Preluare de pe cuvantul-ortodox

E Joia Mare. Azi, Tu, Doamne, ai stat la masă cu cei doisprezece, ai luat pâinea, ai mulțumit, ai binecuvântat, ai frânt, ai dat și ai zis: „Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu”. Ai luat vinul, l-ai binecuvântat și ai zis: „Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu!”. Apoi ai poruncit: „Aceasta s-o faceți spre pomenirea Mea!”.

Și  ucenicii  au  împlinit  porunca  Ta. Căci au crezut în cuvintele Tale. Tu ai zis „Acesta  este  Trupul  Meu” –  și  ei  Te-au  crezut. Tu  ai  zis: „Acesta  este  sângele  Meu” – și  ei  te-au  crezut. Au  fost  încredințați că  acolo, deși văd o smerită bucățică de pâine și câteva picături de vin, acolo e Trupul și Sângele Tău. Cu adevărat. De aceea, atunci când creștinii se adunau ca Biserică, ei nu doar vorbeau despre Tine și învățătura Ta, ci se și împărtășeau – cu Tine. „Stăruiau  în  învățătura  apostolilor, în  părtășie, în frângerea pâinii și în rugăciuni” (Fapte 2.42). Și asta în fiecare zi. Mai apoi, în fiecare Duminică. De ce-ar fi săvârșit ei „frângerea  pâinii” de fiecare dată când se adunau, deci, atât de des, prin catacombe, adesea noaptea, de ce și-ar fi riscat viața în vremea persecuțiilor, dacă ar fi crezut că e doar un ritual, doar ceva  simbolic, cum  au  început  unii, de la Reformă încoace să zică. De parcă Tu ai fi zis: „Acesta este simbolul Trupului Meu” sau „Acesta este simbolul Sângelui  Meu”. Nu, aceștia din urmă, Doamne, nu  Te-au crezut pe cuvânt. S-au crezut înțelepți și s-au apucat să Îți explice ei ce-ai vrut Tu să zici. Și au adăugat cuvintele lor în Scripturile Tale.

Azi e Joia Mare. Dar uite, azi, creștinii nu se mai pot împărtăși. Bisericile Tale sunt închise. Ne împărtășim numai noi, preoții. Dar cu strângere de inimă. Căci cum spun eu, preotul, în Biserica goală, „Pace tuturor” și „Harul  Domnului nostru Iisus Hristos… să  fie cu voi cu toți”, numai Tu știi.

Continuare »

„Ce-mi veţi da mie şi eu îl voi da pe El vouă? Iar ei i-au dat lui treizeci de arginţi.” (Matei 26, 15)

Iubiţii mei fraţi,

Slujbele acestea de noapte din săptămâna Sfintelor Patimi se cheamă „denii” şi sunt rugăciuni de doliu şi de tânguire. Prin aceste sfinte slujbe Biserica se tânguieşte după Iisus Hristos, Mirele ei, Care merge să Se jertfească ca un miel pentru mântuirea lumii; Fecioara se tânguieşte şi plânge ca o Maică pentru Fiul şi Dumnezeul ei; îngerii din cer se minunează pentru smerenia Făcătorului lor; oamenii se jelesc pentru patima cea înfricoşată a Mântuitorului; stihiile universului se umilesc pentru dragostea de oameni a Ziditorului.

Şi la aceste slujbe de doliu ale Bisericii, vin să-şi alăture suspinele lor, cântările şi rugăciunile lor, oamenii, cei care au greşit mai mult lui Dumnezeu, cei pentru care S-a întrupat Hristos Dumnezeu. Astfel, acum fiii Bisericii plâng pe Cel ce a întemeiat Biserica în lume; văduvele şi sărmanii plâng pe Cel ce le-a făcut dreptate; suferinzii şi bolnavii se întristează după Doctorul cel minunat; oile cele rătăcite se tânguiesc după Păstorul cel bun şi adevărat.

Iubiţii mei fraţi,

Primul act cu care încep patimile Domnului este actul trădării lui Iuda. Iată cum ni-l descrie Sfânta Evanghelie: Şi se apropia sărbătoarea Azimelor, care se cheamă Paşti. Şi arhiereii şi cărturarii căutau cum să-L omoare, căci se temeau de popor (Luca 22, 1-2). Singurii care nu-L iubeau pe Hristos, singurii care-I doreau moartea erau arhiereii templului, cărturarii şi fariseii din Ierusalim. Ei de mult ar fi căutat să-L omoare pe Iisus, dar se temeau de popor; se temeau de mulţimea săracilor care au fost hrăniţi de Hristos; se temeau de mulţimea celor de jos care au fost înţeleşi şi mângâiaţi de Hristos; se temeau de mulţimea celor bolnavi şi păcătoşi care au fost vindecaţi şi iertaţi de Hristos. Se temeau de adunarea poporului care umbla desculţ şi flămând, de ani de zile, după Iisus şi striga: Niciodată nu am văzut aşa întru Israel! Niciodată nu a grăit vreun om ca Omul Acesta!

Continuare »

“Vremea Mea aproape este; la tine vreau sa fac Pastile cu ucenicii Mei.”(Mt. 26, 18)

Asa a poruncit Mantuitorul sa se spuna stapanului acelei case in care avea de gand sa faca cele de pe urma Pasti. Cine anume a fost aceasta fericita gazda nu ni se spune, caci trimisii aveau sa-l cunoasca abia la fata locului. Aceasta s-a facut asa pentru ca vanzatorul cauta vreme potrivita, dupa cum zice evanghelistul, spre a-si implini planurile sale, de aceea trebuia sa se tainuiasca si locul unde avea sa se savarseasca Pastile, pana in momentul sosirii lor. Dupa savarsirea Pastilor, fara indoiala, au aflat toti la cine au fost ele savarsite, dar nici dupa aceea nu ne spune nici unul dintre evanghelisti numele stapanului acelei case fericite. Talcuitorii Sfintei Scripturi talmacesc in felurite chipuri aceasta tainuire. Dar socot ca nu gresim nici noi daca vom spune ca numele stapanului acelei case a fost trecut sub tacere pentru ca el inchipuieste pe fiecare urmator adevarat al lui Hristos.

Continuare »

În toate bisericile ortodoxe oficiază în Joia Mare, Denia din Sfânta şi Marea Vineri, numită şi „Denia celor 12 Evanghelii” sau „Slujba Sfintelor şi Mântuitoarelor Pătimiri”. Această sfântă slujbă are ca elemente specifice, citirea celor 12 Evanghelii ale patimilor şi scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în mijlocul bisericii.

Textele scripturistice care se citesc la această slujbă ne aduc înainte toate pătimirile suferite de Domnul Iisus Hristos pentru mântuirea noastră. Denia de Joi seara este cunoscută şi drept Denia celor 12 Evanghelii care vorbesc tocmai despre prinderea, procesul Mântuitorului şi despre Răstignirea Mântuitorului.

Îndelunga răbdare a Domnului nostru Iisus Hristos este preamărită după fiecare dintre cele 12 Evanghelii citite la Denia din Joia Mare (Utrenia zilei de vineri). Pericopele evanghelice ale acestei slujbe alcătuiesc un tablou complet al suferinţelor Mântuitorului, culminând cu răstignirea şi moartea Sa pe Cruce. El este Singurul Care Se răstigneşte pe Sine, fără de păcat fiind, pentru ca noi să fim izbăviţi din robia păcatului. Calendarul evreiesc sărbătorea Paştile iudaic în noaptea de 14 spre 15 a lunii nisan, echivalentul lunii aprilie a calendarului latin. Ne aflăm, aşadar, la începutul primăverii anului 30, conform documentelor vremii. Dacă Paştile evreilor a fost sâmbătă, 15 nisan (8 aprilie), atunci Săptămâna Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos avea să înceapă duminică, 2 aprilie, anul 30.

Prima evanghelie rânduită de Biserică a se citi în Joia Mare ne aduce în faţa Mântuitorului şi a apostolilor la Cina cea de Taină. Iuda Iscarioteanul tocmai ieşise din foişorul Cinei, pentru a cere mai-marilor preoţilor un grup de ostaşi, oferindu-le pe Mântuitorul chiar în acea seară. Cunoscând că momentul prinderii Sale se apropie, Iisus a rostit celor unsprezece apostoli o minunată cuvântare de învăţătură, de despărţire şi de îmbărbătare, un reazem pentru încercările ce vor urma. Cu toţii primeau o poruncă nouă, porunca supremă a iubirii: „Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul“. Continuare »

Despre Sfintele lui Hristos Taine

Pâinea inima omului o întareste (Ps. 103, 17), a prorocit Prorocul despre o pâine minunata, care, spre deosebire de obisnuita pâine materiala, ce întareste trupul, trebuia sa întareasca  inima   omeneasca.  Inima   noastra  are   nevoie   de   întarire!  Ea   s-a   clatinat înspaimântator la caderea noastra si nu poate sa se opreasca singura din clatinarea aceasta. Ea este clatinata neîncetat de feluritele patimi. Zadarnic si în desert propovaduieste omul cazut, în orbirea sa, despre taria vointei omenesti. Taria aceasta nu exista: vointa e mânata silnic de pacat, care o stapâneste. Este nevoie, este neaparata nevoie de minunata pâine prevestita, ca sa întareasca inima omeneasca slabita, clatinata[67].

Întarirea inimii omenesti se savârseste prin pâinea care din cer s-a pogorât, pâinea vietii (Ioan 6, 58, 48). Aceasta pâine este Domnul nostru Iisus Hristos. El a zis: Eu sunt pâinea vietii, care s-a pogorât din cer: de va mânca cineva din pâinea aceasta, va fi viu în veci; si pâinea pe care Eu voi da, trupul Meu este, pe care îl voi da pentru viata lumii… Cel ce manânca trupul Meu si bea sângele Meu întru Mine petrece, si Eu în el (Ioan 6, 51-56).

Continuare »

“Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu, intru Mine petrece si Eu intru el” (In. 6, 56)

Despre Sfanta Cina

Noi avem de gand a ne apropia de masa cea prea sfanta, care umple pe fiecare de o sfiala cu­cernica. Sa ne apropiem dara de ea cu o constiinta curata. Sa nu fie aici vreun Iuda, care poarta in ini­ma inselaciunea impotriva aproapelui sau, sa nu fie vreun inrautatit, care ascunde in sufletul sau otrava prihanei.

Aici se afla de fata insusi Hristos, spre a gati pentru noi aceasta masa, caci nu omul a putut sa prefaca painea si vinul in trupul si in sangele lui Hristos, ci preotul sta acolo numai spre a infatisa pe Hristos si a savarsi rugaciunea; numai harul si puterea lui Dumnezeu lucreaza acea pre­facere. “Acesta este trupul Meu” (Lc. 22, 19). Asa se rosteste cuvantul, care aduce acea prefacere. Precum glasul acela, care a zis: “Cresteti si va in­multiti, si umpleti pamantul” (Fac. 1, 28), desi era numai un cuvant, dar a trecut in fapta, si a inmultit omenirea, asa si la Cina cea Sfanta glasul acesta al lui Dumnezeu inmulteste harul la toti cei ce se impartasesc din ea cu vrednicie.

De aceea sa nu fie partas la aceasta sfanta masa nici un fatarnic, nici un inrautatit, nici un rapitor, nici un hulitor, nici un invrajbit, nici un zgarcit, nici un betiv, nici un lacom de avere, nici un desfranat, nici un pizmaret, nici un fur, nici unul cu rautatea ascunsa in inima, ca nu cumva el insusi sa-si atraga judecata, adica hotararea osandirii. Continuare »

In Sfânta şi Marea Joi, dumnezeieştii Părinţi, care au rânduit pe toate bine, armând predaniilor dumnezeieştilor Apostoli şi Sfintelor Evanghelii, ne-au pre­dat să prăznuim patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de taină, adică predarea înfricoşatelor Taine, rugă­ciunea cea mai presus de fire şi vânzarea Domnului.

Pastile evreiesc avea să se serbeze Vineri; era deci potrivit ca adevărul să urmeze preînchipuirii, adică atunci să se jertfească Pastile nostru, Hristos. După cum spun dumnezeieştii Părinţi, Domnul a luat-o înainte şi a sărbătorit Pastile iudaic împreună cu ucenicii Săi Joi seara. În adevăr la evrei se socoteşte o singură zi şi seara de Joi şi toată Vinerea. După cum au spus unii, Domnul a sărbătorit atunci împreună cu ucenicii Lui Pastile Legii Vechi. Unul din cei care susţin aceasta este şi dumnezeiescul Hrisostom.

Ucenicii au stat mai întâi în picioare încinşi la brâu, încălţaţi, cu toiegele în mână, gata de drum; şi au îndeplinit şi toate celelalte porunci ale Legii, pentru ca nu cumva Domnul să pară că este un călcător de lege. Zevedeu a pregătit tot ce trebuia pentru sărbătorirea Paştelui. Ma­rele Atanasie spune, deşi alţii sunt de altă părere, că Zevedeu era acela care ducea ulciorul cu apă. în urmă, arătând ucenicilor Săi cele mai înalte porunci, a predat în foişor, pe când se lăsa noaptea, taina Paş­telui nostru. «Iar dacă s-a făcut seară, Iisus S-a aşezat Ia masă cu cei doisprezece uce­nici».

Vedeţi deci că acesta nu era Pastile iudaic, căci era cină, pâine, băutură şi sta jos la masă şi toate mâncărurile erau pregătite la foc? înainte de a începe cina, aşa spune dumnezeiescul Hrisostom, «s-a sculat de la cină şi-a dezbrăcat haina cea de dea­supra şi a turnat apă în vasul de spălat». Şi El singur a spălat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut să-l facă pe Iuda să se ruşineze, iar celorlalţi să Ie aducă aminte să nu umble după întâietăţi. După ce le-a spă­lat picioarele, îi îndemna la aceasta zicând: «Cel care vrea să fie întâiul să fie în urma tuturor», dându-se El însuşi pildă. Se pare că Hristos a spălat picioarele lui Iuda înain­tea celorlalţi Apostoli. în urma tuturor a venit şi la Petru. Continuare »