Din cartea “Noi minuni ale Sfantului Nicolae” (Edit Cartea Ortodoxǎ, 2004)

Sfântul iubit al poporului rus

In anul 1918, în timpul revoluţiei bolsevice, Moscova a fost zguduită de semnul care a fost dat de icoana Sfântului Nicolae. Una din icoanele sfântului care se afla pe zidul Kremlinului a fost acoperită cu o bucată de stofă rosie. Si iată că, în văzul miilor de oameni adunaţi în Piaţa Rosie, această stofă, care ascundea chipul sfântului, s-a rupt. Bucăţi de materie cădeau pe pământ si astfel chipul Sfântului Nicolae Făcătorul de minuni a apărut din nou în faţa oamenilor. Atunci, această minune a fost tălmăcită ca un semn de apropiată izbăvire de „acoperămîntul rosu” care se lăsase peste Kremlin si Sfânta Rusie.Mai târziu, pe parcursul mai multor ani, s-au înregistrat multe semne de la icoanele Sfântului Nicolae, dintre care vom relata doar câteva.
In timpul celui de Al Doilea Război Mondial, organele locale evacuau populaţia din zonele din apropierea frontului. O bătrânică ţinea în mână o boccea. Comisarul a întrebat-o:
– Ce ai acolo?
– Icoana Sfântului Nicolae, a răspuns bătrânica.
– Arunc-o! i-a poruncit comisarul.
– Nu, nu o voi arunca!

Comisarul si-a scos pistolul, l-a îndreptat asupra bătrânei si i-a poruncit:
– Dacă acum n-o arunci, te împusc.
– Impuscă-mă, oricum n-o voi arunca. Această icoană m-a păzit toată viaţa, a fost răspunsul.
In aceesi clipă, deasupra capului comisarului a explodat un obuz nemţesc, care l-a rupt în bucăţi. De frică, bătrânica n-a reusit decât să se aseze, continuând să ţină în mâini icoana dragă.
Cu puţin timp înainte ca războiul să se dezlănţuie, am văzut în Belgrad, în mănăstirea de maici Vedenski, ce se află pe Topciderski Brno, pe analog, o icoană mare a Sfântului Nicolae, care s-a reînnoit în chip minunat, transformându-se dintr-o icoană veche si înnegrită într-una nouă, cu culori vii, ce au căpătat prospeţime si puritate.Impreună cu toţi mucenicii, care au primit moartea din mâna necredinciosilor pentru adevărul dumnezeiesc, peste tot unde este proslăvit, Sfântul Nicolae parcă ne-ar vorbi cucuvintele Sfântului Apostol Pavel: Să-mi fiţi mie următori, precum si eu lui Hristos! (1 Cor. 4;16).

Arhiepiscopul Nikon

Misteriosul tovarăs de drum

O tânără mergea într-o seară să-si viziteze mama bolnavă si îi ducea o pâine albă, care în acele vremuri era mai scumpă decât aurul. Intre timp se întunecase si îi era frică să meargă singură prin pădure. Tânăra si-a amintit o rugăciune scurtă – singura pe care o stia si pe care oauzise de la bunica ei. Cum a început să o rostească, încetul cu încetul, frica a părăsit-o. Pe neasteptate, din pădure îi iesi în cale un bărbat între două vârste, pe care ea l-a recunoscut ca fiind vecinul mamei sale, Pavel Ivanovici. El i-a spus că se dusese în pădure pentru a vedea deun stog de fân si că Dumnezeu îi păzeste fânul, care se afla la locul său. Tot vorbind ei, auintrat, fără să-si dea seama, în sat. Lângă casa mamei, tânăra si-a luat rămas bun de la vecin sii-a mulţumit că i-a ţinut tovărăsie.
Când si-a văzut fiica, femeia bolnavă s-a bucurat, dar s-a si alarmat: cum a putut ea să meargă atât de târziu prin pădure? Fiica i-a povestit că, atunci când i s-a făcut frică, a început să rostească troparul Sfântului Nicolae: „Indreptător credinţei si chip blândeţelor…” si, peste puţin timp, i-a iesit în cale vecinul lor, Pavel Ivanovici, asa că au venit împreună acasă.

Dimineaţa mama a rugat-o pe fiică să treacă pe la Pavel Ivanovici pentru o trebuinţă oarecare. Când tânăra a intrat în casa acestuia, i-a spus: „Ce bine si repede am ajuns noi aseară în sat!” Insă vecinul, mirat, a întrebat-o: „Unde am eu fost ieri cu tine? Eu am stat acasă toată seara si am cusut pâslari“.

Oglezneva A. S., orasul Neviansk, regiunea Sverdlovsk

Cel ce a alungat moartea

Această întâmplare s-a petrecut în luna februarie a anului 1994. Mă aflam în vizită la fiica mea, în orăselul Seksna, regiunea Vologda. S-a întâmplat însă ceva neprevăzut: să fiu internată în spital cu o hemoragie puternică. Starea mea era critică, pierdusem mult sânge…Si iată că, în stare de inconstienţă, văd, după o fâsie neagră de pământ arat, o femeie îmbrăcată ca o mireasă, în alb. Uitându-mă mai atent, observ că mâinile miresei sunt negre. M-am îngrozit: am înţeles că era moartea. Tot atunci a apărut un bătrân înalt si luminos carem-a acoperit, aplecându-se deasupra patului. I-am reţinut chipul. După vedenie, starea sănătăţii mele s-a îmbunătăţit.
Ulterior am început să merg la biserică si să privesc cu atenţie chipurile sfinţilor. L-am găsit pe cel pe care îl căutam: era Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni. In prezent merg regulat la biserica Sfântului Nicolae din orasul Vologda.

Nina Kogulina,
orasul Vologda

Salvarea unui musulman

La mijlocul anilor ’80, un crestin rus a avut prilejul să se afle într-o biserică ortodoxă din orasul Taskent. Acolo a văzut un musulman care, cu mare evlavie si neîncetat, se închina si aprindea lumânări în faţa icoanei Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni. Tot acolo, lângă icoană, între ei s-a înjghebat o discuţie si musulmanul i-a împărtăsit minunea pe care asăvârsit-o cu el Sfântul Nicolae.
Intr-o noapte de iarnă mergea prin stepă spre un sat îndepărtat, când deodată, chiar lângă el, a auzit un urlet de lup. In câteva minute s-a văzut înconjurat de o haită de lupi. In disperare, musulmanul a strigat: „Dumnezeule rusesc si Nicola, ajutaţi-mă!” Si deodată a început să sufle un vânt puternic si s-a pornit o vijelie. Ea a năvălit asupra lupilor si, ridicându-i în vârtej, i-a dus în stepă.
Când vântul s-a potolit, musulmanul a văzut lângă el un bătrânel cărunt, care i-a zis:„Caută-mă în biserica rusească!” si a dispărut. Venind în biserica ortodoxă, acest om, cu mirare si bucurie, a recunoscut în chipul Sfântului Nicolae pe „bunicuţul” care l-a salvat noaptea în stepă.

Monahia Pelaghia

O seară de toamnă

Această întâmplare s-a petrecut în anul 1978, când aveam nouăsprezece ani. Intr-o seară am stat până târziu la o prietenă. La întoarcere, când am ajuns în cartierul meu, se făcuse deja unsprezece noaptea. In jur era întuneric si pustiu. Dintr-o nesocotinţă specifică tinereţii, nu-mi era frică de nimic. Crezând că nu poate să mi se întâmple nimic rău, nu am dat nicio importanţă faptului că usa de la o scară era întredeschisă si de acolo mă urmărea un bărbat.
Când am trecut de usă, el s-a luat după mine. Presimţind ceva rău, am vrut să fug, însă nu am reusit: o mână puternică m-a ţinut strâns. Bărbatul mă trăgea spre scară. M-am împotrivit cât am putut, însă era în zadar. Am început să-l rog: „Dă-mi drumul!”, însă el mi-a răspuns: „Acum te omor!” In jur, nici ţipenie. Ajutor, de nicăieri. Am ridicat ochii către cer si încet, dar din toată inima m-am rugat: „Doamne, Nicolae, Făcătorule de minuni, ajutaţi-mă!”
Si s-a întâmplat o minune. Degetele care mă ţineau strâns au cedat. M-am simţit liberă. Bărbatul care mă ameninţase cu moartea nu a mai scos niciun cuvânt si nici nu a încercat să mă urmărească. Stătea pe loc, de parcă înţepenise. Acasă am ajuns fără alte peripeţii.
Au trecut mulţi ani, însă nu am să uit acea seară de toamnă, când am simţit puterea mijlocirii minunate a lui Dumnezeu si a Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni.

Ludmila

Lângă cruce

M-am născut într-un mediu ateu. Familia, scoala, cărţile, televiziunea si ziarele închideau generaţiei mele calea către cunoasterea Adevărului. Perestroika si dărâmarea vechilor stereotipuri mi-au adus chinul căutării sensului vieţii. După demobilizare, am descoperit că idealurile care în armată îmi erau clare si de neclintit, în realitate s-au dovedit a fi false si fantomatice.
Preocupările mele spirituale din acea perioadă erau asemănătoare cu cele ale majorităţii tinerilor: muzica rock, asociaţii neoficiale, serate studenţesti si, în sfârsit, masoneria – slava Domnului că era doar o imitaţie jalnică a ei! – si sectele. In final am hotărât să-mi pun capăt zilelor, însă Dumnezeu m-a ocrotit. După ce am fost externat din spital, am început să-i citesc mult pe Dostoievski, Soloviov, Iliyn si apoi pe mitropolitul de Sankt- Petersburg si de Ladoga, Ioan. Insă rolul hotărâtor în „îmbisericirea” mea l-a jucat Sfântul Nicolae.
Aceasta s-a întâmplat în 1991. După absolvirea Institutului, conform repartiţiei, am plecat într-un orăsel îndepărtat din taiga. Trebuia să trec prin orasul Mineralnâe Vodî si, pentru câteva zile, m-am oprit în Kislovodsk. In ultima zi a sederii mele acolo mă plimbam prin oras.
In buzunar îmi rămăsese ceva mărunţis si am hotărât să intru într-o cofetărie, dar am constatat că era închisă. Fără să-mi dau seama, m-am pomenit lângă o cruce mică de lemn, pe care era atârnată o tăbliţă cu explicaţia că pe acest loc se va înălţa o catedrală în cinstea Sfântului Nicolae. Lângă cruce se afla un sfesnic, iar alături, lângă cutia milei, o femeie vindea lumânări.
Mă pregătisem deja să plec, când am observat că de cruce s-au apropiat două femei, mama si fiica. Ele se deosebeau de ceilalţi oameni printr-un aristocratism înnăscut. Admirându-le, am rămas lângă cruce. Femeile au cumpărat lumânări, au pus bani în cutie si au început să se roage. Pentru mine aceasta era ceva straniu si, în acelasi timp, ceva neobisnuit de frumos. Pe faţa celei tinere curgeau lacrimi. Rugăciunile lor erau sincere si fierbinţi. Nu stiu de ce, dar îmi venea si mie să plâng. Sufletul mi s-a umplut de umilinţă, un sentiment nemaicunoscut mie până atunci. Inima mea a simţit ceea ce căuta de multă vreme sufletul meu chinuit.
Femeile plecaseră demult, au ars si s-au stins lumânările lor, eu însă continuam să stau lângă crucea mică, devenită pentru mine, într-o singură oră, cel mai scump lucru. Am scos din buzunar tot mărunţisul si i l-am întins femeii: „Luaţi-l, maică. E tot ce am“. Ea a zâmbit si mia povestit pilda văduvei cu cei doi bănuţi. De atunci locul acesta din Kislovodsk a devenit pentru mine locul cel mai sfânt. In prezent, pe el se înalţă zidurile unei biserici măreţe. De fiecare dată vin aici cu o emoţie adâncă, de parcă m-as întâlni cu însusi sfântul.
Mai târziu, Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni, i-a salvat viaţa fiului meu încă nenăscut. Lui m-am rugat fierbinte pentru asta. Astăzi îmi vine greu să-mi imaginez ce s-ar fi întâmplat cu mine dacă plăcutul lui Dumnezeu Nicolae nu m-ar fi adus în faţa crucii în acea zi de vară si nu mi-ar fi descoperit marea taină a lumii, al cărei nume este Adevărul.

Oleg Seledţov, orasul Maicop

Orbirea duhovniceasă

Kaliningradul este un port în care locuiesc mulţi oameni, ale căror vieţi sunt legate de mare. De aceea, prin pronia lui Dumnezeu, prima biserică din oras poartă hramul Sfântului Ierarh Nicolae, Făcătorul de minuni, ocrotitorul marinarilor. Biserica mai are si un altar în cinstea tuturor sfinţilor care au apărut pe pământul Rusiei. La intrare, în partea din stradă, se află icoana Sfântului Nicolae.
Intr-o seară târzie, câţiva tineri au hotărât să ia icoana sfântului de pe perete. După ce au luat-o, unul dintre ei a străpuns ochii sfântului. Peste câteva zile, o femeie a venit la părintele Marian, cerând iertare pentru fiul ei. S-a constatat că această femeie era mama tânărului care, după cele întâmplate, a orbit. Ce a fost mai târziu, nu stiu.

Victor Kolisnicenko, orasul Kaliningrad

Invăţătura duhovnicească

In anul 1993 terminam clasa a IX-a si trebuia să susţin examen la biologie. Invăţam atât de mult, încât am făcut o criză de nervi: am strigat la mama si am iesit din casa. Ca unul ce si-a pierdut minţile, mă grăbeam să ies din oras. In jurul meu era doar pădure, iar eu continuam să merg mai departe, neconstientizând ce fac. Tot în acelasi moment, mama se ruga cu lacrimi fierbinţi lui Dumnezeu si Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni – ajutătorul călătorilor si ocrotitorul rătăciţilor si al celor aflaţi în primejdie. In momentul când a rostit rugăciunea, o putere nevăzută m-a oprit. Ceaţa s-a risipit din faţa ochilor mei. M-am îngrozit de ceea ce am făcut si îmi părea foarte rău. Pe drumul pustiu mi-a iesit un motociclist, care ma dus până acasă. După aceea, mult timp îi ceream iertare mamei pentru fapta mea.

Serghie, orasul Mirnâi

Recăpătarea vederii

Arhiepiscopul Nikon de Vologda îsi amintea despre o întâmplare care demonstrează încă o dată legătura strânsă a locuitorilor cerului cu cei de pe pământ. Intr-un sat locuia un oarecare crestin evlavios, care nu lipsea de la nicio slujbă, mai ales în zilele de sărbătoare.
Odată, în ziua prăznuirii Sfântului Nicolae, soţia lui, grăbindu-se să termine lucrul pentru a nu întârzia la slujbă, a uitat să încuie usa de la casă. In sat locuia si un hoţ, cunoscut de întreg satul. Observând casa descuiată, el a intrat si a luat tot ce era de valoare. Le-a adunat pe toate într-o legăturică si a dat să iasă. Tocmai atunci însă a intrat si Sfântul Nicolae, îmbrăcat în vesminte arhieresti. L-a privit supărat pe hoţ si i-a spus: „Oamenii care Il iubesc pe Dumnezeu au uitat din mare grabă usa descuiată, iar tu ai profitat de ocazie pentru a fura tot ce au câstigat cu sudoarea frunţii lor!” Spunând acestea, l-a lovit peste obraz si hoţul, dintr-o dată, a orbit. Inspăimântat, hoţul a început să bâjbâie prin odaie, încercând să iasă, dar nu reusea. Când stăpânii s-au întors de la biserică, l-au găsit pe hoţ plângând amarnic. El le-a povestit ce i s-a întâmplat si cum Sfântul Nicolae l-a pedepsit. Hoţul a fost condamnat. Când a trebuit să fie dus sub escortă în altă localitate, el a dorit să intre într-o biserică unde se afla icoana Sfântului Nicolae. In genunchi, cu ochii în lacrimi, si-a cerut iertare de la sfânt si a promis să nu mai fure. Iar după ce a sărutat icoana, el si-a recăpătat vederea.

Tatiana Komissarova, orasul Cistopol

Ceream din tot sufletul

Soţul meu, Nikolai, si-a rănit degetul mare de la picior cu ferăstrăul, zdrobindu-si osul. Aproape o lună a mers zi de zi la spital; i-au pus ghips, însă degetul continua să sângereze. Soţul avea febră si frisoane. Imi făceam griji pentru el. Noi suntem credinciosi, mergem împreună la biserică. Intr-o zi mi-a venit o idee: să merg la biserică si să cer ajutorul Sfântului Nicolae. Am venit la biserică si m-am rugat din tot sufletul. Trei zile mai târziu, soţul meu s-a vindecat. I-au scos bandajele, iar peste un timp nici nu mai schiopăta. Iată ce ajutător minunat este Sfântul Nicolae!

K.N., orasul Zelenogorsk

Nikola – dătătorul de pâine

Cum intri în biserică, în partea dreaptă se află icoana Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni. Chipul este aproape sters, culorile au căpătat o nuanţă cenusie, însă privirea a rămas clară, vie si blândă. Chiar de la început icoana mi-a atras atenţia. Avea în ea ceva simplu, sigur si necesar, cum este si o bucată de pâine. – Acesta este Nikola, dătătorul de pâine! mi-a explicat o călugăriţă. – Nikola, dătătorul de pâine? am întrebat eu. E prima dată când aud ca o icoană să fie numită astfel. – Nici noi nu am auzit, până când nu a fost adusă aici, a spus măicuţa si a scos cutiuţa pentru lumânări. Priviţi! In cutiuţă se aflau niste fâsii subţiri de hârtie. Ciudat. .. Toate rudele mele, mulţi ani la rând, au trăit pe cartele pentru pâine. Am auzit multe istorisiri si întâmplări, însă cartelele nu le-am văzut niciodată. Printre lucrurile vechi din podul casei găseam bilete vechi de film, bonuri de manufactură, chiar si bani iesiţi demult din circulaţie, însă cartele pentru pâine – niciodată. Le aveam în faţa mea pentru prima dată. O cartelă era pe numele Elisavetei Efimovna Hmeliova – în noiembrie 1941 ea trebuia să primească 400 grame de pâine. A doua, pe numele Mariei Petrovna Pavlova – noiembrie 1941, raţia întreagă (800 grame). Acestor două cartele nu le-a fost dat să fie întrebuinţate. Pe 16 octombrie armatele germane înaintau spre Georgia, Budogorosci si Tihvin, iar pe 8 noiembrie au ocupat orasul, încercând să supună Leningradul la o a doua blocadă. Pe perete se afla icoana înnegrită a Sfântului Nicolae.
– Cum a ajuns aici?
– Nu stiu, a dat din cap maica. Femeile care au adus-o ne-au istorisit această întâmplare…
– Care anume?
– Ele, la rândul lor, au auzit-o în copilărie de la părinţi. Asa a fost: nemţii se apropiau de oras. Femeile cărora le aparţin aceste cartele au nimerit sub ocupaţie. Nu aveau ce mânca, întrucât nemţii nu mai dădeau pâine pe baza cartelelor. Măcar să moară toţi de foame! îi condamnaseră ei pe localnici. A plâns Elisaveta Efimovna (ei îi aparţinea icoana), si-a pus cartela în cutiuţa pentru lumânări, s-a rugat Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni, si s-a culcat. Dimineaţa, pe masă a găsit pâine, 400 grame de pâine! Chiar în acel moment a venit la ea Maria Petrovna. „Masa, tu ai adus pâinea?“, a întrebat-o Elisaveta Efimovna. „Nu“, a urmat răspunsul. „Atunci de unde? Stau singură si nu aveam pâine.” Elisaveta Efimovna i-a povestit minunea si Maria Petrovna a rugat-o să pună si cartela ei în cutiuţa pentru lumânări.
Asa au supravieţuit cele două femei ocupaţiei, a spus maica. Cum s-a întâmplat această minune, nu stiu, însă în fiecare dimineaţă în casă apărea o bucată de pâine. Sfântul Nikola, dătătorul de pâine, le hrănea. Ce-i drept, nu pentru mult timp, căci ocupaţia a durat doar o lună. In decembrie armatele noastre au eliberat Tihvinul.
Maica si-a făcut semnul crucii, a luat bonurile de hârtie din mâinile mele si cu grijă le68 a asezat înapoi, în cutiuţă.
„Indreptător credinţei si chip blândeţelor, a început ea să cânte apoi, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câstigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte ierarhe Nicolae, roagă-L pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!“
„Sfinte Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, păcătosul!“, sopteam eu, însemnându-mă cu semnul crucii. Priveam ochii sfântului, luminaţi de bunătate si înţelepciune, plini de căldura pâinii.

Nicolae Koneaev, orasul Sankt-Petersburg

Deasupra prăpastiei

Intr-un sat locuia o bătrână. Se descurca greu, mai ales iarna, când trebuia să încălzească casa si să-si procure de mâncare. Copiii ei se mutaseră de mulţi ani în oras. O chemau să stea cu ei, însă ea nu dorea să-si părăsească satul natal. Intr-un sfârsit au reusit s-o convingă, spunându-i că în oras erau multe biserici si că va putea merge la slujbe. Numai atunci s-a învoit. Dar, mai întâi de toate, a hotărât să dea bisericii din sat toate icoanele din casă, cu excepţia icoanei celei mari a Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni, pe care a vrut so dea bisericii din satul vecin. Ploua. Autobuzul se apropia de sat. Se zăreau turlele bisericii, însă la o cotitură autobuzul a alunecat si roţile din urmă au ajuns să atârne deasupra prăpastiei. Toţi pasagerii erau speriaţi. Soferul le-a spus să coboare în liniste, mai întâi cei de pe scaunele din spate si, tot asa, până le venea rândul celor din faţă. Bătrâna a coborât ultima. Ea se ruga Sfântului Nicolae. Când autobuzul a fost adus de deasupra prăpastiei, soferul s-a apropiat de pasageri, stergându-si sudoarea de pe frunte: „Se pare că un sfânt s-a rugat pentru noi!” In acel moment bătrânica i-a arătat icoana Sfântului Nicolae. Soferul s-a închinat si a sărutat icoana. Exemplul lui l-au urmat toţi pasagerii. In procesiune au adus ei icoana în biserică. Au povestit minunea preotului, care a săvârsit o slujbă de mulţumire lui Dumnezeu si Sfântului Nicolae.

Roaba lui Dumnezeu Maria,
satul Bobiakova, regiunea Voronej

Ocrotirea sfântului

Nu departe de satul nostru se află satul Nikolskoe, cu Biserica Sfântul Nicolae. In ea se slujeste si astăzi – este mare, frumoasă si plină de har, desi a fost construită cu mulţi ani în urmă. Bătrânii spun că în vremurile grele, când se dărâmau bisericile, un om a vrut să dea jos crucea de pe biserica satului. A urcat până la turlă, dar acolo stătea un bătrân. „De ce ai urcat?“, l-a întrebat el. Omul si-a dat seama că acesta era Sfântul Nicolae si, speriat, a coborât. De biserică nimeni nu s-a mai atins.

Tatiana Avdeeva,
satul Bobiakova, regiunea Voronej

„După credinţa voastră fie vouă!”

Victoria Bronislavovna Tihonova s-a născut în 1941. Relatările ei demonstrează faptul că bolnavii primesc ajutor prin rugăciunile părintelui Serafim de Vâriţa. E nevoie însă de o credinţă sinceră, căci Insusi Dumnezeu a spus: „După credinţa voastră fie vouă!”(Mt. 9; 29).
„Am copilărit în timpul blocadei Leningradului. Când am împlinit un an si jumătate, peste grădiniţa noastră de copii a căzut o bombă. Mulţi copii au fost răniţi, precum si mulţi educatori. Eu am suferit cel mai puţin. Schijele mi-au zdrobit degetele de la piciorul stâng. Au urmat osteomielita si ulcerul trofic la talpă, astfel că încă din copilărie am ajuns infirmă.
Cu vârsta, boala s-a agravat. Ani în sir aveam dureri îngrozitoare. In 1981 am fost trimisă pentru analize si tratament la Institutul de protezare. După câteva operaţii nereusite, mi s-a amputat talpa. Mi-au lăsat doar osul tălpii. M-am întors acasă cu proteză. Suferinţele s-au înmulţit, permanent aveam dureri.
Inchipuiţi-vă cum ar fi câteva decenii la rând să aveţi o durere acută de dinţi, din cauza căreia să nu vă puteţi găsi nicăieri locul. Pe parcursul acestei perioade, aproape că nu am dormit. Doar două-trei ore reuseam să aţipesc, sleită de puteri. Dimineaţa, îmi muscam buzele de durere si plecam la serviciu. Câteodată mi se întuneca în faţa ochilor. In primăvara anului 1983, în ziua prăznuirii aducerii moastelor Sfântului Nicolae din Mira – Lichiei în Bari, am îngenuncheat în faţa icoanei din Catedrala Sfântul Nicolae si m-am rugat mult, cu lacrimi în ochi. Mă rugam din tot sufletul, cerând sfântului ajutorul său ceresc. De mine s-a apropiat o femeie si m-a sfătuit să plec în Vâriţa. Astfel, Sfântul Nicolae mi-a îndreptat pasii spre părintele Serafim de Vâriţa. A doua zi, m-am dus la mormântul sfântului. In dimineaţa aceea aveam dureri îngrozitoare. Cu greu am ajuns de la staţie până la Biserica Icoanei Maicii Domnului din Kazan. Cu inima zdrobită, am îngenuncheat si cu rugăciunea pe buze am înconjurat mormântul. Mi-e greu să descriu ce se petrecea în sufletul meu în acel moment. Pentru prima dată însă, după mulţi ani, am simţit că sunt un om complet sănătos. Imi venea să zbor! Am ajuns repede la staţie si am urcat în trenul electric.
Aceste mici detalii vorbesc de la sine: părintele Serafim m-a auzit si m-a ajutat să ajung repede acasă. Seara, pentru prima dată, am adormit linistită. După această călătorie minunată, am început să vizitez des mormântul făcătorului de minuni. Trebuie doar să te rogi si durerea dispare. Câteodată mi se întâmplă să ajung acolo în genunchi de durere, iar înapoi să vin zburând.”

Valeri Filimonov, orasul Sankt-Petersburg

In faţa icoanei nefăcute de mână omenească

In 1997, în familia noastră era o situaţie critică din cauza certurilor permanente. Soţul mă alunga de acasă. Eu ba plecam, ba mă întorceam, însă împăcarea nu dura mult timp. Toate încercările mele de a ne păstra căsnicia erau inutile. Pe zi ce trecea, noi ne îndepărtam tot mai 86 mult unul de altul. Si iată că, după o nouă ceartă, soţul mi-a arătat usa si am înţeles că încă o împăcare nu mai avea sens. M-am îmbrăcat ca să plec. Imi era greu. Căsnicia noastră se destrăma din cauza unor fleacuri. Deodată, în minte mi-a apărut chipul Sfântului Nicolae. Pe suflet mi s-a asternut pacea. Câteva minute am stat la balcon si am admirat copacii, iar apoi am intrat în casă si cu hotărâre am spus: „Nu plec de aici. Mă vei răbda asa cum sunt!” Nici nu vă închipuiţi cât de mult s-a bucurat soţul meu auzind acestea! Eu cred că de fapt nu el mă alunga, ci demonul din el. De atunci, aproape că nici nu ne mai certăm. Din păcate, familia noastră a rămas o familie bolnavă, pentru că soţul meu este departe de biserică. Sfinte Nicolae, ajută-ne să dobândim duhul credinţei!
In 1998, Dumnezeu m-a învrednicit să săvârsesc un pelerinaj în łara Sfântă si în orasul Bari, la moastele sfântului lui Dumnezeu. Inainte de călătorie, am citit timp de 40 de zile Acatistul Sfântului Nicolae. Dumnezeu mi-a trimis multe ispite, necazuri si boli. Odată, când aveam febră mare, în somn, l-am văzut pe Sfântul Nicolae, care mergea pe malul mării, îmbrăcat în vesminte. Era încă departe de mine, dar stiam că venea anume în întâmpinarea mea. Mă temeam că Dumnezeu nu mă va lăsa pe mine, nevrednica, să ajung la locurile sfinte. Dar, prin rugăciunile sfântului, am ajuns pe corabia „Dmitri Sostakovici”. Pe 21 mai, în ajunul sărbătorii sfântului, am ajuns în orasul Bari. Cu procesiune neam îndreptat spre biserică pentru priveghere. Oare nu a fost aceasta o minune? Sfântul Nicolae, atât de mult iubit în Rusia, a adunat la sărbătoarea sa, tocmai în depărtata Italie, peste 500 de oameni din Rusia, Ucraina, Bielorusia, Estonia. Arhiepiscopul Nifon de Luţk si Volânsk, care era în fruntea pelerinajului, a ţinut o predică emoţionantă. Lacrimile curgeau din ochii femeilor si ai bărbaţilor, ai copiilor si ai preoţilor; plângea chiar si arhipăstorul. El spunea cât de apropiat este Sfântul Nicolae de fiecare dintre noi si că încă înainte de crestinarea Rusiei el venea în ajutorul rusilor. Când din łarigrad au venit preoţi ca să boteze poporul, în una din icoane oamenii îl recunosteau pe sfântul: „El mi-a întins o vâslă când mă înecam!“, spunea unul; „El mi-a arătat drumul prin pădure!“, striga altul. Si până în prezent rugătorul milostiv ne ajută pe fiecare dintre noi. In biserica catolică nu există icoane, de aceea unui ortodox îi vine greu să se roage. In timpul Liturghiei, întâmplător, am ridicat ochii în sus – si am înlemnit: pe cupolă apăruse o icoană, formată din umbrele becurilor. Se vedeau clar conturul capului, umerii si o mână binecuvântând. In mijlocul nostru se afla Sfântul Nicolae! El ne binecuvânta pe toţi cei adunaţi la sărbătoarea sa. Acum mă puteam ruga, cu ochii aţintiţi în sus, asupra icoanei nefăcute de mână omenească. Minunile Sfântului Nicolae sunt nenumărate.
Nu demult, câteva zile la rând m-a durut un dinte pe care abia îl tratasem. Aplicam pe el un tampon cu ulei sfinţit de la moastele sfântului si mă rugam: „Sfinte Nicolae, vindecă-mi dintele, iar eu, în schimb, voi trimite o scrisoare în Sankt-Petersburg cu minunile tale!” Dintele însă continua să mă doară. Cu smerenie m-am adresat medicului. S-a constatat că nu era bine pusă plomba. Medicul a făcut toate cele necesare, fără să-mi ia bani si durerea a trecut. Din spital am iesit mulţumind Domnului si Sfântului Nicolae.

Olga Zubkova