Archive for October 7th, 2015

“Vaccinarea obligatorie pune în pericol sănătatea copiilor, este ilegală şi abuzivă”

07 Oct 2015
Scrisoare deschisă către Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu,privind obligativitatea vaccinurilor

 

Domnule Ministru,

vaccinationbaby_0Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România trage un semnal de alarmă asupra proiectului de lege privind vaccinarea obligatorie a copiilor, care urmează a intra în dezbatere publică.

Considerăm că decizia care obligă părinţii să îşi vaccineze copiii pune în pericol sănătatea copiilor, este ilegală, neconstituţională şi abuzivă, întemeindu-se pe informaţii false sau tendenţioase.

În luna aprilie a acestui an, când aţi adus în discuţie proiectul de lege privind obligativitatea vaccinurilor, aţi declarat următoarele: „Ne inspirăm după legislaţia existentă în vigoare în Franţa, Germania şi Polonia, întrucât ne apropiem de pragul de vaccinare de 80%, sub care nu putem scădea, potrivit recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii”.  

Această afirmaţie este falsă, aşa cum aflăm din Buletinul Epidemiologic Nr. 34 al Institutului german pentru sănătate publică Robert Koch [1], ediţia din 24 august 2015, în care se arată că în Germania vaccinurile nu sunt obligatorii, ci doar recomandate:
Continuare »

Asociațiile de părinți: Nu permiteți educației să preia modele eșuate din Occident

07 Oct 2015

familie• Active News: Asociațiile de părinți îi scriu Ministrului Educației: Părinții știu cel mai bine când trebuie să-i furnizeze copilului informații despre viața intimă. Nu permiteți educației să preia modele eșuate din Occident

Mai multe organizații non-guvernamentale care reprezintă sau ca interes principal familia au trimis o scrisoare deschisă adresată Ministrului Educației în care îi cer acestuia să lase educația sexuală și familială în seama părinților.

Organizațiile de familii afirmă că promotorii educației sexuale nu-și doresc o dezbatere pe acest subiect și din acest motiv, părinții copiilor sunt ignorați. Asociațiile susțin că introducerea “educației sexuale” în școli este promovată de interese private și nu de persoane care sunt interesate de soarta copiilor sau a familiilor.

“În prezenta scrisoare dorim în schimb să accentuăm faptul că în mult discutata şi spinoasa ecuaţie a „educaţiei sexuale” în şcoli există o parte ignorată de cei care susțin această materie: părinţii.
Și nu pentru că ei nu ar fi interesaţi de problema în discuţie, ci pentru că în jurul acestui subiect nu a existat niciodată o dezbatere publică, solicitarea introducerii „educației sexuale” fiind exclusiv un subiect pus în scenă – cu crescânde accente de bâlci – de interese private, reprezentate prin ONG-uri care nu au avut și nu au cea mai mică intenție de a lua în considerare părerile sau opțiunile părinților. Continuare »

visit tracker on tumblr