Marturii despre sfinţenia si minunile Cuviosului Paisie Aghioritul

Smeritul Parinte Paisie Aghioritul a dobandit inca din timpul vietii o faima uriasa, care a trecut dincolo de hotarele Greciei si s-a raspandit in toata lumea, fara radio, fara televizor, fara ziar sau alte mijloace de informare in masa care sa spuna ceva despre el cata vreme a trait. Toata aceasta faima a Cuviosului Paisie Aghioritul s-a transmis din gura in gura de catre oameni care au ramas uimiti de binefacerile si minunile lui. Veneau sa-l vada si sa-i ceara sfatul oameni din America, Canada, Germania, Rusia, Romania, Franta, Australia, Africa si de pretutindeni.

Cu fiecare zi care trece lumea afla ce fel de om a trecut pe pamant si il cinsteste tot mai mult. Cauta sa afle tot ce s-a scris referitor la el, sa intrebe pe oamenii care l-au cunoscut. Multi citesc cartile lui, folosesc cuvintele lui in predici, in cicluri de catehizare, si-l au ca model pe acest smerit monah, care avea doar clasele primare. Iar aceasta inseamna ca Harul lBunului Dumnezeu a dat deja binecuvantarea sa fie popularizat, lucru pe care Cuviosul Paisie Aghioritul nu l-a urmarit niciodata.

Intr-o zi obisnuita il vizitau la chilie o suta – doua sute de oameni, pentru a-i primi sfatul. Atunci cand iesea din Sfantul Munte pentru a vedea pe femeile si pe bolnavii neputinciosi care nu puteau veni in Sfantul Munte, mii de persoane asteptau la rand pana in zori, pentru a lua binecuvantare si a vorbi un minut-doua cu Parintele Paisie. In acest foarte scurt rastimp, multi primeau dezlegare tuturor problemelor lor; alteori acest lucru se petrecea mai tarziu, prin rugaciunile Cuviosului Paisie Aghioritul. Masinile parcate pe marginile drumului depaseau distanta de un kilometru. La Sfanta Manastire de maici a Sfantului Ioan Teologul de la Suroti – Tesalonic (care a fost intemeiata de Cuviosul Paisie Aghioritul), masinile veneau si plecau continuu. Parintele Paisie Aghioritul le-a fost calauzitor multora, mari si mici, insemnati si neinsemnati. Pe smeritul monah Paisie Aghioritul il cercetau oameni din toate paturile sociale: eruditi si neinvatati, persoane politice, deputati, ministri, senatori din Statele Unite, profesori universitari, medici, teologi, episcopi si oameni de alte religii.

Cu miile erau scrisorile pe care oamenii i le trimiteau. Problemele psihologice, cancerul, familia despartita – cel putin una din acestea trei era cuprinsa in scrisori. Durerea curgea la Parintele Paisie fie personal, fie prin scrisori. Durerea altuia o facea a sa; nu voia si nu putea ramane indiferent, atunci cand ceilalti sufereau. Daca se putea, ridica toata greutatea crucii pe umerii sai, pentru a-l usura pe aproapele. Parintele Paisie Aghioritul aduna durerea, nelinistea si problemele lumii si dadea inapoi solutii, bucurie si pace. Cand trebuia si unde anume era nevoie, Cuviosul Paisie Aghioritul intervenea in mod minunat cu stapanire dumnezeiasca si dezlega cele de nedezlegat.

Chiar si dupa adormirea sa, Cuviosul Paisie Aghioritul ii ajuta pe oameni prin scrierile sale. Cartile sale au un rasunet nemaiintalnit, sunt citite cu nesat, sunt traduse in multe limbi straine, deoarece vorbesc direct inimii, ii misca sufleteste si pe cei simpli, si pe cei culti. Prin invatatura pe care a lasat-o, Cuviosul Parinte Paisie Aghioritul s-a dovedit a fi un mare dascal contemporan al vietii duhovnicesti. (sursa: cuviosul-paisie-aghioritul.blogspot.com)

* * *

Monahul Paisie de la Chilia Sfântul Ioan Teologul din Nea Skiti despre despre minunile și viața Cuviosului Paisie Aghioritul:

“Un mare sfânt, întocmai cu Apostolii“

În anul 1996, la doi ani după adormirea Cuviosului Paisie, la parastasul ce s-a făcut atunci pentru el, l-am cunoscut pe fostul stareț al Mănăstirii Maherá din Cipru, păritele Hariton. Acolo, în timpul discuției – fiindcă am stat de vorbă în jur de 2 ore, despre Părintele Paisie, fiindcă trecuse la Domnul cu doar doi ani în urmă – Gheronda Hariton mi-a spus: ,,Părintele este un mare sfânt și ceea ce vreau să-ți mai spun este că Dumnezeu l-a așezat în rândul sfinților întocmai cu Apostolii”. ,,Ce spuneți, gheronda, am întrebat eu, cum se poate așa ceva?”. ,,Ba da, așa este, îmi zice. După calendarul vechi, el a trecut la cele veșnice în ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel, iar acest lucru nu este întâmplător, o să vezi ce înseamnă asta peste câțiva ani”. Eu, ca să fiu sincer, din pricina puținei mele credințe, nu am luat în seamă ceea ce a zis atunci părintele Hariton. ,,Eh, mi-am zis, timpul o să arate dacă Gheronda Paisie a fost un sfânt așa de important pentru Biserică”. Și, într-adevăr, acum, când vorbim și ne aflăm în anul 2014, cred că și pietrele vorbesc despre Părintele Paisie. Se vorbește despre el oriunde în lume: în Grecia, în România, în Serbia, în Rusia, în America, în Australia, toți știu despre Gheronda Paisie.

În clipa aceea binecuvântată când Dumnezeu mi-a îndreptat pașii spre chilia lui – punând astfel început mântuirii mele, fără să știu, încă, dacă voi reuși să duc până la capăt ceea ce am început atunci – Dumnezeu mi-a dat ocazia de a-l cunoaște de aproape pe Gheronda, care mi-a descoperit foarte multe lucruri despre ceea ce avea să se întâmple cu viața mea și care mă încuraja foarte mult. Și acum îmi aduc aminte cuvintele lui, iar acest lucru mă ajută foarte mult și mă întăresc. Am stat atunci de vorbă în jur de 3 ore, 3 ore și jumătate, dar au fost ore hotărâtoare pentru viața mea, pentru ceea ce aveam să fac în continuare, pentru că după aceea pot spune că am început să trăiesc cu adevărat în Biserică. Nu știu, în continuare, dacă mă voi învrednici pentru ca Dumnezeu să-și trimită harul său asupra mea și să mă ajute până la suflarea mea cea mai de pe urmă, dar trebuie să mărturisesc că acele câteva ore petrecute cu Gheronda mi-au schimbat complet viața și am reușit, cu harul Lui Dumnezeu, să ajung ceea ce sunt astăzi, adică un nevrednic slujitor al Celui Preaînalt.

Momentul acela al întâlnirii cu el s-a întipărit în mintea și în inima mea; m-a emoționat foarte mult și m-a condus, astfel, cu multă dragoste și prin exemplul personal, aproape de Hristos. Eu așteptam să văd un om dificil de abordat, un fel de ortodox fanatic, dar am găsit un om pe chipul căruia se citea dragostea pentru oameni, un om care te îmbrățișa cu privirea și îți transmitea harul Lui Dumnezeu. El era un mare trăitor, se vedea mereu acest lucru, iar această stare de pace, liniște și rugăciune o transmitea celor cu care vorbea și tuturor celor din jurul său. Astfel, venind în contact cu el, mi-a înmuiat și mie sufletul și m-am întors către Hristos, mai întâi ca membru credincios al Bisericii, iar mai apoi ca monah. Mi-a descoperit foarte multe lucruri, care, mai târziu s-au împlinit întocmai. Mi-a descoperit că voi deveni monah, că îi voi purta numele (Paisie). Pe atunci, desigur, nu înțelegeam tot ceea ce spunea, pentru că nu știam că voi deveni monah. Mi-a răspuns la foarte multe întrebări și nedumeriri pe care le aveam pe atunci, despre mine și despre lume, în general. Nu doar că m-a lămurit pe deplin cu tot ceea ce vroiam să știu, dar, chiar răspundea la întrebări exact în ordinea în care mintea mea le născocea. În fine, m-a ajutat foarte mult… Ceea ce spun eu acum este foarte puțin pe lângă mulțimea de minuni pe care le-a săvârșit și pe care le săvârșește și despre care auzim în fiecare zi. Eu mă bucur, însă, că Părintele nu ne-a părăsit niciodată, fie aici, la Sfântul Munte, fie în lume, el este mereu cu noi, îi simțim prezența, de parcă ne-ar spune: ,,Uite, sunt aici, alături de voi, nu vă fie teamă, nu sunteți singuri”. […]

În ceea ce privește personalitatea duhovnicească a părintelui Paisie Aghioritul și recunoașterea sa oficială de către Biserică, cred că acest lucru nu va întârzia foarte mult, dar aceasta o hotărăște doar Biserica, după criteriile stabilite de Sfinții Părinți. [între timp, pe 13 ian.2015 a fost canonizat oficial -n.a.]. Putem spune doar că Părintele Paisie a fost o mare personalitate duhovnicească, nu doar în Sfântul Munte, ci în toată lumea ortodoxă, căci și-a pus amprenta asupra epocii în care a trăit.

Noi dăm examene pentru a trece dincolo, de aceea și Dumnezeu îi permite diavolului să ne încerce. Îi permite diavolului să ne ,,ajute” cu răutatea lui, nu îl lasă Dumnezeu ca să ne chinuiască. Bunul Dumnezeu a creat îngerii. Diavolii, la început, au fost îngeri, dar, din cauza mândriei, unii dintre aceștia au căzut și au ajuns diavoli. Omul a fost creat la sfârșit, pentru că el este coroana creației… Atunci când un copil se naște, trebuie să știm că părinții sunt cei care îi dau trupul, iar Dumnezeu îi dăruiește sufletul. Imediat ce se naște, copilul trebuie botezat. Atunci, Dumnezeu trimite un înger. Astfel, copilul este în grija Lui Dumnezeu, a îngerului, dar și a părinților… (Pr. Paisie, înregistrare audio)

Monahul care mi-a apărut în vis

Cu ajutorul Lui Dumnezeu am reușit ca în fiecare an să fiu prezent la parastasul ce se face la Mănăstirea Sfântului Ioan Teologul de la Suroti. Odată, într-un an am ajuns cu câteva zile înainte de parastas. Îmi amintesc o întâmplare cu o femeie care venise acolo să se roage. Era la mormântul părintelui, se ruga, dar, am observat că nu era deloc îmbrăcată cuviincios. M-am mirat de lucrul acesta pentru că maicile din mănăstire sunt foarte atente la acest aspect. Femeile care nu sunt îmbrăcate cum trebuie pentru un locaș de închinăciune, la intrarea în mănăstire primesc o fustă ori altceva cu care să se îmbrace cât timp se află în interiorul mănăstirii. Așadar, văzând această femeie am fost cumva scandalizat, dar nu am spus nimănui. Când m-am dus la arhondaric, m-a văzut acolo o maică și a înțeles că eram puțin supărat pentru ceea ce văzusem. ,,A, gheronda, nu știți cine este femeia aceea, nu? Este o femeie de moravuri ușoare din Tesalonic. Azi noapte, când s-a dus să se culce, i-a apărut un monah în vis și i-a spus: Ce faci, binecuvântato? O să te ardă Dumnezeu! O să vină mare rău asupra ta! Du-te la Suroti pentru că au praznic astăzi acolo. Era vorba de pomenirea părintelui. Așa că, săraca, a venit imediat, așa cum se afla. Când a ajuns și a văzut fotografia părintelui a exclamat: Acesta e monahul care mi-a apărut în vis”. A fost o arătare minunată a părintelui pentru a salva sufletul acelei femei.

 
“Dă-ți cu apă și o să te faci bine“

O altă întâmplare ce mi-a fost povestită de cineva este despre un oarecare instalator dintr-un oraș din nordul Greciei. Acest om a mers să instaleze o chiuvetă la cineva. Cum lucra acolo, în bucătărie, din neatenție, când s-a ridicat de sub chiuvetă, i-a intrat în ochi un suport de bucătărie, din acelea care se găsesc în bucătărie, în care se pun lingurile, furculițele și altele asemenea. Ei bine, un capăt al acestui suport de bucătărie i-a intrat în ochi și i-a și scos ochiul. Totul a fost fulgerător, omul nici nu și-a dat seama ce i se întâmplă. În acel moment a simțit două mâini care l-au atins pe spate. S-a întors și a văzut un monah – pe care nu-l cunoștea – care i-a spus: ,,Dă-ți cu apă pe ochiul acela și o să te faci bine”. Omul a făcut după cum i-a spus monahul și s-a vindecat, dar, când s-a întors să îl întrebe cine este, nu mai era nimeni în spatele lui. Pe atunci, Părintele Paisie nu era foarte cunoscut, așa că omul nu a știut cine l-a tămăduit. Peste câteva zile, omul a mers să se aprovizioneze cu materiale și, din întâmplare, a văzut [în acel loc] fotografia părintelui și l-a recunoscut.

– Cine este acesta?

– Este părintele Paisie, i s-a răspuns.

– Vreau fotografia aceasta, a spus instalatorul. Celălalt, însă, nu a vrut să i-o dea pentru că făcuse foarte greu rost de ea.

– Este un om sfânt, i-a spus cel care avea fotografia și l-a îndemnat să meargă la Suroti să se închine la mormântul Părintelui. A mers la Suroti, a povestit maicilor minunea pe care Gheronda a făcut-o cu el și a promis ca în fiecare an, în ziua când se face parastasul părintelui, să ducă la mănăstire prune de la el de acasă, pentru că omul se ocupa și cu agricultura. În anul următor, în ziua când trebuia să meargă să culeagă prunele, s-a pornit o ploaie torențială, iar omul și-a zis că nu o să poată culege nimic. Dar, fiindcă Părintele Paisie îl vindecase, iar el făcuse o promisiune, și-a spus că indiferent de cum este vremea, el va merge la livadă ca să adune prune. Acolo, omul a fost martorul celei de-a doua minuni: ploua torențial de jur-împrejur, numai deasupra livezii lui, nu. Așa că a putut intra în livadă să strângă prune.

Am auzit această întâmplare de la prietenul celui care a trăit această minune și îmi place să cred că este adevărată. Există și alte multe asemenea minuni, sunt consemnate de maicile de la Suroti, și fiecare minune care se întâmplă este, astfel, făcută cunoscută tuturor.

(preluare de pe site-ul Pemptousia.ro)

* * *

Alte minuni savarsite de Cuv. Paisie

 
Izbavire din accidente

● Cu câţiva ani în urmă, un copil a scăpat de sub supravegherea părinţilor lui şi a ajuns sub roţile unui camion.
Însă copilul a fost salvat, precum a mărturisit el însuşi, din cauza intervenţiei unui bătrânel. În mod ciudat, acest bătrânel a dispărut. Salvarea copilului de la moarte sigură a rămas un mister. Când copilul s-a dus apoi la Sfântul Munte Athos cu tatăl lui, l-a recunoscut în persoana părintelui Paisie pe salvatorul lui. Părintele Paisie a obiectat că în acea vreme el se afla în Sfântul Munte. În fine, a întrebat de ora la care s-a petrecut întâmplarea şi a recunoscut că la acea oră el se roagă pentru accidentele rutiere!

● Asemănătoare cu aceasta este şi următoarea întâmplare:

Părintele Paisie dedicase noaptea întreagă rugăciunii; numai în zori se odihnea vreo două ore, ca să poată iubirea lui să răspundă lumii îndurerate care îl vizita. Noaptea se ruga foarte mult pentru tinerii care sunt necăjiţi şi mai ales pentru cei care îşi pierd nopţile în diversele centre de distracţie şi îşi pun viaţa în pericol. Întâmplările care arată că rugăciunile părintelui Paisie îi apără pe mulţi de impasuri sunt foarte multe. El însuşi, desigur, niciodată nu recunoştea că a făcut ceva. Una dintre aceste întâmplări o vom povesti aici ca mic exemplu al marii lui iubiri:

Un tânăr din Atena, era om de distracţie, nu avea absolut nicio legătură cu Biserica şi cu religia, nici părinţii lui. O dată, deci, pe la ora 3 noaptea, gonea cu motocicleta lui cu viteză ameţitoare şi urca pe strada Kavala, îndreptându-se de la Atena spre Dafni. Pe când gonea ameţitor, dintr-o dată vede în faţa lui un bătrân monah! S-a zăpăcit şi luând piciorul de pe acceleraţie a redus viteza, apăsând şi frâna. Imediat bătrânul a dispărut din faţa ochilor lui în mod misterios, exact aşa cum apăruse. În aceeaşi clipă, însă, s-a întâmplat ceva care i-a tăiat respiraţia: în locul unde apăruse bătrânul monah, din dreapta, a trecut un camion de mare tonaj, nerespectând culoarea roşie a semaforului şi trecând cu viteză foarte mare. Dacă nu s-ar fi petrecut înainte apariţia bătrânului monah, tânărul ar fi fost deja mort, pentru că ar fi trecut peste el camionul! Tremurând, aşadar, şi-a continuat drumul, în vreme ce inima lui s-a umplut de gânduri de nedumerire şi de mirare pentru inexplicabila întâmplare.

După mult timp, nişte prieteni de-ai lui l-au obligat să meargă cu ei în Sfântul Munte, ca să vadă un stareţ care, după cum spuneau aceştia – a făcut minuni. Au venit, deci, în Sfântul Munte, iar când au ajuns la Panaguda (chilia părintelui Paisie), tânărul a rămas mut de uimire! În faţa lui l-a văzut clar pe bătrânul monah care, cu apariţia lui misterioasă, îi salvase viaţa! A povestit întâmplarea bătrânului şi acesta – aşa cum făcea întotdeauna – a încercat să îi strice părerea şi să nu recunoască ceea ce s-a întâmplat. Adică a încercat să-l facă pe tânăr să nu creadă nici el însuşi că bătrânul Paisie fusese cel care i se arătase. Dar acesta era ferm convins şi nu putea să nege ceea ce văzuse cu proprii lui ochi. S-a minunat, însă, în acelaşi timp de smerenia bătrânului, care pentru nimic nu a vrut să recunoască adevărul.

“Singurul lucru pe care pot să-l fac, cu ajutorul lui Dumnezeu, este să mă rog cu durere, smerit, toată noaptea pentru toţi cei care se află pe drumuri şi sunt în primejdii. Bunul Dumnezeu, aşadar, încearcă să găsească motiv ca să îi salveze pe copiii Lui cei neastâmpăraţi şi neascultători şi ia ca pretext rugăciunea mea proprie şi acţionează El Însuşi. Însă Domnul, pentru că este smerenia în sine, nu vrea să Se arate, ci – considerând drept cauză rugăciunea mea – pune un înger cu înfăţişarea mea să acţioneze şi astfel… eu dau de bucluc! ”
(Ieromonah Hristodulos, Σκεύος εκλογής – “Vasul ales“, pp. 29-30)

(sursa: prieteniisfmunteathos.wordpress.com)

* * *

 
Aceleasi lucruri minunate, pe care le savarsesc Sfintii, le vedem ca se petrec si la mormantul Staretului. Acolo se vindeca mai ales cei bolnavi de cancer sau cei demonizati. Nu putini sunt cei carora Staretul li se arata si ii izbaveste de la accidente. Multi bolnavi l-au vazut in spitale dandu-le ajutor. Multe lucruri personale de-ale Staretului savarsesc minuni si raspandesc o mireasma negraita. Nenumarate sunt minunile pe care Staretul le-a savarsit si inca le mai savarseste dupa adormirea sa.
 
● Parintele Hristu Tantalis din Nea Mihaniona – Tesalonic, tata a noua copii, ne povesteste: “Cativa dintre copiii mei se jucau pe terasa blocului. La un moment dat au inceput sa sara peste gaura de aerisire a blocului. Unul din copiii mei, un baietel de sase ani, care inca nu vorbea bine, a vrut si el sa sara, dar nu a ajuns de cealalta parte, ci a cazut in gol de la etajul a treilea. Copiii s-au infricosat si au venit la mine sa-mi spuna ce s-a intamplat. Atunci am alergat jos cu sufletul la gura ca sa vad ce s-a intamplat cu copilul, dar am ramas uimit cand l-am vazut venind spre mine galben de frica. L-am dus la spital, dar medicii, dupa ce l-au consultat, mi-au spus ca nu are nici chiar cea mai mica rana. Am inteles ca este vorba de o minune si m-am gandit ca Icoana Facatoare de minuni a Maicii Domnului din Nea Mihaniona l-a izbavit pe copil. L-am dus asadar inaintea icoanei ei si l-am intrebat: «Ea te-a pazit?». Copilul insa a raspuns «Nu». Apoi m-a dus la fotografia Parintelui Paisie, care era acolo alaturi, si mi l-a aratat cu degetul (ca si cum mi-ar fi spus ca: «Acesta m-a tinut»).

 
● Domnul S. din Kalamata, locuitor in Atena, calatorea cu masina sa spre Ioanina. Pe drum a fost victima unei ciocniri frontale puternice, in timpul careia masina lui a fost distrusa complet, iar el a fost ranit grav la cap. A fost dus de urgenta la spital. In timp ce se afla in acea stare, a vazut un nor luminos, iar in mijloc, un monah in varsta. Si desi nu avea o legatura stransa cu Biserica, insa auzind in acele zile vorbindu-se despre un staret harismatic, Paisie, in acea nedumerire a sa l-a intrebat deodata pe monahul necunoscut: – Sunteti Staretul Paisie? Staretul nu i-a raspuns, ci i-a zambit si mangaindu-l usor pe cap i-a spus: – Nu te teme! Te vei face bine!

Atunci domnul S. si-a revenit si cu toate ca era uluit de acea intamplare si nu-l cunostea pe acel vizitator minunat, a crezut in cuvintele lui. A povestit aceasta doctorilor, iar acestia, constatand imbunatatirea starii sale, pe care nu si-o puteau explica omeneste, au marturisit: – Intr-adevar, este vorba de o minune! Dupa ce a iesit din spital, pe drum, in timp ce trecea prin fata unei librarii, l-a zarit in vitrina pe izbavitorul sau. I-a recunoscut chipul pe coperta unei carti. Si astfel l-a descoperit pe binefacatorul sau si plin de recunostinta, a cumparat-o si a citit-o. Miscat sufleteste, a venit sa se inchine la [chilia] “Panaguda” (1 ianuarie 1998), unde a si povestit cele petrecute mai sus. In afara de faptul ca l-a izbavit de o moarte trupeasca sigura, interventia Staretului i-a schimbat complet si viata. A cautat duhovnic si s-a spovedit. A incetat sa traiasca precum mai inainte in ciuda constrangerilor sacaietoare ale rudelor lui. “Imi este cu neputinta sa continui viata de mai inainte, pentru ca imi vine mereu in minte chipul luminos si zambitor al Staretului“, spunea el cu lacrimi in ochi.

 
● Un monah aghiorit marturiseste: “Doi mireni au mers la «Panaguda». Dupa ce s-au inchinat, au cerut parintilor de acolo sa le povesteasca ceva despre Parintele Paisie. Printre altele le-am spus ca de la inchinatorii ce trec pe la noi, avem multe marturii despre minunile Staretului de dupa adormirea sa (aparitii ale Staretului in vedenii, vindecari, interventii in accidente etc.).

Cand unul dintre ei a auzit «in accidente», a lacrimat si i-a spus prietenului sau:

– Ai vazut? In accidente!…

Apoi m-au rugat sa le povestesc chiar si o singura izbavire din accident. Atunci le-am povestit o intamplare recenta. Cand am ajuns la cuvintele: «i-a aparut un monah intr-un nor luminos», acel inchinator, care ma intrerupsese si mai inainte, nu s-a mai putut stapani si a strigat:

– Si mie mi-a aparut intr-un nor! Si mi-a povestit izbavirea lui minunata din accident in putine cuvinte, caci din pricina emotiei nu a putut povesti mai amanuntit:

– Alergam cu motocicleta cu o suta patruzeci de kilometri la ora… Deodata m-am ciocnit cu o masina, dar chiar in acea clipa mi-a aparut un monah intr-un nor luminos… Nu am patit nimic! Sotia mea m-a indemnat: «Cauta in fotografiile de prin carti, ca sa afli cine este acel monah!» L-am gasit intr-un calendar tiparit de Athoniada, inconjurat de elevii scolii… Mi-a salvat viata!…»

 
● Povestirea unui preot evlavios care studiaza in Tesalonic:

“Mai demult a venit la mine un tanar care mi-a spus:

– Parinte, ieri am fost gata sa mor, dar Dumnezeu m-a izbavit. Asa cum mergeam cu motocicleta cu viteza mare, deodata m-am izbit de o masina si am fost aruncat departe de acel loc. Dar in acea clipa, am vazut un monah batran care m-a apucat de mana dreapta si astfel n-am patit nimic. Atunci i-am aratat cateva icoane de sfinti si fotografii cu parinti duhovnicesti contemporani. De indata ce a vazut fotografia Staretului Paisie, a strigat emotionat:

– Acesta a fost! Dupa cateva zile a venit din nou acel tanar si mi-a spus ca in buzunarul de la maneca dreapta a canadienei ce o purta (exact in acel loc de unde Staretul l-a apucat), a gasit doua iconite, una cu Mantuitorul si cealalta cu Staretul Paisie, pe care le pusese mama lui pe ascuns.”

 
● Vindecarea unei demonizate

Intr-o dimineata de decembrie a anului 1996, la pangarul manastirii de la Suroti se aflau maica responsabila, doi soti impreuna cu copilul si cu tatal lor, doua femei de varsta mijlocie si un barbat tanar. Deodata s-a auzit un strigat puternic. Una dintre femeile de varsta mijlocie, care era destul de voinica, tocmai cazuse la pamant si incepuse sa se loveasca, sa urle salbatic si sa-si miste repede capul intr-o parte si alta. Privelistea era ingrozitoare. Femeia cu copilul au iesit afara, iar ceilalti s-au apropiat de ea ca s-o ajute. Mugea, gafaia si spunea cu o voce barbateasca, salbatica si amenintatoare: “Am sa va arat eu voua, astora care nu credeti, am sa va arat eu… Inca putin si am sa va pun la toti 666 pe mana… O sa va inchinati cu totii mie…Ticalosilor, imbecililor…” si alte ocari. Apoi a inceput sa scuipe si spunea infricosata: “Paisie, ma arzi, vrei sa ma trimiti inapoi in tartar… Si aceasta femeie nenorocita numai pe la manastiri ma duce… De ce o ajuti? Ma arzi, ma arzi!” Urla si se lovea atat de tare, incat toti credeau ca isi va sparge capul. Era lucru vadit ca o chinuia diavolul. “Aaa…Aaa…“, striga iarasi. “Uite, a venit si Maria acum…Ma arzi, Paisie!” si strigand acestea, ramase nemiscata, de parca ar fi lesinat. Cei care erau de fata s-au apropiat pentru a o ajuta, iar femeile au acoperit-o cu hainele ei. Dupa aceasta au ridicat-o in picioare. Atunci femeia si-a deschis ochii si a inceput sa planga linistit, iar din adancurile inimii ei s-au revarsat aceste cuvinte: “Iti multumesc, Gheronda… Iti multumesc, Dumnezeul meu!” Si repeta aceste cuvinte cu multa recunostinta. Apoi s-a ridicat, a mers inaintea icoanei lui Hristos si a Maicii Sale si a inceput sa se roage cu suspine negraite: “Dumnezeul meu…Dumnezeul meu…Cum de m-ai primit pe mine, nevrednica? Iti multumesc, Gheronda…Nu meritam, Dumnezeul meu, un astfel de ajutor.” Toata aceasta priveliste era deosebit de miscatoare. Apoi au salutat-o pe maica de la pangar si au plecat. Aceasta femeie care s-a izbavit de diavol a povestit ca in noaptea de dinaintea venirii ei la manastire l-a vazut pe Staretul Paisie care i-a spus: “Vino la mormantul meu si te voi face bine.” A doua zi a venit la manastire si dupa ce s-a inchinat la mormantul Staretului a venit la pangar, unde s-au petrecut cele descrise mai sus.

 
● Fularul Staretului vindeca boala de cancer

Doamna Filita din Volos marturiseste: “Ma aflam intr-o situatie dificila, pentru ca nu o puteam ajuta si linisti pe sora mea, care cazuse in deznadejde cand aflase in urma analizelor facute ca are cancer la san. Atunci am cerut cu evlavie de la prietena mea mult pretioasa ei mostenire, fularul cuviosului Staret Paisie. Tinandu-l strans la piept, cu mainile tremurande si cu inima batand cu putere, am alergat si l-am asezat in bratele celei suferinde. Iar aceea, cu lacrimi in ochi, a mers in fata icoanelor si s-a rugat. I-am urat insanatosire grabnica si am inapoiat fularul prietenei mele. Dupa patru-cinci zile sora mea a facut din nou analize, dar, o, minune!, chistul de la san disparuse. Slavit sa fie numele Staretului Paisie!”

 
● Prezenta mangaietoare a Staretului Paisie

Un inchinator ne-a marturisit (in anul 2000) cu emotie, urmatoarele: “Cand am venit pentru prima data in Sfantul Munte, Staretul Paisie inca mai traia. De la Manastirea Iviron am primit indrumarile necesare pentru a merge sa-l vizitam. Eram un grup destul de mare de inchinatori. Din pacate insa ne-am ratacit pe drum si nu am putut ajunge la el.

In anul 1998, cand am vizitat din nou Sfantul Munte, m-am dus sa ma inchin cel putin la Coliba sa, deoarece Staretul adormise in Domnul. Mare mi-a fost bucuria si pacea pe care am simtit-o. Plecand de acolo am fost cuprins de o mare mahnire:

«De ce oare nu m-am invrednicit sa-l cunosc si eu pe Staret in timpul pelerinajului pe care l-am facut atunci cand era inca in viata? Daca numai Coliba sa m-a umplut de atata bucurie, cat de mare binecuvantare nu mi-ar fi pricinuit prezenta lui? Sunt oare atat de pacatos de mi s-a intamplat aceasta?»

Si mahnirea ce ma cuprinsese crestea tot mai mult, iar eu ma sileam sa nu plang. Asa cum coboram cararea chinuit de aceste ganduri, voind sa ies la caldaramul ce ducea la Manastirea Iviron, deodata am simtit o mana care m-a cuprins cu putere, dupa care m-a lovit cu blandete pe spate. In acelasi timp am auzit o voce mangaietoare, care mi-a spus: «Mergi cu bine, voinicule!» [gestul si cuvintele erau des folosite de catre staret in timpul vietii] .

In aceeasi clipa o mireasma puternica a inundat tot locul acela si sufletul meu a fost umplut de o veselie nespusa, care a izgonit cu totul din el mahnirea de mai inainte. Desi nu mi-a aratat fata sa, m-am simtit ca si cum l-as fi recunoscut pe Staret de mai inainte“.

 
● Inviere duhovniceasca

Un tanar oarecare traia in nepasare si in pacat. Nu intamplator i-au cazut in mana “Epistolele” Staretului si citindu-le a fost cutremurat. De atunci si-a schimbat cu totul viata si isi doreste sa devina monah. “Cu sase ani in urma, povestea un tanar oarecare, eram anarhist. Purtam cercei si consumam droguri. Un prieten de-al meu mi-a dat o carte de-a Parintelui Paisie. Am inceput s-o rasfoiesc din curiozitate si fiindca mi-a starnit interesul, am citit-o intr-o noapte. De atunci viata mea s-a schimbat.”

Domnul Gheorghe Nicolau din Atena marturiseste: “Intr-o duminica din luna octombrie a anului 1996 am mers impreuna cu un prieten de-al meu la Manastirea Sfantului Ioan Botezatorul de la Karea ca sa participam la Sfanta Liturghie. Voiam sa fac parastasul de un an al mamei mele. Era pentru prima data cand mergeam la biserica dupa multi ani de zile. Cand s-a terminat Sfanta Liturghie am mers la pangarul manastirii, unde am vazut o carte a Parintelui Paisie. In acea clipa inima mea a tresarit. Indata am cumparat acea carte si intorcandu-ma acasa, prima mea grija a fost sa o citesc. In clipa cand citeam poezia ce era scrisa pe spatele fotografiei, pe care Staretul o trimisese mamei sale indata dupa calugaria sa, ceva s-a schimbat inlauntrul meu. Am inceput sa plang cu suspine, inima mi s-a inmuiat si printre lacrimi spuneam: «Dumnezeul meu, ajuta-ma si pe mine ca pentru rugaciunile Sfantului Staret Paisie, sa devin monah!». Nu ma gandisem mai dinainte la aceasta, ci cuvintele au iesit singure. Lucrul minunat este ca acum, dupa sase ani de la acea intamplare, ma pregatesc sa devin monah. In timp ce citeam cartea, am pierdut pentru cateva secunde notiunea timpului si a spatiului si l-am vazut pe Sfantul Staret Paisie tinand-o de mana pe mama mea. Atunci m-am cutremurat, pentru ca ceea ce vedeam mi se parea a fi realitate. Aceasta am povestit-o unui staret imbunatatit care mi-a spus ca aceasta fusese o vedenie adevarata, iar nu o nalucire diavoleasca. Dupa aceea am inceput sa merg la biserica in fiecare duminica si in sarbatori.

Cu putin inainte de Craciunul anului 1996, cand m-am marturisit pentru prima data in viata mea, am simtit o bucurie negraita. Niciodata nu mai simtisem o bucurie atat de mare. Numai Hristos poate aduce pacea in suflet. In luna mai a anului 2002 m-am invrednicit sa ma inchin la «Panaguda». In timpul cat am stat acolo, am simtit in repetate randuri o mireasma negraita.”

* * *

 
Şi pe noi ne-a salvat Cuviosul Paisie Aghioritul!
 
În august 2005, un aghiorit, Părintele Ştefan Nuţescu, egumenul Schitului Românesc «Sf. Dumitru» Lacu (afiliat Mănăstirii athonite «Sf. Pavel») mi-a trimis, ca binecuvântare, o carte despre Cuviosul Paisie. Era vorba despre Viaţa sa, scrisă de Ieromonahul Isaac – plecat deja la Domnul – şi de obştea sa. Cartea era, de fapt, traducerea în limba română, pe care o realizase Părintele Ştefan însuşi, căruia îi voi fi mereu îndatoratpentru gestul său. Astfel, am început atât eu, cât şi preoteasa mea să aflăm mai multe despre Cuviosul Paisie, a cărui viaţă ne-a făcut o impresie cu totul deosebită.

Luna următoare, în septembrie, am vizitat Sfântul Munte Athos. De această dată era de neconceput să nu trec şi pe la Panaguda – chilia iubitului nostru Gheronta (Stareţ). Vedeam acest loc binecuvântat pentru prima dată. Atunci am cunoscut şi pe un ales ucenic de-al său, viitor adevărat far duhovnicesc pentru familia mea.

O lună mai târziu, în octombrie, era rândul Cuviosului Paisie să mă «viziteze» într-o manieră specială: salvându-mă de la moarte! Lucrurile s-au întâmplat după cum urmează.

Ca în fiecare an, m-am deplasat în oraşul meu – Iaşi, România – pentru a participa la hramul Catedralei Mitropolitane «Sf. Cuv. Parascheva» (14 octombrie). După ce sărbătoarea a luat sfârşit, am început, împreună cu preoteasa mea, călătoria de întoarcere în Grecia.

Sâmbătă, 23 octombrie 2005. În timp ce traversam Bulgaria, în dreptul oraşului Plevna, am avut parte de un eveniment care era cât pe ce să ne fie fatal. Conducea preoteasa, cu 120 km/h. O secundă de neatenţie a fost de ajuns pentru a ieşi în afara carosabilului. Roţile autovehiculului au intrat într-o fosă de ciment exact de mărimea unui mormânt şi, din acel moment, au început tumbele şi «miasma» sfârşitului. Am reuşit doar să strig: «Doamne ajută!». Îmi amintesc cum, preţ de câteva secunde, am văzut cerul şi pământul răsturnându-se şi, prinse ca într-o horă, «dansând» în ritm nebun, în timp ce un zgomot puternic, sideral, a înghiţit totul. În cele din urmă, maşina s-a oprit în poziţie firească, pe roţile sale. Fumul din interior ne-a făcut să credem că va exploda motorul. Nu s-a întâmplat. Se pare că era de la airbag-uri. Am ieşit din maşină urgent. Primele mele cuvinte au fost: «Slavă Ţie, Doamne!». Noi nu am păţit nimic. Pentru maşină, însă, acesta a fost sfârşitul. Imediat, a oprit cineva în spatele nostru. Era un polonez care vorbea limba greacă. «Sunteţi bine?», ne-a întrebat. «Am văzut totul din spate. Mă temeam să mă apropii de maşina dumneavoastră pentru a vedea ce este înăuntru. Când v-am văzut ieşind, am zis că aţi avut un sfânt protector!».

Sigur că am avut un sfânt protector! Eu aş zice că am avut o ceată de sfinţi! Atunci am început să analizez situaţia. Am observat că pixul pe care îl avusesem în buzunarul de la pieptul reverendei căzuse jos şi se stricase. La fel şi telefonul mobil. Peste tot în maşină erau sute de iconiţe cu Sfânta Parascheva, pe care le luasem de la Iaşi. Faptul că aveam în geantă şi o bucată din veşmântul care acoperise pentru o perioadă moaştele Cuvioasei m-a determinat să-i mulţumesc şi să pun salvarea noastră pe seama ei. Evoluţia evenimentelor ne-a arătat, însă, că am mai avut un ocrotitor. În perioada aceea, aveam în maşină o fotografie de-a Cuviosului Paisie. Era singurul obiect pe care îl ţineam lângă volan. S-a pierdut în amalgamul de lucruri răspândite peste tot.

A doua zi, am ajuns, tractaţi, în Tesalonic, total extenuaţi. Era duminică dimineaţa. Un prieten de-al nostru, preot, ne-a dus la Spitalul Papanikolau. Medicii se mirau cum putea preoteasa, cu tensiunea 4:3, să se deplaseze normal, înainte şi înapoi. Nu aveam nimic, nici o rană. Doar că un ochi mi se înroşise puţin, se pare că de la contactul cu airbag-ul. Simţeam, ce-i drept, un fel de durere durere în tot corpul, care ne amintea de şocul impactului.

În cele din urmă, am mers la apartamentul unde locuiam. Seara ne-am culcat, slăvind pe Dumnezeu pentru mila şi dragostea Sa.

În noaptea aceea, însă, ni s-a dat să înţelegem cine a mai mijlocit pentru salvarea noastră de la o moarte sigură. Am avut un vis. Intens. Mă aflam într-o biserică. Deodată îl văd pe Cuviosul Paisie cum trece pe lângă mine, venind dinspre Sfântul Altar. Ţinea mâinile împreunate, în stilul lui caracteristic. L-am recunoscut imediat. Văzusem această imagine într-o fotografie care-l înfăţişează astfel la călugăria unei maici, aceasta ţinând în mână o lumânare. Faţa şi mâinile lui aveau o strălucire specială. Mă apropii. Îi cer binecuvântarea şi vreau să-i sărut mâna. La început ezită, dar, în cele din urmă, îmi dă mâna să o sărut. Nu-mi zice nimic. Eu mă retrag şi spun celor prezenţi, pe care, însă, nu-i vedeam: «Cuviosul Paisie!!!». Aceştia îmi răspund: «Care Cuvios Paisie?! El a murit acum mulţi ani! Unde l-ai văzut tu?». Atunci am înţeles că era vorba despre o apariţie miraculoasă a Cuviosului, după adormirea sa, al cărei scop era să-i arate că îmi este alături. Am început să plâng de bucurie acolo, în biserică.

Dimineaţă m-am trezit. Mi-am amintit visul şi mi-am zis: «Asta este! Cuviosul Paisie a vrut să-mi arate în acest fel că a fost aproape de noi în momentul accidentului!». Până atunci nu mă gândisem de loc la acest lucru. De unde să-mi închipui eu că minunata noastră salvare se datora intervenţiei directe a acestui mare Sfânt contemporan al Ortodoxiei noastre!?

(sursa: doxologia.ro)