I. Plîngerea deasupra Epitafului

Iată, soarele s-a întunecat. Pămîntul s-a înfiorat şi s-a cutremurat. S-a sfîşiat de sus şi pînă jos catapeteasma templului, care despărţea Sfînta Sfintelor, fiindcă Domnul însuşi ne-a deschis nouă intrarea în Sfînta Sfintelor – în cer, la Tronul Tatălui Său.

Cutremuratu-s-a iadul, că s-au surpat puterea şi stăpînirea lui. Despicatu-s-au stîncile şi s-au deschis mormintele cele săpate în ele, şi trupurile sfinţilor adormiţi s-au sculat, şi au ieşit din morminte, şi s-au arătat multora în Ierusalim, binevestind tuturor: “Săvîrşitu-s-a”.

Ce s-a săvîrşit? S-a săvîrşit lucrarea mîntuirii neamului omenesc de stăpînirea diavolului, s-au împlinit vechile prorocii ale Vechiului Legămînt.

El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat – şi noi îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu. Dar El a fost străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mîntuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat. Toţi umblam rătăciţi ca nişte oi, fiecare pe calea noastră, şi Domnul a făcut să cadă asupra Lui fărădelegile noastre ale tuturor. Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu Şi-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere S-a adus şi ca o oaie fără glas înaintea celor care o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa. Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat, şi neamul Lui cine îl va spune? Că s-a luat de pe pămînt viaţa Lui! Pentru fărădelegile poporului meu a fost adus la moarte. Mormîntul Lui a fost pus lîngă cei fără de lege şi cu cei făcători de rele, după moartea Lui, cu toate că n-a săvîrşit nici o nedreptate şi nici înşelăciune n-a fost în gura Lui (Is. 53, 4-9).

Continuare »

Ascultaţi cuvintele Sf. Apostol Petru:

“Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Cel de după marea Sa milă ne-a născut din nou prin Învierea din morţi a lui Iisus Hristos spre nădejde vie.” (1 Petru 1:3)

Sfantul Petru vorbeşte despre faptul ca prin învierea Sa, Domnul nostru Iisus Hristos a înviat din morţi atât pe Apostolii Săi, cât şi pe noi toţi dimpreună cu dânşii. De ce vorbeşte Sf. Petru despre învierea din morţi? Oare Sfinţii Apostoli erau morţi când murea pe cruce Domnul Iisus Hristos? Dar cum să nu fie şi ei morţi când s-a ascuns Soarele lor, când a murit cu moarte cumplită pe cruce Învăţătorul lor, care era iubit de dânşii cu toată inima, Cel pe care ei îl mărturiseau drept Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Hristos? O adâncă şi grea deznădejde a cuprins sufletele ucenicilor Lui, când se părea că totul a murit, că odată cu moartea Domnului, totul s-a distrus, toată nădejdea lor, toată credinţa lor. Nu puteau să înţeleagă, de ce nu a triumfat binele? De ce dragostea sfântă, însăşi dragostea sfântă care s-a pogorât din Cer nu a biruit răul.

Când mergeau sfinţii apostoli, Luca şi Cleopa din Ierusalim la Emaus, i-a întâlnit pe cale Domnul nostru Iisus Hristos, Cel înviat. Dar, precum relatează Sfânta Scriptură, ochii lor erau acoperiţi, şi nu L-au recunoscut . Ei au intrat cu Dânsul în discuţie ca şi cu un simplu călător. Când Domnul i-a întrebat de ce sunt atât de trişti, ei au răspuns cu uimire: oare tu eşti singurul în Ierusalim care nu ştii că L-au răstignit pe Domnul nostru, pe Învăţătorul nostru, pe Cel în care noi am crezut, în care ne-am pus nădejdea că El este Cel care trebuia să mântuiască pe poporul lui Israel? Dar iată, este deja a treia zi astăzi de când s-a săvârşit aceasta.

Continuare »

“Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea si să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa.” (Marcu 8, 35)

Aceste cuvinte ale lui Hristos, cuvinte de o mare profunzime, pot trezi la mulţi dintre voi nedumerire. Cum spune Domnul că dacă vrei să-ţi mântuieşti sufletul trebuie să-l pierzi? Cum vine asta? Doar noi tindem să ne mântuim sufletul, iar Domnul spune că dacă vom dori aceasta, îl vom pierde: Căci cine va voi să-şi scape sufletul, îl va pierde. Prin urmare, pentru ca să-ţi mântuieşti sufletul, trebuie să-l pierzi, să-l pierzi de dragul Domnului Iisus Hristos însuşi şi pentru Evanghelie.

Ce înseamnă aceasta? Cum să înţelegem aceasta?

Desigur, nu poate fi nimic contradictoriu în cuvintele lui Hristos. Trebuie să le înţelegem corect. Iată ce răspuns ne dă Domnul la această nedumerire: Oricine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Dacă vom împlini aceasta, atunci ne vom mântui sufletul.

Continuare »