Timpul de fata ne aduce aminte a vorbi de grozava crima a celui ce a vandut pe Hristos Domnul, in ziua de astazi Iisus fu predat de ucenicul Sau in mainile iudeilor, insa voi, care auziti aceasta, nu va tanguiti pentru Iisus cel vandut, ci mai vartos tanguiti si jeliti pe Iuda, vanzatorul Sau. Caci Iisus, prin aceea ca a fost vandut, a mantuit lumea, pe cand Iuda, prin vanzarea sa, si-a aruncat sufletul in pierzanie. Iisus cel vandut sade acum de-a dreapta Tatalui, in veci; iara Iuda vanzatorul isi are locul in iad si sufera pedeapsa vesnica si nesfarsita. Asadar, el trebuie tanguit, precum insusi Hristos, cand s-a uitat la Iuda, 1-a tanguit si 1-a plans. “Cautand la el, s-a turburat cu duhul si a zis: Unul dintre voi Ma va vinde” (In. 13, 21). Pentru ce insa s-a tulburat El ?
Mai intai spre a arata cat de mare este iubirea de oameni a Sa, cata indurare, cata bunatate a Domnului! Cel vandut plange pentru vanzator! El il plange inca si pentru ca sa-i dea prilej de a se lasa de vanzarea sa. Fiindca insa sufletul aceluia nu mai primea samanta mantuirii, fiind nesimtitor la indemnare si desteptare, de aceea, intunecandu-se de patima, s-a aruncat in prapastie, indelung-rabdarea si sfatuirea Domnului Sau nu i-au ajutat lui nimic. Si de aceea mai mult plangea Iisus, caci vedea ca Iuda, dupa o invatatura asa de mult repetata si dupa indesite sfatuiri, totusi s-a aruncat in bezna pierzarii.
Pentru acesta Domnul simtea compatimire si plangea; si prin aceasta ne-a invatat mai cu seama pe aceia sa-i plangem, care fac rele, iara nu pe acei ce sufera relele. Asa, cel ce sufera nefiind vinovat, acela mai vartos este de fericit. Pentru aceea a zis Hristos: “Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este imparatia cerului” (Mt. 5, 10). Asadar, vedeti ce folos aduce suferinta relelor. Dar priviti si la pedeapsa celor ce fac rele. Dupa ce Pavel a vorbit despre facatorii de rele, zice: “Sfarsitul lor va fi dupa faptele lor” (II Cor. 11, 15); si in alt loc: “Mania lui Dumnezeu a sosit, in sfarsit, asupra lor” (II Tes. 2, 16). Asadar, vezi ca facatorii de rele mostenesc mania lui Dumnezeu.
Insa eu, iubitilor, nu va spun aceasta in zadar, ci pentru ca pe viitor sa nu va mai maniati pe cei ce va fac rau, ci mai vartos sa-i jeliti si sa-i plangeti; caci tocmai aceia ce va fac voua rau pe nedrept, sunt cei mai nenorociti. De aceea noi, dupa porunca Domnului, sa ne rugam pentru dansii si sa cerem de sus ajutorul cel dumnezeiesc. Chiar pentru noi insine trebuie sa iertam pe cei ce ne jignesc, caci prin aceasta noi primim mai mult decat dam, cand lasam sa se porneasca mania noastra asupra aproapelui. Tu intrebi: in ce chip primesc eu mai mult decat dau ? Asculta cu luare aminte: cand tu ierti vrajmasului gresalele pe care le-a facut el impotriva ta, ti se vor ierta si tie pacatele pe care le-ai savarsit impotriva lui Dumnezeu.
Acestea din urma sunt multe si abia de iertat, iara cele dintai sunt chiar usor de iertat. Pacatele tale impotriva lui Dumnezeu sunt cei zece mii de talanti din Evanghelie; iara pacatele aproapelui impotriva ta sunt numai cei o suta de dinari. Daca tu iei aproapelui tau cei o suta de dinari, se vor ierta si tie cei zece mii de talanti.
Dar sa ne intoarcem iarasi la cuvantarea noastra despre crima Iudei si sa vedem cum Domnul nostru a fost vandut, insa, ca sa cunoastem bine turbarea vanzatorului, nemultumirea ucenicului si nespusa bunatate a Domnului, sa ascultam povestirea Evanghelistului insusi. “Atunci, zice el, unul din cei doisprezece, care se numea. Iuda Iscarioteanul, mergand la Arhierei, a zis lor: Ce-mi veti da mie, si eu il voi da pe El voua?” (Mt. 26, 14-15). Aceste cuvinte se pare ca sunt foarte lamurite si ca nu cuprind nimic alta ceva decat ceea ce se arata la intaia privire, insa, daca se cerceteaza cu dinadinsul toate zicerile, atunci ele dau multa materie de gandire si arata o bogatie, de cugetari adanci.
Mai intai trebuie sa socotim timpul. Evanghelistul nu zice simplu: “El s-a dus la Arhierei”, ci adauga: “Atunci s-a dus” etc. Pentru ce Evanghelistul inseamna mai amanuntit timpul ? Aceasta nu este in zadar. Mai inainte, adica, venise la Iisus o femeie cu un vas de alabastru si varsase unsoarea cea pretioasa pe capul Lui. Ea a aratat multa credinta, multa stima, multa supunere si daruire. Ea s-a lasat cu totul de viata ei cea de mai inainte si s-a facut mai buna si mai morala. Deci tocmai cand pacatoasa s-a indreptat, atunci ucenicul a vandut pe invatatorul sau. Atunci cand pacatoasa a varsat asupra Domnului vasul cu mir si a sters picioarele Lui cu parul sau, a aratat lui Hristos mare respect, prin marturisirea sa starpind toate pacatele sale, atunci ucenicul, care a vazut toate acestea, s-a dus spre a savarsi vanzarea sa cea rusinoasa. Aceea s-a ridicat din bezna pacatului la cer; iar acesta, macar ca vazuse mii de minuni si de semne si macar ca primise nenumarate invataturi, totusi a cazut in bezna iadului.
In astfel de mare nenorocire arunca pe om usuratatea mintii lui si vointa cea razvratita. De aceea zice Pavel: “Cel ce crede ca sta neclintit, sa ia aminte, ca sa nu cada” (I Cor. 10, 12) Dar ar putea cineva sa zica: daca Hristos a putut sa atraga la Sine pe pacatoasa, pentru ce n-a putut El sa atraga la Sine si pe ucenic ? Negresit, El putea sa-l atraga la Sine, dar n-a voit sa-l sileasca, ci a voit sa-i lase voia lui cea libera si sa nu-l tarasca la Sine cu de-a sila. De aceea zice Evanghelistul: “Iuda s-a dus”, adica el n-a fost chemat, n-a fost silit de cineva, nici sfatuit, ci de buna voie a intreprins acest pas, s-a grabit de buna voie la fapta cea de rusine, de nimic altceva impins la vanzarea Domnului Sau, fara numai de razvratirea lui cea launtrica.
Evanghelistul spune mai departe: “Unul dintre cei doisprezece s-a dus” etc. si in aceste cuvinte zace o para nu mica. Adica de spun ca unul dintre cei alesi, care in toate zilele umblau cu Domnul si se invrednicisera de o mare incredere, unul dintre acestia L-a vandut. Aici tu vezi totodata o dovada de bunatate si de ingrijire indelung rabdatoare a Domnului, care pana in seara cea de pe urma a suferit si a indemnat la indreptare pe vanzatorul si talharul.
Ai vazut cum pacatoasa a dobandit harul, iara apostolul s-a dus in pierdere. De aceea, uita-te la pacatoasa si nu te indoi de iertare, dar uita-te si la prapastuirea apostolului si nu fii neingrijitor si nu te bizui; amandoua sunt pierzatoare! Inima noastra este foarte plecata spre pacat si vointa noastra este foarte schimbatoare; de aceea, noi trebuie sa ne asiguram si sa ne intarim din toate partile. “Unul dintre cei doisprezece s-a dus”. Vezi din ce societate stimabila el a pierit si ce mare nenorocire este usuratatea mintii ?
Evanghelistul zice mai departe ca cel ce s-a dus se chema Iuda Iscarioteanul. Asa il inseamna el mai intai, spre a-l deosebi de un alt Iuda, cu porecla Tadeu, frate Sfantului lacov cel tanar. Dar pentru ce il numeste el, dupa locul nasterii sale, “Iuda, cel zis Iscarioteanul” si pentru ce nu zice “Iuda vanzatorul” ? El face aceasta pentru ca sa ne indemne a ne tine limba curata de vorbe de ocara si de aceea se stapaneste a-l numi “vanzatorul”. Sa ne invatam, deci, a nu vorbi rau despre nici unul dintre vrajmasii nostri.
Daca Evanghelistul chiar impotriva vanzatorului Domnului nu intrebuinteaza nici un cuvant aspru, cum am putea noi sa aflam iertare cand hulim pe cei de aproape ai nostri? Ba inca noi batjocorim nu numai pe vrajmasii nostri, ci si pe cei ce sunt catre noi cu bune plecari. Va conjur, sa nu mai fie una ca aceasta ! Ascultati numai ce zice Apostolul Pavel: “Nici un cuvant putred sa nu iasa din gura voastra”. (Efes. 4, 29).
Iuda a zis catre Arhierei: “Ce-mi veti da mie, si eu il voi da pe El voua ?”. Ce glas nelegiuit, ce crima nebuna ! Noi, iubitilor, tremuram numai gandind la aceasta. Cum a putut o gura omeneasca sa vorbeasca astfel, o limba omeneasca sa se miste spre asemenea graiuri ? Cum s-a putut ca buzele sa nu intepeneasca si intelegerea sa nu se clinteasca ? Spune, Iudo, pentru ce ai vandut tu pe Domnul tau ? Aceasta a facut-o iubirea de argint, aceasta radacina a tuturor rautatilor, aceasta patima care intuneca sufletele noastre; ea face sa se uite chiar legile firii, rapind judecata cea sanatoasa si starpind toata amintirea de prietenie, de multumire s.a.; cand o data iubirea de argint orbeste ochii duhului nostru, atunci noi umblam cu totul in intuneric. Ca sa te convingi desavarsit despre aceasta, socoteste numai cat de multe lucruri in sufletul lui Iuda iubirea de argint le-a dat uitarii.
Indata ce ea a intrat in acest suflet, s-a uitat toata petrecerea cu Domnul, toata acea sfanta legatura si societate, insasi invatatura cea admirabila a lui Hristos, toate acestea au fost uitate. Pentru aceea, cu drept zice Pavel: “Radacina tuturor rautatilor este iubirea de argint.” (I Tim. 6, 10). “Ce-mi veti da mie, a zis Iuda, ca eu sa vi-L dau pe El voua ?”.
Iudo, tu tradai pe Cel ce prin cuvantul Sau tine impreuna toata lumea, vinzi pe Cel nesfarsit, pe Facatorul cerului si al pamantului, inca si al nostru Facator? Dar spre a arata cum ca El de bunavoie s-a lasat a se vinde, asculta ce a facut Hristos. Tocmai in timpul tradarii, cand ei au iesit asupra Lui cu sabii si cu ciomege, cu faclii si cu felinare, El a zis catre dansii: “Pe cine cautati?”. Ei nu cunosteau pe cel ce voiau sa-l prinda. Asadar, impotriva vointei Lui cu atat mai putin ar fi putut fi El tradat, caci ei nici nu-L cunosteau, cu toate facliile si felinarele lor. Insa ei, indata ce au auzit glasul lui Hristos, s-au retras inspaimantati si au cazut la pamant. Ei n-au putut suferi nici glasul Lui si, prin caderea lor, si-au aratat slabiciunea; dar Domnul insusi s-a predat prin Sine lor, zicand: “Eu sunt”.
Dupa ce Iuda a vandut pe Domnul si a savarsit crima sa cea turbata, a aruncat cei treizeci de arginti si a zis: “Gresit-am. ca am vandut sange nevinovat} (Mt. 27. 4). Mai inainte el zisese: “Ce-mi veti da mie, si eu il voi da pe El voua?”; iara acum, dupa ce a savarsit pacatul, 1-a cunoscut. De aici noi vedem ca, daca suntem usuratici de minte si neingrijitori, nici o indemnare si sfatuire nu ne poate folosi la ceva; iara daca suntem ravnitori si priveghetori, putem iarasi a ne ridica chiar din caderea in pacat. Priveste numai: cand Domnul il sfatuia si voia a-l opri de la pravatul lui cel rau, el nu auzea si nu tinea seama de sfatuire. Acum insa, dupa fapta, cand nimeni nu-l sfatuia, acum s-a desteptat constiinta lui si, fara ca cineva sa-l indemne a aruncat cei treizeci de arginti la picioarele Arhiereilor.
Sa socotim acum si deosebirea intre Iuda si ceilalti ucenici. Toate acestea ni le povesteste Evanghelistul cu de-amanuntul. El ne spune ca, atunci cand se facea tradarea, cand Iuda vindea pe Domnul, cand el incheia negotul cel rusinos si cauta prilej de a-L trada, pe atunci s-au apropiat ceilalti ucenici de Domnul si L-au intrebat: “Unde voiesti sa gatim pasca ?” (Mt. 26, 17). Vezi pe unul, vezi si pe celalalt! Acesta umbla dupa tradare, iara acela voia sa slujeasca Domnului. El incheia negustorie si voia sa ia bani pentru sangele rascumparatorului; iara ei se ocupau cu slujba Domnului.
Si el si ei vazusera aceleasi minuni si primisera aceeasi invatatura; de unde, deci, aceasta mare deosebire? Ea vine de la vointa. Vointa este pricina binelui si a raului. Ucenicii intrebau: “Unde voiesti sa gatim pasca”. Care pasca? Cea iudaica, care avea obarsia sa din Egipt, insa pentru ce tine Hristos aceasta pasca? Precum El in toate implinise legea, asa voia sa o pazeasca si in punctul acesta. De aceea a zis El si lui Ioan Botezatorul: “Se cade noua a implini toata dreptatea” (Mt. 3, 15).
Asadar, ucenicii voiau a gati nu pasca noastra, ci cea iudaica, insa pasca noastra, cea noua, o gatea insusi Hristos, ba El insusi s-a facut Mielul pascal, prin sfanta Sa patima Dar pentru ce se duce la patima ? Pentru a ne mantui de blestemul legii. De aceea a strigat Pavel: “Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau Cel nascut din femeie, care s-a supus legii, ca pe cei de sub lege sa-i rascumpere” (Gal. 4, 4-5). Deci, ca sa nu poata nimenea zice ca El a ridicat legea, pentru ca n-a putut sa o pazeasca pentru greutatea si povara ei, de aceea El a implinit-o in toate punctele, iar apoi a desfiintat-o. Si pentru aceasta a tinut El si pasca. Iara pasca cea iudaica era o preinchipuire a celei crestinesti. Ca sa vezi aceasta, uita-te numai la asemanarea lor. Acolo este un miel si aici este un Miel. Acolo se jertfea un dobitoc, aici insusi Stapanul vietii. Acolo este umbra, aici Adevarul. Soarele mantuirii a rasarit si umbra a disparut, Jertfa mielului pascal al iudeilor nu era numai o preinchipuire a viitorului Miel pascal; care a patimit pe cruce.
Pe cand ucenicii mancau si beau, a luat Iisus painea cu sfintele si neintinatele Sale maini, a savarsit rugaciunea cea de multumire, a frant-o si a zis catre ucenici: “Luati si mancati; acesta este trupul Meu, care pentru voi se frange, spre iertarea pacatelor”. Si dupa aceea a luat paharul, 1-a dat si a zis: “Acesta este sangele Meu, care pentru voi se varsa spre iertarea pacatelor” (Mt. 26, 26-28). Si Iuda era de fata pe cand Domnul zicea toate acestea. Asadar, o, Iudo, acesta este sangele pe care tu 1-ai vandut pentru treizeci de arginti! Acesta este sangele pe care tu nu demult asa de rusinos nu-l targuit cu fariseii cei necucernici!
Cat de mare este dragostea lui Hristos! Cat de mare este nerecunostinta Iudei! Domnul il hranea si sluga vindea pe Domnul. El il vindea pentru trezeci de arginti si Domnul isi varsa sangele Sau; inca si pentru vanzatorul Sau 1-a varsat, numai daca el ar fi voit sa se foloseasca de Dansul. Si Iuda era inca de fata la cina, pentru ca sa nu aiba nici o dezvinovatire, mai vartos pentru ca judecata sa vina asupra lui. Numai cel ce are constiinta curata sa se impartaseasca din Cina cea Sfanta; nici un Iuda necredincios, nici un inrautatit, nici unul care are otrava in inima sa, sa nu cuteze a se apropia de masa cea sfanta; caci Apostolul Pavel zice: “Oricare va manca painea aceasta, sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, vinovat va fi trupului si sangelui Domnului!” (I Cor. 11, 27), de care grea vinovatie sa ne pazeasca harul lui Dumnezeu totdeauna ! Amin.
Alte articole:
4th April 2018 - 2:28 am | postat de admin | Categorii: Saptamana Patimilor, Sf. Ioan Gura de Aur | Tags: Miercurea Mare, Postul mare, Tradarea lui Iuda
