This movie requires Flash Player 9

Despre impietrire


Arhiva postari pentru aceasta categorie


Experienta parasirii

19 Mar 2014

Sfintii Parinti rasariteni vorbesc rar despre aceasta stare de parasire si niciodata atat de mult si grav ca Sfantul Siluan. O pricina a acestei taceri este faptul ca, indeobste Parintii se feresc sa vorbeasca despre ei, iar atunci cand refera la propriile lor experiente duhovnicesti, o fac cu multa discretie si retinere. In aceasta privinta, Sfantul Siluan se deosebeste net de ei, neavand alt inaintas decat pe Fericitul Augustin, printre Parintii latini, si pe Sfantul Simeon Noul Teolog, printre cei din Rasarit.

Alta pricina este cu siguranta faptul ca experienta Sfantului Siluan se intemeiaza, in chip original, pe vederea lui Dumnezeu si pe o deplina primire a harului, pe cat este cu putinta aici, pe pamant, lucru cu totul minunat, pe care putini oameni, chiar dintre cei sfinti, ajung sa-l cunoasca.

De aceea, majoritatea Parintilor vorbesc despre parasirea sufletului de catre har intr-un context si la un nivel cu totul deosebite de cele pe care se plaseaza experienta Sfantului Siluan, prezentand-o sub forma generala si, s-ar putea spune, teoretica a unei invataturi duhovnicesti – cel mai adesea scoasa din vietuirea inaintasilor-, care sa-i lumineze si sa-i intareasca pe cei care ar avea de indurat o asemenea incercare.

Sa observam mai inainte de toate ca, fara a fi propriu-zis vorba de parasire, Parintii evoca adesea alternanta, inevitabila in viata duhovniceasca, dintre momentele in care harul isi face simtita prezenta si momentele de secatuire sufleteasca, in care omul simte cu durere absenta lui. Aceasta alternanta – pe care, intr-o masura sau alta, o cunosc toti cei cu o viata duhovniceasca sporita si pe care Sfantul Siluan a trait-o el insusi de-a lungul multor ani este evocata in chip simbolic de Origen, atunci cand, Omilia 27 la Cartea Numerii, comenteaza calatoria si popasurile poporului ales, in pustie. Continuare »

Bogatul nemilostiv si saracul Lazar – predica Par. Sofian

03 Nov 2013

Viaţa noastră pământească este adeseori închisă ca sub o boltă întunecată. Privim în sus, privim în jos, la stânga, la dreapta şi nu vedem parcă nici o spărtură prin care să întrezărim ceva din lumea de dincolo. Navele cosmice care au străbătut acest univers fizic nu au văzut decât materie. Aristotel definea şi el cerul ca pe un uriaş cristal care închide universul nostru aici, aşa încât nu putem şti ce este dincolo Aşa credeau cei vechi.

Dar iată că în Evanghelia de astăzi, Mântuitorul ne spune Parabola bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr. Este unica parabolă de acest gen şi este amintită de sfântul Luca, mai ales pentru păgâni, ca să cunoască şi ei ce ne aşteaptă dincolo. S-ar părea, de multe ori, că viaţa aceasta pământească nu mai are nici o prelungire dincolo. Trăim aici, până la cimitir, ne îngroapă, ne pun o cruce pe mormânt şi urmează uitarea. Dar nu este aşa, fraţilor! Prin Evanghelia de azi ni se deschide o perspectivă cu totul şi cu totul nouă. Viaţa aceasta o trăim aşa cum o trăim, dar dincolo începe altceva. Ce anume? Nu e indiferent unde mergem dincolo.

Ne spune Mântuitorul că mor şi bogatul şi săracul. Săracul luat de îngeri, este dus în împărăţia lui Dumnezeu. Bogatul însă s-a pomenit în foc, în iad, în nişte chinuri la care nu se aştepta, el care toată viaţa lui a huzurit.

Nouă, oamenilor, ne place să trăim nesupăraţi de necazuri, asta ne-ar conveni tuturor. Dar Dumnezeu are alt punct de vedere. Bogatul de azi avea în jurul lui zeci linguşitori de tot felul, care trăiau foarte bine de pe urma laudelor lor. Iar Lazăr stătea la poarta aceea înaltă, cum sunt porţile în Orient, şi aştepta să i se dea o firimitură de pâine, dar nimeni nu se îndura să i-o arunce. Bogatul, nici gând. Când toate ne merg bine, seul din noi, grăsimea, ne închid ermetic pe dinăuntru şi nu ne mai pasă de necazurile altora, devenim cumplit de egoişti.

Continuare »

Despre raceala si impietrirea inimii

06 Apr 2012

Nu rareori se întâmplă ca oamenii care merg pe calea bunei vieţuiri creştineşti, brusc şi, după cât se pare, fără nici un motiv, să inceapă să simtă în ei o paralizie a tuturor puterilor sufleteşti, în urma căreia le apare răceala faţă de toate nevoinţele duhovniceşti de până atunci. Celor ce se întreabă cum şi de ce se întâmplă acest lucru şi cum să lupte cu el, preasfinţitul zăvorât le scrie:

Acest lucru li se întâmplă tuturor din când în când.  Despre el pomenesc aproape toţi cei ce scriu despre viaţa duhovnicească. Sfântul Marcu Ascetul pomeneşte trei vrăjmaşi de acest fel: neştiinţa împreună cu uitarea, lenevia împreună cu nepăsarea şi nesimţirea împreună cu împietrirea.

În rugăciunile lui scurte nu i-a uitat nici Sfântul Ioan Gură de Aur: “Izbăveşte-mă de neştiinţă, de uitare, de melancolie [aceasta însemnând lenevie împreună cu nepăsare] şi de nesimţire”. Mijloacele de izbăvire nu sunt foarte complicate: a răbda şi a te ruga.

Este posibil ca Dumnezeu Însuşi să trimită acestea pentru învăţare de minte – să nu ne punem nădejdea în noi înşine. Câteodată luăm multe asupra noastră şi aşteptăm mult de la eforturile, mijloacele şi ostenelile noastre. Dar, iată, Domnul ia Harul şi ne lasă singuri, spunând parcă: ”Poftim, încearcă-ţi puterile”. Cu cât există mai multe daruri naturale, cu atât mai necesară este această învăţare de minte. Dacă înţelegem acest lucru, să răbdăm. Acestea sunt trimise şi ca pedeapsă pentru pornirile pătimaşe, îngăduite şi neosândite de noi şi neacoperite de pocăinţă. Pornirile acestea sunt pentru suflet exact ceea ce este pentru trup hrana proastă, care ori îngreuiază, ori slăbeşte, ori îndobitoceşte. Trebuie să cercetăm cu atenţie şi să vedem dacă nu cumva există aşa ceva în suflet şi să ne pocăim înaintea Domnului şi să hotărâm ca pe viitor să ne păzim.

Continuare »

visit tracker on tumblr