Iubiţi credincioşi,

Aţi văzut şi întotdeauna vedeţi că mai înainte de a se face ziuă, de a răsări soarele, flutură o geană de ziuă. Către răsărit se vede o lumină mai întâi puţin gălbuie şi apoi tot mai alburie, până când se ivesc razele soarelui. Iar razele soarelui crescând mereu şi luminând sub cer, în toate părţile, se iveşte la orizont şi frumosul şi prealuminosul soare, strălucind cu atâta putere încât, dacă te-ai uita mai mult la el, te orbeşte.

Iată, aşa să socotiţi şi despre Dumnezeu. Bunul şi Veşnicul Dumnezeu, Cel ce este izvorul a toată lumina şi strălucirea de la începutul lumii, S-a arătat mai întâi numai ca Ziditor şi ca Făcător. Faptul că El e în trei feţe, adică în trei ipostasuri, a început să se arate fiinţei omeneşti celei slabe şi neputincioase numai cu încetul şi în chip umbrit. Astfel, se ştia încă înainte de legea veche, chiar de la Adam, că există Ziditorul Dumnezeu. Dar, cum zice Sfântul Grigorie Palama, nu se ştia desăvârşit, ca azi, că El este în trei ipostasuri. Pentru că nu era încă în puterea minţii omeneşti să înţeleagă că Dumnezeu este în trei feţe şi de o singură fiinţă. Dar în chip umbrit a început a ne învăţa pe noi, aşa cum învaţă profesorul pe copii la şcoală, că Dumnezeu, deşi este Unul după fiinţă, este în trei feţe sau ipostasuri. Încă la facerea omului, în rai, a zis: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră” (Facerea 1, 26). N-a zis să fac, ci „să facem”, arătând prin plural şi celelalte ipostasuri ale Sfintei Treimi, care erau lângă Tatăl. Iar la amestecarea limbilor, la Turnul Babel, a zis: „Să Ne pogorâm şi să amestecăm limbile lor” (Facerea 11, 27). Deci iarăşi s-a arătat că Dumnezeu este Unul după fiinţă şi trei după feţe. Iar mai târziu, David proorocul, mai luminat de Duhul Sfânt, a spus şi a mărturisit că trei sunt feţele Prea Sfintei Treimi. Căci zice în Psaltirea sa: „Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu Duhul gurii Lui toată puterea lor” (Psalmii 32, 6). Deci Domnul este Unul, Cuvântul este altul şi Duhul gurii Lui, altul. Astfel i-a arătat Prea Sfântul Duh că cele trei ipostase ale Sfintei Treimi sunt de o fiinţă, de o putere, de o domnie şi de o împărăţie.

Patriarhii cei mai vestiţi au fost trei: Avraam, Isaac şi Iacov. Trei au fost şi coconii din cuptor. Deci şi alte multe simboluri vorbesc despre Sfânta Treime.

Continuare »

Când posteşti, să faci milostenie, şi când nu posteşti, iarăşi să faci! Noi, creştinii, trebuie să ţinem posturile predate de la Biserica lui Hristos în măsura în care putem. Pentru cel prea bolnav şi slab postul se dezleagă, dar cum am zis, întâi să aibă grijă să se spovedească şi să se împărtăşească cu Sfintele Taine, şi să se unească cu Hristos. Şi dacă-i prea slab cu trupul, îl dezleagă duhovnicul. Dar întâi să aibă grijă de suflet. Se poate întâmpla ca prin Sfânta Împărtăşanie sau prin Sfântul Maslu, sau prin alte rugăciuni, să se facă sănătos chiar şi fără dezlegare de la post.

Fraţi creştini,

Sfânta şi dumnezeiasca Evanghelie de astăzi ne învaţă trei lucruri mari, trei fapte mari şi bune: nepomenirea răului, postul şi milostenia.

Nu fără înţelepciune s-a pus această Evanghelie la începutul Postului Mare, ci cu mare înţelepciune şi cu scop preabun, ca să ne înveţe pe noi când este primit postul nostru, care-i postul cel adevărat, şi de ce anume trebuie însoţit postul nostru, ca să fie bine primit înaintea lui Dumnezeu. Aţi auzit ce zice dumnezeiasca Evanghelie: „De veţi ierta voi greşalele fraţilor voştri, vă va ierta şi vouă greşalele Tatăl vostru care este în cer. Iar de nu veţi ierta voi greşalele fraţilor voştri, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşalele voastre”. Iată iubirea de oameni a lui Dumnezeu arătată în Evanghelia de astăzi! El nici nu porunceşte, nici nu legiuieşte, ci face o tocmeală cu oamenii, ca un Părinte preabun cu fiii Săi. E ca şi cum ar zice tatăl către fecior: “Dragul tatii, dacă ai să ierţi pe fraţii tăi, te iert şi eu pe tine, iar dacă nu, nici eu nu te iert”. Deci n-a zis Dumnezeu: “Vă poruncesc să iertaţi pe fraţi!”, sau “Vă dau lege”, sau “Vă ameninţ cu moartea”. Nimic din toate acestea nu vedem în Evanghelia de astăzi.

Continuare »

Scula-mă-voi şi mă voi duce la tatăl meu, şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta
(Luca 15, 18)

Iubiţi credincioşi,

În Sfânta Scriptură Dumnezeu se numeşte “Tată al milostivirii” (II Corinteni 1, 3), pentru că pururea Se milostiveşte faţă de cei păcătoşi care se întorc din toată inima către El prin adevărată pocăinţă. Dumnezeu zice prin proorocul Isaia: Când te vei întoarce şi vei suspina, atunci te vei mântui şi vei cunoaşte unde ai fost (Isaia 30, 15). În alt loc, prin acelaşi prooroc, zice Dumnezeu: Spălaţi-vă, curăţiţi-vă, ştergeţi răutăţile din sufletele voastre înaintea ochilor Mei părăsiţi-vă de răutăţile voastre. Şi de vor fi păcatele voastre ca mohorâciunea, ca zăpada le voi albi; şi de vor fi ca roşeala, ca lâna le voi face albe (Isaia 1, 16-18).

Acest adevăr s-a petrecut şi cu fiul risipitor din Sfânta Evanghelie care s-a citit astăzi. El mai întâi şi-a venit întru sine, a suspinat după fericirea ce o avusese când era în casa tatălui său, apoi a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! (Luca 15, 17). Acestea au fost cuvintele fiului risipitor când şi-a venit întru sine, adică a început a-şi cunoaşte greutatea păcatelor sale. Fără această simţire şi trezire nimeni dintre păcătoşi nu va putea să se întoarcă din toată inima către Preabunul Dumnezeu.

Care era foamea fiului risipitor care a zis: “iar eu pier aici de foame?” Oare la hrana cea trupească se gândea el? Nu, Dumnezeu zice prin Sfântul Prooroc Isaia: Iată, cei ce slujesc Mie vor mânca, iar voi veţi flămânzi. Iată, cei ce slujesc Mie vor bea, iar voi veţi înseta. Iată, cei ce slujesc Mie se vor veseli, iar voi vă veţi vă veţi ruşina. Iată, cei ce slujesc Mie cu bucurie se vor bucura, iar voi veţi întrista. Iată, cei ce slujesc Mie se vor veseli, iar voi veţi striga pentru zdrobirea duhului vostru (Isaia 65, 13-14).

Continuare »

Iubiţi credincioşi,

Astăzi Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare sărbătoreşte Acoperământul Maicii Domnului. Sărbătoare mare pentru Biserica lui Hristos şi pentru tot creştinul. Mai întâi să ştim cum a luat fiinţă praznicul acesta. Aceasta s-a întâmplat în Constantinopol, pe vremea împăratului Leon cel Înţelept, care a fost un împărat creştin şi a făcut mult bine Bisericii lui Hristos. De aceea Dumnezeu a vrut ca în timpul împărăţiei lui să se facă o minune ca aceasta. Se făcea o priveghere de toată noaptea spre Duminică la Biserica din Vlaherne, care se afla pe malul mării, unde era hramul Maicii Domnului. Şi acolo la biserică era multă lume adunată, fiind biserică mare. Şi s-a întâmplat că a venit la biserică şi Sfântul Andrei, care se făcuse şi se zicea nebun pentru dragostea lui Hristos, după ce auzise de la Apostolul Pavel că cel nebun al lui Hristos este mai înţelept decât toată lumea.

Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos stătea în biserică în timpul privegherii, la ceasul al patrulea din noapte, adică la ora zece noaptea. Şi a ridicat ochii în sus deasupra norodului în biserică şi a văzut pe Maica Domnului că ţinea un omofor, adică un brâu aşa cum e omoforul la arhierei. Omoforul acesta strălucea mai mult decât soarele şi îl ţinea deasupra poporului. Maica Domnului era înconjurată de toţi îngerii cerului şi de toţi sfinţii, cel mai aproape de dânsa fiind Sfântul Ioan Botezătorul şi Sfântul Ioan Evanghelistul. Şi a auzit-o pe Maica Domnului zicând aşa: „Împărate Ceresc, primeşte pe tot omul care se roagă Ţie şi cheamă numele meu întru ajutor, ca să nu plece nimeni de la faţa mea neajutorat şi neascultat” (Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, icosul 10).

Continuare »

Zis-a un bătrîn: “Precum vederea este mai mare decît toate simţurile,
aşa şi rugăciunea este mai mare decît toate faptele cele bune” (Pateric, cap. 22)

Hristos a înviat !

Iubiţi credincioşi,

Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, venind în lume, şi pururea însetînd de mîntuirea sufletelor omeneşti, umblînd prin locurile Palestinei, a ajuns şi la o cetate a Samariei, care pe atunci se chema Sihar. Acolo, prin pronia Sa nemărginită a făcut a se întîlni cu o femeie din acea cetate la fîntîna lui Iacob. În convorbirea cu ea, prin înţelepciunea Sa negrăită, o aduce la cunoştinţa adevărului şi printre alte învăţături tainice pe care i le dă, îi vorbeşte şi despre adevărata închinăciune făcută în duh şi în adevăr, zicîndu-i: Vine ceasul şi acum este, cînd adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr (Ioan 4, 23).

Fiindcă ne va fi cuvîntul în predica de azi despre rugăciunea făcută în duh şi în adevăr, să vedem ce înseamnă a ne ruga în duh? A ne ruga în duh înseamnă a ne înălţa cu mintea şi cu sufletul către Dumnezeu în vremea rugăciunii. Numai rugăciunea făcută cu mintea din adîncul inimii se poate chema cu adevărat rugăciune duhovnicească, adică făcută în duh. Ce înseamnă a ne ruga în adevăr? Înseamnă a ne ruga cu lucrarea cea adevărată a tuturor poruncilor dumnezeieşti, adică a tuturor faptelor bune, deoarece omul este îndoit, fiind alcătuit din suflet şi din trup. Cînd mintea se înalţă nevăzut la Dumnezeu în vremea rugăciunii, iar trupul, care este partea văzută se osteneşte la lucrarea poruncilor lui Dumnezeu, atunci creştinul devine adevărat închinător al lui Dumnezeu în Duh şi în adevăr. Nimeni nu se poate ruga în duh şi în adevăr, de se va ruga numai cu mintea sa şi nu va lucra şi cu trupul său la facerea poruncilor lui Dumnezeu, căci poruncile lui Dumnezeu sînt adevărul, după mărturia Sfintei Scripturi care zice: Toate poruncile Tale sînt adevăr (Psalm 118, 86). Continuare »

Hristos a înviat !

Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi (I Cor. 15, 20)

Iubiţi credincioşi,

Astăzi prăznuim praznicul praznicelor şi sărbătoarea sărbătorilor. Astăzi este bucurie duhovnicească pretutindeni în lumea creştină. Astăzi Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a luminat toate prin învierea Sa. Cerul şi pământul după cuviinţă să se veselească, căci lumina Învierii Domnului a umplut de lumină cerul şi pământul şi iadul şi pe toţi cei ţinuţi în legăturile morţii cu nădejdea învierii, la veşnică veselie i-au adus prin coborârea Mântuitorului în iad. Astăzi Hristos, viaţa noastră a pus temelie nouă neamului omenesc prin învierea Sa şi a încununat toate minunile preaslăvite făcute de El pe pământ.

Astăzi este ziua Învierii Domnului, biruinţa împăcării, surparea războiului, stricarea morţii şi înfrângerea diavolului. Astăzi după dreptate ni se cade să repetăm cuvintele profetului Isaia: Unde-ţi este, moarte, biruinţa ta? Unde-ţi este, moarte, boldul tău? (Osea 13, 14; I Corinteni 15, 55). Astăzi uşile de aramă le-a zdrobit Stăpânul Iisus Hristos şi pe însăşi numirea morţii a schimbat-o, căci nu se mai numeşte moarte, ci somn. Mai înainte de venirea lui Hristos şi de iconomia Crucii, însuşi numele morţii era foarte înfricoşat. Că omul cel dintâi, după ce a fost creat de Dumnezeu, cu moarte a fost ameninţat: Din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit (Facere 2, 17).

Continuare »

Parintilor si fratilor si iubiti credinciosi, iata care a fost istoria acestui praznic. Nichifor Calist, un istoric bizantin din secolul XIV, spune: Arhanghelul Gavriil s-a aratat sfântului si dreptului Simeon si i-a spus ca nu va muri pâna ce nu va vedea pe Hristos Domnul.

Iar marele istoric Egesip descrie mai pe larg istoria acestui praznic, zicând: De la zidirea lumii si pâna la moartea lui Avraam au trecut 3.407. În vechime, adica de la Set pâna la Avraam, oamenii traiau foarte mult, cum a trait Adam 930 de ani, cum a trait Matusalem 969 de ani, Set 812 ani si Eva 950. Dar dupa aceea, a început sa scada viata omului; înainte de potop, a zis Dumnezeu sa fie anii omului 120, iar pentru cei drepti numarul acesta a fost întrecut. Pentru ca îl vedem pe Avraam ca traieste 175 de ani. Deci de la Adam pâna la Avraam a scazut viata omului cu 755 de ani. De la Avraam si pâna la împaratul Ptolemeu Filadelf, când traia si Sfântul Simeon Batrânul, au trecut 1700 ani (Prolog, februarie).

Si în timpul acestui împarat Ptolemeu, care traieste cu 283 de ani înainte de venirea Domnului Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, s-a întâmplat un mare eveniment cu Sfânta Scriptura. Atunci s-a facut traducerea ei din limba evreiasca în cea elineasca, numita Septuaginta, pentru ca a fost tâlcuita de 70 de mari carturari, pe care împaratul Ptolemeu Filadelf i-a pus sa tâlcuiasca Scriptura, deoarece evreii erau în robia lor. Si între acesti 7o de barbati care au tâlcuit Dumnezeiasca Scriptura a fost si Sfântul Simeon Batrânul, care pe vremea aceea avea 77 de ani. Si s-a împartit Biblia, dupa cum spune istoricul Egesip, în 70 de parti, iar fiecare carturar si preot, care era pus la tâlcuirea Scripturii, avea o parte a ei. Deci unul tâlcuia Facerea, altul Iesirea, altul Numerii, altul Deuteronomul si altul cartile Regilor, si celelalte care urmeaza în Scriptura. Iar sfântului si dreptului Simeon (care, cum am spus, era batrân de 77 de ani) i-a cazut sa traduca pe Sfântul Prooroc Isaia, care vorbeste de nasterea Mântuitorului din Fecioara. Si traducând el, a ajuns la locul unde Duhul Sfânt spune prin gura acestui prooroc: „Iata, Fecioara în pântece va lua si va naste fiu si vor chema numele lui Emanuil” (Isaia 7, 13), care se tâlcuieste: „Cu noi este Dumnezeu”. Continuare »

Iubiţi credincioşi,

Biserica cea dreptmăritoare a lui Hristos are un brâu; un brâu falnic, cu care se încinge în fiecare an. Brâul aceasta poartă pe dânsul douăsprezece semne, adică douăsprezece mari sărbători cu praznice împărăteşti.

Brâul acesta cu un capăt ajunge la Buna Vestire şi cu celălalt ajunge până acum, până în ziua de azi, la Înălţarea Domnului.

Toate dumnezeieştile taine care sunt însemnate pe brâul Bisericii îşi au originea lor dogmatică şi tainică în dumnezeiasca Scriptură. Ele sunt: Buna Vestire, Naşterea Mântuitorului, Botezul, Întâmpinarea, Răstignirea, Învierea şi celelalte toate.

Aşa şi dumnezeiescul praznic de astăzi al Înălţării Domnului a fost proorocit cu o mie de ani mai înainte de către marele şi dumnezeiescul prooroc David în psalmi, de două şi de trei ori zicând aşa: „Înalţă-te peste ceruri, Dumnezeule, şi peste tot pământul slava Ta” (la fel şi la Iov 22, 12). N-a zis să se înalţe peste cer, că nu S-a suit Mântuitorul nostru numai peste un cer, ci peste nenumărate ceruri.

Dar şi dumnezeiescul apostol Pavel zice: „Şi acest Iisus Care S-a pogorât până la temeliile cele mai de jos ale pământului (adică până la iad), Acesta este Care S-a şi suit mai presus de toate cerurile, de-a dreapta măririi, întru cele înalte”. Deci, Mântuitorul nostru Iisus Hristos nu S-a suit în cer, nici peste cer, ci peste ceruri. Nimeni nu ştie numărul cerurilor; unii au spus că-s şapte, alţii că-s nouă. Dar Scriptura nu ne arată. Nenumărate sunt cerurile şi nemăsurat este Dumnezeu cu vechimea, cu puterea, cu înţelepciunea şi cu toate. Aşadar Mântuitorul nostru Iisus Hristos S-a suit mai presus de toate cerurile. Continuare »

Sărindarul este rânduiala de pomenire a mortilor sau a viilor la patruzeci de Sfinte Liturghii succesive. În lb. greacă „sărindar” inseamnă patruzeci (σαραντάρι).

Preotul  pomeneşte sărindarele la 40 de Proscomidii săvarşite duminica, in sărbatori si in alte zile,  scoţând pe Sfantul Disc miride (părticele din prescurile aduse la altar) pentru vii – respectiv pentru adormiţi – dupa cum este intocmit pomelnicul.

Sărindarul este de doua feluri: sărindarul de obşte si sărindarul individual.

Sărindarul individual este dat de creştini din proprie iniţiativă, fie pentru pomenirea unor adormiţi, fie pentru vii, pentru a cere de la Dumnezeu iertare şi dezlegare de păcate.

Sărindarul de obste se săvarşeste de către preot timp de 40 de Liturghii neintrerupt in cinstea unui eveniment cum ar fi: sfinţirea bisericii, hirotonie etc. Pe pomelnice este scris atunci numele celuor care au contribuit la (re)facerea bisericii, fântânii etc.

Sărindarele se pot da în principiu oricând, dar mai ales în perioadele liturgice mai importante, ca de exemplu la începutul Postului Mare sau oricând Sfânta Liturghie se săvârşeşte mai des sau zilnic. Tot din acest motiv, unii credincioşi preferă să dea sărindarele la bisericile mănăstireşti, unde Sfânta Liturghie se săvârşeşte des.

Credinciosul care doreşte să se săvârşească această pomenire la patruzeci de Liturghii succesive aduce la biserică în primul rând un pomelnic cu numele celui sau ale celor care doreşte să fie pomeniţi; mai aduce şi toate cele necesare pentru săvârşirea celor patruzeci de Sfinte Liturghii: prescuri, vin, untdelemn pentru candele, lumânări şi tămâie. Continuare »

Mai întâi de toate mărturisesc înaintea lui Dumnezeu, Celui închinat în Sfânta Treime, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, înaintea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria, înaintea tuturor îngerilor, a tuturor sfinţilor lui Dumnezeu şi înaintea sfinţiei voastre, părinte, că eu, păcătosul, în toată clipa şi în tot ceasul am supărat pe Preabunul Dumnezeu cu păcatele şi răutăţile mele cele fără de număr:

1. Am păcătuit cu încrederea prea mare şi nesocotită împotriva lui Dumnezeu, zicând că El este milostiv şi mă va ierta şi pentru aceea pot să păcătuiesc mereu.

2. Mi-am pus în minte ca să păcătuiesc cât voi putea, zicând că mă voi pocăi la anul, la bătrâneţe, pe patul morţii. Am zis că dacă va voi Dumnezeu mă voi mântui, iar dacă nu, mă va pierde.

3. M-am deznădăjduit de mila lui Dumnezeu, că tot nu mă va ierta, de aceea am păcătuit mereu.

4. Mi-am pus în minte să mă sinucid şi chiar am încercat să fac aceasta. Am fost autor moral la sinuciderea cuiva.

5. Am stat împotriva adevărului arătat şi dovedit al Bisericii cuprins în Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie şi istorie, motiv pentru care am întristat şi alungat Duhul Sfânt de la mine (Caz concret).

6. Mi-am împietrit inima, neprimind şi nepăzind cuvântul lui Dumnezeu, socotind Dumnezeieştile Scripturi mincinoase. Am avut gânduri de hulă împotriva lui Dumnezeu, a Maicii Domnului, a Sfinţilor sau a altor lucruri sfinte (Trebuiesc spuse gândurile de hulă).

7. Am hulit faptele bune ale aproapelui; am invidiat pe aproapele pentru darul ce i l-a dat Dumnezeu.
Continuare »