Cuviosul Dimitrie cel Nou s-a născut la începutul secolului al XIII-lea, într-o familie de ţărani din satul Basarabov – localitate aflată pe teritoriul Bulgariei.

Încă din copilărie Dimitrie a făct tot ce i-a stat în putinţă pentru a dobandi o viaţă virtuoasă, în post şi rugăciune. Într-o zi, pe când s-a dus cu oile la păscut, a călcat pe un cuib acoperit de ierburi şi a strivit puişorii care se aflau în el. Profund mâhnit, s-a hotât să stea desculţ trei ani. Ulterior s-a retras în pădure şi s-a adăpostit într-o peşteră pentru a se ruga în linişte la Dumnezeu. A murit în acea peşteră, între două lespezi de piatră.

Au trecut ani mulţi şi lumea uitase de existenţa acestui pustnic, până într-o zi, când – la trei secole după moartea Sfântului Dimitrei cel Nou – o inundaţie a făcut ca apele râului să urce până la peşteră. Curentul a ridicat lespezile de piatră şi a purtat cu purtat cu în apă trupul ramas nestricat.

După alţi o sută de ani, Sfântul i-a apărut în vis unei fetiţe bolnave de duh necurat căreia i-a spus să ceară părinţilor ei s-o ducă la malul râului, pentru a-şi afla tămăduirea. De cum au aflat acest lucru, o mulţime de oameni, în frunte cu clericii din episcopie, a însoţit familia fetiţei până la locul în care, mai înainte, locuitorii observaseră deja o lumină misterioasă şi credeau că este o comoară. Au săpat şi astfel au descoperit trupul Sfântului Dimitrie cel Nou. Fetiţa s-a vindecat iar corpul sfântului a fost transportat cu mare cinstire până în satul Basarabov.

Spre sfârşitul războiului ruso-turc, armata rusă ajunsese în preajma satului Basarabov.Generalul Piotr Saltikov a hotărât ca moaştele Sfântului Dimitrie să fie transportate în Rusia, pentru a le feri de o eventuală profanare. Atunci când cortegiul a ajuns la Bucuresti, un creştin evlavios, Hagi Dimitrie, care era prieten cu generalul, i-a cerut acestuia să lase românilor moaştele. Generalul Saltikov a fost de acord şi a luat numai o mână a Sfântului pe care a trimis-o la Kiev.

Moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou Basarabov sunt în Catedrala Patriarhală din Bucuresti, fiind expuse într-o frumoasă raclă de argint.

* * *

Minunea savarsita de Sfantul Dimitrie, cu prilejul furarii sale de catre bulgari, in timpul stapanirii silnice nemtesti din 1918

(Din cartea “Sfantul Dimitrie cel Nou, patronul Bucurestilor”, Ed. Fund. Culturala D’ale Bucurestilor, 1995)

[…]
Dupa inceperea ostilitatilor, la 15 august 1916, aeroplanele ivindu-se mai intai sfioase, iar dupa aceea foarte indraznete, au navalit intruna, bombardand Bucurestii si sfaramand edificii mari.
Toata lumea se gandea la scapare de pericolul continuu: si la auzul clopotului celui mare, fugea care unde putea sa se ascunda. Totusi, victime omenesti au fost destule. In ziua de 13 septembrie 1916, bombardarile au fost foarte mari deasupra Bucurestiului. Ele, incepand de dimineata, au tinut pana seara, urmand in special Camera si Mitropolia. Atunci doua bombe au lovit biserica si trei locuinta Catedralei, careia i-a fost distrusa aripa dreapta, iar batranul Mitropolit Conon, ranit, a scapat de moarte printr-o minune dumnezeiasca.

Lupte furioase au inceput, mai intai peste Carpati, si apoi peste Dunare, cu bulgarii. Rezultatele dureroase cuprinsesera de spaima pe toti. Dusmanii nostri mari si multi, luand avant, trec Dunarea si inainteaza naprasnic asupra capitalei noastre.

Toti suprinsi, iau drumul pribegiei in Moldova. Erau grozave zilele acelea din toamna anului 1916, cand se pregatea bombardarea capitalei. Incepuse bombardarea fronturilor de primprejur, toti cei dinauntru ramanand inmarmuriti de spaima.

O comisie extraordinara, compusa din reprezentanti provizorii ai diferitelor departamente din capitala, dimpreuna cu primarul si cativa membri curajosi ai consiliului comunal, gandindu-se la mijlocul de a scapa capitala tarii de distrugerile amenintatoare, au intrat in tratative cu dusmanul navalitor.
Dupa intelegeri anumite, in timpul noptii, dusmanul intra in capitala. Ai nostri apucasera sa sfarame lucruri de care vrajmasul s-ar fi putut folosi precum arsenalul din Dealul Spirii.

E ziua de 23 noiembrie 1916, cand ostirile dusmane au navalit si au cuprins capitala. Toata lumea s-a ascuns pe unde a putut. Sufletul tuturor a fost cuprins de cea mai grea apasare, cand administratia militara de ocupatiune a dat porunca sa se inchida bisericile ortodoxe, iar preotii sa aduca ei insisi cheile la comisariatele respective. Mitropolitul Conon, vazand aceasta grozavie, ca ni se rapea ce aveam mai scump, a protestat energic si prin adresele nr. 210 si 211, a cerut girantilor de Minister de la Interne si Culte, care aveau fiecare pe langa dansii cate un neamt de legatura, ca sa mijloceasca spre a nu dainui aceasta nelegiuire, impotriva libertatii cultului, care era garantat prin conferintele de la Haga, unde se vad iscaliti si imparatii Germaniei si Austriei; iar rezultatul a fost ca vrajmasul a revenit la sentimente mai bune pentru respectarea cultului nostru, liberandu-se toate cheile bisericilor.

Apoi una din incercarile cele mai indraznete a fost impunerea cu forta a unui membru al Papistasilor spre a fi conducatorul lucrarilor din cancelaria Sfintei Mitropolii si deci un mare ghimpe pentru Biserica. Pentru a scapa de aceasta rusine, mitropolitul si poporul, in frunte cu doamnele din Societatea ortodoxa a femeilor romane, au facut un protest, care a avut ca rezultat izgonirea lupului din Mitropolie si staulul nostru ortodox.

Alta lovitura a fost ordonanta pentru inventarierea si ridicarea odoarelor si clopotelor de la biserici, incepand cu Catedrala Sfintei Mitropolii. La protestul mitropolitului, ca e pacat sa se ia aceste avuturi pretioase, unele cu ctitorii foarte vechi de pe la marii nostri domni din trecut, spre a nu amuti glasul locasului dumnezeiesc; rezultatul a fost ca: bronzariile, alamariile, candelele si sfesnicele deocamdata sa ramana asa cum se gasesc, dar clopotele sa fie toate sparte si ridicate, incepand cu Sfanta Mitropolie, de furia carora n-a putut scapa decat clopotul cel mare, in considerare ca este facut sub auspiciile si in mare parte cu cheltuiala Regelui Carol I.
Era o mare durere pentru credinciosi sa vezi si sa auzi cum soldatii unguri si nemti, inarmati cu ciocane mari, loveau fara mila in clopotele ce mugeau surd si protestand parca de stricarea linistii si rostului lor, caci pana acum, in sunetul dulce, chemasera pe credinciosi la rugaciune, iar de acum, sfaramate, trebuiau sa serveasca la material pentru distrugerea omenirii.
La sfaramarea clopotelor din capitala, durand cateva zile de-a randul, s-au vazut si minuni adevarate, unde spargatori, ca cei de la Sfanta Mitropolie, Sfantul Spiridon si de la Domnita Balasa, au fost aspru pedepsiti, prin caderea bucatilor peste capul lor, ranindu-i grav, pentru ca, peste cateva zile, sa moara in spitalul Branconvenesc.

Unele clopote au mai scapat prin ingropare, dar cele mai multe au fost luate.
Prin sate, lumea impodobea carul in care erau clopotele si bocind cu mic cu mare, le conducea pana la statia cea mai apropiata.

Tot din dorinta de a ne lua tot ce-i mai de pret din tara noastra, dusmanii savarsesc crima cea mai grozava, furand Sfintele moaste ale Sfantului Prea Cuviosului Parintelui nostru Dimitrie cel Nou, facatorul de minuni, din Catedrala Sfintei Mitropolii. Locuitorii unei comune din Bulgaria cerusera printr-o petitie foarte cutezatoare, Comandamentului German, sa le ingaduie sa ridice moastele Sfantului Dimitrie si sa le treaca in dreapta Dunarii. Argumentul principal, pe care se sprijneau in cererea lor, era ca Sfantul Dimitrie este de vita bulgareasca.

Locotenentul Dietz, cerand informatii, i-a fost prezentat un memoriu foarte documentat de catre un scriitor de seama al bisericii noastre, Gala Galaction, fost pe atunci loctiitor de administrator al Casei Bisericii si astazi Preotul Grigorie Pisculescu, misionarul Sfintei Patriarhii. In urma prezentarii acestui memoriu, sus-numitul locotenent a facut un referat negativ sefilor sai si cererea bulgarilor a fost respinsa. Bulgarii, pe care noi i-am ajutat de cateva ori, scapandu-i chiar si din robia turceasca, vazand ca cererea nu le-a fost ascultata, recurg la mijlocul miselesc al furtului.
In ziua de 17 februarie 1918, la miezul noptii, pe o vreme furtunoasa, au spart usile catedralei, furand marele sicriu cu sfintele moaste ale Sf Dimitrie, patronul Capitalei.

Dupa jefuirea capitalei in noaptea adanca, printr-o anumita comisiune, s-a denuntat faptul si s-a cerut prinderea hotilor la toate autoritatile locale, precum si de catre Comandatura, Ministerul de Culte, Politie, Procuros, Presedintele Curtii de Casatie etc., continuu sunand clopotul cel mare, spre desteptarea tuturor si stiinta de cele ce se petrec pe Dealul Mitropoliei.
Dupa aceasta, a doua zi, dis de dimineata, a navalit la Mitropolie toata lumea, ca sa vada jefuirea Bisericii. Batrani, femei si copii plangeau cu mare jale, ca li s-a furat singura lor mangaiere in aceste clipe de deznadejde.

Dupa masurile luate, s-a primit stirea ca toate punctele trecatoare peste Dunare fiind instiintate telefonic, Sfantul Dimitrie nu va putea trece in Bulgaria. Dupa amiaza s-a raspandit vestea ca furii s-au impiedicat pe drum si pot fi prinsi. A doua zi, s-a primit telegrama de la Generalul Zach din Giurgiu ca hotii au fost prinsi si sfintele moaste au fost aduse in Giurgiu si a treia zi vor fi aduse cu mare cinste in Capitala.
Lumea, continuu agitata, s-a mai linistit. A doua zi s-a primit stirea ca Sfantul Dimitrie, cu escorta anume, soseste in Capitala.

De la bariera Belului, publicul imens iesind intru intampinare, mitropolitul, arhierei, preoti, calugari au primit marele convoi, de care s-au ingrozit si nemtii.

S-au facut rugaciuni publice inaintea bisericii, pentru multumire catre Dumnezeu, ca nu ne-a lipsit de acest pretios odor, dupa care, intrand in biserica, Sfantul Dimitrie a fost asezat la locul sau, in lacrimile de multumire ale credinciosilor. Mitropolitul Conon a tinut o fulgeratoare cuvantare, contra jefuitorilor, ocarand pe toti furii de cele sfinte.

Iata minunea savarsita de Sfantul Dimitrie:

El a voit mai bine sa ramana intr-o camera de garda, dar pe pamant romanesc, decat sa treaca la poporul vecin si sa paraseasca pe crestinii romani care-l cinstesc atat de mult.
Le-a zapacit mintile jefuitorilor de au ocolit capitala pana la ziua, iar cand au aflat drumul adevarat, de trei ori li s-a stricat automobilul, pana cand au fost nevoiti sa-l puna intr-o caruta., si asa a fost desoperit.

Rapirea moastelor Sfantului Dimitrie si felul cum au fost regasite si aduse inapoi la Bucuresti arata – pentru cel ce cugeta mai adanc – iarasi o purtare de grija a lui Dumnezeu. Desigur ca in starea de tristete generala in care ne gaseam noi romanii in iarna anului 1918 si in preajma pacii, ce era sa urmeze, desigur ca daca sfintele moaste ne-ar fi fost definitiv rapite, jalea noastra ar fi fost si mai mare.

Intoarcerea moastelor Sfantului Dimitrie ni s-a parut tuturor ca un inceput de indurare dumnezeiasca, si prin toate inimile au trecut fiorii cucerniciei si ai bunelor sperante.Toata lumea exclama in acele zile: “Dumnezeu nu le-a ajutat; Sfantul Dimitrie n-a voit sa ne paraseasca, ci a voit sa ramana cu noi.”

Drept aceea, cu bun temei, toata lumea crestina, cucernica, a socotit si socoteste, intre minunile Sfantului, si pe aceasta din urma ca, zadarnicind planurile viclene ale rapitorilor, Marele Sfant Dimitrie, ocrotitorul cetatii Bucuresti si al intregii tari romanesti, a binevoit sa ramana in mijlocul acestui popor si sa mijloceasca si mai departe pentru noi la tronul milostivului Imparat, Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos.

* * *

Alte minuni ale Sfantului Cuvios Dimitire cel Nou

(Sursa: Ziarul Lumina)

Prezenţa Sfântului Dimitrie cel Nou în centrul oraşului Bucureşti vorbeşte lumii de astăzi despre harul şi binecuvântarea pe care Dumnezeu le dăruieşte celor ce se roagă cu credinţă Lui. Mijlocirile făcute de sfinţi pentru oamenii care le cer ajutorul aduc alinare sufletelor şi trupurilor. Multe fapte minunate s-au petrecut şi la racla moaştelor Cuviosului Dimitrie cel Nou. Câteva dintre ele ne-au fost povestite de mai mulţi părinţi, slujitori la Catedrala patriarhală, care adăposteşte, de mai bine de 200 de ani, trupul nestricăcios al smeritului păstor din Basarabi.

Părintele Daniel Pantazi, mai întâi cântăreţ, începând cu anul 1973, iar mai apoi slujitor al Catedralei patriarhale din 1985, ne-a mărturisit: „Mi s-a întâmplat să aud de la cineva despre ajutorul deosebit primit de la Sfântul Dimitrie cel Nou. Omul cu pricina avea meseria de horticultor, fiind şi un foarte bun cântăreţ bisericesc. Biserica unde mergea şi unde l-am întâlnit era situată lângă Poşta Mare. Îl chema Dumitru şi venise în Bucureşti din Constanţa. Când a ajuns în Capitală, a început să muncească şi s-a căsătorit aici. Fata pe care o luase era una cu înclinaţii mai lumeşti. Văzând că nu se potrivesc, au hotărât să se despartă. Uşor de zis. Dacă divorţa, băiatul rămânea fără casă, pentru că locuiau în apartamentul fetei. Văzându-l abătut, lumea din biserica unde cânta îl întreba: «Domnuâ Dumitru, de ce sunteţi aşa întristat?» El le răspundea: «Am nişte necazuri acasă. Acum sunt pus în situaţia de a nu avea unde să locuiesc. Nu am unde mă duce».

Dumitru a început să meargă des la Catedrală pentru a se închina la moaştele Cuviosului. Trecând mai multe zile, într-o noapte i s-a arătat Sfântul în camera unde se odihnea. Omul l-a recunoscut. Avea chipul asemenea cu cel zugrăvit în fresca de la raclă. Nu i-a spus nimic, doar a înclinat puţin capul, după care a dispărut. A doua zi, ieşind din biserică, Dumitru a plecat din nou îngândurat. Mergea fără nici o destinaţie. Din urmă, a fost ajuns de o bătrână. L-a întrebat: «De ce eşti mereu lipsit de bucurie?» «Nu am unde să mă duc. Soţia mă goneşte de acasă, nu am unde locui». «Dacă cauţi gazdă, eu am două camere. Vino şi vezi». Dumitru a plecat la bătrânică şi a rămas la ea. S-a căsătorit cu nepoata acesteia şi viaţa lui a reintrat pe făgaşul normal. Pentru priceperea lui în aranjamentele florale, Dumitru a ajuns să fie cunoscut chiar de Ceauşescu, care i-a dat sarcina să se ocupe de cele mai importante grădini publice din Bucureşti. Ba i l-a recomandat şi preşedintelui Iugoslaviei, Tito, care l-a primit la Belgrad pentru a înfrumuseţa grădinile din capitala sârbă. Dumitru are acum 80 de ani.“

Omul care a plecat fără cârje de la moaştele Cuviosului Dimitrie

Părintele Iustin Bulimar, slujitor la Catedrala patriarhală din anul 1989, povesteşte despre faptele minunate petrecute în viaţa creştinilor care s-au rugat la moaştele Sfântului: „În 1989, în urma slujbei Sfântului Maslu, un credincios pe care eu l-am văzut de mai multe ori participând la această Sfântă Taină şi la celelalte slujbe ale Bisericii rămânea întotdeauna ultimul de se închina. Şi, într-una din zile, la fel procedând, a urcat la racla sfintelor moaşte (dar de ce rămânea ultimul să se închine? – pentru că umbla cu cârje), şi-a aşezat cârjele, ca de obicei, ca să şi le poată lua după rugăciune, după îngenuncherea pe care o putea face el acolo în felul lui, şi minunea s-a întâmplat: s-a ridicat, s-a închinat, a coborât treptele, n-a realizat pe moment că el de fapt îşi uitase cârjele şi de-abia după ce a coborât Dealul Patriarhiei şi-a dat seama de miracolul, de minunea întâmplată. S-a întors înapoi plângând şi mulţumind cu lacrimi în ochi lui Dumnezeu şi Sfântului Dimitrie, povestindu-i preotului de pe vremea aceea – era un arhimandrit deosebit, un preot evlavios, iubit de credincioşi, părintele Grichentie, care s-a retras după Revoluţie, la pensie, la Mănăstirea Secu – şi dânsul a rămas foarte impresionat, deşi mai văzuse şi alte minuni petrecute la racla Cuviosului Dimitrie cel Nou.“

„Dacă nu te-aş fi văzut cu ochii mei şi nu te-aş fi consultat, nu te-aş fi crezut“

„O altă faptă minunată, îşi aminteşte pr. Iustin Bulimar, este cea întâmplată unei doctoriţe de la Spitalul de Oncologie din Fundeni, care era fiică duhovnicească a unui părinte de la Catedrală, acum superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, părintele Ieronim Creţu. Femeia a venit spunând că nu se simte bine şi că, în urma unui examen făcut de colegii ei de la acelaşi spital, era suspectă de cancer ovarian. Bineînţeles că în urma consultării, fiind depistată pozitiv, primul drum pe care l-a făcut după rezultatul biopsiei, înainte de actul chirurgical, a fost la moaştele Sfântului Dimitrie. Acest caz s-a petrecut sub ochii mei, ştiam deci despre ce este vorba, şi cu emoţie aşteptam toţi rezultatul – să vedem dacă e cancer sau nu. Primul drum pe care l-a făcut a fost acela de la Spitalul Fundeni la Catedrala patriarhală. Disperată, într-un fel, dar având în suflet o credinţă nemărginită, s-a rugat, a venit zile la rând, a urmat un program de cobaltoterapie, în urma căruia a mers la aceeaşi comisie care a investigat-o prima dată şi un mare medic, profesorul Pavel, care era pe vremea aceea şeful Clinicii de Oncologie de la Fundeni i-a spus: «Dacă nu te-aş fi văzut înainte de tratament şi nu te-aş fi consultat eu cu ochii mei, şi ai fi venit acum să-mi spui că ai fost bolnavă, ţi-aş fi spus că eşti nebună». Deci, Sfântul Dimitrie, la fel, a făcut minune şi a vindecat-o, iar dânsa şi astăzi e o mărturie vie, lucrează în continuare şi vindecă, la rândul ei, persoane bolnave de cancer.

Şi cred că sunt şi alte multe minuni pe care Sfântul Dimitrie le-a săvârşit celor ce s-au rugat cu credinţă la racla lui de-a lungul timpului. Eu v-am spus doar două pentru că la acestea am fost martor ocular.“

„Părinte, eu vreau să mă spovedesc“

„Multe sunt minunile Sfântului Dimitrie, dar mai importantă decât vindecarea trupească este lucrarea tainică pe care Sfântul Dimitrie o săvârşeşte în sufletul omului, faptul că foarte mulţi credincioşi vin şi îngenunchează la sfintele sale moaşte şi se ridică senini, luminaţi, îndreptaţi, pocăiţi şi iertaţi prin rugăciunea şi binecuvântarea sfântului. Aceasta cred că este cea mai mare vindecare pe care Sfântul Dimitrie o săvârşeşte. De altfel, vezi un om care n-a călcat în faţa altarului de multă vreme, care se ridică din faţa raclei şi spune: «Părinte, eu vreau să mă spovedesc» sau «Părinte, am făcut cutare păcat». «Dar cine v-a îndemnat?», îi întreb. «Părinte, nu ştiu ce se întâmplă cu mine, dar când m-am pus la moaştele Sfântului Dimitrie, am simţit că trebuie să mărturisesc păcatul acesta pe care îl tăinuiesc de ani şi ani de zile». Cea mai mare lucrare pe care Sfântul Dimitrie cel Nou o săvârşeşte asta este, aici în mijlocul acestui oraş atât de zgomotos şi preocupat de cele materiale. De foarte multe ori, noi, creştinii, căutăm să vindecăm trupul, să ne vindecăm de cancer, de boli, dar uităm adesea de lucrarea tainică, harică, pe care Dumnezeu o săvârşeşte prin aceste minuni ale sfinţilor în viaţa noastră. Şi mai mult decât atât, este importantă îndreptarea. Nu poţi să rămâi cum ai fost, după ce te-ai închinat la moaştele unui sfânt“, a conchis părintele Antim David, mare eclesiarh al Catedralei patriarhale.

„Antihristul“ pocăit

Părintele protosinghel Dimitrie Irimia, slujitor al Catedralei patriarhale, dă şi el mărturie despre vindecările de boli săvârşite prin mila Sfântului Dimitrie cel Nou: „De obicei, în Biserica Ortodoxă, noi nu contorizăm cazuri de minuni, pentru că aşa Mântuitorul a spus: «Fericit eşti, Toma, că ai văzut şi ai crezut, dar mai fericiţi sunt cei care n-au văzut şi au crezut». Deci, pe acest principiu ne orientăm şi noi în Biserica Ortodoxă şi, aşa cum am spus, nu căutăm să scoatem în evidenţă aceste minuni, pentru că foarte uşor s-ar putea cădea în acest extremism, adică să se creeze la Catedrală un fel de «fenomen Maglavit».

Minunea se produce în sufletul omului, nu trebuie ca, după ce s-a produs minunea, omul să fie interesat, adică accentul se pune pe credinţă, pe relaţia omului cu Dumnezeu, aşa cum avem şi exemplul Sfântului Dimitrie care s-a rugat şi a fost atât de discret toată viaţa, încât cei din timpul său n-au ştiut că el este un sfânt. De unde vine discreţia aceasta? – din faptul că el a înţeles că rugăciunea îl face pe om să aibă o relaţie personală cu Dumnezeu, îl face pe om nu numai să practice rugăciunea, ci să o trăiască şi să trăiască în şi pentru Dumnezeu.

Vă voi povesti şi eu două cazuri pe care le consider minuni ale Sfântului Dimitrie.

Unul, petrecut în anul 2004 – a venit la mine cineva în jur de 30-35 de ani şi mi-a spus că doreşte să i se facă special, numai dânsului, dezlegări, pentru că are păcate foarte grave. Sigur, am întrebat despre ce păcate este vorba. Mi-a spus că în timpul regimului comunist a scris o carte care avea subiect anticreştin, împotriva lui Hristos.

Când a ajuns la mine, omul era bolnav, avea o semiparalizie. I-am spus să scrie de-acum şi să îndrepte ce a făcut rău, tot prin scris. Sigur că i-a fost foarte greu, adică nu mai avea aceleaşi pârghii pe care le avusese înainte. Cert este că el a venit tot timpul la Catedrală, a venit în special la moaştele Sfântului Dimitrie, s-a rugat şi, după multă vreme, a ajuns să se îndrepte. El era adus cu maşina, altfel nu se putea deplasa; era în cărucior, paralizat. Numai că, după câţiva ani, şi-a revenit şi el însuşi a mărturisit că, deşi doctorii nu i-au dat nici cea mai mică şansă de vindecare, credinţa în ajutorul Sfântului Dimitrie l-a făcut sănătos.“

„Eu numai cu o mână am zgâriat, dar îmi curge sânge din amândouă“

„Un alt caz care m-a impresionat, îşi aminteşte părintele Dimitrie Irimia, a fost acela al unei doamne ce avea în jur de 40 de ani care, efectiv, a fost revoltată asupra celor din familia ei pentru că veneau şi stăteau la Sfântul Dimitrie foarte multe ore în şir, în ploaie, în frig. De aceea, a venit cu gând vrăjmaş la racla Cuviosului Dimitrie. Ea nu concepea, nu putea înţelege, şi a venit cu acest gând de răzbunare împotriva Sfântului şi cu o mână a zgâriat cu unghiile moaştele Sfântului Dimitrie în locul unde ele sunt descoperite spre a fi sărutate de credincioşi. Când a venit la mine, mi-a spus, ascunzând fapta sa: «Părinte, am fost la toţi doctorii; am o boală foarte rară – îmi curge sânge din buricele degetelor». I-am făcut dezlegări, apoi s-a mai liniştit; era foarte agitată. I-am explicat că trebuie să se spovedească, să ţină post, şi atunci mi-a spus: «Eu numai cu o mână am zgâriat acolo, dar îmi curge sânge din amândouă mâinile». Apoi, a venit cineva din familie şi mi-a spus că s-a vindecat. De atunci nu am mai văzut-o, dar acest caz a fost unul deosebit din câte am văzut şi auzit.“

Aparatorule al nostru din nevoi, pentru lucrarea de multe minuni laude de multumiri
aducem tie, noi, nevrednicii; si ca cel ce esti minunat si preamilostiv,
izbaveste-ne pe noi din toate nevoile ca sa cantam tie:
Bucura-te, Facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!

De citit şi:

● Pomenirea Sf. Dimitrie cel Nou (27 oct.) – Noi minuni ale Sfantului Dimitrie (de la Basarabi)

● Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov (27 oct.)

Mai întâi a fost păstor de vite în satul natal. Apoi, iubind liniştea şi nevoinţa monahală, s-a făcut călugăr la o mănăstire de pe valea Lomului, nu departe de Basarabov. După o aspră nevoinţa pustnicească între două pietre din malul râului Lomul, Cuviosul Dimitrie şi-a dat sufletul lui Dumnezeu în acel loc şi a rămas necunoscut de nimeni. După mulţi ani, râul Lomul venind mare a risipit cele două pietre în apă împreună cu moaştele întregi ale Sfântului Dimitrie cel Nou. Mai târziu, descoperindu-se sfintele lui moaşte prin pronia lui Dumnezeu, au fost duse la biserica satului Basarabov.

Auzind de minunile ce se făceau aici, domnii Ţării Româneşti doreau să-i aducă moaştele la Târgovişte, spre mângâierea credincioşilor. Însă, Sfântul Dimitrie nevrând să-şi părăsească satul, domnii munteni au zidit o biserică nouă în Basarabov, unde i-au fost adăpostite moaştele mai mult de două secole.

În timpul războiului ruso-turc din Balcani (1769-1774), generalul rus Petru Salticov a luat sfintele moaşte să le ducă în Rusia. Dar la stăruinţa unui bun creştin român, Hagi Dimitrie, moaştele Sfântului Dimitrie au fost dăruite Ţării Româneşti şi aşezate cu mare cinste în Catedrala mitropolitană din Bucureşti, unde se află şi astăzi.

* * *

Încă de când era mic la părinţi, fericitul Dimitrie era foarte râvnitor la rugăciune, iubind mai ales biserica, postul, tăcerea, smerenia şi viaţa pustnicească. Odată, pe când păştea vitele satului Basarabov, a călcat cu piciorul într-un cuib de pasăre şi din greşeală a omorât puişorii. Mustrat de conştiinţă, şi-a pedepsit piciorul vinovat şi nu l-a mai încălţat trei ani de zile, umblând cu el desculţ vară şi iarnă, răbdând cu bărbăţie gerul iernii şi loviturile pietrelor.

În obştea mănăstirii de pe valea Lomului, fericitul Dimitrie întrecea pe toţi cu rugăciunea curată a inimii şi cu darul lacrimilor. Căci nu era altul mai iubitor de Dumnezeu şi de nevoinţă duhovnicească decât el în această sihăstrie. Mânca o dată la două sau trei zile, dormea noaptea foarte puţin; nu avea nici un fel de avere pământească, decât trupul obosit de post şi metanii, două haine vechi călugăreşti şi Psaltirea. Pentru o nevoinţă aspră ca aceasta, toţi se foloseau de viaţa lui şi se sileau să-i urmeze exemplul.

Temându-se de prăpastia slavei deşarte şi dorind să urmeze marilor sihastri din pustie, Cuviosul Dimitrie, luând binecuvântare de la egumen, a ieşit noaptea din obşte şi s-a tăinuit pe valea stâncoasă a râului Lomul, într-o peşteră mică şi umedă. Acolo s-a nevoit fericitul mulţi ani în neştiute osteneli pustniceşti, în foame, în lipsuri, în sete şi chin, răbdând grele ispite de la diavoli. Apoi, simţindu-şi sfârşitul aproape, s-a retras între două pietre mari şi acolo rugându-se, s-a mutat cu pace la cereştile lăcaşuri, numărându-se în ceata Cuvioşilor Părinţi.

Uitat de fraţii săi din mănăstire, trupul Cuviosului Dimitrie a fost tăinuit multă vreme între cele după pietre de pe malul Lomului. Apoi, venind râul mare, au căzut în apă pietrele cu moaştele întregi şi nestricate ale sfântului. Moaştele au zăcut în apă şi prundiş mulţi ani de zile, până când Dumnezeu le-a descoperit într-un chip ca acesta. Era o copilă stăpânită de duh necurat şi nu afla sănătate nicăieri. într-o noapte i s-a arătat Sfântul Dimitrie în vis şi i-a zis:
– Copilă, de mă vor scoate părinţii tăi din apă, eu te voi tămădui pe tine!
Auzind de acest vis, clericii şi poporul au mers la locul unde se nevoise sfântul, cu făcliile aprinse în mâini, şi au scos din apă odorul cel de mult preţ, adică moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, pe care le-au aşezat cu cinste în biserica satului Basarabov. Din ziua aceea alergau, cu credinţă, mulţi bolnavi la moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou şi primeau sănătate şi mângâiere. Cea dintâi care s-a vindecat de duh necurat a fost însăşi copila care l-a visat cu o zi înainte pe doctorul ei minunat.

Auzind domnii Ţării Româneşti de minunile Sfântului Dimitrie de la Basarabov, au trimis preoţi şi boieri să aducă sfintele lui moaşte în pământul ţării, dar n-au putut, căci sfântul nu voia să părăsească pământul natal. Atunci au înjugat la car doi juncani neînvăţaţi şi i-au lăsat liberi, să vadă unde doreşte Sfântul Dimitrie să meargă. Astfel, juncanii s-au întors repede la Basarabov, unde au rămas moaştele încă două secole, vindecând nenumăraţi bolnavi şi alinând multe suferinţe omeneşti.

 * * *

Iată câteva din faptele minunate săvârşite la moaştele Sfântului Dimitrie, în satul Basarabov.:

Două surori, Aspra şi Ecaterina, din satul Cernavodă, închinându-se la moaştele cuviosului, au luat în taină o părticică din ele, cu scopul să o ducă în biserica lor. Dar, urcându-se în căruţă, caii n-au putut să pornească până când cele două surori n-au dus părticica la loc şi şi-au cerut iertare cu lacrimi de la Sfântul Dimitrie.
Altădată un monah cu numele de Lavrentie, închinându-se, a rupt o părticică din mâna sfântului şi a fost pedepsit pe loc, rămânând cu gura căscată şi pierzându-şi graiul. Numai după multe rugăciuni cu lacrimi a fost iertat şi vindecat.

Un episcop evlavios, paralizat, numit Ioanichie, a fost adus la Basarabov şi aşezat lângă racla cuviosului. După săvârşirea Sfintei Liturghii şi a mai multor rugăciuni de sănătate, episcopul Ioanichie s-a sculat desăvârşit sănătos şi a dat laudă binefăcătorului său.

În timpul Războiului de Independenţă, din anul 1877, un colonel bătrân din Bucureşti avea şapte feciori care au fost duşi pe câmpul de luptă. Tatăl lor, fiind credincios, s-a rugat cu lacrimi la moaştele Sfântului Dimitrie să-i scape feciorii cu viaţă din război. Apoi a scris pe o hârtie numele lor şi a aşezat-o în taină sub capul sfântului. După terminarea războiului, cu rugăciunile făcătorului de minuni Dimitrie, toţi cei şapte feciori s-au întors sănătoşi la casele lor.

În timpul ocupaţiei germane din primul război mondial, câţiva bulgari cu o maşină au furat moaştele Sfântului Dimitrie din Catedrala Mitropoliei din Bucureşti, cu scopul să le ducă peste Dunăre, în ţara lor. Dar sfântul n-a voit să părăsească România. De aceea, toată noaptea bulgarii, prin minune, au înconjurat străzile capitalei, dar n-au nimerit şoseaua care duce la Giurgiu, ca să treacă Dunărea. Dimineaţă au fost prinşi, iar sfintele moaşte au fost aduse în catedrală.

În anul 1955, o femeie din jurul Bucureştilor avea soţul paralizat şi bolnav de nervi. Nemaiputând ea suferi, a venit la Sfântul Dimitrie şi a cerut sfatul unui preot. El i-a dat să citească acatistul cuviosului şi să se închine cu credinţă la sfânta raclă. Femeia s-a întors acasă. Pe la miezul nopţii a strigat-o soţul bolnav şi i-a zis:
– Ai chemat vreun doctor din Bucureşti la mine?
– Nu! i-a răspuns femeia.
– Cum nu? a zis soţul. Acum câteva clipe a fost la mine doctorul şi m-a consultat. De ce n-ai venit să-i plăteşti? S-a urcat într-o trăsură cu cai albi şi a plecat spre Bucureşti.
– Şi te-a consultat? întrebă femeia.
– M-a uns cu untdelemn sfinţit pe mână şi pe piciorul paralizat şi mi-a poruncit să nu te mai ocărăsc, nici să mai înjur, că mă vindec. Te rog, iartă-mă, Mărie, că de acum înainte nu te mai supăr! Dar nu uita, du-te dimineaţă şi plăteşte-i doctorului, că tu l-ai chemat şi ştii unde locuieşte!
Dimineaţă, bolnavul s-a sculat din pat complet sănătos, iar soţia a mers plângând la moaştele Sfântului Dimitrie şi cu multe lacrimi a mulţumit binefăcătorului ei.

În vreme de secetă, la cererea credincioşilor se scoteau moaştele cuviosului, se făcea un popas de o zi-două în fiecare sat, se săvârşea Sfântul Maslu pe câmp, sărutau cu toţii sfânta raclă, se rostea predica, mâncau cu toţii pe iarbă şi porneau în procesiune spre satele vecine. În fruntea procesiunii mergea un tânăr purtând Sfânta Cruce. Apoi, doi tineri purtau drapelul naţional, lat cât şoseaua. În urmă, bătrânii purtau prapuri, cruci şi steaguri, urmaţi de sfintele moaşte; iar masa credincioşilor, în sunetul clopotelor, purta în mâini lumânări aprinse, busuioc şi flori. După terminarea slujbei de ploaie, alteori în timpul ei, cu voia lui Dumnezeu, venea ploaie puternică şi adăpa brazdele pământului lovit de secetă pentru păcatele noastre.

Sfinte Preacuvioase Părinte Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sursa: sfant.ro

Aparatorule al nostru din nevoi, pentru lucrarea de multe minuni laude de multumiri
aducem tie, noi, nevrednicii; si ca cel ce esti minunat si preamilostiv,
izbaveste-ne pe noi din toate nevoile ca sa cantam tie:
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!

De citit şi:

● Pomenirea Sf. Dimitrie cel Nou (27 oct.) – Noi minuni ale Sfantului Dimitrie (de la Basarabi)

● Minunile Sfantului Dimitrie cel Nou

“Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dum­nezeu şi nu se va atinge de dânsele munca”

Iubiţi credincioşi,

Cuviosul părintele nostru Dimitrie cel Nou de la Bucureşti, a cărui prăznuire o avem astăzi, era de la sudul Dunării, născut într-un sat neînsemnat cu numele de Basarabov. Fiind sărac la părinţii săi şi neavând cu ce se hrăni, multă vreme în tinereţile sale a păscut vitele acelui sat, ducând o viaţă singuratică de rugăciune şi înfrânare.

Mai târziu, văzând că toate cele omeneşti sunt deşertăciuni, a părăsit grija cea lumească şi s-a retras într-o peşteră, nu prea departe, unde era o mică mănăstire. Acolo, Cuviosul a primit schima monahală, acolo a început a trăi în cele mai aspre nevoinţe pustniceşti, acolo a ajuns în scurtă vreme la o viaţă desăvârşită, prin privegheri de toată noaptea, prin post aspru şi metanii, prin rugăciuni neîncetate şi lacrimi, prin multă sărăcie şi adânc de smerenie. Dar cine va putea şti şi povesti toate nevoinţele cele de taină ale Cuviosului Dimitrie?

Simţindu-şi dinainte sfârşitul, Cuviosul s-a ascuns, neştiut de nimeni, între două pietre mari, pe marginea unui râu ce se chema Lomul şi acolo şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Multă vreme trupul său nu a putut fi aflat. Dar odată, venind apa râului mare, a rupt malurile sale şi s-au risipit şi cele două pietre cu moaştele Cuviosului în apă, unde au stat neştiute, ascunse în prun­diş, până au fost aflate printr-o minune ca aceasta: era în partea locului un om care avea o copilă bolnavă de duh necurat. Deci, într-o noapte s-a arătat Cuviosul Dimitrie în vis copilei şi i-a zis:

“De mă vor scoate părinţii tăi din apă – arătându-i şi locul – eu te voi tămădui pe tine!” Şi îndată copila a spus tatălui ei, care, adunând mai mulţi preoţi, a plecat la locul arătat şi a aflat comoa­ra cea ascunsă şi nepreţuită, adică sfintele moaşte întregi şi neputrezite ale Sfântului Dimitrie. Deci, luându-le, le-a dus în satul Basarabov şi multe minuni de vindecare se făceau prin ele, celor ce veneau acolo cu credinţă.

Auzind despre aceasta domnul Valahiei, a dorit să le aducă cu mare cinste în Ţara Românească, ca să le aibă spre ajutor şi mângâ­iere. Deci, trimiţând câţiva boieri şi preoţi la Basarabov, aceştia au încercat să aducă moaştele Cuviosului peste Dunăre, dar nu au putut, căci sfântul nu a voit să părăsească satul său. Auzind de aceasta, domnul a poruncit să se facă, cu a sa cheltuială, o frumoa­să biserică în Basarabov deasupra moaştelor Sfântului Dimitrie.

Între anii 1769-1774, fiind război între ruşi şi turci, un general, anume Petru Salticov, din partea armatelor ruseşti, a trecut Dunărea şi a ocupat o mare parte din părţile Bulgariei, printre care şi Basarabovul. Apoi auzind de moaştele Cuviosului, a poruncit să le trimită în ţara sa. Dar un oarecare locuitor român cu numele Hagi Dimitrie, fiind foarte credincios, s-a rugat de acel general să le dea Ţării Româneşti, ca despăgubire pentru mulţimea pagubelor de război. Şi aşa, sfintele moaşte ale Cuviosului părin­telui nostru Dimitrie, au ajuns în pământul ţării noastre şi au fost aşezate în biserica Mitropoliei din Bucureşti, în anul 1773, fiind primite cu mare evlavie de mitropolitul Grigorie şi de mulţimea credincioşilor. Apoi, îndată a încetat războiul şi boala ciumei care era în ţară.

Iubiţi credincioşi,

Pentru mulţimea darurilor sale, Biserica Ortodoxă Română la Catedrala Patriarhală din Bucureşti a avut grijă întotdeauna să cinstească pe Cuviosul părintele nostru Dimitrie cu alese slujbe, privegheri, acatiste şi cântări de laudă. Şi aceasta mai ales în ziua de astăzi, 27 octombrie, când se face prăznuirea cea de peste an a Sfântului Dimitrie la Catedrala Patriarhală dinBucureşti şi când vin mii de credincioşi din toate colţurile ţării, la cinstitele lui moaşte, ca să se închine şi să le sărute.

Bucură-te astăzi, Ţară Românească, că nu te-a trecut cu vederea Bunul nostru Dumnezeu, în primejdii şi ispite, şi te-a îngrădit cu ajutorul cel nepreţuit al rugăciunilor multor sfinţi, cuvioşi şi mucenici.

Bucură-te astăzi, Ţară Românească, că te-a binecuvântat Dumnezeu cu câmpii roditoare, cu munţi împodobiţi, cu păduri şi izvoare, cu fii binecredincioşi şi milostivi, cu biserici aşa de frumoase şi cu sfinte moaşte de mare preţ. Bucură-te astăzi, Ţară Românească, şi te îmbracă în haină de aleasă sărbătoare, căci astăzi a sosit prăznuirea cea de peste an a preacuviosului părintelui nostru Dimitrie, ocrotitorul poporului nostru binecredincios.

Sfintele moaşte ale Cuviosului părintelui nostru Dimitrie strălucesc ca un luceafăr şi ca un mărgăritar de mare preţ în sânul Bisericii noastre. Privind spre ele, ne simţim mai întăriţi în credinţă, ne simţim deşteptaţi la o viaţă mai curată, ne simţim îndemnaţi la rugăciune, la smerenie, la post şi singurătate. Dar într-un chip de taină, parcă ne simţim îndemnaţi spre o viaţă de smerenie în Iisus Hristos, de umilinţă şi înfrânare pe pământ. Că cine a fost mai sărac decât Cuviosul Dimitrie? Cine a purtat haine mai rupte decât el? Cine a dus o viaţă mai lipsită decât el? Cu trudă se ostenea să pască vitele satului, lovindu-şi picioarele de pietre, răbdând frigul, ploaia şi zăduful soarelui, pentru a-şi dobândi pâinea vieţii. Apoi adăugând la aceasta şi celelalte osteneli duhovniceşti, ca rugă­ciunea, viaţa curată şi smerenia, aşa a păşit pe calea desăvârşirii creştine. Şi acest fel de nevoinţă l-a continuat Cuviosul Dimitrie cu prisosinţă şi în viaţa pustnicească, ajungând să petreacă ca un înger pământesc.

După Sfinţii Părinţi sunt două feluri de sărăcii: prima este sărăcia cea materială, lipsa celor de prisos, negrija vieţii, neagoniseala etc., iar a doua este sărăcia cea duhovnicească adică smerenia inimii, prin care creştinul se socoteşte că nu are nici o faptă bună şi este mai păcătos decât toti.

Amândouă sărăcii sunt de nevoie şi obligatorii pentru mântuirea noastră. Prima, adică lipsa celor pământeşti, face începutul desăvârşirii, iar a doua, adică smerenia, face sfârşitul ei. Pe aceasta o fericeşte însuşi Domnul, zicând: Fericiţi sunt cei săraci cu duhul, că a acelora este împărăţia cerurilor (Matei 5, 3). Dar, întrucât nimeni nu poate ajunge la sărăcia cea desăvârşită a duhului, fără sărăcia cea din afară a materiei, Domnul ne porunceşte şi pentru aceasta, zicând: Nu vă grijiţi, zicând: ce vom mânca sau ce vom bea sau cu ce ne vom îmbrăca? Că acestea toate neamurile le caută … Ajunge zilei răutatea ei (Matei 6, 31-34). Iar David zice: Bogăţia de ar curge, nu vă lipiţi inima de ea (Psalm 61, 10).

Mare dar este neagoniseala şi de multe primejdii şi păcate scapă pe creştin în viaţă! Dar cine din noi o mai iubeşte? 0, fericită sărăcie şi negrijă, cine te mai preţuieşte astăzi? Care din creştini mai întreabă de tine acum? Cine mai cunoaşte astăzi preţul tău? Cine mai râvneşte la folosul tău? Cu adevărat, cel ce iubeşte sărăcia lui Hristos, aşa cum au iubit-o sfinţii şi caută să şi-o agonisească în viata sa, acela este un adevărat creştin, acela este un filosof al veacului de acum.

Sărăcia, viaţa cât mai modestă naşte în sufletul creştinului duhul smereniei lui Hristos, duhul rugăciunii, al dragostei, al cugetării la moarte, al pocăinţei. Lipsa de agoniseală şi fărădegrija îmbogăţesc sufletul cu multe virtuti, izbăvesc pe om de multe căderi şi îl învaţă adevărata rugăciune. Însă această virtute nu mai poate încăpea între creştinii de astăzi. Acum toţi aleargă după bani cât mai multi, după haine cât mai scumpe, după un trai cât mai îndestulat. Agoniseala celor de prisos este idolul veacului de acum, este pricina atâtor certuri între oameni şi popoare. Grija vieţii este prăpastia cea adâncă în care se cufundă şi mor istoviţi mulţi fii ai pământului.

Fraţilor, să luăm aminte cum trăim. Adevărata bogăţie pentru noi este Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. Iar adevărata fericire este a merge pe urmele Lui şi ale sfinţilor Lui. Să iubim deci, sărăcia Domnului ca să dobândim viaţa cea veşnică. Să ne îndestulăm cu cât ne dă El. Să nu ne facem idoli din materie. Să nu ne ostenim numai pentru trup. Să nu ne facem robi ai plăcerilor, ai hainelor, şi banilor, căci toate trec sub soare. Să nu căutăm mai mult decât ne trebuie, căci altfel nu mai putem fi numiţi copiii Lui. Iar dacă suntem fii ai Tatălui ceresc, apoi ştie El de ce avem nevoie.

Desigur, avem datoria sfântă să îngrijim de casa şi copiii noştri, să câştigăm cele de nevoie, să muncim cinstit şi să nu aducem în casele noastre ban şi pâine străină, că ne adunăm osândă la Dumnezeu. Apoi să dăm din osteneala noastră şi la săraci şi la cei bolnavi ca să avem plată în cer. Să ne aducem aminte de nevoinţa Sfântului Dimitrie, care a trăit îngereşte pe pământ, în desăvârşită sărăcie, în post, în rugăciune şi cugetare la cele veşnice. Să ne închinăm la moaştele Sfântului Dimitrie ori de câte ori avem prilejul şi să citim acatistul lui că este grabnic ajutător.

Aşadar, să privim mereu la sfârşitul vieţii lui Iisus Hristos, şi la pilda sfinţilor Lui, care s-au nevoit în multe lipsuri. Să ne silim “a le urma credinţa” şi să avem mereu în minte cuvintele Dom­nului care zice: Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi drep­tatca Lui şi toale celelalte se vor adăuga vouă (Matei 6, 33). Amin.

Parintele Ilie Cleopa

De citit şi:

● Pomenirea Sf. Dimitrie cel Nou (27 oct.) – Noi minuni ale Sfantului Dimitrie de la Basarabi

● Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov (27 oct.)

● Minunile Sfantului Dimitrie cel Nou

Trecând multa vreme, a venit acea apa a Lomului mare de surpa lemnele şi pietrele de primprejur.  Atunci au cazut în apa şi cele doua pietre ce erau în cuprinsul pesterii, dimpreuna cu moastele sfântului; şi mult timp au fost acolo. Deci vrând Dumnezeu sa-l descopere, s-a aratat îngerul Domnului în vis la o copila, a unui credincios, ce patimea de duh necurat, zicându-i: “De ma vor scoate parintii tai din apa, eu te voi tamadui”; şi daca s-a sculat copila dimineata, a spus visul ce a vazut la parintii ei şi asa adunându-se preoti şi oameni multi, s-au dus la locul acela, unde de multe ori se arata lumina şi cei ce vedeau socoteau a fi comoara şi au gasit pe sfântul, precum a zis îngerul, întreg şi luminat ca soarele şi luându-l l-au dus în sat şi mergând vestea în toate partile de aflarea sfântului, a ajuns şi la urechile domnitorului de la Bucuresti, care îndata a şi trimis preoti şi boieri, sa aduca pe sfântul la biserica Curtii domnesti.

Mergând trimişii aceia la Basarabi, au luat pe sfântul şi au purces sa meargă la Bucuresti, şi sosind pâna aproape de Rusi, unde este o fântâna, n-a vrut sa mearga mai înainte. Deci vazând preotii şi boierii acea minune şi neştiind ce sa facă, s-au socotit cu sfat de obste de au înjugat doi junci tineri neînvatati, ca sa vada unde este voia sfântului sa mearga şi asa o, minune! S-a întors îndata sfântul la Basarabi în mijlocul satului şi acolo a stat. Iar preoţii şi boierii întorcându-se la Bucuresti, au spus toate cele ce au vazut. Deci domnitorul a trimis boieri cu cheltuială de au facut o biserica în numele Cuviosului Dimitrie la Basarabi, unde a şi fost aşezat sfântul. şi multe minuni a lucrat acolo la cei ce cu credinta au năzuit; şi macar că fiind satul mic şi simplu şi lipsit de oameni de ştiinţă, nu s-au însemnat toate câte minuni s-au întâmplat, dar câte s-au scris de cei ce au vazut minunile sfântului, prin cucernici creştini le însemnam:

● Doua femei oarecare surori, Aspra şi Ecaterina, de la satul ce se numeste Cernavoda, au facut o biserica prea frumoasa, punându-i hramul Adormirea Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria şi au gândit întru sine, doara ar putea sa ia vreo particica din moastele Sfântului Dimitrie şi sa o aduca în biserica lor; că de a le lua cu totul, socoteau ele că nu va vrea sfântul, precum a şi fost. Deci venind prea cu smerenie şi cu evlavie şi închinându-se la sfântul, în taina au luat o mica particica din moastele lui şi vrând sa se duca, sezând în carutele lor, nicidecum n-au putut a se misca caii din locul acela, macar de-i şi batea foarte vizitii. Iar ele cunoscând pricina şi din carute pogorându-se, cu lacrimi au alergat şi au cazut la sfântul şi punând particica la locul ei, s-au rugat sa le ierte greseala, şi asa s-au dus cu pace la satul lor.

● Altadata a venit preasfintitul mitropolitul Târnovului, anume Nichifor, cu sinodia lui, ca sa se închine sfintelor moaste ale Sf. Dimitrie. şi închinându-se mai întâi mitropolitul şi sarutând sfintele moaste şi departându-se a sezut pe un scaun; apoi pe rând mergând şi ceilalti ai sinodiei lui toti şi sarutând sfintele moaste un oarecare monah anume Lavrentie, în vremea sarutarii, ispitindu-se sa rupa cu gura o mica particica din sfintele moaste ale Sfântului, a ramas cu gura cascata şi toti cautând la dânsul şi vazându-l cu gura cascata, nu se pricepeau ce a patimit. Iar mitropolitul i-a poruncit sa se dea înlaturi ca sa se închine şi ceilalti. Iar el mut şi fara de glas fiind deabea s-a departat putin de la sicriul sfântului. Iar dupa ce au iesit toti a cazut cu lacrimi rugându-se sfântului şi cerându-si iertare şi asa i s-a dezlegat limba şi a grait ca mai înainte. Dupa aceea a mers cu mitropolitul la gazda şi i-a spus toate cele ce a patimit. Iar el i-a zis: “O, omule, cum n-ai socotit că de ar fi fost sa se împarta moastele la toti câti vin spre închinarea lor, pâna acum n-ar fi rămas nimic. Ci de acum căieste-te, că ai greşit lui Dumnezeu şi sfântului.”

● Un iubitor de Dumnezeu episcop al Preslaviei, anume Ioanichie, cazând într-o boala foarte grea, încât de patru inşi era purtat şi neputând sa se vindece l-au adus la biserica Sfântului Dimitrie şi l-au pus cu aşternutul lui înauntru în biserica şi slujindu-se Sfânta Liturghie, dupa trei ceasuri s-a sculat sănătos şi umbla pe picioarele sale, laudând pe sfântul şi multumindu-i. Acestea şi alte minuni a facut Sfântul Dimitrie, care nu s-au scris dupa cum s-a zis, pentru neştiinta locuitorilor.

● Iar în anii 1769 şi 1774 fiind război între împaratia Rusiei şi între Poarta Otomana şi cuprinzând muscalii amândoua tarile acestea şi trecând generalul Petru Salticov Dunarea, şi dând razboi Rusciucului, a calcat şi câteva sate de peste Dunare, orasul Cernavodă şi altele; între care a calcat şi satul Basarabi, unde se aflau moastele sfântului pe care luându-le mai susnumitul general, vrea sa le trimita în Rusia. Iar un evlavios crestin anume Hagi Dimitrie, întâmplându-se într-acea vreme lânga general, a cazut la dânsul cu rugaminte, ca sa nu înstraineze sfintele moaste, ci sa le daruiasca tarii ca rasplata pentru prazile şi jafurile care au patimit din pricina razboiului şi sa o mângâie cu acest dar al sfintelor moaste; şi plecându-se generalul, le-a daruit tarii. Pe care primindu-le cu mare cinste şi evlavie tot poporul, le-au asezat în biserica cea mare a sfintei Mitropolii a Ungrovlahiei, în zilele preasfintitului mitropolit al tarii Chir Grigorie. şi îndata a simtit tot poporul ocrotirea şi patimirea sfântului; că nu numai razboiul dintre muscali şi dintre turci l-a încetat, ci şi boala ciumei cea înfricosatoare a contenit-o. şi mult ajutor şi mare folos câstiga, toti cei ce cu credinta nazuiesc catre sfântul, pentru ale carui rugaciuni Dumnezeule miluieste-ne şi ne mântuieste pe noi pe toti, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sursa: calendarul-ortodox.ro

Alte minuni ale Sfantului Dimitrie cel Nou

Despre minunile Cuviosului aduce mărturie şi Părintele Antim David, [fost] mare eclesiarh la Catedrala patriarhală:
„Multe dintre minunile Sfântului Dimitrie, care se săvârşesc permanent la racla sfintelor sale moaşte, sunt cunoscute numai de cei asupra cărora s-au săvârşit şi de către Hristos-Domnul. Foarte puţine sunt cuprinse în Vieţile Sfinţilor. Eu însumi am fost martor la câteva minuni pe care Sfântul Dimitrie le-a săvârşit aici, în Catedrala patriarhală.

Aş dori să scot în evidenţă una care pe mine m-a marcat foarte mult.

● Aveam aici, la Catedrala patriarhală, o creştină, una dintre cele mai fidele, care venea zilnic şi se închina la sfintele moaşte. Avea o mare suferinţă, vorbea foarte rău, stâlcit. De multe ori venea şi se spovedea la mine. Ar fi trebuit să golesc biserica de lume, căci vorbea foarte tare. De aceea, preferam să o spovedesc într-un loc separat, fără a înţelege mare lucru din spovedania sinceră pe care această persoană o făcea înaintea lui Dumnezeu. Aveam întotdeauna grijă să îi spun:

– Roagă-te lui Dumnezeu şi Sfântului Dimitrie şi n-o să rămâi fără răspuns!

Acestea erau cuvintele pe care i le strecuram în suflet totdeauna.

Intr-o zi de vară, în urmă cu câţiva ani, era puţină lume în Cate­drală şi o văd pe Stela – aşa o cheamă – cum se aşază la moaştele Sfântului Dimitrie. A stat, cred, un ceas rugându-se Sfântului. Apoi s-a ridicat, venind cu bucurie mare în suflet. Atâta mi-a spus:

– Părinte, eu vorbesc!

Şi din acea zi Stela vorbeşte, o auzim cu toţii cum se exprimă clar, datorită Sfântului Dimitrie, după ce, mai înainte, nu putea să lege două vorbe. Stela are în jur de 50 de ani, este căsătorită şi are două fete. Avea o viaţă mai dificilă cu soţul ei. Era o fiinţă foarte chinuită. După aceea aveam să aflu, din ceea ce mi-a relatat această creştină, că, de fapt, neputinţa aceasta îi venise din multele bătăi pe care le primise de la soţul ei”.

Părintele Antim David mărturiseşte şi această minune, pe care a văzut-o cu ochii săi:

●  „Intr-o zi, dimineaţa, înainte de începerea Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii, a venit la mine un creştin a cărui soţie era în comă la spital. Aveau cinci copilaşi, iar trei dintre ei erau dimpreună cu el. M-au marcat suferinţa şi lacrimile lor. Verdictul medicului fusese categoric:

– Nu mai am ce să-i fac. Luaţi-o acasă!

Le-am spus să se roage Sfântului Dimitrie. S-au rugat cu toţii, iar Cuviosul i-a mai liniştit. S-au întors la spital cu inima împăcată. Acolo, chiar pe holul din faţa salonului unde era internată soţia, au găsit o hărmălaie de nedescris.

Bolnava, fiind conectată la aparate, ca orice om în comă, îşi revenise datorită Sfântului Dimitrie şi îşi scosese toate tuburile. Striga pe holul spitalului, ţinută fiind de asistente şi medici:

– Vreau să mă duc la Sfântul Dimitrie, căci el m-a făcut sănătoasă!

Era o zarvă nemaipomenită, avea să îmi spună soţul mai târziu. La patul ei venise cineva, în vedenie, care i-a spus:

– Scoală şi du-te acasă la copii şi la soţ!

Era Sfântul Dimitrie cel Nou, de aceea femeia vindecată striga în gura mare că vrea să meargă să îi mulţumească. N-au avut ce sa-i facă. Au venit la Sfântul Dimitrie, parcă şi acum văd, cu cei cinci copilaşi, cu soţul, în hohote de plâns, mulţumindu-i Preacuviosului pentru miraculoasa vindecare. După aceea, s-au întors la medici ca aceştia să confirme minunea negrăită pe care Sfântul Dimitrie a săvârşit-o”.

● Vreme de doi ani, tânăra Alexandrina P., care era stăpânită de un duh necurat, a încercat să-şi găsească izbăvirea prin mijlocirile şi rugăciunile mai multor preoţi. Povara acestei asupriri demonice se datora unor blesteme necugetate ale părinţilor ei.

In cele din urmă, preotul din parohia în care fata locuia, a sfătuit-o că lucrul cel mai bun ar fi să meargă dimpreună la moaştele Sfântului Dimitrie Basarabov, aflate la Patriarhie, şi astfel să ceară ajutorul lui. Lucrul acesta urma să se întâmple a doua zi, tocmai la praznicul Cuviosului. In noaptea care a urmat, tânăra a visat un chip hidos, care a înspăimântat-o foarte tare şi care i-a spus cu ură:

– Trebuie să ies din tine, de frica Sfântului Dimitrie. Dar voi fi la pândă şi mă întorc la primul pas greşit!

A doua zi, pe 27 octombrie, fata l-a însoţit pe preotul paroh la Patriarhie, pentru a se aşeza la rândul ce urca dealul. In cele aproape zece ore de aşteptare, până când a ajuns în faţa raclei ce fusese scoasă afară pentru închinare, Alexandrei i se făcea din ce în ce mai rău. Când mai avea câţiva paşi, a cuprins-o leşinul, iar în clipa când a sărutat moaştele Sfântului a simţit o arsură de parcă îi luase foc gura. Pe tot drumul de întoarcere spre casă, părintele a sprijinit-o, iar ea nu se mai putea opri din plâns. După un lung şi greu somn, fata s-a trezit vlăguită, dar cu senzaţia că este uşoară precum un fulg. De atunci, Alexandrina P. a fost izbăvită de asuprirea drăcească şi foarte adesea vine la căpătâiul ocrotitorului ei, prin ale cărui sfinte moaşte şi-a aflat tămăduirea.

● „Sunt chirurg ginecolog de aproape două decenii şi multă vreme am trăit în pace şi din belşug! Incepând din 1999, viaţa mea s-a dat peste cap din senin… într-o noapte, am visat o mulţime de nou-născuţi care parcă înotau pe sub apă, într-un acvariu uriaş, aflat chiar în faţa mea, şi păreau că se sufocă; fiindcă pipăiau cu disperare peretele de sticlă, căutând o ieşire. N-am să le mai pot uita niciodată ochii aceia mari şi disperaţi ce priveau spre mine! De a doua zi, au explodat în existenţa mea câteva necazuri grave, care m-au adus până în pragul disperării.

Soţiei i-a fost diagnosticat un cancer la sân şi a suferit o operaţie ce a mutilat-o pe viaţă, fără a i se putea măcar garanta supravieţuirea. In scurt timp, fiul meu – licean pe atunci – mi-a mărturisit, într-o manieră suspectă, că datorează o sumă mare de bani cuiva şi că viaţa i-ar putea fi în pericol dacă nu îşi achită datoria. Foarte repede am aflat că devenise dependent de heroină şi se împrumuta tot mai des, pentru că nu-i mai ajungeau banii ca să-şi plătească dozele aproape zilnice.

După nici o săptămână, mi-a fost furată maşina – un Volkswagen Passat nou-nouţ – pe care nu apucasem să o asigur împotriva furturilor. Şi pentru ca tabloul sumbru să fie complet, interiorul vilei noastre spaţioase a fost parţial distrus de un incendiu…

Eram pur şi simplu copleşit! Deşi eram un om relativ credincios, fără să frecventez prea des bisericile, mi-a venit deodată gândul să urc în Dealul Patriarhiei, căci culmea disperării mele a coincis cu ziua de 27 octombrie, când se face pelerinaj la moaştele Cuviosului Dimitrie Basarabov. In orele cât am aşteptat la coadă, m-am rugat pe tăcute, întrebându-l pe Sfânt, în faţa raclei căruia urma să îngenunchez, unde greşisem, de se abătuseră atâtea nenorociri, dintr-o dată, pe capul meu, şi ce era de făcut. Când am ajuns în faţa moaştelor, nici n-am mai putut gândi ceva… Am izbucnit doar în plâns şi nu m-am putut opri decât târziu, după ce coborâsem dealul. Ei bine, vă rog să mă credeţi că în noaptea următoare l-am visat pe Sfântul Dimitrie cel Nou, care mi-a vorbit cu multă blândeţe, dezvăluindu-mi adevărul pe care eu îl ignorasem cu desăvârşire, ca un nelegiuit ce eram! Mi-a spus că acei nou-născuţi pe care îi văzusem în vis erau cei 187 de copii ce nu mai apucaseră să ajungă pe lumea asta, pentru că eu le făcusem chiuretaje mamelor lor, la cererea acestora, şi primisem o mulţime de bani necuveniţi, în schimbul acestor crime.

Sfântul a continuat să mă lumineze cu aceeaşi blândeţe, lămurindu-mă că dacă voi continua să comit asemenea pruncucideri, nenorocirile ce se vor abate asupra mea vor fi şi mai mari. Mai mult decât atât, mi-a cerut să botez un număr de copii egal cu cel al bebeluşilor pe care îi omorâsem cu mâinile mele, avertizându-mă: «Vei vedea ce se va întâmpla, pe măsură ce vei duce la capăt o asemenea faptă bună! Şi nu mai păcătui…»

De a doua zi, n-am mai făcut nici un chiuretaj şi mi-am câştigat existenta din consultaţii, naşteri sau intervenţii chirurgicale care ajutau venirea pe lume a unor copii. La foarte scurt timp, am pornit cu soţia mea prin orfelinate, însoţiţi de preotul de la noi din parohie, botezând cel puţin un copil în fiecare lună! Vreau să vă spun că lucrurile au luat, pe nesimţite, o cu totul altă întorsătură în viaţa mea… Astăzi, după cinci ani, soţia se simte bine, chiar dacă şi-a pierdut un sân, iar fiul meu, după terminarea liceului, m-a rugat să-l ajut să se interneze într-o clinică de dezintoxicare. Acum este pe deplin vindecat. Analizele medicale ale soţiei dovedesc că pericolul de cancer a fost îndepărtat.

Ne-am refăcut casa, cu greu, dar temeinic şi – surprinzător pentru un păcătos ca mine – câştigurile noastre băneşti nu s-au diminuat foarte tare, în absenţa chiuretajelor! Eu am devenit un om cu adevărat credincios, care a înţeles, măcar în ceasul al XlII-lea, că totul se plăteşte în viaţă, după măsura faptelor rele, dar deopotrivă, totul se răsplăteşte în viaţă, după măsura faptelor bune. Vedeţi cum lucrează Dumnezeu prin Sfinţii Săi?! Cuviosul Dimitrie Basarabov nu a făcut cu mine o minune «obişnuită», nu mi-a salvat viaţa la modul spectaculos, dintr-un acci dent de maşină, să zicem, ci mi-a deschis mintea şi m-a ajutat să mă salvez prin propriile mele fapte“

Sursa: cuvantul-ortodox.ro

Apărătorule al nostru din nevoi, pentru lucrarea de multe minuni laude de mulțumiri aducem ție, noi, nevrednicii; și ca cel ce ești minunat și preamilostiv, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile ca să cântăm ție:

Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

De citit şi:

● Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov (27 oct.)

● Minunile Sfantului Dimitrie cel Nou