Multe boli si multe suferinte chinuiesc viata oamenilor. Dar cea mai grea suferinta pare a fi orbirea. Neputand munci ca sa poata trai, de obicei, orbii cersesc. Dintre toate categoriile de cersetori din lumea aceasta, orbii impresioneaza in chip deosebit pe cei care trec pe langa ei. Oricat de zgarcit sau oricat de pornit ar fi cineva impotriva cersetorilor, este cu neputinta sa nu-l induioseze cat de putin mana intinsa a unui orb.

Ceva asemanator s-a petrecut cu orbul din Ierihon – al carui nume era Bartimeu, dupa cum aflam din Evanghelia scrisa de Sfantul Marcu. El sedea jos, la marginea drumului si cerea milostenie. Sedea langa drumul care venea din Ierihon si mergea spre Ierusalim. Pe aceasta cale trecea multa lume si cred ca erau destui care il ajutau. Si totusi el continua sa ramana un nenorocit, oricata milostenie ar fi adunat.

Nenorocirea lui consta in faptul ca el nu-l vedea nici pe cel care ii dadea milostenia, nu vedea nici ceea ce-i dadea, nu-si vedea nici propria mana in care i se punea milostenia, nu se vedea nici pe sine insusi. Macar pentru asemenea pricini putem spune ca orbirea trupeasca este o stare dintre cele mai nenorocite din viata unui om.

Omul are ochi nu numai trupesti, ci si ochi sufletesti. Cei trupesti sunt asemanatori cu ochii altor vietati de pe pamant: cai, lupi si multe altele. Ochii cei sufletesti insa se aseamana cu ochii ingerilor si cu ochii lui Dumnezeu.

Continuare »