Sf. Vasile cel Mare


Arhiva postari pentru aceasta categorie


Sf. Vasile cel Mare – Despre credinta

01 Jan 2019

OMILIA A XV-A – Despre credinta

I

Evlavios lucru si fara de satiu este pentru un suflet iubitor de Dumnezeu sa-si aduca aminte necontenit de Dumnezeu; dar indraznet lucru este a vorbi de cele despre Dumnezeu, pentru ca mintea nu se poate urca pana la masura vredniciei Lui, iar cuvantul, la randul sau, exprima slab cele pe care mintea le concepe. Daca, deci, mintea noastra este mai prejos de intelegerea maretiei lui Dumnezeu, iar cuvantul este mai prejos decat mintea, nu este, oare, neaparata trebuinta de tacere, ca nu cumva prin slabiciunea cuvintelor sa punem in primejdie minunea vorbirii despre Dumnezeu?

Dorinta de a slavi pe Dumnezeu este insamantata in chip firesc in toti cei inzestrati cu darul vorbirii; dar toti sunt la fel de neputinciosi a vorbi dupa vrednicie despre Dumnezeu cu ravna pentru evlavie ne deosebim unul de altul; Iar nimeni nu-i asa de orbit ca sa se insele pe el insusi atat de mult, incat sa considere ca s-a urcat pe cel mai inalt pisc al intelegerii lui Dumnezeu, ci, cu cat va parea ca propaseste in cunoasterea lui Dumnezeu, cu atat mai mult va simti neputinta lui. Aceasta a simtit-o Avraam; aceasta a simtit-o Moise. Cand au putut sa vada pe Dumnezeu, atat cat e cu putinta unui om sa-L vada, mai ales atunci s-au socotit pe ei insisi o nimica. Avraam s-a numit pamant si cenusa1, iar Moise a spus ca este slab la glas si zabavnic la limba, ca vedea slabiciunea limbii lui, care nu putea sluji maretiei celor gandite de mintea sa.

Continuare »

Sf. Vasile cel Mare – “Ia aminte la tine insuti”

01 Jan 2013

Dumnezeu, Creatorul nostru, ne-a dat uzul vorbirii, ca sa ne descoperim unii altora simtamintele inimilor, si, datorita naturii noastre comune, sa facem cunoscute celorlalti oameni gandurile noastre, dandu-le la iveala ca din niste camari ascunse ale inimii. Daca am fi alcatuiti numai din suflet, ne-am intelege unii cu altii numai prin gandire; dar, pentru ca sufletul nostru isi zamisleste gandurile in ascuns in trup, ca sub o perdea, este nevoie de cuvinte si de nume ca sa facem cunoscute cele aflate in adancul nostru. Cand gandirea noastra e rostita, atunci este purtata de cuvant ca de o luntre, strabate aerul si trece de la cel ce graieste la cel ce aude. Daca e tacere adanca si liniste, cuvantul poposeste in urechile ascultatorilor ca intr-un port linistit si nebantuit de vanturi: daca insa zgomotul facut de ascultatori sufla impotriva lui ca o furtuna cumplita, atunci cuvantul naufragiaza, risipindu-se in aer.

Faceti asadar, prin tacere, liniste cuvintelor mele. Poate ca va vor parea folositoare unele din gandurile aduse de cuvintele mele.
Greu de prins este cuvantul adevarului si lesne poate scapa celor ce nu sunt cu luare-aminte. De aceea, Duhul a randuit ca el sa fie scurt si strans, sa spuna mult in putine cuvinte, ca prin scurtimea lui sa poata fi usor de tinut minte. Ca firesc este ca o cuvantare buna sa nu-si ascunda ideile in cuvintele obscure, dar nici sa aiba idei de prisos si goale, care sa nu atace tema in miezul ei.
Aceste calitati le are si textul citit noua adineauri din cartile lui Moise, de care isi aduc aminte negresit cei care au fost cu luare-aminte la citirea lui, afara doar de a trecut neobservat pe langa urechile voastre din pricina scurtimii sale. Iata textul: “Ia aminte de tine insuti, ca nu cumva un cuvant ascuns in inima ta sa se prefaca in pacat“.
Continuare »

visit tracker on tumblr