Pururea pomenitul Staret a fost vrednic de curatie, luminare si indumnezeire si, de aceea, Dumnezeu i-a daruit toate bunatatile acestor stari binecuvantate, astfel incat s-a aratat un parinte duhovnicesc care i-a ajutat pe oameni in felurite chipuri, cu cuvantul si cu tacerea, cu rugaciunea si cu minunile. De aceea, si cel care citeste cuvintele lui le simte ca pe niste cuvinte de intelepciune care creeaza reinnoiri si revizuiri in viata sa personala.

Citind cartea “Viata Cuviosului Paisie Aghioritul”, oricine poate vedea un staret ascet vazator de Dumnezeu, care a trecut prin toate stadiile vietii duhovnicesti, cum sunt supunerea, neagoniseala, curatia inimii, luminarea mintii, rugaciunea inimii, experienta vederii lui Dumnezeu, dragostea pentru Dumnezeu. De asemenea, poate vedea un monah cu marimea de suflet si cu vioiciunea duhovniceasca dezvoltate la gradul cel mai inalt, din care pricina el insusi le cerea mereu crestinilor sa dobandeasca aceste virtuti.

Acest binecuvantat Staret a trait tot felul de stari. El a cunoscut ispitele si atacurile diavolilor, care il pizmuiau pentru starea duhovniceasca inalta la care a ajuns. Diavolii i se aratau de multe ori pentru a-i pricinui confuzie si a-i face rau, insa omul lui Dumnezeu ii infrunta, cu puterea Duhului Sfant, cu adanca smerenie si intelepciune duhovniceasca.

Staretul era constient de ceea ce este Biserica. Adica era constient ca ea este comuniunea cu sfintii intru Hristos. El a vazut pe ingerul care i-a adus hrana, l-a vazut pe ingerul sau pazitor care il slujea atunci cand avea nevoie. A vazut sfinti, cum ar fi Sfintii Trei Ierarhi, Sfanta Ecaterina, Sfantul Ioan Teologul, ceata Cuviosilor Parinti, Sfantul Isaac Sirul, Sfanta Eufimia, Sfantul Pantelimon, Sfantul Luchilian, Sfantul Arsenie si altii. Odata, i s-a aratat un sfant in lumina, idar cand l-a intrebat, acela i-a raspuns ca este Sfantul Vlasie din Sclavena. Alta data s-a invrednicit de o cercetare a Maicii Domnului in timpul noptii. Apoi a vazut-o pe Maica Domnului imbracata in alb. In repetate randuri a primit afectiunea ei materna, a vorbit cu ea si a primit hrana din preacuratele ei maini. Pe Maica Domnului o avea drept mama, iar pe Sfanta Eufimia sora.

Odata a trait in chip simtit harul lui Dumnezeu. Acesta l-a intarit si l-a sprijinit duhovniceste timp de zece ani. Se nevoia cu rugaciunea inimii si adeseori mintea lui era rapita in contemplatie. A vazut lumina necreata, care, asa cum spunea el, era “mai puternica decat lumina soarelui. Acesta isi pierdea stralucirea in fata ei. Vedeam soarele, iar lumina lui mi se parea palida, lipsita de stralucire, asa cum este lumina atunci cand este luna plina. Am vazut mult timp acea lumina. Dupa aceea, cand ea a disparut si harul s-a micsorat, atunci nu am mai simtit nicio mangaiere sau bucurie“. Atat de inalta a fost acea traire binecuvantata, incat atunci cand a luat sfarsit si a trebuit sa manane, sa bea sau sa faca lucru de mana, se simtea ca “un animal”. S-a invrednicit sa-L vada si pe Hristos Insusi, inca de la varsta de cincisprezece ani. Despre o alta experienta dumnezeiasca povesteste el insusi: “Deodata peretele chiliei mele a disparut si L-am vazut pe Hristos in lumina, la o distanta de vreo sase metri“. A simtit Sfanta Impartasanie ca Trup al lui Hristos.

Staretul Paisie avea toate insusirile proorocilor si ale marilor barbati cuviosi. Pe toate le vedea curat. A vazut sufletul batranului Filaret românul in clipa in care urca la cer ca “un copilas de doisprezece ani, intr-o lumina cereasca.”

[…]

Vindeca bolile sufletesti si trupesti ale oamenilor, facea minuni multe si mari si, povatuit de Duhul Sfant, pricinuia schimbari duhovnicesti in cel cu care vorbea.

Pururea pomenitul Staret a facut, pentru dragostea lui Hristos, o asceza mare, jertfe peste masura firii omenesti. SI de aceea Dumnezeu l-a umplut de bogatele Sale daruri, caci el rasplateste din belsug pe fiii Sai marinimosi.

Staretul si-a curatat partea rationala a sufletului sau, pentru care a primit de la Duhul Sfant intelepciunea si cunoastera ratiunilor lucrurilor. Pentru aceasta cuvantul sau atragea pe cei care il ascultau. De asemenea, el traia cele viitoare si ascunse, pentru care a primit darul credintei lucratoare in Dumnezeu si si-a sporit iubirea pentru aproapele, jertfindu-se zilnic pentru intreaga familie a lui Adam. Pentru aceasta a primit darul tamaduirilor.

In ciuda marii lui nevointe, a supunerii sinelui la astfel de “nebunii” pentru Hristos, era tot numai inima, raspandea mangaiere si compatimire pentru cei indurerati, adeseori ii inveselea pe ceilalti prin umorul sau caracteristic, avea o inima plina de gingasie si sensibilitate, era o neincetata insorire duhovniceasca, un amurg lin de toamna. Insa, atunci cand o cereau nevoile pastorale, era aspru, dar asprimea o unea cu inima de mama.

In general, acest Staret binecuvantat “s-a topit pe sine in asceza si a odhinit duhovniceste pe tot omul. Sufera el insusi pentru dureare asi pacatele oamenilor, dar, in acelasi timp, le transmitea bucurie si mangaiere. Se lupta cu diavolii, vorbea cu sfintii, se intretinea cu animalele salbatice si ii ajuta dunovniceste pe oameni”.

[…] Asa cum viata sa a fost minunat, la fel de minunata a fost si adormirea sa, cea cuvioasa si muceniceasca. Deosebit de folositoare este si convorbirea cu medicul sau, ce a avut loc cu sapte zile inainte de adormirea sa. Cand medicul i-a spus “Gheronda, dar ficatul sfintiei voastre s-a umflat si va doare pentru ca a fcaut o metastaza infricosatoare“, el a zambit si i-a spus: “Dar aceasta este mandria mea. Nu te mahni! Aceast m-a tinut pana la saptezeci de ani si tot aceasta ma trimite acum, cat se poate de repede, acolo unde trebuie sa merg. Nu te mahni pentru aceasta, sunt foarte bine“. Aceasta infruntare arata ca Staretul depasise frica mortii.

Spre sfarsitul vietii sale “voia sa fie singur, sa se roage neraspandit si sa se pregateasca mai bine pentru plecarea sa”. In ultima noapte a trait experienta mucenicilor. In durerile sale o chema pe Maica Domnului spunana “Maicuta mea cea dulce!” Timp de doua ore si-a pierdut cunostinta, iar cand si-a revenit, a spus cu o voce stinsa: “Mucenicie, adevarata mucenicie…“. Apoi a adormit in pace.

Extras din “Marturii ale Inchinatorilor” – Marturia IPS Ierotei, Mitropolitul Nafpactului si Sfantului Vlasie