismului – pe care l-au implementat in idologia socialismului stiintific si ulterior, in comunism. Si nu din convingere, ci pentru a indobitoci si a inrobi poporul pentru ca o elita sa preia puterea, si intr-un plan mai mare, in scop de experiment social.
Asadar au inventat ateismul pentru a-i rupe pe oameni de Dumnezeu, caci oamenii fara credinta, fara idealuri, sunt mult mai usor de condus, de infrant, pe cand cei care au valori inalte in care cred, nu sunt prea maleabili, transformabili in sensul dorit de o anumita putere politica (“omul nou”). Taria unui om sta in spiritul lui. Daca reduci spiritul unui om la cel al unui animal mai civilizat, atunci il poti domina cu usurinta, pentru ca valorile lui se reduc la nevoile zilnice si poftele de moment. De aceea, in acest caz, populatia devine ca o turma de oi (apropo de oi), usor de manipulat si de condus in orice directie. Insa cand oamenii au principii puternice in care cred, dezvoltand si cultivand virtutiile morale, atunci e mult mai greu sa ii supui, caci ei slujesc in primul rand lui Dumnezeu, si nu unei ideologii omenesti, unei puteri politice temporare si de conjuctura.

Felul in care pui problema este o gandire tipic comunista, exact asa gandeau si comunistii.

Sfanta Impartasanie reprezinta mai mult decat vin (si paine), pentru ca Harul lui Dumnezeu nu doar ca le sfinteste, dar le transforma in Trupul si Sangele Domnului, deci e mai mult decat un simplu vin si o simpla paine. Si pentru cunoasterea ta, afla ca oricine a luat cu credinta Sfanta Impartasanie, s-a putut convinge de aceasta, datorita harului pe care l-au primit si l-au simtit, adesea sub forma unei bucurii sufletesti de negrait, caci odata cu Impartasania omul primeste pe Dumnezeu in inima lui si chiar se simte aceasta (aici se releva foarte bine cuvintele lui Hristos: “Ramaneti in mine si Eu in voi.”). Dar apropo de intelegere “logica” a lucrurilor, Sfantul Apostol Pavel spune ca intelepciunea acestei lumi este nebunie in fata lui Dumnezeu (cu alte cuvinte, in lumea noastra mica, inteligenta pe care ni se pare ca o avem, nu este doar prostie – privita dintr-un unghi al cunoasterii lucrurilor mult mai amplu, ci chiar nebunie, adica inversul discernamantului).

Trupul si Sangele Domnului (painea si vinul transfigurate), adica Sfanta Impartasanie, este foc curatitor, care arde, mai puternic decat orice dezinfectant. Nu conteaza asadar prin cate guri trece acea lingurita, bacteriile si virusii nu supravietuiesc intr-un mediu in care Harul arde tot ce este necurat. Deci, ce stie ateul?! Ateul se bazeaza pe cele 5 simturi si atat. Ateul nu intelege notiunea de SFINŢENIE, de Har, nu recunoaste existenta unor energii mai inalte. El traieste doar in plan tridimensional.
Hristos insa a spus: “Si veti cunoaste adevarul, si adevarul vă va face liberi”.
Ateii nu cunosc adevarul, desi sunt convinsi ca ei sunt detinatorii adevarului, dar sunt multe lucruri pe care nu le cunosc si pe care nu le-au experimentat. Caci credinta in Dumnezeu nu este numai dogma, o simpla teorie pe care ti-o insusesti, ci este mai ales traire – iar aici deja vorbim de certitudine, credinta se transforma in certitudine, prin experimentare.

Care pasaje din biblie se bat cap in cap? Eu nu stiu de asa ceva. Unele pasajele poate ti se pare ca nu au logica, dar ele sunt explicate chiar in Scriptura (Noul Testament mai ales), si altele sunt oricum explicate de Sfinti Parinti ai Bisericii, care au descifrat sensul pasajelor din Biblie. Cei care au cat de cat o cultura ortodoxa si au citit ceea ce au scris Parinti ai Bisericii au inteles cuvantul Scripturii.

“mai nou acum chestia cu bisericile si dumnezeu a devenit o afacere… trebuie sa platesti pentru a crede……”

Asta e o prostie, scuza-ma, nu stiu de unde ai scos-o. Credinta o ai sau nu, nu trebuie sa platesti pentru a crede. Nici nu ma mira dealtfel aceasta punere a problemei care denota in cazul ateilor, cum altfel, decat ignoranta. Una este sa platesti pentru o slujba (botez, cununie) si alta este sa crezi in Dumnezeu. Crezi ca poti face diferenta intre acestea?
Apoi, chestiunea cu afacerea. In general vorbind, bisericile trebuie sa se poata intretina. Exista si aici cheltuieli de intretinere (lumina, gaze, reparatii, plata unor angajati), iar pe langa asta mai este si activitatea filantropica, caci biserica ajuta material familiile nevoiase. Din ce sa plateasca toate acestea, daca nu dintr-o activitate economica (vazare de lumanari, carti ortodoxe, obiecte liturgice), din taxele pe anumite slujbe? Ah, ca unii s-au facut preoti pentru a urmari o sursa de castig, e altceva. Dar in niciun domeniu nu exista padure fara uscaturi, asta nu e insa ceva general. Este stiut faptul ca preotii de la tara, mai ales, sunt mai degraba saraci. Si pe de alta parte Patriarhia a interzis orice afacere pe cont propriu a preotilor, in afara comercializarii celor pe care le-am precizat mai sus (la pangarele bisericii).

facem monumente biserici…

Bisericile nu sunt construite pentru a fi monumente, ci unele dintre ele au devenit monumente istorice datorita vechimii lor, daca la asta te referi. Daca te referi la Catedrala Mantuirii Neamului, intr-adevar este cam mare acest proiect, si nu era neaparat necesar (cel putin nu in aceasta forma), insa catedrale au mai toate capitalele europene (deci nu e ceva nemaiauzit).
Guvernul a aprobat insa finantarea mega-templului masonic si a mega-moscheii din zona Casei Presei Libere (pentru terminarea constructiei Catedralei Neamului nu s-au mai gasit insa bani). La aceste proiecte insa nu se supara niciun ateu vad.

Acum, cu pupatul oaselor de porc. Cazul de la Celic adica. Nu cunosc prea multe. Din reportajul care s-a facut, preotul a declarat ca acele oase nu erau puse in biserica spre venerare, ci erau depuse in subsol. Nu stiu daca e doar o scuza sau a fost o eroare, in orice caz vorbim un caz singular, de aceea nici nu e relevant, e absurd sa generalizezi un caz particular. Moastele de sfinti au apartinut sfintilor, nu sunt oase de animale. Iar cele pe care credinciosii le venereaza sunt chiar oseminte ale sfintilor (e greu pt. atei sa inteleaga ca spiritul ramane in legatura cu ramasitele pamantesti, iar osemintele s-au sfintit odata cu sufletul unui sfant martir sau cuvios). Marturie pentru asta stau nenumaratele minuni care au loc in preajma acestora (vindecari de boli grele, exorcizari – p.s.: ar fi util pt. un ateu sa vina sa vada cum urla demonizatii in apropierea sfintelor moaste si cum se linistesc in scurt timp si ies din starea de nebunie – in care uneori au stat ani intregi).

Cat priveste icoanele pe care credinciosii le saruta (a saruta si a-ti lasa balele sunt lucruri diferite), e cam aceeasi situatie cu lingurita de impartasanie. Icoana este totusi sfintita si oamenii nu se imbolnavesc sarutand icoana unii dupa altii. Cel putin in ultimii 2000 de ani, de cand exista Biserica, nu s-a imbolnavit nimeni din asta. Daca ateii nu cunosc ce inseamna o icoana sfintita, nu au cunostinta nici de faptul ca pe acele obiecte nu se prinde nicio bacterie. Exista o pronie dumnezeiasca, oamenii nu se imbolnavesc accidental, si ceea ce pare accident nu e intamplator decat aparent, exista cauze bine determinante pentru care un om se imbolnaveste, si chiar daca un om ia un virus, faptul ca se gaseste intr-un anumit moment si loc in care preia un virus, nu este intamplator. Nimic nu se intampla fara ingaduinta lui Dumnezeu.

“…si perii capului vostru, toti sunt numarati.”

@Crina,

Nu stiu daca sunt in masura sa dau in verdict la modul obiectiv. Site-ul “razbointrucuvant” (cuvantul ortodox) mi se pare a fi in duh perfect ortodox (si chiar este). Au si o sectiune de articole duhovnicesti, dar si una in care se trateaza probleme de actualitate privite din perspectiva credintei ortodoxie – cu multe observatii pertinente, pe care chiar le recomand. Am preluat cateva si la mine pe site. Nu gasesc nimic acolo care sa nu fie in duh ortodox, mie mi se pare a fi cel mai bun site ortodox, nu neaparat ca marime, sunt altele de resurse ortodoxe care sunt mai ample, dar din punct de vedere al complexitatii (articole duhovnicesti sub forma de sinteza, nu doar preluari, cu subiecte de actualitate), si recomand si site-ul Doxologia al Mitropoliei Iasilor. Pe saccsiv se publica multe subiecte actuale care tin de dedesubturile ocultei mondiale, al amenintarilor la adresa ortodoxiei din perspectiva vremurilor de sfarsit pe care le traim, insa duhul dar si limbajul din unele comentarii lasa de dorit. Judecarea si indreptatirea nu prea sunt in duh ortodox, dar in sfarsit, prefer sa ma abtin de la critici.

@Cornel,

Cum faci diferenta intre constiinta si procese mentale? Daca de exemplu bei sau ai un accident la cap cum demonstrezi ca iti este afectat doar procesele mentale si nu constiinta?

Mintea poate fi afectata daca si d.p.v. fizic creierul este afectat, spre exemplu daca bem o cantitate mai mare de alcool (vezi expresia “a-si bea mintile”), sau daca ne lovim si ramanem inconstienti, sau mai rau, daca omul o ia razna, inebuneste (cand are loc un fel de scurtcircuitare a conexiunilor neuronale). Constiinta nu este afectata, dar in anumite situatii e posibil sa nu mai auzim vocea ei, de aceea in cazul in care omul isi pierde mintile i se iarta pacatele facute in acea stare, intrucat nu constientizeaza ceea ce face.

Mintea omului insa nu doar datorita vreunui accident, dar si in stare normala este afectata, intrucat dupa caderea lui Adam, ea s-a intunecat, a devenit marginita si tulburata de patimi – minte impatimita, pe cand inainte de cadere se gasea intr-o stare luminata fiind unita cu Dumnezeu. Atunci cand omul face lucrare duhovniceasca si se nevoieste pentru a face voia lui Dumnezeu capata iluminare dumnezeiasca si discernamant duhovnicesc. Asadar, mintea omului se poate gasi in adevar sau nu, in functie de ceea ce face omul, daca este mai apropiat, sau nu, de Dumnezeu.

Dumnezeu a creat sufletul omului rational si mintal, inzestrat cu duh, spune Sf. Ioan Damaschinul. Insa atunci cand se afla in trup fizic, din cauza caderii mostenite de la Adam, mintea omului este limitata, lipsita de discernamant sufletesc din cauza intreruperii legaturii cu Dumnezeu si deci adesea indepartata de adevar.

Constiinta insa este superioara mintii, ea nu tine de procesele mentale ale omului, ci este sadita de Dumnezeu in sufletul omului, este supervizorul nostru care ne atentioneaza atunci cand gresim, este ratiunea sufletului si totodata supervizorul mintii. Ea este un martor la toate faptele omului, spune un sfant ca este pârâşul despre care vorbea Mântuitorul:

“Impaca-te cu pârâşul tau degraba, pana esti cu el pe cale, ca nu cumva pârâşul sa te dea judecatorului, si judecatorul slujitorului si sa fii aruncat in temnita.” (Matei 5:25)

Constiinta ramane si dupa moartea fizica sau moartea cerebrala – de remarcat aici declaratia unor oameni care au trecut prin moarte cerebrala dar ramaneau perfect constienti de propria persoana (unii au declarat ca vedeau ce se intampla in incaperea in care se gasea trupul lor si nu numai) si mai mult decat atat, intelegeau lucrurile la un nivel mult mai profund decat cand se aflau in trup (vezi aici si ce a spus Gabriel Cotabita intr-un interviu despre ce a simtit in acel rastimp in care a fost in coma, afirmand printre altele, ca intelegea sensul lucrurilor – stia, realiza o multime de lucruri desi nu auzise nicio voce care sa ii spuna ceva, stia pur si simplu – spre deosebire de perioada cand nu se afla in coma). Daca cei declarati in moarte cerebrala mai ales, au dezvaluit ceea ce se intampla cu ei si cu cei din jur (fapt confirmat ulterior de rude si doctori), atunci, constiinta sau ratiunea sufletului nu poate fi dependenta de functionarea creierului, ci are o existenta in sine. Asadar, constiinta nu este un efect al functionarii creierului, ci creierul este animat de suflet. Fara suflet nu exista viata, atunci cand sufletul paraseste trupul, creierul este mort, conexiunile neuronale inceteaza. Constiinta insa ramane. Argumentul experientei mortii cerebrale a celor care au supravietuit unui astfel de eveniment si au declarat ca erau constienti de sine si de ceea ce se intampla in jur, este un argument foarte bun in dialogul cu ateii care sustin ca cel care genereaza totul este creierul.

Iar atunci cand omul nu mai este constient, dintr-un motiv fizic sau de alta natura, de regula accidental, are lor o intrerupere a legaturii dintre structura fizica (trup, respectiv creier) si cea sufleteasca/spirituala. Constiinta ramane, nu devine afectata, insa rupem legatura cu ea.

Un citat din Sf. Ignatie Briancianinov despre constiinta:

Conştiinţa este o simţire a duhului omenesc, subţire, luminoasa, care deosebeşte binele de rău. Această simţire deosebeşte mai limpede binele de rău decât mintea.

Este mai greu să amagesti conştiinta decât mintea. Şi cu mintea amăgita, care e sprijinită de voia iubitoare de păcat, conştiinţa se razboieşte îndelung.

Conştiinţa este legea firească.

Conştiinţa l-a calauzit pe om pana la Legea scrisa. [data lui Moise]
[…]

Din predica par. Ilie Cleopa:

Sufletul nostru […] are memorie dată de Dumnezeu, ţine minte toate, iar mintea lui, dacă este luminată de Preasfîntul Duh, împărtăşeşte şi binevesteşte Evanghelia în care este cuvîntul lui Dumnezeu şi toate învăţăturile mîntuitoare de suflet.

@dany,

In primul rand sa cititi acest articol, unde Sf. Grigorie de Nisa trateaza foarte bine aceasta tema.
http://www.apaceavie.ro/omul-este-cauza-propriilor-suferinte-sf-grigorie-de-nisa/

O sa reiau mai jos ce am mai raspuns si cu alte ocazii la aceasta intrebare.
Pentru a putea intelege, trebuie sa privim intreg tabloul (“the big picture”, cum spun americanii) istoriei omenirii pana la inceputurile ei.
Exista rautate in lume. Dumnezeu nu a dorit aceasta pentru noi. Omul singur si-a atras raul asupra lui incepand cu caderea lui Adam atunci cand nu a ascultat de porunca lui Dumnezeu de a nu se hrani din pomul cunostintei binelui si raului – ci a fost ispitit prin sarpe de diavol (ingerul cazut), sa manance din roada acelui pom pentru a deveni ca Dumnezeu. De atunci omul a cunoscut raul si a cazut din rai, de atunci a cunoscut boala si moartea, atragand asupra lui blestemul pentru neascultare, si devenind inrobit de pacat si usor ispitit de diavol. De asemenea, de atunci incoace toti urmasii lui Adam au mostenit pacatul stramosesc. Doar Jertfa Fiului lui Dumnezeu a putut sterge acest pacat, pentru ca fara de pacat fiind (n-a mostenit nici pacatul stramosesc pe care il au toti oamenii prin nastere, intrucat nu s-a intrupat in mod firesc, ci din Fecioara si din Duhul Sfant), a suferit pe nedrept, iar pentru ca in legile lui Dumnezeu nedreptatea nu ramane nerasplatita, plata pentru aceasta Jertfa a fost nici mai mult, nici mai putin, decat rascumpararea pacatelor intregii omeniri (adica omului i s-a dat sansa stergerii pacatelor prin credinta in Hristos), iar cand oamenii primesc botezul li se sterge si pacatul stramosesc.

Zice Sf. Teofan Zavoratul:

Cand omul a pacatuit, a fost imediat izgonit din rai si, in afara raiului, a fost inconjurat de necazuri si de lipsuri si de tot felul de greutati, ca sa tina minte ca nu se afla la locul sau, ci este pedepsit, si ca sa se ingrijeasca sa caute miluire si revenire la rangul sau.

Astfel, nu te mira vazand necazuri, nenorociri si lacrimi, ci rabda fara sa te necajesti. Nu ii sade bine criminalului si neascultatorului deplina bunastare si fericire. Primeste acest gand in inima si poarta-ti soarta cu seninatate.

O suferinta spala multe pacate. Am putea spune ca cei mici nu pot fi pacatosi, intr-adevar. Insa sa ne amintim ce spunea Dumnezeu lui Moise (Deuternonom, cap.5):

“9. Eu Domnul Dumnezeul tau sunt Dumnezeu zelos, Care pedepseste vina parintilor in copii pana la al treilea si al patrulea neam pentru cei ce Ma urasc.
10. Si Ma milostivesc pana la a! miilea neam catre cei ce Ma iubesc si pazesc poruncile Mele.”

Deci pentru pacatele parintilor, bunicilor pot fi pedepsiti copiii. Dar copilul, totusi, este nevinovat, de ce sa patimeasca pentru ceva ce nu a facut si de care nu se face vinovat? Nicio suferinta, insa, nu este fara rost la Dumnezeu. El stie ce este mai bine pentru sufletele noastre. Sa ne amintim ca linia nu se trage in aceasta viata, ci Dumnezeu face dreptate si dincolo de moarte. Orice suferinta a noastra (patimita pe nedrept) nu ramane nerasplatita de El. Copiii care sufera nevinovati sunt mucenici, si sunt rasplatiti inmiit, suferinta lor nu este in zadar. Insasi Hristos, care a fost cu totul fara de prihana, a patimit si a murit si a inviat pentru noi, ca sa ne izbavi de Iad, de suferinta vesnica. Copiii acestia care patimesc nevinovati sunt urmatori lui Hristos, patimesc pentru a se putea mantui si ei dar odata cu suferinta lor se mantuieasc si altii din neamul lor. Pentru o perioada scurta de suferinta pe pamant, vor avea parte de rasplata si fericire vesnica ajutand prin aceasta jertfa a lor (caci este o jertfa) si pe altii din neamul lor sa se mantuiasca. Hristos ne-a spus sa ii urmam Lui, sa ne ducem fiecare crucea suferintei si ne-a spus ca “Imparatia cerurilor se ia prin straduinta si cei ce se silesc pun mana pe ea”. “Daca vrea cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie.”

Uneori ceea ce ni se pare noua ca este bine sau ca este rau, poate fi tocmai invers. Precum vedem un bogat fericit si credem ca se afla intr-o stare buna, cand de fapt el este sau poate fi mai degraba intr-o stare demna de plans, prin consecintele pe care acea conjunctura le atrage asupra sufletului sau, sau putem spune despre un om bolnav si sarac ca este vai de el, cand in realitate aceasta incercare prin care trece acel om (rabdand acea situatie) ii poate mantui sufletul si ca urmare a acelei incercari rabdate cu smerenie si nadejde in Dumnezeu, sa ajunga in Rai (vezi pilda bogatului si a saracului Lazar din Sfanta Evanghelie sau a bogatului caruia i-a rodit tarina). Dumnezeu cunoaste toate aceste lucruri, pe cand noi, cu mintea noastra vedem doar realitatea imediata a lucrurilor, nu si cauzele sau urmarile acestora. De regula atunci cand sufera oameni nevinovati, acest lucru este ingaduit de Dumnezeu, pe de-o parte pentru ca acestia sa se incununeze pentru o rasplata mai mare de la Dumnezeu pentru rabdarea si suferinta lor, si pe de alta parte, ca prin aceasta sa se poata mantui si altii din familia lor. Pe termen scurt ni se pare nedreptate, pe termen lung insa vom intelege intelepciunea lui Celui de Sus care a ingaduit toate acestea pentru a izbavi pe multi de iad. Precum spune un sfant, judecatile lui Dumnezeu sunt abis, greu de patrus cu mintea noastra omeneasca.

Despre suferintele copiilor nevinovati mai multe in acest articol
http://www.razbointrucuvant.ro/2011/07/16/suferintele-copiilor-si-caile-lui-dumnezeu/

Cateva citate pe aceasta subiect – Sf. Paisie Aghioritul:

“Dumnezeu este bun din fire şi întotdeauna se îngrijeşte pentru binele nostru, şi atunci când îi cerem ceva ne va da dacă este spre binele nostru. Tot ceea ce este absolut necesar pentru mântuirea sufletului nostru şi pentru întreţinerea noastră trupească Dumnezeu ne va da cu îmbelşugare şi vom avea binecuvântarea Lui. Orice întâmplare prin care Dumnezeu ne lipseşte de ceva, fie pentru a ne încerca, fie pentru a ne păzi, tre­buie să o primim cu bucurie, dar să o şi cercetăm, ca să ne folosim. El ştie când şi cum să iconomisească făptura Sa şi ajută în felul Său în clipa când este nevoie.”

“- Părinte, boala ajută întotdeauna?

– Da, întotdeauna ajută. Bolile îi ajută pe oameni să-şi «ispăşească» păcatele atunci când nu au virtuţi. Sănătatea este un lucru mare, dar binele pe care îl pricinuieşte boala nu-l poate dărui sănătatea. Un bine duhovnicesc. Boala este o binefacere foarte mare, într-ade­văr foarte mare!”

“Putem reformula întrebarea: „Când ne ajută crucea pe care ne-a trimis-o Dumnezeu?” Formulată aşa, întrebarea conţine o parte din răspuns. Dacă boala este o cruce trimisă de Dumnezeu, înseamnă că întotdeauna ne este de folos. Sau, mai exact, întotdeauna ne-ar putea fi de folos.
Numai că, atunci când trec prin încercări, unii oameni se mânie pe Dumnezeu şi încercarea îi face mai duri, mai răi, mai pătimaşi. În astfel de cazuri, vina nu este a lui Dumnezeu.

– El nu a văzut că oamenii sunt slabi?
– Ba da, a văzut, dar ştia că pot trece cu bine prin aceste încercări…”

“In general, toate bolile au ca pricina pacatul, deosebirea fiind doar ca pot fi pacate proprii, sau pot fi pacate colective, si ma gandesc aici la industrializarea lumii, care pe langa presupusul confort, a adus poluare, radiatii si desigur boli noi, unele dintre ele dintre cele mai greu de diagnosticat, dar si de vindecat. Omenirea care il neaga pe Dumnezeu merge spre autodistrugere, insa aceasta autodistrugere este un proces, care lucreaza din plin inca de pe acum.

Sanatatea este acolo unde se traieste si se mananca asa cum a lasat Dumnezeu: natural, (fara adaos de la om si, Doamne-fereste, imbunatatiri, cum ar fi organismele modificate genetic), este acolo unde se traieste in dragoste si armonie, asa cum ne-a poruncit Dumnezeu, este acolo unde se traieste in curatie, infranare si cumpatare, intr-un cuvant, este acolo unde se traieste dupa poruncile lui Dumnezeu.”

“În unele boli este nevoie numai de puţină răbdare. Şi pe acestea le îngăduie Dumnezeu ca să îi îndrepteze omului unele cusururi şi să-i dăruiască puţină răsplată. Pentru că boala trupească ajută la vindecarea bolii duhovniceşti. O neutralizează cu smerenia pe care o aduce”

“Sufletul omului este precum aurul şi boala precum focul care îl curăţeşte. Este de ajuns ca omul să aibă răbdare şi s-o primească cu bucurie.”

“Boala trupească ajută la vindecarea bolilor duhovniceşti. Când sufletul este încercat, atunci se sfinţeşte.”

“Când omul nu înfruntă duhovniceşte suferinţa, poate să se sălbăticească. Când o înfruntă însă duhovniceşte, se linişteşte şi se mângâie dumnezeieşte. Şi după aceea, boala devine paznic, pentru că se bucură, pentru că va fi socotit împreună cu mărturisitorii şi mucenicii.”

“Atunci cand Hristos vede ca cineva poate suporta o boala grea, i-o da, astfel incat prin putina suferinta din aceasta viata pamanteasca , sa primeasca rasplata multa in cea cereasca si vesnica.
Atunci cand trupul sufera, sufletul se sfinteste.”

“De pilda, se aduna avere cu nedreptate, oamenii traiesc putini ani ca fiii de boier, dar dupa aceea, toate pe care le-au adunat le dau la doctori. Rar, la foarte putini se intampla ca bolile, falimentarile etc, sa fie o incercare de la Dumnezeu. Acestia vor avea plata multa. In acest caz, de obicei, dupa aceea devin mai bogati, ca dreptul Iov. Dar si la multi care nu au reusita, este si din cauza asta: au facut vreo nedreptate.

“Se poate ca intr–o familie bunicul sau bunica sa fi facut nedreptati dar ei sa fie bine. Insa copiii sau nepotii lor sa plateasca. Se imbolnavesc, sunt nevoiti sa dea la doctori tot atata cat au agonisit cu nedreptate, ca sa se achite mosii lor (de pacate – n.t.).

Odata o familie cunoscuta mie, a avut de tras multe incercari. Au inceput cu capul familiei printr – o boala grea. A fost tintuit la pat cativa ani, dupa care a murit. Apoi a murit femeia lui, dupa care si copiii lor, unul dupa altul. Recent a murit si ultimul, al cincilea copil. Dintr – o familie foarte bogata, cum era, a ajuns cea mai saraca, pentru ca si- au vandut tot ce aveau rand pe rand ca sa plateasca doctorii si alte doctorii. Ma miram de aceasta familie: “Cum de se intampla atatea boli si nenorociri la acestia ?”. La membrii acestei familii nu se vedea cazul cel bun, adica sa fie incercati de Dumnezeu ca alesi ai Lui, ci mai degraba lucrau asupra lor legile duhovnicesti ale lui Dumnezeu. Ca sa fiu mai sigur, am incercat sa aflu de la niste batrani cinstiti, compatrioti ai acelei familii, cele despre ei. Si am aflat ca omul acesta a avut o mostenire de la tatal lui, dar in continuare a marit – o cu nedreptati. Adica daca o vaduva, ca sa-si marite fata, ii cerea un imprumut pe care l-ar fi intors la secerat acesta ii cerea un ogor ce il avea. Iar aceea fiind nevoita ii dadea. Altul ii cerea un imprumut sa plateasca datoria la banca, fagaduindu – i ca il va da inapoi cand va aduna bumbacul. Dar acela ii cerea o bucata de pamant ce il avea, si sarmanul i- l dadea de nevoie, ca sa nu il urmareasca banca. Altul ii cerea un imprumut ca sa cumpere doctorii, iar acela ii cerea vaca ce- o avea. Si saracul acela i- o dadea cu durere. In felul acesta a adunat o avere mare. Insa toata aceasta nemultumire a oamenilor suparati a lovit nu numai in el si in femeia lui, ci chiar si in copiii lui. Asa au lucrat legile duhovnicesti si au patimit si aceia la fel. Adica au vandut terenurile lor ca sa plateasca doctorii si toate cheltuielile pricinuite de boli si din foarte bogati au devenit saraci, si unul dupa altul au plecat. Fireste, Dumnezeu ii va judeca dupa marea Sa dragoste si dreptate. Iar ceilalti, care au fost siliti, in nevoia in care se aflau, sa- si vanda ceea ce aveau ca sa- si achite datoriile la doctori, si au saracit, vor fi rasplatiti pentru nedreptatea ce li s- a facut. Desigur ca si cei nedrepti isi platesc si ei pacatele lor potrivit cu cele ce sufera. ”

“Un familist evlavios a suferit multe nedreptati la serviciul sau. Avea insa multa bunatate si le suferea pe toate fara sa murmure. A venit odata la Coliba mea si mi- a spus toate acestea, dupa care ma intreba:
– Ce ma sfatuiesti sa fac ?
– Asa sa faci: sa privesti la dreptatea si la rasplatirea dumnezeiasca si sa faci rabdare. Nimic nu se pierde. In felul acesta depui la banca lui Dumnezeu. In cealalta viata negresit vei primi mult pentru incercarea aceasta ce o suferi. Dar sa stii Bunul Dumnezeu si in viata acesta rasplateste pe cel nedreptatit. Daca nu intotdeauna pe cel ce sufera, in mod sigur pe copiii lui. Stie Dumnezeu ce face. Poarta de grija de faptura Sa.

Daca face cineva rabdare, lucrurile vin la locul lor. Le iconomiseste Dumnezeu. Dar e nevoie de rabdare fara logica. Daca Dumnezeu vede, supravegheaza, sa te predai in alb lui Dumnezeu. Vezi Iosif (Fac. 57,20. s.u.) n- a vorbit atunci cand fratii lui l- au vandut ca rob. Putea sa spuna: “Sunt fratele lor“. Dar n- a vorbit atunci, ci Dumnezeu a vorbit dupa aceea si l-a facut imparat. Dar daca nu facem rabdare, ne chinuim. Daca vrem sa ne vina bucuriile numai asa cum ne convine, cum ne place, odihna, fireste, nu aflam, si nici nu decurg lucrurile asa cum vrem. Daca cineva este nedreptatit in aceasta viata de oameni sau de diavoli, Dumnezeu nu Se nelinisteste, pentru ca asta pricinuieste castig sufletului.”

Arhim. Simeon Kraiopoulos despre suferinta (din articolul http://www.razbointrucuvant.ro/2012/12/08/simeon-kraiopulos-taina-suferintei/):

“Să mai ştiţi şi acest lucru: după ce suferinţa îşi va face treaba pe care o are de făcut, Dumnezeu o ridică. Nu-I este greu deloc lui Dumnezeu să ridice orice suferinţă.

Acest lucru să-l vezi, anume că Dumnezeu vrea să-ţi facă bine. Aceste lucruri le spun şi părinţilor în legătură cu copiii lor. Câteodată vin unii care sunt oamenii duhovniceşti şi părinţi buni, atenţi la îndatoririle lor creştineşti, ca să se vaite despre copilul lor care a luat altă cale, pe care niciodată nu se aşteptau să o ia. Mă străduiesc şi le spun următoarele, nu ca să port doar o simplă conversaţie cu ei, ci pentru că eu cred – şi deja am văzut acest lucru în fapt – că lucrurile stau astfel:

„Luaţi seama, poate că voi vă consideraţi nişte părinţi buni şi vă pasă de ceea ce se întâmplă cu copilul vostru, care se pierde pe o cale greşită, dar să ştiţi că Dumnezeu îngăduie aceasta copilului vostru, exact ca să vedeţi unele lucruri pe care nu le-aţi văzut încă. Se poate să aveţi înlăuntrul vostru un egoism, o părere bună despre voi înşivă, sau orice altceva la care nu aţi luat seama. Dacă voi veţi pricepe şi se va vindeca sufletul vostru de aceste păcate, de aceste patimi, se va vindeca şi copilul vostru. Dumnezeu va aduce copilul înapoi, pe drumul cel bun, pe calea cea dreaptă, lângă voi”.

Şi, într-adevăr, în multe situaţii se întâmplă aşa. În general însă, vreau să spun că, atunci când suferinţa nu ne mai este necesară, Dumnezeu o ia de la noi. Dacă ea continuă, dacă rămâne, înseamnă că ne este de folos. “

Sf. Ioan Gura de Aur, despre suferinta:

Pentru ce si oamenii cei cucernici se cerceteaza cu tot felul de suferinte, eu iubitilor pot sa va arat sapte pricini.

De aceia luati aminte si ma ascultati ca pe viitor nu ve-ti avea dezvinovatire cand va ve-ti scandaliza de cele ce se petrec in lume, adica de nenorocirea celor imbunatatiti si nu va veti lamuri despre acest lucru ca si cand nu a-ti avea nici un motiv.

Primul motiv pentru care si cei cucernici sunt cercetati de suferinta este, pentru ca ei sa nu se innalte pentru faptele cele bune si pentru meritele lor, al doilea pentru a vedea ca si sfintii si cei cucernici sunt oameni neputinciosi si atunci cand cineva va sfatuieste sa-i urmati, bunaoara pe Petru si Pavel sa nu puteti zice ca aceia ar fi dobandit cu totul alta fire si nu pot fi urmati. Patimirile lor arata ca si ei au fost oameni ca si noi. […]

Tot Sf. Ioan Gura de Aur vorbind pe aceasta tema:
http://www.ioanguradeaur.ro/476/cuvant-la-2-februarie/
http://www.ioanguradeaur.ro/161/rabdarea-in-suferinte/

Citat din Sf. Teofan Zavoratul, despre purtarea crucii:

“Dar de ce mie mi s-a dat mai mult, iar altuia mai putin?” – vei spune. “De ce pe mine ma stramtoreaza necazurile, iar altuia ii merge bine aproape in toate? De ce eu ma frang de durere, iar altul se mangaie? Daca aceasta este soarta tuturor, macar sa se imparta in mod egal fiecaruia, fara exceptii“. Dar chiar asa se imparte. Uita-te mai bine si vei vedea.

Tie ti-e greu acum, iar altuia i-a fost greu ieri sau ii va fi maine, iar astazi ii ingaduie Domnul sa se odihneasca. De ce te uiti la ceasuri si la zile? Priveste intreaga viata, de la inceput pana la sfarsit, si vei vedea ca tuturor le este greu, chiar foarte greu. Gaseste pe unul care sa jubileze de bucurie intreaga viata! Pana si regii adesea nu dorm noptile din pricina greutatii ce la apasa inima.

Ti-e greu acum, dar inainte n-ai avut parte de bucurie?! Dumnezeu iti va mai da si vei vedea si alte zile de bucurie. Rabda, deci! Cerul se va lumina si asupra ta. In viata este ca in natura, sunt ba zile intunecoase, ba zile senine. S-a intamplat vreodata ca un nor de furtuna sa nu treaca?! Si este cineva pe lume care sa creada ca nu va trece?! Gandeste si tu la fel despre supararea ta si te vei mangaia de buna nadajduire.

Iti este greu. Dar este, oare, aceasta o intamplare fara motiv? Pleaca-ti cat de cat capul si adu-ti aminte ca exista Dumnezeu, care se ingrijeste de tine ca un parinte si nu te scapa din ochi. De te-a ajuns nenorocirea, nu s-a intamplat decat cu ingaduinta si cu voia Lui. Nimeni altul decat El ti-a trimis-o. Iar El stie foarte bine ce, cui si cand sa-i trimita; si cand trimite, trimite spre binele aceluia care primeste suferinta. Asadar, uita-te in jurul tau si vei vedea, in nenorocirea care te-a ajuns, planul cel bun al lui Dumnezeu pentru tine.

Dumnezeu vrea sa-ti curete vreun pacat sau sa te indeparteze de vreo treaba pacatoasa sau, printr-un necaz mai mic, sa te fereasca de un altul mai mare, ori vrea sa-ti dea ocazia sa-ti arati rabdarea si credinta in El, pentru ca apoi sa-Si arate in tine slava milostivirii Sale. Desigur ca ceva dintre acestea ti se potriveste. Cauta deci ceea ce ti se potriveste si oblojeste-ti cu aceea rana, asa cum folosesti un plasture, si se va racori arsura ei.

De altfel, daca nu vei vedea clar ce anume vrea sa-ti daruiasca Domnul prin nenorocirea care te-a ajuns, pune-ti in inima credinta generala si neiscoditoare ca tot ce vine de la Domnul este spre binele nostru, si talcuieste-i sufletului tulburat: asa a binevoit Dumnezeu. Rabda! Pe cine pedepseste Dumnezeu, acela-I este ca un fiu!

Mai bine opreste-ti privirea la starea ta morala si la starea din vesnicie care ii corespunde. Daca esti pacatos – cum esti, de altfel – bucura-te ca a venit focul napastei care-ti va arde pacatele. Tu privesti suferinta numai dinspre pamant. Dar muta-te cu gandul la cealalta viata. Treci de partea Judecatii. Priveste focul cel vesnic, pregatit pentru pacatele noastre. Si, de acolo, priveste-ti suferinta. Daca acolo vei fi osandit, cate necazuri nu ti-ai dori sa fi suportat aici, numai ca sa nu fi cazut sub acea osandire?!

Spuneti in sinea ta: “Dupa pacatele mele imi sunt trimise aceste lovituri” si multumeste-I Domnului ca bunatatea Lui te indruma spre pocainta. Apoi, in loc sa te intristezi fara rost, afla care-ti este pacatul, pocaieste-te si nu mai pacatui. Cand vei cugeta astfel, vei spune, desigur: “Inca este putin ceea ce am primit! Caci, dupa pacatele mele, mult mai rau merit“.

Asadar, indiferent de porti soarta amara a tuturor, ori suferintele si necazurile personale, rabda-le cu inima impacata, primindu-le cu recunostinta din mainile Domnului, ca pe un leac impotriva pacatelor, ori ca pe o cheie care deschide usa in imparatia Cereasca.

Nu cârti, nu invidia pe altul si nu te lasa prada tanguirii zadarnice. Caci asa se intampla in nenorocire: unul incepe sa se tanguiasca si sa carteasca, altul se pierde de tot cu firea si cade in deznadejde, iar altul se cufunda in necazul sau si doar sufera, fara a se misca cu mintea si fara sa-si inalte suferinta inimii spre Dumnezeu. Toti acestia nu se folosesc cum se cuvine de crucile care le sunt trimise si pierd, astfel, momentul prielnic si ziua mantuirii.

Domnul le da in maini conlucrarea mantuirii, iar ei o resping. I-a ajuns necazul si suferinta. Oricum, iti porti deja crucea. Fa, asadar, ca aceasta purtare sa-ti fie spre mantuire, iar nu spre pierzanie. Pentru aceasta nu trebuie sa muti muntii din loc, ci sa aduci o mica schimbare in miscarea gandurilor si in starile inimii tale.

@alex,

Deci pe scurt: daca nu facem ce vrea Dumnezeu, in viata asta, in viata de apoi o sa ajungem in iad, unde o sa fim torurati vesnic, asta e conceptia despre viata de apoi a noastră a creștinismului…confuzia e mare de tot…care adevărul…suntem liberi sau nu?Dumnezue ne constrânge prin libertatea de alegere sau nu?

Exista libertate, intr-adevar. Dumnezeu a creat pe om liber, i-a dat libertatea de a alege. Putem alege prin viata pe care o ducem (prin implinirea sau nu a poruncilor, adica a voii lui Dumnezeu) raiul sau iadul. De ce vi se pare ca Dumnezeu ne constrange cu ceva, El nu ne constrange cu nimic atat timp cat noi suntem cei care alegem. A nu se face confuzie intre cauza si consecinta. In Univers nimic nu este fara consecinte, totul are o cauza bine determinata. Principiul cauza-efect. Omul este suma faptelor sale, pe principiul “esti ceea ce mananci”. Daca cineva (care stie mai multe ca tine) iti arata pe unde sa mergi ca sa nu te impiedici si sa ajungi astfel in spital, inseamna ca te constrange in vreun fel, prezentandu-ti un viitor, o consecinta a actiunilor tale?

Sau alt exemplu, daca copilul este avertizat de parinte sa nu bage mana in priza ca se curenteaza, sa nu atinga flacara ca altfel se va arde, sa nu traverseze pe rosu pentru risca un accident, s.a.m.d. – cum credeti, este oare parintele cel care il constrange pe copil in vreun fel, dandu-i aceste… reguli de supravietuire, pentru ca al sau copil sa nu pateasca ceva rau, sau ii vrea binele, spunandu-i dinainte ce va pati daca face acestea? Cred ca este o analogie buna aceasta, deci daca Dumnezeu ne avertizeaza dinainte care este (potentiala) consecinta a faptelor noastre, aratandu-ne calea pe care sa o urmam ca sa ne fie bine, oare ne constrange sau ne vrea binele?

@alex,

Iti raspund, te rog mult, dupa Craciun. Mersi.

@Ciprian,

se stie foarte bine ca biserica ortodoxa nu accepta reincarnarea, atunci cum va explicati diferentele enorme dintre oameni la aparitia lor in acest plan existential ? Daca ar fi fost acceptata reincarnarea problema ar fi fost simplificata si nu ar fi adus cu sine atatea intrebari ,diferntele dintre oameni fiind o urmare fireasca a existentelor trecute. Dupa ce criteriu este impartita existena actuala pt fiecare dintre noi ? Si intreb asta pt ca o singura existenta ar fi sinonima cu plecarea de la zero pt fiecare dintre noi . Nu cred pt nimic in lume ca Dumnezeu lasa acest aspect la voia intamplarii sau ca se trage la sorti :)))) concluzia ar fi ca suntem cu totii egali neavand cu sine un bagaj pozitiv sau negativ ,dupa caz , la aparitia in aceasta lume .

Am mai raspuns la o astfel de intrebare, o sa preiau din comentariile facute atunci.
Reincarnarea este o teorie mincinoasa, preluata din hinduism (religia in care unii se inchina la animale si “zeitati”). Religia unor idolatri inchinatori la zei, precum hinduistii si budistii.

Ei incalca primele doua porunci a lui Dumnezeu, care sunt:
“1. Eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.
2. Sa nu-ti faci chip cioplit, nici alta asemanare, nici sa te inchini lor. ”

Cu toata acea teorie a reincarii, ei nu pot ajunge in Imparatia Cerurilor, o data ca incalca poruncile lui Dumnezeu (de a nu ne inchina la idoli) si a doua oara, pentru ca numai prin Hristos omul se poate mantui.

” Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal Meu decat prin Mine.”
(Ioan 14:6)

Nimeni nu poate intra in Imparatia Cerurilor fara El si fara sa faca pocainta (“Pocaiti-va, caci s-a apropiat Imparatia Cerurilor”), ori in conceptia reincarnarii, conceptul pocaintei este inexistent, asa cum nu exista conceptia milei si compasiunii. Totul, spun ei are un rost, exista karma si cei care sufera si o duc rau nu trebuie ajutati pt ca, dupa ei, exista legea karmica pe care trebuie sa o ispaseasca si singura cale este suferinta. Ei nu se roaga lui Dumnezeu pentru ca sa li se ierte pacatele, ci accepta suferinta ca si consecinta a propriilor greseli. Pentru ei Dumnezeu este impersonal, nu exista o persoana a lui Dumnezeu, ori noi Mantuitorul ne-a aratat si ne-a spus cu totul altceva.

Spunea foarte bine parintele Arsenie Boca despre reincarnare:

“Reîncarnarea (indiană) se referă la oameni – şi deosebirea între om şi înger este o deosebire de natură, nu numai de desăvârşire. Deci oamenii, forţaţi de karma, trebuie să se renască în vieţi succesive, să-şi ispăşească fără să ştie vinovăţiile din vieţile trecute, până când încercând să se dezlipească de dorinţa vieţii nu mai contractează legături care să-i reclame la ispăşire. Purificarea aceaste se face automat şi necesită perioade de zeci de mii de ani.
Dacă doctrina aceasta ar exprima adevărul, toată iconomia, mântuirii omului descoperită nouă prin Iisus Hristos, ar fi inutilă. Mântuirea ar fi automată, iar venirea lui Iisus n-ar mai fi avut rost.
Dar fiindcă a venit Iisus şi a pus cu adevărat problema măntuirii omului, reîncarnarea, deci mântuirea automată, nu are nici o bază în Revelaţie. O mai spune şi Sfântul Pavel:

„Este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecaţi” (Evrei 9, 27). Deci nu este rânduit să fie vieţi şi morţi succesive.

Jertfa Mantuitorului nu si-ar avea rostul daca omul ar fi avut si o alta cale de salvare (prin reincarnari succesive).

“Cum va explicati diferentele enorme dintre oameni la aparitia lor in acest plan existential ? Dupa ce criteriu este impartita existena actuala pt fiecare dintre noi ? Si intreb asta pt ca o singura existenta ar fi sinonima cu plecarea de la zero pt fiecare dintre noi . Concluzia ar fi ca suntem cu totii egali neavand cu sine un bagaj pozitiv sau negativ ,dupa caz , la aparitia in aceasta lume.“

Nu exista reincarnare si NU suntem cu totii egali la aparitia in aceasta lume, si nu, Dumnezeu nu este nedrept. Exista o alta explicatie pentru diferentele cu care ne nastem in viata aceasta. Explicatia este urmatoarea. Asa cum fiecare copil care se naste poarta in ADN-ul sau informatia genetica a parintilor biologici, tot asa mostenesc nu doar (o parte din) bolile acestora, ci si informatia referitoare la pacatele parintilor, bunicilor sai, pacate pe care (uneori) le platesc. Exista o vorba “parintii mananca agurida si copiilor li se strepezesc dintii”.

Dumnezeu spune prin Moise, atunci cand vorbeste despre cele zece porunci (Deuternonom, cap.5):
“9. Eu Domnul Dumnezeul tau sunt Dumnezeu zelos, Care pedepseste vina parintilor in copii pana la al treilea si al patrulea neam pentru cei ce Ma urasc.
10. Si Ma milostivesc pana la a! miilea neam catre cei ce Ma iubesc si pazesc poruncile Mele.”

Copiii atunci cand sunt botezati cu botezul crestin, li se sterg toate pacatele mostenite. Insa dupa aceasta, daca parintii pacatuiesc mai grav, exista situatii in care copiii sunt cei care platesc pentru acestea. Deci pentru pacatele parintilor, bunicilor pot fi pedepsiti copiii.

Dar copilul, totusi, este nevinovat, de ce sa patimeasca pentru ceva ce nu a facut si de care nu se face vinovat? Nicio suferinta nu este fara rost la Dumnezeu. O suferinta spala multe pacate. Sa ne amintim ca linia nu se trage in aceasta viata, ci Dumnzeu face dreptate si dincolo de moarte. El stie ce este mai bine pentru sufletele noastre. Orice suferinta a noastra (patimita pe nedrept) nu ramane nerasplatita de El. Copiii care sufera nevinovati sunt mucenici, sunt rasplatiti de El inmiit. Si Hristos a patimit si a murit si inviat pentru noi cu totul nevinovat fiind. Copiii acestia care patimesc nevinovati sunt urmatori lui Hristos, patimesc pentru a se putea mantui nu doar ei ar si multi din neamul lor. Dumnezeu randuieste astfel pentru mantuirea si a altora din neam. Pentru o perioada scurta de suferinta pe pamant, acesti copii vor avea parte de rasplata si fericire vesnica, ajutand prin aceasta jertfa a lor si pe altii din neamul lor sa se mantuiasca.

Acum, vorbind despre diferentele dintre noi. Unii se nasc mai sanatosi, altii mai frumosi, altii au o viata mai usoara si mai plina de posibilitati.

Uneori ceea ce ni se pare noua ca este bine sau ca este rau, poate fi tocmai invers. Din punct de vedere spiritual, un bogat nu este neaparat intr-o stare buna, el poate fi mai degraba intr-o stare demna de plans, daca avantajele pe care le are nu le foloseste inspre binele apropelui sau daca nu intreprinde nimic spre mantuirea sufletului sau. Uneori putem spune despre un om bolnav si sarac ca este vai de el, cand in realitate incercarea prin care trece (rabdand acea situatie) il poate mantui daca rabda cu smerenie si nadejde in Dumnezeu (vezi pilda bogatului si a saracului Lazar din Sfanta Evanghelie si a bogatului caruia i-a rodit tarina). Dumnezeu cunoaste mai bine ce este bine pentr fiecare din noi, pentru ca nu toti suntem la fel. Fiecare om are parte de incercari in viata pe masura lui, chiar daca pare ca s-a nascut cu niste avantaje, el poate avea si niste incercari pe masura, fiecare are crucea lui (greutatile si incercarile sale care daca sunt trecute cu bine il pot ajuta spre mantuire). Noi, cu mintea noastra vedem realitatea lucrurilor doar la suprafata, nu in profunzime, fara a putea cunoaste toate consecintele care decurg dintr-o stare de fapt. Judecatile lui Dumnezeu sunt abis (precum spunea Cuv. Paisie), greu de patrus cu mintea noastra omeneasca. El stie cel mai bine ce ne trebuie fiecaruia dintre noi pentru a ne mantui si fiecare om are sansa sa la mantuire. Fiecare om se naste in viata cu anumite avantaje si dezavantaje (sau capata de-a lungul vietii niste avantaje, unii numesc aceasta noroc), insa toate acestea sunt randuite de Dumnezeu, inclusiv incercari, dupa intelepciunea Lui, fiecaruia dintre noi, in asa fel incat fiecare dintre noi sa se poata mantui. Iar daca omul nu face de buna voie ceea ce trebuie pentru mantuire, si daca nu implineste poruncile lui Dumnezeu, atunci are parte de anumite incercari (suferinte, greutati) pentru ca prin acestea sa se mantuiasca. Cine este mai puternic are parte de incercari mai mari (dar si rasplata pe masura), fiecaruia i se da dupa masura lui, de aceea nimeni nu este egal pentru ca nu toate sufletele sunt la fel. Sfintii de cele mai multe ori s-au nascut in familii evlavioase, cu credinta in Dumnezeu, sau din parinti care s-au rugat lui Dumnezeu pentru a avea copii. Copii care sunt conceputi la betie, vor avea mai mult tendinta de a pacatui. Copiii mostenesc din patimile dar si din virtutiile parintilor.

Mantuitorul spune la un moment dat in Noul Testament:

“37. El, raspunzand, le-a zis: Cel ce seamana samanta cea buna este Fiul Omului.
38. Tarina este lumea; samanta cea buna sunt fiii imparatiei; iar neghina sunt fiii celui rau.
39. Dusmanul care a semanat-o este diavolul; secerisul este sfarsitul lumii, iar seceratorii sunt ingerii. (Matei 13)

Exista unii copii care de mici copii sunt rai, nu stiu daca are legatura sau nu cu acest citat, insa cu siguranta nu ne nastem toti la fel, insa toti avem sansa la mantuire. Hristos ne-a spus sa ii urmam Lui, sa ne ducem fiecare crucea suferintei si ne-a spus ca “Imparatia cerurilor se ia prin straduinta si cei ce se silesc pun mana pe ea”.

@alex,

Pfff.. e o perioada extrem de aglomerata pt. mine si intrebarea necesita un raspuns mai laborios. Daca nu e cu suparare, se poate dupa Pasti? 😀
Promit ca raspund in Saptamana imediat de dupa Pasti. 😀 Multumesc pt. intelegere.

@anonimus,

Cum se impaca pedeapsele din Vechiul Testament cu iubirea lui Dumnezeu? In Vechiul Testament Dumnezeu le-a dat oamenilor (prin Moise) porunci pe care sa le urmeze, pedeapsa pentru pacatele (mari) era moartea intrucat ei nu aveau sansa Spovedaniei (cum exista astazi intrucat Hristos inca nu venise si nu se jertfise luand asupra Sa pacatele oamenilor) si continuand sa pacatuiasca sufletele acestor oameni dupa moarte ajugeau in iad. Dumnezeu i-a luat pentru ca acestia sa nu cada si mai rau, si sa isi rascumpere astfel, prin suferinta, macar o parte din pacatele facute. La Dumnezeu nu viata aceasta este importanta, ci cea care urmeaza dupa moartea fizica, care este vesnica si cu adevarat importanta, Dumnezeu vrea sa salveze SUFLETELE oamenilor, nu o viata plina de pacat prin care acestia nu fac decat sa se afunde tot mai tare, pierzand sansa de a-si salva salva sufletul si ajungand astfel la o suferinta vesnica dupa moartea fizica. Oare ar fi fost iubire sa ii lasa sa traiasca in pacate cativa zeci de ani iar dupa sa ajunga in suferinta cea vesnica?

Cei care mor nevinovati (precum copiii) isi mantuiesc sufletul (si primesc rasplata in viata de dincolo), iar aceasta este cel mai important intrucat sufletul este vesnic.

Citatul pe care l-ai dat este scos din context. Este o viziune a profetului Ezechiel cu Dumnezeu care porunceste ingerilor sai sa pedepseasca cetatea (dar sa ocoleasca pe cei nevinovati si care patimesc nedreptati):

1. Apoi a răsunat la urechile mele un glas mare şi a zis: “Apropiaţi-vă pedepsitorii cetăţii, având fiecare în mână unealta de nimicire!”
2. Şi iată dinspre poarta de sus, care dă spre miazănoapte, veneau şase bărbaţi, având fiecare în mână unealta sa ucigătoare; şi între ei se afla unul, îmbrăcat cu haină de în, care avea la brâu unelte de scris. Aceştia, venind, s-au oprit lângă jertfelnicul cel de aramă.
3. Atunci slava Dumnezeului lui Israel s-a pogorât de pe heruvimul pe care se afla la pragul casei. Şi a chemat Domnul pe omul cel îmbrăcat în haină de în, care avea la brâu unelte de scris,
4. Şi i-a zis Domnul: Treci prin mijlocul cetăţii, prin Ierusalim, şi însemnează cu semnul crucii (litera “tau” care în alfabetul vechi grec avea forma unei cruci) pe frunte, pe oamenii care gem şi care plâng din cauza multor ticăloşii care se săvârşesc în mijlocul lui”.

Inainte de asta, in capitolele anterioare, vedem si motivul mâniei lui Dumnezeu:

Cap. 7:

19. Argintul şi-l vor arunca pe uliţe şi vor dispreţui aurul; argintul lor şi aurul lor nu-i vor putea scăpa în ziua urgiei Domnului; cu acestea ei nu vor putea să-şi sature sufletele, nici să-şi umple pântecele lor, pentru că acestea au fost pricină a nelegiuirilor lor.
20. Prin găteli frumoase ei le-au prefăcut pe acestea în mândrie şi tot din acestea au făcut ei chipurile cele ruşinoase ale IDOLILOR lor. De aceea le voi face pe acestea necurate pentru ei.
[…]
23. Pregăteşte lanţuri, că ţara aceasta e mânjită de nelegiuiţi cu sânge, iar cetatea e plină de silnicii.
24. De aceea vai aduce pe cei mai răi dintre neamuri ca să pună stăpânire pe casele lor. Voi pune capăt trufiei celor puternici şi cele sfinte ale lor vor fi întinate.
[…]
27. Regele va plânge, căpetenia va fi cuprinsă de groază, iar mâinile poporului ţării vor tremura. Mă voi purta cu ei după purtările lor şi după judecăţile lor îi voi judeca şi vor cunoaşte că Eu sunt Domnul”.

Cap. 8:

5. Atunci mi-a zis Domnul: “Fiul omului, ridică-ţi ochii spre miazănoapte!” Şi mi-am ridicat ochii spre miazănoapte şi iată acel idol al geloziei era la uşa dinspre miazănoapte a altarului, la intrare.
6. Şi mi-a zis Domnul: “Fiul omului, vezi ce fac ei? Vezi tu ce urâciuni mari face casa lui Israel aici, ca să Mă îndepărtez de locaşul Meu cel sfânt? Dar întoarce-te şi urâciuni şi mai mari vei vedea!”
7. Apoi m-a dus pe poartă în curte şi privind, am văzut o spărtură în perete.
8. Şi mi-a zis Domnul: “Fiul omului, sapă în perete!” Şi am săpat în perete şi iată am dat de un fel de uşă.
9. Şi mi-a zis Domnul: “Intră şi vezi urâciunile cele dezgustătoare pe care le fac aceştia aici”.
10. Şi am intrat şi am privit şi iată erau acolo tot felul de chipuri de târâtoare, de animale necurate şi de tot felul de IDOLI de ai casei lui Israel, zugrăviţi pe pereţi de jur împrejur.
11. Înaintea lor stăteau şaptezeci de bărbaţi din bătrânii casei lui Israel, având în mijloc pe Iaazania, fiul lui Şafan; fiecare din ei avea în mâini câte o cădelniţă şi un nor gros de fum de tămâie se ridica în sus.
12. Şi mi-a zis Domnul: “Fiul omului, vezi ce fac bătrânii casei lui Israel la întuneric, stând fiecare în cămara sa plină de chipuri? Că îşi zic: Domnul nu ne vede! A părăsit ţara Sa”.
13. Apoi mi-a zis Domnul: “Întoarce-te şi vei vedea urâciuni încă şi mai mari, pe care le fac ei”.
14. Şi m-a dus la uşa cea dinspre miazănoapte a templului Domnului, şi iată acolo şedeau nişte femei, care plângeau pe Tamuz.
15. Şi mi-a zis Domnul: “Vezi, fiul omului? Întoarce-te şi vei vedea încă şi mai mari urâciuni!”
16. Apoi m-a dus în curtea cea dinăuntru a templului Domnului şi iată la uşa templului Domnului, între pridvor şi jertfelnic, stăteau vreo douăzeci şi cinci de oameni cu spatele spre templul Domnului, iar cu feţele spre răsărit şi se închinau spre răsărit la soare.
17. Şi mi-a zis Domnul: “Vezi, fiul omului? Nu i-a ajuns casei lui Iuda să-şi facă astfel de urâciuni, ca acele pe care le fac aceştia aici, ci au umplut şi ţara de necredinţă, îndoit mâniindu-Mă. Iată ei apropie ramuri de nările lor.
18. De aceea şi Eu voi lucra cu urgie; ochiul Meu nu-i va cruţa, şi Eu nu Mă voi îndura. Chiar de ar striga ei cu glas mare la urechile Mele, nu-i voi auzi”.

Asadar printre altele, ceea ce a mâniat mai mult pe Domnul era faptul ca aceia se inchinau la idoli aducea jertfe si ardeau tamaie idolilor, iar altii la … Soare, dupa credinta paganeasca, uitand de Dumnezeu cel adevarat care i-a scos din robia egipteana, facand nenumarate minuni pentru ei (cu atat mai mult ei nu aveau nicio justificare pentru ca se inchinau la idoli, pierzandu-si credinta in Dumnezeu care a facut minuni atat de mari cu ei. Si deci pe langa nedreptati si silnicii, ei raspandeau credinta paganeasca, tragand in jos si pe ceilalti (afectandu-le sansa la mantuire). Nu este singurul loc din Vechiul Testament unde Dumnezeu ingaduia caderea unei cetati sau pedepsirea cu molima, seceta si altele pentru credinta in idoli (idolii fiind defapt demoni).

Cap.11

12. Şi veţi cunoaşte că Eu sunt Domnul, că nu v-aţi purtat după poruncile Mele, nici legile Mele nu le-aţi împlinit, ci v-ati purtat după obiceiurile neamurilor care vă înconjoară”.
[…]
17. După aceea zi: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Vă voi aduna de prin popoare şi vă voi întoarce de prin ţările unde sunteţi risipiţi şi vă voi da pământul lui Israel.
18. Atunci vor veni acolo şi vor depărta din el toate urâciunile şi toţi idolii.
19. Şi le voi da aceeaşi inimă şi duh nou voi pune în ei; voi scoate din trupul lor inima cea de piatră şi le voi da inimă de carne,
20. Ca să urmeze poruncile Mele şi legile să le păzească şi să le împlinească; vor fi poporul Meu, iar Eu le voi fi Dumnezeu.
21. Celor a căror inimă este legată de idolii lor şi de urâciunile lor le voi cere socoteală de purtarea lor”, zice Domnul Dumnezeu.

Trebuie sa avem in vedere ca Dumnezeu are in vedere deci sufletele noastre, ce se va intampla cu ele in vesnicie, de aceea ingaduie o scurta suferinta, boala, necaz etc., pentru a putea sa ne mantuiasca sufletele. La ce buna sa duci o viata in bunastare daca dupa aceea te vei chinui vesnic? Unii oameni judeca gresit aceste lucruri intrucat ei nu vad decat realitatea acestei vieti, nu si ceea ce se intampla dincolo. Dumnezeu are in vedere toate aceste lucruri. De aceea a ingaduit scurtarea unor vieti, ca a acelora de la Potop (apropo, in afara de Moise si fiii sai, Bibila ne spune ca oamenii erau aproape intr-o stare bestialitate, uciderile si violurile erau la ordinea zilei), sau cei din Sodoma si Gomora. Dumnezeu este cel care a dat viata omului si tot El este cel care o ia. Ni s-a dat viata aceasta pentru a ne mantui si chiar a ne sfinti, nu pentru a duce o viata plina de pacate si mai ales pentru a opri si pe altii sa se mantuiasca (de aceea raspandirea credintei pagane era atat de aspru pedepsita in Vechiul Testament).

Câţi a omorât Satana? 10, şi anume copiii lui Iov, povestea fiind în Iov 1″.

What??? Ce ai baut? Toate nenorocirile oamenilor au pe Satana drept cauza primara. De la caderea lui Adam si a Evei a venit in lume boala, moartea si suferinta, din pricina ca au cedat ispitei sarpelui prin care a grait satana, fiind blestemati de Dumnezeu pentru ca nu au vrut macar sa-si recunoasca vina de a fi mancat din pomul cunoasterii Binelui si Raului (adica singura porunca care le-a fost data). Incepand de atunci omenirea a cazut sub influenta ingerilor cazuti, capatand patimi care duc la moarte sufleteasca, indepartandu-i de Dumnezeu.

Şi a fost aruncat balaurul cel mare, şarpele de demult, care se cheamă diavol şi satana, cel ce înşeală pe toată lumea, aruncat a fost pe pământ şi îngerii lui au fost aruncaţi cu el. (Apocalipsa 12:9)

SATÁNĂ, satane, s. f. 1. (Mai ales art.) Numele biblic al diavolului. 2. Întruchipare a răului, unealtă a răului. ♦ Termen injurios pentru oameni și animale. [Var.: satán s. m.] – Din sl. satana. ( sursa: DEX ’09 )

Satana prin ingerii sai cazuti ispiteste pe oameni sa faca toate nenorocirile, inclusiv razmerite, ucideri, razboaie. Hitler si Stalin, spre exemplu, au fost ispititi de Satana atunci cand au pornit razboaie si au poruncit ucideri de oameni, multi nevinovati. Toate genocidele au pornit din mintea unor oameni care au cedat ispitelor Satanei. Deci ce tot vorbesti? Esti dintr-un cult satanic, sau ce?

@anonimus,

Dumnezeu este si Cel care iubeste dar si Cel care pedepseste (pacatele oamenilor). In Vechiul Testament multe pacate erau pedepsite prin moartea fizica pentru ca pacatul sa ne raspandeasca. Cataclismele naturale pot fi considerate pedepse divine, insa moartea fizica a unora care pacatuiesc vine pentru a scurta/usura din suferinta pe care acestia o vor infrunta in viata de apoi, care in cazul in care ar fi trait si ar fi continuat sa pacatuiasca ar fi fost mult mai mare. In acest caz, faptul ca acestia mor nu este o urmare a lipsei de iubire a lui Dumnezeu, ci dimpotriva, Dumnezeu le scurteaza viata pentru ca acestia sa nu cada si mai rau, in iadul cel mai adanc, iar aceasta este o dovada de iubire, a scapa un suflet din chinurile vesnice. Viata aceasta este scurta, insa viata de apoi este vesnica si de aceea mult mai important este ceea ce se intampla cu omul dupa moarte. Si atunci Dumnezeu a facut un bine procedand astfel. Ce incompatibilitate sa fie cu porunca iubirii, atunci cand rezultatul este in favoarea omului?!
Diavolul a ucis in mod direct mult mai multi oameni decat aflam in Vechiul Testament. Aflam in Vietile Sfintilor ca acesta poate lua chip de om si orice fel de chip. Unii sfinti au spus ca pentru cei care vor sa pustniceasca dar nu sunt suficient de intariti in viata duhuvniceasca, este periculos sa traiasca in locuri pustii, unde pot sa-si piarda viata din cauza atacurilor diavolilor.
In orice caz, Dumnezeu, in intelepciuna Lui, hotaraste atunci cand omul sa traiasca si sa moara, intrucat Dumnezeu este si Judecator si are drept de viata si de moarte asupra fapturii Sale. Tot ceea ce face este spre binele nostru, inclusiv scurtarea vietii petrecute in planul fizic (multe se platesc sau se rasplatesc DUPA moartea fizica) si intotdeauna Dumnezeu face dreptate.

@anonimus,

Nu este vorba de fapul ca datorita aceste constante determina felul in care suntem, structura noastra, ci ca fiecare dintre aceste constante daca ar fi doar putin modificate, VIATA insasi nu ar fi posibila, indiferent sub ce forma. Dupa cum vedem, pana acum pe nicio planeta din sistemul nostru solar nu s-au descoperit urme de viata, indiferent daca vorbim de forme primare (precum protozoarele) sau forma inteligenta de viata. Iar precum spune astrofizicianul Trinh Xuan Thuan, în cartea sa “Melodia secreta”, care a calculat probabilitatea ca toate aceste condiţii necesare apariţiei si dezvoltarii vieţii sa fi fost satisfacute, şansa ca aceasta sa fi avut loc în mod întamplator este simultan egală cu probabilitatea ca un arcaş să lovească cu săgeata sa, de la distanţa de 15 miliarde de ani-lumină,o ţintă cu aria de 1 cm², adica este imposibil. Asadar ideea unui Creator nu este doar o supozitie sau o credinta, ci o realitate, orice concluzie bazata pe logica conduce la aceasta idee.

Imaginati-va alte fiinte, pe o alta planeta, intr-o alta galaxie, care au atins nivelul intelectual de a-si pune intrebari existentiale.

Deocamdata nu s-au descoperit urme de viata pe alte planete, cu atat mai putin unele inteligente. Este interestant ca ateii se agata de stiinta, dar atunci stiinta vine in contraditie cu inexistenta lui Dumnezeu, dispretuiesc concluziile ei, venind cu argumente filozofice.

Numai cei orbiti de propria lor ̶ prostie importanta isi pot imagina ca viata inteligenta a aparut din intamplare, mai ales acum cand am aflat ca structura ADN s-a dovedita “mai avansata decat orice software creat vreodata” (Bill Gates) [mii de perechi de nucleotide ce formeaza un lanţ ADN in secvenţa perfecta], iar cea mai simpla celula (precariota) este mai complexa decat o intreaga uzina industriala.

Nici un software functional nu poate exista fara ca cineva sa il conceapa. Vorbim despre o creatie inteligenta, nu de un hazard.

„Cantitatea de informaţii care ar putea fi stocată într-un volum punctual de ADN este echivalentă cu conţinutul unui normal de cărţi de 500 de ori mai înalt decât distanţa de la Pământ la Lună, fiecare cu un conţinut diferit. Cu alte cuvinte, dacă credem că noile hard-diskuri de 40 GB reprezintă o tehnologie avansată, un vârf de ADN ar putea conţine de 100 de milioane de ori mai multe informaţii” – Fizicianul si chimistul Jonathan Sarfati

Ideea este ca universul fin calibrat in care noi am aparut si ne-am dezvoltat nu reprezinta o dovada a existentei vreunui zeu, ci mai degraba o dovada a arogantei si gandirii deziderative a unei specii de primate care vrea cu orice pret sa se simta importanta si cauta tipare pentru a-si justifica aceasta credinta egocentrică.

Numai ca specia de primate “care vrea cu orice pret sa se simta importanta si cauta tipare pentru a-si justifica aceasta credinta egocentrică” … de a se crede nascuti din spuma marii dintr-o intamplare, se potriveste mai degraba celor atei care nu pot accepta ca sunt creati de o inteligenta cu mult superioara, care a si conceput acest univers, preferand sa creada intr-o poveste absurda precum ca orice forma de viata inteligenta este rezultatul unui lung sir de intamplari.

Este nevoie de mai mult credinta pentru a crede ca o evoluţie oarba, întamplatoare, ar putea crea asemenea informatii ADN uimitoare, decat a crede intr-o inteligenta superioara care a creat acest sistem de programare, ceea ce noi numim Creator.

“Oricine care contemplează ochiul unei muşte, mecanica degetului omenesc, camuflajul unei molii sau structura oricărei materii din variaţiile în aranjamentul protonilor şi electronilor şi susţine apoi că totul a apărut la întâmplare, datorită unui accident orb, acea persoană crede într-un miracol cu mult mai uluitor decât orice se găseşte în Biblie.” – David Raphael Klein

@Daniel,

Da, exista si alte marturii. Inainte de asta, cateva mentiuni pe care le consider relevante:

– Calendarul omenirii impartit in doua, a marcat cele doua ere, inainte si dupa nasterea lui Hristos. Numai o personalitate reala, ar fi putut sa marcheze atat de puternic istoria omenirii incat nasterea sa sa fie luata ca referinta.

– Nu exista religie sau miscare importanta fara intemeietor. Budismul nu ar exista daca Budha nu s-ar fi nascut, nu se poate concepe zoroastrismul fara Zoroastru, aristotelismul fara Aristotel, mahomedanismul fara Mahomed. Crestinismul nu face exceptie.

– Faptul ca adeptii lui Hristos, dintre care in primul rand Apostolii si ucenicii Sai au acceptat prigoana, temnita si martirajul – moartea in chinuri – pentru Hristos. Daca Hristos n-a existat, in consecinta ar rezulta ca ei L-au inventat. Cine accepta sa moara pentru ceva ce stie ca nu exista? Au mai fi murit Apostolii Sai pentru Hristos, cand li s-a dat sansa sa traiasca daca Il reneaga pe El, daca nu ar fi fost absolut convinsi de existenta Lui?

– In Evanghelii, nu se mentioneaza despre o existenta tip legenda ci cu repere de timp si spatiu concrete: nasterea lui Iisus are loc in Bethleem, timpul stapanirii lui Irod cel Mare, in timpul recensamantului lui Cezarul Augustus. Palestina era provicie a Siriei, in timpul domniei lui Cvirin si familiile trebuiau sa se inscrie la locul de origine. Iisus este botezat de Sfantul Ioan Botezatorul a carui predicare are loc in anul 15 al domniei lui Tiberiu Cesar si care este ucis de Irod tetrarh al Galileei. Rastignirea lui Iisus a avut loc in timpul arhiereilor Ana si Caiafa, in vremea lui Pilat Pontius – acestia sunt persoane reale, existenta documentata istoric. In Evanghelii se fac precizari cu privire la date, locuri, persoane politice si religioase.

– Sfantul Pavel, care mai inainte de botezul crestin se numea Saul, nascut la Tars, capitala provinciei Cilicia din Asia Mica, erudit evreu care traia la Tars, ca rabin. A venit in Ierusalim auzind de propavaduirea Apostolilor lui Hristos si a fost un renumit persecutor al crestinilor si a Bisericii crestine nou intemeiate in Ierusalim. Dupa imprastierea comunitatii din Ierusalim, acesta s-a indreptat spre Damasc cu intentia de a o desfiinta comunitatea crestineasca de acolo. Luand scrisori de imputernicire de la marele preot catre comunitatea iudaica din Damasc si primind o garda data de sinedriu (sefii rabini), in drumul sau spre Damasc a avut o viziune care l-a determinat sa se converteasca la cresinism. I s-a aratat Iisus Hristos intr-o lumina stralucitoare, si a auzit o voce care l-a intrebat: “Saule, Saule, de ce Ma prigonesti? Iar Saul a raspuns: “Cine esti, Doamne?” Si a auzit raspunsul “Eu sunt Iisus, pe care tu Il prigonesti”. Dupa care a ramas orb. Ajuns in Damasc un ucenic a lui Hristos a acceptat sa il boteze, la cererea lui, dupa care vederea i-a revenit. Din cel mai mare prigonitor al crestinilor a devenit Apostol al lui Hristos, supranumit si “Apostolul Nemurilor”, propavaduind la Roma si sfarsind martirizat de Nero. Insasi faptul ca un prigonitor inversunat se schimba la 180 de grade, devenind aproape peste noapte, Apostol al Domnului reprezinta o dovada a existentei lui Hristos, intrucat numai o minune poate determina o schimbare atat de drastica a unui om.

***

– Marturii despre Hristos (in afara de Evangheliile din Noul Testament):

• Epistolele Sfantului Pavel, către Tesaloniceni, Galateni, Corinteni şi Romani ( scrise între anii 50-58, deci la mai puţin de 20 de ani după învierea lui Hristos). Ele exista chiar in forma lor fizica si niciun critic nu le-a contestat veridicitatea.

Antici – istorici si scriitori – unii dintre acestia Il mentioneaza pe Hristos ca fiind mai mult decat un simplu om – profet / Dumnezeu:

• IOSEPHUS FLAVIUS (37-100 d. Hr.) – contemporan cu Hristos si unul din cei mai renumiti istorici, in lucrarea “De Antiquitatibus Iudeorum” (“Antiquities of the Jews”) cartea 20, cap. 9, mentioneaza de Hristos cand scrie despre Iacov, fratele lui Hristos (frate dupa tatal adoptiv, Iosif care mai fusese casatorit) ca a fost adus in fata sinodului evreiesc, citez din lucrarea tradusa in engleza: “and brought before them the brother of Jesus, who was called Christ, whose name was James” (“face să se prezinte înaintea acestui tribunal pe fratele lui, Isus, supranumit Hristos“).
http://sacred-texts.com/jud//josephus/ant-20.htm

• PLINIUS Secundus (sau Plinius cel Tanar) (62-114 d.Hr.) – contemporan cu Hristos – scriitor, naturalist si filozof latin, magistrat imperial si guvernator al Bitiniei. Lui ii apartine cel mai vechi text (in afara de Evanghelii) care face referire la Hristos intr-un raport adresat imparatului Traian (“Scrisori”- Cartea 10 – Epistolele 96, 97) mentioneaza printre altele cu privire la crestini: “Crima lor principală este că se adună într-o zi anumită, înainte de răsăritul soarelui; că înalţă pe rând cântece de laudă lui Hristos, ca unui Dumnezeu” (“ they had been accustomed to meet before daybreak and to recite a hymn among themselves to Christ, as though he were a god“).
http://www.attalus.org/old/pliny10b.html#96

• Sirianul MARA BAR SERAPION (73-160 d.Hr.), contemporan cu Hristos – O mărturie foarte veche, scrisoare către fiul său: “Ce a folosit atenienilor că l-au osândit la moarte pe Socrate, samienilor că l-au ars pe Pytagora, evreilor să-l chinuiască pe regele lor înţelept.” (W. Cureton, Spicilogium Syriacum, Londra, 1875, p. 43-46). Era, spune Mara, “un rege înţelept care fu osândit la moarte de poporul evreiesc“.

• CORNELIUS TACITUS, cel mai mare istoric roman (cetatean al Imperiului Roman) din sec. I, unul dintre cei mai exacţi istorici ai lumii antice, este cuprinsa în Annales, intre anii 115 şi 117, si descrie incendierea Romei, al carui autor era considerat imparatul Nero (primul imparat prigonitor al crestinilor):
“Ca să nimicească această rumoare el a aplicat chinuri rafinate acelora cărora abominaţia îi făcea urgisiţi şi pe care vulgul îi numea creştini. Numele le vine de la Hristos, care a fost dat spre chinuire, în timpul domniei lui Tiberiu, de către procuratorul Pontiu Pilat. Reprimată pe un moment, această execrabilă superstiţie, a izbucnit din nou, nu numai în Iudeea, unde luase naştere răul, ci încă şi în Roma, unde tot ce este infam şi ruşinos se lăţeşte şi are sectatori” (Taciti, Annalium, lib. XV, Cap.44).
https://archive.org/details/cornellitacitian00taci/page/n133

• CAIUS SUETONIUS TRANQUILLUS (117-138 d.Hr.) secretarul împăratului Hadrian. A scris istoria vieţii primilor doisprezece împăraţi romani.
În “Viaţa lui Claudius” (Vita Divi Claudil, cap.25) face aluzie la Hristos raportând că împăratul “alungă din Roma pe evrei care, aţâţaţi de Chrestus, nu încetau să se agite” – “Iudeas impulsante Chreste assiduae tumultantes Roma expulit”. Pe Hristos îl numeşte “Chrestus”, după cum L-au numit romanii până mai târziu, iar creştinilor li se spunea “Chrestiani”.
*
Mentioneaza numele lui Hristos, in iudaica i se spune Christ “al carui nume era si Chrestus” (“cui nomen fuit” lb. latina) sau “Christi i.e. Messia” (i.e. formula latină a expresiei: “şi anume”).

http://ia600204.us.archive.org/10/items/vitadiviclaudii00suetuoft/vitadiviclaudii00suetuoft.pdf (pag. 124)

• LUCIAN din Samosata (125-192) – celebrul orator şi sofist, în lucrarea Moartea lui Peregrinus:
In Cap. 11 mentioneaza pe Hristos ca datator de lege, profet si Dumnezeu: “el i-a facut sa arate ca niste copii, pentru ca el era in acelasi timp profet, conducator religios, unul singur toate acestea. El le-a interpretat si explicat cartile lor – Vechiul Testament – s-a relevat lor ca Dumnezeu, cel care le-a dat legi, s-a facut protector al lor, a fost crucificat in Palestina pentru ca a adus un noua credinta in lume.” (“he made them all look like children, for he was prophet, cult-leader, head of the synagogue, and everything, all by himself. He interpreted and explained some of their books and even composed many, and they revered him as a god, made use of him as a lawgiver, and set him down as a protector, next after that other, to be sure, whom they still worship, the man who was crucified in Palestine because he introduced this new cult into the world.“)
Din Cap. 13 – Despre ucenicii lui Hristos: “ei dispretuiesc moartea si chiar de buna voie se predau pe ei insusi, cei mai multi dintre ei. Mai mult, primul dadator de legi i-a convins ca sunt cu totii frati, cu conditia sa se lepede de zeii grecilor si sa venereze pe sofistul (inteleptul) lor rastignit si sa traiasca dupa legile Sale” (“they despise death and even willingly give themselves into custody; most of them. Furthermore, their first lawgiver persuaded them that they are all brothers of one another after they have transgressed once, for all by denying the Greek gods and by worshipping that crucified sophist himself and living under his laws“)
http://www.tertullian.org/rpearse/lucian/peregrinus.htm

• PHELGON din Tralles (sec. II), scriitor grec, citat de Origene in ‘Contra Celsus’ cap. 59 (LIX)
“Acum, Flegon, în cea de-a treisprezecea sau paisprezecea carte, cred că din Cronicile sale, nu numai că i-au atribuit lui Isus cunoașterea evenimentelor viitoare (deși au căzut în confuzie despre unele lucruri care se referă la Petru, ca și când s-ar referi la Isus) a mărturisit că rezultatul corespunde predicțiilor Sale. De asemenea, și prin aceste admiteri privind cunoașterea precoce, ca și când împotriva voinței sale, și-a exprimat opinia că doctrinele predate de părinții sistemului nostru nu au fost lipsite de putere divină.” (“Now Phlegon, in the thirteenth or fourteenth book, I think, of his Chronicles, not only ascribed to Jesus a knowledge of future events (although falling into confusion about some things which refer to Peter, as if they referred to Jesus), but also testified that the result corresponded to His predictions. So that he also, by these very admissions regarding foreknowledge, as if against his will, expressed his opinion that the doctrines taught by the fathers of our system were not devoid of divine power. “)
http://www.earlychristianwritings.com/text/origen162.html

********

– De asemenea, Hristos a fost profetit de profeti ai Vechiului Testament ale caror profetii s-au petrecut intocmai:

Iisus – piatra de incercare pentru evrei – Isaia (28,16), Psalm (117,22)

“Pus-am in Sion o piatra, o piatra de incercare, piatra din capul unghiului, de mare pret, bine pusa in temelie; cel care se va bizui pe ea, nu se va clatina!” (Iisus este piatra de incercare)
“Piatra pe care n-au bagat-o in seama ziditorii, aceasta a ajuns in capul unghiului.”

—————————————————————
Se va naste din Fecioara – Isaia (7,14):

“Pentru aceasta Domnul meu va va da un semn: Iata, Fecioara va lua in pantece si va naste fiu si vor chema numele lui Emanuel.”

—————————————————————
Dispretuit de ai Sai, ia asupra Lui pacatele noastre – Isaia cap. 53:

“3.Dispretuit era si cel din urma dintre oameni; om al durerilor si cunoscator al suferintei, unul inaintea caruia sa-ti acoperi fata; dispretuit si nebagat in seama.
4. Dar El a luat asupra-Si durerile noastre si cu suferintele noastre S-a impovarat. Si noi Il socoteam pedepsit, batut si chinuit de Dumnezeu,
5. Dar El fusese strapuns pentru pacatele noastre si zdrobit pentru faradelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mantuirea noastra si prin ranile Lui noi toti ne-am vindecat.
7. Chinuit a fost, dar S-a supus si nu si-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere s-a adus si ca o oaie fara de glas inaintea celor ce o tund, asa nu Si-a deschis gura Sa.
8. Intru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat si neamul Lui cine il va spune? Ca s-a luat de pe pamant viata Lui! Pentru faradelegile poporului Meu a fost adus spre moarte.
[…]
12.Pentru aceasta Ii voi da partea Sa printre cei mari si cu cei puternici va imparti prada, ca rasplata ca Si-a dat sufletul Sau spre moarte si cu cei facatori de rele a fost numarat. El a purtat faradelegile multora si pentru cei pacatosi Si-a dat viata.”
—————————————————————
Vandut pe 30 de arginti – Zaharia (11,13):

Atunci a grait Domnul catre Mine: “Arunca-l olarului pretul acela scump cu care Eu am fost pretuit de ei”. Si am luat cei treizeci de arginti si i-am aruncat in vistieria templului Domnului, pentru olar.

—————————————————————
I s-a dat sa bea otet (cand era pe cruce) – Psalm (68,25)-rom/ Psalm (69,22)-eng.

“Si mi-au dat spre mancarea mea fiere si in setea mea m-au adapat cu otet.”

—————————————————————
A venit calare pe un asin (magarus) si a venit SMERIT – Zaharia (9,9)

“Bucura-te foarte, fiica Sionului, veseleste-te, fiica Ierusalimului, caci iata Imparatul tau vine la tine drept si biruitor; smerit si calare pe asin, pe manzul asinei”

—————————————————————
Strapuns (cu sulita), cu rani la mani si picioare – Zaharia (12,10) si (13,6)

“Atunci voi varsa peste casa lui David si peste locuitorii Ierusalimului duh de milostivire si de rugaciune, si isi vor atinti privirile inspre Mine, pe Care ei L-au strapuns si vor face plangere asupra Lui, cum se face pentru un fiu unul nascut si-L vor jeli ca pe cel intai nascut”
Si daca va fi intrebat: “De unde ai ranile acestea la maini?” El va raspunde: “Am fost lovit in casa prietenilor mei!”

—————————————————————
I-au strapuns mainile si picioare si au tras la sorti camasa Lui – Psalm (21:18,20)-rom, Psalm (22:16,18)-engl, Psalm (22:17,19)-ebr.

“Strapuns-au mainile mele si picioarele mele.”
“Impartit-au hainele mele lorusi si pentru camasa mea au aruncat sorti”

—————————————————————

Primul verset din Psalmul 109 al regelui David din Vechiul Testament:

Zis-a Domnul Domnului Meu: “Sezi de-a dreapta Mea, pana ce voi pune pe vrajmasii Tai asternut picioarelor Tale”

(Adica Dumnezeu Tatal catre Dumnezeu Fiul, cel pe care David il numeste “Domnul Meu”)