Sunt unele părţi din mare care hrănesc monştri uriaşi, ce au înfăţişarea unor balene, iar corăbierii ce plutesc pe acolo atârnă clopote de corăbii, pentru că, speriaţi de zgomotul lor, să fugă aceşti monştri. Însă şi marea vieţii noastre hrăneşte monştri mulţi şi îndestul de fioroşi, vreau sa spun patimile cele rele şi demonii încă şi mai răi care le poartă de grijă. Navighează pe marea aceasta ca o corabie Biserica lui Dumnezeu, şi, în loc de clopote, are pe învăţătorii cei duhovniceşti, ca să îndepărteze, prin sunetele cele sfinte ale învăţăturii lor, fiarele cele din cugetare. Aceasta închipuia şi veşmântul lui Aaron, căci avea clopoţei frumos sunători atârnaţi de el. Şi aceasta era o vestire dumnezeiască, al cărei glas trebuia au­zit în vremea când slujea Aaron lui Dumnezeu.

Noi însă, prefăcând litera în duh, vom face să vă răsune vouă acum în chip duhovnicesc, şi mai cu seamă în timpul postului, atunci când fiare văzute şi nevăzute ne asaltează cu îndârjire. Fiarele văzute sunt lăcomia pântecelui şi beţiile şi celelalte de acest fel; iar alte fiare într-ascuns stau la pândă: slava deşartă şi îngâmfarea şi buna părere despre sine şi făţărnicia. Dar [cuvintele] acestea sunt sunetul şi scăparea înaintea unor asemenea fiare, şi paza temeinică a celor ce se nevoiesc postind.

Aşadar postul şi neînfrânarea sunt potrivnice între ele, precum potrivnice sunt viaţa şi moartea. Iar postul este o poruncă a vieţii, de o vârstă cu firea omenească, întrucât obârşia şi-o trage din rai, dat fiind de către Dumnezeu lui Adam, drept pază a vieţii şi a harului celui dumnezeiesc. Continuare »

Una dintre ultimele mari controverse legate de sfarsitul epocii sinoadelor ecumenice si al perioadei patristice este aceea legata de problema sfintelor icoane. Secolele al VIII-lea si al IX-lea au pus la grea incercare Biserica crestina prin erezia iconoclasta. (…)

Iconoclasmul apare sub imparatul Leon III Isaurul (717-741), care in anul 726 promulga un edict impotriva icoanelor . Se pare ca acest edict a fost precedat “de o veritabila campanie de propaganda, condusa chiar de imparat si destinata a convinge poporul ca cultul icoanelor este o manifestare de idolatrie care provoaca mania lui Dumnezeu si explica toate nenorocirile imperiului” [Sf. Ioan Damaschin].

Pentru a intelege caracterul evenimentelor care au tulburat imperiul de Rasarit in timpul secolelor VIII si IX, ar trebui sa mergem mai departe decat inceputul secolului al VIII-lea. Daca luam in considerare originea siriaca a imparatilor iconoclasti , provincie in care tendintele iconoclaste erau vechi, influentate atat de iudei cat si de musulmani, cat si “lupta intre puterea civila si comunitatile religioase”, iconoclasmul apare din punct de vedere politic, ca o “reactie impotriva clasei monahale cu tot ceea ce avea ea, cu tot ceea ce ea lucrase, cu toate pretentiile si incalcarile ei“.

Dar iconoclasmul a fost un “fenomen complex”, cu un pronuntat caracter religios. El ne apare ca un ecou al luptelor hristologice din secolele IV-VII, caci se punea in discutie legitimitatea pictarii Mantuitorului, ceea ce in ochii iconoclastilor parea “nestorianism“. Mai mult, al doilea imparat iconoclast, Constantin V Copronimul (741-775) “condamna chiar cultul Sfintei Fecioare si al Sfintilor“. Sa nu uitam ca “monofizitii erau ostili cultului icoanelor“.

Continuare »

“Iar tu postind, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti” (Matei 6, 17)

Iubiţi credincioşi,

Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a venit din Cer ca să facă ascultare de Părintele Său şi să slujească la mântuirea neamului omenesc, scoţându-l din robia diavolului şi a morţii. În toată Evanghelia El a învăţat neîncetat pe oameni, cum să facă voia lui Dumnezeu şi cum să lucreze faptele bune spre slava Lui şi spre mântuirea sufletelor lor. În dumnezeiasca Evanghelie de azi, pe lângă alte învăţături, ne arată cum să postim şi unde să adunăm comoară pentru sufletele noastre. Iată ce zice în privinţa postului ca să fie spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea sufletelor noastre: Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns; şi Tatăl care vede în ascuns îţi va răsplăti ţie (Matei 6, 17-18).

Dar Mântuitorul ne-a poruncit nu numai postul să-l facem în ascuns, spre a scăpa de slava oamenilor, ci şi milostenia, şi rugăciunea, şi toate faptele bune, că iată ce zice: Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri (Matei 6, 1). Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înainta ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă că îşi iau plata lor. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Iar când vă rugaţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor, stând în picioare, să se roage ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă că îşi iau plata lor. Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie (Matei 6, 2- 6).

Continuare »

Prin rabdarea voastra veti dobindi sufletele voastre (Luca 21, 19)

Iubiti credinciosi,

Daca ar veni aici 40 de ritori impodobiti cu darul bunei vorbiri, nu ar fi in stare sa ne vorbeasca indeajuns despre viata si patimirea Sfintilor 40 de Mucenici, a caror sfinta praznuire o facem astazi. Si daca patruzeci nu ar putea face lucrul acesta, cum as putea eu singur, cel cu totul neiscusit in frumoasa vorbire, sa va spun si sa va zugravesc, prin cuvint, o icoana atit de minunata despre chinurile, suferintele, rabdarea si nevointele acestor 40 de ostasi viteji si nebiruiti ai lui Hristos de la Sevastia?

Totusi, cerind ajutorul lui Dumnezeu, voi incerca sa arat dupa a mea slaba putere, istoria sfinta a patimirii acestor 40 de Mucenici, pe care Sfinta noastra Biserica Ortodoxa ii cinsteste cu o deosebita praznuire de aproape doua mii de ani. Sfintii 40 de Mucenici au patimit pentru credinta lui Hristos pe vremea paginului imparat Liciniu, in orasul Sevastia Armeniei, de la un eparh salbatic si pierzator cu numele Agricolae. Acesti sfinti au fost cu totii ostasi ai imparatului pamintesc, viteji in razboaie, care mai pe urma s-au aratat si ostasi alesi ai imparatului ceresc. Trei dintre ei cu numele de Chirion, Candid si Domnos, erau foarte iscusiti in dumnezeiestile Scripturi, si aflindu-se despre ei ca sint crestini, voievodul cel pagin i-a prins si ii silea sa se inchine idolilor neinsufletiti, prin care paginii aduc jertfe diavolilor.

Continuare »