Cuviosul Dimitrie cel Nou s-a născut la începutul secolului al XIII-lea, într-o familie de ţărani din satul Basarabov – localitate aflată pe teritoriul Bulgariei.

Încă din copilărie Dimitrie a făct tot ce i-a stat în putinţă pentru a dobandi o viaţă virtuoasă, în post şi rugăciune. Într-o zi, pe când s-a dus cu oile la păscut, a călcat pe un cuib acoperit de ierburi şi a strivit puişorii care se aflau în el. Profund mâhnit, s-a hotât să stea desculţ trei ani. Ulterior s-a retras în pădure şi s-a adăpostit într-o peşteră pentru a se ruga în linişte la Dumnezeu. A murit în acea peşteră, între două lespezi de piatră.

Au trecut ani mulţi şi lumea uitase de existenţa acestui pustnic, până într-o zi, când – la trei secole după moartea Sfântului Dimitrei cel Nou – o inundaţie a făcut ca apele râului să urce până la peşteră. Curentul a ridicat lespezile de piatră şi a purtat cu purtat cu în apă trupul ramas nestricat.

După alţi o sută de ani, Sfântul i-a apărut în vis unei fetiţe bolnave de duh necurat căreia i-a spus să ceară părinţilor ei s-o ducă la malul râului, pentru a-şi afla tămăduirea. De cum au aflat acest lucru, o mulţime de oameni, în frunte cu clericii din episcopie, a însoţit familia fetiţei până la locul în care, mai înainte, locuitorii observaseră deja o lumină misterioasă şi credeau că este o comoară. Au săpat şi astfel au descoperit trupul Sfântului Dimitrie cel Nou. Fetiţa s-a vindecat iar corpul sfântului a fost transportat cu mare cinstire până în satul Basarabov.

Spre sfârşitul războiului ruso-turc, armata rusă ajunsese în preajma satului Basarabov.Generalul Piotr Saltikov a hotărât ca moaştele Sfântului Dimitrie să fie transportate în Rusia, pentru a le feri de o eventuală profanare. Atunci când cortegiul a ajuns la Bucuresti, un creştin evlavios, Hagi Dimitrie, care era prieten cu generalul, i-a cerut acestuia să lase românilor moaştele. Generalul Saltikov a fost de acord şi a luat numai o mână a Sfântului pe care a trimis-o la Kiev.

Moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou Basarabov sunt în Catedrala Patriarhală din Bucuresti, fiind expuse într-o frumoasă raclă de argint.

* * *

Minunea savarsita de Sfantul Dimitrie, cu prilejul furarii sale de catre bulgari, in timpul stapanirii silnice nemtesti din 1918

(Din cartea “Sfantul Dimitrie cel Nou, patronul Bucurestilor”, Ed. Fund. Culturala D’ale Bucurestilor, 1995)

[…]
Dupa inceperea ostilitatilor, la 15 august 1916, aeroplanele ivindu-se mai intai sfioase, iar dupa aceea foarte indraznete, au navalit intruna, bombardand Bucurestii si sfaramand edificii mari.
Toata lumea se gandea la scapare de pericolul continuu: si la auzul clopotului celui mare, fugea care unde putea sa se ascunda. Totusi, victime omenesti au fost destule. In ziua de 13 septembrie 1916, bombardarile au fost foarte mari deasupra Bucurestiului. Ele, incepand de dimineata, au tinut pana seara, urmand in special Camera si Mitropolia. Atunci doua bombe au lovit biserica si trei locuinta Catedralei, careia i-a fost distrusa aripa dreapta, iar batranul Mitropolit Conon, ranit, a scapat de moarte printr-o minune dumnezeiasca.

Lupte furioase au inceput, mai intai peste Carpati, si apoi peste Dunare, cu bulgarii. Rezultatele dureroase cuprinsesera de spaima pe toti. Dusmanii nostri mari si multi, luand avant, trec Dunarea si inainteaza naprasnic asupra capitalei noastre.

Toti suprinsi, iau drumul pribegiei in Moldova. Erau grozave zilele acelea din toamna anului 1916, cand se pregatea bombardarea capitalei. Incepuse bombardarea fronturilor de primprejur, toti cei dinauntru ramanand inmarmuriti de spaima.

O comisie extraordinara, compusa din reprezentanti provizorii ai diferitelor departamente din capitala, dimpreuna cu primarul si cativa membri curajosi ai consiliului comunal, gandindu-se la mijlocul de a scapa capitala tarii de distrugerile amenintatoare, au intrat in tratative cu dusmanul navalitor.
Dupa intelegeri anumite, in timpul noptii, dusmanul intra in capitala. Ai nostri apucasera sa sfarame lucruri de care vrajmasul s-ar fi putut folosi precum arsenalul din Dealul Spirii.

E ziua de 23 noiembrie 1916, cand ostirile dusmane au navalit si au cuprins capitala. Toata lumea s-a ascuns pe unde a putut. Sufletul tuturor a fost cuprins de cea mai grea apasare, cand administratia militara de ocupatiune a dat porunca sa se inchida bisericile ortodoxe, iar preotii sa aduca ei insisi cheile la comisariatele respective. Mitropolitul Conon, vazand aceasta grozavie, ca ni se rapea ce aveam mai scump, a protestat energic si prin adresele nr. 210 si 211, a cerut girantilor de Minister de la Interne si Culte, care aveau fiecare pe langa dansii cate un neamt de legatura, ca sa mijloceasca spre a nu dainui aceasta nelegiuire, impotriva libertatii cultului, care era garantat prin conferintele de la Haga, unde se vad iscaliti si imparatii Germaniei si Austriei; iar rezultatul a fost ca vrajmasul a revenit la sentimente mai bune pentru respectarea cultului nostru, liberandu-se toate cheile bisericilor.

Apoi una din incercarile cele mai indraznete a fost impunerea cu forta a unui membru al Papistasilor spre a fi conducatorul lucrarilor din cancelaria Sfintei Mitropolii si deci un mare ghimpe pentru Biserica. Pentru a scapa de aceasta rusine, mitropolitul si poporul, in frunte cu doamnele din Societatea ortodoxa a femeilor romane, au facut un protest, care a avut ca rezultat izgonirea lupului din Mitropolie si staulul nostru ortodox.

Alta lovitura a fost ordonanta pentru inventarierea si ridicarea odoarelor si clopotelor de la biserici, incepand cu Catedrala Sfintei Mitropolii. La protestul mitropolitului, ca e pacat sa se ia aceste avuturi pretioase, unele cu ctitorii foarte vechi de pe la marii nostri domni din trecut, spre a nu amuti glasul locasului dumnezeiesc; rezultatul a fost ca: bronzariile, alamariile, candelele si sfesnicele deocamdata sa ramana asa cum se gasesc, dar clopotele sa fie toate sparte si ridicate, incepand cu Sfanta Mitropolie, de furia carora n-a putut scapa decat clopotul cel mare, in considerare ca este facut sub auspiciile si in mare parte cu cheltuiala Regelui Carol I.
Era o mare durere pentru credinciosi sa vezi si sa auzi cum soldatii unguri si nemti, inarmati cu ciocane mari, loveau fara mila in clopotele ce mugeau surd si protestand parca de stricarea linistii si rostului lor, caci pana acum, in sunetul dulce, chemasera pe credinciosi la rugaciune, iar de acum, sfaramate, trebuiau sa serveasca la material pentru distrugerea omenirii.
La sfaramarea clopotelor din capitala, durand cateva zile de-a randul, s-au vazut si minuni adevarate, unde spargatori, ca cei de la Sfanta Mitropolie, Sfantul Spiridon si de la Domnita Balasa, au fost aspru pedepsiti, prin caderea bucatilor peste capul lor, ranindu-i grav, pentru ca, peste cateva zile, sa moara in spitalul Branconvenesc.

Unele clopote au mai scapat prin ingropare, dar cele mai multe au fost luate.
Prin sate, lumea impodobea carul in care erau clopotele si bocind cu mic cu mare, le conducea pana la statia cea mai apropiata.

Tot din dorinta de a ne lua tot ce-i mai de pret din tara noastra, dusmanii savarsesc crima cea mai grozava, furand Sfintele moaste ale Sfantului Prea Cuviosului Parintelui nostru Dimitrie cel Nou, facatorul de minuni, din Catedrala Sfintei Mitropolii. Locuitorii unei comune din Bulgaria cerusera printr-o petitie foarte cutezatoare, Comandamentului German, sa le ingaduie sa ridice moastele Sfantului Dimitrie si sa le treaca in dreapta Dunarii. Argumentul principal, pe care se sprijneau in cererea lor, era ca Sfantul Dimitrie este de vita bulgareasca.

Locotenentul Dietz, cerand informatii, i-a fost prezentat un memoriu foarte documentat de catre un scriitor de seama al bisericii noastre, Gala Galaction, fost pe atunci loctiitor de administrator al Casei Bisericii si astazi Preotul Grigorie Pisculescu, misionarul Sfintei Patriarhii. In urma prezentarii acestui memoriu, sus-numitul locotenent a facut un referat negativ sefilor sai si cererea bulgarilor a fost respinsa. Bulgarii, pe care noi i-am ajutat de cateva ori, scapandu-i chiar si din robia turceasca, vazand ca cererea nu le-a fost ascultata, recurg la mijlocul miselesc al furtului.
In ziua de 17 februarie 1918, la miezul noptii, pe o vreme furtunoasa, au spart usile catedralei, furand marele sicriu cu sfintele moaste ale Sf Dimitrie, patronul Capitalei.

Dupa jefuirea capitalei in noaptea adanca, printr-o anumita comisiune, s-a denuntat faptul si s-a cerut prinderea hotilor la toate autoritatile locale, precum si de catre Comandatura, Ministerul de Culte, Politie, Procuros, Presedintele Curtii de Casatie etc., continuu sunand clopotul cel mare, spre desteptarea tuturor si stiinta de cele ce se petrec pe Dealul Mitropoliei.
Dupa aceasta, a doua zi, dis de dimineata, a navalit la Mitropolie toata lumea, ca sa vada jefuirea Bisericii. Batrani, femei si copii plangeau cu mare jale, ca li s-a furat singura lor mangaiere in aceste clipe de deznadejde.

Dupa masurile luate, s-a primit stirea ca toate punctele trecatoare peste Dunare fiind instiintate telefonic, Sfantul Dimitrie nu va putea trece in Bulgaria. Dupa amiaza s-a raspandit vestea ca furii s-au impiedicat pe drum si pot fi prinsi. A doua zi, s-a primit telegrama de la Generalul Zach din Giurgiu ca hotii au fost prinsi si sfintele moaste au fost aduse in Giurgiu si a treia zi vor fi aduse cu mare cinste in Capitala.
Lumea, continuu agitata, s-a mai linistit. A doua zi s-a primit stirea ca Sfantul Dimitrie, cu escorta anume, soseste in Capitala.

De la bariera Belului, publicul imens iesind intru intampinare, mitropolitul, arhierei, preoti, calugari au primit marele convoi, de care s-au ingrozit si nemtii.

S-au facut rugaciuni publice inaintea bisericii, pentru multumire catre Dumnezeu, ca nu ne-a lipsit de acest pretios odor, dupa care, intrand in biserica, Sfantul Dimitrie a fost asezat la locul sau, in lacrimile de multumire ale credinciosilor. Mitropolitul Conon a tinut o fulgeratoare cuvantare, contra jefuitorilor, ocarand pe toti furii de cele sfinte.

Iata minunea savarsita de Sfantul Dimitrie:

El a voit mai bine sa ramana intr-o camera de garda, dar pe pamant romanesc, decat sa treaca la poporul vecin si sa paraseasca pe crestinii romani care-l cinstesc atat de mult.
Le-a zapacit mintile jefuitorilor de au ocolit capitala pana la ziua, iar cand au aflat drumul adevarat, de trei ori li s-a stricat automobilul, pana cand au fost nevoiti sa-l puna intr-o caruta., si asa a fost desoperit.

Rapirea moastelor Sfantului Dimitrie si felul cum au fost regasite si aduse inapoi la Bucuresti arata – pentru cel ce cugeta mai adanc – iarasi o purtare de grija a lui Dumnezeu. Desigur ca in starea de tristete generala in care ne gaseam noi romanii in iarna anului 1918 si in preajma pacii, ce era sa urmeze, desigur ca daca sfintele moaste ne-ar fi fost definitiv rapite, jalea noastra ar fi fost si mai mare.

Intoarcerea moastelor Sfantului Dimitrie ni s-a parut tuturor ca un inceput de indurare dumnezeiasca, si prin toate inimile au trecut fiorii cucerniciei si ai bunelor sperante.Toata lumea exclama in acele zile: “Dumnezeu nu le-a ajutat; Sfantul Dimitrie n-a voit sa ne paraseasca, ci a voit sa ramana cu noi.”

Drept aceea, cu bun temei, toata lumea crestina, cucernica, a socotit si socoteste, intre minunile Sfantului, si pe aceasta din urma ca, zadarnicind planurile viclene ale rapitorilor, Marele Sfant Dimitrie, ocrotitorul cetatii Bucuresti si al intregii tari romanesti, a binevoit sa ramana in mijlocul acestui popor si sa mijloceasca si mai departe pentru noi la tronul milostivului Imparat, Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos.

* * *

Alte minuni ale Sfantului Cuvios Dimitire cel Nou

(Sursa: Ziarul Lumina)

Prezenţa Sfântului Dimitrie cel Nou în centrul oraşului Bucureşti vorbeşte lumii de astăzi despre harul şi binecuvântarea pe care Dumnezeu le dăruieşte celor ce se roagă cu credinţă Lui. Mijlocirile făcute de sfinţi pentru oamenii care le cer ajutorul aduc alinare sufletelor şi trupurilor. Multe fapte minunate s-au petrecut şi la racla moaştelor Cuviosului Dimitrie cel Nou. Câteva dintre ele ne-au fost povestite de mai mulţi părinţi, slujitori la Catedrala patriarhală, care adăposteşte, de mai bine de 200 de ani, trupul nestricăcios al smeritului păstor din Basarabi.

Părintele Daniel Pantazi, mai întâi cântăreţ, începând cu anul 1973, iar mai apoi slujitor al Catedralei patriarhale din 1985, ne-a mărturisit: „Mi s-a întâmplat să aud de la cineva despre ajutorul deosebit primit de la Sfântul Dimitrie cel Nou. Omul cu pricina avea meseria de horticultor, fiind şi un foarte bun cântăreţ bisericesc. Biserica unde mergea şi unde l-am întâlnit era situată lângă Poşta Mare. Îl chema Dumitru şi venise în Bucureşti din Constanţa. Când a ajuns în Capitală, a început să muncească şi s-a căsătorit aici. Fata pe care o luase era una cu înclinaţii mai lumeşti. Văzând că nu se potrivesc, au hotărât să se despartă. Uşor de zis. Dacă divorţa, băiatul rămânea fără casă, pentru că locuiau în apartamentul fetei. Văzându-l abătut, lumea din biserica unde cânta îl întreba: «Domnuâ Dumitru, de ce sunteţi aşa întristat?» El le răspundea: «Am nişte necazuri acasă. Acum sunt pus în situaţia de a nu avea unde să locuiesc. Nu am unde mă duce».

Dumitru a început să meargă des la Catedrală pentru a se închina la moaştele Cuviosului. Trecând mai multe zile, într-o noapte i s-a arătat Sfântul în camera unde se odihnea. Omul l-a recunoscut. Avea chipul asemenea cu cel zugrăvit în fresca de la raclă. Nu i-a spus nimic, doar a înclinat puţin capul, după care a dispărut. A doua zi, ieşind din biserică, Dumitru a plecat din nou îngândurat. Mergea fără nici o destinaţie. Din urmă, a fost ajuns de o bătrână. L-a întrebat: «De ce eşti mereu lipsit de bucurie?» «Nu am unde să mă duc. Soţia mă goneşte de acasă, nu am unde locui». «Dacă cauţi gazdă, eu am două camere. Vino şi vezi». Dumitru a plecat la bătrânică şi a rămas la ea. S-a căsătorit cu nepoata acesteia şi viaţa lui a reintrat pe făgaşul normal. Pentru priceperea lui în aranjamentele florale, Dumitru a ajuns să fie cunoscut chiar de Ceauşescu, care i-a dat sarcina să se ocupe de cele mai importante grădini publice din Bucureşti. Ba i l-a recomandat şi preşedintelui Iugoslaviei, Tito, care l-a primit la Belgrad pentru a înfrumuseţa grădinile din capitala sârbă. Dumitru are acum 80 de ani.“

Omul care a plecat fără cârje de la moaştele Cuviosului Dimitrie

Părintele Iustin Bulimar, slujitor la Catedrala patriarhală din anul 1989, povesteşte despre faptele minunate petrecute în viaţa creştinilor care s-au rugat la moaştele Sfântului: „În 1989, în urma slujbei Sfântului Maslu, un credincios pe care eu l-am văzut de mai multe ori participând la această Sfântă Taină şi la celelalte slujbe ale Bisericii rămânea întotdeauna ultimul de se închina. Şi, într-una din zile, la fel procedând, a urcat la racla sfintelor moaşte (dar de ce rămânea ultimul să se închine? – pentru că umbla cu cârje), şi-a aşezat cârjele, ca de obicei, ca să şi le poată lua după rugăciune, după îngenuncherea pe care o putea face el acolo în felul lui, şi minunea s-a întâmplat: s-a ridicat, s-a închinat, a coborât treptele, n-a realizat pe moment că el de fapt îşi uitase cârjele şi de-abia după ce a coborât Dealul Patriarhiei şi-a dat seama de miracolul, de minunea întâmplată. S-a întors înapoi plângând şi mulţumind cu lacrimi în ochi lui Dumnezeu şi Sfântului Dimitrie, povestindu-i preotului de pe vremea aceea – era un arhimandrit deosebit, un preot evlavios, iubit de credincioşi, părintele Grichentie, care s-a retras după Revoluţie, la pensie, la Mănăstirea Secu – şi dânsul a rămas foarte impresionat, deşi mai văzuse şi alte minuni petrecute la racla Cuviosului Dimitrie cel Nou.“

„Dacă nu te-aş fi văzut cu ochii mei şi nu te-aş fi consultat, nu te-aş fi crezut“

„O altă faptă minunată, îşi aminteşte pr. Iustin Bulimar, este cea întâmplată unei doctoriţe de la Spitalul de Oncologie din Fundeni, care era fiică duhovnicească a unui părinte de la Catedrală, acum superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, părintele Ieronim Creţu. Femeia a venit spunând că nu se simte bine şi că, în urma unui examen făcut de colegii ei de la acelaşi spital, era suspectă de cancer ovarian. Bineînţeles că în urma consultării, fiind depistată pozitiv, primul drum pe care l-a făcut după rezultatul biopsiei, înainte de actul chirurgical, a fost la moaştele Sfântului Dimitrie. Acest caz s-a petrecut sub ochii mei, ştiam deci despre ce este vorba, şi cu emoţie aşteptam toţi rezultatul – să vedem dacă e cancer sau nu. Primul drum pe care l-a făcut a fost acela de la Spitalul Fundeni la Catedrala patriarhală. Disperată, într-un fel, dar având în suflet o credinţă nemărginită, s-a rugat, a venit zile la rând, a urmat un program de cobaltoterapie, în urma căruia a mers la aceeaşi comisie care a investigat-o prima dată şi un mare medic, profesorul Pavel, care era pe vremea aceea şeful Clinicii de Oncologie de la Fundeni i-a spus: «Dacă nu te-aş fi văzut înainte de tratament şi nu te-aş fi consultat eu cu ochii mei, şi ai fi venit acum să-mi spui că ai fost bolnavă, ţi-aş fi spus că eşti nebună». Deci, Sfântul Dimitrie, la fel, a făcut minune şi a vindecat-o, iar dânsa şi astăzi e o mărturie vie, lucrează în continuare şi vindecă, la rândul ei, persoane bolnave de cancer.

Şi cred că sunt şi alte multe minuni pe care Sfântul Dimitrie le-a săvârşit celor ce s-au rugat cu credinţă la racla lui de-a lungul timpului. Eu v-am spus doar două pentru că la acestea am fost martor ocular.“

„Părinte, eu vreau să mă spovedesc“

„Multe sunt minunile Sfântului Dimitrie, dar mai importantă decât vindecarea trupească este lucrarea tainică pe care Sfântul Dimitrie o săvârşeşte în sufletul omului, faptul că foarte mulţi credincioşi vin şi îngenunchează la sfintele sale moaşte şi se ridică senini, luminaţi, îndreptaţi, pocăiţi şi iertaţi prin rugăciunea şi binecuvântarea sfântului. Aceasta cred că este cea mai mare vindecare pe care Sfântul Dimitrie o săvârşeşte. De altfel, vezi un om care n-a călcat în faţa altarului de multă vreme, care se ridică din faţa raclei şi spune: «Părinte, eu vreau să mă spovedesc» sau «Părinte, am făcut cutare păcat». «Dar cine v-a îndemnat?», îi întreb. «Părinte, nu ştiu ce se întâmplă cu mine, dar când m-am pus la moaştele Sfântului Dimitrie, am simţit că trebuie să mărturisesc păcatul acesta pe care îl tăinuiesc de ani şi ani de zile». Cea mai mare lucrare pe care Sfântul Dimitrie cel Nou o săvârşeşte asta este, aici în mijlocul acestui oraş atât de zgomotos şi preocupat de cele materiale. De foarte multe ori, noi, creştinii, căutăm să vindecăm trupul, să ne vindecăm de cancer, de boli, dar uităm adesea de lucrarea tainică, harică, pe care Dumnezeu o săvârşeşte prin aceste minuni ale sfinţilor în viaţa noastră. Şi mai mult decât atât, este importantă îndreptarea. Nu poţi să rămâi cum ai fost, după ce te-ai închinat la moaştele unui sfânt“, a conchis părintele Antim David, mare eclesiarh al Catedralei patriarhale.

„Antihristul“ pocăit

Părintele protosinghel Dimitrie Irimia, slujitor al Catedralei patriarhale, dă şi el mărturie despre vindecările de boli săvârşite prin mila Sfântului Dimitrie cel Nou: „De obicei, în Biserica Ortodoxă, noi nu contorizăm cazuri de minuni, pentru că aşa Mântuitorul a spus: «Fericit eşti, Toma, că ai văzut şi ai crezut, dar mai fericiţi sunt cei care n-au văzut şi au crezut». Deci, pe acest principiu ne orientăm şi noi în Biserica Ortodoxă şi, aşa cum am spus, nu căutăm să scoatem în evidenţă aceste minuni, pentru că foarte uşor s-ar putea cădea în acest extremism, adică să se creeze la Catedrală un fel de «fenomen Maglavit».

Minunea se produce în sufletul omului, nu trebuie ca, după ce s-a produs minunea, omul să fie interesat, adică accentul se pune pe credinţă, pe relaţia omului cu Dumnezeu, aşa cum avem şi exemplul Sfântului Dimitrie care s-a rugat şi a fost atât de discret toată viaţa, încât cei din timpul său n-au ştiut că el este un sfânt. De unde vine discreţia aceasta? – din faptul că el a înţeles că rugăciunea îl face pe om să aibă o relaţie personală cu Dumnezeu, îl face pe om nu numai să practice rugăciunea, ci să o trăiască şi să trăiască în şi pentru Dumnezeu.

Vă voi povesti şi eu două cazuri pe care le consider minuni ale Sfântului Dimitrie.

Unul, petrecut în anul 2004 – a venit la mine cineva în jur de 30-35 de ani şi mi-a spus că doreşte să i se facă special, numai dânsului, dezlegări, pentru că are păcate foarte grave. Sigur, am întrebat despre ce păcate este vorba. Mi-a spus că în timpul regimului comunist a scris o carte care avea subiect anticreştin, împotriva lui Hristos.

Când a ajuns la mine, omul era bolnav, avea o semiparalizie. I-am spus să scrie de-acum şi să îndrepte ce a făcut rău, tot prin scris. Sigur că i-a fost foarte greu, adică nu mai avea aceleaşi pârghii pe care le avusese înainte. Cert este că el a venit tot timpul la Catedrală, a venit în special la moaştele Sfântului Dimitrie, s-a rugat şi, după multă vreme, a ajuns să se îndrepte. El era adus cu maşina, altfel nu se putea deplasa; era în cărucior, paralizat. Numai că, după câţiva ani, şi-a revenit şi el însuşi a mărturisit că, deşi doctorii nu i-au dat nici cea mai mică şansă de vindecare, credinţa în ajutorul Sfântului Dimitrie l-a făcut sănătos.“

„Eu numai cu o mână am zgâriat, dar îmi curge sânge din amândouă“

„Un alt caz care m-a impresionat, îşi aminteşte părintele Dimitrie Irimia, a fost acela al unei doamne ce avea în jur de 40 de ani care, efectiv, a fost revoltată asupra celor din familia ei pentru că veneau şi stăteau la Sfântul Dimitrie foarte multe ore în şir, în ploaie, în frig. De aceea, a venit cu gând vrăjmaş la racla Cuviosului Dimitrie. Ea nu concepea, nu putea înţelege, şi a venit cu acest gând de răzbunare împotriva Sfântului şi cu o mână a zgâriat cu unghiile moaştele Sfântului Dimitrie în locul unde ele sunt descoperite spre a fi sărutate de credincioşi. Când a venit la mine, mi-a spus, ascunzând fapta sa: «Părinte, am fost la toţi doctorii; am o boală foarte rară – îmi curge sânge din buricele degetelor». I-am făcut dezlegări, apoi s-a mai liniştit; era foarte agitată. I-am explicat că trebuie să se spovedească, să ţină post, şi atunci mi-a spus: «Eu numai cu o mână am zgâriat acolo, dar îmi curge sânge din amândouă mâinile». Apoi, a venit cineva din familie şi mi-a spus că s-a vindecat. De atunci nu am mai văzut-o, dar acest caz a fost unul deosebit din câte am văzut şi auzit.“

Aparatorule al nostru din nevoi, pentru lucrarea de multe minuni laude de multumiri
aducem tie, noi, nevrednicii; si ca cel ce esti minunat si preamilostiv,
izbaveste-ne pe noi din toate nevoile ca sa cantam tie:
Bucura-te, Facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!

De citit şi:

● Pomenirea Sf. Dimitrie cel Nou (27 oct.) – Noi minuni ale Sfantului Dimitrie (de la Basarabi)

● Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov (27 oct.)