La Botezul Domnului – Sf. Teofan Zavoratul (II)
06 Jan 2016
Cum se cuvine să se poarte la Botezul Domnului cei botezaţi? Locul obiceiurilor păgâneşti în întâmpinarea noului an. Despre clarvăzătoare. Trebuie să ne dăm seama că nu trebuie să amânăm lucrarea mântuirii noastre şi să arătăm hotărâre în năzuinţa către Domnul.
Ar trebui acum doar să cântăm slava lui Dumnezeu, Care S-a arătat la Iordan în chip treimic, slava a cărei mare cuviinţă răpeşte până şi minţile îngereşti, iar limbile îngereşti le mişcă spre cântări duhovniceşti. Dar suntem oare buni să ne apucăm de această lucrare sfântă şi preacerească? Ne-am pregătit, oare, ne-am agonisit merinde de vederi cu mintea întru cugetare la cele dumnezeieşti şi de graiuri bineglăsuitoare, ne-am strunit, oare, sufletul, ca pe o psaltire davidică, încât să cântăm cu el, asemenea împăratului-proroc, psalm Fiului, Celui ce Se botează, Sfântului Duh, Care îl adumbreşte, şi Tatălui, Care dă despre El mărturie? Cine este gata, să cânte, îndulcindu-se de mângâietoarele mişcări ale inimii şi de multcuprinzătoarele vederi ale minţii. Eu sunt nevoit să-mi întorc însă cuvântul spre altceva.
De praznicul Dumnezeiescului Botez este vremea potrivită pentru a-i întreba pe cei botezaţi: „Voi, cei botezaţi, vă ţineţi oare în felul cuvenit celor botezaţi? Slujiţi, oare, Acelui Dumnezeu Căruia aţi făgăduit la botez că îi veţi sluji? Privind la voi, va spune, oare, oricine: «Aceştia sunt botezaţi, sunt cei care s-au lepădat de satana, şi de toate lucrurile lui, şi de toată slujirea lui, şi de toată trufia lui»?”
Continuare »