Acest cuvios Parinte, a fost pe vremea evlaviosilor împarati bulgari, dintr-un sat din Bulgaria ce se chema Basarabi, de pe marginea apei Lomului; şi întâi a fost pazitor de vite la numitul sat, apoi vazând că toate ale lumii sunt trecatoare, a iesit din satul acela şi s-a dus într-o pestera ce era aproape de Basarabi şi s-a facut calugar la o mânastire ce era înauntrul pesterii. şi cine poate spune luptele ce a suferit? Postul, rugaciunea şi privegherile ce facea! Încât şi de harul facerii de minuni s-a învrednicit; înca şi vremea ieşirii sufletului său din trup a cunoscut-o, pentru care intrând în mijlocul a doua pietre, aşa si-a dat prealuminatul său suflet în mâna lui Dumnezeu.

Trecând multa vreme, a venit acea apa a Lomului mare de surpa lemnele şi pietrele de primprejur.  Atunci au cazut în apa şi cele doua pietre ce erau în cuprinsul pesterii, dimpreuna cu moastele sfântului; şi mult timp au fost acolo. Deci vrând Dumnezeu sa-l descopere, s-a aratat îngerul Domnului în vis la o copila, a unui credincios, ce patimea de duh necurat, zicându-i: “De ma vor scoate parintii tai din apa, eu te voi tamadui”; şi daca s-a sculat copila dimineata, a spus visul ce a vazut la parintii ei şi asa adunându-se preoti şi oameni multi, s-au dus la locul acela, unde de multe ori se arata lumina şi cei ce vedeau socoteau a fi comoara şi au gasit pe sfântul, precum a zis îngerul, întreg şi luminat ca soarele şi luându-l l-au dus în sat şi mergând vestea în toate partile de aflarea sfântului, a ajuns şi la urechile domnitorului de la Bucuresti, care îndata a şi trimis preoti şi boieri, sa aduca pe sfântul la biserica Curtii domnesti.

Mergând trimişii aceia la Basarabi, au luat pe sfântul şi au purces sa meargă la Bucuresti, şi sosind pâna aproape de Rusi, unde este o fântâna, n-a vrut sa mearga mai înainte. Deci vazând preotii şi boierii acea minune şi neştiind ce sa facă, s-au socotit cu sfat de obste de au înjugat doi junci tineri neînvatati, ca sa vada unde este voia sfântului sa mearga şi asa o, minune! S-a întors îndata sfântul la Basarabi în mijlocul satului şi acolo a stat. Iar preoţii şi boierii întorcându-se la Bucuresti, au spus toate cele ce au vazut. Deci domnitorul a trimis boieri cu cheltuială de au facut o biserica în numele Cuviosului Dimitrie la Basarabi, unde a şi fost aşezat sfântul. şi multe minuni a lucrat acolo la cei ce cu credinta au năzuit; şi macar că fiind satul mic şi simplu şi lipsit de oameni de ştiinţă, nu s-au însemnat toate câte minuni s-au întâmplat, dar câte s-au scris de cei ce au vazut minunile sfântului, prin cucernici creştini le însemnam: Continuare »

Omilia 49

La cel între sfinţi Mare Mucenic Dimitrie,
Mare făcător de minuni şi Izvorâtor de mir

1. „Iar eu am cinstit foarte pe prietenii tăi, Dumnezeule, şi foarte s-a întărit stăpânirea lor” (Ps. 138:17), zice acel David care este cel mai insuflat de Dumnezeu dintre toţi psalmiştii din veac, între care corifeii sunt Apostolii, urmaţi de ceata prorocilor, cei care sunt numiţi cu numele vederii dumnezeieşti, după care urmează ceata învăţătorilor credinţei şi preoţilor, şi toată adunarea cuvioşilor, şi toţi cei mari chemaţi după făgăduinţa Mântuitorului nostru al tuturor (Mt. 5:19), precum şi ceata mucenicilor lui Hristos şi a marilor mucenici cărora se cuvine să li se aducă rugăciuni. Şi, mai presus decât toată mulţimea acestora, este cel pe care astăzi mai cu osârdie îl cântăm şi cinstim, cel care este de acelaşi neam cu noi şi născut din acelaşi pământ cu noi, patronul oraşului nostru, minunea cea mare a pământului grec, înfrumuseţată podoabă a Bisericii, cel bogat în toate virtuţile şi de minuni făcătorul, de mir Izvorâtorul, Sfântul Dimitrie. Căci între mucenici este ca luminătorul cel mare, iar dacă ţine cu putere întru sine Cuvântul Vieţii Veşnice (Filip. 2:16) şi dacă răspândeşte în jur lumina Lui, prin raze strălucite, şi străluminează pe cei mulţi, oare nu s-a făcut părtaş şi harului profeţiei? Ci oare nu fiind atras în chip preaminunat tocmai de puterea profeţiei s-a învrednicit de slujirea şi de autoritatea apostolească şi propovăduitoare? Sau fiind împodobit cu lucrarea acestora două, nu cumva a fost lipsit de luptele ascetice ale cuvioşilor şi de strălucirea pildei vieţii lor? Cu siguranţă, nu. Ci unora urmându-le, pe alţii egalându-i, iar altora încă stându-le înainte, pe unii i-a întrecut, şi nu cu puţin, singur sau cu foarte puţini desăvârşindu-se întru toate şi singur reunind în sine însuşituturor, astfel încât Cuvântul care era la început cu Dumnezeu să-l inspire şi singur să aducă roadă prin bunele grăiri spre folosul tuturor şi totodată să-i îndrepteze pe toţi.

Continuare »

Praznicul Înălţării Sfintei Cruci este una dintre cele mai însemnate sărbători creştine. Ea este asemănătoare cu Vinerea cea Mare – zi de mare durere pentru tot neamul creştinesc, pentru că este ziua răstignirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Dovadă că este aşa: în ziua Înălţării Sfintei Cruci vom auzi citindu-ni-se la Sfânta Liturghie Evanghelia din Vinerea cea Mare, în care ni se înfăţişează toată drama de pe Golgota. Vom auzi atunci strigătele pline de răutate ale duşmanilor săi: “Răstigneşte-L, răstigneşte-L!” (Marcu 15, 14). Vom auzi atunci pe Pilat rostind osânda la moarte a celui nevinovat; Îl vom însoţi pe Iisus cu gândul şi cu inima pe drumul greu al Crucii, urcând pe Golgota cu crucea grea în spate, pe El, Care S-a jertfit pentru păcatele noastre; Îl vom vedea răstignit între tâlhari pe Cel ce este cumpăna dreptaţii. După ce Îşi dă Duhul pe Cruce în mâinile Tatălui Său, vom vedea pe ostaşul roman împungându-I coasta cea dătătoare-de-viaţă, din care a izvorât atunci sânge şi apă şi din care izvorăşte mereu hrana Sfintei Împărtăşanii.

Rememorând la Înălţarea Sfintei Cruci toată jertfa dureroasă a Domnului adusă pe Sfânta Cruce, suntem îndemnaţi să înţelegem mai bine şi mai cu temei cât de însemnată este Sfânta Cruce şi cât de scumpă este pentru noi, creştinii, acest altar dumnezeiesc, care se redescoperă şi se înalţă cu cinste în ziua de 14 septembrie.

Continuare »

“Prăznuind acum în cinstea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, trebuie sa primim de la ei şi povaţuirea uvenita zilei, ca sa nu praznuim in deşert, ci prin prăznuire să învăţăm cum să trăim creştineşte, iubind. La Sfinţii Apostoli totul este dătător de învăţătură: pilda vieţii lor, ostenelile în propovăduirea Evangheliei şi mai ales scri­erile lor de Dumnezeu insuflate, cu care şi suntem îmbiaţi în fiecare an prin cele ce se citesc în biserică. Cine doreşte, poate să tragă învăţătură şi din acest izvor îmbelşugat, dar adânc; eu însă vreau acum să-mi opresc luarea-aminte, împreună cu voi, la ceea ce e mai simplu şi mai apropiat nouă, şi anume la numele Sfinţilor Apostoli verhovnici, şi să scot din ele, pentru mine însumi şi pentru voi, o lecţie pe ziua de astăzi. Vă rog să ascultaţi.

În primul rând, pătrundeţi cu gândul în noima numelor acestor Sfinţi Apostoli: ce înseamnă numele „Petru” şi „Pavel”, şi de ce Domnul a rânduit ca ei să fie prăznuiţi împreună?

„Petru” înseamnă „piatră”, şi arată tăria, sta­tornicia şi neclintirea. „Pavel” înseamnă „mic”, şi arată părerea de1 s,ine lipsită de îngâmfare, defăimarea de sine şi smerenia. Împreună, Petru şi Pavel ne învaţă că trebuie să fim tari în credinţa şi în vieţuirea creştină, dar totodată smeriţi şi defăimători de sine, şi ne arată că nu trebuie să fim tari fără să fim smeriţi, ci, dimpotrivă, cu cât este cineva mai smerit, cu atât este mai tare şi mai neclintit în credinţaşi în vieţuirea creştină. Cel ce clădeşte o casă face la început temelie adâncă: şi în creştinism trebuie să ne adâncim prin defăimarea de sine, ca să ne întemeiem cu tărie în el şi abia apoi să ne clădim casa mân­tuirii, aşa cum ne arată Domnul, Care e temelia mântuirii noastre – temelie pe care nimeni altul n-o poate pune – şi Care, fiind mai presus de toate, S-a smerit totuşi, ascultător fâcându-Se până la moarte, şi încă moarte de cruce. Astfel, smerenia este cea mai trainică temelie a vieţii şi a virtuţii creştine. De ce aşa? Pentru că fără harul dumnezeiesc nu putem nici să gândim, nici să facem vreun lucru bun, iar harul lui Dumnezeu nu se dă celor încrezuţi, care nădăjduiesc în puterile lor. Spre cine voi căuta, zice Domnul, fără numai spre cel blând si smerit, care tremură de cuvintele Mele? Ploaia se coboară de sus şi adapă locurile joase: şi smerenia atrage harul îmbelşugat al lui Dumnezeu, iar trufia şi nădăjduirea în sine îl fac să se îndepărteze. Aceasta este legea dreptăţii dumnezeieşti: Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har. Nu cred că e nevoie să vă mai lămuresc, fraţilor, la ce îndatorează lucrul acesta, deoarece vedeţi, fără îndoială, şi singuri. Continuare »

Iubiţi credincioşi,

Aţi văzut şi întotdeauna vedeţi că mai înainte de a se face ziuă, de a răsări soarele, flutură o geană de ziuă. Către răsărit se vede o lumină mai întâi puţin gălbuie şi apoi tot mai alburie, până când se ivesc razele soarelui. Iar razele soarelui crescând mereu şi luminând sub cer, în toate părţile, se iveşte la orizont şi frumosul şi prealuminosul soare, strălucind cu atâta putere încât, dacă te-ai uita mai mult la el, te orbeşte.

Iată, aşa să socotiţi şi despre Dumnezeu. Bunul şi Veşnicul Dumnezeu, Cel ce este izvorul a toată lumina şi strălucirea de la începutul lumii, S-a arătat mai întâi numai ca Ziditor şi ca Făcător. Faptul că El e în trei feţe, adică în trei ipostasuri, a început să se arate fiinţei omeneşti celei slabe şi neputincioase numai cu încetul şi în chip umbrit. Astfel, se ştia încă înainte de legea veche, chiar de la Adam, că există Ziditorul Dumnezeu. Dar, cum zice Sfântul Grigorie Palama, nu se ştia desăvârşit, ca azi, că El este în trei ipostasuri. Pentru că nu era încă în puterea minţii omeneşti să înţeleagă că Dumnezeu este în trei feţe şi de o singură fiinţă. Dar în chip umbrit a început a ne învăţa pe noi, aşa cum învaţă profesorul pe copii la şcoală, că Dumnezeu, deşi este Unul după fiinţă, este în trei feţe sau ipostasuri. Încă la facerea omului, în rai, a zis: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră” (Facerea 1, 26). N-a zis să fac, ci „să facem”, arătând prin plural şi celelalte ipostasuri ale Sfintei Treimi, care erau lângă Tatăl. Iar la amestecarea limbilor, la Turnul Babel, a zis: „Să Ne pogorâm şi să amestecăm limbile lor” (Facerea 11, 27). Deci iarăşi s-a arătat că Dumnezeu este Unul după fiinţă şi trei după feţe. Iar mai târziu, David proorocul, mai luminat de Duhul Sfânt, a spus şi a mărturisit că trei sunt feţele Prea Sfintei Treimi. Căci zice în Psaltirea sa: „Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu Duhul gurii Lui toată puterea lor” (Psalmii 32, 6). Deci Domnul este Unul, Cuvântul este altul şi Duhul gurii Lui, altul. Astfel i-a arătat Prea Sfântul Duh că cele trei ipostase ale Sfintei Treimi sunt de o fiinţă, de o putere, de o domnie şi de o împărăţie.

Patriarhii cei mai vestiţi au fost trei: Avraam, Isaac şi Iacov. Trei au fost şi coconii din cuptor. Deci şi alte multe simboluri vorbesc despre Sfânta Treime.

Continuare »

Si pe cand vorbeau ei acestea, El a stat in mijlocul lor si le-a zis: Pace voua. Iar ei, inspaimantandu-se si infricosandu-se, credeau ca vad duh. Si Iisus le-a zis: “De ce sunteti tulburati si pentru ce se ridica astfel de ganduri in inima voastra? Vedeti mainile Mele si picioarele Mele, ca Eu Insumi sunt; pipaiti-Ma si vedeti ca duhul nu are carne si oase, precum Ma vedeti pe Mine ca am.” Si zicand acestea, le-a aratat mainile si picioarele Sale. Iar ei inca necrezand de bucurie si minunandu-se, El le-a zis: “Aveti aici ceva de mancare? Iar ei i-au dat o bucata de peste fript si dintr-un fagure de miere.” Si luand, a mancat inaintea lor. Si le-a zis: “Acestea sunt cuvintele pe care le-am grait catre voi, fiind inca impreuna cu voi, ca trebuie sa se implineasca toate cele scrise despre Mine in Legea lui Moise, in prooroci si in psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca sa priceapa Scripturile.” Si le-a spus ca asa este scris si asa trebuie sa patimeasca Hristos si sa invieze din morti a treia zi, si sa se propovaduiasca in numele Sau pocainta spre iertarea pacatelor la toate neamurile, incepand de la Ierusalim. “Voi sunteti martorii acestora. Si iata, Eu trimit peste voi fagaduinta Tatalui Meu; voi insa sedeti in cetate, pana ce va veti imbraca cu putere de sus.”

Si i-a dus afara pana spre Betania si, ridicandu-Si mainile, i-a binecuvantat. Si pe cand ii binecuvanta, S-a despartit de ei si S-a inaltat la cer. Iar ei, inchinandu-se Lui, s-au intors in Ierusalim cu bucurie mare. Si erau in toata vremea in templu, laudand si binecuvantand pe Dumnezeu. Amin.

(Luca 24:36-53)

Carora S-a si infatisat pe Sine viu, dupa patima Sa, prin multe semne doveditoare, aratandu-li-Se timp de patruzeci de zile si vorbind cele despre imparatia lui Dumnezeu. Si cu ei petrecand, le-a poruncit sa nu se departeze de Ierusalim, ci sa astepte fagaduinta Tatalui, pe care (a zis El) ati auzit-o de la Mine: Ca Ioan a botezat cu apa, iar voi veti fi botezati cu Duhul Sfant, nu mult dupa aceste zile. Iar ei, adunandu-se, Il intrebau, zicand: Doamne, oare in acest timp vei aseza Tu, la loc, imparatia lui Israel? El a zis catre ei: Nu este al vostru a sti anii sau vremile pe care Tatal le-a pus in stapanirea Sa. Ci veti lua putere, venind Duhul Sfant peste voi, si Imi veti fi Mie martori in Ierusalim si in toata Iudeea si in Samaria si pana la marginea pamantului. Si acestea zicand, pe cand ei priveau, S-a inaltat si un nor L-a luat de la ochii lor. Si privind ei, pe cand El mergea la cer, iata doi barbati au stat langa ei, imbracati in haine albe, care au si zis: Barbati galileeni, de ce stati privind la cer? Acest Iisus care S-a inaltat de la voi la cer, astfel va si veni, precum L-ati vazut mergand la cer.

Atunci ei s-au intors la Ierusalim de la muntele ce se cheama al Maslinilor, care este aproape de Ierusalim, cale de o sambata. Si cand au intrat, s-au suit in incaperea de sus, unde se adunau de obicei: Petru si Ioan si Iacov si Andrei, Filip si Toma, Bartolomeu si Matei, Iacov al lui Alfeu si Simon Zelotul si Iuda al lui Iacov. Toti acestia, intr-un cuget, staruiau in rugaciune impreuna cu femeile si cu Maria, mama lui Iisus, si cu fratii Lui.

(Fapte 1, 3-14)

Cand randunelele nu prea mai au mancare si vine vremea rece, ele se duc in tarile calde, unde este mult soare si multa hrana. O randunica zboara pe sus, cercetand aerul si aratand calea, si restul stolului o urmeaza.

Cand sufletele noastre nu prea mai au hrana in lumea materialnica, si cand se apropie frigul mortii – o, se afla vreo randunica ca aceea, ca sa ne duca intr-un loc cald, unde sa fie multa caldura duhovniceasca si hrana duhovniceasca? Exista vreun asemenea loc? O, exista vreo astfel de randunica?

Continuare »

Minuni contemporane ale Sfântului Nicolae

Uleiul sfinţit

În fiecare an, de praznicul Sfântului Nicolae, părintele Dorothei, egumenul Mănăstirii Sfântului Nicolae din insula Andros, împarte câteva pacheţele de grâu binecuvântat la Litie, în cinstea sfântului. Acum câţiva ani, chiar după ce împărţise ultimul pacheţel, un pescar din zonă a intrat în biserică şi s-a grăbit spre altar ca să-şi primească grâul. În loc de aceasta, egumenul i-a dat o sticluţă cu ulei de la candela ce atârnă deasupra icoanei sfântului.

Pescarul a pus-o în buzunarul de la haină şi a plecat. După câteva săptămâni, pe când se afla pe mare, a izbucnit dintr-o dată o furtună. Deşi era un marinar încercat, furtuna s-a înteţit şi îi era cu neputinţă să mai ajungă la ţărm; îl cuprinse teama că barca se va răsturna. Începu să se roage Sfântului Nicolae şi, amintindu-şi de uleiul sfinţit, scoase sticluţa din buzunar şi o turnă în mare. De îndată, vântul încetă, iar în scurtă vreme apa din jurul bărcii deveni liniştită precum oglinda. Pescarul se întoarse la Andros, dând mulţumită pentru mijlocirea sfântului.

Peşte pentru praznic

Prin 1980, părintele Dorothei ţinea legătura cu egumenul unui mic schit din Muntele Athos, de lângă Karelia, unde se găsea o biserică închinată Sfântului Nicolae. Într-una din zilele de prăznuire ale sfântului, însă, nu mai era peşte, iar monahii mai aveau pentru masa de praznic doar fasole şi pâine. Părintele Damaschin, egumenul, era trist din pricina acestei prăznuiri sărăcăcioase, şi s-a rugat sfântului: „Iartă-mă, dar nu avem peşte cu care să te cinstim”. Câteva ceasuri mai târziu, a intrat în schit un pescar, ce ducea cu el o pungă mare cu peşte. Lăsând punga jos, i-a zis egumenului: „Aceştia sunt pentru voi”. Continuare »

Unul dintre cei mai iubiti sfinti contemporani, Sfantul Nectarie, este cinstit pe 9 noiembrie. Canonizarea sa a avut loc in 1961, iar particele din sfintele moaste ale Sfantului Nectarie se afla si in mai multe lacasuri de cult din tara noastra. Despre minunile savarsite de Sfantul Nectarie in zilele noastre, mai ales vindecari de cancer si alte boli grave, ce se savarsesc la moastele sale, ori cu untdelemn de la candela sa s-au scris nenumarate carti in Grecia, care in parte au fost traduse si in romana.

Sf. Nectarie s-a nascut in oraselul Silivria din Tracia, de pe actualul teritoriu al Turciei, la 1 octombrie 1846, fiind crescut, impreuna cu cei 6 frati ai sai, in dreapta credinta. La varsta de 14 ani se indreapta catre Constantinopol, unde munceste din greu pentru hrana. Singura lui mangaiere, dupa orele istovitoare de munca, era Sfanta Biserica. Remarcat de catre conducatorii Scolii Metocului Sf. Mormant, este angajat ca pedagog si invatator la aceasta scoala. Tot ca invatator, incepand de la varsta de 20 de ani, il aflam si in insula Hios. La 27 de ani isi urmeaza glasul constiintei si, din dragoste pentru Hristos, devine monah la Manastirea Nea Moni, de pe aceasta insula. Ajutat de Dumnezeu printr-un om bogat, care era cucerit de viata sfanta dusa de catre Parintele Nectarie, el isi implineste visul de a invata si termina liceul in 1881. Cu binecuvantarea Patriarhului Alexandriei, urmeaza Facultatea de Teologie din Athena. Continuare »

Hristos a înviat !

Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi (I Cor. 15, 20)

Iubiţi credincioşi,

Astăzi prăznuim praznicul praznicelor şi sărbătoarea sărbătorilor. Astăzi este bucurie duhovnicească pretutindeni în lumea creştină. Astăzi Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a luminat toate prin învierea Sa. Cerul şi pământul după cuviinţă să se veselească, căci lumina Învierii Domnului a umplut de lumină cerul şi pământul şi iadul şi pe toţi cei ţinuţi în legăturile morţii cu nădejdea învierii, la veşnică veselie i-au adus prin coborârea Mântuitorului în iad. Astăzi Hristos, viaţa noastră a pus temelie nouă neamului omenesc prin învierea Sa şi a încununat toate minunile preaslăvite făcute de El pe pământ.

Astăzi este ziua Învierii Domnului, biruinţa împăcării, surparea războiului, stricarea morţii şi înfrângerea diavolului. Astăzi după dreptate ni se cade să repetăm cuvintele profetului Isaia: Unde-ţi este, moarte, biruinţa ta? Unde-ţi este, moarte, boldul tău? (Osea 13, 14; I Corinteni 15, 55). Astăzi uşile de aramă le-a zdrobit Stăpânul Iisus Hristos şi pe însăşi numirea morţii a schimbat-o, căci nu se mai numeşte moarte, ci somn. Mai înainte de venirea lui Hristos şi de iconomia Crucii, însuşi numele morţii era foarte înfricoşat. Că omul cel dintâi, după ce a fost creat de Dumnezeu, cu moarte a fost ameninţat: Din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit (Facere 2, 17).

Continuare »

Predica audio partea I

Predica audio partea II

Continuare »

Parintilor si fratilor si iubiti credinciosi, iata care a fost istoria acestui praznic. Nichifor Calist, un istoric bizantin din secolul XIV, spune: Arhanghelul Gavriil s-a aratat sfântului si dreptului Simeon si i-a spus ca nu va muri pâna ce nu va vedea pe Hristos Domnul.

Iar marele istoric Egesip descrie mai pe larg istoria acestui praznic, zicând: De la zidirea lumii si pâna la moartea lui Avraam au trecut 3.407. În vechime, adica de la Set pâna la Avraam, oamenii traiau foarte mult, cum a trait Adam 930 de ani, cum a trait Matusalem 969 de ani, Set 812 ani si Eva 950. Dar dupa aceea, a început sa scada viata omului; înainte de potop, a zis Dumnezeu sa fie anii omului 120, iar pentru cei drepti numarul acesta a fost întrecut. Pentru ca îl vedem pe Avraam ca traieste 175 de ani. Deci de la Adam pâna la Avraam a scazut viata omului cu 755 de ani. De la Avraam si pâna la împaratul Ptolemeu Filadelf, când traia si Sfântul Simeon Batrânul, au trecut 1700 ani (Prolog, februarie).

Si în timpul acestui împarat Ptolemeu, care traieste cu 283 de ani înainte de venirea Domnului Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, s-a întâmplat un mare eveniment cu Sfânta Scriptura. Atunci s-a facut traducerea ei din limba evreiasca în cea elineasca, numita Septuaginta, pentru ca a fost tâlcuita de 70 de mari carturari, pe care împaratul Ptolemeu Filadelf i-a pus sa tâlcuiasca Scriptura, deoarece evreii erau în robia lor. Si între acesti 7o de barbati care au tâlcuit Dumnezeiasca Scriptura a fost si Sfântul Simeon Batrânul, care pe vremea aceea avea 77 de ani. Si s-a împartit Biblia, dupa cum spune istoricul Egesip, în 70 de parti, iar fiecare carturar si preot, care era pus la tâlcuirea Scripturii, avea o parte a ei. Deci unul tâlcuia Facerea, altul Iesirea, altul Numerii, altul Deuteronomul si altul cartile Regilor, si celelalte care urmeaza în Scriptura. Iar sfântului si dreptului Simeon (care, cum am spus, era batrân de 77 de ani) i-a cazut sa traduca pe Sfântul Prooroc Isaia, care vorbeste de nasterea Mântuitorului din Fecioara. Si traducând el, a ajuns la locul unde Duhul Sfânt spune prin gura acestui prooroc: „Iata, Fecioara în pântece va lua si va naste fiu si vor chema numele lui Emanuil” (Isaia 7, 13), care se tâlcuieste: „Cu noi este Dumnezeu”. Continuare »

Cuvânt la Naşterea Domnului – Sf. Ioan Gura de Aur

Ceea ce patriarhii cu mare dor au aşteptat, proorocii au prezis, drepţii au dorit să vadă, s-a împlinit în ziua de astăzi: Dumnezeu S-a arătat în trup pe pământ şi a locuit între oameni. De aceea, să ne bucurăm şi să ne veselim, iubiţilor!

Dacă Ioan, încă în pântecele mamei sale fiind, când a venit Maria la Elisabeta, a săltat de bucurie, cu cât mai mult noi, astăzi, văzând nu pe Maria, ci pe Insuşi Mântuitorul nostru, trebuie să săltăm cu bucurie şi să prăznuim, să ne minunăm şi să ne uimim de Taina cea mare a întrupării lui Hristos, care covârşeşte toată priceperea omenească.

Socoteşte numai ce minune ar fi când dintr-o dată soarele s-ar pogorî din cer şi s-ar mişca pe pământ şi de aici şi-ar împrăştia razele sale. Deci, dacă aceasta s-ar întâmpla măcar numai cu o stea a pământului, ar trebui să pună în cea mai mare uimire pe toţi cei ce ar vedea. Gândeşte şi cumpăneşte apoi cât de minunat este a vedea pe Soarele dreptăţii cum răspândeşte razele Sale din Trupul Său şi luminează sufletele noastre. De mult doream eu să privesc aceasta zi şi într-o adunare aşa de mare. Continuare »

“Maica Domnului e foarte suparata pe cei care nu-i cer nimic.”
Iubitii nostri frati crestini,

Cu toate cerurile, cu toata creatia lui Dumnezeu, daca n-ar fi Maica Domnului, n-ar fi atât de foarte frumos si împlinita.
Este stapâna cerului si a pamântului !
E usor sa spui lucrul acesta, dar când spui si a cuvântului… Este atâta loc în împaratia lui Dumnezeu, sa stea ca o împarateasa, dar îi convine mai mult sa stea la capatâiul nostru!

Si sa stiti ca oricare ar fi motivul întristarilor si al supararilor, sunt numai de la draci. Cum e posibil sa deznadajduim când avem un frate atât de grozav si de puternic, care este Hristos, si o mama atât de cuprinzatoare, peste tot, care e Maica Domnului! Dumnezeu ne-a facut dintr-o mare iubire, dar numai pentru El, nu ne-a facut si pentru altceva, ca sa fim în Împaratie împreuna în marea bucurie si veselie alaturi de El! Dar pentru lucrul acesta trebuie sa jertfim.

A cazut Adam, Dumnezeu ne-a creat perfecti, ne-a creat cu mari posibilitati pentru ca umanitatea este superioara angelitatii îngerilor! Domnul Iisus Hristos ne-a adus mai mult decât ne-a pierdut Adam, ne-a adus putinta de a ne îndumnezei dupa har.

Continuare »