Extras din “Marele cuvant catehetic”:

S-a aratat deci ca Dumnezeu – Cuvantul, Intelepciunea, Puterea – e facator al firii omenesti, dar fara a fi constrans sa zideasca pe om, ci, dimpotriva, din prisosinta dragostei Sale creandu-l pe acesta. Caci altfel nici lumina lui Dumnezeu nu ar fi fost vazuta, nici slava Lui nu ar fi fost preamarita, nici bunatatea Lui nu ar fi fost gustata si toate celelalte lucruri cate se vad in natura divina ar fi zacut in nelucrare, daca n-ar fi fost cineva care sa le fie partas si sa se bucure de ele. Asadar, daca pentru aceasta omul ajunge sa se nasca, anume pentru a fi partas al bunurilor dumnezeiesti, in chip necesar el este astfel alcatuit incat, in chip potrivit, sa se poata bucura de aceste bunuri; […]

Omul fiind facut sa se bucure de bunurile dumnezeiesti a fost inzestrat si cu viata, si cu cuvant si cu intelepciune, si cu toate bunurile proprii lui Dumnezeu, pentru ca, prin fiecare dintre aceste bunuri, sa duca dorul Aceluia cu care este inrudit. Fiindca unul dintre atributele naturii divine este si vesnicia, trebuia neaparat ca nici de acest bun sa nu fie dezmostenita zidirea firii noastre, ci sa aiba si ea nemurirea, pentru ca, prin aceasta putere, sa poata sa cunoasca pe Cel mai presus de ea si sa fie stapanita de dorinta vesniciei dumnezeiesti..

Aceste lucruri le-a aratat, intr-o expresie cuprinzatoare, Cartea Facerii, zicand ca omul a fost facut “dupa chipul lui Dumnezeu”. Intr-adevar in asemanarea dupa chip se fac cunoscute insusirile care-L caracterizeaza pe Dumnezeu; in aceasta privinta Moise, infatisandu-ne adevaruri in chip de povestire, vine sa intareasca aceasta invatatura. Caci acel rai si insusirea deosebita a fructelor lui, a caror mancare nu aducea saturarea pantecelui, ci dadea celor care le gustau cunoasterea si vesnicia vietii, sunt in armonie cu cele ce am vazut mai inainte in privinta omului, in intelesul ca, la inceput, natura noastra era buna si se gasea intre lucruri bune.

Continuare »