Slavă Ţie, Doamne! Încă ne-am mai învrednicit să trăim până la Sfântul Post; încă ni se mai dă vreme pentru a ne veni în fire; Dumnezeu încă Se mai arată gata să ne primească în braţele părinteşti ale miluirii. Trei săptămâni am strigat rugându-ne: „Uşile pocăinţei deschide-ne nouă, Dătătorule de viaţă!” Iată, s-a apropiat această vreme mântuitoare a pocăinţei! Stăm la intrarea în Sfântul Post – arena pocăinţei şi a milostivirii lui Dumnezeu faţă de noi.

Să purcedem, aşadar, cu îndrăznire şi să intrăm cu dor. Nimeni să nu se dea în lături. Nimeni să nu se abată aiurea. Postul pare întunecat până ce intrăm în arena lui; însă începe numai, şi vei vedea că el e lumină după noapte, libertate după lanţuri, uşurare după trai greu. Aţi auzit că în Apostolul de astăzi s-a spus: „Noaptea a trecut, iar ziua s-a apropiat (Romani 13, 12)”? Noaptea e vremea dinaintea Postului, iar ziua este Postul. Apostolul vrea ca noi să întâmpinăm Postul cu acelaşi dor cu care întâmpinăm ziua după o noapte lungă. Doar să primiţi în inimă ceea ce cere, ce dă şi ce făgăduieşte Postul – şi veţi vedea că altfel nici nu poate fi. Fiindcă ce cere Postul? Pocăinţă şi îndreptarea vieţii. Ce dă? Iertare desăvârşită şi înapoiere a tuturor milelor lui Dumnezeu. Ce făgăduieşte? Bucurie în Duhul Sfânt aici şi veşnica fericire dincolo. Primeşte toate acestea cu inima, şi nu vei avea cum să nu doreşti Postul.

Continuare »

I. Plîngerea deasupra Epitafului

Iată, soarele s-a întunecat. Pămîntul s-a înfiorat şi s-a cutremurat. S-a sfîşiat de sus şi pînă jos catapeteasma templului, care despărţea Sfînta Sfintelor, fiindcă Domnul însuşi ne-a deschis nouă intrarea în Sfînta Sfintelor – în cer, la Tronul Tatălui Său.

Cutremuratu-s-a iadul, că s-au surpat puterea şi stăpînirea lui. Despicatu-s-au stîncile şi s-au deschis mormintele cele săpate în ele, şi trupurile sfinţilor adormiţi s-au sculat, şi au ieşit din morminte, şi s-au arătat multora în Ierusalim, binevestind tuturor: “Săvîrşitu-s-a”.

Ce s-a săvîrşit? S-a săvîrşit lucrarea mîntuirii neamului omenesc de stăpînirea diavolului, s-au împlinit vechile prorocii ale Vechiului Legămînt.

El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat – şi noi îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu. Dar El a fost străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mîntuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat. Toţi umblam rătăciţi ca nişte oi, fiecare pe calea noastră, şi Domnul a făcut să cadă asupra Lui fărădelegile noastre ale tuturor. Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu Şi-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere S-a adus şi ca o oaie fără glas înaintea celor care o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa. Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat, şi neamul Lui cine îl va spune? Că s-a luat de pe pămînt viaţa Lui! Pentru fărădelegile poporului meu a fost adus la moarte. Mormîntul Lui a fost pus lîngă cei fără de lege şi cu cei făcători de rele, după moartea Lui, cu toate că n-a săvîrşit nici o nedreptate şi nici înşelăciune n-a fost în gura Lui (Is. 53, 4-9).

Continuare »

Si acum, un cuvant despre post, frati crestini. In seara aceasta se lasa sec, iar de maine intram cu ajutorul lui Dumnezeu în perioada postului dinaintea sfintei Invieri. Cand cineva pleaca la un drum lung, se aprovizioneaza cu toate cele necesare, ca sa fie asigurat pe timpul calatoriei lui si sa nu aiba piedici sau neajunsuri în ceea ce are de gand sa savarseasca. Asa si noi, facem o lunga calatorie, desi ni se pare ca stam pe loc, fizic, însa facem o calatorie în duh, pe un drum care merge mereu la deal, un drum obositor… Dealul catre care mergem este Golgota, acolo ne vom întalni cu Domnul Iisus — Iisus care merge cu crucea în spate, plin de rane, plin de sange, mereu blestemat si înjurat, El, care dezleaga si ridica pacatele lumii. Catre acest deal, catre aceasta culme a nevointelor începem noi sa urcam, de maine dimineata, pe calea sfantului si marelui Post.

Ce  este  postul? Postul înseamna în primul rand înfranare. Va atrag atentia asupra acestui lucru: daca mananci o mancare foarte buna de post si mananci bine, ai încalcat postul. […]

Continuare »

Hristos pe Golgota! Mantuitorul pe Cruce!

Cel Unul drept in chinuire mare!

Iubitorul de oameni ucis de oameni!

Sa se rusineze cel care are constiinta! Sa planga cel care are inima! Sa priceapa cel care are minte!

Cu ce putem asemui aceasta intamplare – tainica precum nesfarsitul, vartos precum pamantul si infricosator precum iadul? Dintre milioanele de intamplari care au loc in fiecare zi in intreaga lume, care se pot afla intru privelistea ochilor nostri si intru auzul urechilor noastre, cu care fapta putem asemui aceasta lucrare, care nu s-a mai pomenit, a raufacatorilor de pe Golgota? Cu un miel printre lupii rapitori? Sau cu un prunc neprihanit in falcile unui imparat precum sarpele? Sau cu o mama inconjurata de fiii si fiicele sale nebune? Sau cu caderea mestesugarului in masinaria pe care el insusi a facut-o, ca sa fie facut bucati bucatele de rotile masinariei? Cu Abel, care a fost ucis de fratele sau? Dar atunci, pacatosul cel mai mare l-a ucis pe pacatosul cel mai mic, pe cand aici, oamenii cei rai se napustesc asupra celui fara de pacat. Cu Iosif, ai carui frati l-au vandut in Egipt? Dar acesta era un pacat impotriva fratelui lor, nu impotriva unui binefacator, pe cand aici pacatul este impotriva Binefacatorului. Cu dreptul Iov, pe care Satan cel trupesc l-a dat spre stricaciune si putrezire cu duhoare grea, ajungand hrana viermilor? Dar atunci Satan s-a ridicat impotriva plasmuirii lui Dumnezeu, pe cand aici plasmuirea se ridica impotriva Plasmuitorului. Cu David cel minunat, impotriva caruia fiul sau Absalom a ridicat razvratire? Dar aceea era o mica pedeapsa pentru un mare pacat al lui David, pe cand aici cel Unul fara de pacat, Preadreptul sufera chinuire asa de ingrozitoare! Samariteanul cel milostiv, care a mantuit lumea de stricaciunea furilor, a cazut chiar El in mainile furilor. Continuare »

“Vremea Mea aproape este; la tine vreau sa fac Pastile cu ucenicii Mei.”(Mt. 26, 18)

Asa a poruncit Mantuitorul sa se spuna stapanului acelei case in care avea de gand sa faca cele de pe urma Pasti. Cine anume a fost aceasta fericita gazda nu ni se spune, caci trimisii aveau sa-l cunoasca abia la fata locului. Aceasta s-a facut asa pentru ca vanzatorul cauta vreme potrivita, dupa cum zice evanghelistul, spre a-si implini planurile sale, de aceea trebuia sa se tainuiasca si locul unde avea sa se savarseasca Pastile, pana in momentul sosirii lor. Dupa savarsirea Pastilor, fara indoiala, au aflat toti la cine au fost ele savarsite, dar nici dupa aceea nu ne spune nici unul dintre evanghelisti numele stapanului acelei case fericite. Talcuitorii Sfintei Scripturi talmacesc in felurite chipuri aceasta tainuire. Dar socot ca nu gresim nici noi daca vom spune ca numele stapanului acelei case a fost trecut sub tacere pentru ca el inchipuieste pe fiecare urmator adevarat al lui Hristos.

Continuare »

Timpul de fata ne aduce aminte a vorbi de gro­zava crima a celui ce a vandut pe Hristos Domnul, in ziua de astazi Iisus fu predat de ucenicul Sau in mainile iudeilor, insa voi, care auziti aceasta, nu va tanguiti pentru Iisus cel vandut, ci mai vartos tanguiti si jeliti pe Iuda, vanzatorul Sau. Caci Iisus, prin aceea ca a fost vandut, a mantuit lumea, pe cand Iuda, prin vanzarea sa, si-a aruncat sufletul in pierzanie. Iisus cel vandut sade acum de-a dreap­ta Tatalui, in veci; iara Iuda vanzatorul isi are locul in iad si sufera pedeapsa vesnica si nesfarsita. Asa­dar, el trebuie tanguit, precum insusi Hristos, cand s-a uitat la Iuda, 1-a tanguit si 1-a plans. “Cautand la el, s-a turburat cu duhul si a zis: Unul dintre voi Ma va vinde” (In. 13, 21). Pentru ce insa s-a tul­burat El ?

Mai intai spre a arata cat de mare este iu­birea de oameni a Sa, cata indurare, cata bunatate a Domnului! Cel vandut plange pentru vanzator! El il plange inca si pentru ca sa-i dea prilej de a se lasa de vanzarea sa. Fiindca insa sufletul aceluia nu mai primea samanta mantuirii, fiind nesimtitor la indemnare si desteptare, de aceea, intunecandu-se de patima, s-a aruncat in prapastie, indelung-rabdarea si sfatuirea Domnului Sau nu i-au ajutat lui nimic. Si de aceea mai mult plangea Iisus, caci ve­dea ca Iuda, dupa o invatatura asa de mult repe­tata si dupa indesite sfatuiri, totusi s-a aruncat in bezna pierzarii. Continuare »

Prea Cuvioase părinte staret, prea cuviosi părinti si frati. Să multumim Preasfintei si de viată făcătoarei Treimi si Preasfintei Născătoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria si tuturor sfintilor că ne-am învrednicit să ajungem si anul acesta la poarta Sfântului si Marelui Post al patruzecimii, post pe care l-a postit si Însusi Mântuitorul Hristos.

Iubitii mei frati, pentru că suntem aici si monahi si credinciosi, voi vorbi pentru ambele părti, că scopul nostru este să ne întărim acum la începutul postului cu un cuvânt.

Sigur că mănăstirea noastră nu este mănăstire nesfătuită. Totdeauna personalul de aici si poporul din biserică aud cuvintele Sfintilor Părinti, aud cazania, aud cântările Bisericii, aud paremiile, proorociile, si din toate se poate învăta adevărul. Dar acum la începutul postului este un cuvânt cu deosebire pentru ceea ce ne stă înainte.

Continuare »

Învăţătura despre pogorârea Domnului Hristos la iad este este menţionată în al V-lea articol de credinţă din Simbolul Apostolic şi din cel Atanasian, precum şi în Mărturisirile de credinţă ale Bisericii Ortodoxe.

Pogorârea la iad a Mântuitorului are ca temei neotestamentar mărturia Sfântului Apostol Petru, care precizează în prima sa epistolă că Hristos „a suferit odată moartea pentru păcatele noastre, El cel drept pentru cei nedrepţi, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul, Cu care S-a coborât şi a propovăduit şi duhurilor ţinute în închisoare” (I Pt. 3, 18-19).

Învăţătura despre pogorârea Domnului Hristos la iad este este menţionată în al V-lea articol de credinţă din Simbolul Apostolic şi din cel Atanasian, precum şi în Mărturisirile de credinţă ale Bisericii Ortodoxe. Acest adevăr dogmatic a intrat, de asemenea, și în cultul liturgic ortodox. Astfel, la încheierea Proscomidiei, precum şi la intrarea cu Cinstitele Daruri (Vohodul cel mare), preotul rosteşte, în taină, rugăciunea: „În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul şi pe scaun împreună cu Tatăl şi cu Duhul ai fost Hristoase, pe toate umplându-le, Acela ce eşti necuprins” (Liturghier). Apoi, la Utrenia Învierii Domnului, cântăm: „Una era Dumnezeirea lui Hristos în iad și în mormânt și mântuirea noastră, acelor ce cântăm: Izbăvitorule, Dumnezeule, bine ești cuvântat” (Penticostar, Utrenia Învierii Domnului, cântarea a VII-a).

Această coborâre a lui Hristos la Iad cu sufletul îndumnezeit sau cu sufletul unit cu Dumnezeu s-a petrecut îndată după răstignirea şi punerea în mormânt a trupului Domnului Hristos, în timpul celor trei zile și trei nopți, cât a stat cu trupul în mormânt, între răstignire și înviere (Mt. 16, 21). Despre această perioadă de timp a vorbit Mântuitorul zicând: „Precum Iona a fost în pântecele chitului trei zile și trei nopți, așa va fi și Fiul Omului în inima pământului, trei zile și trei nopți” (Mt. 12, 40).

Continuare »

În toate bisericile ortodoxe oficiază în Joia Mare, Denia din Sfânta şi Marea Vineri, numită şi „Denia celor 12 Evanghelii” sau „Slujba Sfintelor şi Mântuitoarelor Pătimiri”. Această sfântă slujbă are ca elemente specifice, citirea celor 12 Evanghelii ale patimilor şi scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în mijlocul bisericii.

Textele scripturistice care se citesc la această slujbă ne aduc înainte toate pătimirile suferite de Domnul Iisus Hristos pentru mântuirea noastră. Denia de Joi seara este cunoscută şi drept Denia celor 12 Evanghelii care vorbesc tocmai despre prinderea, procesul Mântuitorului şi despre Răstignirea Mântuitorului.

Îndelunga răbdare a Domnului nostru Iisus Hristos este preamărită după fiecare dintre cele 12 Evanghelii citite la Denia din Joia Mare (Utrenia zilei de vineri). Pericopele evanghelice ale acestei slujbe alcătuiesc un tablou complet al suferinţelor Mântuitorului, culminând cu răstignirea şi moartea Sa pe Cruce. El este Singurul Care Se răstigneşte pe Sine, fără de păcat fiind, pentru ca noi să fim izbăviţi din robia păcatului. Calendarul evreiesc sărbătorea Paştile iudaic în noaptea de 14 spre 15 a lunii nisan, echivalentul lunii aprilie a calendarului latin. Ne aflăm, aşadar, la începutul primăverii anului 30, conform documentelor vremii. Dacă Paştile evreilor a fost sâmbătă, 15 nisan (8 aprilie), atunci Săptămâna Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos avea să înceapă duminică, 2 aprilie, anul 30.

Prima evanghelie rânduită de Biserică a se citi în Joia Mare ne aduce în faţa Mântuitorului şi a apostolilor la Cina cea de Taină. Iuda Iscarioteanul tocmai ieşise din foişorul Cinei, pentru a cere mai-marilor preoţilor un grup de ostaşi, oferindu-le pe Mântuitorul chiar în acea seară. Cunoscând că momentul prinderii Sale se apropie, Iisus a rostit celor unsprezece apostoli o minunată cuvântare de învăţătură, de despărţire şi de îmbărbătare, un reazem pentru încercările ce vor urma. Cu toţii primeau o poruncă nouă, porunca supremă a iubirii: „Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul“. Continuare »

În Sfânta şi Marea Miercuri, Biserica Ortodoxă face pomenirea femeii păcătoase care a uns pe Mântuitorul Hristos cu mir de mare preţ.

Cuvant al IPS Serafim (Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord şi Arhiepiscopul Germaniei, Austriei şi Luxembourgului) – despre semnificaţiile duhovniceşti ale acestei fapte şi despre modul în care femeia păcătoasă ni se face dascăl de pocăinţă:

Sinaxarul din Sfânta şi Marea Miercuri ne spune că dumnezeieştii Părinţi au rânduit ca în această zi să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă care a turnat mir de mare preţ pe capul Domnului, întrucât acest lucru s-a întâmplat cu puţin înainte de mântuitoarea patimă şi pentru că mirul preînchipuia smirna şi aloe cu care a fost uns trupul Domnului înainte de îngropare. Mântuitorul Însuşi spune în Evanghelia de la Sfânta Liturghie “că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea” (Matei 26, 12).

Care sunt semnificaţiile duhovniceşti ale faptei ei?

Orice om păcătos când ajunge, prin harul lui Dumnezeu, să-şi recunoască păcatul simte nevoia să aducă o jertfă sau un dar lui Dumnezeu, fie ca mijloc de ispăşire, fie ca recunoştinţă pentru iertarea păcatelor. Desigur, jertfa supremă este jertfa de sine însuşi, atunci când Dumnezeu o cere, cum este cazul mucenicilor. Deşi ideea de jertfă se raportează în primul rând la Dumnezeu, ea are însă un înţeles mai larg, fiind adânc înscrisă în firea omenească. Jertfa defineşte chiar fiinţa noastră, care nu se împlineşte decât ca relaţie sau ca dar de sine pentru ceilalţi şi ca darul celorlalţi pentru mine. Continuare »

“Iar tu postind, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti” (Matei 6, 17)

Iubiţi credincioşi,

Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a venit din Cer ca să facă ascultare de Părintele Său şi să slujească la mântuirea neamului omenesc, scoţându-l din robia diavolului şi a morţii. În toată Evanghelia El a învăţat neîncetat pe oameni, cum să facă voia lui Dumnezeu şi cum să lucreze faptele bune spre slava Lui şi spre mântuirea sufletelor lor. În dumnezeiasca Evanghelie de azi, pe lângă alte învăţături, ne arată cum să postim şi unde să adunăm comoară pentru sufletele noastre. Iată ce zice în privinţa postului ca să fie spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea sufletelor noastre: Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns; şi Tatăl care vede în ascuns îţi va răsplăti ţie (Matei 6, 17-18).

Dar Mântuitorul ne-a poruncit nu numai postul să-l facem în ascuns, spre a scăpa de slava oamenilor, ci şi milostenia, şi rugăciunea, şi toate faptele bune, că iată ce zice: Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri (Matei 6, 1). Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înainta ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă că îşi iau plata lor. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Iar când vă rugaţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor, stând în picioare, să se roage ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă că îşi iau plata lor. Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie (Matei 6, 2- 6).

Continuare »

“Şi tot norodul ce venise împreună la priveliştea aceea, văzând cele ce se făcuseră, se întorceau bătându-şi piepturile” (Luca 23, 48).

Ce privelişte să fi fost aceea care îi adusese pe privitori în cea mai desăvârşită nedumerire? Ce privelişte să fi fost aceea care pecetluise cu tăcerea gurile privitorilor şi le cutremurase, totodată, sufletele? Ei veniseră ca să-şi îndestuleze pofta de iscodire, şi au plecat bătându-şi piepturile şi ducând cu sine o înfricoşătoare nedumerire… Ce privelişte să fi fost aceea?

La acea privelişte priveau nu numai oamenii: priveau la ea cu spaimă şi cu cea mai adâncă evlavie toţi îngerii lui Dumnezeu; lucrurile cereşti nu le mai atrăgeau luarea-aminte; privirile lor erau atrase, ţintuite de priveliştea care se arăta pe pământ. Soarele a văzut ceea ce nu mai văzuse până atunci şi, neputând suferi, şi-a ascuns razele cum îşi ascunde ochii omul în faţa unei privelişti pe care nu o poate îndura: el s-a înveşmântat în întuneric adânc, arătând prin acest întuneric întristarea sa amară, precum moartea. Pământul s-a clătinat şi s-a cutremurat sub întâmplarea săvârşită pe el. Templul Vechiului Legământ şi-a sfâşiat măreaţa catapeteasmă cum nu îşi cruţă omul hainele cele mai de preţ în faţa celor mai mari nenorociri. Şi tot norodul ce venise împreună la priveliştea aceea, văzând cele ce se făcuseră, se întorceau bătându-şi piepturile… Ce privelişte să fi fost aceea? A fost o privelişte pe care noi o contemplăm acum în pomenire, în slujba care se săvârşeşte, în sfântul Epitaf care stă înaintea ochilor noştri. Priveliştea a fost Fiul lui Dumnezeu, pogorât din ceruri, înomenit pentru mântuirea oamenilor, batjocorit, omorât de oameni.

Continuare »

In teologia ortodoxa contemporana, problema postului se afla prin­tre preocuparile ei de seama. Avand in vedere stadiul actual al discutiilor privitoare la aceasta tema, in cele ce urmeaza vom prezenta cateva aspecte ale acestei pro­bleme, insistand mai ales asupra necesitatii respectarii postului bisericesc, ca porunca divina si practica traditionala a Bisericii, de care este legata atat structura anului bisericesc, cat si succesiunea sarbatorilor. De ase­menea, postul este si un mijloc de desavarsire morala, dar si o cale de ajutorare a aproapelui din prisosul adunat prin renuntarea benevola ia consumarea indreptatita a bunurilor.

Intrucat despre felurile postului sau despre posturile de o zi ori de durata s-a scris detaliat si limpede iar parerile teologilor romani cu privire la readaptarea dispozitiilor care reglementeaza postul au fost pre­zentate pe larg, vom infatisa punctul de vedere ortodox care a devenit normativ in orientarea actuala referitoare la post. Sa vedem mai intai fundamentarea scripturistica si teologica a postului.

1. Marturii scripturistice

Postul, ca abtinere totala sau partiala de la anumite feluri de mancare, pe o perioada mai mica sau mai mare este o practica foarte veche. El este o porunca divina pe care o gasim formulata chiar de la inceputul creatiei cand Dumnezeu se adreseaza primului om zicandu-i : “Din toti pomii din rai sa mananci, iar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el vei muri negresit” (Fa­cerea 2, 16-17). Aceasta il indreptateste pe Sfantul Vasile cel Mare sa afirme ca “postul este de aceeasi varsta cu omenirea, pentru ca el a fost legalizat Paradis”.

Continuare »