Amintiri despre părintele Dumitru Stăniloae

Opera şi gândirea părintelui Dumitru Stăniloae, cel mai mai mare teolog pe care l-a dat neamul românesc, de mare înălţime duhovnicească, au rămas repere fundamentale în cercetarea teologică contemporană. Dar studiul teologic aprofundat al părintelui Stăniloae s-a reflectat puternic şi în viaţa sfinţiei sale. O mărturisesc cei care îi treceau pragul casei pentru a afla un cuvânt de folos sau pentru a primi o lămurire la întrebările care îi frământau, într-o vreme neprielnică pentru preocupări duhovniceşti. Am stat de vorbă cu o parte dintre ucenicii părintelui, pentru a şti de ce îl căutau, ce era atât de special în persoana lui, cum reuşea el să creeze acel duh de comuniune. Răspunsurile lor ne descoperă imaginea unui preot şi om cu totul deosebit.

„N-am simţit vreodată la părintele vreo umbră de superficialitate“

Părintele Gheorghe Holbea este doctor în Teologie Ortodoxă şi lector la Catedra de Teologie sistematică a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Teza de doctorat susţinută în anul 2000 la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Thessalonic, Grecia, s-a intitulat „Teologia Părintelui Dumitru Stăniloae şi legătura ei cu teologia contemporană răsăriteană şi apuseană“. Părintele Gheorghe Holbea a fost şi el unul dintre ucenicii părintelui Stăniloae.

În ce moment al vieţii dumneavoastră l-aţi cunoscut pe părintele Dumitru Stăniloae?

Pe părintele profesor Dumitru Stăniloae l-am cunoscut în perioada studenţiei. Am descoperit sprijinul de care aveam nevoie, pomul statornic înrădăcinat în pământul roditor al Bisericii. Într-o vreme a confuziei, am simţit în acel spaţiu, în apropierea părintelui, atmosfera inspirată de Dumnezeu a Sfinţilor, unde firii şi naturii li se deschid cu totul alte perspective înnoitoare, în ciuda formelor efemere prin care trecem. Într-o vreme în care se urmărea depersonalizarea prin transformarea individului într-o rotiţă a unui mecanism care era numit „marea masă“, părintele vorbea despre marea taină a persoanei descoperită nouă prin Mântuitorul Iisus Hristos. Îmi amintesc câtă bucurie am avut când mi-a dăruit manuscrisul dactilografiat al lucrării „Chipul nemuritor al lui Dumnezeu“. Citeam doar câteva pagini pe zi şi simţeam o bucurie care dospea în mine gânduri creatoare, pentru ca apoi, cu entuziasmul debordant al adolescentului, să împărtăşesc şi altora din bucuria mea. Continuare »

Iubiţi credincioşi,

Astăzi Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare sărbătoreşte Acoperământul Maicii Domnului. Sărbătoare mare pentru Biserica lui Hristos şi pentru tot creştinul. Mai întâi să ştim cum a luat fiinţă praznicul acesta. Aceasta s-a întâmplat în Constantinopol, pe vremea împăratului Leon cel Înţelept, care a fost un împărat creştin şi a făcut mult bine Bisericii lui Hristos. De aceea Dumnezeu a vrut ca în timpul împărăţiei lui să se facă o minune ca aceasta. Se făcea o priveghere de toată noaptea spre Duminică la Biserica din Vlaherne, care se afla pe malul mării, unde era hramul Maicii Domnului. Şi acolo la biserică era multă lume adunată, fiind biserică mare. Şi s-a întâmplat că a venit la biserică şi Sfântul Andrei, care se făcuse şi se zicea nebun pentru dragostea lui Hristos, după ce auzise de la Apostolul Pavel că cel nebun al lui Hristos este mai înţelept decât toată lumea.

Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos stătea în biserică în timpul privegherii, la ceasul al patrulea din noapte, adică la ora zece noaptea. Şi a ridicat ochii în sus deasupra norodului în biserică şi a văzut pe Maica Domnului că ţinea un omofor, adică un brâu aşa cum e omoforul la arhierei. Omoforul acesta strălucea mai mult decât soarele şi îl ţinea deasupra poporului. Maica Domnului era înconjurată de toţi îngerii cerului şi de toţi sfinţii, cel mai aproape de dânsa fiind Sfântul Ioan Botezătorul şi Sfântul Ioan Evanghelistul. Şi a auzit-o pe Maica Domnului zicând aşa: „Împărate Ceresc, primeşte pe tot omul care se roagă Ţie şi cheamă numele meu întru ajutor, ca să nu plece nimeni de la faţa mea neajutorat şi neascultat” (Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, icosul 10).

Continuare »