Duminica Samarinencei. Apa cea vie – Predica Sf. Nicolae Velimirovici
10 May 2015Evanghelia Duminicii a V-a după Paşti (a Samarinencii)
În vremea aceea, venit-a Iisus în cetatea Samariei, care se cheamă Sihar, aproape de locul pe care l-a dat Iacov lui Iosif, fiul său. Şi era acolo fântâna lui Iacov, iar Iisus, ostenit fiind de călătorie, şedea lângă fântână; şi era ca la al şaselea ceas. A venit o femeie din Samaria să ia apă. Zis-a ei Iisus: „Dă-Mi să beau!” Că ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere hrană. Deci a zis Lui femeia samarineancă: „Cum, Tu, iudeu fiind, ceri de la mine să bei, femeie samarineancă fiind eu? Că nu se amestecă iudeii cu samarinenii”. Răspuns-a Iisus şi i-a zis ei: „De ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce zice ţie: «Dă-Mi să beau», tu ai fi cerut de la Dânsul şi ţi-ar fi dat ţie apă vie”.
Zis-a Lui femeia: „Doamne, nici vadră nu ai, şi fântâna este adâncă; de unde dar ai apa cea vie?” Răspuns-a Iisus şi i-a zis ei: „Tot cel ce va bea din apa aceasta va înseta iarăşi. Iar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face întru dânsul izvor de apă săltătoare întru viaţa veşnică”. Zis-a către Dânsul femeia: „Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot”. Zis-a ei Iisus: „Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici”. Răspuns-a femeia şi I-a zis Lui: „N-am bărbat”. Zis-a ei Iisus: „Bine ai zis că n-ai bărbat. Că cinci bărbaţi ai avut, şi, acum, acela pe care-l ai nu-ţi este ţie bărbat; aceasta adevărat ai grăit”. Zis-a Lui femeia: „Doamne, văd că prooroceşti Tu (…). Noi ştim că va veni Mesia, Care Se cheamă Hristos; când va veni Acela, va spune nouă toate”. Zis-a ei Iisus: „Eu sunt, Cela ce grăiesc cu tine”. Iar femeia a lăsat vadra sa şi a mers în cetate şi a zis oamenilor: „Veniţi de vedeţi un Om Care mi-a spus mie toate câte am făcut; nu cumva Acesta e Hristos?” Deci au ieşit din cetate şi veneau către Dânsul…
(Ioan 4, 1-30)
“În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule. Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu; când voi veni şi mă voi arăta feţei lui Dumnezeu?”
(Psalm 41, vers. 1-2) Continuare »