Dumnezeu ajută acolo unde trebuie, acolo unde nu poate omul acţiona omeneşte. Nu va ajuta nebăgarea noastră de seamă. In felul acesta defăimam si pe Sfinţi.

– Parinte, oare cum poate înţelege cineva întotdeauna până la ce punct trebuie să actioneze omeneşte?

– Aceasta se vede din capul locului. Dar chiar să fi avut intenţia să facă ceea ce putea să facă şi n-a facut-o pentru că ceva l-a împiedicat, Dumnezeu îl va ajuta în clipa cea grea. Iar daca n-a avut intenţia (să facă ce putea), deşi a avut curaj, Dumnezeu nu va ajuta. Ţi se spune, de pildă, să pui seara zăvorul la uşă, însă tu nu-l pui, pentru că-ţi vine greu şi spui că va păzi Dumnezeu. Aceasta nu înseamnă ca ai încredere în Dumnezeu dacă nu pui zăvorul, ci nu-l pui pentru că îţi vine greu. Cum să ajute atunci Dumnezeu? Adică să-l ajute pe leneş? Atunci când spun cuiva să pună zăvorul şi nu-l pune, numai pentru neascultarea lui trebuie pedepsit.

Orice poate omul să facă omeneşte, trebuie să facă, iar ceea ce nu poate, să lase lui Dumnezeu. Iar dacă face mai mult decât ceea ce poate, dar nu din egoism, ci din mărime de suflet, deoarece crede că nu s-a epuizat tot ceea ce poate face omeneşte, Dumnezeu vede aceasta şi Se înduioşează. Pentru ca să ajute, El vrea să vada mai întâi străduinţa noastră personală.

Vezi, Noe s-a chinuit 100 de ani ca să facă Corabia. Tăia lemnele cu fierăstraie de lemn. Afla alte lemne mai tari şi le făcea fierăstraie. Oare nu putea face Dumnezeu ceva ca să se termine Corabia mai repede? Le-a spus însă cum să o facă şi după aceea le-a dat putere. De aceea să facem ceea ce putem noi, ca să facă şi Dumnezeu ceea ce noi nu putem face.

Odată a venit cineva la Colibă şi mi-a spus: “De ce călugării stau aici şi nu merg în lume să ajute poporul?”, “Dacă ar fi mers afară în lume să ajute poporul, ai fi spus: «De ce umblă călugării prin lume?» Acum, când nu merg, spui că nu merg”. După aceea îmi spune: “De ce călugării merg la medici şi nu-i ajută Hristos şi Maica Domnului ca să se facă bine?”. “Această întrebare mi-a pus-o şi un medic evreu”, i-am răspuns. “Acesta nu-i evreu“, mi-a spus unul care era împreună cu el. “N-are importanţă că nu este evreu. Întrebarea însă este evreiasca.” Şi vă voi spune răspunsul ce l-am dat evreului, deoarece este un caz asemănător. «Tu, ca evreu ce eşti trebuia să ştii pe de rost Vechiul Testament», i-am spus. «Acolo la Proorocul Isaia se spune că Dumnezeu i-a adăugat încă 15 ani de viaţă împăratului Ezechia deoarece era foarte bun. A trimis pe proorocul Isaia, care a spus împăratului:

Dumnezeu îţi mai dăruieşte încă 15 ani de viaţă, pentru că ai distrus crângurile închinătorilor de idoli. Cât despre rana ta – împăratul avea o rana – Dumnezeu a spus să pui pe ea o turtă de smochine şi te vei face bine. Dacă Dumnezeu i-a hărăzit încă 15 ani de viaţă, oare nu putea să-i vindece şi acea rană? Însă aceea s-a tămăduit cu o turtă de somochine.» Lucrurile ce se pot face de către oameni, să nu le cerem de la Dumnezeu. Să ne smerim înaintea oamenilor şi să le cerem ajutorul.

Până la un punct omul va acţiona omeneşte, după care se va încredinţa lui Dumnezeu. Este lucru al egoismului să încerce să ajute cineva în ceva care nu se poate face omeneşte. În multe cazuri în care omul insista să ajute, văd că aceasta se face din lucrarea ispititorului, ca să-l netrebnicească. Eu, când văd că nu poate fi ajutată o situaţie prin mijloace omeneşti – mai mult sau mai puţin înţeleg până la ce punct poate ajuta omul si de la ce punct după aceea trebuie să le lase în mâinile lui Dumnezeu – atunci îmi înalţ mâinile spre Dumnezeu, aprind două lumânări, îi las problema lui Dumnezeu şi îndată se rezolvă. Dumnezeu ştie că n-o fac din lenevie.

De aceea, atunci când ni se cere ajutorul, trebuie să distingem şi să ajutăm în cele în care putem. În cele în care nu putem, să ajutăm cel puţin cu o rugăciune sau prin a le încredinţa numai lui Dumnezeu. Şi aceasta este o rugăciune tainică.

Cuviosul Paisie Aghioritul

“Trezirea duhovniceasca” – Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003