Dupa cuvântul Sfântului Ioan Damaschin, pocainta este întoarcerea de la viata dupa fire la viata împotriva firii, de la diavol la Dumnezeu prin asceza si nevointa; mai mult, ea este o întoarcere de buna voie de la pacate la virtutile opuse acestora. Semnele pocaintei sunt remuscarea si schimbarea mintii, în vreme ce însusirile pocaintei sunt zdrobirea inimii, lacrimile, respingerea pacatului si iubirea virtutilor.

Este necesar ca pocainta sa fie sincera. Este sincera atunci când este însotita de zdrobirea inimii. Dar sinceritatea vine din zdrobirea inimii, din dispozitia de a împlini dreptatea dumnezeiasca si de marturisire a propriilor pacate.

Adevarata pocainta este schimbarea mintii pentru propriile actiuni, o schimbare a vietii morale, o schimbare spre mai bine, o lepadare totala de viata anterioara si de pacat, o dorinta neclintita de practicare a virtutilor, o unificare desavârsita a propriilor voiri cu voia dumnezeiasca. De aceea, pocainta este renasterea morala a omului si punctul de plecare pentru o viata noua si virtuoasa.

Un model de pocainta autentica ne este dat de Proorocul Isaia, cel care îi îndemna pe evrei sa se pocaiasca si sa se întoarca la Dumnezeu. Iata ce spune el: Spalati-va, fiti curati; lepadati rautatile voastre dinaintea ochilor Mei; opriti-va de la rautati; învatati sa faceti binele; cautati dreptatea, ajutati-l pe cel nedreptatit, faceti dreptate orfanului, aparati pe vaduva! Veniti sa ne judecam, zice Domnul. De vor fi pacatele voastre cum e purpura, ca zapada le voi albi, si de vor fi rosii ca focul, ca lâna alba le voi face (Is. 1:16-18).

Continuare »