Teoria karmei şi a reîncarnării constituie învăţătura de bază a celor mai multe erezii şi secte contemporane. Credinţa în reîncarnare a dobândit, mai ales începând cu anii ’60, mulţi discipoli, atât din rândul europenilor, cât şi din cel al grecilor. Propaganda care i se face lucrează foarte eficace.
Astfel, potrivit cu o statistică care s-a făcut la începutul anilor ’90, s-a constatat că aproximativ 20% dintre greci cred în reîncarnare. Cam acelaşi procentaj, poate ceva mai mare, îl întâlnim şi în ţările Europei şi ale S.U.A. Merită să fie consemnat faptul că la începutul secolului XX, potrivit cu datele Societăţii Teosofice, numai 1% dintre europeni credeau în reîncarnare.
Este vorba aşadar de o problemă foarte serioasă, deoarece aderarea la această credinţă aduce cu sine ieşirea din sânul Bisericii.
Odată cu răspândirea acestei teorii, creşte şi numărul ofertelor de pe piaţa religioasă’, adică în spaţiul sectelor contemporane. Astfel, citim: Dacă veţi medita cincisprezece minute pe zi veţi putea pune la punct 10.000 de vieţi.
Credinţa în reîncarnare, spun ei, dă soluţii la toate problemele şi explicaţii la toate subiectele.
Haideţi să luăm lucrurile de la început. Teoria reîncarnării, adică credinţa că după moartea trupului sufletul intră în alt trup de om sau de animal, este o învăţătură foarte veche, care, prin oracole, s-a răspândit în întreaga lume încă din antichitate, începând cu Babilonul, Egiptul, vechea Eladă şi Roma. Adepţii lui Orfeu, Pitagora şi adepţii lui, Platon şi adepţii lui, Plotin, neoplatonicii şi gnosticii credeau în această teorie. în realitate însă nu era vorba de o concepţie omenească, ci de o învăţătură pe care diavolii, ascunşi în spatele zeităţilor antice, o transmiteau la toată lumea prin intermediul oracolelor şi al misterelor antice idolatre.
Continuare »