Archive for December, 2014

Sfaturi pentru o buna Spovedanie

16 Dec 2014

 

Interviu cu Părintele Ciprian Negreanu

(Duhovnicul A.S.C.O.R. Cluj-Napoca)

Părinte Ciprian, de ce este atât de impor­tant ca omul să se spovedească?

In primul rând, e nevoie să se spovedească pentru a se reînnoi, pentru a-şi curăţi sufletul printr-un nou Botez — un Botez al lacrimilor, care să scoată la iveală toate darurile pe care le-am primit la Botez şi pe care ni le-am acoperit cu păcate şi cu greşeli. Ne spovedim ca să ne vedem din nou sufletul curat, ca să ni-l regăsim, dezlegat din legăturile păcatelor, să dăm la o parte mizeriile şi toate care acopereau cumva darurile mari ale Botezului. Părintele Arsenie Boca spunea că oricine, oricât de puţini talanţi ar avea, unul tot are, care e Botezul. El aşa socotea, că cel care are un talant e cel care are Botezul — dar care e un talant mare.

După aceea, ne spovedim pentru că nu există om care să nu-şi simtă conştiinţa mur­dărită, neîmpăcată, neliniştită şi căutăm răspuns la Dumnezeu, dezlegare de la Dum­nezeu — şi asta numai prin preot, numai aşa găsim dezlegare. Şi atunci, ne spovedim sau căutăm să ne spovedim pentru că ne mustră conştiinţa.

Continuare »

De ce este păcat să credem în superstiţii

09 Dec 2014

Superstiţiile reprezintă unul din cele mai des întâlnite tipuri de credinţe populare cu care s-au obişnuit poporul nostru. Chiar dacă majoritatea creştinilor frecventează astăzi slujbele Bisericii, se roagă zilnic acasă, aprinzând lumânări în faţa sfintelor icoane, în acelaşi timp foarte mulţi cred şi în unele „semne” care le-ar prevesti ghinioane sau succese şi care nu au nimic comun cu credinţa creştină.

Poporul nostru adeseori creştin numai cu numele s-a obişnuit să „încreştineze” tot felul de obiceiuri şi tradiţii care sunt total străine credinţei creştin-ortodoxe Nu-i deajuns că săvârşim păcate peste păcate, dar le mai şi „încreştinăm”. Beţivul zice: „nu-i păcat să bei vin că-i sângele Domnului”. Cel stăpânit de păcatul lacomiei zice: „nu-i păcat să mănânci miecurea şi vinerea carne… că nu ce intră în gură spurcă pe om, ci, ce iese din gură”. Fumătorul zice: nu-i păcat să fumezi, că nu scrie nicăieri că-i păcat…”. Uite-aşa facem din patimi şi din obiceiuri păcătoase tradiţii populare care nu sunt deloc creştine. Desfrânatul zice: „de ce-i păcat să desfrânezi?.., doar aşa a lăsat Dumnezeu…”.

Continuare »

De la Sfântul Ierarh Nicolae la „Santa Claus”

06 Dec 2014

In fiecare an, la data de 6 decembrie, crestinii il sarbatoresc pe Sfantul Nicolae, intruchiparea darniciei lui Dumnezeu si, din acest motiv, considerat adevaratul Mos Craciun in traditia Bisericii.

Conform traditiei, Mos Nicolae, cel ce aduce copiilor dulciuri sau, daca nu au fost cumininti, o nuielusa, este Sfantul Nicolae, cel care a trait in secolul al IV-lea (280-345 d.H.), fiind arhiereu in Mira Lichiei (Turcia de astazi, localitatea Kocadmere (Myra)). Nascut din parinti cinstiti si credinciosi, tatal Teofan si mama Nona, Sfantul Nicolae, al carui nume inseamna „biruitor de popor, a invatat inca de mic tainele credintei in Iisus, fiul lui Dumnezeu, si ale iubirii de oameni.

Averea mostenita de la parinti a impartit-o celor nevoiasi iar viata si-a trait-o ca unul din cei saraci, in post si rugaciune, fiind un model de feciorie, intelepciune si iubire pentru semeni. Unchiul sau, episcop purtand acelasi nume, Nicolae, il ajuta sa urce pe sfintele trepte ale preotiei si astfel ajunge, ales de Duhul Sfant, arhiereul cetatii Mira din tara Lichiei.

Continuare »

visit tracker on tumblr