Ecumenism


Arhiva postari pentru aceasta categorie


Par. IUSTIN PARVU (†16 iunie 2013) – Cuvinte pentru vremuri de incercare a Bisericii

16 Jun 2016

Iustin_Parvu“Acum, în momentele grele pe care le trăim, cu ispite puternice, harul lui Dumnezeu va creşte. DACĂ NE VOM RUGA! Dacă vom păstra unitatea în Biserică, dacă nu ne va împrăştia această ispită, noi vom rezista. Adevărul creştin nu se impune cu forţa. Adevărul creştin vorbeşte prin sine.”
Manastirea Petru-Voda: Părintele Justin Pârvu despre dialogul inter-confesional al ortodocşilor
[…] Cred că Biserica noastră acum se află într-o ispită mult mai grea decît altele de pe alte coordonate geografice. Se pare că noi am fost obligaţi să facem greşeli în istorie. Fiindcă la noi, din 1925, Biserica a fost mereu sub dirijarea şi sub osînda străinilor. Ce să vorbim de Carol al II-lea cu toate acţiunile camarilei lui împotriva Ortodoxiei şi neamului românesc? Ce să spunem de anul 1944, cînd hoardele bolşevice vin peste noi? De atunci, în continuare, au fost puşi păstori şi conducători fără nici o legătură cu viaţa spirituală, morală, politică a românilor. În această perioadă s-au petrecut atîtea nelegiuiri, iar securitatea nu a avut alt scop decît de a pătrunde şi a dirija viaţa religioasă. Aşa se face că i-a prins pe toţi şi le-a pus în faţă un dosar. Vrînd-nevrînd, adevărat sau neadevărat, semnezi. Unii necunoscători, neştiutori, au semnat nişte lucruri pentru care acum îi scot vinovaţi. […]

– Mai devreme aţi afirmat că pe măsură ce se vor înteţi atacurile vrăjmaşilor, va creşte şi harul de la Dumnezeu în ajutorul apărătorilor Ortodoxiei. Totuşi, dacă în Biserica noastră se produc schimbări ecumeniste, care afectează clerul şi ierarhia, precum în exemplul dat de Sfinţia Voastră mai înainte, ce se va întîmpla cu harul? Întreb aceasta, ştiind că amestecul cu ereticii provoacă retragerea harului lui Dumnezeu…

– Dar spune într-o viziune a marelui rugător, ascet şi pustnic şi trăitor în Hristos, Sfîntul Serafim de Sarov [de fapt, Sf. Serafim de Varita si Sf. Lavrentie de Cernigov – n.n.], că se vor ridica biserici, paraclise, schituri, clopotniţe şi altare în toată splendoarea aurăriei lor, dar creştinii nu vor putea intra în ele. Am stat şi eu şi m-am gîndit, ce-o fi asta, domnule!? Am fost pus în situaţia să le răspund şi credincioşilor mei la această întrebare, că unii ziceau: „Mai putem noi intra în cutare biserică din Bacău, din Timişoara, sau din Iaşi, dacă s-a făcut acolo o slujbă ecumenistă ori un ritual al Cavalerilor de Malta sau un jurămînt masonic?” Ei bine, să ştiţi că aceasta este cea mai adîncă blasfemie! Le-am spus credincioşilor să meargă la biserică, să participe la rugăciune, pînă se va ajunge, ferească Dumnezeu, la împărtăşirea comună cu ereticii. Cînd ai să vezi că iau din acelaşi potir şi ereticii şi ortodocşii, atunci să nu mai intri. Pînă aicea merge să ascultăm, fiindcă spun Sfinţii Părinţi că, atunci cînd e vorba de ascultarea de Dumnezeu, nu-i mai ascultăm pe oameni.

Continuare »

Marele Antonie şi Ecumenismul de astăzi

17 Jan 2015


Când credinţa dreptslăvitoare este în primejdie, întâietate duhovnicească are apărarea ei, lupta, susţinerea tuturor celor ce se războiesc, dorinţa de a vărsa sângele şi chiar de-a muri pentru ea; toate celelalte îndatoriri duhovniceşti trec pe planul al doilea. Toţi cei ce fac sau sfătuiesc altcumva caută să-şi îndreptăţească laşitatea şi lipsa de voinţă, făcându-se dascăli şi învăţători ai nelucrării şi făţărniciei.

Despre înfricoşata vedenie a Sfântului Antonie despre eretici


 

1. Întovărăşirea ecumenistă nu este ceva specific zilelor noastre. Contextul istoric asemănător inter-religios şi inter-creştin.

[…] Pomenirea Marelui Antonie, în a cărui biserică slujim de 13 ani încoace, la Tsalonic, cu harul lui Dumnezeu şi binecuvântarea Sfântului, ne-a dat prilejul să ne bucurăm iarăşi de citirea minunatei sale „Vieţi”, o pildă de scriere dintre toate Vieţile Sfinţilor, aşternută pe hârtie de ucenicul său, Arhiepiscopul Alexandriei, stâlpul Dreptei-slăviri, cu adevărat Marele Athanasie.

O mare parte din „Viaţă” se ocupă de roadele nevoinţei Sfântului Antonie, de luptele sale cu duhurile necurate şi de aspecte aparte din învăţătura sa, cum ar fi lucrarea sa cea mai mare, de întemeietor al aşezămintelor pustniceşti, prin umplerea pustiei cu mănăstiri, ajungând astfel întemeietorul şi căpetenia vieţii de nevoinţă. „A înduplecat pe mulţi să aleagă şi să poftească viaţa monahicească. Şi de aceea s-au făcut mănăstiri prin munţi, iar pustia s-a locuit de monahi, care au ieşit din lume şi s-au scris la petrecerea cea din cer[2].

De două ori şi-a întrerupt îndelungata sa ieşire din lume, ca să lupte pentru Dreapta-slăvire şi să ajute la întărirea acesteia – care acum, ca şi atunci, era primejduită de vrăjmaşii cei din afară şi mai ales de cei dinlăuntru. Creştinismul n-a luat niciodată parte la discuţii şi negocieri „de pe aceeaşi poziţie” cu celelalte credinţe, o hulă proferată de aşa-zişii conducători creştini de astăzi la antihristicele întâlniri inter-religioase, ci ca singurul adevăr, singura cale de mântuire, adevărata lumină care a înlocuit nu nişte lumini mai slabe, ci întunericul greşelii şi necunoaşterii lui Dumnezeu. „Norodul cel ce şedea întru întunerec a văzut lumină mare, şi celor ce şedeau în laturea şi în umbra morţii, lumină a răsărit lor”(Mat. 4:16). Hristos n-a zis că este o cale, un adevăr, o lumină între alte căi, alte adevăruri, alte lumini, ci că e singura cale, singurul adevăr, singura lumină. „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa; nimeni nu vine la Tatăl fără numai prin Mine” (Ioan 14:6). „Eu sunt lumina lumii; cel ce îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8:12).

Continuare »

Ecumenismul interzis de Sfintele Canoane

23 Jan 2012

Ecumenismul contestă Canoanele Apostolice 10 şi 45 îndreptate împotriva comuniunii în rugăciune cu ereticii. Canoanele respective interzic creştinilor ortodocşi, sub ameninţarea excomunicării, să se roage împreună cu persoanele excluse din Biserică.
 

Canonul 10 Apostolic prevede: „Dacă cineva se va ruga împreună cu un om excomunicat de Biserică, fie şi acasă, să fie excomunicat”.

Asemenea sfătuieşte şi Canonul 45: „Episcopul, presbiterul sau diaconul care s-a rugat cu ereticii, să fie excomunicat! Dacă însă îi va îngădui să celebreze o liturghie în calitate de slujitor al Bisericii, să fie depus din treaptă !”
 
Aceste canoane pot apărea prea drastice în epoca noastră a lepădării generale de credinţă. Dar ele au la temelie învăţătura dumnezeiască a Bisericii, căci însuşi Mântuitorul a pus începutul excomunicării de la Biserica Sa, spunând despre păcătoşii care nu s-au pocăit nici până în cele din urmă: „Iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş” (Mt. 18, 17).
 
Sfântul Ioan Teologul – Apostolul iubirii, îndrumă pe credincioşii creştini ortodocşi:

„Dacă vine cineva la voi, şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă, şi să nu-i ziceţi: „Bun venit!” Căci cine-i zice: „Bun venit!” se face părtaş la faptele lui cele rele” (II Ioan 1, 10-11).
 
La prima vedere, aceste cuvinte ar fi în contradicţie cu spusele Mântuitorului din Predica de pe munte:

„Dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii noştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel?” (Mt. 5, 47).

Continuare »

visit tracker on tumblr