(pe vremuri, în liceu, când am citit “Dracula”, am aflat că vampirul nu poate intra niciodată în camera victimei dacă aceasta nu își dă mai întâi consimțământul și îl invită ea însăși să intre; apoi, însă, după prima invitație, următoarele dăți, victima -hipnotizată de „binele” primului sărut plin de patimă vampirească- nu mai este întrebată dacă e de acord sau nu, ci vampirul intră direct și se pune pe treabă).

Tare mi-e ca nu cumva, consimțind statului (deh, epidemie de rujeolă, lumea nu-i suficient vaccinată, ce mai contează din ce motiv și cu ce gravitate) un prim și micuț drept de a decide în locul nostru injectarea în corp a unor substanțe farmaco-chimice cu titlu de facere de bine, să ne trezim apoi, peste niște ani, că nu vom mai ști cât va mai fi al nostru corpul și cât va fi al statului, care nu va mai sta la prea multe discuții în tot felul de situații în care va stabili că știe mai bine decât noi ce-i este bine și ce nu corpului aflat în coproprietate: poate o schimbare de sex, poate o euthanasie …

Miza momentului nu mi se pare a fi atât vaccinul anti-rujeolic, cât cedarea către stat a posibilității de a decide violarea corpului nostru, sub pretextul binelui stabilit științific și aparent refuzat de un popor îndărătnic, căruia, însă, același stat nu i-a pus la îndemână dozele de „bine” necesare pentru a se vedea dacă e chiar atât de îndărătnic sau nu a avut ce “bine” să-și administreze.

(Din ce înțeleg, în Franța, după ce, acum niște ani s-a stabilit obligativitatea administrării unui număr de trei vaccinuri, adică pentru cele mai serioase tulpini –polio și diftero-tetanic- zilele aste vor să umfle numărul de vaccinuri obligatorii la unsprezece -toate, evident, a căror imperativă necesitate e în afara oricărei discuții; peste ceva ani, probabil vor trece la douăzeci de vaccinuri, paralel cu euthanasierea de facto a vreunui Charlie Gard)

LE: Evident că, atunci când m-am referit la stat, nu am avut în vedere o ființă malefică, în carne şi oase. Deciziile statului sunt deciziile agenților săi, care pot fi bine intenționați. Dar iadul e pavat cu intenții bune. Buna intenție nu garantează binele.

Cristina Popescu