Aceasta e intrarea triumfală în Ierusalim. Toată gloata aceasta, noroadele, aveau o bucurie ca niciodată. Numai fariseii nu se bucurau, ci bucuria tuturora le învenina şi mai rău inima. Nici Iisus nu se bucura, dar cinstea bucuria pe care o vedea. Toţi care-L cunoşteau în Ierusalim ieşiseră întru întâmpinarea Lui. În Ierusalim rămăseseră numai cei ce nu-L cunoşteau. Aceştia îl primesc rece şi cu suspiciuni.

Dar şi Iisus i-a provocat. A mers la Templu şi l-a găsit prefăcut de slujitorii lui în „peşteră de tâlhari”. „Tâlharii” negustoreau suferinţele şi păcatele poporului. Compromiteau şi pe Dumnezeu şi suferinţa. Mai marii şi mai micii Templului „tâlhăreau” poporul obidit, speculându-i suferinţele în numele lui Iehova. Zarafii făceau bursă neagră. Aceştia erau slujitorii lui Mamona. Parcă acuma erau anume toţi adunaţi în ziua aceea la Templul din Ierusalim. La toţi aceştia Iisus a luat biciul.

E şi o minune în această sfântă mânie; mulţimea zarafilor, a negustorilor de porumbei – găinari geambaşi de miei şi boi, toţi, fară deosebire, fug în dezordine, înfricaţi de un Om. Conştiinţa lor pătată nu le dă nici o rezistenţă.

Gestul lui Iisus a înfuriat pe mai marele Templului, pe bătrâni, cărturari şi farisei, care s-au sfătuit: „Cu orice preţ trebuie să-L ucidem fiindcă mulţimea se ia după El”. Când aceştia se sfătuiau să-L ucidă, orbii şi şchiopii se apropiau de El în Templu şi i-a vindecat. Iar copiii -copiii crescuţi de Templu, au venit cu ramuri în mâini, cântându-I „Osana, Fiul lui David!”. Acesta-i faptul impresionant, că singuri copiii, orbii şi şchiopii şi ucenicii Săi L-au primit pe Iisus în Templu, cu credinţă şi cu dragoste. Auzind copiii, iarăşi s-au înfuriat iudeii.
„- Spune-le să tacă !”
„- N-aţi citit în Profeţi: «Am pus laudele în gura pruncilor şi a celor ce sug»?”

Cu acestea Iisus a părăsit Ierusalimul. Cu ziua aceasta încep patimile Domnului.

In tot entuziasmul general Iisus tăcea, dacă nu chiar plângea. Poporul acesta, care-L primea cu aclamaţii de împărat, peste trei zile va fi cumpărat de farisei pe nimic să strige lui Pilat: „Răstigneşte-L!!!”. Poporul, laş şi fricos, nu pricepe preţul iubirii şi o dă răstignirii.

Intrarea lui Iisus în sufletul nostru, să nu fie ca acea intrare în Ierusalim. Templul conştiinţei noastre să nu fie o peşteră de tâlhari, că atunci sigur şi noi vom vocifera în curtea lui Pilat: „Răstigneşte-L!!! Slobozeşte-ne pe Baraba!”. De aceea ne-am curăţit Ierusalimul şi Templul din Ierusalim: conştiinţa, facându-ne iarăşi copii, singurii care L-au primit în Templu. Copilăria: singura noastră vârstă care primeşte pe Iisus. Deci, copiii mei, care primiţi astăzi pe Iisus în sfânta împărtăşanie, rămâneţi întru dragostea mea, care e dragostea lui Iisus.

Prislop,
30.VII.49.

Părintele Arsenie Boca

Din vol. “Cuvinte vii”, Deva 2006

Documentar realizat de Nicolae Margineanu – Fundatia Arsenie Boca

* * *

“Știm sigur, desăvârşit sigur, că mântuirea este în Biserica Ortodoxă, cea întemeiată de Iisus Hristos-Dumnezeu şi cârmuită de El de la început, nu de la o vreme oarecare încoace. În afară de Biserica lui Hristos, Cel cu Cruce, „Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică”, altă cale de mântuire nu ştim.”

(Parintele Arsenie Boca)

Vedeti si:

● Parintele Arsenie Boca – 25 de ani de la mutarea la cele vesnice (28 nov. 1989)

● Icoana parintelui Arsenie Boca lăcrimează neîncetat de aproape două săptămâni

● Par. Arsenie Boca – Sfaturi de mare folos pentru suflet

● Despre cursele celui viclean – Parintele Arsenie Boca

● RomaniaTV: MIRACOL: Icoana părintelui Arsenie Boca lăcrimează VIDEO

Miracol într-un sat din Vaslui, unde un credincios a adus icoana părintelui Arsenie Boca de la Prislop. Icoana lăcrimează de zile întregi, iar sutele de oameni care vin să se închine spun că se află în faţa unei minuni şi se roagă să fie un semn bun, potrivit România TV.

Icoana a ajuns în judeţul Vaslui adusă de un localnic care a cumpărat-o de la Mănăstirea Prislop. A pus-o la troiţa de lângă casă de ziua lui. În dimineaţa urmatoare, rudele au facut incredibila descoperire şi au căzut în genunchi.

“M-am închinat şi când am ajuns eu plangea pana aici, si cat am mai stat eu iaca s-a dus pana în barbă. Asta e o aratare, ori război, ori foamete, s-a înrăit lumea, nu mai ţine cont lumea de mama, de tată, copiii bat părinţii”, a declarat o săteancă.

Sute de oameni s-au închinat până acum la icoana părintelui Arsenie Boca.

● Stirile Protv: O icoana din Vaslui cu Arsenie Boca “plange” de zile intregi. Localnicii sunt convinsi ca asista la o minune dumnezeiasca

Arsenie Boca face intr-adevar minuni, sunt convinsi localnicii dintr-un sat din Vaslui. Imaginea sa, adusa de la manastirea Prislop, lacrimeaza, sustin ei, de zile intregi. Oamenii cred ca se afla in fata unei minuni si se roaga fierbinte.

Daca e semn bun sau rau, parerile sunt impartite, dar tot mai multi spun ca Sfantul Ardealului plange pentru pacatele noastre.

Oamenii asteapta cu zecile la coada sa se inchine la imaginea lui Arsenie Boca – dar nu la Prislop, ci in satul Puscasi, judetul Vaslui. Un localnic a cumparat reproducerea de la manastire si a adus-o acasa chiar de Sfantul Gheorghe. A expus-o in troita din fata casei si peste cateva zile, spun oamenii, in ochi au aparut lacrimi.

Localnica: “Aurica, zic, a inceput sa lacrimeze ochiul stang la icoane pe care a adus-o Claudiu. E lacrima… N-am zis la nimeni, ca – daca ziceai la cineva – nu credea.”

Vecina: “Am vazut ca are lacrima asa, avea lacrima in ochi, dar am crezut ca e de la pictura. Nu mi-am dat seama. Vine lumea, se mira.”

● Adevarul.ro: FOTO Miracol într-un sat din Vaslui. O icoană cu părintele Arsenie Boca lăcrimează de mai multe zile

O icoană cu părintelui Arsenie Boca, adusă de la Prislop de un localnic din comuna vasluiană Puşcaşi, lăcrimează neîncetat de câteva săptămâni. Oamenii din zonă cred că se află în faţa unei minuni. Ştiri pe aceeaşi temă Ultimele minuni cutremurătoare ale lui Arsenie Boca. Duhovnicul a desc… Vasluianul care a adus icoana adusă de la Manastirea Prislop a depus-o în ziua de Sfântul Gheorghe la troiţa din apropierea locuinţei.

În dimineata următoare, rudele făcut incredibila descoperire, însă iniţial au pus totul pe seama picturii. După mai multe zile, au constatat că ochiul stâng al părintelui Arsenie Boca “lăcrimează neîncetat”.

“Era de Sfântul Gheorghe, pe la 5 seara. Când am închis uşa la troiţă am observat lacrima în ochi, dar am crezut că e de la pictură. Am închis uşa şi am plecat. Când m-am întors zilele următoare mi-am dat seama că icoana chiar lăcrimează. Dimineaţa lacrima era la musteaţă, acum e mai jos.”, a povestit femeia care a descoperit “minunea”. Vestea că icoana părintelui Arsenie Boca lăcrimează de o săptămână s-a răspândit în tot satul.

Sute de credincioşi au venit în ultimele zile să se roage la icoană. Unii cred că este “un semn bun”, alţii dimpotrivă. “Ne arată tatăl ceresc că e lumea rea, se duşmănesc, se bat, copiii pe părinti, se întâmplă numai nenorociri. Nu cred că este un semn bun. Dacă plânge nu e bine, eu aşa gândesc. Dacă era aşa arătare, dar fără să plângă, poate era bine. Dar aşa, ce vom păţi, Dumnezeu ştie. Am 70 de ani, dar aşa ceva nu am mai văzut”, spune moş Vasile.

▪ Prilejurile [ispitele] sunt de mai multe feluri: de la diavol, de la fire şi îngăduite de Dumnezeu. Le deosebim:

▪ Să vă învăţaţi să vorbiţi puţin şi esenţial.

▪ Aşa să fie vorba între voi: ca la rugăciune.

▪ Decât ceartă mai bine pagubă.

▪ Ajungi la bătrâneţe şi puterile scad şi te trezeşti că n-ai adunat nimic.

▪ Pentru valoarea mântuirii nici o suferinţă nu e imposibilă aici pe pământ, numai şi numai să poţi câştiga mântuirea.

▪ Dumnezeu iubeşte Ţara Românească şi pe ea vrea să o spele întâi de păcate.

▪ Nu plecaţi din ţară că ţara noastră are destinul ei şi va da cei mai mulţi mucenici.

▪ Să vă rugaţi să nu vină şi peste voi necazurile care vin peste oameni, că vor veni vremuri foarte grele.

▪ Să nu credeţi că voi n-o să răbdaţi foame.

▪ Să vă pregătiţi pentru martiraj.

▪ În rugăciunea „Tatăl nostru”, „şi nu ne duce pe noi în ispită” se referă la ispita lepădării de Dumnezeu.

▪ Prin încercări se spală menajarea de sine. Când eşti asuprit, răstignit pe nedrept, să te bucuri.

▪ Unde ne merge bine, acolo nu sporim; unde-i mai greu, acolo te curăţeşti mai sigur; acolo unde nu eşti cioplit, eşti un necioplit.

▪ Să vă aşteptaţi la întâmplări venite din senin. Că nu tu întrebare, nu tu ascultare, nu tu nimic din cele ale căii acesteia.

▪ Să nu ai nici un amestec cu ai tăi, ca să nu se răcească în inima ta dragostea de Dumnezeu.

▪ Aşa cum ne purtăm cu aproapele, tot aşa se va purta Dumnezeu cu noi.

▪ Nu greşelile altora ne scot din răbdări, ci puţina noastră răbdare; ne cheltuie şi răbdarea pe care o mai avem.

▪ Pe călugări îi bagă în iad nimicurile.

▪ De câte ori încetezi lucrarea cea bună a sufletului, seamănă a lene.

▪ Ascultarea care mi se dă, aceasta este voia mea.

▪ Rugăciunea e alimentată de citirea Sfintei Scripturi şi învăţătura de credinţă.

▪ Omul necurăţat de patimi nu poate să priceapă adevărurile de credinţă.

▪ Citirea cu socoteală a dumnezeieştilor Scripturi, aprinde şi hrăneşte sufletul cu gândurile lui Dumnezeu, care nu sunt ca gândurile omului.

▪ Cine se leapădă de sine măcar de atâtea ori cât vin prilejurile [ispitele] pe zi, în chip sincer şi cu convingere, capătă nu numai sporire a puterilor sufleteşti, ci însuşirile lui sufleteşti încep să semene cu ale lui Iisus. Nu mai umblă cu candela stinsă.

▪ Noi să ne îmbogăţim în Dumnezeu, cugetându-L, iubindu-L, împărtăşindu-ne cu El, silindu-ne a gândi şi a iubi ca El, în toate împrejurările vieţii. Iată adevărată bogăţie care nu se va lua de la noi. Adevărata creştere spirituală e să-ţi cunoşti neputinţele şi să te lupţi cu ele.

▪ Singura neputinţă pe care ţi-o iartă Dumnezeu este aceea de a nu putea intra prin uşile închise.

▪ În cartea vieţii te scriu mai ales faptele pe care le-ai făcut plângând.

▪ Fericit este acela care, zilnic fiind ocărât şi defăimat pentru Dumnezeu, se sileşte spre răbdare; el va dănţui cu mucenicii, cu îndrăzneală va vorbi şi cu îngerii.

▪ Omul învaţă 6 ani ca să vorbească şi 60 de ani trebuie să înveţe ca să tacă.

▪ Ascultarea mai mult de Dumnezeu decât de oameni.

▪ Să cultivăm energia voinţei.

▪ Cuvintele noastre sunt fiinţe vii şi ne însoţesc până la judecata din urmă, cu calitatea cu care au fost spuse, cu valoarea creştină sau necreştină.

▪ Să ne preocupe tăcerea. Pălmuirile întinăciunilor să ne menţină în stare de umilinţă şi smerenie.

▪ Să-L iubim pe Mântuitorul mai mult decât orice.

▪ Destinul nostru e colosal de înalt: îndumnezeirea.

▪ Prin supărări, tulburări, ceartă, iuţeală, se pierde o energie bună din noi. Prin dragostea de Dumnezeu se adună o energie foarte binefăcătoare care înlătură şi bolile, iar când se pierde dragostea lui Dumnezeu (energia) apar bolile.

▪ Îngerul păzitor de la botez este păzitorul legilor dumnezeieşti, pe care omul trebuie să le îndeplinească.

▪ Nu împrumuta celui rău mintea, ochii, gândurile, nu da degetul că îţi ia mâna toată.

▪ Numai în Duhul Sfânt poate fi obşte unită. Duhurile au magnetism, cei ce se aseamănă se adună. Scopul creştinului este dobândirea Duhului Sfânt. Trebuie să stai în prezenţa chipului Domnului Hristos din tine, şi în mod sigur aveţi ceva foarte bun în voi. Daţi ajutor acestui element în care existăm, trăim şi suntem. Dacă nu iubeşti, urăşti, critici, tragi sforile. Satana luptă continuu cu legea lui Dumnezeu din inima ta şi îţi îndreaptă iubirea către tine, iubirea de sine şi ajungem până a urî pe Dumnezeu, căci eul e ateu. Nu te poţi lua „la trântă” cu el [cu eul] fără „Doamne Iisuse…”, şi nu poţi zice „Doamne Iisuse…” câtă vreme nu eşti sub ascultarea cuiva.

▪ Faceţi măcar 100 de metanii pe zi că vă dă sănătate sufletească şi trupească.

▪ Când îţi aduci aminte de Dumnezeu înmulţeşte rugăciunea, ca atunci când Îl vei uita, Dumnezeu să-şi aducă aminte de tine.

▪ Dacă uiţi să zici “Doamne Iisuse…”, zi: Doamne, nu uita de mine cum uit eu de Tine.

▪ Focul sfârşitului va arde totul, numai bunurile spirituale nu. Ce ai pus tu pe mintea ta, cunoştinţele, îmbrăcămintea minţii, nevoinţele, ostenelile, te însoţesc dincolo.

▪ Eu vă ajut cu smerenia, căci ea are toate darurile. Smerenia e dulama lui Dumnezeu.

▪ Uscăciunea sufletească nu e deznădejde, ci e una din nevoinţele cele fără de voie, care mai mult spală sufletul decât ostenelile cele de voie.

▪ Prin nimic nu ne întâlnim mai mult cu mila lui Dumnezeu ca în rugăciunea făcută din durere pentru alţii.

▪ Cel mai frumos dar pe care-l putem face lui Dumnezeu e să ne dăruim Lui, pe noi înşine, pe viaţă. Dumnezeu primeşte şi îmbrăţişează, apără şi întăreşte un asemenea dar.

▪ Acela a cărui inimă s-a făcut una cu Dumnezeu, stă în faţa oamenilor ca o floare supremă a umanităţii.

▪ Răbdarea răului, iertarea fraţilor şi rugăciunea în ascuns, au putere înaintea lui Dumnezeu.

▪ Dacă sufletele părăsesc râvna, atunci şi Duhul lui Dumnezeu care le-a fost dat se depărtează.

▪ Patimile şi faptele [rele] nu scad decât numai când dobândeşti o atenţie neîncetată la tot ce gândeşti. Gândul să ştim să-l măturăm, dacă e de măturat, dacă nu, să-l ajutăm.

▪ Mare meşter e vicleanul, până şi în poruncile lui Dumnezeu se ascunde.

▪ Ca să scapi de uriaşul minţii (de uitare) trebuie să citeşti până la istovire.

▪ Nu primeşti ocara, pierzi mântuirea şi devii jucăria lui sarsailă.

▪ Lucrul cel mai de folos începătorilor este ocara, că dacă eşti umilit, nu te mândreşti.

▪ Pe Duhul Sfânt îl dobândim prin câştigarea prilejurilor [invingerea ispitelor], iar când răspundem înapoi celui ce te ocărăşte, suntem de partea celui rău şi nu a Duhului Sfânt.

▪ Feriţi-vă de limbajul vulgar, obişnuiţi-vă cu limbajul cărţilor sfinte. Trebuie curăţată mintea, că limba altfel nu se curăţeşte.

▪ Răbdând canonul şi zicând: “aşa îmi trebuie”, aşa mi se iartă păcatele.

▪ Să nu răspunzi cu înţepături, coarne, copite, a nu te apăra, să-ţi îmblânzeşti câinele.

▪ Ori de câte ori te mândreşti, te aperi şi nu eşti smerit, te atacă şi te pedepseşte vrăjmaşul nocturn, dar cu voia lui Dumnezeu.

▪ Cei ce ne critică sunt mai aproape de adevăr decât cei ce ne laudă. Îngăduie Dumnezeu să-ţi auzi păcatele tale cele cu mintea. De o ocară nu te speli apărându-te, ci însuşindu-ţi-o.

▪ Pe vârful limbii călăreşte satana.

▪ Aşa să fie vorba între voi ca la rugăciune. Prin unire se măresc lucrurile mici, prin vrajbă se prăpădesc şi cele mari.

▪ Luaţi aminte: orânduiala de sine în mănăstirea de obşte e neorânduială.

▪ Nu cedezi la voia ta şi aşa pierzi vremea şi cu ea mântuirea.

▪ Aşa de atenţi trebuie să fim cu sufletul nostru, ca şi când am locui în casă cu un şarpe, că aşa şi este.

▪ Cine nu iubeşte certarea, n-are minte.

▪ Când ai vreo ispită nu sta posomorât, că nu e bine. Posomoreala adânceşte ispita şi gândul tot la ea. Fii senin şi nu te lăsa dus în ispită. Ispita nu vine la întâmplare, ci după pofta ta.

Sursa: Revista Atitudini nr.4

Haituit de Securitate, staretul Manastirii Brâncoveanu de la Sâmbata de Sus si apoi al Manastirii Prislop atragea mii de credinciosi dornici sa-i asculte învataturile. Un om de o profunda spiritualitate ortodoxa, parintele Arsenie Boca a fost unul din martirii regimului comunist, trecând succesiv prin unele din cele mai înspaimântatoare locuri ale gulagului românesc: Securitatea, Canalul, Jilava, dar si închisorile din Timisoara si Oradea.

Nascut în 1910 în jude?ul Hunedoara, Parintele Arsenie a fost arestat prima oara pe 17 iulie 1945, dar a fost eliberat dupa doua saptamâni. Trei ani mai târziu a fost arestat din nou, trecând prin chinuri cumplite din cauza torturilor la care a fost supus. Eliberat din nou, Arsenie Boca nu a scapat de hartuirile comunistilor, fiind anchetat în repetate rânduri în anii ’50.

Dupa o viata închinata credintei, Parintele a decedat la 79 de ani, pe 28 noiembrie 1989, neapucând sa mai vada prabusirea regimului comunist. Este înmormântat la Manastirea Prislop, loc care a devenit unul din cele mai importante locuri de pelerinaj din România.

Film documentar “Parintele Arsenie, Sfantul Ardealului”- regie si productie: Madalin Butiurca, lectura Pr. Sabin Voda

* * *

Film documentar “Viata si minunile Parintelui Arsenie Boca“

Vezi şi:

● Marturia Parintelui Ciprian Negreanu (Cluj-Napoca) despre SFINTENIA PARINTELUI ARSENIE BOCA (video si audio)

● PARINTELE ARSENIE BOCA – 25 de ani de la plecarea in Vesnicie a marelui mijlocitor si luminator al neamului. DARURILE si CRUCEA PARINTELUI ARSENIE. Cand un neam isi tradeaza rostul, sa se gateasca de pedeapsa!

– Parintele Arsenie Boca a reusit, cu ajutorul lui Dumnezeu, ca intr-un timp de aproape 50 de ani de comunism, de ateism, sa dovedeasca si sa arate oamenilor pacatele lor; si acum daca ne-am intalni cu parintele, am simti in primul rand o teama fata de el pentru ca ne-ar vadi pacatul, ni l-ar spune, ar vrea sa ne vindece prin aceasta oglinda pe care ne-ar pune-o in fata. Dar, din pacate noi nu suntem pregatiti pentru aceasta vindecare. Am cunoscut oameni care in timpul vietii parintelui au evitat sa-l cunoasca pentru ca nu erau pregatiti sa auda si sa primeasca ce avea sa le spuna parintele.

– In momentul in care ni se spune clar: “Iata, asa ai facut, asa ai gresit si asa vede Dumnezeu lucrurile”, suntem pusi in situatia de a ne schimba, insa cei mai multi dintre noi nu suntem hotarati sa parasim pacatele si sa alegem partea buna.

– Parintele Arsenie Boca a avut acest dar de la Dumnezeu de a descoperi pacatele oamenilor si a incercat sa le vindece, sa le cauterizeze. A avut in mana buretele cu otet sau cu vin pe care il are samarineanul milostiv, dar nu l-a lasat deoparte nici pe cel cu untdelemn, pentru a sterge ranile poporului, a neamului acestuia pe care l-a iubit, dar si de a le curata, de a repara ce se mai poate repara.

– Parintele Teofil Paraian spunea ca dintre toti oamenii pe care i-a cunoscut, care au fost lucratori in Biserica lui Dumnezeu, nu a cunoscut unul mai mare ca parintele Arsenie Boca. El n-a cunoscut un alt om care sa aduca atata roada in Biserica lui Dumnezeu prin osteneala sa: prin spovedanie, prin cuvintele sale de foc, prin oprirea pacatelor, prin recunoasterea pacatelor, prin pocainta pentru pacate, si prin oprirea blestemelor si greutatilor care apasau peste neamuri intregi pentru pacatele lor.

– Toti cei care au slujit impreuna cu parintele au marturisit faptul ca acesta vorbea la propriu cu Dumnezeu in timpul Liturghiei, de multe ori, ca rareori se intampla sa slujeasca fara lacrimi. Si ce lacrimi avea parintele! La o asemenea Liturghie, intr-o vara, in timpul unei secete mari care stapanea toata tara si de care lumea se plangea, parintele s-a rugat ca Dumnezeu sa aduca ploaie pe pamant pentru oameni, si sa linisteasca seceta si foametea. Si rugandu-se, a auzit in urechea cea dinlauntru, zice el, glasul lui Dumnezeu care i-a spus: “Nu te ruga de Mine sa le dau ploaie, ci roaga-te de ei sa opreasca pacatul”. Deci parintele auzea chiar si glasul lui Dumnezeu, se impartasea in timpul Liturghiei de lucrarea pe care Dumnezeu o avea cu el. Astfel slujea parintele Arsenie Boca!

– Totusi, din pricini nebinecuvantate, in ’59 a fost oprit de la preotie, i s-a interzis purtarea hainelor monahale, n-a mai avut voie sa primeasca nici la spovedanie, nici sa tina cuvant de invatatura, nimic. Si aceasta a fost de la varsta de 49 de ani, varsta la care a murit Sf. Ioan Gura de Aur, pana la varsta de 79 de ani, timp in care parintele n-a mai slujit. In fata unei asemenea hotarari, fara nici un temei duhovnicesc, parintele, care putea sa acuze, sa se revolte, sa se invartoseze, n-a facut asta. Ascultarea lui de o ierarhie care la vremea aceea se supunea intr-o oarecare masura directivelor dure ale securitatii, a fost desavarsita, fara cartire, fara vorba de rau si n-a lasat pe nimeni in preajma lui sa vorbeasca vreodata de rau pe ierarhi.

– Si acum a ramas in memoria tuturor celor care au fost de fata din obstea de la Prislop, a maicilor, ziua si clipa in care parintele se pregatea de Liturghie. Era imbracat in toate vesmintele si urma sa faca Liturghia. Era in timpul utreniei cand a venit aceasta asa zisa circulara ca nu mai poate sluji din ziua aceea. Iar parintele, cu toate ca putea sa termine slujba pe care o incepuse, in clipa in care a primit acest cuvant a iesit din altar, si-a dat jos vesmintele si a zis: “La strana cu tine, Arsenie, aici ti-e locul! Ce cauti tu intre preoti?” Si acolo a stat, a continuat utrenia cantand-o pana la sfarsit si n-a mai continuat cu Sfanta Liturghie.

– Si de atunci si pana in clipa mortii sale, in ziua de 28 noiembrie 1989, n-a mai slujit, desi au existat preoti care de nenumarate ori i-au propus sa slujeasca in ascuns. Dar el mereu spunea ca nu poate, pentru ca este monah, este crestin, si trebuie sa faca ascultare de Biserica.

– A facut insa cateva cereri catre Patriarhie, solicitand permisiunea de a mai sluji o ultima Liturghie. Si desi era batran deja, avea peste 70 de ani si nu mai reprezenta niciun pericol, nu i s-a permis. Astfel, parintele a murit cu acest dor de a mai sluji o ultima Liturghie. Dar eu cred ca Dumnezeu l-a primit in Biserica de sus, acolo unde se spune in Apocalipsa ca “Cei care Ma vor marturisi pe Mine pe pamant, sunt stalpi in Biserica lui Dumnezeu, stalpi vesnici pe care Eu voi scrie numele Meu”.

– Si el va fi acolo stalp in Biserica lui Dumnezeu si rugator neincetat pentru noi, pentru toti care au trecut macar o data pe la mormantul parintelui, si pentru cei care n-au trecut, va fi mijlocitor neincetat inaintea lui Dumnezeu si setea lui de slujire sa dea marturie, sa fie martor marturisitor si martir al dumnezeirii Fiului lui Dumnezeu pe pamant si prin Liturghie se va ostoi si se ostoieste acolo, in imparatia lui Dumnezeu.

sursa: cuvantul-ortodox.ro

Unii îşi taie mintea în Scripturi. Cu trecerea de vreme Satana s-a mai iscusit în rele. Pe cine poate să-l întoarcă împotriva lui Dumnezeu, o face, rânjind bucuros; pe cine iubeşte pe Dumnezeu, dar călătoreşte fără sfat şi întrebare, îl învaţă şi el să-l iubescă pe Dumnezeu, şi-l laudă că bine face, fără să priceapă unul ca acesta, că a căzut la laudă străină şi că în credinţa lui s-a încâlcit un fir subţire de putere vrăjmaşă .

Vicleanul bagă de seamă ce face Dumnezeu şi face şi el la fel.

Trimite Dumnezeu slujitori, trimite şi el; trimite Dumnezeu vedenii, se arată şi el; propovăduieşte Dumnezeu iubirea de oameni fără deosebire şi margini, propovăduieşte şi el. Cu un cuvânt: contraface tot ceea ce face Dumnezeu şi dă pe râpă de oameni cu mulţ imea înşelăciunilor. S-a făcut de-o îndrăzneală nemaipomenită, încât şi lumina dumnezeiascăo contraface, nu în înţelesul că s-ar putea apropia să strâmbe adevărata lumină, căci l-ar face scrum şi nu poate sta într-însa, ci năluceşte şi el o lumină, cu care năluceşte pe cine poate şi pe cine vede că umblă cu îndrăzneală după daruri dumnezeieşti, înainte de dobândirea smereniei statornice.

De aceea e bine să lămurim, după putere, şi acest ucigaş vicleşug al nălucilor, fiindcă de la o vreme încoace mulţi se ivesc şi multă tulburare fac printre oameni.

Iată cum vine cursa aceasta:

Vicleanul are două feluri de momeli, după iubirea omului, care înclină, fie spre pierzare, fie spre mântuire. Este şi-o “ispită a mântuirii” în care au căzut mulţi înşelaţi, zicând că-s mântuiţi, când de fapt ei n-au săvârşit de fapt nici alergarea şi nici după lege n-au luptat. Este şi ispita sfinţeniei, este şi ispita misiunii sau a trimiterii de la Dumnezeu precum este şi ispita muceniciei. În toate aceste ispite cad cei ce ocolesc osteneala, minţile înguste, care spun că nu mai au nimic de făcut, decât să creadă şi să se socotească a fi şi ajuns sfinţenia, misiunea, mucenicia şi celelalte năluci ale minţii înşelate. Au şi ei o osteneală, aceea de-a ajunge la darurile mai presus de fire înainte devreme şi ispitind pe Dumnezeu.

Deci, nu-i de mirare că-i dă în robia înşelătorului de minte, ca să-i chinuiască.

Câte unii mai aprinşi la minte, fie de la fire, fie de la boli, neavând cercarea dreptei socoteli, scâncesc în inima lor după daruri mai presus de fire îndemnaţi nu de vreo virtute, ci de iubirea de sine. Având aceştia iubirea fără de minte, pe care vor s-o cinstească cu daruri mai presus de fire, Dumnezeu îngăduie duhului rău să-l amăgească desăvârşit, ca pe unii ce îndrăznesc să se apropie de Dumnezeu, necuraţi la inimă. De aceea, pentru îndrăzneală, îi dă pe seama vicleanului să-i prăpădească.

Astfel, când atârnă de Dumnezeu o atare pedeapsă peste un oarecare, îl cercetează Satana luînd chipul mincinos al lui Hristos, şi grăindu-i cu mare blândeţe, îi trânteşte o laudă cu care-l câştigă fulgerător şi poate pentru totdeauna, ca pe unul ce, pe calea cea strâmtă şi cu chinuri ce duce la Împărăţie, umblă după “plăceri duhovniceşti”. Iată-l cu momeala pe gât. De-acum, după oarecare şcoală a rătăcirii, când încrederea îi va fi câ ştigată desăvârşit şi-i va fi întărită, prin potriviri de semne prevestite, ajunge încrezut în sine şi în hristosul lui, încât şi moarte de om e în stare să facă, întemeindu-se pe Scriptură.

Iată cum puiul de drac al iubirii de sine, făcându-se bărbat şi ajutat prin vedenii mincinoase de tatăl său, tatăl minciunii, strâmbă mintea bietului om, încât i se va părea păcatul virtute dumnezeiască. Ba încă omorând pe cei ce nu cred în el, i se va părea că face slujbă lui Dumnezeu (dumnezeul care l-a inselat pe el).

Când stai de vorbă cu câte unul din aceştia, te uimeşte convingerea şi siguranţa lui, uneori şi legătura cu judecată a cuvintelor lui, şi nu poţi prinde repede că stai de vorbă cu un înşelat şi un sărit la minte. Asta, până nu-i afli prima spărtură a minţii, de la care apoi, toate meşteşugurile vicleanului trebuie să-şi dea arama pe faţă . Trebuie să-i prinzi momeala pe care a înghiţit-o şi care, cel mai adesea, e căderea la laudă cu care tatăl minciunii şi-a amăgit pruncul iubirii de sine, pe care l-a clocit cu atâta osârdie cel amăgit la minte. Biserica înşiră printre păcatele minţii şi prejudecăţile.

O mărturie din Scriptură a celor zise ne va dumeri mai bine. Era pe vremea proorocilor mincinoşi din zilele lui Ilie şi a regelui Ahav. Proorocul Ilie vestise regelui mustrarea lui Dumnezeu, necazurile şi moartea ce-l va ajunge în zilele urmaşilor săi (3 Regi 22). Duhul care a ieşit şi-a stat înaintea feţei Domnului şi s-a făcut duh mincinos în gura proorocilor, căruia i-a zis Domnul: “Du-te şi fă cum ai zis”, e acela şi care a cerut dela Dumnezeu să cerce pe Iov (Iov 1).

Cu îngăduirea lui Dumnezeu, Satana îi cerne pe oameni, şi-i culege pe toţi cei ce umblă în lumea aceasta după plăceri, chiar duhovniceşti, numai să-i prindă, că încă nu s-au lepădat desăvârşit de iubirea de sine şi de orice spurcăciune a vieţii, după atâta şi atâta propovedanie a Bisericii. Căci patima aceasta face pe om să cadă, lovit de săgeţile laudei, şi să se trezească cu mintea înşelată şi sărită din socoteala smereniei.

Că iată, pe cei ce n-aveau curăţia vieţii – lingăii de la curtea regelui Ahav – i-a dat înşelăciunii desăvârşite a regelui minciunii, şi sfatul lor era minciună şi ispită regelui iubitor de slavă deşartă, ispită în care trebuia să cadă şi regele, ascultătorul lor, pentru păcatele sale.Ca şi înşelaţii aceia care l-au pălmuit pe adevăratul prooroc al lui Dumnezeu, aşa şi proorocii mincinoşi din zilele noastre sunt de o îndrăzneală nemaipomenită, şi pălmuiesc smerenia, dându-se pe ei de ceva mare: “Ilie”, “Ioan”, “Hristos”, “FiulOmului”, “Dreptul Judecător”, şi a şa mai departe. Pretind ascultare de la oameni pentru că Dumnezeu i-a trimis să spună la lume … lucruri de care îţi ţiuie urechile auzindu-i, şi-ţi îngheaţă inima.

După semnele următoare se pot cunoaşte că nu mai sunt întregi la minte:

1. Se dau pe sine ceva mare, cum s-au dat altfel toţi ereticii vremurilor, pe care i-a afurisit Biserica prin sfintele soboare.

2. Cad la laudă, având o smerenie mincinoasă.

3. Se ţin pe sine mai presus de Scriptură (unul chiar mi-a rupt-o), mai presus de Biserică şi sfinţi.

4. Mor după a fi ascultaţi şi crezuţi de oameni.

5. Fierb de mânie când nu sunt luaţi în serios.

6. Adesea au “grăire în duh“, cu “duhul” care-i poartăşi-i învaţă .

7. Nu vor nici în ruptul capului să-şi controleze prin preoţi cele auzite de la”duhul” lor.

8. Câte unii, cu toate acestea, aratăo evlavie neobişnuită: mărturisind pe Hristos, pe Maica Domnului, făcându- şi şi Sfânta Cruce, bătând metanii, sărutând icoane, ba şi Sfânta Împărtăşanie luînd-o şi jurându-se că sunt oamenii lui Dumnezeu, iar ei sunt înşelaţi.

9. Fac pe proorocii şi împrăştie spaimă între oameni. Multe proorocii li se împlinesc, dar multe nu. Asta atârnă de puterea de străvedere a “duhului” care le spunece le spune, ca unul ce n-are învelitoarea trupului, şi de aceea prinde cu oarecare vreme înainte, cele ce le apropie Dumnezeu de oameni. Dar asta nu e proorocie.

10. În numele “dumnezeului” lor, sunt în stare să omoare un om, întemeindu-se pe Scriptură, că şi Avraam a fost în stare de-o atare ascultare, iar Fines a şi făcut aceasta şi i s-a socotit aceasta râvnă pentru Dumnezeul său (Numerii 25, 7-13). Cu amăgirea ascultării până la ucidere de om, a cercat vrăjmaşul pe mulţi, în toate vremurile, chiar şi pe pustnici (de cum pe oamenii lumii). Terorişti ai sufletelor simple.

11. Sar de la un lucru la altul şi leagă lucruri fără nici o legătură. Tălmăcesc greşit, strâmbă adevărul şi propovăduiesc din Scripturi, mai mult pe ei în şi şi decât pe Dumnezeu, mergând grăbit spre cea din urmă sfărâmare şi sărire a minţii.

12. În preajma lor simţi tulburare şi primejdie, căci mulţi dintre ei au fost pe la casa de nebuni, sau vor trebui să se ducă.

Nu-i blândeţe pe chipul lor. Nu-i ocărâm ci ne păzim, şi învăţăm şi pe alţii să se păzească şi ne înfricoşăm cât de groaznic şi-au tăiat mintea în Scripturi (2 Petru 1, 20).

Totuşi, pe cât se poate, să încercăm a-i înţelege, lămurind adevărul lucrurilor şi meşteşugurile vicleanului.

E ştiut că făcând omul gândurile şi voile celui rău, intră acela în el. Sau, altfel zicând: iubind cele rele, prin firul acestei iubiri, intră vrăjmaşul în cetate; adică prin cele de-a stânga.

Când vede că nu poate amăgi pe un om cu cele de-a stânga, sare în cealaltă margine, de-a dreapta de tot, căutând acolo să-l amăgească, ca să-i dea omul crezare. Îi trânteşte o laudă pentru mulţimea credinţei în Dumnezeu şi-a iubirii virtuţii şi-l îndeamnă ca fără măsură şi fără întrebare să se silească în acestea. Pe unul îl trezeşte la rugăciune, silindu-se să-i strecoare în minte şi în inimă părerea mare despre sine, precum că pe el îl trezesc îngerii la pravilă.

Sau dacă cel ochit spre înşelare nu-i chiar aşa de virtuos, îi mai îngăduie să ţipe, să bea, zicându-i chipurile că-i trebuie putere, şi nu-i păcat. Pe unul l-a săgetat, arătându-i-se în chipul lui Hristos şi spunându-i “Pentru dumneta mai răsare soarele!”. Douăzeci şi cinci de ani pe urmă l-a mai dăscălit, ca să ajungă să se creadă pe sine că el e Fiul Omului din Scriptură şi Dreptul Judecător, care va despărţi oile de capre şi va întemeia Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ, şi că în zilele lui va fi sfârşitul şi judecata, care se va face prin el. De aceea au zis Părinţii că întotdeauna extremele sunt ale diavolului.

Deci, ca să înţelegem mai bine lucrul acesta subţire şi rostul pentru toţi al celor scrise, ne folosim de icoana celor trei iubiri, a celor trei ucenici ai Domnului: Petru, Iuda şi Ioan. Amin.

Parintele Arsenie Boca – Fragment din Cararea Imparatiei

Cititi si:

• Falşi profeţi şi învăţători mincinoşi
Lecturi recomandate:

• “Despre inselare” – Sf. Ignatie Briancianinov

• Sfantul Ignatie Briancianinov despre diverse forme de INSELARE si despre cauza lor esentiala: lipsa pocaintei, a inimii infrante (2)

• Ce ne spune INVATATURA ORTODOXA A SFINTILOR PARINTI despre mucenicie si ispitirea lui Dumnezeu (II)

• INVATATURA ORTODOXA DESPRE VRAJITORI, VINDECATORI SI PREZICATORI. “Chiar daca vrajitorii ar putea sa dea sanatate, tot trebuie să-i indepartam!”

• DE CE CAUTA OMUL SEMNE, MINUNI SI VINDECARI PARANORMALE?

• Arhimandritul Lazar: “LUMEA INCLINA CATRE UN CRESTINISM FALS, ISTERIC”. Cand inselarea si fanatismul devin normalitate in viata bisericeasca…