This movie requires Flash Player 9

Sf. Dimitrie cel Mare


Arhiva postari pentru aceasta categorie


Sfântul Dimitrie cel Mare Izvorâtorul de Mir (26 oct.)

26 Oct 2016

Viaţa şi minunile Sfântului Mucenic Dimitrie

Sfântul şi marele mucenic Dimitrie s-a născut în cetatea Solun (Tesalonic), din părinţi de neam bun şi dreptcredincioşi. Tatăl lui era voievod în cetatea Solunului, crezând în taină în Domnul nostru Iisus Hristos şi slujind Lui. Dar nu îndrăznea să mărturisească preasfânt numele Lui, căci atunci era mare prigoană asupra creştinilor din partea păgânilor împăraţi. Temîndu-se de groaznica prigonire a nelegiuiţilor, ţinea ascuns în sine mărgăritarul cel de mult preţ al credinţei lui Hristos. El avea în palatul său o cămară ascunsă de rugăciune, în care erau două sfinte icoane, împodobite cu aur şi cu pietre scumpe: una a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce S-a întrupat, iar alta a Preasfintei Sale Maici, Fecioara Maria, înaintea cărora întotdeauna aprindea candela şi aducea tămâie şi se ruga împreună cu soţia sa cea de o credinţă, adevăratului Dumnezeu, Cel ce locuieşte întru cei de sus, Fiului Său Unul născut şi Fecioarei Maria cea preanevinovată. Asemenea era şi milostiv către săraci şi aducea mari faceri de bine celor care le trebuiau. Dar nu aveau fii, şi pentru aceasta erau în mare mâhnire şi se rugau lui Dumnezeu cu tot dinadinsul, ca să le dea moştenitori casei lor.

După multă vreme au fost auziţi, pentru că, aducându-şi aminte Cel Preaînalt de rugăciunile şi de milosteniile lor, le-a dat lor un fiu; pe acest sfânt şi vrednic de fericire Dimitrie, la a cărui naştere s-a veselit tot Solunul împreună cu voievodul lor, care a dat la toată cetatea, dar mai ales săracilor, un mare ospăţ, mulţumind lui Dumnezeu pentru acest mare dar. Continuare »

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de mir – Predica Par. Cleopa

26 Oct 2015

Cel ce Ma va marturisi pe Mine inaintea oamenilor si Eu il voi marturisi pe el
inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri

(Matei 10, 32)

Iubiti credinciosi,

Astazi Biserica Ortodoxa praznuieste pe unul din cei mai mari mucenici, anume pe Sfintul Mare Mucenic Dimitrie, izvoritorul de mir.

Acest mucenic vrednic de lauda, s-a nascut in cetatea Solonul sau Tesalonic din nordul Greciei. Tatal sau a fost voievod si comandant al cetatii Tesalonic si era crestin, dar tinea in taina dreapta credinta, pentru marea prigoana ce era atunci asupra crestinilor. El avea un copil anume Dimitrie, pe care l-a crescut de mic in dreapta credinta si in dragoste pentru Iisus Hristos. Tatal lui Dimitrie avea in casa lui doua icoane frumoase, cu chipul Domnului nostru Iisus Hristos si a Preacuratei Sale Maici, la care se inchina el si sotia sa. La aceste sfinte icoane duceau adesea parintii pe copilul Dimitrie, inca din pruncie, ca sa se inchine Mintuitorului si Maicii Domnului, invatindu-l sa se roage si descoperindu-i taina adevaratei credinte in Hristos.

Pe cind era Sfintul Dimitrie in virsta de 20 de ani, a murit tatal lui, binecredinciosul voievod al Tesalonicului. Auzind imparatul Maximilian de aceasta, a chemat la el pe Dimitrie, fiul voievodului, pe care vazindu-l intelept si viteaz in razboaie, l-a facut voievod in locul tatalui sau; apoi Sfintul Dimitrie mergind in patria sa Tesalonic, in loc sa prigoneasca pe crestini, cum ii poruncise Maximilian, a inceput inaintea tuturor a marturisi pe Hristos si a invata dreapta credinta, slavind pe Dumnezeu Cel in Treime inchinat si cinstit. Astfel, el s-a facut tesalonicenilor ca un alt Apostol Pavel, caci pe multi ii aducea la cunostinta adevarului, risipind inchinarea la idoli. Continuare »

Omilia Sf. Grigorie Palama la Sf. Dimitrie Izvorâtorul de mir (26 oct.)

26 Oct 2014

Omilia 49

La cel între sfinţi Mare Mucenic Dimitrie,
Mare făcător de minuni şi Izvorâtor de mir

1. „Iar eu am cinstit foarte pe prietenii tăi, Dumnezeule, şi foarte s-a întărit stăpânirea lor” (Ps. 138:17), zice acel David care este cel mai insuflat de Dumnezeu dintre toţi psalmiştii din veac, între care corifeii sunt Apostolii, urmaţi de ceata prorocilor, cei care sunt numiţi cu numele vederii dumnezeieşti, după care urmează ceata învăţătorilor credinţei şi preoţilor, şi toată adunarea cuvioşilor, şi toţi cei mari chemaţi după făgăduinţa Mântuitorului nostru al tuturor (Mt. 5:19), precum şi ceata mucenicilor lui Hristos şi a marilor mucenici cărora se cuvine să li se aducă rugăciuni. Şi, mai presus decât toată mulţimea acestora, este cel pe care astăzi mai cu osârdie îl cântăm şi cinstim, cel care este de acelaşi neam cu noi şi născut din acelaşi pământ cu noi, patronul oraşului nostru, minunea cea mare a pământului grec, înfrumuseţată podoabă a Bisericii, cel bogat în toate virtuţile şi de minuni făcătorul, de mir Izvorâtorul, Sfântul Dimitrie. Căci între mucenici este ca luminătorul cel mare, iar dacă ţine cu putere întru sine Cuvântul Vieţii Veşnice (Filip. 2:16) şi dacă răspândeşte în jur lumina Lui, prin raze strălucite, şi străluminează pe cei mulţi, oare nu s-a făcut părtaş şi harului profeţiei? Ci oare nu fiind atras în chip preaminunat tocmai de puterea profeţiei s-a învrednicit de slujirea şi de autoritatea apostolească şi propovăduitoare? Sau fiind împodobit cu lucrarea acestora două, nu cumva a fost lipsit de luptele ascetice ale cuvioşilor şi de strălucirea pildei vieţii lor? Cu siguranţă, nu. Ci unora urmându-le, pe alţii egalându-i, iar altora încă stându-le înainte, pe unii i-a întrecut, şi nu cu puţin, singur sau cu foarte puţini desăvârşindu-se întru toate şi singur reunind în sine însuşituturor, astfel încât Cuvântul care era la început cu Dumnezeu să-l inspire şi singur să aducă roadă prin bunele grăiri spre folosul tuturor şi totodată să-i îndrepteze pe toţi.

Continuare »

visit tracker on tumblr