Dintre ereziile moderne se pot enumera:

– tehnici de vindecare energetica, bioterapie, bioenergie, acupunctura, lucrul cu cristalele
– yoga, tehnici de meditatie orientala, zen (new-age)
– reiki, radiestezie, tehnica radianta
– parapsihologie, spiritism, divinatie, diferite alte forme de ocultism, teosofie, antroposofie

Ce este EREZIA?

• Erezia este abaterea de la dreapta credinţă, de la sfintele dogmele ale Sfintei Biserici Ortodoxe.

• Credinţa conform careia mântuirea nu este doar în Biserică şi că nu e nevoie să fii ortodox ca să te mântuieşti.

• Credinţa că e suficient sa fii creştin, religios, credincios, mistic, spiritual etc., fără a fi ortodox ca să te poţi mîntui.

• Credinţa şi mărturisirea faptului că te poţi mântui (şi) prin tehnici, asane, meditaţii, formule (mantre), gnoză, cunoaştere, raţiune, ştiinţe, filosofii, concepte, doctrine umaniste (iluminist-idealiste revoluţionare şi religioase).

• Credinţa şi afirmarea ideii că Hristos a fost un mare învăţat, un mistic, un iluminat, un înţelept, un guru, un iniţiat cu puteri paranormale, oculte, vrăjitoreşti, un şef spiritual, un fel de mare şaman venit din ceruri astrale, ori strălucită personalitate a umanităţii şi nu însuşi Dumnezeu-Cuvîntul.

(Sf. Ignatie Briancianinov)

Caci va veni o vreme cand nu vor mai suferi invatatura sanatoasa, ci – dornici sa-si desfateze auzul – isi vor gramadi invatatori dupa poftele lor,
Si isi vor intoarce auzul de la adevar si se vor abate catre basme.

(2 Timotei 4:3,4)

Dar au fost in popor si prooroci mincinosi, dupa cum si intre voi vor fi invatatori mincinosi, care vor strecura eresuri pierzatoare si, tagaduind chiar pe Stapanul Care i-a rascumparat, isi vor aduce lor grabnica pieire;. Si multi se vor lua dupa invataturile lor ratacite si, din pricina lor, calea adevarului va fi hulita; Si din pofta de avere si cu cuvinte amagitoare, ei va vor momi pe voi. Dar osanda lor, de mult pregatita, nu zaboveste si pierzarea lor nu dormiteaza.

(2 Petru 2:1-3)

Duhul graieste lamurit ca, în vremurile din urma, unii se vor departa de credinta, luând aminte la duhurile cele înselatoare si la învataturile demonilor, prin fatarnicia unor mincinosi care sunt înfierati în cugetul lor.

(1 Timotei 4:1, 2)

Pentru ca unii ca acestia sunt apostoli mincinosi, lucratori vicleni, care iau chip de apostoli ai lui Hristos. Nu este de mirare, deoarece insusi satana se preface in inger al luminii. Nu este deci lucru mare daca si slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptatii, al caror sfarsit va fi dupa faptele lor.

(Corinteni 11:13-15)

Iar oamenii rai si amagitori vor merge spre tot mai rau, ratacind pe altii si rataciti fiind ei insisi.

(2 Timotei 3:13)

Luati aminte sa nu va fure mintile cineva cu filozofia si cu desarta inselaciune din predania omeneasca, dupa intelesurile cele slabe ale lumii si nu dupa Hristos.

(Coloseni 2:8)

Elemente comune ale ereziilor moderne:

1. Limbaj si expresii asemanatoare – chiar si numai in functie de acest criteriu, al anumitor termeni utilizati, o invatatura sau afirmatie care are ca baza acest gen de erezie poate fi sesizata, intrucat nu doar conceptiile sunt asemanatoare, ci si modul prin care ele se exprima:

Termenii frecvent utilizati in ereziile moderne:

2. Sincretism religios – un amestec ce imbina practici si doctrine ale mai multor credinte: budism, deism, politeism, panteism, animism si chiar din crestinism. Se preiau in special elemente din spiritualitatea orientala.

3. Conceptia iadului – Ideea principala este aceea conform careia nu exista pedeapsa iadului vesnic, ci doar etape de evolutie. Se considera ca dupa moarte sufletele si-ar gasi locul potrivit nivelului sau evolutiv si isi vor plati datoriile karmice la o noua intrupare. Avem aici de-a face cu o inselare a diavolului, pentru a adormi constiinta individului, ca acesta sa nu se mai teama de moarte si de ceea ce urmeaza sa il astepte dincolo. Insa adevarul este ca dupa moarte, oricine va fi gasit necurat va fi aruncat intunericul din afara, dupa cum este scris in Sfanta Scriptura.

Nu stiti, oare, ca nedreptii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu? Nu va amagiti: Nici desfranatii, nici inchinatorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomitii, nici furii, nici lacomii, nici betivii, nici batjocoritorii, nici rapitorii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu.
(Epistola I Corinteni 1:9-10)

4. Perspectiva eshatologica – atat cea particulara cat si cea generala.

Cea particulara, legata de sfarsitul vietii pamantesti si viata sufletului dupa moarte: se sustine teoria karmei si reincarnarii, cu mici diferente, unele adaptate la spiritualitatea crestina, conform carora sufletul are parte de Judecata particulara dupa moarte, avand posibilitatea reintruparii atunci cand se intrunesc conditiile necesare ca acesta sa evolueze.

Cea generala, legata de sfarsitul lumii – Conceptia milenarista. Majoritatea acestor miscari, in special cele din tarile cu religie majoritar crestina, sustin conceptia milenarista, a celor 1000 de ani pace, care urmeaza sa vina, timp in care oamenii vor putea trai in pace pana la Judecata finala. Aceasta perioada de pace se atribuie asa-zisei Ere a Varsatorului, numita si epoca de aur a umanitatii, a “armoniei universale”, desi nimeni nu stie cand va incepe. Se presupune ca va aduce o epoca de “mari infloriri” si in domeniul tehnic si stiintific, dar mai ales pe plan spiritual, o noua era, in care oamenii vor dobandi puteri supranaturale si intreaga omenire va face un salt spiritual spectaculos, dupa ce va trece printr-o “stare de vibratie” foarte inalta careia ii vor rezista doar cei mai avansati spiritual si care va tria omenirea… (desi in Sfanta Scriptura nu se mentioneza nimic despre aceasta). Este o conceptie promovata de curentul new-age, care este si sursa de inspiratie pentru acest tip de ‘profetii’.

In ultimul timp au loc o serie de “semne” si “minuni” inselatoare, ce nu fac decat sa preceada si sa prefigureze minunile inselatoare din timpul lui Antihrist. O dovada este si faptul ca acestea se situeaza sub auspiciile unei spiritualitati de tip ecumenist-sincretist, ce promoveaza un fals iubirism, o conceptie mincinoasa dar ambalata frumos pentru urechile multimilor, un misticism ce va fi promovat de falsul mesia mult asteptat, cel care va ingloba toate religiile intr-una singura, intru asa-zisa infratire sprituala, nimic altceva decat marea apostazie profetita de Sfinti.

„Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui Satan, insotita de tot felul de puteri si de semne si de minuni mincinoase, si de amagiri nelegiuite, pentru fiii pierzarii, fiindca n-au primit iubirea adevarului, ca ei sa se mantuiasca. Si de aceea Dumnezeu le trimite o lucrare de amagire, ca ei sa creada minciuni, ca sa fie osanditi toti cei ce n-au crezut adevarul, ci le-a placut nedreptatea.”
(II Tesalonicieni. 2, 9-12)

5. A doua venire a lui Mesia in trup omenesc (si nu in slava cum este profetit in Sfintele Evanghelii) – se considera ca Mesia va imparati in trup omenesc pe Pamant aducand pacea si bunastarea, asa cum cred si cei din secta Martorilor lui Iehova. In realitate, aceasta asa-zisa noua era a Varsatorului prefateaza domnia lui Antihrist, personajul miraculos care potrivit Scripturii, isi va face aparitia la sfarsitul vremurilor pentru a insela intreaga umanitate. Asadar, Mesia pamantean nu va fi altul decat Antihrist, a carui imparatie va fi una lumeasca pentru o perioada de timp limitata. Caci Mantuitorul ne-a spus ca va veni pe norii Cerului si atunci va fi ca sa judece, nu ca sa ofere o viata pamanteasca mai buna pentru oameni.

6. Conceptia karmei si reincarnarii preluata din hinduism si budism

7. Practica initierii si impartirea in diferite trepte sau grade de cunoastere (ca si in masonerie, de altfel)

8. Contactul cu lumea nevazuta – comunicarea cu diverse entitati/spirite din “astral” pe diverse cai (mental, vizual, auditiv) / channeling

9. Practica terapeutica sub diferite forme

10. Acces la informatii din banca de date “Akasa” (din trecut, prezent, viitor), sau ceea ce altii o numesc simplu: ghicitorie

11. Cultivarea anumitor infranari, in special cele legate de hrana, promovarea vegetarianismului, a posturilor negre chiar. Unii fac si acte de caritate, fapte bune, care au ca efect sporirea increderii ca invatatura sau scoala respectiva este benefica si placuta lui Dumnezeu

12. Le este inoculat simtul datoriei, fata de practica invatata si fata de misiunea “inalta” la care sunt chemati si pentru care li s-au acordat aceste daruri/puteri speciale – majoritatea cad in pacatul madriei (care se vadeste in anumite situatii in spatele falsei smerenii, in special prin siguranta in ei insisi, in puterile lor si a practicilor urmate), li se induce ideea ca ar fi speciali, deosebiti de ceilalti, ceea ce nu face decat sa le hraneasca mandria.

13. Taxe anuale insemnate

14. Ascultarea de maestru sau indrumator pe care discipolii il sustin orbeste ajungand chiar sa il idolatrizeaze, considerandu-l infailibil, plin de virtuti, sfant sau uneori mai mult de atat (mesia) dupa cum insasi acesta se declara a fi.

* * *

Multe dintre aceste erezii au preluat conceptii ale unor miscari cum ar fi societatea teosofica ale carei baze au fost puse de Helena Blavatsky inca de prin anul 1830, si miscarea spiritista aparuta la mijlocul sec.19.

Din pacate, scolile si societatile oculte, au influentat conceptia despre spiritualitate a multor persoane care au cazut in capcana acestor inselari, imbratisand fara discernamant acest tip de cunoastere. Aceasta si datorita imbinarii elementelor din spiritism, teosofie, spiritualitate orientala, cu practici si invataturi crestine, fapt de natura sa induca in eroare pe crestinii mai putin cunoscatori al dogmei crestine (ortodoxe). Din aceasta amestecatura a rezultat o conceptie “in pas cu timpurile” despre religie si spiritualitate, ortodoxia fiind considerata in multe dintre aspectele ei “invechita”, “retrograda” si “anti-progresista”.

Acestia nu realizeaza faptul ca Adevarul este unul singur, nu se invecheste niciodata, ramane acelasi indiferent de moda vremii, nu are nevoie de adaptare sau de modernizare. Adevarul este Hristos, si adevarata invatatura este cea lasata de El. Sfintii Parinti din primele secole, inspirati de Duhul Sfant, in cadrul celor sapte sinoade ecumenice, au alcatuit Sfintele Canoane, prin care se interzic aceste practici (norme ce trebuie respectate pentru a nu cadea in tot felul de rataciri), iar acest lucru nu s-a schimbat. Doar omul, prin pacatele sale, prin pervertirea valorilor sale, o data cu timpul, se indeparteaza de Adevar si cauta sa il schimbe dupa bunul plac pentru a-si motiva caderile, luand drept pretext schimbarile si evolutia [in fapt involutia spirituala] a societatii, ca pe o necesitate de a se “moderniza” si de a “evolua” inclusiv pe plan spiritual, religios.

Prin aderarea la aceste miscari spirituale, adeptii se debaraseaza de invataturile Bisericii, sau aleg doar ce le convine si ce nu contrazice invatatura (ezoterica) primita, care este mult mai tentanta, intrucat pare ca le ofera rapid si fara efort diverse capacitati. Este insa o invatatura eretica, care duce la pierderea si nu la mantuirea sufletului. La ce bun sa stim informatii ascunse oamenilor de rand (false de multe ori) si sa avem extrasensibilitati, daca aceasta nu ne aduce mantuirea? Si demonii au cunoastere (caci tot ei sunt cei care inspira si indemna pe oameni sa aibe astfel de preocupari interzise in Vechiul Testament) dar cunoasterea nu ii ajuta la mantuire.

Pentru ca ce-i va folosi omului, daca va castiga lumea intreaga, iar sufletul sau il va pierde? Sau ce va da omul in schimb pentru sufletul sau?
(Matei 16:26)

Cu ce este mai buna aceasta invatatura ezoterica decat invatatura lasata noua de insasi Fiul lui Dumnezeu prin sfintii Sai Apostoli? Oare nu stia Mantuitorul neamului omenesc de ce avem nevoie ca sa ne mantuim? Pentru ce sa cautam alte cai spirituale, cand Hristos este Calea, Adevarul si Viata? Sa pretinzi, asa cum fac intemeietorii numeroaselor scoli de spiritualitate, ca invatatura lasata noua Hristos nu este suficienta, si ca mai exista si o alta, mai inalta chiar, la care au acces doar cei initiati de ei, este nu doar o ingamfare fara masura, dar si o mare inselare. Tot ce are omul nevoie pentru mantuirea lui se gaseste concentrat in poruncile lasate noua de Hristos prin Sfintii Sai Apostoli (Sfintii Apostoli si Parinti prin discernamantul datorat sfinteniei lor, ne-au explicat pe intelesul nostru sensul dumnezeiestilor cuvinte). Cine crede ca are nevoie (si) de un alt gen de invatatura ce nu se gaseste in cadrul Bisericii, acela nu pretuieste cu adevarat pe Hristos care ne-a spus sa nu avem alti invatatori (care sa predice alt gen de invatatura).

* * *

Invatatura si practica ezoterica au existat din cele mai vechi timpuri, insa fiind sub influenta duhurilor necurate a fost interzisa de Dumnezeu omenilor inca din vremea Vechiului Testament prin vocea proorocilor Sai:

10. Sa nu se gaseasca la tine de aceia care trec pe fiul sau fiica lor prin foc, nici prezicator, sau ghicitor, sau vrajitor, sau fermecator,
11. Nici descantator, nici chemator de duhuri, nici mag, nici de cei ce graiesc cu mortii.
12. Caci uraciune este inaintea Domnului tot cel ce face acestea, si pentru aceasta uraciune ii izgoneste Domnul Dumnezeul tau de la fata ta.
13. Iar tu fii fara prihana inaintea Domnului Dumnezeului tau;
14. Caci popoarele acestea, pe care le izgonesti tu, asculta de ghicitori si de prevestitori, iar tie nu-ti ingaduie aceasta Domnul Dumnezeul tau.
(Deuteronom cap.18)

Invatatura oculta (ezoterica) cuprinde un ansamblu de concepții și practici care proclama existenta fortelor supranaturale misterioase cu care pretinsii initiati in ezoterism ar putea comunica, fiind accesibile doar acestora. Ocultistii sustin ca prin initiere pot da celorlalti puteri de a patrunde si a interpreta sensurile ascunse ale fenomenelor.

Ce este initierea?

René Guénon in tratatul sau despre initiere scrie: „[…] iniţierea constă în mod esenţial în transmiterea unei influenţe spirituale, şi […] această transmitere nu poate fi operată decât prin intermediul unui RITUAL, care este exact cel prin care se efectuează conectarea la o organizaţie având drept funcţie să conserve şi să comunice influenţa despre care este vorba.”

Se considera ca initierea conferă celui care a primit-o anumite aptitudini pe care altfel nu le-ar putea avea. Rostul initierii, se spune, ar fi acela de “a regăsi propria divinitate, a reface legătura cu propriul nostru duh (Dumnezeul din noi reprezentat de scânteia Sa divină numită duh) şi a intra în comuniune cu el, prin intermediul sufletului nostru, acest lucru având drept urmare conştientizarea propriei divinităţi şi manifestarea ei plenară. Adică, conştientizarea propriei divinitati (?) prin care se vor trezi potenţele divine cu care fiecare a fost înzestrat încă de la Facere şi trecerea de la potentialitatea latenta la cea de manifestare integrala.”

Asadar initierea este un ritual magic. In general, aparatorii diverselor scoli ezoterice trec acest fapt cu vederea. Ritualuri sau initieri se practica si de catre vrajitori, satanisti, francmasoni, diverse ordine initiatice. Se considera ca adevarata initiere poate fi data numai de un adevarat maestru spiritual direct discipolului. Liderul oricarei miscari, ordin, scoli, societati acorda aceasta initiere. Cati insa dintre cei care participa la aceste initieri se intreaba: DE UNDE aceasta putere de initiere? Ce forte stau in spatele ei?

Orice ritual in afara Bisericii si orice ritual magic in general este considerat a fi erezie, fiind sub influenta duhurilor. Caci Harul Domnului nostru Iisus Hristos se manifesta in Biserica Sa, nu in afara acesteia.

Cei care din diverse motive contesta Biserica (ortodoxa) si desi crestini botezati, cauta alte cai de mantuire, ar trebui sa cunoasca urmatoarele:

Domnul a daruit Harul Sau Apostolilor Sai (transmis mai tarziu de catre acestia prin punerea mainilor episcopilor, si preotilor pana in zilele noastre) si a pus bazele Bisericii Sale, pe care a instituit-o prin cuvintele adresate Sfintilor Apostoli:

“Si Iisus le-a zis iarasi: Pace voua! Precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi.
zicand acestea, a suflat asupra lor si le-a zis: Luati Duh Sfant;
Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute.” (Ioan 20:21-23)

Puterea învătătorească, adică de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu, Mântuitorul Hristos a dat-o Sfintilor Apostoli si, prin ei, episcopilor si preotilor, odată cu cea sfintitoare, prin cuvintele:

“Mergând, învătati toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh, învătându-i să păzească toate câte v-am poruncit voua” (Matei 28:19,20)

Despre puterea sfintitoare a preotiei sfântul apostol Pavel ne spune:

“Asa să ne socotească pe noi fiecare om : ca slujitori ai lui Hristos si ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu” (1 Cor. IV, 1).

Puterea de conducere duhovniceasca a preotilor le-a fost daruita de catre Hristos:

“Cel ce va asculta pe voi pe Mine Ma asculta, si cel ce se leapada de voi se leapada de Mine; iar cine se leapada de Mine se leapada de Cel ce M-a trimis pe Mine.”(Luca 10:16)

Sfantul Apostol Pavel spune despre cei care alcatuiesc Biserica – totalitatea credinciosilor cu au aceeasi credinta si care se impartasesc cu aceleasi Sfinte Taine:

“Iar voi sunteti trupul lui Hristos si madulare (fiecare) in parte.” (Corinteni I, 12:27)

Puterea Bisericii este Duhul Sfânt, prin care Mântuitorul împărtăşeşte harul Său mântuitor în Sfintele Taine.

“Acestea vi le-am spus, fiind cu voi;
Dar Mangaietorul, Duhul Sfant, pe Care-L va trimite Tatal, in numele Meu, Acela va va invata toate si va va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu.” (Ioan 14:23-24)

“Dar Eu va spun adevarul: Va este de folos ca sa ma duc Eu. Caci daca nu Ma voi duce, Mangaietorul nu va veni la voi, iar daca Ma voi duce, Il voi trimite la voi.
Si El, venind, va vadi lumea de pacat si de dreptate si de judecata.
(…)
Iar cand va veni Acela, Duhul Adevarului, va va calauzi la tot adevarul; caci nu va vorbi de la Sine, ci toate cate va auzi va vorbi si cele viitoare va va vesti.” (Ioan 16:7,13)

Sustinatorii diverselor erezii, si nu numai, ataca deseori Biserica si pe slujitorii ei, invocand diverse motive, de la lipsa de “adaptare” a Bisericii la lumea moderna de astazi, la unele comportamente, abateri si greseli ale unor clerici, pe care le generalizeaza, precum fac sectantii. Insa Biserica nu sta intr-o persoana sau alta, fie el ierarh, cleric sau mirean, ci este formata din multimea tuturor credinciosilor in Hristos. Prin neagarea autoritatii Bisericii, se ignora cuvintele Domnului, Cel care a profetit despre la Biserica Sa:

”Si Eu iti zic tie, ca tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui.” (Matei 16:17,18)

Revenind la subiectul initierii, si la intrebarea: de unde puterea de a initia pe altii, de vreme ce Harul lui Dumnezeu nu se manifesta in afara adevarului propavaduit de Hristos? Cum se poate crede ca aceasta putere/energie este de la Dumnezeu, cand initierea, ca orice ritual magic, este interzisa de Biserica si orice fel de practica oculta este condamnata de Dumnezeu in Vechiul Testament? Multi nu cunosc faptul ca si diavolul poate face minuni. Inselarile lui vin in multe feluri, si prin idei si invataturi care vin in contradictie cu poruncile lui Dumnezeu, si prin diverse aratari, vedenii, dar si prin capacitati de tot felul, “daruri otravite”, precum clarvederea si diverse simturi dezvoltate, caci acestea nu sunt doar de la Dumnezeu (precum in cazul sfintilor), ci si de la duhurile necurate, caci cel rau exploateaza mandria si naivitatea oamenilor si se foloseste inclusiv de acest gen de manifestari pentru a impiedica mantuirea noastra.

Cei care accepta sa se supuna ritualului initierii , chiar daca nu constientizeaza ce anume se intampla in cadrul acestuia, se pun pe ei insisi sub influenta unor forte demonice, de care vor fi legati atat timp cat se vor folosi de darurile sau puterile speciale pe care le primesc in cadrul initierii (amplificare a capacitatilor extrasenzoriale – clarvedere, claraudiţie, intuiţie, premoniţie, bioenergia palmelor) atat timp cat nu se vor dezice de aceste practici oculte, nu vor renunta la apartenenta de acel grup sau scoala oculta si nu se vor pocai spre iertare si dezlegare.

Sunt si persoane credincioase care cred ca Dumnezeu este cel care daruieste acele ‘energii’, excluzand astfel rolul duhurilor necurate, intrucat, spun ei, orice putere/minune nu poate veni decat de la Dumnezeu, cu atat mai mult cu cat este folosita in scopul intrajutorarii aproapelui. Nu au auzit sau nu vor sa tina cont de sfaturile Sfintilor, care prin experienta lor de indelungata infranare, nevointa, post, taierea voii proprii, intr-un cuvant a jertfei lor din dragoste pentru Dumnezeu, prin discernamantul capatat, au cunoscut existenta acestor ispite si ne-au invatat sa nu le primim (vedenii, vise, imaginatia si alte capacitati), intrucat sunt capcane spre pierdere sufleteasca. Vietile sfintilor sunt pline de aceste marturii, ale incercarii duhurilor necurate de a-i ispiti cu tot felul de “minuni” si aratari pentru a-i face sa creada ca sunt vrednici de ele si astfel a cadea in mandrie (un alt mare pericol in care cad cei intitiati in practici oculte, faptul de a se simti importanti si speciali, ceea ce aduce parere de sine, multumire de sine, inchipuire de sine, ingamfare – patimi derviate din mandrie).

De ce ar da Dumnezeu Harul Sau celor care se situeaza in afara Bisericii intemeiate de El – prin contestarea Ei, prin sustinerea unor invataturi diferite, prin incalcarea Canoanelor alcatuite de Sfintii Parinti din primele secole sub inspiratia Duhului Sfant?

Dumnezeu nu invredniceste cu puterea de a vindeca decat pe cei care s-au sfintit, printr-o viata curata, invingand patimile prin aspre infranari si nevointe, care au renuntat la cele lumesti, cultivand lepadarea de sine, celor smeriti, pentru ca celor mandri le-ar hrani si mai mult patima mandriei. Asadar, darul vindecarii nu le este dat celor care n-au renuntat la patimi (fumat, desfranare, mandrie, etc.), cu atat mai putin cand este asociat cu practici de inspiratie pagana (hindusa, budista, etc.).

Exista de asemenea convingerea ca amplificarea capacitatilor extrasenzoriale are loc datorita activarii unui potential care se gaseste in om in stare latenta. Dar de unde “activarea”? Nefiind de la Dumnezeu, nu poate fi decat lucrarea celui rau. Iar pretul pentru acest potential, mai devreme sau mai tarziu, este insasi sufletul omului (daca nu se caieste, ramanand in inselare).

Conform declaratiilor unor terapeuti care ascund faptul ca sunt in acelasi timp si vrajitori, aptitudinile senzitive nu ar fi decat prima treaptă pe calea ce duce spre magia neagra. In cartea Oameni si demoni se scrie urmatoarele:
“intr-un interviu a terapeutului Iuri Tarasov -„Sunt vrăjitor în generaţia a patra”. La întrebarea corespondentului: „Mi-am dat seama că făceaţi vrăji asupra unui bolnav de osteohondroză cu ajutorul câmpului dvs. biologic, terapiei manuale şi psihoterapiei. Toate acestea sunt pe larg cunoscute, îi ştim bine pe unii reprezentanţi ai medicinii netradiţionale – Djuna, Kaşpirovski… Dvs. sunteţi unul în trei ipostaze? în ce constă vrăjitoria?” Tarasov răspunde: „întrebarea dvs. conţine răspunsul. De ce nu-mi zic senzitiv? Doar pentru că senzitivul ştie să facă aproximativ a zecea parte din ceea ce face orice vrăjitor de mâna a doua. Acelaşi lucru se poate spune şi despre hipnotizori, fitoterapeuţi, psihoterapeuţi… Fiecare din aceste domenii nu este decât vârful aisbergului”. E spus extrem de sincer – „vârful aisbergului” – a cărui bază se află în iad. La întrebarea privind existenţa magiei negre şi albe Tarasov a răspuns: „…la ultimul congres din Spania la magia neagră şi cea albă s-au mai adăugat două culori -roşu şi verde. Dar de ce oamenii să cunoască aceste lucruri? Sunt, cum s-ar spune, culorile noastre de lucru, de uz pur profesional… «Cunoaşterea» este neutră prin ea însăşi… Problema e cine o posedă”.”

Unul dintre motivele pentru care cei care urmeaza aceste practici le considera benefice, ar fi acela ca aceste capacitati “trezite” (bioenergia, perceptiile extrasenzoriale, etc.) sunt folosite spre binele aproapelui, spre vindecare si deci spre un scop nobil. Dar ce fel de bine este acela care foloseste (uneori neconstientizat) ajutorul duhurilor cazute (chiar daca ne amagim ca ajutorul este de Sus)? Nu atat scopul unei fapte dovedeste calitatea ei benefica, ci si mijlocul prin care aceasta se exprima. Exista perceptia conform careia daca o anumita cunoastere sau putere este folosita spre a face bine atunci este in regula, dar lucrurile nu stau chiar asa intrucat cunoasterea si practicile de acest fel nu sunt in Voia lui Dumnezeu fiind interzise.
Si ce folos daca ne castigam sanatatea trupului, pe termen scurt (la multi din cei tratati astfel boala revine de altfel), dar ne pierdem sufletul, pe termen lung? NU atat trupului trebuie sa ii dam importanta, ci mai ales sufletului, care este vesnic. Vindecarea o putem primi si prin rugaciune sincera si prin Taina Sfantului Maslu in Biserica, prin credinta noastra si prin ungerea cu ulei sfintit. Ce castigam apeland la aceste practici neaprobate de Biserica, si vindecandu-ne pe moment trupul, sau avand impresia ca ne vindecam, dar robindu-ne sufletul?

Pentru ca ce-i va folosi omului, daca va castiga lumea intreaga, iar sufletul sau il va pierde? Sau ce va da omul in schimb pentru sufletul sau?
(Matei 16:26)

Argumentul suprem pentru care terapiile sunt considerate benefice este asa-zisa eficienta a lor. Cu alte cuvinte, beneficitatea tratamentelor ar fi data de eficienta acestora, acestea fiind justificate si binevenite atat timp cat functioneaza. Legat de functionalitate si rezultate, si in practica hindusa (preluata de yoghini), atractia este constituita tocmai de acest fapt, al verificarii prin experiment.
Din cartea “Ortodoxia si religia viitorului”, iata relatarea unei persoane care timp de 20 de ani a practicat hinduismul, inainte de a se converti la ortodoxie:

Exista parerea conform careia diavolul nu poate face bine, asadar nu poate vindeca, dar lucrurile nu stau asa. Face si bine, dar doar in masura în care acest bine aparent il ajută sa piarda suflete. Avem cazul descantatorilor, samanilor, vracilor, vrajitorilor, care tot prin practici magice pot ajuta la o ameliorare sau o aparenta imbunatatire a starii de sanatate, care nu este una pe termen lung. Asa si in cazul vindecatorilor, bioenergoterapeutilor. Apeland la aceste forme de terapie, acestia dau drepturi celui rau asupra lor, chiar daca terapeutul sau pacientul nu sunt constienti de aceasta influenta in cadrul actului terapeutic, dat fiindca de cele mai multe ori nu Dumnezeu, ci duhurile necurate stau in spatele acestor asa-zise energii vindecatoare, aceleasi care i-au inlesnit terapeutului accesul la acest gen de energii inca de la initierea practica respectiva.

In ceea ce priveste “avansarea spirituala“, ea nu vine din diverse practici de tip energetic, terapii, nici din asa-zisa cunoastere (oculta), ci doar printr-o profunda schimbare interioara, care are loc odata cu pocainta omului, prin renuntarea la patimi, prin trairea in Hristos care este Calea, Adevarul si Viata, caci:

“Eu sunt vita, voi sunteti mladitele. Cel ce ramane intru Mine si Eu in el, acela aduce roada multa, caci fara Mine nu puteti face nimic.”
(Ioan 15:5)

Nici unul dintre Apostoli nu a propavaduit mantuirea decat prin pocainta, prin dragoste, prin credinta. Nici in Sfanta Scriptura Bisericii nu se pomeneste despre aceste practici, despre un alt fel de cunoastere, si nici Parintii Bisericii nu au invatat acestea, nici despre asane, mantre, tehnici energetice, ceakre, aura, karma, vibratii.

Majoritatea scolilor ezoterice se insipira, in principal, din si spiritism si din religiile orientale pagane, in special din hinduism. Religiile orientale sunt religii idolatre, hinduismul mai ales, care este predominant in India, este o religie politeista. India este considerata de multi ca fiind un leagan de spiritualitate, iar maestrii lor considerati avansati spiritual, cu toate ca acestia se inchina la idoli. Printre zeitatile lor se gasesc vaca si elefantul. Vedem astfel cat de “evoluati spiritual” sunt, daca se gasesc in stadiul inchinarii la animale, sau la zeita Kali, care este zeita intunericului (a mortii si a razbunarii).

Sfanta Scriptura interzice inchinarea la zeitatile de orice fel, despre care spune:

“Toti idolii neamurilor sunt demoni” (Ps. 95, 5)

Eu sunt Domnul Dumnezeul tău […]. Să nu ai alti dumnezei afară de Mine! Să nu-ti faci chip cioplit si nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, si nici din câte sunt pe pământ, jos, si din câte sunt în apele de sub pământ! Să nu te închini lor, nici să le slujesti, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos.” (les. 20, 2-5)

Cei care se indoiesc de faptul ca terapiile si practicile energetice se afla sub influenta duhurilor necurate, sa isi puna intrebarea urmatoare: de ce multi termeni si concepte sunt preluate de la hindusi, cei care se inchina zeilor, adica demonilor… Daca se inchina lor, atunci aceste concepte nu sunt mai degraba de provenienta demonica? Cum poate binecuvanta Dumnezeu asemenea lucrare, cand aflam din Vechiul Testament ca El a interzis oamenilor invatatura si practica ezoterica? Crestinii mai ales, sa-si puna intrebarea, cum combina invatatura lui Hristos cu invataturile de influenta demonica, combinatie pe care o mai si considera ca find invatatura superioara celei a Bisericii (despre care ei cred ca a ramas inchistata in dogme ‘invechite’)? Adica Hristos, Dumnezeu, nu ne-a invatat indeajuns si este nevoie de mai mult?! Scolile de ‘spiritualitate’ sunt oare mai presus decat invatatura lui Hristos lasata prin Sfintii Sai Apostoli? Cum poate fi invatatura oricarei fapturi create – om sau ‘entitate’ – superioara Invataturii Creatorului (prin care nu ni s-au lasat matre si practici energetice, ci implinirea poruncilor Sale, pocainta, iertarea si iubirea aproapelui), cand El este Adevarul?

Pe langa toate acestea, nu tot ce straluceste sau ceea ce ni se pare ca straluceste, este aur curat, caci ne spune Sf. Apostol Pavel:

”Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume.”
(1 Ioan 4, 1).

Duhul graieste lamurit ca, în vremurile din urma, unii se vor departa de credinta, luând aminte la duhurile cele înselatoare si la învataturile demonilor, prin fatarnicia unor mincinosi care sunt înfierati în cugetul lor.
(1 Timotei 4:1, 2)

Crestinismul a dat mii de martiri si mucenici care au preferat sa isi piarda viata pentru a nu se inchina la idoli. Cum am putea crede, ca si crestini, ca invatatura inspirata din spiritualitatea celor care se inchina la demoni ar fi una buna, placuta lui Dumnezeu, de ce sa preluam practicile lor (meditatii, concentrari, spirale energetice, etc.)? Pentru cine nu stie inca orice mantra, inclusiv mantra “OM”, nu este altceva decat o formulă de invocare sau adorare a zeitatii hinduse Shiva (adica unui demon). Pentru un crestin, consecintele acestor practici sunt similare cu cele ale apostaziei.

In cartea “Marii initiati ai Indiei si Parintele Paisie” putem gasi tratata ispita inselarilor spiritualitatii orientale (autorul descrie in amanunt greutatile prin care a trecut prin aderarea sa la yoga, luptele pe care le-a dus, dezamagirile invataturilor orientale si intoarcerea lui la ortodoxie datorita si cu ajutorul Cuviosului Paisie, accentuand pe descrierea diferentelor intre spiritualitatea ortodoxa si cea orientala). Este recomandata aceasta carte crestinilor care cocheteaza cu spiritualitatea si filozofia orientala.

Practicantii ereziilor de tip new-age reusesc sa convinga destui necunoscatori de validitatea invataturilor lor. Nesesizand abaterile de la credinta crestina, ei cad in aceasta capcana de a crede ca Harul exista chiar si acolo unde se folosesc concepte din spiritualitatea pagana. Din necunoasterea invataturii crestine, ajung sa creada ca invataturile oculte se impaca foarte bine cu ortodoxia. Chiar daca se fac rugaciuni crestine, ajutorul lui Dumnezeu nu poate veni decat pentru luminarea mintii, nu si pentru binecuvantarea unei lucrari care se inspira din paganism.

Dintotdeauna, diavolul a exploatat ravna oamenilor spre Dumnezeu, deturnand-o spre o credinta deviata de la Adevar. Pentru a-i amagi pe oameni, cel mai bine isi face lucrarea prin ascunderea rautatii sub masca binelui, pentru a-i abate pe oameni de la calea manturii, spre pierzare sufleteasca. Spune Cuv. Hrisostom “Fiindca minciuna cand vrea sa fie crezuta, daca nu-si implanteaza temelia pe un parut adevar, nu e crezuta”. Tot ce nu este total de la Dumnezeu, este de la cel rau, pentru ca Dumnezeu nu lucreaza cu jumatati de masura.

”Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume.” (1 Ioan 4, 1).

In afara faptului ca se utilizeaza tot felul de energii cu ajutorul duhurilor, invatatura este de regula una amestecata, avand la baza o conceptie sincretista despre spiritualitate, la fel de nociva pentru suflet ca si practicile energetice folosite.

Adevarul si minciuna niciodata nu pot sta impreuna, asa cum Lumina si intunericul nu se pot alatura. Un izvor de apa cristalina daca se amesteca cu murdarie i se strica tot gustul si limpezimea. Asa si ereziile, oricat ar pastra unele lucruri bune, tot erezii sunt si duc in iad.

Doar prin renuntare, prin pocainta sincera si marturisire la Sfanta Taina a Spovedaniei, prin implinirea canonului dat de duhovnic, cel care a folosit sau s-a folosit de aceste metode poate primi dezlegare, si se vindeca sufleteste dar si trupeste (prin Taina Spovedaniei, a Impartasaniei si a Sfantului Maslu).

Despre maestrii sau “conducatorii spirituali”

“Eu am venit in numele Tatalui Meu si voi nu Ma primiti; daca va veni altul in numele sau, pe acela il veti primi.” (Ioan 5:43)

In general, sunt persoane charismatice, cu o personalitate dominanta, avand o mare putere de persuasiune si o deosebita capacitate de influenta asupra discipolilor. Cei care aleg sa ramana in cadrul acestor scolilor cu caracter ezoteric, sunt fascinati de acest lider al lor, pe care ajung sa il idolatrizeze, ajungand sa aibe in el o incredere aproape oarba, motiv pentru care devin usor de manipulat.

Ca o consecinta, invataturile, sfaturile si opiniile conducatorului sunt preluate ca atare, fiind ridicate la rang de dogma, adevaruri imuabile ce nu pot fi puse sub semnul intrebarii.

In general, majoritatea informatiilor care se vehiculeaza in cadrul acestor scoli ezoterice se considera a fi informatie revelata de catre “inalte” spirite, entitati din “astral” sau informatii din asa-zisa banca de date Akasha (in fapt inselari ale diavolului care se prezinta ca “spirite benefice”). Din acest motiv orice indoiala asupra acestui tip de cunoastere este exclusa pentru ei, la fel ca si orice semn de intrebare cu privire la legitimitatea liderului si autoritatea lui morala despre care nimeni nu discuta, acesta fiind considerat un adevarat subiect tabu.

Odata increderea castigata, cu greu adeptii (inselati) vor putea gasi resorturi pentru a accepta faptul ca invataturile primite sunt eronate, chiar daca vor avea si nemultumiri care sa le ridice semne de intrebare. Spunea un parinte ca pentru trezirea oamenilor din inselare, Dumnezeu permite ca lucrarea celui rau sa se dezvaluie prin diverse intamplari si greseli. Insa doar cei care nu sunt cuprinsi de patima mandriei, bine intentionati si avand un fond bun sufletesc, le pot sesiza sau accepta. Dumnezeu in marea sa milostivire nu ii lasa, ci le deschide ochii pentru a vedea inselarea in care se afla, spre indreptare.

Orice crestin cu minim de discernamant trebuie sa constientizeze ca inselarile celui rau exista (inca de la Adam si Eva) si acestea s-au diversificat in timp, luand forme tot mai greu de sesizat. Inselarile cele mai subtile au loc atunci cand acestea imita credinta si formele ei de manifestare (faptele bune, caritate, diverse virtutii) dar sunt intotdeauna amestecate cu neadevaruri, cu lucruri pierzatoare de suflet, o adevarata capcana pentru cei fara o minima pregatire si cunoastere a ortodoxiei.

Faptele bune si activitatile de intr-ajutorare sunt pentru multi, din pacate, garantia faptului ca lucrarea din cadrul grupului respectiv este placuta lui Dumnezeu. Dar acestea, ca si celelalte lucruri bune care se recomanda in cadrul scolii respective, precum mersul la biserica sau cultivarea virtutiilor, nu fac decat sa afunde si mai tare in inselare pe discipoli, care devin convinsi de beneficitatea lucrarii lor, cazand intr-o capcana a diversiunii.

Insa lucrarea lor, avand in vedere erezia propavaduita, este ca un mar stricat, frumos pe dinafara si gaunos pe dinauntru, adica pierzator de suflet, pentru ca, printre altele:
1. nu respecta invatatura Bisericii – care are niste Canoane ce trebuie respectate de catre orice membru al Bisericii (altfel nu mai face parte din Biserica, ci se gaseste in afara Ei, chiar daca acest fapt nu este constientizat)
2. in invataturile respective sunt cuprinse o serie de elemente straine de invatatura crestina (reincarnare, karma, etc)
3. practici magice (incantatii/formule/tehnici energetice) si alte abateri de la Canoane
4. ascultarea de conducatorul spiritual prevaleaza asupra invataturii Bisericii si asupra sfatului duhovnicului etc.

Din pacate, scolile si societatile cu caracter ezoteric atrag pe oameni datorita senzationalului dar si faptului ca cei care le urmeaza doresc sa capete intr-un interval scurt de timp diverse ‘harisme’, capacitati care nu fac decat sa le hraneasca ego-ul, mandria si derivatele ei, parerea de sine, inchipuirea de sine, multumirea de sine.

Harul lui Dumnezeu nu vine atunci cand omul se gaseste in erezie, nepocait de pacatele sale. In ortodoxie, principalul indemn este acela al pocaintei, al plangerii pacatelor, al lepadarii de sine, al renuntarii la patimi – adevarata curatire aceasta fiind si nu diverse mantre sau tehnici de curatare, o amara inselare. Scolile ezoterice nu propavaduiesc pocainta si plansul pacatelor, care este prima conditie obligatorie pentru mantuirea sufletului. Chiar si prin acest fapt se dovedesc ca nu se afla in Adevar, caci prima porunca a lui Hristos aceasta a fost: “Pocaiti-va, caci s-a apropiat imparatia cerurilor.“, iar fara pocainta nu exista mantuire.

O alta diferenta intre un adevarat crestin si practicantii invataturilor ezoterice, este aceea ca primul se considera pe sine pacatos si nevrednic (invatand de la sfinti, caci si acestia se considerau a fi cei mai pacatosi), si nu cunoscator al tainelor lui Dumnezeu, initiat in diverse adevaruri ascunse, purtator de lumina sau alte inchipuiri inalte.

Mai sunt si dintre cei care in afara inchipuirilor, le place sa se dea in spectacol cu minunile si vindecarile lor, fiind cuprinsi de dorinta slavei desarta, castigand din aceasta si bani dar si aprecierea lumii. Pe chipurile asa-zisilor vindecatori celebri nu se poate citi smerenia, ci trufia si ingamfarea, atribute ale diavolului, caruia (constient sau nu) ii slujesc si cu ajutorul caruia pot face unele lucruri suprafiresti. Sau sunt unii dintre ei care isi pun masca falsei smerenii, dar pe care si-o dau jos atunci cand li se contesta in vreun fel autoritatea sau puterile lor, si atunci devin indignati, dispretuitori sau nervosi.

Feriti-va de proorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi rapitori.
Dupa roadele lor ii veti cunoaste. Au doara culeg oamenii struguri din spini sau smochine din maracini?
(Matei 7:15-16)

In ceea ce priveste autoritatea morala a liderului spiritual, de cele mai multe ori avem de-a face cu persoane care nu exceleaza in moralitate, multi dintre ei cochetand cu diverse persoane feminine (discipole mai ales), suferind de patima desfranarii (mai multe divorturi la activ, amante).

O alta caracteristica a acestor conducatori spirituali este interesul material. Desi uneori ascuns cu abilitate, acesta se poate sesiza dupa marimea taxelor anuale si a altor sume stranse de la membrii societatii de-a lungul timpului.

Alte patimi evidente care de regula ii caracterizeaza sunt orgoliul sau mandria – cea mai frecventa, mania, razbunarea, aroganta, buna parere de sine. In principal, le lipseste adevarata smerenie, desi pretind ca sunt smeriti, insa privirea, vorbele si atitudinea lor ii tradeaza. Spre deosebire de sfintii ortodocsi care oricat de inaintati duhovniceste erau, isi vedeau mereu micile pacate ca fiind foarte mari, considerandu-se nevrednici pentru Harul cu care ii invrednicea Dumnezeu, fugind de aprecieri lumesti, acesti asa-zisi maestri sau lideri spirituali se considera pe ei insisi mari personalitati spirituale, pretind respect si supunere din partea celorlalti si se bucura atunci cand le primesc.

(…) ca unul este Invatatorul vostru: Hristos, iar voi toti sunteti frati.
Si tata al vostru sa nu numiti pe pamant, ca Tatal vostru unul este, Cel din ceruri.
Nici invatatori sa nu va numiti, ca Invatatorul vostru este unul: Hristos.
Si care este mai mare intre voi sa fie slujitorul vostru.
Cine se va inalta pe sine se va smeri, si cine se va smeri pe sine se va inalta.
(Matei 23:8-12)

Orice om este dator pentru sufletul sau sa isi puna intrebari si in privinta invataturii pe care o urmeaza dar si asupra autorului ei, in care isi pun increderea. Sa ia aminte la modul cel mai serios in cine si in ce isi pune increderea. Pentru ca pretul este foarte mare: mantuirea sufletului sau. Si sa isi puna intrebarea ce este mai demn de incredere, pe de-o parte un om (maestrul sau liderul spiritual) cu toate patimile si neputintele lui, care PRETINDE ca detine cunoasterea cea adevarata (caci sunt multi care sustin ca detin adevarul) si pe de alta parte invatatura lui Hrisos, Cel care ne-a spus ce trebuie sa facem pentru a ne castiga mantuirea – sa lucram asupra sufletului nostru (prin pocainta, lepadare de sine, iubire de Dumnezeu si de aproapele, nejudecata, smerenie, curatia inimii, nu despre mantre diverse tehnici terapeutice). Invatatura lui Hristos este si invatatura Bisericii, cea care este trupul lui Hristos, si care de 2000 de ani a dat mii de sfinti, martiri si mucenici (a caror fapte si minuni sunt incomparabil mai mari si mai numeroase decat ale acestor “personalitati” spirituale, pagane sau botezate crestin, dar care au tradat pe Hristos amestecand invatatura Lui cu elemente si practici de magie, cu conceptii preluate din religii ce slujesc altor dumnezei (zeitati pagane).

Insasi dogma hindusa este radical opusa dogmei crestine. Tot din cartea “Ortodoxia si religia viitorului”, despre practicile hinduse:

Si pe de alta parte cei care urmeaza aceasta cale pierzatoare sa ia aminte la cuvintele Mantuitorului:

„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14:6).

“Pocaiti-va, caci s-a apropiat imparatia cerurilor.” (Matei 4:17)

“Daca vrea cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie.” (Matei 16:24)

”Nu oricine Imi zice: Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu Celui din ceruri.

“Multi Imi vor zice in ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu in numele Tau am proorocit si nu in numele Tau am scos demoni si nu in numele Tau minuni multe am facut?
Si atunci voi marturisi lor: Niciodata nu v-am cunoscut pe voi. Departati-va de la Mine cei ce lucrati faradelegea.” (Matei 7:21-23)

* * *

In Cateheza – Invatatura despre comportamentul crestin in biserica, printre conditiile obligatorii pentru a fi pomeniti la Sf.Liturghie, se scrie: “să nu creadă în vrăji / superstiţii populare ori “ştiinţifice” păgîneşti şi să nu ia sfat în necazurile lor de la vrăjitori şi ocultişti (chiar botezaţi ortodox): radiestezie, bioenergie, acupunctură, telepatie, telekinezie, hipnoză, dianetică, meditaţie transcendentală, spiritism, yoga, sau alte forme de vrăjitorie europeană şi orientală. “. Asadar cine urmeaza aceste practici eretice nu poate fi pomenit la Sfanta Liturghie, intrucat erezia este considerata un mare pacat.

De asemenea, tot aici se precizeaza si pacatele care sunt iertate prin spovedanie, dar ne opresc de la Impartasanie, printre care se afla si aceste erezii:

“19. Credinţa în horoscop, zodiac, astrologie etc. Practicile vrăjitoreşti şi magice, atît “populare”, cît şi: bioenergia, radiestezia, yoga, spiritismul, meditaţia transcendentală, zen-budismul, dianetica, parapsihologia, hipnoza, precum şi consultarea celor care le săvîrşesc.”

In indreptarul de Spovedanie pentru mireni al parintelui Cleopa, intra si aceste pacate:

“14. M-am lepădat de unica şi dreapta credinţă în Dumnezeu, cea ortodoxă, trecând la alte credinţe eretice, sectare, schismatice sau filosofii (evrei, musulmani, budhişti, baptişti, penticostali, adventişti, iehovişti, stilişti, catolici, atei etc.). Am practicat yoga, arte marţiale, dianetică, bioenergie, parapsihologie, radiestezie, telepatie, hipnotism, spiritism, meditaţia transcendentală, zen-budismul şi alte asemenea acestora. Am îndemnat şi pe alţii la aşa ceva.”

“Cei care practică yoga, bioenergie, radiestezie sau altceva asemănător acestora (care acceptă reîncarnarea sau destinul), să se supună canoanelor pentru vrăjitori, până la îndreptare.”

Asadar, urmatorii acestor practici este bine sa le mentioneze la Taina Sfintei Spovedanii, chiar daca sunt convinsi ca acestea nu reprezinta un pacat. Spunand macar ca le urmeaza, desi nu le considera pacate, va primi sfatul preotului duhovnic si vor face o marturie sincera, mai ales ca marturia se face in primul rand fata de Hristos, care sta nevazut la Scaunul Sfintei Taine a Spovedaniei. De aceea nu trebuie sa se ascunda nimic, marturisirea trebuie sa fie completa. Ascunderea unui pacat nu doar ca le lasa neiertate pe toate, dar le si dubleaza, intrucat preotul citeste inainte rugaciunea in care se spune: “Şi eu sunt numai un martor, ca să mărturisesc înaintea Lui toate câte-mi vei spune mie; iar de vei ascunde de mine ceva, să şti că toate păcatele îndoite (adică duble) le vei avea; ia seama de vreme ce ai venit la doctor, să nu te întorci nevindecat” (Ibidem, pag. 59)

* * *

Multe invataturi gresite si erezii au existat de-a lungul timpului, din chiar din primele secole ale crestinismului, fiindca oamenii, inainte de a se pregati sufleteste, de a se elibera de patimi si de pacate, au cautat sa patrunda cu mintea lor adevarul dumnezeiesc care “covarseste toata mintea” (cum se intampla si azi, de aici si nenumaratele erezii). Sfanta Biserica prin Sinoadele Ecumenice din primele secole, a statornicit si formulat pe baza Sfintei Scripturi si a Sfintei Traditii, dreapta credinta ortodoxa, in dogme si hotariri, sub asistenta Duhului Sfint.

Dogma odata definita, nu mai poate fi schimbata, ignorata sau inlocuita, de asemenea ca ea este conditie sine qua non pentru dobandirea mantuirii. Nu este suficient sa te declari crestin pentru a fi cu adevarat crestin. Pentru a fi crestin trebuie sa accepti intocmai invataturile Bisericii intrucat au fost insuflate de Dumnezeu – si un crestin trebuie sa traiasca in conformitate cu acestea. Cine le combina cu alte invataturi straine, inceteaza a mai fi fiu al Bisericii, intrucat se rupe de Ea, implicit de Trupul lui Hristos, prin neascultare.

Oricine nu asculta de Biserica, implicit de canoanele stabilite pentru evitarea abaterii de la dreapta credinta, de dogmele crestine, cade din ortodoxia credintei si se autoexclude din Biserica. Iar “in afara Bisericii nu exista mantuire”. (Sf. Ciprian al Cartaginei)

“Cel ce va asculta pe voi pe Mine Ma asculta, si cel ce se leapada de voi se leapada de Mine; iar cine se leapada de Mine se leapada de Cel ce M-a trimis pe Mine.” (Luca 10:16)

“ (…) Daca Ma iubeste cineva, va pazi cuvantul Meu, si Tatal Meu il va iubi, si vom veni la el si vom face locas la el.
Cel ce nu Ma iubeste nu pazeste cuvintele Mele. Dar cuvantul pe care il auziti nu este al Meu, ci al Tatalui care M-a trimis..” (Ioan 14:25-26)

Apa cea Vie

Cititi si:

• Senzitivii: provenienţa şi natura lor după concepţia ortodoxă

• Invatatori mincinosi: Omraam Mikhael Aivanhov

• “Nevointa si inselare” de Paisie Aghioritul (vol. “Nevointa duhovniceasca”)

Lecturi recomandate:

• “Ortodoxia si religia viitorului” – Ieromonah Serafim Rose

• “Marii initiati ai Indiei si Parintele Paisie”

• “Despre inselare” – Sf. Ignatie Briancianinov

• “Oameni si demoni” – Pr. Rodion

Oare acest lucru e bun sau e rău? Cum ar trebui să procedeze un creştin ortodox întâlnind asemenea persoane, şi poate el oare să recurgă la ajutorul lor? Vom încerca să răspundem la aceste întrebări. Dar mai întâi să încercăm să apelăm la tradiţie, la experienţa Sfinţilor Părinţi purtători de duh.

In Faptele Apostolilor, care evocă activitatea de propovăduire a apostolilor după înălţarea lui lisus Hristos, citim despre un anume Simon, vrăjind şi uimind neamul  Samariei, zicând că el este cineva mare, la care luau aminte toţi, de la mic până la mare, zicând: Aceasta este puterea lui Dumnezeu, numită cea mare. Şi luau aminte la el, fiindcă de multă vreme, cu vrăjile lui îi uimise (Fapte 8, 9-11).

Sfântul Iustin Martirul, comentând acest text, scrie că Simon era un vrăjitor care prin vrăjile sale atrăgea poporul neştiutor, „care vedea în el o mare putere de la Dumnezeu“. Cu ce minuni îi cucerea Simon magul pe oameni? Cu aceleaşi pe care le fac şi senzitivii de astăzi -tămăduiri, telepatie, telechinezie, clarviziune, levitaţie. In afară de aceasta, Simon, după cum afirmă Sfântul Teofilact, „îi îmblânzea pe cei îndrăciţi”, adică, făcând uz de mijloace magice, îl convingea pe demon să-l lase în pace pentru un timp pe cel posedat, ceea ce crea iluzia vindecării. Mai târziu însă necuratul intra din nou în bolnav. (Martori ai unei asemenea „minuni” au fost nu demult şi numeroşi telespectatori, când în una din emisiunile televizate din 1990 au putut urmări cum un vrăjitor „a izgonit dracul” dintr-o femeie).

Magul Simon credea sincer că şi apostolii, asemenea lui, posedă aceeaşi artă. S-a întâlnit însă cu apostolul Filip. Puterea predicii acestui cuvios şi minunile lui erau atât de extraordinare încât au surprins nu numai norodul adunat, ci şi pe Simon însuşi. Credinţa oamenilor în Simon a cedat locul credinţei în Hristos, se boteza norodul, s-a botezat şi Simon însuşi. Magul a suferit înfrângere în faţa apostolului care lucra cu Duhul Sfânt (aşa cum s-a întâmplat pe timpuri cu magii egipteni, care s-au opus lui Moise prin fermecătoriile lor, însă au fost înfrânţi de puterea lui Dumnezeu (cf. Ieşirea 7-8).

In aceeaşi Carte a Faptelor Apostolilor citim: ...ne-a întâmpinat o slujnică, care  avea duh pitonicesc şi care aducea mult câştig stăpânilor ei, ghicind. Aceasta, ţinându-se după Pavel şi după noi, striga, zicând: Aceşti oameni sunt robi ai Dumnezeului Celui Prea înalt, care vă vestesc vouă calea mântuirii. Şi aceasta o făcea timp de multe zile. Iar Pavel, mâniindu-se şi întorcându-se, a zis duhului: In numele lui lisus Hristos îţi poruncesc să ieşi din ea. Şi în acelaşi ceas a ieşit  (Fapte 16, 16-18).

Iată deci care este poziţia Apostolului Pavel faţă de acest duh: deşi acesta spunea adevărul, Apostolul nu dorea ca adevărul să fie rostit de gura necurată a demonului, dând astfel exemplu de atitudine faţă de duhurile rele, chiar dacă ele vestesc uneori cu dreptate. Căci toate  acestea nu ascund decât o singură dorinţă – de a-l atrage pe om în contact pentru a-i câştiga încrederea şi pentru a-l duce mai târziu la pierzanie.

In Patericul de la Pecerska citim despre un călugăr Nichita, viitor ierarh şi făcător de minuni, care din pricina mândriei şi a îngâmfării sale, fâcându-se de timpuriu sihastru, a fost cucerit de necurat, care l-a înzestrat cu darul clarviziunii şi cunoaşterii pe de rost a întregului Vechi Testament. Aşa încât „…stătea îndelung de vorbă cu cei care veneau la el, citind din Scriptură despre folosul pentru suflet, a început să proorocească, şi o mare slavă a ajuns să se răspândească despre el, … toată lumea se minuna de împlinirea cu adevărat a proorocirilor lui“. Atunci însă, când prin rugăciunile sfinţilor părinţi de la Lavra Kievo-Pecerska demonul a fost izgonit din el, s-a dovedit că nu ţine minte nimic pe de rost, ba s-a dezvăţat şi să citească.

In acelaşi Pateric de la Pecerska aflăm, din Viaţa preacuviosului Lavrentie schimnicul, despre un om îndrăcit, care vorbea – ajutat de necurat – evreieşte, latineşte, greceşte şi în alte limbi ale lumii, despre care posedatul niciodată nu auzise, proorocea şi vorbea despre lucruri şi oameni de care nu avusese ştiinţă mai înainte.

In Viaţa Sfântului Mucenic Ciprian citim cum, pe timpul când era mag, el „îşi însuşise toate şiretlicurile diavoleşti, diferitele metamorfoze proprii necuratului (învăţase să zboare prin văzduh, să meargă pe ape), să schimbe însuşirile văzduhului, să pornească vânturile, să facă cerul să tune şi să plouă, să salte marea în valuri, să pricinuiască pagube livezilor, viilor şi culturilor câmpului,  să trimită boli şi molime asupra oamenilor – cu alte cuvinte, a învăţat înţelepciunea păgubitoare şi meşteşugul aducător de rele al diavolului”.

Am putea invoca o mulţime de exemple de acest fel, credem însă că şi fără ele concluzia este clară: forţele demonice sunt în măsură să doteze şi dotează pe unii oameni cu facultăţi suprasenzoriale neobisnuite.

Acum să cercetăm cum Sfinţii Părinţi tratează concret aceste capacităţi extrasenzoriale. Să apelăm la stareţul Siluan.

In capitolul despre clarviziune citim că se întâlnesc trei feluri ale acesteia: „…unul se datorează intuiţiei fireşti a unor oameni, sporită prin postire, altul este cel dat prin lucrarea demonică; al treilea – cel dat de la Dumnezeu.”

La ce fel de clarviziune am raporta clarviziunea unui senzitiv? Numai la primele două, căci al treilea este un har al Domnului ce se dă doar celor aleşi după mulţi ani de viaţă ascetică întru Hristos, „iar celui trufaş el nu i se dă deloc”.

Să cercetăm mai atent primele două feluri de clarviziune.

„Primul fel, după părerea stareţului Siluan, pentru omul smerit şi cu gânduri curate poate fi folositor şi îndreptat spre bine, deoarece ajută la cinstirea fără ştirbire a poruncilor lui Hristos faţă de aproapele său. Celui trufaş şi plin de patimă el îi va dăuna, căci îi înmulţeşte prilejurile pentru patimi şi îi deschide mai multe posibilităţi pentru satisfacerea lor”.

Al doilea fel este extrem de păgubitor pentru cei care îl acceptă, fiindcă mai devreme sau mai târziu va duce la dezechilibrarea tuturor forţelor sufleteşti şi duhovniceşti ale omului, denaturându-i chiar şi înfăţişarea… In cazul acestui fel de clarviziune, chiar dacă  îţi apare uneori capacitatea de a „citi” gândurile cuiva, totuşi omul adânc dinlăuntru îţi rămâne inaccesibil. Această capacitate se manifestă uneori cu o autenticitate întrucâtva mai mare faţă de nişte evenimente de natură exterioară.  Celor care nu i se opun ea le dă prilejuri de a se complace în îngâmfare… şi datorită naturii îndeobşte destructive, demoralizatoare a acţiunilor demonice, pricinuieşte suferinţe celor care o posedă, lucru care devine evident abia după un timp îndelungat.

La mulţi oameni calităţile de senzitiv apar ca urmare a practicării yoga sau altor religii orientale. Un exemplu elocvent în acest sens este activitatea cunoscutului senzitiv cehoslovac Frantişek Fierd. La una din şedinţele societăţii „Popov” din Moscova, în timpul căreia Frantişek stabilea diagnostice bolnavilor la distanţă, reproducându-le viaţa şi istoricul bolii, la întrebarea academicianului A. J. Spirkin, cum a realizat asemenea performanţe, senzitivul a răspuns: „Este rezultatul unui intens antrenament yoghin, în procesul căruia omul învaţă să se destindă, deconectându-şi raţiunea şi intelectul. Cu alte cuvinte, fluxul de informaţie trece la nivelul subconştientului“.

Aici sursa „talentului” este absolut clară. Subţiind corpul cu ajutorul unei diete speciale, făcând anumite exerciţii din hatha-yoga, pătrunzând doctrina filozofică a acesteia, meditând adesea, repetând mantrele, omul se expune acţiunii directe a unor forţe cosmice, se racordează la „ierarhia” lor, dobândind iniţierea şi „aptitudinile” respective, în yoga este pusă la punct o metodică riguroasă: dacă faci asta şi asta vei dobândi aptitudini paranormale. Şi într-adevăr le dobândeşti. De unde însă şi cu ce preţ? In această privinţă învăţătorii orientali preferă să nu vorbească mult, şi de regulă, invocă o energie cosmică impersonală şi potenţialul lăuntric al omului. (Eu pot face totul de unul singur, cu propriile forţe, altfel spus – eu sunt însuşi Dumnezeu). Este tocmai gândul pentru care Lucifer, cel ce se încrezuse în sine, a căzut din cer şi a devenit satana (cf. Isaia, 14, 12).

Un alt mijloc de a dobândi facultăţi paranormale este iniţierea cu ajutorul direct al unui învăţător, inclus deja în ierarhia demonică. Asemenea unei molime, ce se transmite omului sănătos în urma contactului cu cel bolnav, se produce şi posedarea, dacă omul a crezut şi s-a deschis unui yoghin, vrăjitor sau senzitiv, în funcţie de puterea ultimului şi de împătimirea primului cresc şi se dezvoltă şi aceste „aptitudini”. Mai cu seamă că iniţierea se poate face şi în afara voinţei subiectului, fiind suficiente doar atenţia sporită şi încrederea lui.

Ca exemplu putem da meditaţia transcendentală (M.T.), care căpătase o foarte largă răspândire în SUA pe la mijlocul deceniului opt al secolului nostru. Datorită exerciţiilor de M.T., omul, potrivit reclamei fondatorilor ei, este înzestrat cu uriaşe forţe vitale, cu o veselie permanentă, cu tihnă şi sănătate. Cei ce doresc să se înscrie la acest curs trebuie să îi aducă gurului (învăţătorului), într-o odaie specială pentru iniţiere, un coşuleţ cu fructe şi flori. Acest dar se aşează în faţa portretului altui guru, defunct, de la care primise iniţierea învăţătorul. Tot aici arde o lumânare şi se aprind substanţe aromate. Ceremonia în faţa portretului durează o jumătate de oră, cuprinzând intonarea unei cântări în sanscrită (al cărei sens nu este cunoscut celui care se iniţiază) şi intonarea numelui învăţătorilor de yoga anteriori, în finalul ceremoniei iniţiatului i se transmite mantra (un cuvânt secret în sanscrită), pe care el trebuie să-l repete încontinuu în timpul meditaţiei. Iniţiatului niciodată nu i se dezvăluie interpretarea acestei ceremonii, semnificaţia ei fiind accesibilă numai învăţătorilor.

Intre altele, această ceremonie nu este altceva decât o închinare zeilor „puja”,  incluzând şi divinizarea învăţătorului-guru Maharishi. In aşa fel, omul ateu al zilelor noastre, fără a bănui ceva, se trezeşte iniţiat în practicarea unui ritual religios şi, pe neobservate, el este silit să facă lucruri faţă de care străbunii lor creştini ar fi preferat, probabil, să fie supuşi torturilor sau unei morţi chinuitoare: el aduce jertfe zeilor păgâni. Pe plan spiritual poate că tocmai acest păcat ne dă, mai mult decât metoda psihică, explicaţia succesului nemaipomenit al M.T. Repetarea continuă a mantrei plasează întreaga fiinţă a omului pe o anume undă (vibraţie), legându-l, parcă, de generatorul acestei vibraţii. Foarte curând însă contactul cu forţa demonică se face resimţit. Demonii, în virtutea căderii lor, nu sunt apţi pentru creaţie. Ei acţionează destructiv şi asupra celor care li s-au consacrat, în cartea ascetului american Serafim Rose sunt evocate exemple când şi învăţătorii, şi ucenicii, care se dedau ocultismului, ajung să manifeste tulburări mintale şi emoţionale, să se sinucidă, să ucidă sau să fie posedaţi de demoni.

Mulţi vraci proaspăt apăruţi propun pacienţilor să-i trateze cu ajutorul câmpului biologic, asigurându-i că le dau propria lor energie. Potrivit datelor reflexoterapiei orientale, fiecare om posedă o anumită rezervă de energie vitală care, aidoma sângelui care pulsează necontenit în vene, circulă pe anumite canale energetice, unite şi ele unul cu altul. Dacă într-un anumit loc se formează un blocaj energetic sau o insuficienţă energetică, atunci un organ aşezat pe canalul respectiv se îmbolnăveşte.

Acupunctura, masajul unor puncte au drept scop restabilirea cursului normal al acestei energii şi redistribuirea ei corectă. Dar, în realitate, potrivit datelor cercetătorului A.I. Spirkin, „senzitivul pare a contribui la pomparea energiei de la organele sănătoase la cel bolnav. Şi, dacă e nevoie, el poate să dea o parte din propria energie bolnavului“. Această energie însă nu e depersonalizată, ea poartă toată informaţia posesorului ei. Cercetările au demonstrat că aceasta se referă şi la apa „descântată” de babe, şi la obiectele „încărcate” cu energie de către senzitiv sau cele manipulate de vrăjitor. Iată concluziile aceluiaşi cercetător: „Un bolnav, de pildă, un schizofrenic, nu are nici un drept să vindece pe cineva, căci informaţia lui bolnavă se poate transmite omului sănătos“, în felul acesta, o părticică din „Eu”-ul senzitivului intră în cel care percepe, cu toate consecinţele inerente. Bunăoară, dacă senzitivul este un om vicios, viciile lui se transmit într-o măsură sau alta bolnavului, aşa cum trece asupra lui şi informaţia despre bolile de care suferă senzitivul. Are loc, de asemenea, şi procesul invers. Toate bolile pe care le tratează senzitivul i se transmit, în stare atenuată, şi lui, şi dacă este receptiv la ele se îmbolnăveşte şi el însuşi, în cele din urmă, oamenii care tratează cu propria energie se îmbolnăvesc, de obicei, foarte grav, şi mulţi cunoscuţi ai autorului articolului, au fost atacaţi chiar din tinereţe de o paralizie incurabilă. Iar omul pe care l-au tratat, dacă nu au fost înlăturate cauzele bolii, se îmbolnăveşte, de regulă, din nou.

Alt canal de recepţionare a energiei este când senzitivul, potrivit afirmaţiilor sale, „o primeşte din cosmos”.

Cosmosul este o noţiune abstractă, aşa încât, dacă doreşti, e foarte uşor să ascunzi în infinitul lui adevăratele surse ale „forţelor făcătoare de minuni”. Să încercăm totuşi să ne dumirim. Din numeroasele discuţii avute cu senzitivi, am înţeles că, atunci când lucrează, asupra lor coboară o coloană de energie dirijată, şi ei o folosesc. De unde vine, ei nu ştiu, sau, posibil, nu vor să spună. Dacă energia este canalizată, înseamnă că există şi cel care o canalizează. Cine este acela?
(Nota red.: Unii senzitivi, sau bioenergoterapeuţi au, totuşi, curajul şi bunăcuviinţa să dezvăluie sursa din care provine „bioenergia” lor. De exemplu, profesoara Nina G. din Republica Moldova a povestit cum a fost contactată de către „extraterestri” şi dusă într-un laborator, unde mai erau câteva persoane ce stăteau la rând pentru a li se transmite energie, întrebată dacă doreşte să lucreze pentru ei, Nina a răspuns că vrea să lucreze pentru Hristos. (înainte de această întâmplare, Nina era creştină numai cu numele: nu se ducea la biserică, şi nu se împărtăşea cu Sfintele Taine). Fără să i se dea vreo importanţă acestui răspuns, i-au introdus energia prin creştetul capului, interzicându-i a vorbi cuiva despre cele întâmplate. Apoi, Nina s-a trezit la ea acasă, simţind în spate o presiune permanentă care o silea să caute pacienţi pentru a se elibera de energia apăsătoare, între timp, a simţit că este urmărită de un demon („spirit- director”), ce apărea mai ales noaptea, înfricoşată, ea s-a dus la un preot, care a îndrumat-o să meargă la biserică, să se roage şi să nu mai practice astfel de tratamente. Din mila lui Dumnezeu şi ca pildă pentru alţii, Nina a scăpat de „musafirul” nedorit şi de energia malefică)

După cum este scris în Evanghelia de la Matei, după roadă se cunoaşte pomul (Matei 12, 33) şi, aşa cum mărturiseşte Apostolul lacov, izvorul sărat nu poate da apă  dulce… iar dacă aveţi râvnire amară şi zavistie (aş mai adăuga şi trufie – n.a.) în inimile voastre, nu vă lăudaţi, nici nu minţiţi împotriva adevărului, înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, trupească, demonică (lac. 3, 11-14-15).

Cu acestea se potrivesc bine cuvintele Sfântului Ignatie Brianceaninov, care scrie că „Sfinţii Părinţi condamnă cu asprime dorinţa de a săvârşi minuni; o asemenea tendinţă dă în vileag că în sufletul omului sălăşluieşte amăgirea de sine, care provine din îngâmfare şi înfumurare… Cei care doresc să săvârşească minuni, închipuite de ei, o doresc din înfierbântarea lor trupească, prin sporirea patimilor neînţelese de ei, deşi poate li se pare că sunt călăuziţi de mare râvnă în lucrarea Domnului, în aceeaşi stare de autoamăgire şi înfierbântare se află şi cei care vor să vadă aceste semne“. Deci, dacă omul care a dobândit capacităţi de senzitiv este îngâmfat, trufaş, plin de iubire de sine, de zavistie, este înclinat spre desfrâu, e lacom după avuţii, cu alte cuvinte este un om pătimaş, e clar: aceste capacităţi poartă un caracter demonic. Puterea cu care acţionează el este de la diavol, având o influenţă distrugătoare atât asupra lui, cât şi asupra primitorului.

De pildă, potrivit datelor cercetătoarei ştiinţifice kievlene T.P. Reşetnikova, care a cercetat rezultatele acţiunii unor senzitivi asupra unor eprubete cu sânge omenesc, conţinutul de magneziu din sânge sub influenţa operatorului, fie că creştea, fie că scădea de aproape două ori. Reşetnikova luase drept reper o lucrare a francezului Louis Kerverand, care a demonstrat existenţa procesului fizic denumit transmutaţie (transformarea elementelor). Sub influenţa senzitivilor, în organismul percipientului se produce, ca urmare a transmutaţiei elementelor, un dezechilibru chimic, în special în sânge, ceea ce, după părerea specialiştilor, poate provoca îmbolnăvirea de cancer şi, posibil, de SIDA.

In afară de aceasta, oamenii, odată trataţi de senzitivi şi uşor refăcuţi pentru o vreme, caută iar şi iar posibilitatea de a se mai „alimenta” puţin, de a căpăta o nouă rezervă similară de energie, devin adesea telepatomani (adică aşteaptă cu nerăbdare apariţia senzitivilor la televiziune şi nu mai pot trăi fără aceasta, îşi pierd cu desăvârşire voinţa), căci este distrusă bariera psihologică lăuntrică care îi apără de influenţa din exterior; ei se lasă uşor pradă oricărei influenţe, şi chiar celei demonice, când aceasta parvine prin oameni cu o puternică rea-voinţă. Sufletul lor se deschide pentru imixtiuni de acest gen, ei încep a căuta alţi senzitivi, informaţia respectivă nu se lasă întârziată, şi omul începe a se dezvolta pe o cale strict determinată. Evident, nu pe calea lui Hristos. In afară de aceasta, senzitivii demonizaţi aplică – pentru a obţine cât mai mulţi bani şi faimă – metode  de-a dreptul barbare de redistribuire a energiei în organism, după care organul bolnav capătă un aflux de energie de la cel sănătos şi se reface, pe când celălalt se îmbolnăveşte. De pildă, omul se tratează de ulcer, iar curând după aceea moare de infarct. In timpul şedinţei, senzitivii practică, de asemenea, stoarcerea energiei din pacient; stabilizând o relaţie energetică de lungă durată, ei continuă să „pompeze”, pe acest canal, energie.

Se vehiculează mult ideea de nobleţe a senzitivilor care, chipurile, ar lua bolile altora asupra lor, dându-şi sănătatea în numele însănătoşirii altora. Departe însă de aşa ceva. O pornire nobilă poţi întâlni la senzitivii începători, neîncercaţi, care curând fie că ei înşişi se îmbolnăvesc şi încetează să mai trateze, fie că apelează la mijlocul verificat de dobândire a energiei (de la forţele demonice), în procesul şedinţelor de tratament, însă, senzitivul îşi îndreaptă cea mai mare parte a eforturilor spre a-şi crea o protecţie împotriva bolii. Şi devreme ce ei nu pot neutraliza cauzele ontologice ale bolii (lucru care este doar în puterea Domnului), senzitivii transferă boala ori asupra altui organ ori chiar asupra altui om. Fireşte că e dificil să zici că e un act nobil.

Aşadar, în unele cazuri senzitivul donează energie, în altele fură. E o contradicţie? Nicidecum. Să admitem că se extrage 70% din energie, dar se întoarce numai 10%. Aşa procedează Djuna, Kaşpirovski, Ruţko şi mulţi alţii.

Iată ce mărturiseşte despre Djuna, A.I.Spirkin, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Rusiei: „Ce mă nedumereşte, din punctul de vedere al unui om de ştiinţă? – Măcar şi faptul că ea primeşte seara, în 3-4 ore, până la 120 de bolnavi. Când locuia la Moscova, la hotel, dacă o vizitam dimineaţa, o surprindeam moleşită (din păcate, mai şi fumează), palidă. Mergem la apartamentul unde ea primeşte pe cei ce aşteaptă cu înfrigurare… După al 10-lea pacient, al 20-lea, după al 70-lea ea devine vioaie, chiar zburdalnică, cochetează, adică se află deja în ascensiune emoţională. Seara, la restaurant, dansează mult, e surescitată, plină de energie şi se întoarce la hotel noaptea târziu“. O completare potrivită a acestei istorisiri este un articol publicat în revista „Ogni Bolgarii” în 1987. Autorul, un ziarist care o cunoscuse pe Djuna, scrie că nu ştie nici un om la care, după tratamentele făcute de ea, boala să nu revină.

Nu este oare un vampirism energetic evident? Beţia, fumatul, petrecerile nocturne istovesc organismul, lucru pe care îl dă în vileag chipul ofilit şi apatia Djunei. Insă, în timp ce îşi primeşte pacienţii, de la care e foarte uşor să stoarcă energie, vigoarea şi prospeţimea îi revin. Mecanismul e clar. Fireşte că şi bolile se reîntorc curând la cei „trataţi”. Şi e bine dacă acest stress nu se termină pentru bolnav cu un final letal, după cum s-a întâmplat, nu o dată, de pildă, în timpul teletratamentelor lui Kaşpirovski.

Ultimul, potrivit afirmaţiilor altor senzitivi, acţionează în felul următor. Dacă omul priveşte sau ascultă cu atenţie o şedinţă televizată a lui Kaşpirovski, între el şi acest spectator se stabileşte momentan un contact energetic invizibil.

Aşa este concepută natura noastră, fixându-şi atenţia asupra unui obiect, omul îşi extinde câmpul său biologic asupra acestuia şi intră în contact cu el. Citind, de exemplu, o carte, noi stabilim o legătură invizibilă cu autorul ei (chiar dacă acesta nu mai este în viaţă) şi cu acea stare a sufletului în care se afla scriitorul în momentul creării operei sale. Cititorul este cuprins de aceleaşi gânduri şi sentimente, iar unul deosebit de sensibil poate chiar retrăi aceleaşi senzaţii.

Tocmai această însuşire a naturii umane este, de asemenea, una din cauzele pentru care Părinţii Bisericii recomandă să citim în permanenţă Evanghelia şi scrierile patristice. Căci în felul acesta cititorul comunică cu Dumnezeu şi sfinţii Săi, şi acesta, înălţându-se până la gândurile şi sentimentele lor, el însuşi se îmbogăţeşte, creşte spiritual. Mai mult decât atât, sfinţii, simţind că cineva le citeşte operele, se roagă pentru el.

Şi iată de ce e atât de dăunător să citeşti literatură scrisă de oameni pătimaşi, vicioşi, de la care omul poate să se molipsească de pasiunile lor, şi cu atât mai mult -literatură demonică (a învăţătorilor de yoga, de pildă). Prin mijlocirea unor texte de acest gen cititorul se deschide influenţei lor şi intră în comunicare cu duhurile necurate.

Iată ce spune în acest sens Sfântul Ignatie Brianceaninov: „Toate fenomenele demonice au însuşirea de a fi periculoase dacă sunt luate în seamă; nedându-le decât o simplă atenţie, fără pic de simpatie, poţi rămâne cu cea mai dăunătoare impresie, expunându-te unei grele ispite“.  Oamenii care au participat la şedinţele lui Kaşpirovski (fie şi numai în calitate de telespectatori), în mod inevitabil se pomeneau în interacţiune cu el.

Senzitivii, de regulă, nu tratează prin energia lor. In al doilea rând, în timpul aşa- zisului tratament, practică vampirism energetic în dauna pacientului. Şi, în cele din urmă, ei fac uz de energie demonică, aceasta, de asemenea, pricinuind bolnavului numai rău.

Am să dau un exemplu caracteristic, istorisirea unui creştin specialist în restaurarea antichităţilor, „într-o zi am intrat la un colecţionar de antichităţi, o bună cunoştinţă a mea, pentru care executasem altădată mai multe comenzi, dar de care mă înstrăinasem mai târziu, căutând să lucrez numai pentru biserică. Mă simţeam rău, aveam slăbiciune, şi i-am spus despre asta gazdei, care s-a dovedit a fi senzitiv. M-a pus să mă întind pe o canapea şi preţ de zece minute a făcut pase magnetice cu mâinile. Durerea de cap mi-a trecut, dar nu mă simţeam, parcă, în apele mele. Luându-mi curând rămas bun de la el, am plecat în grabă. Ajungând acasă, am simţit copleşindu-mă o energie violentă, am restaurat până la orele trei noaptea fel de fel de antichităţi ce nu aveau legătură cu biserica. După aceea, timp de câteva săptămâni, am lucrat încontinuu, nu însă pentru biserică. Obiectele bisericeşti, pur şi simplu, nu le puteam lua în mâini, încetasem să mă duc la biserică şi să mă rog. Mi s-a ivit dorinţa să fac bani, să reiau legăturile abandonate cu anticarii. Nu mă simţeam niciodată în elementul meu. Doar făcând un mare efort de voinţă mi-am impus să merg la mănăstire. Acolo, după o spovedanie sinceră, împărtăşanie şi o săptămână de viaţă printre călugări, în timpul căreia aceştia s-au rugat pentru mine, am putut, în cele din urmă, să-mi reiau munca pentru biserică.”

Iată cum acţionează energia demonică intrată în om prin intervenţia unui senzitiv! Ea l-a îndepărtat de Biserică şi a început a orienta dezvoltarea lui N. după un plan de al său. Şi numai intervenţia puterii dumnezeieşti a salvat acest om. Nenumărate articole şi cărţi s-au scris despre cei mai cunoscuţi senzitivi de la noi, aceşti oameni făcând confidenţe la radio şi televiziune. Reporterii, însă, cuprinşi de admiraţie, nu pătrund, de regulă, natura acestor forţe, mijloacele şi rezultatele tratamentului. O ignoranţă periculoasă!

Să continuăm discuţia despre Djuna. După cum mărturiseşte A. I. Spirkin, „Djuna este de origine asiriană, s-a născut prin părţile Armavirului. Tatăl, mama, bunica ei au practicat vrăciuirea, aşa încât acest dar – forţa diabolică a biocâmpului – este moştenită de ea. Senzitivii noştri, care percep vizual câmpul bioenergetic, spun că frecvenţa  câmpului ei este alta decât a unui om obişnuit“. După cum vedem, Djuna este o vrăjitoare provenită din neam de vrăjitori care şi-a căpătat talentul (altfel zis, demonii „binefăcători” sau demonii-ajutători cu ajutorul cărora vrăjitorul îşi săvârşeşte acţiunile magice) prin moştenire. Nu demult, la congresul vrăjitoarelor care a avut loc în 1990 în S.U.A., ea a stârnit senzaţie prin minunile sale. Acum ea practică pe larg, inoculând bacilul demonismului în sufletele oamenilor creduli.

A. Martînov, care a editat un manual pentru senzitivii începători, susţine că nu crede într-un Dumnezeu Hristos personal, în schimb susţine existenţa unor „anumite forţe cosmice“, dătătoare de energie. Intr-o confesiune publică făcută nu demult la radio, el îşi revendica rolul lui mesia, propunând în locul Evangheliei noua sa carte „Vestea cea bună“. Aici satanismul este exprimat sub o formă evidentă şi nedisimulată: Martînov respinge Dumnezeirea lui Hristos şi vine ca un „pseudo-mesia” cu „noua” sa învăţătură. Se împlinesc cuvintele profetice ale Evangheliei după Matei (Mt. 24, 24): …se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi. Căci omul se mântuieşte numai prin Hristos, prin suferinţele la  care a fost supus pe cruce şi prin moartea Lui întru ispăşirea şi mântuirea omenirii. Tocmai datorită faptului că lisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu care S-a întrupat pentru mântuirea noastră a şi fost învins satana, luându-i-se puterea asupra acelei părţi a neamului omenesc care a crezut şi s-a botezat. De aceea, când unui om i se răpeşte credinţa în Hristos, el devine din nou o slugă docilă a forţelor demonice. Şi A. Martînov, după cum se vede, râvneşte tocmai acest lucru.

Odată mi s-a adresat un tânăr, B., care a avut de suferit după frecventarea şedinţelor lui Ruţko, şedinţe prin care a dorit să-şi refacă vederea. Ochii însă nu i s-au vindecat, în schimb s-a ales cu următorul „dar”: la anumite ore de zi şi noapte, independent de voinţa sa, începea să facă nişte mişcări involuntare cu braţele, picioarele şi întreg corpul, asemănătoare cu loviturile de kung-fu, pe deasupra mai având şi accese de tip epileptic. A trebuit să-l trimit pe sărmanul creştin să se purifice (adică să i se citească rugăciuni de dezlegare de către un preot având harul să izgonească duhurile necurate).

Dar ce spun „tămăduitorii” înşişi despre propria lor persoană? Să urmărim un interviu dat de Iuri Tarasov – „Sunt vrăjitor în generaţia a patra“. La întrebarea corespondentului: „Mi-am dat seama că făceaţi vrăji asupra unui bolnav de osteohondroză cu ajutorul câmpului dvs. biologic, terapiei manuale şi psihoterapiei. Toate  acestea sunt pe larg cunoscute, îi ştim bine pe unii reprezentanţi ai medicinii netradiţionale – Djuna, Kaşpirovski… Dvs. sunteţi unul în trei ipostaze? în ce constă vrăjitoria?” Tarasov răspunde: „întrebarea dvs. conţine răspunsul. De ce nu-mi zic senzitiv? Doar pentru că senzitivul ştie să facă aproximativ a zecea parte din ceea ce face orice vrăjitor de mâna a doua. Acelaşi lucru se poate spune şi despre hipnotizori, fitoterapeuţi, psihoterapeuţi… Fiecare din aceste domenii nu este decât vârful aisbergului“.

E spus extrem de sincer – „vârful aisbergului” – a cărui bază se află în iad.

La întrebarea privind existenţa magiei negre şi albe Tarasov a răspuns: „...la ultimul congres din Spania la magia neagră şi cea albă s-au mai adăugat două culori -roşu şi verde. Dar de ce oamenii să cunoască aceste lucruri? Sunt, cum s-ar spune, culorile noastre de lucru, de uz pur profesional… «Cunoaşterea» este neutră prin ea însăşi… Problema e cine o posedă“.

Cu alte cuvinte, „cunoaşterea” (adică, după Tarasov, capacitatea de a influenţa magic lumea înconjurătoare), are una şi aceeaşi sursă atât în magia neagră, cât şi în cea albă. Dar în ce sens (în bine sau rău) îşi va aplica vrăjitorul forţa pe care o posedă, nu  depinde decât de dorinţa lui. Or, e lucru ştiut că nu se poate pricinui rău cu Duhul Sfânt. Un om fără prihană, înzestrat cu putere dumnezeiască, pur şi simplu nu poate face nici un rău. Căci el nu împlineşte decât voinţa lui Dumnezeu, care de la origine a fost îndreptată către mântuirea omenirii.

Iată însă că „unele forţe cosmice”, adică demonii, îl ajută cu plăcere pe omul care li s-a vândut. Iată ce citim în Nomocanon (cod de legi şi hotărâri ale Sfinţilor Apostoli şi Sinoadelor Ecumenice): „Magii – acei care îi cheamă şi pe demonii binefăcători, ca să facă şi spre bine unele lucruri, totuna cu toţii sunt nişte ucigaşi spurcaţi şi înşelători după bunul lor plac“.

Tarasov nu este unic în opinia sa. Alt vrăjitor, un oarecare L, într-o discuţie privată cu o cunoştinţă de-a mea, ajungând să facă destăinuiri, a spus: „Aptitudinile senzitive nu sunt decât prima treaptă pe calea ce duce spre magia neagră“.

Bioenergoterapeutul Kaşpirovski, apărând la televiziune în data de 24 noiembrie 1989, după miezul nopţii, a citat propriu-zis extrase din cartea de magie neagră, referindu-se la ea ca la o sursă pe deplin acceptabilă şi pozitivă. Caracterul demonic al acţiunilor lui Kaşpirovski se manifestă chiar în timpul şedinţelor sale, lucru pe care îl demonstrează, de exemplu, datele doctorului în psihologie V. Lebedev. Vom cita doar unele din ele: „Am examinat 2015 elevi de şcoală, 93 % din ei sunt antrenaţi în şedinţele lui Kaşpirovski. In timpul şedinţelor se remarcă ticuri obsedante, reacţii isterice, fenomene de halucinaţie şi alte tulburări psihice” – dovadă evidentă că sunt stăpâniţi de duhul necurat. Mişcări involuntare, ţipete şi emoţii, istericale independente de voinţa omului – toate acestea reprezintă semne vădite de demonizare. 42% cad în somn hipnotic. După şedinţe, la un număr de 7% s-au constatat diferite forme de dezadaptare psihică. S-a conturat clar tendinţa creşterii sugestibilităţii şi reacţiei isterice. La elevii şcolii medii nr. 49 din Taşkent s-a dezvoltat, în timpul şedinţelor, o reacţie isterică în grup, care a durat timp de două săptămâni şi a dezorganizat activitatea şcolii, în urma şedinţelor televizate, unii copii se prăbuşeau în stare de catalepsie doar văzând imaginea lui Kaşpirovski. Ceea ce înseamnă că li s-a distrus mecanismul de protecţie psihologică şi ei au devenit mai sugestibili, uşor influenţabili de  comportamentul criminal al adulţilor şi adolescenţilor. Mai mult decât atât, după şedinţe a fost nevoie ca mulţi copii să fie spitalizaţi cu diferite tulburări neuro-psihice”. V. Lebedev a cercetat 6228 de scrisori ale unor persoane care au vizionat şedinţele unui senzitiv practicant al magiei negre, rezultatele fiind că „63% au sesizat o agravare acută a bolilor. Investigaţiile ulterioare au arătat că la 13-14 din 15 bolnavi, aparent însănătoşiţi după şedinţe, afecţiunile li s-au agravat. In afară de aceasta, la un număr de bolnavi agravările au apărut imediat după şedinţe. Vorbind despre calităţile morale ale acestui senzitiv, e suficient să cităm telegrama Lesei Iurşova trimisă Procurorului general al U.R.S.S.: „Kaşpirovski, în scopuri de reclamă, m-a antrenat într-o operaţie chirurgicală fără anestezie, difuzată la televiziune fără ştirea mea. In timpul operaţiei am suportat o durere atroce, fapt care ulterior mi-a înrăutăţit şi mai mult starea sănătăţii. Kaşpirovski difuzează un film de reclamă, montat în variantă convenabilă lui, prezentându-mă dezgolită; în presă mi-a lezat demnitatea… Pe motivul că acum mă aflu la spital şi de 18 luni nu mai am mijloace de existenţă, rog să mă ajutaţi să fac formele de trimitere în judecată a lui Kaşpirovski“.

Aşadar, unii senzitivi, profitând de dorinţa oamenilor de a se însănătoşi cu orice preţ, adesea îi aduc la o stare şi mai gravă, conducându-i la demonizare şi la pierderea sufletelor.

Dar există, aţi putea reproşa dvs., şi magi-senzitivi albi, care şi la biserică merg, şi pe oameni îi tratează, chipurile, cu puterea lui Dumnezeu. Se vede însă că puterea nu e de la Dumnezeu. Adesea, fără să bănuiască, ei se află în stăpânirea forţelor demonice care, dându-le aparenţa succesului, dezlănţuie în ei o tot mai mare  înfumurare şi orgolii, nimicindu-le sufletele, făcându-i unelte docile în mâinile lor.

Pe unii credincioşi îi interesează: dacă senzitivii sunt în legătură cu forţele demonice, de ce atunci ei înşişi frecventează uneori biserica, îndemnându-i pe oamenii nebotezaţi să se boteze, iar alteori chiar şi să se împărtăşească cu Sfintele Taine în Biserica Ortodoxă?

Da, e adevărat. Senzitivii merg uneori ei înşişi la biserică, şi pe alţii îi îndeamnă s-o facă pentru a se alimenta, cum le place să se exprime, cu „energii luminoase“. Mulţi credincioşi au avut ocazia să observe cum senzitivii stau îndelung în faţa icoanelor, cu mâinile răşchirate şi căscând larg ochii, străduindu-se să se alimenteze cu energia pe care o emană icoana. După expresia lui Pavel Florenski, „icoana reprezintă fereastra către altă lume“. Mi-aş permite să adaug că o icoană înaintea căreia sunt înălţate rugăciuni – este o fereastră larg deschisă către altă lume. Căci apropiindu-se de o asemenea icoană, mai cu seamă făcătoare de minuni, simţim realmente prezenţa celui care este înfăţişat pe ea. Privind chipul, ne înălţăm cu tot sufletul către prototip, şi rugăciunea noastră se înalţă către tronul Celui de Sus pe drumul străbătut de rugăciunile a mii de alţi credincioşi. Noi primim răspuns – rugăciunea noastră este auzită şi se împlineşte.

Ei stau în faţa icoanei străduindu-se să absoarbă energia concentrată în preajmă datorită rugii statornice în faţa ei a mii de creştini. (Nota red.: Numai că harul dumnezeiesc nu se poate fura. Energia de care se umplu senzitivii nu este a icoanelor, ci a diavolului, căruia şi-au deschis sufletele când au primit învăţăturile străine Bisericii.)

Icoana nu va avea de pierdut din această cauză şi nici rugăciunii credincioşilor nu-i va dăuna. Gândiţi-vă, însă, cât de smintit trebuie să fii ca, fiind poftit la „ospăţul nupţial” (simbolul Tainei Sfintei Împărtăşanii, comunicării prin rugăciune cu Dumnezeu), să te târăşti pe sub masă, strângând de pe jos farâmiturile scăpate de oaspeţi şi să nu fii în stare să-ţi ridici capul pentru a te bucura de măreţia sărbătorii. (Nota red.: Şi cu atât mai grav este când, în loc să strângi firimiturile, te duci şi mănânci din gunoaie. Tocmai asta fac, fără să îşi dea seama, senzitivii)

O altă parte, mai puţin numeroasă, de senzitivi merge personal la biserică pentru a se împărtăşi, îndemnând şi pe alţii s-o facă. Aceştia sunt senzitivii începători – cei care nu au ajuns deocamdată să pătrundă în abisurile satanice şi se află în etapa autoamăgirii de a fi aleşii lui Dumnezeu. De astă dată ei se împărtăşesc, ca în primul caz, pentru alimentare suplimentară nemijlocită cu energie pozitivă. Acest act întăreşte convingerea că ei ar avea legătură cu Dumnezeu şi că sunt pe calea cea dreaptă. De obicei, ei niciodată nu se spovedesc; îşi aleg acele biserici în care se fac spovedanii comune (adică în care e suficient, nemărturisind nimic, să-şi plece capul sub patrafir şi, cu sentimentul datoriei împlinite, să se apropie de Sfântul Potir)
(Nota red.: Astfel de spovedanii nu sunt normale. Sfântul loan din Kronstadt făcea spovedanii comune având o binecuvântare specială din partea ierarhiei datorită harismelor pe care le primise de la Dumnezeu. Anumiţi preoţi însă fac spovedanii colective călcând rânduielile bisericeşti, imaginându-şi că sunt harismatici, dar de fapt sunt înşelaţi de diavolul care nu vrea ca oamenii să primească dezlegare de păcate prin spovedanie. Şi vrea să îi ţină departe atât de sfaturile directe ale duhovnicului cât şi de canonul pe care l-ar putea primi de la acesta. Numai că o astfel de împărtăşanie, furată, nu aduce folos duhovnicesc. Este spre osândă. Pentru că pe Dumnezeu nu îl poate înşela nimeni…)

[Sau acesti senzitivi se spovedesc normal dar fara sa mentioneze activitatea lor in domeniul extrasenzorial, pentru ca nu o considera a fi pacat, sau o prezinta trunchiat sub o forma acceptabila – n.a.]

Cât de departe sunt ei de Hristos, de calea Sa, a răstignirii, smereniei, răbdării, blândeţii! In acest sens primirea Sfintelor Taine încă nu înseamnă o garanţie a mântuirii. Totul depinde de profunzimea pocăinţei şi de acel simţământ cu care vă apropiaţi de Sfântul Potir.

Apostolul Pavel spune: De câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar,  moartea Domnului vestiţi până când va veni. Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta şi va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului. (…) Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului (I Cor. 11-26, 27, 29). Din practica duhovnicească se cunoaşte că mulţi oameni căzuţi în rătăcire (oameni cuprinşi de înfumurare, orgoliu) se împărtăşesc deseori, aceasta însă nu-i va mântui.

Să subliniem încă o dată că, măsura mântuirii pe care o dă Taina Împărtăşaniei, puterea harului căpătată prin această Taină depind de sinceritatea sufletească, de sentimentul de pocăinţă al conştiinţei propriei nevrednicii, de dorinţa de viaţă veşnică şi de iubirea de Hristos cu care omul se apropie de Sfântul Potir.

Senzitivii nu au astfel de sentimente. Ei nu au nevoie de Hristos Mântuitorul, nu au nevoie ca Viaţa Lui să devină viaţa lor, ei au nevoie de energie.

Din cele spuse mai sus, vedem că, adesea demonul este acela care îi îndeamnă pe senzitivi să vină în sfântul lăcaş pentru a-l pângări, ceea ce îi produce o mare satisfacţie. Nefiind în stare el însuşi să se apropie de Sfintele Taine şi de icoane, îi trimite la biserică pe oamenii care i s-au vândut şi, pentru acţiunile lor profanatoare (săvârşite fie şi în mod inconştient) îi dăruieşte cu o nouă porţie de energie demonică şi le amplifică aptitudinile senzitive.

Uneori ni se pune întrebarea: de ce senzitivii îi trimit pe oameni să se boteze, iar cu cei nebotezaţi refuză, în unele cazuri, să lucreze?

Trebuie remarcat însă faptul că numai senzitivii neavansaţi îşi trimit „pacienţii” să se boteze. Ceilalţi, alde Kaşpirovski, nici ei înşişi nu sunt botezaţi şi nici nu întreabă pe nimeni de botez. Dimpotrivă, în timpul şedinţelor lor, ei cer să se scoată de pe corp, mai ales de pe piept, toate obiectele de metal, adică crucea.

In ţara noastră [Rusia – n.a.] se bucură de o largă popularitate aşa-numitele secţii de autoreglare, unde, după afirmaţiile liderilor lor, omul poate învăţa să se autodirijeze, să-şi pună în ordine psihicul, să-şi întreţină în condiţii superioare sănătatea. Şi mulţi oameni se înscriu în aceste secţii, dorind să realizeze cele promise. Ce se întâmplă însă, de fapt, acolo?

Să examinăm, de exemplu, grupele de autoreglare de la Sankt-Petersburg aflate sub conducerea generală a lui Antonov. Din mărturisirile unor foşti discipoli de-ai săi şi a unor oameni care au condus grupe similare, dar ulterior s-au căit şi au renunţat la aceste cursuri, s-a constatat că metodica respectivă de autoreglare cuprinde o serie de etape.

In prima etapă oamenii învaţă să-şi domine trupul, emoţiile, practicând exerciţii fizice şi psihice speciale bazate pe yoga.

In a doua etapă ei se ocupă de subţierea simţurilor, a emoţiilor, încearcă să-şi adapteze psihicul pentru sfera extra-corporală, invizibilă, potrivit afirmaţiilor lor, aflată în astral.

In cea de-a treia etapă, cu ajutorul învăţătorului intră în contact cu oarecare „forţe cosmice” şi, prin intermediul acestora, primesc acele capacităţi extrasenzoriale despre care am vorbit mai sus. După aceasta, discipolul îşi părăseşte învăţătorul şi organizează o grupă proprie, fiind ajutat şi îndrumat de forţe din cealaltă lume.

Din cele expuse mai sus, se vede că, pregătindu-şi corpul la prima etapă, ucenicii îşi subţiază psihicul şi simţurile şi devin capabili de a contacta demonii în a doua etapă, iar în a treia, cu ajutorul învăţătorului lor, intră în contact direct cu duhurile decăzute,  de unde ulterior capătă forţe şi capacităţi de a face aşa-numitele „minuni”.

In etapele a patra şi a cincea aceşti nefericiţi încearcă să-şi însuşească deprinderi de a trăi în cealaltă lume, de a se contopi cu lumea demonilor, ca după moarte să se simtă bine, ajungând în mediul deja familiar lor. O trudă inutilă. Nimeni nu va putea scăpa de judecata lui Dumnezeu. Căci, după cum se spune în Evanghelie, trimite-va Fiul  Omului pe îngerii Săi, vor culege din împărăţia Lui toate smintelile şi pe cei ce fac fărădelegea, ş i-i vor arunca pe ei în cuptorul cu foc; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor (Mt. 13, 41-42). Cât priveşte speranţa că-i va ajuta diavolul, în acest sens avem cuvântul adevărat al Apocalipsei: …şi diavolul, care-i amăgise, a fost aruncat în iezerul de foc şi de pucioasă, unde este şi fiara şi proorocul mincinos, şi vor fi chinuiţi acolo, zi şi noapte, în vecii vecilor (Apoc. 20, 10).

Revenind la discuţia despre secţiile de autoreglare, vedem că aici strălucitoarea momeală de sănătate, de dominare a forţelor propriului organism ascunde în spatele ei un sinistru cârlig – contactul şi comunicarea cu forţele demonice. De remarcat însă că în primele două etape nimeni nu îi spune ucenicului adevăratul scop final al instruirii (pentru a nu-l speria). Abia pe măsura transformării elevului, potrivit cu interesul satanei, i se deschid noi şi noi obiective. Transformarea se realizează însă în modul următor. In procesul instruirii, învăţătorul încearcă să implanteze în sufletul discipolului o parte din propriul „Eu”, să canalizeze dezvoltarea lui potrivit unui plan dinainte întocmit. Omul este modelat pentru o anumită undă, i se organizează un mod special de viaţă, în care predomină exerciţiile, meditaţia; şi dacă cineva ar încerca mai târziu să revină la credinţa creştină şi să frecventeze biserica, i-ar fi foarte greu să-şi organizeze viaţa după învăţătura lui Hristos, căci ar trebui să se lepede de toate, să pună o nouă temelie creştină, deoarece o transformare pozitivă în acest sens este aproape imposibilă: orientarea spirituală a celui convertit de satana este diametral opusă. Oamenii care exersează într-o astfel de secţie pot merge la biserică, însă ei vor căuta acolo energii luminoase, şi nu pe Hristos; privind la icoane, vor vedea în ele o sursă de alimentare energetică, şi nu pe Dumnezeu, în felul acesta se împlinesc, referitor la ei, cuvintele lui Hristos: “Au orbit ochii lor şi a împietrit inima lor, ca să nu vadă cu ochii şi să nu înţeleagă cu inima şi ca nu cumva să se întoarcă şi Eu să-i vindec” (loan 12, 40).

In Bulgaria, şi departe de hotarele ei, sunt cunoscute capacităţile fenomenale ale bătrânei Vanga – o prezicătoare oarbă în vârstă de peste 80 de ani. Oameni de diferite vârste şi formaţii o vizitează necontenit, pentru a-şi afla viitorul, soarta şi, absolut toţi pleacă de la ea profund impresionaţi de profeţiile vrăjitoarei.

Căror forţe le datorează ea capacitatea de a prezice? Care este sursa clarviziunii ei?

Mai întâi să ascultăm ce spune ea însăşi despre darul ei. La întrebarea nepoatei sale, filologul Krasimira Stoianova: „Ai cumva senzaţia că darul tău este programat de nişte forţe superioare?”

Vanga a răspuns: „Da“. „Cum le percepi?” „De cele mai multe ori aud un glas.” „I-ai văzut?” „Da. Nişte siluete transparente asemănătoare reflectării omului în apă.” „La dorinţa cui, a lor ori a ta, se realizează contactul?” „De obicei, la dorinţa lor, deşi pot să-i chem şi eu.”

Mai jos vom cita mărturisirea interesantă a nepoatei bătrânei Vanga despre sursele inspiraţiei clarvăzătoarei sale mătuşi. „Aveam 16 ani, când odată, în casa noastră din Petrici, Vanga mi-a vorbit… numai că nu era vocea ei. Aveam impresia că altcineva, nu ea, vorbeşte cu gura ei. Cuvintele, pe care le-am auzit nu aveau nimic comun cu ce vorbiserăm până atunci, ca şi cum o persoană necunoscută s-a amestecat în discuţia noastră. Am auzit spunându-mi-se: «Iată, noi te vedem»… apoi a urmat o descriere amănunţită a ceea ce făcusem în ziua aceea până la acest moment, încremenisem pur  şi simplu de groază. Nu eram decât amândouă în casă. După o mică pauză Vanga a răsuflat uşurată şi mi-a spus: «Of, m-au lăsat în pace»… şi imediat a revenit la discuţia noastră anterioară. Am întrebat-o, de ce, dintr-o dată, a început să-mi descrie ziua, dar mi-a răspuns că ea n-a vorbit nimic, ci repeta doar ce auzea. Liniştindu-se puţin, a continuat: «Of, acestea sunt nişte puteri mici, care se găsesc mereu alături, Dar sunt şi altele mai mari, ce le conduc pe acestea. Când se hotărăsc să vorbească cu buzele mele, mi se face rău, şi după asta toată ziua nu-mi pot veni în fire».

Dar iată ce spun rudele bătrânei Vanga despre localitatea în care locuieşte prezicătoarea: „Vanga nu părăsea cu anii acest loc. Nu pot înţelege ce o reţine aici. Dar ea ştie şi iubeşte aceste locuri! în ce mă priveşte, totul mă deprimă aici“. Ceva asemănător vorbesc şi alte persoane. Vanga însă susţine că „numai aici” aude glasurile care au iniţiat-o în multe lucruri. Chipurile, tocmai în locul unde stă casa ei se află centrul care leagă sanctuarele sacre vechi situate în împrejurimi. Dimitri, fiul surorii Vangăi, Liubov, evocă o credinţă veche de prin partea locului. „Oamenii bătrâni povestesc că aici este îngropată statuia unui cavaler de dimensiuni naturale, bănuind că este statuia Sfântului Constantin. Ea ar fi fost îngropată în pământ când au venit turcii. Dar mi se pare că ar fi putut fi statuia zeului tracilor, Hors, deoarece tocmai în această regiune au fost descoperite plăci de marmură cu chipul acestui zeu… Primele revelaţii ale mătuşii mele sunt legate de un călăreţ cu care ea ar fi stat de vorbă la fântână. După aceea, călăreţul şi-a mai făcut o dată apariţia, comunicându-i că începe războiul. I-a mai spus, de asemenea, că va fi profetă şi că va prevesti despre „vii şi morţi”. Profesorul Y. Lozanov, care se ocupă de fenomenul Vangăi, scrie: „Din anul 1964 colectivul aflat sub conducerea mea a chestionat zeci de mii de vizitatori. Ne-am propus să stabilim, cu ajutorul statisticii, în ce măsură se împlinesc previziunile ei peste cinci, zece, cincisprezece ani“. Potrivit datelor lui Lozanov, aproximativ 70% din profeţii se împlinesc.

Aşadar, din cele expuse mai sus rezultă că toate mesajele profetice sunt dictate Vangăi de nişte anumite „forţe” care, fie că ele însele o vizitează, fie că vin la chemarea ei. Din spusele ei reiese că există nişte „puteri mici”, a căror prezenţă o resimte permanent. Periodic profetă este vizitată şi de „puteri mai mari”, după care ea se simte „rău”. Vanga vede aceste „forţe” în chip de stafii, vedenii ceţoase. Cel mai bine aude glasurile în casa sa, în locul în care, după cum susţine, se află „centrul care leagă templele sacre vechi situate în împrejurimi”. După părerea nepotului vrăjitoarei, aici s-a aflat capiştea zeului păgân Hors, a cărui statuie este îngropată în acest loc. Şederea în această regiune asupra tuturor celorlalţi oameni „acţionează deprimant”.

De pe poziţii ortodoxe, fenomenul Vangăi poate fi explicat în felul următor, încă pe când avea vederea bună, de câteva ori i s-a arătat un demon în chip de călăreţ, intrând în contact cu ea. Fata a acceptat cu plăcere această legătură, apropiindu-se curioasă de fenomenul nou, misterios pentru ea. După aceea, fiind smulsă şi rostogolită pe câmp de o furtună enigmatică, a orbit şi i-a apărut capacitatea de a prezice. Vrăjitoarea oarbă este mereu înconjurată de demoni, adunaţi pe locul vechiului templu păgân, unde li se aduceau jertfe. Periodic îşi fac apariţia aici stăpânitorii demonilor, după cum spune prezicătoarea „mai marii peste puterile mici”, intră în ea şi încep a prezice. După aceea, i se face rău. Concentrarea excesivă a forţelor răului în aceste locuri acţionează deprimant asupra celor care vin încoace, lucru pe care îl şi mărturisesc. Aceasta se explică prin înfiorarea firească a sufletului atunci când vine în atingere cu forţele răului.

Faptul că, potrivit cercetătorilor, se împlinesc numai 70% din prezicerile bătrânei  oarbe, confirmă justeţea cu care am apreciat fenomenul Vanga. Este evident caracterul demonic al prevestirilor ei, căci proorocirea dumnezeiască nu poate să nu se împlinească, iar demonii, aşa cum am arătat mai sus, nu pot decât să calculeze şi să încerce să ghicească anumite probabilităţi. Aceasta e cauza erorilor.

Revenind la problema forţelor cu care se fac tămăduirile bolilor, să examinăm încă un gen de tămăduire – prin harul dumnezeiesc, care, ca şi clarviziunea, se dă omului cu inimă neprihănită, devotat până la capăt lui Hristos, de cele mai multe ori ascet sau pustnic, cum sunt Sfântul mare mucenic şi tămăduitor Pantelimon, Sfinţii Cozma şi Damian, Sfântul mucenic Ciprian, Sfântul loan din Kronştadt şi mulţi alţii. Cercetaţi vieţile lor mai întâi. Ei tămăduiau mai întâi sufletul, abia după aceea trupul. Căci sufletul este veşnic, mult mai preţios decât trupul trecător. Oamenilor vindecaţi li se schimba întreaga viaţă, li se întărea credinţa, sufletul li se curăţa de patimi. Dacă vom cerceta tămăduirile săvârşite cu puterea lui Dumnezeu, vom vedea că sfinţii lucrau prin harul Sfântului Duh, şi nu cu câmpul biologic, nu cu donarea propriei energii. Astfel, mai întâi se înlăturau cauzele mortale ale bolii, dacă acestea existau, în Evanghelia după Matei (Mt. 9, 5), în cazul vindecării de către Domnul nostru lisus Hristos a unui slăbănog, vedem că la început El i-a spus: Iertate sunt păcatele tale, şi abia după aceea: Scoală-te şi umblă!

De asemenea, din Evanghelie aflăm cum mulţi oameni se vindecau atingându-se cu credinţă şi cu pocăinţă de veşmintele lui Hristos (cf. Luca 8, 44). In Faptele Apostolilor citim despre ucenicii lui Hristos: Dumnezeu făcea, prin mâinile lui Pavel, minuni nemaiîntâlnite. Astfel peste cei bolnavi se puneau ştergare sau şorţuri purtate de Pavel şi bolile se depărtau de ei, iar duhurile cele rele ieşeau din ei (Fapte 19, 11-  12). Adică Domnul, proslăvindu-i pe cuvioşii Săi, chiar prin veşmintele lor făcea minuni.

In acest sens pot fi evocate o mulţime de cazuri de vindecare ale bolnavilor prin atingerea de moaştele sau chiar odăjdiile sfinţilor. Mă voi referi doar la un singur caz din practica mea. După o slujbă oficiată de mine, am pus pe mâna bolnavei paralizate V. o mănuşă care a aparţinut Sfântului loan din Kronştadt. Imediat după aceea bolnava a început să mişte din degetele mâinii paralizate şi curând a putut să şi meargă. Medicii care o tratau au rămas adânc impresionaţi de o însănătoşire atât de rapidă.

Or, sfinţii îi vindecau pe cei mai mulţi dintre bolnavi nemijlocit prin rugăciune, adică însănătoşirea o săvârşea Domnul prin Duhul Sfânt datorită rugăciunii sfântului. Bunăoară, în Patericul de la Pecerska citim despre preacuviosul Agapit, care tămăduia pe toţi bolnavii prin rugăciunea sa şi niciodată nu lua nimic de la nimeni pentru însănătoşire, căci spunea el, nu tămăduia cu puterea sa, ci cu a lui Hristos. Revenind la timpurile noastre, să evocăm numele Sfântului loan din Kronştadt. Există o mulţime de cărţi în care sunt atestate mii de cazuri de tămăduiri săvârşite, uneori chiar la depărtare considerabilă de bolnavi, prin rugăciunile acestui mare sfânt.

Acum să încercăm să înţelegem de ce oamenilor li se dau boli şi dureri. Şi cum trebuie să-şi trateze bolile un creştin. Mai întâi să dăm cuvântul Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. Iată ce spune Sfântul loan Gură de Aur în cuvântul său „Despre cei care tămăduiesc bolile prin vrăji”: „Când vei fi cuprins de o suferinţă cumplită, mulţi vor încerca să te înduplece să te duci la vrăjitori sau magi, tu însă, nădăjduind în Dumnezeu, rabdă, ştiind că aceste chinuri îţi aduc cunună şi te izbăvesc de chinuri viitoare dacă vei răbda boala, mulţumind lui Dumnezeu. Dacă suntem creştini, să ne supunem lui Hristos şi să nu mergem la vrăjmaşii Domnului – magi, vrăjitori (adică senzitivi), căci ei sunt vrăjmaşii lui Dumnezeu. Mai bine să murim, decât să mergem  la vrăjmaşii lui Dumnezeu. Ce folos ai dacă îţi vindeci trupul, iar sufletul ţi-l pierzi? Ce vei câştiga, dacă aici vei găsi o mică alinare, iar acolo vei fi trimis cu demonii la chin şi în focul veşnic? Iată ce se spune în Biblie (cf. IV Regi l, 1-12): S-a îmbolnăvit regele lohozia şi, necrozând în ajutorul lui Dumnezeu, a trimis soli la magi. Dumnezeu îl pedepsise cu o boală pentru a-şi aduce aminte de păcatele sale. Pe când el, uitând de Dumnezeu, a trimis soli la idolul Baal şi la preoţii lui, ca să afle dacă va trăi. Vai tu, înrăitule, vai minte nesăbuită! Să-L laşi pe Dumnezeu şi să trimiţi după vrăjitori să-i întrebi de viaţă! Proorocul Ilie a întâmpinat slugile lui lohozia şi le-a spus: «Mergeţi şi spuneţi regelui vostru că, de vreme ce L-a părăsit pe Dumnezeu şi legea Lui şi a trimis soli la demoni să-i întrebe dacă va mai trăi, aşa îi răspunde Domnul: va trebui să moară înainte de vreme, pentru că L-a părăsit pe Dumnezeu şi vrea să-şi cunoască viaţa de la slugile diavolului». Astfel, fraţilor, cei care se adresează magilor [senzitivilor – n.a.] mor înainte de vreme”.

Sfinţii Apostoli au blestemat magia, Sfinţii Părinţi, la sinoade, au respins-o şi ei, pentru mulţi ani i-au afurisit pe cei care au umblat la vrăjitori, şi i-au supus la epitimii grele pentru a se curaţi de păcat.

Fugiţi, iubiţii mei fraţi, de vrăjitoria cea blestemată, căci murind la timpul sorocit, veţi fi lăsaţi pradă chinului veşnic.

Tu zici că te chinuie rău boala ta grea. Dar tu încă n-ai suferit dureri ca fericitul Iov; el şi-a pierdut turmele şi boii şi toată averea, şi nici pierzându-şi toţi copiii, nu L-a hulit pe Dumnezeu. Dar a spus mult răbdător: „Domnul a dat, Domnul a luat”. Şi a zăcut în suferinţă cumplită şapte ani, şi n-a încercat să se vindece prin vrăjitorie, ci zicea: „Mai bine mor, decât să îl hulesc pe Dumnezeu”. La fel şi Lazăr, flămând şi bolnav, toţi anii cât a fost bolnav a zăcut  la poarta casei bogatului, uitat şi batjocorit, aşa a murit, dar n-a chemat vracii.

Ei au răbdat suferinţe atât de mari, iar noi, e suficient să ne îmbolnăvim un pic, că de îndată aducem în casa noastră pe vraci şi vrăjitori. O, fraţilor, aşa cum aurul în foc se încearcă, la fel şi omul prin suferinţă se curăţă de păcate. Să ne amintim, fraţilor, de apostoli, de prooroci, de mucenici, care au luat asupra lor chinuri grele. Cei care rabdă nevoi şi suferinţe grele în viaţa aceasta vor fi răsplătiţi cu prisosinţă în împărăţia Cerească. Gândeşte-te, omule, că vrăjitorii nu te vor izbăvi de suferinţe, ci doar vei comite un mare şi greu păcat. Dacă te duci la demoni, părăsindu-L pe Domnul, cum vei primi mila Lui şi cum vei apela la El în rugăciuni? De ce să-ţi prăpădeşti sufletul, şi ce vei răspunde lui Dumnezeu dacă, din pricina unei mici suferinţe, lăsându-L pe Dumnezeu, mergi la vrăjitori? Cum vei sta în biserică, cum vei primi Sfânta Împărtăşanie, cum vei asculta povăţuirile? O, omule, dacă vei răbda cu recunoştinţă suferinţa sau alte nenorociri, vei fi încununat cu mucenicii în ziua cea mare, căci ei au răbdat chinuri, iar tu rabdă cu recunoştinţă suferinţele şi nevoile.

Prin urmare, din toate cele expuse mai sus pot fi trase următoarele concluzii:

(De ce) Dumnezeu îngăduie ca oamenii să fie supuşi la suferinţe şi dureri:

1) pentru păcate, spre a şi le ispăşi, a-şi schimba modul vicios de viaţă, spre înţelegerea acestei imoralităţi şi a faptului că viaţa pământească nu este decât o scurtă clipă, dincolo de care se află veşnicia, şi cum va fi ea pentru tine, depinde de viaţa ta de aici;

2) deseori pentru păcatele părinţilor suferă copiii (pentru ca durerea să le răstoarne viaţa lor bezmetică, să-i facă să cadă pe gânduri şi să se schimbe), în asemenea cazuri, oricât de crudă ar părea această pedeapsă omului contemporan secularizat (adică indiferent faţă de religie), educat în spiritul  umanismului (spirit care venerează trupul, punând mai presus de toate trebuinţele şi dorinţele sale), totuşi sunt pline de adevăr cuvintele: suferinţa este necesară acestor oameni pentru mântuirea sufletului! Căci Domnul Se îngrijeşte înainte de toate de mântuirea sufletului veşnic al omului, iar pentru aceasta omul trebuie să devină o fiinţă nouă, aşa cum l-a conceput Dumnezeu, şi în acest scop el trebuie să se schimbe, să se cureţe de patimi şi vicii. Dumnezeu şi poruncile lui Hristos trebuie să fie pe primul plan al vieţii, şi nu sănătatea temporară, trecătoare, bunăstarea, abundenţa de hrană şi îmbrăcăminte. Toate acestea reprezintă acel viţel de aur pentru care vechii iudei îl schimbau pe Dumnezeul lor Preaveşnic; iar creştinii zilelor noastre îl vând pentru acelaşi viţel de aur;

3) adesea pentru smerenia noastră şi oprirea de la fapte nevrednice şi păgubitoare.

4) deseori pentru ca datorită unei mici neplăceri să fim feriţi de una mai mare. (Căci, dacă în situaţia respectivă am fi fost sănătoşi şi am fi acţionat ca de obicei, ni s-ar fi întâmplat o mare nenorocire; aşa însă, abătându-ne datorită bolii de la cursul obişnuit al vieţii, Domnul ne fereşte de acea nenorocire).

Aşadar, atitudinea creştină faţă de boli constă în:

1) în acceptarea cu smerenie a voinţei lui Dumnezeu;

2) în înţelegerea imoralităţii şi a păcatelor pentru care este îngăduită suferinţa;

3) în pocăinţă şi schimbarea modului de viaţă. Rugăciunea, postirea, milostenia şi alte virtuţi îl îmbunează pe Dumnezeu, şi El ne trimite vindecarea de boli. Dacă cerem şi ajutorul doctorilor, cerem  binecuvântarea Domnului pentru vindecare; şi Ie cerem doctorilor să ne tămăduiască doar trupul, şi nu sufletul. Sufletul, în afară de Dumnezeu, nu îl încredinţăm nimănui.
lată cum scrie despre aceleaşi lucruri Sfântul Ignatie Brianceaninov: „Cugetarea lumească consideră suferinţele drept o nenorocire, iar tămăduirea lor, mai cu seamă printr-o minune, drept o mare fericire, îngrijindu-se prea puţin dacă însănătoşirea e îmbinată cu folos pentru suflet sau cu pagubă pentru el… Scăpând ca prin minune de suferinţă, mulţi nu au ţinut seama de binefacerea Domnului şi de datoria lor de a fi recunoscători pentru binefacere, ci şi-au reluat viaţa în păcat, întorcând darul lui Dumnezeu împotriva lor, s-au înstrăinat de Dumnezeu, au pierdut mântuirea. Din această pricină tămăduirile minunate se întâmplă rar, deşi celui care trăieşte cu trupul îi sunt plăcute şi foarte dorite. Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca voi să risipiţi în plăceri (Iac. 4, 3). Inţelepciunea duhovnicească ne învaţă că suferinţele şi  alte dureri pe care Dumnezeu le trimite omului, sunt trimise din mila deosebită a Domnului ca leacuri tămăduitoare amare pentru bolnavi. Ele ajută mântuirii noastre, fericirii noastre veşnice, mult mai sigur decât vindecările prin minuni”.

In afară de aceasta, multe boli, după cum am arătat în capitolul întâi, se datorează acţiunii duhurilor necurate. Mai ales că urmările acestor atacuri demonice se întâmplă să fie foarte asemănătoare cu bolile fireşti. Astfel, din istorisirea Evangheliei aflăm că o femeie gârbovă avea duh de neputinţă (cf. Luca 13, 11). Ea nu era îndrăcită, însă boala îi provenea din acţiunea duhului necurat. In asemenea cazuri orice artă medicală este neputincioasă. Tocmai de aceea Sfântul Vasile cel Mare spune: „Aşa cum nu trebuie să ocolim cu totul iscusinţa doctoricească, la fel nu e bine să ne punem toată nădejdea în ea“. Căci astfel de boli se tămăduiesc numai cu puterea lui Dumnezeu, prin izgonirea duhului răutăţii.

Răspuns ia întrebarea dacă un creştin poate să se trateze ia senzitivi, a căror natură am clasificat-o ca fiind demonică, vom evoca un extras din Nomocanon (cod de legi şi hotărâri ale Sfinţilor Apostoli şi Sinoadelor Ecumenice – n.a.): „...dacă cineva umblă ia vrăjitori şi ghiceşte sau se ocupă de astrologie, cei care îşi ghicesc la ţigancă şi care aduc vrăjitori pentru tămăduirea unui bolnav, sau altceva, cinci ani să nu se  împărtăşească potrivit canonului 24 al Sinodului de la Ancira. Iar canonul 61 al Sinodului Trulan pe aceştia îi opreşte pe 6 ani, iar pe preoţi îi cateriseşte”. De asemenea, pe 6 ani sunt opriţi cei care „de duh ispitiţi, cred celor ce, de necuratul învăţaţi, prezic viitorul, care, atunci când au dureri de cap sau alte boli aduc babele, cheamă pe vracii binefăcători în ajutor pentru vindecarea lor“.

E spus destul de clar. Rămâne doar de adăugat că creştinul care se tratează la un senzitiv sau încearcă să afle de la el viitorul, trădează pe Hristos. Căci pentru sănătatea promisă, pentru vindecarea îndoielnică, pentru curiozitatea nesănătoasă de a afla viitorul, el intră în contact cu necuratul diavol.

Incheiere

Dacă un om plin de patimi, cu puţină credinţă, neexperimentat duhovniceşte sau chiar nebotezat este înzestrat cu un dar supranatural, acesta este primejdios pentru el. Pentru că acest dar îl poate conduce la trufie, îngâmfare, înfumurare, adică la moarte spirituală.

După părerea Sfântului Ignatie Brianceaninov, „adevăraţii cuvioşi nu numai că nu doresc să fie făcători de minuni, ci chiar şi atunci când ii se dă darul de a face minuni îl refuză. Ei nu vor acest lucru nu numai în faţa ochilor lumii, ci nici în propria conştiinţă, în adâncul inimii lor. Unul dintre sfinţii părinţi, datorită neprihănirii lui, a căpătat prin harul dumnezeiesc darul de a prezice celor care veneau la el; el însă ruga pe Dumnezeu, îndemnându-i şi pe prietenii lui să se roage pentru acelaşi lucru, pentru a i se lua acest dar. Dacă unii dintre sfinţi au primit darul, l-au primit pentru că aşa trebuinţa le cerea s-o facă sau datorită simplităţii lor; alţii l-au primit la îndemnul Duhului dumnezeiesc, care lucra în ei, şi deloc întâmplător, fără pricină...”

De aceea nu vă grăbiţi să vă bucuraţi, dacă v-aţi pomenit având o capacitate sau alta paranormală. Nu vă repeziţi mâncând pământul să vindecaţi oameni, să le preziceţi viitorul. Dacă aceste capacităţi au şi apărut la dvs. nu vă pasionaţi de ele, ci fiţi treji, privegheaţi, căci potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită (I Petru 5, 8). Orice acţiune energetică supranaturală nu rămâne  neobservată în lumea duhurilor, ci atrage asupra autorului ei atenţia duhurilor necurate, care din acest moment încearcă în fel şi chip să-i supună influenţei lor.

Şi pentru un om care nu are cunoştinţă de lumea duhurilor, plin de patimi şi lipsit de acoperământul credinţei, postirii şi rugăciunii, acest lucru e păgubitor. De aceea e mai bine să mergi pe calea cunoscută a Sfinţilor Părinţi, pe calea smereniei, a răbdării, iubirii, postirii, rugăciunii. Căci numai acela poate căpăta darul capacităţilor pline de duh pentru a le pune în slujba oamenilor, care va renunţa de dragul lui Hristos la sine, la  puterile demonice, şi îl va căuta pe Hristos pe calea bisericească a pocăinţei şi rugăciunii, îmi dau seama că e puţin probabil ca această carte îi va face pe senzitivi să-şi părăsească îndeletnicirea lor şi să înceteze a urma această cale fatală care duce la pierzanie sigură. E prea mare ispita. „Tu eşti ales, tu nu eşti ca toţi, ţie îţi este încredinţată misiunea de a ajuta şi a salva omenirea suferindă. Mergi, trudeşte, aceasta e datoria ta supremă” -ne şopteşte necuratul, măgulindu-ne orgoliul. Şi uităm că strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă (Mt. 7, 14), că această cale este smerenia şi crucea luptei cu patimile. Calea pe care cei care merg nu aşteaptă talente supranaturale şi nici nu le voiesc, ci nu fac decât să caute pe Dumnezeu şi voia Lui.

Parintele Rodion – “Oameni si demoni”
Editura Egumenita, 2006

 
Cititi si:

&#8226 “Nevointa si inselare” de Paisie Aghioritul (vol. “Nevointa duhovniceasca”)

Lecturi recomandate:

&#8226 “Ortodoxia si religia viitorului” – Ieromonah Serafim Rose

&#8226 “Despre inselare” – Sf. Ignatie Briancianinov

&#8226 “Oameni si demoni” – Pr. Rodion

Cateva date biografice: nascut in Bulgaria, filozof, pedagog, alchimist, mistic, magician si astrolog. A fost discipol al lui Peter Deunov, fondatorul “Fratiei Albe Universale”. In 1937 se stabileste in Franta, unde dezvolta si preda invatatura despre scoala de spiritualitate numita Fratia Alba Universala infiintata de maestrul lui, Peter Deunov.

Invatatura Fratiei Albe Universale promoveaza dezvoltarea virtutiilor morale, iubirea si evolutia spirituala individuala, fiind o invatatura sincretista de tip new-age, in care se imbina diferite concepte religioase cu elemente de paganism (inchinarea la soare – yoga soarelui), magie si ocultism, avand ca element central studiul si meditatia asupra arborelui sefirotic (arborele vietii in traditia iudaica), adica o invatatura a cabalei (veche invatatura ezoterica iudaica).

Conform invataturii sale, oricine este capabil de a lua parte la realizarea unei noi perioade a umanitatii, de pace si infratire, prin transformarea personala, spre desavarsire si armonizare cu lumea divina.

Invatatura lui Aivanhov a atras multi adepti, chiar si printre crestini ortodocsi, acest succes datorandu-se in buna parte si stilului oratoric al lui Omraam, capabil sa atinga coarda sensibila a auditoriului, dar si unicitatii si originalitatii invataturii sale, care are darul de a captiva cititorii si de a insufleti latura emotionala a acestora.

Din pacate unii prefera invataturile ezoterice (new-age), la moda astazi, in locul spiritualitatii crestine (ortodoxe) in care au fost botezati – pe care o considera invechita – fara insa a cauta sa o aprofundeze si sa descopere  unica si adevarata cale spre desavarsire si unire cu Dumnezeu.

“Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal Meu decat prin Mine.” (Evangh. Ioan 14:6)

Aceasta se intampla pentru ca unii se rezuma in cautarile lor spirituale la cateva lecturi care nu au legatura cu ortodoxia, preferand o spiritualitate “comoda”, care spre deosebire de ortodoxie, nu indeamna la lepadarea sinelui, despatimire, renuntarea la pacate, post si alte nevointe promovate de invatatura crestina si dealtfel necesare pentru mantuirea sufletului. Dar se gaseste oare invatatura lui Omraam in Adevar? Anumite afirmatii pe care le sustine sunt adevarate (probabil acea parte din invatatura lui care ne impresioneaza pentru ca rezoneaza cu structura noastra interioara), dar exista si multe informatii false, si care in realitate in loc sa ne apropie, ne indeparteaza de Dumnezeu. O invatatura care prezinta adevaruri amestecate cu o minciuni, oricat de frumos ar fi ambalata, nu ne poate ajuta sa ne apropiem de Dumnezeu, ci doar ne amageste, la fel cum se intampla in cazul tuturor invataturilor indepartatea de adevar (si care se numesc erezii). Orice invatatura care contrazice cuvintele lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, nu poate fi de la Dumnezeu, caci adevarul nu se poate contrazice pe el insusi.

Dealtfel, pentru crestini, un semnal de alarma il constituie si afirmatiile pe care le face in vol. “De la om la Dumnezeu”, unde neaga divinitatea lui Iisus (erezia ariana), citez: “[crestinii] l-au identificat absolut pe Iisus cu Crist, pe punctul de a pretinde că El e chiar fiul unic a lui Dumnezeu”.  […] Iisus a fost un om, unul dintre cei mai mari printre fiii lui Dumnezeu care au coborât pe pământ, dar era un om, şi Crist este principiul cosmic care a venit să locuiască în el.”

Asadar Omraam, contrazice cuvintele Evangheliei, negand insasi afirmatiile Mantuitorului pe care le face despre Sine, legat de faptul ca este este Fiul lui Dumnezeu – si care reprezinta dealtfel chiar motivul pentru care a fost rastignit de catre evrei, iar acesta este o realitatea a istoriei de necontestat. In mod indirect asadar, Omraam il face mincinos pe Iisus, si atunci ne putem intreba cum de vorbeste in alte ocazii despre El ca fiind unul dintre marii invatatori ai lumii ?!

Oare vom vedea un “principiu cosmic” stand de-a dreapta Tatalui, in acceptiunea maestrului Omraam, sau pe Domnul Iisus Hristos?! Judecand prin prisma celor scrise in Evanghelie, afirmatiile de mai sus ale maestrului nu sunt doar in raspar cu adevarul istoric dar in context se dovedesc a fi de-a dreptul rizibile.

Afirmatiile lui Omraam despre Iisus, cum ca a fost doar un om in care a locuit principiul cosmic, unul dintre fii lui Dumnezeu, si nu unicul Fiu al lui Dumnezeu care s-a intrupat si in acelasi timp persoana a Sfintei Treimi (aici trebuie precizat ca exista fii dupa Har – care sunt oamenii care s-au sfintit, si exista un unic Fiu nascut din Dumnezeu, fiu dupa fire), sunt contrazise, de cateva pasaje din Evanghelie. Firea dumnezeiasca pe care a avut-o Iisus Hristos reiese si din faptul ca s-a nascut din Fecioara si din Duhul Sfant, aici avem pasajul in care este descrisa Bunavestire a Arhanghelului Gavriil care a fost trimis sa vesteasca Fecioarei Maria ca va naste fiu prin puterea Duhului Sfant. Mai exista, de asemenea, evenimentele descrise in Evanghelie care au avut loc la nasterea lui Iisus Hristos (fenomenul deosebit de pe cer, acea stea luminoasa care a vestit pe magii de la Rasarit care au venit sa i se inchine pruncului Iisus, precum si cantarea si aratarea ingerilor catre cei trei pastori). Si pe urma avem marturia Sfantului Apostol si Evanghelist Ioan despre faptul ca Iisus este Cuvantul, Fiul lui Dumnezeu:

 
Sfantul Apostol Ioan a avertizat in legatura cu cei care tagaduiesc ca Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu (unicul nascut din Tatal, caci de aceea se pronunta cu articol hotarat “Fiul“, nu unul dintre fii):

Invatatura lui Omraam Aivanhov, ca si altele de inspiratie new-age, exploateaza ravna oamenilor spre Dumnezeu dar si naivitatea lor datorata necunoasterii Evangheliilor, deturnand-o spre o invatatura care nu se afla in Adevar, inspirata din spiritualitatea pagana si ezoterism. Invatatura lui Omraam amesteca adevarul cu minciuna, elemente crestine cu ale altor alte religii, din toate acestea rezultand un fel de ciorba sincretista despre Dumnezeu, iubire, adevar si dreptate. Sfaturile si ideile aparent nobile si chiar induiosatoare pe alocuri, constituie atractia catre aceste invatatura, precum o otrava strecurata in bomboane, o erezie sub masca “Luminii” – (un termen frecvent intalnit in ereziile new-age)

Lucrarile sale au prins si la noi in tara, unde destul de multi care nu au o cultura ortodoxa bine formata, il admira, citesc si promoveaza, si nu sesizeaza influentele pagane ce se regasesc din aceste scrieri. Impresionati pana la lacrimi de cuvintele frumoase din cuvantarile sale, pline de asa-zisa intelepciune, cititorii neavizati sunt deseori mult prea usor dispusi sa treaca cu vederea acele pasaje cu care nu sunt de acord (in cazul in care le observa), si nu disting erezia intre multimea de vorbe despre Dumnezeu, ingeri si lumina, caci Aivanhov, ca un adevarat maestru, a stiut cum sa impresioneze si sa convinga. Din acest punct de vedere, ar putea fi comparat cu Osho, care prin vorbele sale aparent intelepte, la fel de fascinante si convingatoare, isi atragea auditoriul precum hartia cu miere mustele.

Din cuvantarile lui Aivanhov reiese foarte clar disocierea acestuia de crestinism precum si dispretul fata de crestini, dar si fata de Dumnezeu cel Adevarat (al crestinilor) – pe care Il neaga. Dealtfel, oricine aduce alta invatatura decat cea pe care ne-a lasat-o Domnul Hristos, nu face decat sa se inalte pe sine deasupra lui Dumnezeu, vadind prin aceasta o lucrare de propavaduire antihristica.

Exemple de invataturi eretice

• conceptie hulitoare despre Sfanta Treime

Desi vorbeste despre Sf. Treime, el o inlocuieste cu o asa-zisa patrime: Tata, Fiu, Mama, Fiica, conform cu invatatura Kabalei, asociind pe fiecare cu cate un sefirot dintre cei 12 descrisi in Cabala.

Vol. “De la om la Dumnezeu”:

“Şi aceste principii cosmice sunt reprezentate prin numele sacru al lui Dumnezeu, Iod, He, Vav, He pe care tradiţia kabalistică îl numeşte de asemenea Tetragrama (de la grecescul “tetra”: patru, şi “gramma”: literă). Cele patru litere ale numelui lui Dumnezeu corespund celor patru principii care acţionează în univers şi care acţionează de asemenea în om, pentru că omul a fost creat după imaginea universului.

– Iod , e principiul masculin creator, forţa primordială, care e la originea tuturor mişcărilor: spiritul, Tatăl.

– He reprezintă principiul feminin care absoarbe, conservă, protejează şi permite principiului creator să lucreze în ea: sufletul, Mama.

– Vav reprezintă Fiul care se naşte din unirea Tatălui şi a Mamei. El e primul copil a acestei uniri şi se manifestă de asemenea ca principiu activ, dar la un alt nivel. Fiul e intelectul, care merge după linia lui Iod, şi de altfel grafic, Vav este o prelungire a lui Iod.

– Al doilea He reprezintă Fiica. Fiica e repetiţia Mamei, e inima.

Cele patru litere ale numelui lui Dumnezeu reprezintă deci Tatăl: spiritul, Mama: sufletul, Fiul: intelectul, şi Fiica: inima. În Arborele Vieţii, aceste patru principii corespund primelor sefire:Kether este Tatăl,Hohmah este Fiul, Binah este Fiica. “Şi Mama?” veţi întreba voi. Mama corespunde sefirei Daath. Ea este Mama Divină pe care kabaliştii au menţionat-o sub numele de Shekinah. Shekinah este soţia lui Dumnezeu… Da, Dumnezeu are o soţie, să mă ierte creştinii şi să nu fie ofensaţi! Şi eu sunt creştin, dar acesta nu e un motiv pentru a nu reflecta şi a nu încerca să înţeleg realitatea lucrurilor.

vezi pagina

• neaga existenta Sfantului Duh

Cartea “De la om la Dumnezeu”:

“Creştinii repetă: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, fără să se mire că, în această Trinitate, nici un principiu feminin nu e menţionat. Totuşi, nu putem să nu ne punem această problemă. Când auzim enumerarea: Tată, Fiu… care sunt termeni care evocă familia, cum să nu fim surprinşi când al treilea membru al acestei familii este Spiritul Sfânt? Şi ce e o familie în care lipseşte mama? În această familie ea e absentă: a fost ea înlocuită de Sfântul Spirit, şi de ce? Ar trebui să-i întrebăm pe Părinţii Bisericii de ce au judecat că e bine să facă din Dumnezeu un celibatar îndârjit!

Cele trei entităţi ale acestei Trinităţi: Tatăl, Fiul şi Sfântul Spirit sunt masculine şi e anormal să nu fie nici un loc pentru principiul feminin. Pentru că, înţelegeţi-mă bine, e vorba de principii.”

vezi pagina

• neaga divinitatea lui Iisus Hristos si a Sfintei Maria

Contrazice cuvintele Sfintei Evanghelii, invatand ca Iisus nu este Hristos, ca este doar un om, nu si Dumnezeu (erezia ariana), fiind o hula la adresa lui Dumnezeu si a Maicii Domnului.

Cartea “De la om la Dumnezeu”:

“Da, din cauză că au eliminat atât de mult Mama Divină ca principiu cosmic, teologii creştini au dat apoi un astfel de loc Mariei, deşi ar trebui poate văzut în Fecioarele negre care se găsesc în anumite biserici, o urmă a acestei Mame cosmice.

Ei i-au dat un prea mare loc, atribuindu-i virtuţi şi puteri pe care o femeie nu le-ar putea avea. A fost declarată “Imaculata Concepţie”, adică “concepută fără păcat”, deci ferită de păcatul original, şi chiar că l- a “conceput pe Iisus prin intermediul Sfântului Duh” [ia in considerare doar teologia catolica, nu si cea ortodoxa, pentru a-si putea sustine asa zisele argumente – n.admin].

Eu nu sunt contra; dacă acestea fac bine unora, să aibă o asemenea imagine despre mama lui Iisus, să continue! Numai că sunt obligat să constat că acestea contrazic toate legile naturii stabilite de Inteligenţa cosmică.

Oricare ar fi grandoarea, elevarea şi caracterul unui om, din punct de vedere fizic, el nu poate fi conceput de Spiritul Sfânt [despre Iisus – n.admin]. Cum se poate confunda Maria cu Mama Divină? O stimez pe Maria, o apreciez, nu vreau să o micşorez, dar oricât de sfântă ar fi, nu putem face din ea Mama Divină!

Creştinii nu au înţeles nimic din imensitatea acestui principiu cosmic, care e partea feminină a principiului creator. Fiinţa pe care o numim Dumnezeu şi pe care creştinismul o prezintă ca o putere masculină este în realitate masculin şi feminin. Pentru a putea fi vorba de creaţie, manifestare, trebuie să fi avut loc o polarizare, adică prezenţa unui principiu masculin şi a unui principiu feminin. Pentru a se manifesta, Dumnezeu trebuie să fie deodată masculin şi feminin. Aceste lucruri se învaţă de asemenea în Iniţierile orfice: Dumnezeu este mascul şi femelă. De ce Părinţii Bisericii au suprimat-o pe Mama Divină? Erau atât de puritani încât ideea unei soţii a lui Dumnezeu îi ofensa?

Adevăratul motiv este fără îndoială faptul că l-au identificat absolut pe Iisus cu Crist, pe punctul de a pretinde că El e chiar fiul unic a lui Dumnezeu, coborât pentru a se încarna pe pământ, şi trebuia evident să i se dea o mamă care să nu aibă aproape nimic omenesc. Ei au identificat Maria cu Mama Divină, cum l-au identificat pe Iisus cu Crist. Dar este acesta adevărul? Maria a fost o femeie, ea nu e Mama Divină care a format toate lumile. Maria nu este Mama lui Dumnezeu, ea a fost mama lui Iisus, şi Iisus nu este un principiu cosmic, Iisus a fost un om, unul dintre cei mai mari printre fiii lui Dumnezeu care au coborât pe pământ, dar era un om, şi Crist este principiul cosmic care a venit să locuiască în el. De ce să confundăm totul? Şi Maria era, bineînţeles, o femeie excepţională, pentru că Cerul a ales-o pentru a fi mama unei anumite fiinţe, dar nu putem să-i dăm locul Mamei Divine. ”

vezi pagina

• promoveaza cultul Cabalei

Cabala, asa-zisa cunoastere ezoterica a Torei, este in realitate o invatatura ezoterica ce promoveaza o divinitate impersonala, fiind un cult satanic. Mitropolitul Serafim de Pireu a avertizat despre acest cult al cabalei: “Cabala este calea unirii oamenilor cu demonii.”

Asocierea sefirotilor Cabalei cu o asa-zisa familie divina:

Cartea “De la om la Dumnezeu”:

“Când adoptăm aceste corespondenţe: Kether Tatăl, Hoh mah Mama şi Fiul, o găsim pe Fiică în Binah, şi toată familia e reconstituită. Veţi spune că nu mai înţelegeţi nimic… Din contră, nimic nu e mai clar nici mai precis, şi aceasta e Kabbala vie. Numai că, nu putem pătrunde în acest domeniu decât cu o gândire liberă, degajată. Numai cu această condiţie vom găsi tot timpul noi bogăţii de descoperit sau de aprofundat. Este foarte important să înţelegem sensul Trinităţii, acel pe care Kabbala îl explică în faţa ochilor noştri.”

vezi pagina

Vol. “Ganduri de fiecare zi”, pag. 11:

“Invatati sa meditati asupra celor zece sefiroti, a Pomului Vietii […] pana cand cei zece sefiroti inscrisi in voi vor incepe sa vibreze, iar existenta voastra interioara va fi luminata de toate stralucirile Pomului Vietii.”

vezi pagina

• nu recomanda rugaciunea catre Sfintii crestini, asociindu-i cu divinitatile (zeitatile) religiilor politeiste

In plus, introduce suspiciunea asupra existentei sfintilor in istorie, declarand ca unii dintre ei sunt doar simple legende. Pe langa aceasta, ii opune entitatilor celeste, facand clar separarea intre Sfintii crestini si asa-zisele entitati “benefice” pe care el le recomanda, in schimb.

Vol. “Ganduri de fiecare zi”, pag. 41:

“Crestinii au tendinta de a dispretui religiile politeiste cu multimea lor de divinitati, fara a-si da seama ca si ei, intr-un anume fel, au un adevarat panteon: toti sfintii catre care isi indreapta rugaciunile fac adesea obiectul unui adevarat cult.

Obiceiul de a invoca anumite entitati spirituale, carora li se atribuie diferite puteri, provine dintr-o foarte indepartata antichitate: crestinii nu au facut decat sa le preia si sa le ofere alt statut. Aceasta demonstreaza ca, si in cazul lor, Dumnezeu este atat de inaccesibil incat se simte nevoia unor intermediari. Numai ca, in loc sa se adreseze sfintilor, din care unii sunt numai chipuri de legenda, care nu au existat in realitate, de ce nu s-ar adresa entitatilor celeste? […] Ingerii, Arhangelii, Principatele, Virtutile, Stapaniile, Tronurile, Heruvimii, Serafimii.”

vezi pagina

• invatatura eretica despre trupul si sangele lui Hristos (pe care il identifica cu Soarele)

Vol. “Ganduri de fiecare zi”, pag. 94:

“Hrana, reprezentata aici prin paine si vin, este carnea si sangele lui Iisus, care simbolizeaza un principiu solar, adica carnea si sangele soarelui. Painea si vinul, graul si strugurele, tot ceea ce ne hraneste si ne hidrateaza, reprezinta o materializare a luminii si caldurii, a vietii soarelui.

Iata ce trebuie sa intelegeti prin expresia &#171a manca corpul lui Hristos si a bea sangele Lui&#187.”

vezi pagina

• propavaduieste o religie idolatra – cultul Soarelui

Soarele este un punct central in cadrul invataturilor sale, nu este doar un exemplu pentru lumina si caldura lui, ci prin felul in care autorul se raporteaza la el, soarele este transformat intr-un adevarat idol. Venerarea soarelui era practicata in Babilon, fiind una dintre idolatriile paganesti condamnate in Vechiul Testament.

Vol. “Ganduri de fiecare zi”, pag. 327:

“Simbolul aceste religii universale este soarele. Toate religiile coboare din soare.”

vezi pagina

Vol. “Ganduri de fiecare zi”, pag. 218:

“Daca va veti apropia zilnic de soare, dupa ce v-ati pregatit in interior, veti intelege ca el este o fiinta vie, o lume orbitoare, locuita de entitatile cele mai evoluate, care va pot ajuta in toate problemele vietii voastre. Da, soarele va poate oferi si altceva decat caldura si lumina sa: el va poate deschide inima si inteligenta.”

vezi pagina

•  face apologia simbolului paganesc al vechiului cult Baal

Explicand intr-o cheie pozitiva semnificatia simbolul pagan al zeului Baal, il adapteaza invataturii sale ezoterice. În Noul Testament, Baal este denumit Belzebut, care înseamnă diavol, iar inchinatorii acestui cult paganesc sunt denumiti “caini”.

Vol. “Centri si corpuri subtile”, pag. 149:

“este un simbol de o mare profunzime. El arata ca principiile masculin si feminin nu trebuie separate, ci unite.”

vezi pagina

•  in invatatura sa, Marii Maestrii (printre care si el) sunt considerati a avea natura divina si fara de pacat

Nu doar ca smerenia nu il caracterizeaza, dar prin recomandarile sale, hraneste si orgoliul celor care il asculta (citesc). Indemnul sau de mai jos este tipic invataturilor ezoterice, deconspirand prin aceasta caracterul luciferic al lor, in opozitie cu invatatura crestina, care indeamna la dobandirea smereniei, una din cele mai mari virtuti crestine, esentiala pentru mantuire.

Vol. “Ganduri de fiecare zi”, pag. 253:

“Fiecare dintre voi trebuie sa se pregateasca ca sa poata deveni un conducator al entitatilor divine astfel ca, prin intermediul sau, Cerul sa poata oferi pamantului bogatiile sale. Marii Maestrii sunt conducatorii acestor entitati divine, de aceea toti cei care simt nevoia sa se hraneasca la sursa adevaratei lumini, a adevaratei iubiri, ii vor studia mereu, ii vor admira si ii vor urma. […] Ceea ce este fara de pacat este de natura divina. Marii Mestrii s-au identificat cu aceasta natura divina.”

vezi pagina

•  propavaduieste o religie universala (erezia sincretista)

Prin aceasta, imitandu-l pe antihrist (ca unul dintre antemergatorii sai), despre care profetiile spun ca va uni toate religiile intr-una singura, universala.

Vol. “Ganduri de fiecare zi”, pag. 327:

“Adevarata religie este o religie universala, ea nu atinge numai cateva persoane sau natiuni, ea atinge intreaga lume. […] De ce vrem, cu atata ardoare, sa impunem unor pe Dumnezeul crestinilor, altora pe cel al evreilor, musulmanilor sau hindusilor? Numai cate divinitati si neintelegeri exista pintre crestini!… Pe viitor, trebuie sa mergem mai departe si sa ne intoarcem catre Principiul universal ce se afla la originea tuturor religiilor.”

vezi pagina

•  considera invatatura sa ca fiind “adevarata invatatura a lui Hristos”

Dupa ce neaga dumnezeirea lui Iisus, Aivanhov considera si invatatura Fraternitatii Albe Universale ca fiind mai presus de invatatura Domnului nostru Iisus Hristos, dovedind astfel inselarea in care s-a aflat in timpul vietii sale. O caracteristica comuna a acestor “mari maestri” inselati de diavol: ajung sa se puna pe ei insisi mai presus de Dumnezeu sau invatatura lor mai presus de Adevarul lui Hristos (pe care il regasim exprimat in Sfintele Evanghelii).

Omraam mai numeste invatatura sa ca fiind “o yoga moderna”, ceea ce spune totul despre influenta pagana a hinduismului in conceptiile si lucrarile sale.

Vol. “Centri si corpuri subtile”, pag. 122:

“[…] Invatamantul Fraternitatii Albe Universale, care este adevarata invatatura a lui Hristos, ne aduce o yoga moderna adaptata occidentalilor.”

vezi pagina

* * *

Prin ereziile afirmate in carti si conferinte, Omraam Aivanhov se alatura inaintemergatorilor lui Antihrist, hristosilor mincinosi despre care s-a profetit, lupi in haine de oaie. Chiar denumirea invataturii “Fratia Alba Universala” este de natura de a induce in eroare, albul fiind o culoare care simbolizeaza puritatea si curatia. Discipolii acestei invataturi se imbraca in alb, dar nu culoarea hainelor curateste sufletul, nici nu este vreo dovada de puritate.

Asa cum termenul de magie “alba” semnifica tot magie, adica tot lucrarea celui rau, indiferent de scopul in care se foloseste, asa si orice invatatura deviata de la adevar, chiar daca aparent suna bine, promovand iubirea, puritatea, compasiunea, sau ale virtuti, este tot de inspiratie demonica, pentru ca este spre inselare, fiind pierzatoare de suflet.

Daca vreun crestin este nedumerit si inca se intreaba ce anume este rau in cartile lui Aivanhov, raspunsul ar fi: in primul rand riscul indepartarii de Hristos si de Sfintele Taine mantuitoare ale Bisericii (pe care “maestrul” le bagatelizeaza, negandu-le valoarea), si in al doilea rand, EREZIA, care este un mare pacat, pacat ce ne duce la pierderea manturii si a vietii vesnice.

* * *

Dupa cum aflam dintr-o stire publicata in Daily Mail, membrii grupului se intalnesc in cadrul unor ritualuri tinute in aer liber:

“In Bulgaria, secta religioasa Fratia Alba, a sarbatorit trecerea in noul an, printr-un ritual cu dans si cantec, realizand un cerc uman pe varful unui munte din Bulgaria.

Lantul uman a fost realizat pe mii de membri si adepti imbracati in alb ai sectei Fratia Alba si reprezinta un omagiu adus miscarii absolute si universului. In cadrul procesiunii, ei au cantat cantece religioase, dansand un dans sacru, si aducand un omagiu miscarii planetelor si stelelor.” [idolatrie – n.admin].

Intalnirea spirituala a membrilor miscarii a avut loc in apropierea lacului Babreka, in zona muntilor Rila. Evenimentul are loc in fiecare an, incepand din 1923, secta fiind infintata de bulgarul Petar Deunov, decedat in 1944.

Secta promoveaza un regim alimentar sanatos, viata in mijlocul naturii si dragostea frateasca.”

(traducere preluata de pe ziare.com)

video

Precum vedem, ritualul asezarii in cercuri concentrice se aseamana cu cel realizat de secta MISA, miscare care la fel ca Fratia Alba Universala promoveaza valorile idolatre ale hinduismului (printre care si inchinarea la soare si nu numai – vezi cunoscutul “salut al Soarelui”, dar si mantra OM – formula de invocare a zeului hindus Shiva (“Om Namoh Shivay”, cea mai cunoscuta mantra hindusa, inseamnand “ne inchinam zeului Shiva”, in traducere din sanscrita: OM=spirit iar Namoh=salut), ambele preluate tot din hinduism – valori care reprezinta un punct comun, nu doar intre aceste doua secte ci a multor organizatii si scoli de ocultism (chakre, campuri energetice, vibratii, etc), o dovada in plus ca au aceeasi sursa de inspiratie, chiar daca denumirile sunt diferite, sau daca unele aduc si elemente de crestinism – in fapt, o abila lucrare spre inselare, dar toate bazandu-se pe sincretism si ocultism (magie).

Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan ne-a avertizat despre acesti inselatori:

Apa cea Vie

Cititi si:

•  “Nevointa si inselare” de Paisie Aghioritul (vol. “Nevointa duhovniceasca”)

•  Erezii moderne

•  Senzitivii: provenienţa şi natura lor după concepţia ortodoxă

Lecturi recomandate:

• “Ortodoxia si religia viitorului” – Ieromonah Serafim Rose

• “Marii initiati ai Indiei si Parintele Paisie”

• “Despre inselare” – Sf. Ignatie Briancianinov

• “Oameni si demoni” – Pr. Rodion

Teoria karmei şi a reîncarnării constituie învăţătura de bază a celor mai multe erezii şi secte contemporane. Credinţa în reîncarnare a dobândit, mai ales începând cu anii ’60, mulţi discipoli, atât din rândul europenilor, cât şi din cel al grecilor. Propaganda care i se face lucrează foarte eficace.

Astfel, potrivit cu o statistică care s-a făcut la începutul anilor ’90, s-a constatat că aproximativ 20% dintre greci cred în reîncarnare. Cam acelaşi procentaj, poate ceva mai mare, îl întâlnim şi în ţările Europei şi ale S.U.A. Merită să fie consemnat faptul că la începutul secolului XX, potrivit cu datele Societăţii Teosofice, numai 1% dintre europeni credeau în reîncarnare.

Este vorba aşadar de o problemă foarte serioasă, deoarece aderarea la această credinţă aduce cu sine ieşirea din sânul Bisericii.

Odată cu răspândirea acestei teorii, creşte şi numărul ofertelor de pe piaţa religioasă’, adică în spaţiul sectelor contemporane. Astfel, citim: Dacă veţi medita cincisprezece minute pe zi veţi putea pune la punct 10.000 de vieţi.

Credinţa în reîncarnare, spun ei, dă soluţii la toate problemele şi explicaţii la toate subiectele.

Haideţi să luăm lucrurile de la început. Teoria reîncarnării, adică credinţa că după moartea trupului sufletul intră în alt trup de om sau de animal, este o învăţătură foarte veche, care, prin oracole, s-a răspândit în întreaga lume încă din antichitate, începând cu Babilonul, Egiptul, vechea Eladă şi Roma. Adepţii lui Orfeu, Pitagora şi adepţii lui, Platon şi adepţii lui, Plotin, neoplatonicii şi gnosticii credeau în această teorie. în realitate însă nu era vorba de o concepţie omenească, ci de o învăţătură pe care diavolii, ascunşi în spatele zeităţilor antice, o transmiteau la toată lumea prin intermediul oracolelor şi al misterelor antice idolatre.

Pe piaţa religioasă contemporană este oferită mai ales varianta asiatică a teoriei (hinduistă şi budistă) şi cea apuseană, de provenienţă teosofică.

Cât priveşte teoria asiatică a reîncarnării, aceasta este transmisă mai ales prin guruism. Guruismul ca mişcare nu este unitar. Deşi există diferenţe specifice fiecărui curent, două puncte ale învăţăturii guruiste sunt comune şi esenţiale: cele referitoare la karma şi la reîncarnare.

* * *

Consecinţele teoriei

Consecinţele acestei teorii sunt distrugătoare, atât pentru om cât şi pentru societate. Dacă toate sunt determinate de karma pe care a acumulat-o cineva în vieţile anterioare, atunci nimeni nu este răspunzător pentru faptele sale. Atunci toate, chiar şi cele mai mari crime, sunt justificate, de vreme ce nu există în esenţă discernământul care să facă deosebirea dintre bine şi rău. Orice lucru bun care se face cu alipire nu este în realitate un bine, deoarece produce karma, în timp ce orice lucru rău care nu se face cu alipire nu produce karma, prin urmare este considerat un lucru pozitiv. Şi aceasta deoarece îl aduce, chipurile, pe om mai aproape de scopul său, care este eliberarea din ciclul chinuitor al reîncarnărilor (samsara).

Astfel se produce o răsturnare a concepţiei despre dreptate şi morală, pe care o avem nu numai noi, ortodocşii, dar şi omul apusean, în general; adică concepţia care este bazată pe învăţătura despre Dumnezeu, om şi lume a Creştinismului.

Îndemnul Sfântului Apostol Pavel bucuraţi-vă cu cei ce se bucură, plângeţi cu cei ce plâng este considerat alipire de către adepţii teoriei karmei şi a reîncarnării.

Cercetătorul german al ereziilor Friedrich-Wilhelm Haack, într-una din cuvântările sale ţinute în Atena (1989), spunea:

Odată, pe când mergeam împreună cu un guru pe un drum din Rizikes (India), am văzut stând pe marginea drumului un cerşetor şi i-am aruncat o monedă. Atunci gurul a râs şi a spus: „Ah, voi creştinii!…” Apoi m-a întrebat: „De ce îl ajuţi? El însuşi este vinovat pentru starea în care se află”. Şi Haack conchide: „Aceasta este mentalitatea care sugrumă orice acţiune socială”.

Potrivit cu adepţii învăţăturii guruiste, cel care se supune legii karmei este mai drept şi mai moral decât cel care respectă cele zece porunci.

Astfel, dacă cineva ajută pe semenul său aflat în suferinţă, participând la durerea lui, acumulează karma. Aşadar fapta lui, aparent bună, în realitate este rea deoarece nu-l ajută să iasă din ciclul samsarei. Dar nici cel suferind nu este ajutat. îl vom ajuta numai atunci când îl vom lăsa în starea în care se află, pentru a-şi ispăşi karma. Căci de nu şi-o va ispăşi în această viaţă, se va naşte din nou pentru a o ispăşi în altă viaţă.

Pe de altă parte, un jaf sau o ucidere care se va face „fără alipire”, adică ca şi cum şi-ar juca cineva rolul său pe scena unui teatru fără să se identifice cu el, este considerat un lucru bun(!), deoarece nu acumulează karma. Aşadar cel care acţionează astfel se apropie de împlinirea scopului său, care este ieşirea din ciclul reîncarnărilor. Unuia ca acesta nu i se poate cere socoteală de către nimeni. Cel care săvârşeşte o ucidere sau un furt, face aceasta ispăşindu-şi karma sa. Dar şi victima îşi ispăşeşte propria sa karmă. Şi, desigur, nu ar fi putut să o ispăşească fără cel care a săvârşit aceasta.

Stareţul Paisie Aghioritul ne dă o frumoasă pildă pentru a descrie diferenţa esenţială dintre un om care a fost adăpat cu rugăciunea ortodoxă şi un altul care a fost adăpat cu meditaţia orientală. El spune: Să presupunem că un hinduist se află pe malul mării şi se autoconcentrează. Dacă în momentul acela cineva se primejduieşte în mare şi cere ajutor, acesta va rămâne cu desăvârşire nepăsător: nu se va mişca din poziţia sa ca să nu se lipsească de plăcerea ce o simte. În timp ce, dacă s-ar afla acolo un monah ortodox şi ar rosti Rugăciunea lui lisus, ar lăsa metania şi s-ar arunca in mare ca să-l salveze.

Dar să revenim. Pentru adeverirea celor de mai sus redau un text de la Satyanantashram: Nu este nevoie să constrângeţi karma, prietenia, iubirea de slavă, nici chiar mânia, nesaţul sau patima (desfrânării). Ci trebuie să trăiţi o viaţă foarte libertină. Nu cred că omul greşeşte, că poate apuca pe un drum rău sau că poate deveni rău. Cred că situaţia în care se află a fost creată pentru a putea evolua.

Toate acestea răstoarnă morala, dreptatea, asistenţa socială şi legislaţia, aşa cum le-am observat în societăţile occidentale.

Potrivit acestei învăţături, toată viaţa noastră pe pământ are o valoare negativă şi orice situaţie va trebui să fie acceptată în mod cu totul pasiv, în felul acesta omul se netrebniceşte; paralizează în el orice încercare de a se împotrivi nedreptăţii şi constrângerii. I se slăbănogeşte orice simţământ de responsabilitate socială. Vinovaţii pentru starea în care se află cei nedreptăţiţi sau cei care suferă sunt ei înşişi, iar nu cei care îi nedreptăţesc.

Aşa cum scrie Borges, hinduiştii consideră mila ca fiind o ostentaţie, o greşeală, pentru că starea nefericită nu face altceva decât să-l ajute să-şi ispăşească greşalele pe care le-a săvârşit într-o viaţă anterioară. Şi orice încercare de a-l ajutora întârzie inevitabila plată a datoriei. Din această pricină Ghandi a condamnat fondarea azilelor şi a spitalelor. Credinţa în reîncarnare este atât de puternică în India, încât nimeni nu cere ca să fie dovedită.

W.T.R. Sheddy observă pe bună dreptate: Teoria karmei este „o filosofie folositoare pentru clasa stăpânitoare”. De ce unii ca aceştia sunt bogaţi? Din pricina nenumăratelor fapte bune pe care le-au săvârşit în vieţile anterioare. Dar de ce săracii sunt săraci? Deoarece in vieţile anterioare au făcut nenumărate crime, fie putem oare închipui o filosofie mai plăcută în mâinile clasei stăpănitoare decât teoria karmei?

Şi Nekkue Kestling observă: Sistemul hinduist este cel mai bun sistem feudal care a existat vreodată. Este sistemul în care păstrarea şi moştenirea puterii clasei stăpănitoare a fost asigurată în mod desăvârşit cu ajutorul concepţiei reîncarnării.

Copilul omului sărac aşa trebuia să se nască şi nimeni nu trebuie să-l scoată din starea nefericită în care se află, pentru că plăteşte o oarecare karma. Şi de aceea şi-a ales să se nască un copil de sărac şi să trăiască în sărăcie şi dispreţ.

Dimpotrivă, brahmanul va naşte negreşit brahmani, care se vor desfăta de bunătăţile şi privilegiile castei lor, deoarece sunt nişte suflete ce au o karmă pozitivă – de altfel pentru aceasta şi-au ales trup de brahman pentru a se reîncarna – şi astfel au dreptul de a fi răsplătiţi şi a se desfăta în această viaţă.

Aşadar, în India, sistemul castelor şi al claselor sociale este determinat de învăţătura despre karmă şi reîncarnare.

Pe lângă concepţia asiatică asupra reîncarnării o avem şi pe cea occidentală, exprimată mai ales de Societatea Teosofică.

Potrivit spuselor lui Irving S. Cooper, stâlpul de bază al Societăţii Teosofice: Una dintre misiunile Societăţii Teosofice Mondiale este de a face cunoscut adevărul despre reîncarnare.

Varianta apuseană a teoriei reîncarnării, în contradicţie cu cea asiatică, nu urmăreşte nimicirea vieţii, nici „eliberarea” din ciclul vieţilor şi morţilor succesive, ci dăruirea de „noi posibilităţi” prin reîncarnări succesive, astfel încât să poată fi satisfăcute toate dorinţele care nu au fost satisfăcute în această viaţă. Adepţii occidentali ai teoriei reîncarnării cred că ceea ce îşi doresc acum în această viaţă şi nu dobândesc cu siguranţă vor dobândi în vieţile viitoare.

Concepţia despre karma şi reîncarnare presupune acceptarea teoriei holiste despre lume şi om. Toate sunt dumnezeu. Dar acest dumnezeu se manifestă în lume mai mult sau mai puţin, potrivit cu capacitatea fiecărui individ.

„Evoluţia” în cadrul nesfârşitelor reîncarnări este de fapt o evoluţie prin sine, prin procese automate, mecaniciste.

* * *

Aşa cum făgăduiesc cei care îi fac publicitate, concepţia apuseană despre reîncarnare nu conduce la nelucrare, ci ea făgăduieşte experienţe mai mari şi deşteptarea capacităţilor oculte ale omului:

„Reîncarnarea nu continuă până la infinit. Atunci când vom fi învăţat toate lecţiile care se predau în şcoala lumii, nu vom mai avea nevoie de reîncarnări fizice, fără numai de acele reîncarnări de bunăvoie, în care fiinţele superioare şi perfecte vin ca nişte maeştri spirituali să ajute lumea înapoiată pe calea evoluţiei spirituale” (Irving.S. Cooper „Reîncarnarea” p.34).
Pr. Arsenie Vilangoftis – “Ereziile contemporare”
Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2006

Sursa: www.eph.md