Printre realizările sale se numără: teoria relativităţii restrânsă şi generalizată, cosmologia relativistă, aplicaţii ale mecanicii statice în mecanica cuantică, explicarea mişcării browniene a moleculelor, teoria cuantelor pentru gazul monoatomic, proprietăţile termice ale luminii (teoria fotonică), teoria radiaţiei, teoria câmpurilor unitară, geometrizarea fizicii.

Cea mai cunoscută formulă a sa este cea a teoriei relativităţii: E=mc² (energia = masa x viteza luminii ²).

Einstein a scris numeroase scrisori către fiica sa, Lieserl, 1400 de scrisori fiind donate de aceasta Universităţii Ebraice din Ierusalim, cu mentiunea de a nu fi publicate decat dupa minim doua decenii de la moartea tatalui sau. Una dintre acestea a rămas în memoria colectivă. Albert Einstein vorbeşte despre legea supremă a universului, cea mai puternică forţă care există în Univers:

„Când am propus teoria relativităţii, foarte puţini oameni m-au înţeles, iar ceea ce urmează să destăinui umanităţii acum, se va ciocni de neînţelegerea şi prejudecăţile din această lume.

Te rog să păstrezi aceste scrisori atât timp cât este necesar, ani, decenii, până când societatea este suficient de avansată pentru a accepta ceea ce voi explica mai jos.

Există o forţă extrem de puternică, pentru care, cel puţin până în prezent, ştiinţă nu a găsit o explicaţie formală. Este forţă care include şi guvernează totul, este chiar în spatele oricărui fenomen care are loc în univers şi încă nu a fost identificată de noi. Această forţă universală este IUBIREA.

Când cercetătorii au investigat o teorie unificată a universului, au uitat cea mai puternică forţă nevăzută. Iubirea este Lumina, care îi luminează pe cei ce o oferă şi o primesc. Iubirea este gravitaţie, deoarece îi face pe unii oameni să se simtă atraşi de alţii. Iubirea e putere, deoarece multiplică tot ce avem mai bun şi oferă umanităţii şansă de a nu pieri în propriul egoism orb. Iubirea expune şi revelează. Pentru iubire noi trăim şi murim. Iubirea e Dumnezeu şi Dumnezeu este Iubire, notează suntsanatos.

Această forţă explică totul şi oferă sens vieţii. Această este variabilă pe care am ignorat-o de prea mult timp, poate pentru că ne este frică de iubire deoarece este singură energie din univers pe care fiinţă umană nu a învăţat să o controleze după voinţă să.

Pentru a evidenţia iubirea, am creat o simplă subtituire în cea mai faimoasa ecuaţie de-a mea. Dacă în loc de E=mc2, acceptăm că energia pentru a vindecă întreagă lume poate fi obţinută din multiplicarea iubirii cu viteză luminii la pătrat, atunci ajungem la concluzia că iubirea este cea mai puternică forţă ce există, deoarece nu are nici o limita.

După eşecul umanităţii în a utiliza şi controla celelalte forţe din univers, care până la urmă s-au întors împotriva noastră, este imperios să ne hrănim pe noi înşine cu o altă formă de energie…

Dacă vrem că speciile noastre să supravieţuiască, dacă vrem să descoperim sensul vieţii, dacă vrem să salvăm lumea şi fiecare fiinţă conştientă ce trăieşte, atunci iubirea este unicul răspuns.

Probabil nu suntem încă pregătiţi să creăm o bombă a iubirii, un mecanism destul de puternic pentru a distruge ura, egoismul şi lăcomia care devastează planetă.

Cu toate acestea, fiecare individ poartă cu sine un mic, dar puternic generator de iubire, a cărui energie aşteaptă să fie eliberată.

Când o să învăţăm să oferim şi să primim această energie universală, dragă Lieserl, vom putea afirmă că iubirea învinge tot, că poate transcende totul şi orice, deoarece iubirea este chintesenţa vieţii.

Regret profund că nu am fost capabil să exprim ceea ce este în inima mea, care a bătut în linişte pentru tine întreaga mea viaţă. Poate e prea târziu pentru scuze, dar cum timpul e relativ, simt nevoia să îţi împărtăşesc că Te Iubesc şi datorită ţie am ajuns la răspunsul suprem!

Tatăl tău,

Albert Einstein

sursa

Vedeţi şi:

• Declaratii ale oamenilor de stiinta despre Dumnezeu

7 manipulări împotriva orei de religie

În campania îndreptată împotriva orei de religie mai multe idei au fost reluate obsesiv, pentru a se fixa temeinic în mintea românului. Părintele trebuia să conștientizeze cât de periculoasă și nefolositoare pentru educația copilului este învățătura creștină. Din fericire mintea românului de pe urmă a fost mai presus de estimarea adversarilor iar manipulările nu au prins. Încă o dată părinții au mărturisit identitatea spirituală a României prin cele peste 2.000.000 de cereri completate, credința că Dumnezeu este iubire și iubirea este de la Dumnezeu.

Am abordat în rândurile următoare șapte dintre cele mai ”rulate” dintre aceste clișee, cu siguranță nu sunt singurele dar eu cel puțin le-am întâlnit la fiecare click, emisiune, articol ce au vizat acest subiect.

Dacă ora de religie îndoctrinează în România, atunci îndoctrinează și în Europa. 30% dintre elevii germani dau la bacalaureat obiectul religie având în programă două ore pe săptămână. Mai mult, în trei dintre landurile germane a fost acceptată în școli și ora de religie creștin ortodoxă. Învățământul confesional este o normă a libertății și democrației fiind prezent în [învăţământul de stat în] Europa în state precum Germania, Austria, Finlanda, Belgia, Spania, Italia, Polonia, Ungaria, Portugalia sau Olanda [precum şi în Norvegia, Irlanda – in Finlanda, Norvegia, Irlanda si Austria ora de religie este obligatorie – n.admin.]

În aceeași cheie dacă ora de religie îndoctrinează acum, a îndoctrinat și în trecut. Rezultă de fapt că noi toți suntem un neam de îndoctrinați, de la Neagoe Basarab cu învățăturile lui către fiul său Teodosie până la părinții noștri ce au avut grijă să ne boteze în ascuns pe vremea comunismului.

Ideea de îndoctrinare eu o văd de fapt ca justificarea unei intoleranțe față de valorile tradiționale. Conform celor care atacă ora de religie cetățenii creștini ai acestei țări ar trebui să își uite sistemul de valori iar copiii acestora să primească o educație neutră, străină de aceste repere, treptat Biserica ar trebui să se retragă sau să fie ”retrasă” din învățământ, din istorie, din societate. A fost de-a dreptul toxică intervenția unor domni ”specialiști” veniți să acrediteze această idee în dezbaterile ce au avut loc la Hotnews sau Gândul. Poți numi educația îndoctrinare? Poți, dacă vrei să manipulezi.

Studiile sociologice demonstrează contrariul. Conform celui mai recent sondaj realizat în România de Fundația pentru o Societate Deschisă ”ateii sunt mai intoleranți decât majoritatea românilor față de aproape toate grupurile sociale în legătură cu care au fost chestionați: romi, sectanți, maghiari, musulmani, evrei, săraci.” În măsura în care ateii militează împotriva orei de religie iar aceștia nu participă la ora de religie, logica simplă ne arată că de fapt ora de religie promovează în societatea românească toleranța.

În acest context declarații de genul ora de religie este ”un sistem idiot, care atrage idioți și produce alți idioți” făcute de Toma Pătrașcu, reprezentant ateu, nu dovedesc decât nevoia de toleranță în societatea românească. Barba non facit philosophum domnule Toma Pătrașcu!

Istoria recentă ne-a arătat unde poate duce o ideologie atee. Aceasta ucide omul, ucide identitatea sa, mă gândesc la reeducările din temnițele comuniste, din lagăre, la milioanele de execuții și deportări.

Articolul 29 din Constituție subliniază că ”libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.” Ori exact aceste dimensiuni lipsesc în discursul secularist de astăzi, respectul pentru valorile celuilalt și toleranța.

Cum s-a afirmat și în manifestul comunității Părinți pentru Ora de Religie, o educaţie complexă, completă şi de calitate a copiilor presupune și dimensiunea spiritualității iar aceasta se desăvârșește în familie, în biserică și în școală.

Dorința creștinilor de a își educa și crește copiii în armonie cu învățătura creștină, printr-o oră de educație spirituală în acord cu Sfânta Scriptură, a fost fundamentată de Constituție fără echivoc în articolul 32: ”În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege.”

Mai mult, articolul 33 din Constituția României punctează: ”Statul trebuie să asigure păstrarea identităţii spirituale”. Tradiția spirituală a României este creștinismul, o mărturisește fără echivoc istoria. Componenta spirituală a fost exclusă din școala românească doar prin grefarea forțată a comunismului în spațiul românesc.

Statul român nu este un stat laic [ci neutru dpv religios – n.a.] iar aceasta nu o spun eu, o spun specialiștii în Drept Constituțional din România. Toți ne dorim astăzi un stat modern dar în nici un caz laicitatea distructivă din Franța care a scos în stradă peste un milion de protestatari. Înainte de venirea la putere a comuniștilor Biserica a fost prezentă activ în societate. Este tradiția spirituală a acestui neam, așa au trăit românii până să le fie impus comunismul de către regimul sovietic de ocupație.

În toate dezbaterile și articolele îndreptate împotriva orei de religie a fost citat obsesiv un manual retras de doi ani, publicat de o editură particulară și aprobat de facto de comisia Ministerului Educației. A pleca de la două exemple din acest manual și a vorbi despre manualele de religie în general, fără a le cunoaște măcar conținutul și mă refer în special la domnul Toma Pătrașcu pe care l-am avut partener într-o dezbatere, este greu de calificat.

Calitatea manualelor din învățământul românesc este absolut necesar să fie îmbunătățită și manualele de religie nu fac nici ele excepție. Bunăvoință există, slavă Domnului! Eu personal cred că parteneriatul dintre Ministerul Educației și Biserica Ortodoxă încheiat în 2014 este cadrul optim pentru aceste îmbunătățiri.

Adeseori a fost invocată în dezbateri, de exemplu în discursul domnului Remus Cernea, libertatea de conștiință a părinților.

Ceea ce nu cunosc toți părinții este că societatea civilă atee face constant presiuni asupra Ministerului Educației pentru introducerea unei orei de educație sexuală ca materie obligatorie în școli, într-o formulă departe de orice abordare creștină. Un astfel de proiect pilot a fost susținut de către ASUR și în cadrul ultimului Festivalul al Științei, este vorba despre programul ”Sexul versus Barza”.

Ce fel de libertate de conștiință au părinții creștini care nu vor putea să își retragă copilul de la o materie în care sunt inserate idei pro-avort sau în care se face propagandă pentru stilul de viață homosexual?

Pentru ateismul militant științele sunt rodul raționalismului care eliberează umanitatea de religie. Ceea ce se obliterează complet este faptul că mulți oameni de știință au putut să pună bazelor cunoașterii științifice și să revoluționeze domenii precum medicina, fizica, astronomia sau matematica fiind în același timp oameni profund religioși. Mă gândesc pe scurt la Newton, Pasteur, Pascal sau Euler dar și la Nicolae Paulescu sau George Manu. Recunoașterea realizărilor acestora oameni înseamnă totodată acceptarea inexistenței vreunui conflict între educația religioasă și gândirea științifică. Virtual vorbind copiii acestor inventatori nu ar fi lipsit probabil de la ora de religie, părerea mea…

Încă din primul an de școală copiii învață despre Oamenii din lumea întreagă și despre diversitatea acestora. În fiecare clasă a învățământului liceal sunt abordate teme referitoare la alte religii și confesiuni pornind cu religiile antice în clasa a IX-a, cele orientale în clasa a X-a (hinduismul, budismul, confucianismul) și continuând cu iudaism, islam și istoria creștinismului în clasele a XI-a și a XII-a.

Din punct de vedere pedagogic studiul comparat al religiei este o excentricitate, nu poate fi abordat la ciclul primar sau gimnazial. În Uniunea Europeană istoria religiilor se predă efectiv în locul religiei confesionale în Estonia și modelul este din punct de vedere sociologic nesemnificativ.

Epilog

Astăzi expiră termenul de depunere a cererilor de înscriere pentru ora de religie. Deja celebra aplicațieSIIIR duduie sub degetele doamnelor din secretariate, cel puțin în București sunt încă mii de cereri neprocesate.

Ceea ce rămâne după această campanie este mobilizarea mărturisitoare a părinților. România, contrar vremurilor, este spirituală prin excelență și poate fi unită în credință. Din punctul meu de vedere este un destin și mă bucur că se vădește chiar și în acest context.

Totodată și cele rele au ieșit la suprafață cu acest prilej, să avem fiecare dintre noi grijă la ura de după ușă, este un semn că avem de lucrat cu noi înșine indiferent prin ce metodă și pe ce cale. Speranța mea este ca prin urmarea binelui aproapelui să putem desăvârși unitatea noastră iar ora de religie duce acest mesaj în școala românească.

Vedeţi şi:

● Declaratii ale oamenilor de stiinta despre Dumnezeu

● Ateismul

Martin Heidegger, considerat de mulţi ca fiind cel mai mare filosof al timpurilor noastre, îşi începea unul din cursurile sale cu o întrebare ameţitoare: de ce există ceea ce există, de ce există totul mai degrabă decât nimic? Mai simplu spus, de ce există Universul, de ce existăm noi?

În contextul specific sceptic şi materialist al vremurilor noastre, această întrebare nu şi-a găsit încă un răspuns care să mulţumească pe toată lumea. Dar provocarea fiind lansată, mai mulţI cercetători, din diferite domenii, au căutat să dea răspuns unei probleme derivată din întrebarea lui Heidegger: cum se face că existăm? Cum au putut da naştere nişte condiţii presupuse iniţial haotice unui univers atât de omogen şi atât de ordonat la scară mare, aşa cum este universul în care trăim noi astăzi?

Problema apartenenţei cosmice şi planetare a omului a ridicat însă o serie de probleme filosofice şi teologice. Oamenii de ştiinţă au constatat că forma noastră de viaţă depinde, în câteva direcţii delicate şi subtile, de unele coincidenţe aparente ale legilor fundamentale ale naturii. Legat de aceste observaţii a fost elaborată ipoteza universului antropic (de la cuvântul grecesc “anthropos” care înseamnă “om”). Această ipoteză, căreia în prezent i se acordă statutul de principiu, conferă câteva calităţi speciale vieţii de pe Pământ.

Ideea de bază a acestui principiu afirmă că, deşi poziţia omului în univers nu este neapărat centrală, ea are totuşi un caracter special şi privilegiat. Se pare că noi, oamenii, beneficiem de o situaţie specială, în sensul că universul este construit după “gusturile” noastre…

Formularea principiului antropic a fost dată în 1961 de astronomul Robert Dicke, care a avut ca punct de plecare unele lucrări ale celebrului fizician englez, laureat al premiului Nobel, Paul Adrien Dirac:

“Universul are proprietăţile pe care le are şi pe care omul le poate observa, deoarece, dacă ar fi avut alte proprietăţi, omul nu ar fi existat“. Trebuie să recunoaştem că un astfel de enunţ sună cel puţin ciudat pentru un om de ştiinţă.

Mergând un pas mai departe, astronomul Paul Davies avea să afirme, prin anii ’70, că, pur si simplu, omul nu ar fi putut exista în altfel de universuri decât cel prezent!

Vom vedea mai departe o serie din argumentele ştiinţifice pe care se bazează aceste afirmaţii.

Pământul apare în mod evident ca fiind un loc ideal pentru apariţia vieţii, prin faptul că posedă o cantitate abundentă de apă în stare lichidă.

➤ Distanta fata de Soare

Dacă temperatura de pe Pământ are fi fost fie mai scăzută, ca pe Marte, de exemplu, fie mai ridicată, cum este cazul planetei Mercur, mediul nu ar fi fost propice pentru dezvoltarea şi supravieţuirea diverselor forme de viaţă. Apa fie s-ar fi evaporat, fie ar fi existat doar sub formă de gheaţă. Numai că Pământul este la o distanţă ideală faţă de Soare! Puţin mai aproape de Soare, şi Pământul ar fi fost astăzi un deşert! Puţin mai departe de Soare, şi frumoasa noastră planetă albastră ar fi apărut acum ca un tărâm ostil. Problema este că nici măcar nu ar fi avut cine să-i constate ostilitatea, noi neputând vieţui în condiţiile respective.

➤ Masa Pamantului

Masa Pământului are, de asemenea, o valoare optimă. Dacă Pământul ar fi fost cu 15% mai greu decât cele 5,97×1021 tone, atmosfera terestră ar fi fost cu mult prea densă şi condiţiile de mediu nu ar mai fi permis dezvoltarea proceselor biologice cunoscute azi. Dacă, de asemenea, masa planetei noastre ar fi fost cu 15% mai mică, atmosfera ar fi fost fie prea rarefiată, fie inexistentă (forţa gravitaţională nu ar mai fi fost suficient de puternică pentru a reţine moleculele gazelor care compun atmosfera şi acestea s-ar fi pierdut în spaţiu).

➤ Inclinatia axei Pamantului

În mod analog, biofizicienii arată că o variaţie cu mai mult de două grade a înclinaţiei axei terestre (care este de 23°27′) ar fi făcut imposibilă apariţia vieţii pe Terra.
Cunoaştem cu toţii că perioada de rotaţie a Pământului în jurul axei proprii este de aproximativ 24 ore (mai exact 23 ore şi 56 minute). Această valoare face ca variaţiile de temperatură zi-noapte să nu fie prea mari. Dacă perioada de rotaţie în jurul propriei axe ar fi mai mare sau mai mică, variaţiile de temperatură, în trecerea de la zi la noapte (şi invers), ar afecta decisiv viaţa de pe Pamânt.
“Without Earth’s tilt, humanity would be in a sorry state“.

➤ Raportul dintre radiatii

Tot biofizicienii au calculat raportul dintre cantitatea de radiaţie primită de Pământ şi cea reflectată ( “albedo“): au găsit valoarea de 0,37.

Se pare că, din nou, am fost “norocoşi”!

Câteva procente în plus sau în minus ar fi făcut imposibilă viaţa pe Pământ!
Pământul reţine exact cantitatea de lumină de care are nevoie! Nici mai mult, nici mai puţin!

➤ Constantele fundamentale

Fizicienii, la rândul lor, au descoperit coincidenţe la fel de stranii: constantele fundamentale, care ne-au dat atâtea bătăi de cap în anii de şcoală, cu memorarea lor, au exact valoarea necesară pentru ca această planetă să ne servească drept cămin. Orice altă valoare pentru constanta gravitaţională (aşa-zisa constantă a lui Cavendish), pentru constanta lui Planck, pentru sarcina electronului ş.a.m.d., fie şi puţin diferită de cea cunoscută, ar fi făcut ca cele patru forţe fundamentale, care guvernează şi procesele vii, să ducă la apariţia unei lumi plicticos de pustie.

Trebuie spus şi faptul că, pe baza valorilor forţelor electromagnetică şi gravitaţională din universul actual, există motive extrem de serioase pentru a argumenta că o fiinţă inteligentă care să poată realiza ceea ce face omul pe planeta Pământ trebuie să aibă exact dimensiunile pe care le are corpul uman.

➤ Raportul masa/proton

Masa unui proton este de 1836 de ori mai mare decât cea a unui electron. Dacă acest raport se micşorează în mod sensibil, formarea structurilor bine definite (cum ar fi structurile cristaline sau moleculele organice) nu ar mai fi posibilă. O modificare, fie şi infimă, a constantei de interacţiune nucleară tare ar fi făcut imposibilă apariţia lanţurilor de carbon, lanţuri care stau la baza moleculelor vii. Dacă, din contră, această constantă ar fi fost mai mare cu aproximativ 10%, tot hidrogenul din univers s-ar fi transformat în helium şi astfel în întreg universul nu am fi găsit nici măcar un strop de apă.

S-au făcut simulări pe computer privind supravieţuirea lumii vii. Computerul a luat pe rând mai multe constante fundamentale şi a modificat puţin valoarea lor. Dacă din tot setul de constante, fie şi numai una era modificată, legile fizicii şi chimiei se modificau în aşa măsură, încât de fiecare dată verdictul computerului era acelaşi: orice posibilitate de existenţă a vieţii şi a fenomenelor conştiente este imposibilă! De fiecare dată computerul găsea că nu mai sunt îndeplinite condiţiile de formare a carbonului. Deci constantele fizice au exact valoarea necesară pentru ca noi, oamenii, să existăm!
(Vezi la sfarsitul articolului tabelul constantelor fundamentale ale caror valori modificate, ar duce la imposibilitatea vietii pe Pamant.)

Majoritatea seturilor de valori ar da naştere unor universuri care, deşi ar putea fi foarte frumoase, nu ar conţine pe cineva care să poată admira acea frumuseţe! S-ar putea ridica aici întrebarea: dacă setul de constante fizice ale Universului este unic – deci cu o probabilitate de apariţie extrem de mică, oare cum de s-a ajuns tocmai la acest set particular? Să fie doar o simplă coincidenţă?!

➤ Conditiile speciale ale galaxiei noastre

Observaţiile astronomice din ultimele două decenii arată că în galaxia noastră există o zona specială în care condiţiile sunt cele mai favorabile vieţii – aşa-numitul “cerc co-rotaţional”, zonă în care se află, desigur, şi sistemul nostru Solar. Mai mult chiar, Soarele este localizat între două braţe spirale ale Galaxiei, departe de ameninţarea radiaţiilor distructive ale novelor, care explodează destul de des în aceste braţe. Suntem plasaţi într-un “colţ” liniştit al Galaxiei noastre!

Argumentele de acest gen ar putea continua aproape la nesfârşit. Concluzia este că noi trăim într-un univers excepţional, construit anume pentru a ne permite nouă, oamenilor, să existăm!

➤ Probabilitatea ca acestea sa fie rezultatul intamplarii: ZERO !!!

Astrofizicianul Trinh Xuan Thuan, în cartea sa “Melodia secretă” a calculat probabilitatea ca toate aceste condiţii necesare apariţiei şi dezvoltării vieţii (din care noi nu am enumerat decât o infimă parte) să fi fost satisfăcute, în mod întâmplător, simultan  egală cu probabilitatea ca un arcaş să lovească cu săgeata sa, de la distanţa de 15 miliarde de ani-lumină,o ţintă cu aria de 1 cm² !!!
Adică practic imposibil !

Seneca, cu aproape două mii de ani urmă, scria: “Noi dorim să privim şi dincolo de hotarele acestei lumi, să vedem încotro se îndreaptă, de unde provine şi spre ce sfârşit se grăbeşte aceasta iuţeală atât de mare a universului“. Referitor la acest impuls specific uman de a-şi defini locul şi rolul în Univers, principiul antropic, ca o concluzie a dovezilor rezumate mai înainte, ne determină să ne gândim la faptul că, aşa cum spunea cândva matematicianul şi filosoful german Leibniz, “trăim în cea mai bună dintre lumile posibile“.

Şi, mai mult, această lume extraordinară care ne înconjoară pare a fi fost creată special ca noi să existăm. Universul ne apare astfel ca o cameră anume aranjată şi mobilată pentru a găzdui fiinţa umană.

Şi dacă în acest Univers copleşitor prin grandoarea şi imensitatea sa, totul, în cele mai mici amănunte, este croit după măsura omului, dacă nici cele mai mici particule şi nici cele mai obscure fenomene nu par a fi întâmplătoare, putem, oare, să mai credem că existenţa noastră este un simplu accident?

Principiul antropic, cu concluziile sale neobişnuite pentru gândirea preponderent materialistă a ultimelor două secole, este inclus de specialişti în categoria curiozitătilor ştiinţifice. Explicaţiile care se încearcă fac ca nedumerirea noastră sa crească… Fiecărei explicaţii parcă îi lipseşte ceva şi de obicei un răspuns generează automat noi întrebări. “Sunt în cer şi pe pământ mai multe lucruri decât visează filosofia voastră” îi spune Hamlet lui Horaţiu…

Şi, într-adevăr, sunt în cer şi pe pământ mult mai multe lucruri decât visează şi ne învaţă astăzi ştiinţa noastră. Mai ales în cer…

* * *

Tabelul constantelor fundamentale al caror valoare se incadreaza intre valori foarte stranse pentru a permite existenta vietii pe pamant:

(in limba engleza)

Fine Tuning Parameters for the Universe

 

1. strong nuclear force constant● if larger: no hydrogen would form; atomic nuclei for most life-essential elements would be unstable; thus, no life chemistry
   ● if smaller: no elements heavier than hydrogen would form: again, no life chemistry
2. weak nuclear force constant● if larger: too much hydrogen would convert to helium in big bang; hence, stars would convert too much matter into heavy elements making life chemistry impossible
   ● if smaller: too little helium would be produced from big bang; hence, stars would convert too little matter into heavy elements making life chemistry impossible
3. gravitational force constant● if larger: stars would be too hot and would burn too rapidly and too unevenly for life chemistry
   ● if smaller: stars would be too cool to ignite nuclear fusion; thus, many of the elements needed for life chemistry would never form
4. electromagnetic force constant● if greater: chemical bonding would be disrupted; elements more massive than boron would be unstable to fission
   ● if lesser: chemical bonding would be insufficient for life chemistry
5. ratio of electromagnetic force constant to gravitational force constant● if larger: all stars would be at least 40% more massive than the sun; hence, stellar burning would be too brief and too uneven for life support
   ● if smaller: all stars would be at least 20% less massive than the sun, thus incapable of producing heavy elements
6. ratio of electron to proton mass● if larger: chemical bonding would be insufficient for life chemistry
   ● if smaller: same as above
7. ratio of number of protons to number of electrons● if larger: electromagnetism would dominate gravity, preventing galaxy, star, and planet formation
   ● if smaller: same as above
8. expansion rate of the universe● if larger: no galaxies would form
   ● if smaller: universe would collapse, even before stars formed
9. entropy level of the universe● if larger: stars would not form within proto-galaxies
   ● if smaller: no proto-galaxies would form
10. mass density of the universe● if larger: overabundance of deuterium from big bang would cause stars to burn rapidly, too rapidly for life to form
    ● if smaller: insufficient helium from big bang would result in a shortage of heavy elements
11. velocity of light● if faster: stars would be too luminous for life support
    ● if slower: stars would be insufficiently luminous for life support
12. age of the universe● if older: no solar-type stars in a stable burning phase would exist in the right (for life) part of the galaxy
    ● if younger: solar-type stars in a stable burning phase would not yet have formed
13. initial uniformity of radiation● if more uniform: stars, star clusters, and galaxies would not have formed
    ● if less uniform: universe by now would be mostly black holes and empty space
14. average distance between galaxies● if larger: star formation late enough in the history of the universe would be hampered by lack of material
    ● if smaller: gravitational tug-of-wars would destabilize the sun’s orbit
15. density of galaxy cluster● if denser: galaxy collisions and mergers would disrupt the sun’s orbit
    ● if less dense: star formation late enough in the history of the universe would be hampered by lack of material
16. average distance between stars● if larger: heavy element density would be too sparse for rocky planets to form
    ● if smaller: planetary orbits would be too unstable for life
17. fine structure constant (describing the fine-structure splitting of spectral lines)● if larger: all stars would be at least 30% less massive than the sun
    ● if larger than 0.06 : matter would be unstable in large magnetic fields
    ● if smaller: all stars would be at least 80% more massive than the sun
18. decay rate of protons● if greater: life would be exterminated by the release of radiation
    ● if smaller: universe would contain insufficient matter for life
19. ¹²C to ¹⁶O nuclear energy level ratio● if larger: universe would contain insufficient oxygen for life
    ● if smaller: universe would contain insufficient carbon for life
20. ground state energy level for ⁴He● if larger: universe would contain insufficient carbon and oxygen for life
    ● if smaller: same as above
21. decay rate of ⁸Be● if slower: heavy element fusion would generate catastrophic explosions in all the stars
    ● if faster: no element heavier than beryllium would form; thus, no life chemistry
22. ratio of neutron mass to proton mass● if higher: neutron decay would yield too few neutrons for the formation of many life-essential elements
    ● if lower: neutron decay would produce so many neutrons as to collapse all stars into neutron stars or black holes
23. initial excess of nucleons over anti-nucleons● if greater: radiation would prohibit planet formation
    ● if lesser: matter would be insufficient for galaxy or star formation
24. polarity of the water molecule● if greater: heat of fusion and vaporization would be too high for life
    ● if smaller: heat of fusion and vaporization would be too low for life; liquid water would not work as a solvent for life chemistry; ice would not float, and a runaway freeze-up would result
25. supernovae eruptions● if too close, too frequent, or too late: radiation would exterminate life on the planet
    ● if too distant, too infrequent, or too soon: heavy elements would be too sparse for rocky planets to form
26. white dwarf binaries● if too few: insufficient fluorine would exist for life chemistry
    ● if too many: planetary orbits would be too unstable for life
    ● if formed too soon: insufficient fluorine production
    ● if formed too late: fluorine would arrive too late for life chemistry
27. ratio of exotic matter mass to ordinary matter mass● if larger: universe would collapse before solar-type stars could form
    ● if smaller: no galaxies would form
28. number of effective dimensions in the early universe● if larger: quantum mechanics, gravity, and relativity could not coexist; thus, life would be impossible
    ● if smaller: same result
29. number of effective dimensions in the present universe● if smaller: electron, planet, and star orbits would become unstable
    ● if larger: same result
30. mass of the neutrino● if smaller: galaxy clusters, galaxies, and stars would not form
    ● if larger: galaxy clusters and galaxies would be too dense
31. big bang ripples● if smaller: galaxies would not form; universe would expand too rapidly
    ● if larger: galaxies/galaxy clusters would be too dense for life; black holes would dominate; universe would collapse before life-site could form
32. size of the relativistic dilation factor● if smaller: certain life-essential chemical reactions will not function properly
    ● if larger: same result
33. uncertainty magnitude in the Heisenberg uncertainty principle● if smaller: oxygen transport to body cells would be too small and certain life-essential elements would be unstable
    ● if larger: oxygen transport to body cells would be too great and certain life-essential elements would be unstable
34. cosmological constant● if larger: universe would expand too quickly to form solar-type stars

(sursa: godandscience.org)

vezi si : Extreme Fine Tuning – Dark Energy or the Cosmological Constant

Cititi si:

● Ateismul

● Declaratii ale oamenilor de stiinta despre Dumnezeu

Tot răul începe de la minte, atunci când ea se învârte numai în jurul ştiinţei şi este cu desăvârşire îndepărtată de Dumnezeu. Iată de ce aceşti oameni nu-şi găsesc pacea şi echilibrul lăuntric. Atunci însă când minte se învârte în jurul lui Dumnezeu, oamenii folosesc ştiinţa atât pentru cultivarea lor lăuntrică, cât şi pentru binele lumii, pentru că într-un asemenea caz mintea este sfinţită.

— Adică Părinte, ştiinţa nu îl ajută pe om?

— Ştiinţa ajută mult, dar şi tulbură mult. Am cunoscut suflete cu o mare limpezime a minţii, cu toate că învăţaseră puţine lucruri. Cei care şi-au tulburat mintea cu ştiinţa, fireşte că vor avea mai multe unelte pentru lucru atunci când, cu Harul lui Dumnezeu, se vor limpezi. Dar dacă nu se vor sfinţi uneltele, dacă nu se sfinţeşte cunoaşterea, vor putea fi folosite numai pentru lucrarea lumească, nu şi pentru cea duhovnicească. Dacă intră la mijloc neliniştea cea bună, atunci ele se sfinţesc repede. Cei care dau întâietate instruirii lor lăuntrice, instruirii sufletului, folosind şi cultura exterioară pentru aceasta, repede se schimbă duhovniceşte. Dacă se mai nevoiesc şi duhovniceşte, atunci ajută eficace multă lume, fiindcă scot lumea din stresul iadului şi o conduc la veselia paradisiacă. De multe ori se poate ca aceşti oameni ai lui Dumnezeu să aibă mai puţine diplome, dar să ajute mai mult, pentru că au mult Har, iar nu multe hârtii. Lumea s-a umplut de păcat şi este nevoie de multă rugăciune şi nevoinţă duhovnicească. Cele scrise sunt bacnote de hârtie, iar valoarea lor va depinde de “garanţia în aur” pe care o avem. Prin urmare, este nevoie de lucru în “mina sufletului“.

Îmi aduc aminte că la Mănăstirea Esfigmenu era un bătânel atât de simplu, încât chiar şi Înălţarea Domnului o socotea a fi o sfântă. Rostea rugăciunea: “Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi!”, cu şiragul de metanii. Acest bătrân slujea la bolniţă şi s-a întâmplat odată să nu aibă ce să-i dea să mănânce unui frate bolnav. Atunci coboară scările, deschide fereastra dinspre mare, îşi întinde mâinile şi spune: “Sfânta mea Înălţare, dă-mi un peştişor pentru fratele!”. Si îndată – o minunile Tale, Doamne! – un peşte mare sare în mâinile lui. Ceilalţi care l-au văzut au rămas încremeniţi. Dar el îi privea şi zâmbea ca şi cum le-ar fi spus: “Ce lucru ciudat aţi văzut?“. Noi însă avem cunoştinţe, ştim când se prăznuieşte sfântul cutare, cum a mărturisit cutare, când s-a petrecut Înălţarea, unde s-a petrecut şi cum, şi cu toate aceastea nici măcar un peştişor mic nu putem dobândi într-acest chip. Acestea sunt faptele neobişnuite ale vieţii duhovniceşti, fapte pe care raţiunea intelectualilor, care sunt plini de sine şi nu de Duhul Sfânt, nu le poate cuprinde, pentru că au cunoştinţa lumească stearpă împreunată cu boala duhovniceasă lumească.

Duhul Sfânt nu coboară cu aparate

Cuvântul spus din mintea proprie nu pricinuieşte schimbare în suflete pentru că este trup. Însă cuvântul lui Dumnezeu, care se naşte din Duhul Sfânt, are lucrare dumnezeiască şi schimbă sufletele. Duhul Sfânt nu coboară cu aparate. De aceea teologia nu are nici o legătură cu duhul ştiinţific sec. Duhul Sfânt coboară singur în om, atunci când acesta împlineşte condiţiile duhovniceşti. Condiţia duhovnicească este ca omul să-şi cureţe de rugină cablurile sale duhovniceşti, să devină conductor bun, ca să poată primi curentul duhovnicesc al iluminării dumnezeieşti, făcându-se în felul acesta savant duhovnicesc, teolog. Când spun “teolog” mă refer la teologii care au “garanţie” teologică şi diploma lor are valoare, nu la aceia care au numai hârtie fără putere de cumpărare şi a căror diplomă este asemenea cu banii fără valoare din timpul ocupaţiei germane.

De multe ori, mintea se oboseşte ani întregi ca să înveţe una-două limbi străine – în vremea noastră aproape toţi oamenii cunosc limbi străine – dar fiindcă aceste limbi n-au nici o legătură cu limbile Sfintei Cincizecimi, trăim cea mai mare babilonie. Mare rău prezentăm drept Duhul Sfânt. Aceasta se numeşte “encefalografie”, care naşte babilonia, în timp ce în Teologie există multe limbi, multe harisme, dar toate aceste limbi conglăsuiesc, pentru că Unul este Stăpânul lor, Duhul Sfânt al Cincizecimii, iar limbile Lui sunt de foc.

— Părinte, troparul spune că Sfântul Duh totdeauna dăruieşte…

— Da, dăruieşte, dar acolo unde încape. Dacă nu încape, cum va dărui? Mai mare valoare are un cuvânt al unui om smerit care se nevoieşte, cuvânt ce iese cu durere din adâncul inimii sale, decât o grămadă de cuvinte filologice ale omului neinteriorizat, care ies cu viteză de pe limba lui instruită, dar care nu spune nimic sufletelor, pentru că este trup, iar nu limbă de foc a Sfintei Cincizecimi.

Să sfinţim cunoaşterea

Bună este cunoaşterea, bună este şi instruirea, dar dacă nu se vor sfinţi, sunt lucruri de nimic, ce duc la catastrofă. Au venit odată la Colibă nişte studenţi încărcaţi cu cărţi şi mi-au spus: “Am venit, Părinte, să discutăm despre Vechiul Testament. Dumnezeu nu îngăduie cunoaşterea?“. “Care cunoaştere?” îi întreb. “Aceea care se dobândeşte cu mintea?“. “Da“, îmi răspund ei. “Dar această cunoaştere te duce numai până pe Lună, nu te urcă la Dumnezeu.” Sunt bune puterile creierului care îl urcă pe om pe Lună făcându-l să cheltuiască miliarde de dolari pe carburant, dar mai bune sunt puterile duhovniceşti care îl urcă pe om la Dumnezeu, unde este şi destinaţia lui, cu carburant puţin, cu un posmag. Odată l-am întrebat pe un american care venise la Colibă: “Ca naţiune mare ce sunteţi ce mcare izbândă aţi făcut?“. “Am mers pe Lună“, mi-a răspuns. “Cât de departe este?”, îl întreb. “Să spunem o jumătate de milion de kilometri”, mi-a răspuns el. “Câte milioane aţi cheltuit ca să mergeţi pe Lună?” “Din 1950 până acum, am cheltuit râuri de dolari“, mi-a spus. “La Dumnezeu ati mers?” îl întreb. “Cât de departe este Dumnezeu?“. “Dumnezeu, îmi spune, este foarte departe“. “Noi însă cu un singur posmag mergem la Dumnezeu”, îi spun.

Cunoaşterea firească ne ajută să dobândim cunoaşterea duhovnicească. Însă atunci când omul rămâne la cunoaşterea firească, rămâne la cele zidite şi nu urcă la Cer. Adică rămâne la Raiul pământesc, care era udat cândva de Tigru şi Eufrat, şi se bucură de natura cea frumoasă, cu animale, însă nu urcă la Raiul cel ceresc, să se bucure cu îngerii şi sfinţii. Ca să urcăm în Raiul ceresc este absolut necesară credinţa în Stăpânul Raiului, este absolut necesar să-L iubim, să ne recunoaştem păcătoşenia, să ne smerim, ca astfel să-L cunoaştem, să vorbim cu El prin rugăciune şi să-L slăvim atât atunci cînd ne ajută, cât şi atunci când ne încearcă.

— Părinte, un om care se odihneşte în metanii, post, nevoinţă etc. are nevoie să studieze şi Dogmatica, Teologia etc.?

— Atunci când cineva are o cultură elementară, aceasta este o unealtă ce îl ajută şi îi este suficientă. De aceea nu caută să dobândească cunoştinţe pentru a-i ajuta pe alţii sau pentru a spune lucruri interesante, ci pentru a se ajuta pe sine. Dacă cineva se va strădui să sfinţească tot ceea ce i-a dat Dumnezeu, atunci va veni Harul şi îl va lumina. Iar în aceasta se află şi Dogmatica şi Teologia, fiindcă trăieşte tainele lui Dumnezeu. Unul poate fi simplu şi să nu vrea să înveţe mai mult, ci să se mulţumească cu cele pe care i le-a dăruit Dumnezeu.

— Când suntem în mănăstire şi încă mai dorim cunoaştere lumească, ce înseamnă aceasta?

— Înseamnă că n-avem cunoaşterea duhovnicească. Cunoaşteţi adevărul şi adevărul vă va face liberi. (Ioan 8:32) Când omul se va smeri şi se va lumina, atunci se va sfinţi şi mintea lui dimpreună cu puterea raţiunii, în timp ce, înainte de a se sfinţi, lucrarea minţii este trupească. Dacă cineva fără carte fiind, încearcă în mod egoist să explice dogmele să citească Apocalipsa, pe Sfinţii Părinţi etc., se întunecă şi în cele din urmă ajunge la necredinţă. Îl părăseşte Harul lui Dumnezeu, pentru ca a încercat să facă aceasta cu egoism. Vedeţi smerenia ajută în toate! Ea dă puterea. Lucrul cel mai înţelept care îl voi gandi, soluţia cea mai înteleaptă  pe care o voi afla, sunt cea mai mare neghiobie atunci cand au în ele egoismul, în timp ce smerenia este adevărata înţelepciune. De aceea nevoinţa trebuie făcută cu mărime de suflet şi cu multă smerenie. Altminteri în loc să folosească are urmari potrivnice. Mintea se întunecă şi după aceea un astfel de om ajunge să spună hule, fiindcă a început cu iubire de sine să facă un lucru care este mai presus de puterile sale. Dacă pe unul cu ştiinţă de carte atunci cand începe să explice, îl paşte primejdia de a se vătăma, cu cât mai mult pe unul fără carte, care vrea să pătrundă înlăuntrul duhului patristic fără să aibă o viaţă duhovnicească. Căci unul care are puţină așezare duhovnicească nu ar face aceasta, ci ar spune: “Dacă îmi va trebui ceva, Dumnezeu mă va lumina. Să pun deocamdată în lucrare cele pe care le înţeleg. Sunt atat de multe!“.

– Adică, Părinte, când cineva interpretează greşit Evanghelia, înseamnă că nu are smerenie şi evlavie?

– Da, pentru că atunci când lipseşte smerenia, erminiile ce le face sunt ale minţii, ale raţiunii şi sunt lipsite de iluminarea dumnezeiască.

– Iar când nu înţelege ceva este mai bine să o lase pentru mai târziu?

– Da, şi să spună: “Spune ceva frumos, dar eu nu înțeleg“. Şi eu am făcut aşa. Când eram mic şi citeam Evanghelia daca nu înţelegeam ceva, nu încercam s-o explic, ci cugetam: “Zice ceva interesant, dar eu nu înţeleg.” După aceea, vedeam că atunci când trebuia, ţac!, venea explicaţia. Dar şi spuneam:”Să întreb şi pe altcineva cum se explică aceasta.” Şi era exact cum o înţelegeam eu. Pentru că este obrăznicie să încerce cineva să interpreteze Evanghelia după mintea lui, mai ales atunci când nu înţelege. De aceea atunci când citiţi, să nu le explicaţi cu mintea, ci să aveţi gânduri bune, până ce va veni luminarea dumnezeiască a discernamantului şi atunci explicaţia va veni de la sine.

– Atunci când omul dobândeşte o aşezare duhovnicească mai bună, poate inţelege ceva mai profund?

– Nu înţelege mai profund ci numai în parte, căci sensurile dumnezeieşti sunt nenumarate. Pe unele le poate intelege acum, iar pe altele mai târziu. Unul se poate să citească întruna, să înveţe multe, dar să nu poată intra deloc în noima Evangheliei. Altul se poate să nu citeasca mult dar să aiba smerenie, duh de nevointa, şi pentru aceasta îl lumineaza Dumnezeu ajutându-l să prindă întelesurile adânci. Cel ce vrea se citeasca mai mult, vrea aceasta poate din slava deşartă sau pentru plăcere. Unul ca acesta se aseamănă celui care priveşte la o întrecere sportivă, dar nu ia aminte cum se luptă cei care iau parte la ea, ca să se folosească şi să devina şi el luptător, ci priveşte mereu la ceas ca să apuce să vadă şi alte întreceri. De aceea el nu se face luptător niciodată, ci rămane mereu spectator.

– Părinte, adeseori se spune despre unul care este cu ştiinţă de carte: “Acesta este un om cultivat“. Întotdeauna este aşa?

– Când spunem “acesta este un om cultivat”, ne referim la omul cultivat duhovniceşte. Am observat că există între oamenii fără cate unii foarte mândri, iar alţii foarte smeriţi. Acelaşi lucru l-am observat şi la cei cultivaţi. Adica toată baza este cultivarea launtrică. De aceea spune şi marele Vasile: “Cel mai important lucru este să ai funcţie înaltă şi cuget smerit“. Unul care are funcţie şi are şi puţină mândrie este îndreptăţit oarecum. Dar cel care nu are nici funcţie înaltă şi are şi mândrie este cu desăvârşire neîndreptăţit. Toată baza este cultivarea noastra lăuntrică. Dacă cineva este cultivat, atunci esti şi instruit şi are şi cugetare smerită. Iar aceasta este lucrul cel mai bun. Însa pentru unul care nu are multa ştiinţă de carte, dar are o părere foarte înaltă despre sine, aceasta este foarte grav.

“Cunoştiinţa îngâmfă”

Instruirea exterioara de cele mai multe ori vatămă pentru că dezvolta în om o părere înaltă de spre el însuşi. Apoi această părere se face zid ce împiedică Harul lui Dumnezeu să se apropie de el. Dar dacă omul îşi va lepada părerea despre el însuşi, cea falsă, atunci bogatul nostru Părinte, îl va îmbogăţii cu luminoasele Lui tâlcuiri dumnezeieşti. Când însă ticălosul om are o părere înaltă despre el însuşi şi o păstreaza in creier, Atunci ramane numai creier şi trup, necunoscand Harul Duhului Sfânt. Adica multele cunoştinte pot pricinui umflarea capului, făcându-l aerostat. Atunci îl pândeşte primejdia fie să se sparga in aer (cu schizofrenia), fie să se prabuşească (cu mandria) şi să se facă bucăţele. De aceea cunoaşterea va trebui să fie urmată de frica lui Dumnezeu şi să meargă împreună lucrarea practică pentru ca să existe astfel un echilibru. Cunoaşterea seacă vatămă.

Când intră egoismul la mijloc şi vorbesc ca să fiu admirat pentru cugetările mele cele bune, atunci intră în acţiune legile duhovniceşti, ca sa-mi revin. Când însă lucrul acesta se face mereu, deranjeaza. Daca un fir de păr intră oată în ochi, îl irită puţin. Dar dacă intră mereu, pricinuieşte o iritaţie mare. Aşa şi aici, se produce o iritaţie duhovnicească. Atunci când un om este inteligent şi face o lucrare cu usurinţă, trebuie să se topeasca de recunostinţă înaintea lui Dumnezeu, şi să-i multumească zi şi noapte pentru că i-a dăruit inteligenţă şi a putut face acea lucrare fără să se ostenească, iar daca nu-I multumeşte, aceasta dovedeşte o mare nerecunoştinţa.

– Dar dacă are părerea că nu izbuteşte nimic?

– Atunci înseamnă că-l ispiteşte aghiuţă din partea potrivnică. A fost intrebată odată cămila: “Ce-ţi place mai mult, urcuşul sau coborâşul?”, şi aceea a răspuns:”Ce, drumul drept s-a pierdut?”

Este mai bine pentru cei ce nu au minte. Nouă ni să dat înainte minte ca să facem ceea ce este mai bine însă noi ce facem? Ni se va cere să dăm seama pentru aceasta. Cum le iconomiseşte Dumnezeu! Cei cărora nu le merge mintea sunt bucuroşi, iar în cealaltă viaţă voi fi mai bine, însa cei ce au minte multă se chinuiesc.

– Părinte, în cealaltă viaţă bolnavii mintali vor fi într-o stare buna, nu vor fi ca şi acum?

– În cele din urmă se va face terci şi mintea cea multă şi mintea cea puţină. Căci acolo în Cer, teologii sfinţi nu vor fi într-o stare mai bună în ceea ce priveşte cunoaşterea lui Dumnezeu decat cei care au fost bolnavi mintali in această viaţă. Poate că celor de pe urmă Dumnezeu Cel drept le va da ceva mai mult, deoarece au trăit aici lipsiţi de cugetare.

Să întrebuinţăm corect mintea

– Părinte, de ce adesea spuneţi că instruirea este o posibilitate bună pentru monahism?

– Ascultă! Se poate ca unul cu ştiinţă de carte intelegand un text patristic pe care îl citeşte şi străduindu-se puţin să sporească repede. Însă unul fără carte va spori greu daca nu are evlavie. Cel fără carte trebuie să ajunga să aibă trăiri şi experienţe dumnezeieşti, ca prin ajutorul acestora să inteleagă apoi cele citite. În timp ce acela care este cultivat repede va spori daca se va strădui puţin. Ajunge numai să-şi pună mintea să lucreze. Să nu se lase prins numai de teorie şi să fie furat de ea. Nu spun să doreasca să cunoască tainele lui Dumnezeu cu mintea.

– Adică, Părinte, să-şi folosească mintea să împotriva patimilor?

– Nu numai aceasta, ci să privească şi mai departe. Să vadă binefacerile lui Dumnezeu şi toată creaţia, pentru care să slavoslovească şi să-I mulţumească. Vezi, mai întâi Avraam L-a căutat pe Dumnezeu şi după aceea Dumnezeu pe Avraam.

– Cum adică?

– Tatăl lui Avraam a fost închinător la idoli; adora idolii. Avraam a văzut toată zidirea şi şi-a făcut probleme de conştiinţă pentru faptul ca adorau idolii cei neînsufleţiti, şi şi-a spus în sinea sa: “Nu se poate ca aceşti idoli, aceste lemne să fie dumnezei şi să fi creat lumea aceasta. Cine a făcut Cerul, stelele, soarele etc.? Trebuie să aflu adevaratul Dumnezeu, în El să cred şi Lui să mă închin”. Atunci Dumnezeu i s-a descoperit, i-a spus: Ieşi din pamântul tău, din rudenia ta, şi l-a dus în Hebron, făcându-l pe Avraam cel mai iubit fiu al Său.

Cel cu ştiinţă de carte chiar dacă nu are evlavie, cu puţină smerenie și puțină nevoinţă va spori, deoarece poate înţelege uşor. Iată, aici se petrece la fel ca la transmisiuni unde mă aflam. Atunci când m-au rânduit acolo, aparatele aveau câteva semne în engleză. Toţi cei care erau cu ştiinţă de carte şi ştiau şi engleza, imediat înţelegeau. Însă nouă, celorlalti ne venea greu. Dar şi teoria ce o învăţam, ceilalţi o înţelegeau repede, pentru că ştiau unele lucruri, în timp ce nouă ne venea greu şi aici.

Omul trebuie să cunoască binefacerile lui Dumnezeu. Să înţeleagă cele care i s-au dat. Dar oare pentru ce ne-a dat Dumnezeu mintea? Ca să cercetăm, să studiem şi să ne supraveghem pe noi înşine. Dumnezeu n-a dat oamenilor mintea numai ca să afle mijlocul cel mai rapid de a merge dintr-o ţară în alta, ci ca să ne îngrijim de lucrul cel mai important, şi anume cum să ajungem la destinaţia noastră, lângă Dumnezeu, în ţara cea adevarată, în Rai.

Câte binefaceri nu a făcut Dumnezeu poporului lui Israel! Câte semne! Câte fapte minunate! Insă atunci când Moise a întârziat să coboare de pe Sinai cu tablele legii, cu cele zece porunci ale lui Dumnezeu poporul şi-a dat aurul său ca că facă un viţel de aur şi să i se închine. În epoca noastră nu există niciun om cu… minte de viţel. De aceea pentru unul cu carte nu se justifică faptul să nu înţeleagă care este lucrul corect. Dumnezeu a dat mintea ca omul să-l afle pe Creatorul său. Europenii au ameţit mintea; s-au zăpacit şi se duc în prăpastie, pentru că au scos pe Dumnezeu din viaţa lor.

Sunt unii care deşi au toate condiţiile ca să sporească, minte, inteligenţă etc., nu iau aminte la ceea ce le spui. De îndată ce faci aluzie la ceva, spun “am inţeles” şi se grăbesc să te completeze. În Sfântul Munte vin copii foarte inteligenţi. Arată că prind îndată ceea le spui, dar defapt prind aerul, pentru ca nu iau aminte. În timp ce alţi copii cu mai puţină inteligenţă, iau aminte, aşteaptă cu cuminţenie să asculte cele ce urmează şi le rămân în minte cele pe care le aud. Unii înţeleg multe, adună de aici şi de acolo, se umplu de cunostinţe, dar nu fac nimic. Îşi netrebnicesc mintea pe care le-a dat-o Dumnezeu, o fac terci. Au multă mândrie şi nu lasă Harul lui Dumnezeu să-i adumbrească. În timp ce alţii, care nu au multă minte, se smeresc mult. Îţi spun: “Nu mă duce mintea” şi întreabă din nou: “Cum ai spus?”, încercând apoi să pună în lucrare. În felul acesta aduna Har şi sporesc. De obicei omul smerit este erudit, în timp ce iubitorul de sine nu are cunoştinţe, deoarece nu se smereşte să întrebe. Marele Arsenie era cel mai cultivat om din întregul Imperiu Bizantin. Împaratul Teodosie l-a avut dascăl la copii lui, Arcadie şi Onorie. Dar când a mers în pustie şi a devenit monah, a stat lânga Avva Macarie cel necărturar şi spunea: “Nici măcar abecedarul acestuia nu-l ştiu“.

– Părinte cum ar putea cineva ca nu numai cu mintea să examineze lucrurile?

– Trebuie să foloseasca mintea corect. S-o folosească spre slava lui Dumnezeu, ca să afle pe Dumnezeu, iar nu ca să-şi facă mintea sa dumnezeu. Toţi cei care au minte trebuie să fie sporiţi duhovniceşte. Să înţeleagă dintr-o singură privire. Atunci când cineva lucrează corect cu mintea sa, îl poate ajuta pe semenul său, altfel îl poate chinui. Îmi aduc aminte de o întâmplare. Am cunoscut un copil care a rămas orfan de tată, împreună cu trei frăţiori mai mici. Deşi mama lor s-a recăsătorit, orfanii n-au simţit dragoste nici de la mama lor nici de la tatăl lor vitreg. Sărmanul, când a crescut, a început să lucreze. Odata a auzit că a murit cineva şi a lăsat trei orfani. L-a durut de orfani şi a spus femeii văduve: “Vrei să ne căsătorim şi să trăim ca fraţii, ca să ajutăm pe copii?“. Aceea a primit. Acum trăiesc duhovniceşte, citesc Vieţile Sfinţilor, Filocalia, merg la mănăstiri, au duhovnic. A gândit şi a procedat corect şi pentru aceasta a primit dumnezeiescul Har. Dacă n-ar fi gândit aşa, i-ar fi spus aghiuţă: “Acum să chinui pe aceşti copii, aşa cum te-ai chiunuit şi tu“. Acesta nu a mers să se răzbune cu răutatea, ci s-a răzbunat cu bunătatea. Unii îşi folosesc mintea la bine şi descoperă lucruri bune, iar alţii o folosesc spre distrugere, la care împinge şi aghiuţă.

Să ne uitam şi în cazul lui Abel și al lui Cain. Oare Dumnezeu a făcut altfel pe Abel şi altfel pe Cain? Nu, ci Abel a lucrat corect cu mintea pe care i-a dat-o Dumnezeu. S-a gândit: “Dumnezeu mi-a dăruit o turmă întreagă, să nu îi dau nici măcar un singur miel?” Şi astfel a junghiat mielul cel mai bun. Cain a luat grâu cu pleavă şi l-a dus jertfă lui Dumnezeu. Unul a adus mielul cel bun şi celălalt pleavă netrebnică. Ei bine, nu vrei să dăruieşti un miel, dăruieste cel puţin nişte grâu curat. Din păcate, a luat grâu cu pleavă şi i-a dat foc. Ce a dăruit unul şi ce anume celălalt? Dumnezeu S-a bucurat de jertfa lui Abel. După aceea însă, Cain a început să-l invidieze pe Abel şi l-a omorât. Astfel, Dumnezeu a luat pe Abel în Rai, iar celălalt umbla ca o fiară sălbatică prin păduri. Fireşte, Dumnezeu a dat libertate omului, dar Abel a ştiut să o valorifice.

Cuviosul Paisie Aghioritul

(Din vol. “Cu dragoste şi durere pentru omul contemporan” – Edit. Evanghelismos, Bucuresti, 2003)

Vezi şi prima parte:

• “Inteligent este omul care s-a curatit launtric” (I)

Inteligent este omul care s-a curăţit lăuntric

Atunci când omul nu îşi toceşte mintea cu cele dumnezeieşti, ci şi-o toceşte cu viclenia, se predă pe sine însuşi diavolului. Mai bine ar fi fost pentru unul ca acesta să-şi fi pierdut mintea, ca astfel să aibă circumstanţe atenuante în Ziua Judecăţii.

— Părinte, diferă simplitatea de viclenie?

— Da, precum vulpea de şacal. Şacalul, dacă vede ceva şi îl vrea, merge dintr-o dată şi îl ia, în timp ce vulpea mai întâi va face viclenii, şi abia dupăa aceea va merge şi îl va lua.

— Părinte, viclenia poate fi considerată de unii drept inteligenţă?

— Da, se poate, dar dacă se vor cerceta pe ei înşişi, vor înţelege ce este viclenia şi ce este inteligenţa. Au semnele lor de recunoaştere. Care sunt darurile Sfântului Duh? Dragostea, bucuria, pacea etc. Are omul înrudire cu acestea? Dacă nu are înrudire cu acestea, atunci va avea ceva satanic, va avea cunoştinţe de-ale lui aghiuţă.

— Inteligent este omul curăţit, cel curăţit de patimi. Cel ce şi-a sfinţit şi mintea, unul ca acesta este cu adevărat inteligent. Dacă nu se sfinţeşte mintea, inteligenţa nu foloseşte la nimic. Iată, reporterii şi politicienii sunt inteligenţi, însă mulţi dintre ei, din pricină că nu au mintea sfinţită, printre lucruri inteligente, spun şi neghiobii. Dacă omul nu îşi pune în valoare mintea, o exploatează diavolul. Iar dacă omul nu îşi pune în valoare inteligenţa spre bine, o foloseşte diavolul spre rău.

— Adică, atunci când cineva nu şi-a pus în valoare inteligenţa, în felul acesta dă drepturi diavolului?

— Dacă nu şi-o pune în valoare, deja drepturile se dau de la sine. Când omul nu lucrează duhovniceşte, leapădă binele şi face el însuşi răulş nu că diavolul face aceasta. De pildă, unul este inteligent, dar nu-şi pune mintea să lucreze, ci trândăveşte. Dacă nu-şi pune în valoare mintea, la ce ii foloseşte inteligenţa?

— Un om inteligent, dar cu patimi, poate avea judecată dreaptă?

— Mai întâi să ia aminte ca să nu dea crezare minţii sale, căci de este om duhovnicesc, se va înşela, iar de este lumesc, va înnebuni. Să nu dea crezare gândurilor lui. Să întrebe, să se sfătuiască, să îşi sfinţească inteligenţa. Şi, în general, omu să îşi sfinţeasca toate câte le are. Iar atunci când se va sfinţi inteligenţa, ea îl va ajuta pe om să dobândească şi discernământul. Omul inteligent, de nu se va sfinţi, nu va avea discernământul duhovnicesc. Iar altul, care este simplu din fire, poate lua de sfânt pe un înşelat şi de evlavios pe un afemeiat. Dar dacă cel inteligent se va curăţi, va dobândi mult discernământ.

— Părinte, dar cum se curăţă inteligenţa?

— Pentru a se curăţa, omul nu trebuie să primească telegramele vicleanului, nici să gândească în chip viclean, ci să lucreze numai cu bunătate şi simplitate. În felul acesta vine limpezimea duhovnicească, luminarea dumnezeiască. Atunci unul ca acesta vede inimile oamenilor şi nu trage concluzii omeneşti.

— Părinte, discernământul are legătură cu cunoaşterea?

— Discernămantu vine din iluminarea dumnezeiască. Cineva poate citi pe Sfintii Părinţi, poate cunoaşte în mod corect unele lucruri, poate face nevoinţă şi rugăciune. Însă discernământul vine odată cu iluminarea dumnezeiască, care este cu totul altceva.

— Părinte, mai demult lumea era mai bună?

— Nu, cum să fi fost mai bună? Numai că oamenii de atunci aveau simplitate şi gândul cel bun. Astăzi oamenii pe toate le văd cu viclenie, pentru că le măsoare pe toate numai cu mintea. Duhul european a făcut un mare rău. El i-a secătuit pe oameni. Oamenii ar fi fost astăzi într-o stare duhovnicească foarte bună, fiindcă cei mai mulţi sunt culţi, într-o măsură mai mare sau mai mică, şi te-ai fi putut înţelege cu ei. Dar au fost învăţaţi ateismul, şi toate cele satanice, de aceea s-au netrebnicit şi nu te poţi înţelege cu ei. Mai demult nu te puteai înţelege cu unul care nu avea evlavie şi nici educaţie. Îmi aduce aminte cum odată, un călugăr, auzind la Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite că este pomenit Grigorie, Papă al Romei, a crezut că este pomenit Papa de la Roma şi s-a smintit. “La aceasta nu m-am aşteptat, a spus el. V-aţi făcut papistaşi?” şi a plecat din biserică. Iată, vezi ce face neştiiţa? Neştiinţa este un lucru înfricoşător! Cel mai mare rău îl fac cei care au evlavia unită cu vătămarea de minte. Fără să cerceteze cum stau lucrurile, creează probleme.

Cunoaşterea care nu este însoţită de iluminarea dumnezeiască este o catastrofă

— Dacă oamenii ar frâna puţin viteza minţii lor şi mintea le-ar fi mai odihnită, atunci şi Harul dumnezeiesc s-ar apropia mai uşor de ei. Cunoaşterea fără iluminare de sus este o catastrofă. Când cineva face lucrare duhovnicească întru sine, când se nevoieşte, atunci este iluminat de Dumnezeu. Are iluminare dumnezeiască, experienţe dumnezeieşti, iar nu gânduri personale. De aceea şi vede departe. Cineva care suferă de miopie, vede bine lucrurile din apropiere, dar nu vede departe. Iar unul care nu are miopie, va vedea puţin mai departe, dar nici aceasta nu înseamnă nimic. Ochi trupeşti sunt doi, pe când ei duhovniceşti sunt mulţi.

Cei care se depărtează de Hristos, se lipsesc de iluminarea dumnezeiască, pentru că părăsind locul însorit, ca nişte neghiobi, merg în cel lipsit de soare. Aşadar, este firesc să fie răciţi şi bolnavi duhovniceşte. Dacă omul nu se va curăţi, dacă nu vine iluminarea dumnzeiască, oricât de corectă ar fi cunoaşterea cealală, ea nu este decât un raţionalism şi nimic mai mult. Iar dacă lipseşte iluminarea dumnezeiasca, cele pe care le vor spune şi le vor scrie, nu vor ajuta. Vedeţi Psaltirea, care este scrisă cu iluminare dumnezeiască, ce noime adânci are?! Adună, dacă vrei, toţi teologii, toţi filologii, şi vei vedea că nu pot face niciun psalm cu atâta adâncime. Deşi David a fost fără de carte, se vede limpede cum a fost povăţuit de Duhul lui Dumnezeu.

Asăzi şi Biserica se chinuie, fiindă lipseşte dumnezeiasca iluminare şi fiecare ia lucrurile aşa cum vrea. Se strecoară şi părerile omeneşti, iar după aceea se nasc patimi, după care diavolul treieră. De aceea oamenii săpâniţi de patimi n-ar trebui să ceară stăpânire peste alţii.

— Adică, Părinte, oamenii trebuie să ceară cu stăruinţă iluminarea dumnezeiască?

— Da, fiindcă altminteri soluţiile pe care le dau sunt numai lucrare a minţii, iar apoi se creează zăpăceală. Conferinţe, paraconferinţe… Şi răul este că mai înainte nu s-au cunoscut pe ei înşişi. Iar aceasta pentru că nu preţuiesc cunoştinţele întregii lumi cât preţuieşte o cunoaştere de sine. Când omul îşi recunoaşte cu smerenie starea sa păcătoasă, atunci este recunoscut de oameni ca fiind un om al lui Dumnezeu. Daca unii s-ar fi cunoscut pe sine, atunci şi-ar fi văzut halul în care sunt şi ar fi tăcut din gură.

Odată cineva mi-a spus: “Nu există nici un ortodox care să reprezinte Ortodoxia în străinătate, la conferinţe etc.”. Vorbea, vorbea, vorbea, fiind ferm convins de părerea sa. Atunci îi spun: “Proorocul Ilie, atunci când a fost întrebat de Dumnezeu: Ce cauţi Ilie, în Horeb?, el I-a răspuns: Am rămas singur. Atunci Dumnezeu i-a spus: Am şapte mii de bărbaţi care nu şi-au plecat genunchiul ui Baal. Erau şapte mii de oameni credincioşi, iar Proorocul Ilie spunea: Am rămas singur. Şi tu spui cu atâta convingere că nu există nici un ortodox, când sunt atâţia credincioşi?!… Ce crezi că este Atotţiitorul nostru? Este ca Atotţiitorul de pe turlă, ce are crăpături de la cutremur şi ne gândim ce să facem ca să Îl ţinem să nu cadă şi chemăm arheologii să-L proptească?”. “În Americ nu exista niciunul”, imi spune. “Dar eu cunosc atâţia credincioşi în America”, îi spun. “Da, dar catolicii lucrează cu viclenie”. “Însă catolicii s-au scârbit de papism şi se întorc la Ortodoxie. Atunci când Patriarhul Dimitrie a mers în America, înşişi catolicii au strigat: «Patriarhul este adevăratul creştin, iar Papa este un negustor». N-au spus aceasta catolicii revoltându-se? De ce zici că la voi catolciii lucrează cu viclenie şi vor să se strecoare în Ortodoxie ca s-o schimbe etc.? Dumnezeu unde este? Diavolul poate face vreo ispravă?”

Din păcate, raţionalismul apusean a influenţat şi mulţi demnitari răsăriteni, care se află în Biserica drept-slăvitoare a lui Hristos numai trupeşte, în timp ce toată fiinţa lor se află în Apus, văzându-l că stăpâneşte lumeşte. Dacă ar fi văzut Apusul duhovniceşte, în lumina răsăritului, în lumina lui Hristos, ar fi văzut apusul cel duhovnicesc al Apusului, care pierde încet-încet lumina Soarelui înţelegător, a lui Hristos, şi se îndreaptă spre întuericul cel adânc. Se adună şi fac conferinţe şi deschid discuţii nesfârşite despre lucruri ce nu mai suferă discuţii, despre care nici Sfinţii Părinţi nu au mai discutat de atâţia ani. Toate aceste iniţiative sunt ale celui viclean, ca să-i ameţească şi să-i smintească pe credincioşi, după care să-i îmbâncească pe unii în erezie, iar pe alţii în schismă. În felul acesta diavolul câştigă teren. Aceşti oameni chinuesc şi în curcă lumea.

Iar toate acestea de unde pornesc? Dacă cineva nu face lucrare duhovnicească, crede că este om duhovnicesc, dar apoi spune neghiobii. Un copil, cu curăţia firească a minţii lui şi cu puţinele cunoştinţe pe care le are, îţi va spune lucruri corecte. Dimpotrivă, unul cu mulă cultură, cu mintea afumă de înrâurirea demonică pe care a primit-o, îţi spune lucrurile cele mai hulitoare.

Cel care îşi toceşte mereu mintea cu cunoştinţe şi trăieşte departe de Dumenzeu, în cele din urmă îşi face mintea sabie cu două tăişuriş cu o parte se înjunghie încet-încet pe sine însuşi, iar cu cealaltă îi tai pe oameni cu soluţiile sale care sunt exclusiv omeneşti şi raţionale. Atunci când cunoaşterea omenească se va sfinţi, ea va deveni dumnezeiască şi va putea ajuta. Altfel, ea este o rezolvare omeneasă, mentală, este o logică lumească. Mintea goală este baston de fier rără magnet, care loveşte metalele ca să se lipească, dar ele se strâmbă şi nu se lipesc.

Aceasta e lumea de astăzi. Toate lucrurile sunt privite printr-o logică seacă. Iar această logică este o catastfofă. Nu se spune oare: Cunoastera îngâmfă ? [I Corintei 8, 2] Dacă omul nu are iluminarea dumnezeiască, atunci cunoaşterea lui este nefolositoare, aduce catastrofe. […]

Cuviosul Paisie Aghioritul

Din vol. “Cu dragoste şi durere pentru omul contemporan” – Edit. Evanghelismos, Bucuresti, 2003

Continuare:

• “Inteligent este omul care s-a curatit launtric” (II)

“Mare esti, Doamne, si minunate sunt lucrurile Tale si nici un cuvant nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale !”

Werner von Braun – savant in domeniul ingineriei aerospatiale, cel care a supervizat actiunea primei aselenizari pe Luna:

“Exista unii care pretind ca Universul a evoluat prin procese intamplatoare, dar ce proces intamplator poate produce creierul unui om, sau sistemul ocular omenesc?. . .
A fi fortati sa credem in concluzia ca totul in Univers s-a nascut din intamplare, ar contravine insasi obiectivitatii stiintei.”

Astronomul si fizicianul britanic, SIR JAMES JEANS: “Totul arata cu forta coplesitoare spre un eveniment definit, sau o serie de evenimente, la o creatiune, care a avut loc într-un timp, sau în timpuri nu îndepartate spre infinit. Universul nu putea sa fi aparut prin schimbari, din ingredientele prezente si nici nu putea sa fi fost totdeauna ce este acum.”

Dupa zeci de ani de cercetari, eminentii savanti JEAN GUITTON si fratii BOGDANOV trag urmatoarele concluzii:

„Intelegem ca universul acesta iluzoriu in analiza si coplesitor in contemplare, este doar unul din darurile facute de Constiinta Cosmica omului, fiindca scopul suprem al creatiei este omul constient, care realizeaza desavarsirea starii de Constiinta Cosmica. Desigur ca sa afirmi ca de fapt Constiinta Cosmica i-a daruit omului chiar mai mult decat universul, nu este o aberatie, ci un adevar, deoarece abia dincolo de marginile universului fizic incepe adevarata imparatie spre care-i chemat omul. Nu spune Mantuitorul ca lumea intreaga este nimic in comparatie cu sufletul lui ?”

ROBERT MILLIKAN, laureat Nobel in Fizica, a declarat:

“Iov a vazut acum mii de ani în urma zadarnicia încercarilor omului marginit de a-l defini pe Dumnezeu, atunci când striga: “Poate omul prin cercetare sa descopere pe Dumnezeu?” De atunci, oameni întelepti au privit totdeauna uimiti la ordinea minunata din natura si si-au recunoscut ignoranta si marginirea lor. Ei s-au multumit sa stea tacuti si respectosi înaintea Lui si sa repete împreuna cu psalmistul:
‘Nebunul zice în inima lui: ‘Nu este Dumnezeu’ . ”

Credinta Marilor Savanti, editat de Walter Howie
(New York, The American Weekly, 1950).

Din cartea: “50 Laureati Nobel si alti mari oameni de stiinta care cred in Dumnezeu“:

CHRISTIAN ANFINSEN, Laureat Nobel in Chimie (pentru lucrarile sale privind ribonucleoza):

“Cred ca doar un idiot poate fi ateu. Trebuie sa admitem ca exista o putere sau forta de nepatruns (incomprehensibila) si o putere de cunoastere si anticipare nelimitata, care a initiat functionarea intregului univers.” (Cosmos, Bios, Theos: Reflectii ale oamenilor de stiinta despre stiinta, Dumnezeu si originile Universului, viata si Homo Sapiens, ed. 1997, 139)

ALBERT EINSTEIN: “Cu cat studiez stiinta, cu atat cred mai mult in Dumnezeu.”

Einstein: “Vreau sa stiu cum a creat Dumnezeu aceasta lume […] restul sunt detalii. ” (The Life and Times, London, Hodder and Stoughton Ltd., 1973)

Einstein: ”Cea mai frumoasa si mai profunda emotie pe care putem sa o experimentam este senzatia misticului. Este samanta tuturor stiintelor adevarate. Cel caruia aceasta emotie ii este straine, cel care nu mai poate suporta sa fie cuprins de veneratie (de uimire), este ca si mort. Acea adanca si emotionala convingere a prezentei unei puternice Ratiuni superioare, care ne este descoperita in Universul incomprehensibil, formeaza ideea mea despre Dumnezeu.” (Einstein, citat in Libby Anfinsen 1995)

Einstein: “Religia mea consta intr-o umila admiratie a Spiritului superior infinit, care se descopera pe Sine in putinul prin care noi, in slabiciunea si intelegerea noastra efemera, putem intelege realitatea.” (Einstein 1936, citat in Dukas and Hoffmann 1979, 66)

Einstein: “Este suficient pentru mine sa contemplu misterul vietii constiente perpetuandu-se de-a lungul eternitatii, ca sa reflectez asupra structurii uimitoare a universului, pe care noi abia il percepem, si ca sa incerc sa inteleg cu umilinta chiar si o particica infinitezimala din inteligenta manifestata in natura. Eu insami nu am nevoie de o definitie mai buna a lui Dumnezeu decat aceasta, si asemenea idei se regasesc in toate religiile ca baza pentru notiunea de divinitate.”

SIR DEREK BARTON, Laureat Nobel in Chimie (contributii la dezvoltarea conceptului conformatiei in chimie):

“Observatiile si experimentele stiintifice sunt atat de minunate incat adevarul pe care il descopera (releva) poate fi in mod sigur acceptat ca o altfel de manifestare a lui Dumnezeu. Dumnezeu ni se releva prin faptul ca ingaduie oamenilor sa descopere adevarul.

Dumnezeu este Adevarul. Nu exista nicio incompatibilitate intre stiinta si religie. Ambele sunt in cautarea aceluiasi adevar. ” (Cosmos, Bios, Theos: Reflectii ale oamenilor de stiinta despre stiinta, Dumnezeu si originile Universului, viata si Homo Sapiens, ed. 1997, 145)”

GUGLIELMO MARCONI, Laureat Nobel in Fizica (inventatorul telegrafiei fără fir și a antenei de emisie legate la pământ):

“Cu cat lucrez mai mult cu puterile din natura, cu atat mai mult simt marinimia fata de om a lui Dumnezeu; cu atat mai mult sunt mai aproape de marele adevar care este acela ca totul este dependent de Eternul Creator; cu atat mai mult simt ca asa-zisa ‘stiinta’ cu care ma ocup nu este altceva decat expresia Vointei Supreme, in scopul de a aduce mai aproape oamenii unii de altii pentru a-i ajuta sa se indrepteze si sa inteleaga mai bine pe ei insisi.” (‘Mio Marito Guglielmo’, ed. 1995, 244)

Intr-o scrisoare catre sotia sa, Maria Cristina (Londra, 17 Mar 1927), Marconi scrie: “Stiu cat de mult iubesti si pretuiesti Natura frumoasa – expresia Vointei lui Dumnezeu – in care se pot regasi valorile eterne ideale: Adevarul, Frumusetea si Binele (si tu detii trei dintre ele).”
“Unitatea armonioasa a cauzelor si legilor alcatuiesc Adevărul; unitatea armonioasa de linii, culori, sunete, idei alcatuiesc Frumusetea, in timp ce armonia emotiilor si vointei alcatuiesc Binele, fiind expresia ultima a Eternului si Supremului Creator, aduce omul spre implinire si ne determina sa cautam perfectiunea absoluta.” (‘Mio Marito Guglielmo’, 1995, 260)

ARTHUR COMPTON, Laureat Nobel in Fizica (descoperirea efectului Compton, studiul razelor X):

Comentând pasajul Genezei din Scriptura:
“Pentru mine credinta începe cu întelegerea ca o inteligenta suprema a adus universul la existenta si l-a creat pe om. Nu este greu pentru mine sa am aceasta credinta, pentru ca este de netagaduit ca acolo unde este un plan, acolo este o inteligenta: un univers ordonat, in derulare, da marturie despre declaratia cea mai impunatoare care a fost rostita vreodata: ‘La început Dumnezeu…’” (Chicago Daily News, 12 April 1936)

ROBERT MILLIKAN, Laureat Nobel in Fizica (specialist în fizica experimentala Laureat Nobel (pentru descoperirea sarcinii electronului si a efectului fotoelectric):

“Ma intristeaza la fel de mult ca si Kelvin ‘sa aud opiniile imature ateiste ale oamenilor care nu au cunoscut niciodata partea mai profunda a existentei.’ De acum inainte imi voi permite sa folosesc cuvantul Dumnezeu, pentru a descrie ceea ce se afla in spatele misterului existentei si caruia ii da sens. Cred ca nu ma veti intelege gresit, atunci cand voi spune ca nu am cunoscut niciodata un cugetator care sa nu creada in Dumnezeu.
Pentru mine este de neconceput că un ateu adevărat ar putea fi un om de ştiinţă.”
(‘A Scientist’s God’, oct 1925)

CHARLES HARD TOWNES, Laureat Nobel in Fizica (lucrari in electronica cuantica, crearea primilor maseri si laseri):

“Cred cu tarie in existenta lui Dumnezeu, pe baza intuitiei, observatiilor, logicii si de asemenea a cunoasterii stiintifice.” (24 mai 2002)

WILLIAM PHILLIPS, Laureat Nobel in Fizica (pentru dezvoltarea metodelor de racire si captare a atomilor cu raze laser):

“Cred in Dumnezeu. De fapt, eu cred intr-un Dumnezeu personal care intervine si interactioneaza cu Creatia Sa. Cred ca observatiile asupra acuratetii Universului fizic si evidentei reglajului fin si de exceptie al conditiilor din Univers pentru dezvoltarea vietii, ne sugereaza ca doar un Creator inteligent este responsabil de aceasta. Cred in Dumnezeu datorita unei credinte personale, credinta ce este compatibila cu ceea ce stiu despre stiinta.” (19 mai 2002)

SIR WILLIAM H. BRAGG, Laureat Nobel in Fizica (pentru studiile lor asupra structurii cristalelor cu raze X):

“Legea lui Hristos si exemplul Sau ne-au aratat ca Dumnezeu este Tatal si noi suntem copiii Sai, o societate in care dragostea guverneaza peste toate.” (‘Omul si stiinta’, Cambridge University Press, 1979)

ARNO PENZIAS, Laureat Nobel in Fizica (pentru descoperirea microundelor cosmice de fond):

Referindu-se la subiectul originii Universului a declarat in New York Times, 12 Mar 1978: “Cele mai bune informatii pe care le avem sunt exact acelea pe care le-as fi predicat daca nu as fi avut la indemana decat Biblia la indemana, incluzand cartile lui Moise si Psalmii”.
Cercetarile lui Penzias in astrofizica, l-au determinat pe acesta sa sustina in 1994 in Bergman: ‘evidenta unui plan a a unei creatii divine.’” (New York Times – 12 martie 1978)

ALEXIS CARREL, Laureat Nobel in Medicina si Fiziologie (fondatorul transplantologiei – transplantul de tesuturi si organe):

“Suntem iubiti de o Fiinta imateriala si atotputernica. Aceasta Fiinta este accesibila celor credinciosi. Trebuie sa-L iubim mai mult decat pe orice fiinta. Si noi de asemenea trebuie sa ne iubim unul pe altul…
Crestinismul ofera omenirii cea mai inalta forma de moralitate….” (‘Reflectii asupra vietii’, 1952)

JOSEPH MURRAY, Laureat Nobel in Medicina si Fiziologie (co-fondatorul transplantologiei):

“Noi lucram cu instrumentele pe care ni le-a dat Dumnezeu… Nu este niciun motiv ca stiinta si religia sa fie antagonice. Amandoua provin din aceeasi sursa, singura sursa adevarata – Creatorul.” (interviu in National Catholic Register, dec. 1996)

SIR JOHN ECCLES, Laureat Nobel in Medicina si Fiziologie (studii in domeniul neurofiziologiei, creierului si psihicului uman, fondatorul electrofiziologiei):

“Exista o providenta divina deasupra evenimentelor materiale ale evolutiei biologice.” (in articolul sau, “Biologia moderna si intoarcerea la credinta in Dumnezeu”, 1984)

WALTER KOHN, Laureat Nobel in Chimie (pentru dezvoltarea teoriei densitatii functionale cu aplicatii in mecanica cuantica):

“Exista parti esentiale din experienta umana asupra carora stiinta nu are nimic de spus in mod intrinsec. Eu le asociez cu acea entitate pe care o numesc Dumnezeu.” (scrisoare catre autor – Tihomir Dimitrov, 23 mai 2002)

* * *

Francis Bacon, filozof (fondatorul metodei inductive, caracterizată prin folosirea analizei, comparației, observației și experimentului): “Numai o cunoastere superficiala te poate indeparta de religie, cu cat ai cunostinte mai aprofundate, cu atat te apropii mai mult de ea“.

* * *

Einstein: ““Ştiinţa fără religie este şchioapă, religia fără ştiinţă este oarbă.”.”

Apa cea Vie