This movie requires Flash Player 9

Sf. Teofan Zavoratul


Arhiva postari pentru aceasta categorie


La Botezul Domnului – Sf. Teofan Zavoratul

06 Jan 2017

Prăznuind Dumnezeiasca Arătare, să ne mutăm cu gândul la locul întâmplării şi să luăm aminte cu înţelegere la cele ce au loc acolo! (…)

Îl vedeţi la mal pe Sfântul Ioan, în strai din păr de cămilă, încins peste coapse cu curea din piele. Îl înconjoară mulţime fără număr de popor din Ierusalim, din Iudeea şi din tot ţinutul Iordanului. Botezul Mântuitorului numai ce s-a sfârşit, şi ochii tuturor sunt aţintiţi la Fiul Omului, Care Se ridica din apă. Ei nu mai văd nimic altceva.

Voi faceţi însă ager prin credinţă ochiul minţii voastre şi în urma lui Ioan, trecând de acestea pe care le văd toţi, opriţi-vă privirea plină de luare-aminte asupra celor pe care nu le vede toată lumea: cerul deschis, porumbelul care se pogora şi glasul ce s-a auzit: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care bine am voit! (Mt. 3, 17). Să vă opriţi privirile şi să nu vă desprindeţi luarea-aminte de această privelişte minunată! O! Cine va da cuvântului nostru putere ca să cântăm după vrednicie slavă lui Dumnezeu Care S-a arătat la Iordan în Trei Ipostasuri!

Împreună cu raiul pierdut, şi cerurile au fost închise de dreptatea lui Dumnezeu – dar după cum nici măcar un stăvilar trainic nu poate opri un mare potop de apă, şi tăria dreptăţii s-a topit în cele din urmă de la focul iubirii lui Dumnezeu, şi iată că s-au deschis cerurile. Aşa ne deschidem şi noi, fraţilor, toate puterile firii noastre, să-L primim cu nesaţ pe Dumnezeu, Care S-a descoperit nouă, şi să ne desfătăm de Dânsul. Să ne hrănim cu El toate simţurile, toate gândurile şi poftele.
Suntem cufundaţi în beznă, dar iată aici lumină îmbelşugată. Suntem loviţi de o tristă dezbinare atât faţă de cer, cât şi faţă de noi înşine, dar iată aici împăcare atotînviorătoare. Suntem istoviţi de neputinţă, dar iată aici izvor nesecat al puterilor de tot felul!

Continuare »

Cuvant la Taierea Capului Sf. Ioan Botezatorul

29 Aug 2016

Sfântul Ioan, Înainte-Mergătorul Domnului, este cel dintâi model de viată călugărească.

Aşa îl şi socoteau primii asceţi creştini şi se îmbărbătau în chip deosebit cu pilda lui în ostenelile sihăstreşti. De la el învăţau însingurarea, fiindcă el din copilărie a petrecut în pustie. De la el învăţau postirea, pentru că el se hrănea cu plantele peste care dădea întâmplător în pustie. De la el învăţau simplitatea în îmbrăcăminte, pentru că haina lui era din peri de cămilă şi era încins cu cingătoare din piele. De la el învăţau necăsătorirea, lepădarea de sine, smerenia, devotamentul faţă de Dumnezeu, necruţarea propriei vieţi, spre mântuirea proprie şi a altora – virtuţile ale căror trăsături sunt atât de vădite în viaţa lui.

Ca înainte-mergător al harului celui nou, ca propovăduitor al pocăinţei, ca arătător al rânduielilor după care ajunge omul să placă lui Dumnezeu şi călăuza către Hristos, el le este însă model şi îndrumător tuturor creştinilor în viaţa mântuitoare. Toate vârstele, toate clasele sociale şi toate felurile de meserii vor găsi destul spre zidire fie în faptele lui, fie în feluritele împrejurări ale vieţii lui. Acum prăznuim Tăierea capului Înainte-Mergătorului Ioan – sfârşitul şi cununa vieţii lui. Să străbatem, deci, cu pomenirea această viaţă începând de la zămislire şi până la moarte, aşa încât prin aceasta să împlinim datoria cinstirii lui pline de evlavie şi totodată să dăm fiecăruia putinţa de a lua din viaţa lui cele de priinţă şi trebuinţă, ca să tragă învăţătură şi să-i urmeze. Continuare »

Ce este natura? (Sf. Teofan Zăvorâtul)

13 Jan 2016

TeofanZavoratulUitând de Dumnezeu, “deştepţii” vremurilor noastre cred că toate vin “de la natură” – credinţă ce le vine fie din dispoziţia lor morală, fie dintr-un sistem de raţionamente sui generis.

Ii intrebi:

– Dar natura ce e?

Pai uite, tot ce vezi,  răspund ei.

Dar ce anume? Văd soarele luna, stelele, acestea sunt în natură?

– Nu.

– Văd aerul, apa, pământul – acestea sunt natura?

– Nu.

– Iar nu? Bine, vad plantele, animalele, omul – acestea sunt natura?

– Nu.

Şi atunci ce este natura?

Trebuie să fie ceva nevăzut, nepipăibil,  care există în întregul ansamblu al celor ce sunt. Continuare »

La Botezul Domnului – Sf. Teofan Zavoratul (II)

06 Jan 2016

botezul-domnului-_-boboteaza
Cum se cuvine să se poarte la Botezul Domnului cei botezaţi? Locul obiceiurilor păgâneşti în întâmpinarea noului an. Despre clarvăzătoare. Trebuie să ne dăm seama că nu trebuie să amânăm lucrarea mântuirii noastre şi să arătăm hotărâre în năzuinţa către Domnul.

Ar trebui acum doar să cântăm slava lui Dumnezeu, Care S-a arătat la Iordan în chip treimic, slava a cărei mare cuviinţă răpeşte până şi minţile îngereşti, iar limbile îngereşti le mişcă spre cântări duhovniceşti. Dar suntem oare buni să ne apucăm de această lucrare sfântă şi preacerească? Ne-am pregătit, oare, ne-am agonisit merinde de vederi cu mintea întru cugetare la cele dumnezeieşti şi de graiuri bineglăsuitoare, ne-am strunit, oare, sufletul, ca pe o psaltire davidică, încât să cântăm cu el, asemenea împăratului-proroc, psalm Fiului, Celui ce Se botează, Sfântului Duh, Care îl adumbreşte, şi Tatălui, Care dă despre El mărturie? Cine este gata, să cânte, îndulcindu-se de mângâietoarele mişcări ale inimii şi de multcuprinzătoarele vederi ale minţii. Eu sunt nevoit să-mi întorc însă cuvântul spre altceva.

De praznicul Dumnezeiescului Botez este vremea potrivită pentru a-i întreba pe cei botezaţi: „Voi, cei botezaţi, vă ţineţi oare în felul cuvenit celor botezaţi? Slujiţi, oare, Acelui Dumnezeu Căruia aţi făgăduit la botez că îi veţi sluji? Privind la voi, va spune, oare, oricine: «Aceştia sunt botezaţi, sunt cei care s-au lepădat de satana, şi de toate lucrurile lui, şi de toată slujirea lui, şi de toată trufia lui»?”

Continuare »

Despre purtarea crucii – Sf. Teofan Zavoratul

20 Sep 2015

purtarea_crucii“Iar mie, sa nu-mi fie a ma lauda, decat in crucea Domnului nostru Iisus Hristos” – spune Sfantul Apostol Pavel (Gal. 6, 14).

Cum a ajuns acest Sfant Apostol la o astfel de stare, ca nu voia sa se laude cu nimic, decat cu crucea lui Hristos? Crucea inseamna tot felul de suferinte, stramtorari, umilinte; cum sa te lauzi cu ea? Dar iata ca Apostolul Pavel se lauda cu ea. Impreuna cu el se laudau, desigur, si ceilalti apostoli, si, urmandu-le lor, si toti ceilalti purtatori ai crucii.

De ce, oare? Caci au inteles barbatii cei inteleptiti de Dumnezeu adanca semnificatie a crucii, au pretuit-o profund si se laudau ca s-au invrednicit sa o poarte. Ei vedeau in cruce, in loc de stramtorare, deschidere, in loc de amaraciune, dulceata, in loc de umilire, inaltare, in loc de necinste, slava; si se laudau cu ea, asa cum se lauda altii cu vreo podoaba minunata sau cu vreo distinctie.

O, de ne-ar darui Domnul si noua o asemenea intelegere si o astfel de stare, incat sa pricepem si sa simtim puterea crucii si sa ne laudam cu ea!

Continuare »

Predica in Miercurea Mare – Sf. Teofan Zavoratul

08 Apr 2015

 

Iuda şi noi

Pe ziua de astăzi – iată, printre altele, ce amintire amară: mai-marii iudeilor s-au adunat în casa lui Caiafa şi chibzuiau cum să-L prindă prin viclenie pe Domnul Iisus şi să-L dea morţii. Atunci, nefiind rugat de nimeni, a venit la ei unul dintre cei doisprezece, Iuda Iscarioteanul, şi a zis: „Ce voiţi să îmi daţi, şi eu îl voi da pe El vouă?” Ei i-au dat treizeci de arginţi.

Când am citit locul acesta din Scriptură, sufletul meu s-a umplut de nemulţumire – şi asupra mai-marilor iudei, şi asupra lui Iuda. Ce aveau în vedere aceşti mai-mari, de au atras asupra lor şi a poporului vina şi pedeapsa pentru uciderea de Dumnezeu? Si cum a putut să se hotărască  la aşa o faptă Iuda, care întotdeauna era aşa apropiat de Domnul şi aşa limpede văzuse întipărită în El plinătatea Dumnezeirii? După aceea, gândul meu s-a mutat la caracterul trădării lui Iuda; şi în timp ce cugetam la lucrul acesta, din conştiinţă au început să răsară una după alta propriile mele fapte, foarte asemănătoare cu fapta lui Iuda. Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât semănau mai tare. Atunci, în locul nemulţumirii împotriva lui Iuda, a început să renască temerea pentru mine însumi, şi glasul lăuntric mi-a grăit: „Lasă-l tu pe Iuda, întoarce-ţi mai degrabă luarea-aminte asupra ta şi îngrijeşte-te să scapi de soarta lui amară”. Cu acest îndemn, fraţilor, mă înfăţişez şi eu vouă. Aveam de gând să vă înfăţişez cât de neagră este trădarea lui Iuda. Acum, însă, zic: să-l lăsăm pe Iuda. Să cercetăm mai bine faptele noastre, ca să curăţim din viaţa noastră tot ce poartă vreo trăsătură a caracterului lui Iuda – şi prin aceasta să scăpăm de pedeapsa cerească ce a căzut asupra lui.

Continuare »

Predica Sfântului Teofan Zavorâtul la Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

29 Jun 2014

“Prăznuind acum în cinstea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, trebuie sa primim de la ei şi povaţuirea uvenita zilei, ca sa nu praznuim in deşert, ci prin prăznuire să învăţăm cum să trăim creştineşte, iubind. La Sfinţii Apostoli totul este dătător de învăţătură: pilda vieţii lor, ostenelile în propovăduirea Evangheliei şi mai ales scri­erile lor de Dumnezeu insuflate, cu care şi suntem îmbiaţi în fiecare an prin cele ce se citesc în biserică. Cine doreşte, poate să tragă învăţătură şi din acest izvor îmbelşugat, dar adânc; eu însă vreau acum să-mi opresc luarea-aminte, împreună cu voi, la ceea ce e mai simplu şi mai apropiat nouă, şi anume la numele Sfinţilor Apostoli verhovnici, şi să scot din ele, pentru mine însumi şi pentru voi, o lecţie pe ziua de astăzi. Vă rog să ascultaţi.

În primul rând, pătrundeţi cu gândul în noima numelor acestor Sfinţi Apostoli: ce înseamnă numele „Petru” şi „Pavel”, şi de ce Domnul a rânduit ca ei să fie prăznuiţi împreună?

„Petru” înseamnă „piatră”, şi arată tăria, sta­tornicia şi neclintirea. „Pavel” înseamnă „mic”, şi arată părerea de1 s,ine lipsită de îngâmfare, defăimarea de sine şi smerenia. Împreună, Petru şi Pavel ne învaţă că trebuie să fim tari în credinţa şi în vieţuirea creştină, dar totodată smeriţi şi defăimători de sine, şi ne arată că nu trebuie să fim tari fără să fim smeriţi, ci, dimpotrivă, cu cât este cineva mai smerit, cu atât este mai tare şi mai neclintit în credinţaşi în vieţuirea creştină. Cel ce clădeşte o casă face la început temelie adâncă: şi în creştinism trebuie să ne adâncim prin defăimarea de sine, ca să ne întemeiem cu tărie în el şi abia apoi să ne clădim casa mân­tuirii, aşa cum ne arată Domnul, Care e temelia mântuirii noastre – temelie pe care nimeni altul n-o poate pune – şi Care, fiind mai presus de toate, S-a smerit totuşi, ascultător fâcându-Se până la moarte, şi încă moarte de cruce. Astfel, smerenia este cea mai trainică temelie a vieţii şi a virtuţii creştine. De ce aşa? Pentru că fără harul dumnezeiesc nu putem nici să gândim, nici să facem vreun lucru bun, iar harul lui Dumnezeu nu se dă celor încrezuţi, care nădăjduiesc în puterile lor. Spre cine voi căuta, zice Domnul, fără numai spre cel blând si smerit, care tremură de cuvintele Mele? Ploaia se coboară de sus şi adapă locurile joase: şi smerenia atrage harul îmbelşugat al lui Dumnezeu, iar trufia şi nădăjduirea în sine îl fac să se îndepărteze. Aceasta este legea dreptăţii dumnezeieşti: Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har. Nu cred că e nevoie să vă mai lămuresc, fraţilor, la ce îndatorează lucrul acesta, deoarece vedeţi, fără îndoială, şi singuri. Continuare »

Despre raceala si impietrirea inimii

06 Apr 2012

Nu rareori se întâmplă ca oamenii care merg pe calea bunei vieţuiri creştineşti, brusc şi, după cât se pare, fără nici un motiv, să inceapă să simtă în ei o paralizie a tuturor puterilor sufleteşti, în urma căreia le apare răceala faţă de toate nevoinţele duhovniceşti de până atunci. Celor ce se întreabă cum şi de ce se întâmplă acest lucru şi cum să lupte cu el, preasfinţitul zăvorât le scrie:

Acest lucru li se întâmplă tuturor din când în când.  Despre el pomenesc aproape toţi cei ce scriu despre viaţa duhovnicească. Sfântul Marcu Ascetul pomeneşte trei vrăjmaşi de acest fel: neştiinţa împreună cu uitarea, lenevia împreună cu nepăsarea şi nesimţirea împreună cu împietrirea.

În rugăciunile lui scurte nu i-a uitat nici Sfântul Ioan Gură de Aur: “Izbăveşte-mă de neştiinţă, de uitare, de melancolie [aceasta însemnând lenevie împreună cu nepăsare] şi de nesimţire”. Mijloacele de izbăvire nu sunt foarte complicate: a răbda şi a te ruga.

Este posibil ca Dumnezeu Însuşi să trimită acestea pentru învăţare de minte – să nu ne punem nădejdea în noi înşine. Câteodată luăm multe asupra noastră şi aşteptăm mult de la eforturile, mijloacele şi ostenelile noastre. Dar, iată, Domnul ia Harul şi ne lasă singuri, spunând parcă: ”Poftim, încearcă-ţi puterile”. Cu cât există mai multe daruri naturale, cu atât mai necesară este această învăţare de minte. Dacă înţelegem acest lucru, să răbdăm. Acestea sunt trimise şi ca pedeapsă pentru pornirile pătimaşe, îngăduite şi neosândite de noi şi neacoperite de pocăinţă. Pornirile acestea sunt pentru suflet exact ceea ce este pentru trup hrana proastă, care ori îngreuiază, ori slăbeşte, ori îndobitoceşte. Trebuie să cercetăm cu atenţie şi să vedem dacă nu cumva există aşa ceva în suflet şi să ne pocăim înaintea Domnului şi să hotărâm ca pe viitor să ne păzim.

Continuare »

Pregatirea pentru o spovedanie adevarata

26 Mar 2012

Cunoaşte-ţi păcatele

Astfel, după ce te-ai întors către Dumnezeu, cunoaşte-ţi păcatele. Hotărându-te să părăseşti păcatul ai căpătat conştiinţa propriei păcătoşenii, căci atunci de ce ai fi avut o nevoie atât de grabnică de a-ţi schimba viaţa? Reprezentarea stării de păcătoşenie era lipsită de o cunoaştere amănunţită, pe când acum străduieşte-te să te vezi ca cel mai rău dintre păcătoşi şi mai ales să cunoşti amănunţit împrejurările păcatului – unde, când, de câte ori a fost săvârşit fiecare în parte – care sporesc sau diminuează răutatea unei fapte.

[…] Cercetează-ţi toate faptele şi întreaga viaţă, şi nu te judeca doar ca pe o fiinţă omenească obişnuită, ci ca pe un creştin, menit să susţină numele cu purtarea sa. […]

Ceea ce trebuie să înţelegi tu este că prima treaptă a conştientizării păcătoşeniei este o cunoaştere amănunţită a tuturor faptelor tale. Aşa cum agenda de lucrua unui om de afaceri este scrisă cu o precizie matematică, tot astfel ar trebui întocmită şi în mintea ta lista cuprinzând faptele tale, cu menţiunea precisă a tuturor împrejurărilor -timpul, locul, oamenii, piedicile etc. Dacă autoexaminarea noastră nu dă roade, este pentru că ea a avut loc doar în linii mari.

Continuare »

Sfaturi înainte de spovedanie si împartasanie

08 Mar 2012

S-a apropiat timpul de spovedanie si dupa aceea clipa cea mai dulce a împartasirii cu Trupul si Sângele lui Hristos! Domnul sa te binecuvinteze sa le împlinesti pe amândoua cum se cuvine. Atât nevointele postului si rugaciunii, cât si tot ceea ce ai mai pregatit tu, duc catre acest scop; aici ele sunt marcate cu semnul dumnezeiesc.

Atunci, de ce spui ca te temi sa mergi la spovedanie?

Multi oameni au o asemenea teama, dar de ce si tu? Da-mi voie sa-ti lamuresc problema. Duhovnicul este pur si simplu martorul, Dumnezeu îti primeste marturisirea. El porunceste duhovnicului sa dea iertare celui care se marturiseste.

Dumnezeu este Cel Care este milostiv. El doar asteapta ca omul sa-si spovedeasca pacatele si, îndata ce o face, îl si iarta. Cum sa te temi de un asemenea Domn?

Aceasta neîncredere vine din faptul ca nu îti este clar ce trebuie sa spui la spovedanie. Dar atunci când faci totul asa cum ti s-a recomandat, totul va fi limpede, si nu va fi nimic de care sa te temi.

Neîncrederea vine si din faptul ca ne spovedim rareori. Daca ne-am spovedi mai des, nu ne-ar mai fi asa de frica. Dumnezeu sa te ajute de acum înainte sa vii la Cina Domnului mai des, si, prin urmare, sa mergi la spovedanie mai des.

Iata ce ar trebui sa faci între timp.

Scrie pe hârtie tot ce consideri ca trebuie sa spui la spovedanie, si atunci când mergi la preot, spune-i totul cu ajutorul însemnarilor tale.

Continuare »

Cum sa iti mantuiesti sufletul – Sf. Teofan Zavoratul

08 Feb 2012

Ce graieste cineva unei persoane care intreaba: „Cum imi pot mantui sufletul?

Aceasta: Pocaieste-te, si fii intarit de puterea harului din Sfintele Taine, paseste pe calea poruncilor dumnezeiesti, sub indrumarea pe care Sfanta Biserica ti-o da prin preotia ei dumnezeiasca. Toate acestea trebuie facute in duhul credintei sincere, fara nici o indoiala.

Atunci ce este credinta?

Credinta este marturisirea sincera ca Dumnezeu, Caruia ne inchinam, Treimea, Cel care este ziditorul si datatorul a toate, ne mantuieste pe noi cei cazuti, prin puterea mortii pe Cruce a Fiului lui Dumnezeu cel intrupat, cu harul Prea Sfantului Duh in Sfanta Sa Biserica. Inceputurile reinnoirii, care sunt puse in viata aceasta, vor aparea in intreaga lor slava in veacul ce va veni, intr-un fel pe care mintea nu il poate intelege, nici limba glasui.

O, Dumnezeul nostru, cat de marete sunt fagaduintele tale!

Cum poate atunci cineva sa paseasca pe calea poruncilor fara sa se abata din drum?

Nu se poate raspunde la aceasta cu un singur cuvant, caci viata este un subiect lipsit de simplitate. Iata ceea ce este trebuincios:

a) Pocaieste-te si intoarce-te catre Domnul, recunoaste-ti pacatele, plangi pentru ele, cu strangere de inima, si marturiseste-le in fata parintelui duhovnicesc. [Hotareste] cu vorba si cu inima inaintea fetei Domnului sa nu il mai superi de acum inainte cu pacatele tale.

b) Apoi, statornicind cu Dumnezeu in minte si in inima, nazuieste sa implinesti in trup indatoririle si treburile pe care sederea in aceasta viata ti le impune.

Continuare »

visit tracker on tumblr