Instruirea şi cunoaşterea lumească

Inteligent este omul care s-a curăţit lăuntric

Atunci când omul nu îşi toceşte mintea cu cele dumnezeieşti, ci şi-o toceşte cu viclenia, se predă pe sine însuşi diavolului. Mai bine ar fi fost pentru unul ca acesta să-şi fi pierdut mintea, ca astfel să aibă circumstanţe atenuante în Ziua Judecăţii.

— Părinte, diferă simplitatea de viclenie?

— Da, precum vulpea de şacal. Şacalul, dacă vede ceva şi îl vrea, merge dintr-o dată şi îl ia, în timp ce vulpea mai întâi va face viclenii, şi abia dupăa aceea va merge şi îl va lua.

— Părinte, viclenia poate fi considerată de unii drept inteligenţă?

— Da, se poate, dar dacă se vor cerceta pe ei înşişi, vor înţelege ce este viclenia şi ce este inteligenţa. Au semnele lor de recunoaştere. Care sunt darurile Sfântului Duh? Dragostea, bucuria, pacea etc. Are omul înrudire cu acestea? Dacă nu are înrudire cu acestea, atunci va avea ceva satanic, va avea cunoştinţe de-ale lui aghiuţă.

Inteligent este omul curăţit, cel curăţit de patimi. Cel ce şi-a sfinţit şi mintea, unul ca acesta este cu adevărat inteligent. Dacă nu se sfinţeşte mintea, inteligenţa nu foloseşte la nimic. Iată, reporterii şi politicienii sunt inteligenţi, însă mulţi dintre ei, din pricină că nu au mintea sfinţită, printre lucruri inteligente, spun şi neghiobii. Dacă omul nu îşi pune în valoare mintea, o exploatează diavolul. Iar dacă omul nu îşi pune în valoare inteligenţa spre bine, o foloseşte diavolul spre rău.

— Adică, atunci când cineva nu şi-a pus în valoare inteligenţa, în felul acesta dă drepturi diavolului?

— Dacă nu şi-o pune în valoare, deja drepturile se dau de la sine. Când omul nu lucrează duhovniceşte, leapădă binele şi face el însuşi răulş nu că diavolul face aceasta. De pildă, unul este inteligent, dar nu-şi pune mintea să lucreze, ci trândăveşte. Dacă nu-şi pune în valoare mintea, la ce ii foloseşte inteligenţa?

— Un om inteligent, dar cu patimi, poate avea judecată dreaptă?

— Mai întâi să ia aminte ca să nu dea crezare minţii sale, căci de este om duhovnicesc, se va înşela, iar de este lumesc, va înnebuni. Să nu dea crezare gândurilor lui. Să întrebe, să se sfătuiască, să îşi sfinţească inteligenţa. Şi, în general, omu să îşi sfinţeasca toate câte le are. Iar atunci când se va sfinţi inteligenţa, ea îl va ajuta pe om să dobândească şi discernământul. Omul inteligent, de nu se va sfinţi, nu va avea discernământul duhovnicesc. Iar altul, care este simplu din fire, poate lua de sfânt pe un înşelat şi de evlavios pe un afemeiat. Dar dacă cel inteligent se va curăţi, va dobândi mult discernământ.

Părinte, dar cum se curăţă inteligenţa?

Pentru a se curăţa, omul nu trebuie să primească telegramele vicleanului, nici să gândească în chip viclean, ci să lucreze numai cu bunătate şi simplitate. În felul acesta vine limpezimea duhovnicească, luminarea dumnezeiască. Atunci unul ca acesta vede inimile oamenilor şi nu trage concluzii omeneşti.

— Părinte, discernământul are legătură cu cunoaşterea?

— Discernămantu vine din iluminarea dumnezeiască. Cineva poate citi pe Sfintii Părinţi, poate cunoaşte în mod corect unele lucruri, poate face nevoinţă şi rugăciune. Însă discernământul vine odată cu iluminarea dumnezeiască, care este cu totul altceva.

— Părinte, mai demult lumea era mai bună?

— Nu, cum să fi fost mai bună? Numai că oamenii de atunci aveau simplitate şi gândul cel bun. Astăzi oamenii pe toate le văd cu viclenie, pentru că le măsoare pe toate numai cu mintea. Duhul european a făcut un mare rău. El i-a secătuit pe oameni. Oamenii ar fi fost astăzi într-o stare duhovnicească foarte bună, fiindcă cei mai mulţi sunt culţi, într-o măsură mai mare sau mai mică, şi te-ai fi putut înţelege cu ei. Dar au fost învăţaţi ateismul, şi toate cele satanice, de aceea s-au netrebnicit şi nu te poţi înţelege cu ei. Mai demult nu te puteai înţelege cu unul care nu avea evlavie şi nici educaţie. Îmi aduce aminte cum odată, un călugăr, auzind la Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite că este pomenit Grigorie, Papă al Romei, a crezut că este pomenit Papa de la Roma şi s-a smintit. “La aceasta nu m-am aşteptat, a spus el. V-aţi făcut papistaşi?” şi a plecat din biserică. Iată, vezi ce face neştiiţa? Neştiinţa este un lucru înfricoşător! Cel mai mare rău îl fac cei care au evlavia unită cu vătămarea de minte. Fără să cerceteze cum stau lucrurile, creează probleme.

 

Cunoaşterea care nu este însoţită de iluminarea dumnezeiască este o catastrofă

— Dacă oamenii ar frâna puţin viteza minţii lor şi mintea le-ar fi mai odihnită, atunci şi Harul dumnezeiesc s-ar apropia mai uşor de ei. Cunoaşterea fără iluminare de sus este o catastrofă. Când cineva face lucrare duhovnicească întru sine, când se nevoieşte, atunci este iluminat de Dumnezeu. Are iluminare dumnezeiască, experienţe dumnezeieşti, iar nu gânduri personale. De aceea şi vede departe. Cineva care suferă de miopie, vede bine lucrurile din apropiere, dar nu vede departe. Iar unul care nu are miopie, va vedea puţin mai departe, dar nici aceasta nu înseamnă nimic. Ochi trupeşti sunt doi, pe când ei duhovniceşti sunt mulţi.

Cei care se depărtează de Hristos, se lipsesc de iluminarea dumnezeiască, pentru că părăsind locul însorit, ca nişte neghiobi, merg în cel lipsit de soare. Aşadar, este firesc să fie răciţi şi bolnavi duhovniceşte. Dacă omul nu se va curăţi, dacă nu vine iluminarea dumnzeiască, oricât de corectă ar fi cunoaşterea cealală, ea nu este decât un raţionalism şi nimic mai mult. Iar dacă lipseşte iluminarea dumnezeiasca, cele pe care le vor spune şi le vor scrie, nu vor ajuta. Vedeţi Psaltirea, care este scrisă cu iluminare dumnezeiască, ce noime adânci are?! Adună, dacă vrei, toţi teologii, toţi filologii, şi vei vedea că nu pot face niciun psalm cu atâta adâncime. Deşi David a fost fără de carte, se vede limpede cum a fost povăţuit de Duhul lui Dumnezeu.

Asăzi şi Biserica se chinuie, fiindă lipseşte dumnezeiasca iluminare şi fiecare ia lucrurile aşa cum vrea. Se strecoară şi părerile omeneşti, iar după aceea se nasc patimi, după care diavolul treieră. De aceea oamenii săpâniţi de patimi n-ar trebui să ceară stăpânire peste alţii.

— Adică, Părinte, oamenii trebuie să ceară cu stăruinţă iluminarea dumnezeiască?

— Da, fiindcă altminteri soluţiile pe care le dau sunt numai lucrare a minţii, iar apoi se creează zăpăceală. Conferinţe, paraconferinţe… Şi răul este că mai înainte nu s-au cunoscut pe ei înşişi. Iar aceasta pentru că nu preţuiesc cunoştinţele întregii lumi cât preţuieşte o cunoaştere de sine. Când omul îşi recunoaşte cu smerenie starea sa păcătoasă, atunci este recunoscut de oameni ca fiind un om al lui Dumnezeu. Daca unii s-ar fi cunoscut pe sine, atunci şi-ar fi văzut halul în care sunt şi ar fi tăcut din gură.

Odată cineva mi-a spus: “Nu există nici un ortodox care să reprezinte Ortodoxia în străinătate, la conferinţe etc.”. Vorbea, vorbea, vorbea, fiind ferm convins de părerea sa. Atunci îi spun: “Proorocul Ilie, atunci când a fost întrebat de Dumnezeu: Ce cauţi Ilie, în Horeb?, el I-a răspuns: Am rămas singur. Atunci Dumnezeu i-a spus: Am şapte mii de bărbaţi care nu şi-au plecat genunchiul ui Baal. Erau şapte mii de oameni credincioşi, iar Proorocul Ilie spunea: Am rămas singur. Şi tu spui cu atâta convingere că nu există nici un ortodox, când sunt atâţia credincioşi?!… Ce crezi că este Atotţiitorul nostru? Este ca Atotţiitorul de pe turlă, ce are crăpături de la cutremur şi ne gândim ce să facem ca să Îl ţinem să nu cadă şi chemăm arheologii să-L proptească?”. “În Americ nu exista niciunul”, imi spune. “Dar eu cunosc atâţia credincioşi în America”, îi spun. “Da, dar catolicii lucrează cu viclenie”. “Însă catolicii s-au scârbit de papism şi se întorc la Ortodoxie. Atunci când Patriarhul Dimitrie a mers în America, înşişi catolicii au strigat: «Patriarhul este adevăratul creştin, iar Papa este un negustor». N-au spus aceasta catolicii revoltându-se? De ce zici că la voi catolciii lucrează cu viclenie şi vor să se strecoare în Ortodoxie ca s-o schimbe etc.? Dumnezeu unde este? Diavolul poate face vreo ispravă?”

Din păcate, raţionalismul apusean a influenţat şi mulţi demnitari răsăriteni, care se află în Biserica drept-slăvitoare a lui Hristos numai trupeşte, în timp ce toată fiinţa lor se află în Apus, văzându-l că stăpâneşte lumeşte. Dacă ar fi văzut Apusul duhovniceşte, în lumina răsăritului, în lumina lui Hristos, ar fi văzut apusul cel duhovnicesc al Apusului, care pierde încet-încet lumina Soarelui înţelegător, a lui Hristos, şi se îndreaptă spre întuericul cel adânc. Se adună şi fac conferinţe şi deschid discuţii nesfârşite despre lucruri ce nu mai suferă discuţii, despre care nici Sfinţii Părinţi nu au mai discutat de atâţia ani. Toate aceste iniţiative sunt ale celui viclean, ca să-i ameţească şi să-i smintească pe credincioşi, după care să-i îmbâncească pe unii în erezie, iar pe alţii în schismă. În felul acesta diavolul câştigă teren. Aceşti oameni chinuesc şi în curcă lumea.

Iar toate acestea de unde pornesc? Dacă cineva nu face lucrare duhovnicească, crede că este om duhovnicesc, dar apoi spune neghiobii. Un copil, cu curăţia firească a minţii lui şi cu puţinele cunoştinţe pe care le are, îţi va spune lucruri corecte. Dimpotrivă, unul cu mulă cultură, cu mintea afumă de înrâurirea demonică pe care a primit-o, îţi spune lucrurile cele mai hulitoare.

Cel care îşi toceşte mereu mintea cu cunoştinţe şi trăieşte departe de Dumenzeu, în cele din urmă îşi face mintea sabie cu două tăişuriş cu o parte se înjunghie încet-încet pe sine însuşi, iar cu cealaltă îi tai pe oameni cu soluţiile sale care sunt exclusiv omeneşti şi raţionale. Atunci când cunoaşterea omenească se va sfinţi, ea va deveni dumnezeiască şi va putea ajuta. Altfel, ea este o rezolvare omeneasă, mentală, este o logică lumească. Mintea goală este baston de fier rără magnet, care loveşte metalele ca să se lipească, dar ele se strâmbă şi nu se lipesc.

Aceasta e lumea de astăzi. Toate lucrurile sunt privite printr-o logică seacă. Iar această logică este o catastfofă. Nu se spune oare: Cunoastera îngâmfă ? [I Corintei 8, 2] Dacă omul nu are iluminarea dumnezeiască, atunci cunoaşterea lui este nefolositoare, aduce catastrofe. […]

Cuviosul Paisie Aghioritul

Din vol. “Cu dragoste şi durere pentru omul contemporan” – Edit. Evanghelismos, Bucuresti, 2003

Continuare:

“Inteligent este omul care s-a curatit launtric” (II)